În doctrină izvoarele Dreptului Uniunii Europene se clasifică în două mari categorii:

izvoarele primare sau originare și izvoarele secundare sau derivate. La aceste două mari
categorii se mai adaugă categoria izvoarelor terțiare sau nescrise.

1. Izvoarele primare sau originare

În această categorie sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar,
adică tratatele constitutive ale comunităţilor şi tratatele de modificare a acestora:
 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) - 18
aprilie 1951
 Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) - intrat în vigoare la
1 ianuarie 1958
 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) - intrat în
vigoare la 1 ianuarie 1958
 Tratatul de fuziune, care a constituit un Consiliu şi o Comisie unice pentru toate cele
trei Comunităţi (8 aprilie 1965)
 Actul Unic European (intrat în vigoare la 1 iulie 1987)
 Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992 şi intrat în
vigoare la 1 noiembrie 1993
 Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997)
 Tratatul de la Nisa (deschis spre ratificare la 26 februarie 2001)
 Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa. Acest tratat se cuvine a fi menţionat
separat: aprobat de către şefii de stat sau de guvern la 18 iunie 2004 şi semnat la 29 octombrie
2004, tratatul trebuia ratificat de către cele 25 de state membre ale Uniunii Europene mai
înainte de a intra efectiv în vigoare.1
 Tratatele de adeziune ale ţărilor care au aderat ulterior la Comunităţi
 Tratate de modificare a statutelor instituţiilor europene (de exemplu Tratatul de
modificare a statutelor Băncii Europene de Investiţii (10 iulie 1975)

1
Prof. Univ. dr. Florica Brașoveanu , Dreptul Uniunii Europene, Note de curs

1
 2. Izvoarele secundare sau derivate

Cea de-a doua categorie, izvoarele derivate, cuprinde actele adoptate de instituțiile
comunitare, care au ca scop aplicarea prevederilor Tratatului. Printre aceste acte enumerăm:
regulamentele, directivele și deciziile. Ele se caracterizează prin caracterul juridic obligatoriu

 Regulamentele sunt principalul izvor al dreptului derivat. ,,Regulamentul are

aplicabilitate generală și este un act juridic obligatoriu în toate elementele sale (pentru
instituții, țări sau persoane cărora li se adresează), aplicându-se direct și de îndată ce intră în
vigoare în fiecare stat membru al Uniunii Europene, fără a fi necesară transpunerea în
legislația națională."2 Datorită caracteristilor sale, regulamentul se apropie de o lege din
ordinea juridică internă.
 Directivele sunt acte normative de drept comunitar care stabilesc obiective sau
un rezultat de atins, lăsând la îndemâna Statelor Membre alegerea mijloacelor şi formelor pe
care le vor utiliza. Directiva reprezintă instrumentul juridic adoptat de Parlamentul European
și de Consiliul Uniunii Europene în baza și în conformitate cu tratatele Uniunii Europene,
care are un carcater juridic obligatoriu pentru fiecare stat destinatar. Principalul ei scop este
să uniformizeze legislațiile statelor membre.3
 Decizia, la fel ca și regulamentul, este un act juridic obligatoriu în toate
elementele sale care produce efecte de la primirea de către partea vizată a notificării, fără a fi
necesară transpunerea în legislația națională. Decizia vizează, în mod deosebit, aplicarea
prevederilor tratatelor la situaţii particulare, ea fiind echivalentă actelor administrative
individuale din dreptul intern. Decizia reprezintă un instrument de excepţie comunitar.
 Recomandările şi avizele nu au forţă obligatorie deoarece ele solicită numai
adoptarea unei anumite conduite de către statele comunitare. Ele îndeplinesc un rol de
apropiere a legislaţiilor naţionale, reprezentând instrumente utile de orientare a legislaţiilor
interne.

3. Izvoarele terțiare sau nescrise

În cuprinsul izvoarelor nescrise enumerăm: principiile dreptului european,

jurisprudența și cutuma.

 Principiile dreptului european se grupează astfel:

2
http://revista.universuljuridic.ro/obligatia-juridica-statelor-membre-ale-uniunii-europene-de-transpunere-
dreptul-intern-directivelor-europene-consideratii-generale/
3
Prof. Univ. dr. Florica Brașoveanu , Dreptul Uniunii Europene, Note de curs

2
 1. principii ale dreptului internaţional public;
2. principiile sistemelor juridice ale statelor membre;
3. principiile rezultate din dispoziţiile Tratatelor comunitare;
4. drepturile fundamentale ale omului, privite ca principii de drept.
Trebuie precizat faptul că toate aceste principii sunt trecute prin „filtrul” obiectivelor
comunitare, adică sunt „comunitarizate”, astfel încât, uneori, pot suporta anumite limitări
pentru a fi în conformitate cu dreptul comunitar.4 În contextul în care termenul comunitar a
fost înlocuit cu termenul european, urmează de precizat că principiile Dreptului UE trebuiesc
analizate și interpretate prin prisma scopurilor generale ale activității acestui organism.

 Principiul specializării comunităților are la bază dispozițiile tratatelor

constitutive ale acestora, care au conferit fiecăreia un anumit obiect de activitate şi, în
consecinţă, competenţe specifice, corespunzătoare realizării scopului prevăzut în tratate. 5 În
doctrină mai poartă denumirea și de principiul atribuirii de competențe.
 Principiul subsidiarității are ca scop stabilirea nivelului de intervenţie cel
mai potrivit în domeniile competenţelor partajate între Uniunea Europeană şi țările UE. Se
poate discuta despre o acţiune la nivel european, naţional sau local. În toate cazurile, Uniunea
Europeană poate interveni numai dacă este în măsură să acţioneze în mod mai eficace decât
țările UE la nivelul național sau local respectiv al acestora.6
 Principiul proporționalității, la fel ca și principiul subsidiarității,
reglementează exercitarea competențelor Uniunii Europene în cadrul țărilor membre.
Obiectivul acestui principiu este de a stabili anumite limite în ceea ce privește acțiunile
întreprinse de instituțiile Uniunii Europene. Conform principiului proporționalității, acțiunile
Uniunii Europene trebuie să fie fie limitate la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea
obictivelor cuprinse în tratate. Trebuie să existe în mod obligatoriu o compatibilitate între
forma acțiunilor și obiectivul vizat. Subsidiaritatea şi proporţionalitatea sunt principii conexe
principiului atribuirii.

4
Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Partea generală, Editura Allbeck, Bucureşti, 2004, p. 141
5
Prof. Univ. dr. Florica Brașoveanu , Dreptul Uniunii Europene, Note de curs
6
http://publications.europa.eu/resource/cellar/17de60ac-002e-4af3-8ef6-0361decab2d7.0014.02/DOC_3

3
  În general, jurisprudența nu este acceptată ca izvor de drept în
sistemul juridic continental. Hotărârile judecătorești nu sunt obligatorii pentru cazurile
viitoare; în principiu, ele nu au efecte erga-omnes. Cu toate acestea, se consideră că fiecare
aplicare a dreptului necesită o interpretare, care înseamnă că, într-un fel sau altul,
regulile sunt perfecționate și suplimentate.
Dată fiind natura incompletă a dreptului scris, jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie
are o importanţă deosebită mai ales în fixarea principiilor dreptului administrativ european.
S-a afirmat de multe ori că Jurisprudenţa CEJ a avut o contribuţie decisivă la crearea
dreptului administrativ european.
Curtea Europeană de Justiţie are ca obiect fundamental asigurarea respectării dreptului
comunitar în interpretarea şi aplicarea uniformă a tratatelor. Astfel, la cererea unei instituţii
comunitare, a unui stat sau a unei persoane particulare interesate direct, Curtea poate să
anuleze actele Comisiei, ale Consiliului de Miniştri sau ale guvernelor naţionale care ar fi
incompatibile cu Tratatele.
De asemenea, Curţile Naţionale de Justiţie au responsabilitatea de a se asigura de
punerea în aplicare a Tratatelor UE şi a legislaţiei secundare a Comisiei Europene. Cum legea
CE trebuie să interpretată într-o manieră uniformă, curţile naţionale sunt însărcinate, atunci
când apare vreo neclaritate, să o supună spre deliberare, Curţii Europene de Justiţie (art. 177
din Tratatul CE). Aceasta a contribuit la rolul proeminent pe care Curtea Europeană îl are în
dezvoltarea principiilor comune, prin stabilirea unui cadru interpretativ care trebuie urmat de
curţile naţionale de justiţie.
 În dreptul internaţional public, cutuma ocupă un loc deosebit de important,
fiind cel mai vechi izvor atât al dreptului internaţional, cât şi al dreptului în general.7 Forma
clasică a dreptului nescris este dreptul cutumiar. Treptat el şi-a pierdut însemnătatea,
ajungând ca astăzi cutuma, deşi recunoscută în toate statele europene, să aibă un rol limitat în
cadrul izvoarelor de drept. Legislaţia comunitară nu conţine norme de trimitere expresă la
cutume naţionale sau existente în activitatea instituţiilor europene. Referirea la acest gen de
cutume o face însă Curtea Europeană de Justiţie. Teoretic, atitudinea Curţii faţă de practicile
neprevăzute de vreun text comunitar dezvoltate de instituţiile comunitare sau de ţările
membre poate fi următoarea:
 de recunoaştere, consacrare şi sancţionare prin acordarea de forţă juridică
acelor cutume pe care le consideră utile şi necesare

7
Prof. Univ. dr. Florica Brașoveanu , Dreptul Uniunii Europene, Note de curs

4
  de acceptare şi tolerare a acelora care, prin importanţa şi semnificaţia lor, nu
reclamă transformarea lor în norme cu caracter juridic, iar prin prevederile lor nu contravin
ordinii de drept comunitare
 de interzicere a acelora care contravin ordinii de drept comunitare.

5
Bibliografie:
 Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Partea generală, Editura
Allbeck, Bucureşti, 2004
 Ghiorghi Prisăcaru, Istoria şi evoluţia Uniunii Europene, 2006
 Octavian Manolache, Drept comunitar, Editura Allbeck, Bucureşti, 2003
 Prof. Univ. dr. Florica Brașoveanu , Dreptul Uniunii Europene, Note de curs

Sitografie:

 http://publications.europa.eu/resource/cellar/17de60ac-002e-4af3-8ef6-
0361decab2d7.0014.02/DOC_3
 http://revista.universuljuridic.ro/obligatia-juridica-statelor-membre-ale-uniunii-
europene-de-transpunere-dreptul-intern-directivelor-europene-consideratii-generale/
 https://eur-lex.europa.eu/homepage.html