Izvoarele dreptului

comunitar.

BABIN VLADA
DFB-202
Disciplina-Dr.comunitar Profesor : Guștiuc Ludmila
 Izvoarele dreptului comunitar reprezintă forma sub care se materializează
normele juridice comunitare, regulile de conduită aplicabile în raporturile
juridice comunitare.Izvoarele dreptului comunitar sunt diverse și în același timp,
presupun o ierarhizare a normelor de drept în justiție de forța ce le este atribuita.
Astfel majoritatea autorilor împart izvoarele dreptului comunitar în:
Sens restrâns :
 izvoare primare (originare), ce formeaza dreptul primar sau originar, si unde sunt
incluse tratatele constitutive, precum si instrumentele juridice care le-au fost anexate
Noțiunea și clasificarea sau care le-au adus modificari.
izvoarelor dreptului  izvoarele secundare sau derivate – care includ actele adoptate de institutiile
comunitar. comunitare in scopul aplicarii prevederilor Tratatelor: regulamente, directive, decizii.
Sens larg :
principiile generale de drept;
Jurisprudența Curtii Europene de Justiție;
acordurile internaționale încheiate de Comunitățile Europene, în măsura în care
prevăd drepturi sau stabilesc obligații pentru instituțiile comunitare, pentru statele
membre;
regulamentele de ordine interioară, actele interinstituționale, rezoluțiile și declarațiile
instituțiilor comunitare, ce reprezintă „surse complementare” ale dreptului comunitar.
 Intră în categoria izvoarelor primare sau originare ale dreptului comunitar:

 tratatele institutive ale Comunitaților Europene (Tratatul de la Paris din aprilie 1951 instituind
C.E.C.O. si Tratatele de la Roma din martie 1957 instituind C.E.E. si C.E.E.A);

 tratatele care le-au modificat sau completat (Tratatul de fuziune de la Bruxelles, Actul Unic
European, Tratatele bugetare ale Comunitatilor Europene – Luxemburg 1970 si Bruxelles
1975), care au modificat procedura bugetară, competența Parlamentului si au infiintat Curtea de
Conturi ca organ de control, Tratatul din martie 1984 cu privire la retragerea Groenlandei,
Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam si Tratatul de la Nisa).

 tratatele de aderare a noilor membrii (unele dintre acestea aducand modificari tratatelor
Izvoarele primare ale institutive, cum a fost cazul Tratatului de aderare a Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei din
ianuarie 1972, al Greciei din 1979, al Spaniei si Portugaliei – din iulie 1985).
dreptului comunitar.
 alte acte comunitare importante, precum deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor,
decizia si Actul din 1976 privind alegerile directe in Parlamentul European.

Toate aceste acte comunitare formeaza „Corpus-ul” constitutional sau „carta constitutionala de

baza” a Uniunii Europene , avand forta juridica superioara celorlalte izvoare ale dreptului
comunitar si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate . Caracterul lor de legislatie primara
este determinat de crearea directa a acestor norme de catre statele membre.

In ceea ce priveste tratatele institutive ale Comunitatilor Europene, trebuie sa precizam ca acestea
nu si-au pierdut autonomia ca urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht asupra
Uniunii Europene, continuand sa se aplice, cu modificarile care au intervenit de-a lungul timpului,
domeniilor pentru care au fost incheiate.

Izvoare secundare (derivate)
ale dreptului comunitar –
Actele juridice adoptate de
instituțiile comunitare.
1. Prezentare generala
In exercitarea atributiilor care le-au fost conferite prin tratate, institutiile
comunitare adopta o serie de acte (regulamente, directive, decizii), care au forta
juridica obligatorie in spatiul comunitar.
Aceste acte juridice adoptate de institutiile comunitare sunt izvoarele secundare
ale dreptului comunitar, formand dreptul comunitar derivat.
Avand caracter de legislatie derivata, actele comunitare nu pot contraveni
izvoarelor primare ale dreptului comunitar, ele trebuind sa fie in acelasi timp
conform cu obiectivele fundamentale ale
Uniunii Europene si ale Comunitatilor si cu principiile generale ale dreptului
comunitar.
Tratatele institutive stabilesc forma, denumirea si efectele juridice ale diferitelor
acte pe care le pot adopta institutiile comunitare in exercitarea functiilor lor.
Astfel, in sistemul CEE si Euratom, institutiile comunitare (Consiliul U.E. si
Comisia), pot adopta cinci categorii de acte: regulamente, directive si decizii,
care au forta juridica obligatorie, recomandari si avize, fara caracter obligatoriu.
In sistemul CECO , Comisia Europeana emite decizii si recomandari cu caracter
obligatoriu, si opinii, care nu sunt obligatorii.
2. Regulamentul
Regulamentul este principalul izvor al dreptului comunitar derivat, actul cel mai important aflat la dispozitia institutiilor
comunitare avand aplicabilitate generala, fiind obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in fiecare stat membru.

- Aplicabilitatea generala, ca trasaturi definitorie a regulamentului consta in caracterul nedeterminat, neindividualizat al

situatiilor la care se aplica, formularea lui in abstract (asemanator cu legile interne), in vederea aplicarii sale la un numar
nedeterminat de persoane si in mod repetat, unor situatii obiectiv definite.

- Obligativitatea regulamentului in toate elementele sale, este o caracteristica a regulamentului care il distinge de celelalte
acte comunitare, - de recomandari si avize, care au un caracter indrumator si de directive, care sunt obligatori numai in
ceea ce priveste rezultatul de obtinut, nu si in ceea ce priveste mijloacele de realizare a acestuia.

Fiind obligatoriu in toate elementele sale, statele membre nu pot aplica regulamentul in mod incomplet sau selectiv; chiar
daca la emiterea lui s-a avut in vedere o situatie specifica unei anumite zone din spatiul comunitar, el are aplicalitate in toate
sistemele de drept nationale si in toate situatiile similare ce vor aparea in timp.

Regulamentul fiind obligatoriu, un stat membru nu poate refuza sa se conformeze acestuia pe motivul ca a formulat
rezerve fata de el in faza de proiect  si nici nu poate justifica nerespectarea obligatiilor pe care acesta le impune prin
invocarea unor dispozitii sau practici din ordinea interna.
3.Directiva
Ca si regulamentul, directiva face parte din categoria actelor comunitare obligatorii
insa, spre deosebire de primul, directiva obliga statul membru caruia i se adreseaza
numai in privinta rezultatului ce trebuie atins, lasand autoritatilor nationale posibilitatea
de a alege forma si mijloacele de realizare efectiva.
Inscrierea directivelor in categoria actelor comunitare a fost determinata de necesitatea
ca, alaturi de uniformizarea juridica realizata prin intermediul regulamentului, sa se
gaseasca si o formula care sa permita statelor membre aplicarea dreptului comunitar
tinand cont de particularitatile nationale.
De regula, directivele sunt emise de catre Consiliul UE sau de Comisia Europeana si se
adreseaza numai statelor membre, uneori tuturor, alteori numai unora dintre ele; putand
avea caracter general sau individual.
Directivele sunt obligatorii, care stabilesc in sarcina statelor o obligatie de rezultat. Prin
directive se stabilesc, de regula, doar obiectivele de atins, urmand ca statele sa
aprecieze asupra mijloacelor si formei de implementare a acestuia, cu respectarea unor
termene impuse.
Aceasta libertate de alegere a statelor in privinta mijloacelor si forma de aplicare a
directive a inregistrat in ultima perioada o restrangere, in tot mai multe materii care
presupun un grad mare de precizie, institutiile comunitari stabilind ele insele masurile
de implementare ce trebuie luate pentru a se asigura o deplina eficacitate in dreptul
intern.
Directivele trebuie transpuse in dreptul intern, al statelor carora li se adreseaza, pentru
ca rezultatul ce trebuie atins presupune modificarea legislatiei nationale sau adoptarea
unor prevederi legate in domeniile care fac obiectul ei
Transpunerea (implementarea) directivei nu presupune introducerea acesteia in ordinea
juridica nationala, ci luarea la nivel intern, a unor masuri de executare a directivei,
acestea din urma facand parte din dreptul intern.
4. Decizia
Decizia este un act comunitar cu caracter individual care este obligatoriu in toate
elementele sale pentru cei carora li se adreseaza – state membre, institutii comunitare,
persoane fizice sau juridice.
Deciziile nu cuprind reguli generale, aplicabile unor categorii abstracte de destinatori, ci ele
reglementeaza situatii concrete, determinate, adresandu-se unor subiecti determinati.Prin
decizie, institutiile comunitare abilitate (Consiliul UE si Comisia Europeana), pot conferi
drepturi sau pot impune obligatii, pot autoriza o actiune sau pot sa ceara obtinerea
subiectelor de a face ceva, sau pot sa dea explicatii cu privire la o alta decizie.
Decizia este obligatorie in toate elementele sale, caracteristica prin care se aseamana cu
regulamentul si se distinge de directiva.Prin caracterul sau obligatoriu, decizia se
diferentiaza de alte acte care, desi anumite „decizii” nu sunt producatoare de efecte juridice
obligatorii; si in acest caz, importa continutul actului respectiv si mai putin forma sub
acesta este adoptat.
Decizia are aplicabilitate imediata si directa, ea fiind receptata, integrata in dreptul intern al
statelor membre din momentul adoptarii, fara sa fie necesara luarea unor masuri nationale
pentru transpunerea ei si avand un efect direct, destinatorii si tertii putand sa se prevaleze de
ea in justitie.
Pentru invocarea unor decizii adresate statelor membre, acestea trebuie sa satisfaca totusi
criteriile de claritate, precizie si neconditionalitate, sa nu lase nici un fel de marja de
apreciere discretionara in ceea ce priveste executarea sa.
5. Recomandarile si avizele
Spre deosebire de celelalte acte emise de institutiile comunitare,
recomandarile si avizele nu au forta juridica obligatorie si, pe cale de
consecinta, nu pot fi contestate in justitie.
Recomandarea este in general folosita pentru a orienta pe destinator cu
privire la linia de conduita pe care sa o adopte.Avizul reprezinta un punct de
vedere, o opinie a unei institutii comunitare cu privire la o chestiune
concreta. El poate fi emis din oficiu sau la cererea persoanelor interesate ori a
statului membru sau a altor institutii comunitare si nu produce efecte
juridice.Nu sunt avute in vedere aici avizele adoptate in cadrul procedurii
legislative obisnuite, de adoptare a unor acte comunitare obligatorii (acestea
neadresandu-se unor subiecte exterioare), ci doar acele avize care exprima
pozitia institutiei comunitare de la care emana.
In ceea ce priveste recomandarile Curtea de Justitie a considerat ca acestea
nu sunt lipsite de orice efect juridic, promitandu-se in sensul luarii in
considerare acestor de catre judecatorii nationali daca sunt susceptibile sa
clarifice unele dispozitii interne, in scopul de a se asigura deplina lor aplicare
sau daca sunt destinate sa completeze dispozitiile dreptului comunitar
obligatoriu.
6. Procedura de adoptare a actelor comunitare
Adoptarea actelor comunitare are loc prin cooperarea celor trei
institutii cu putere decizionala la nivelul Uniunii Europene – Comisia
Europeana, Consiliul Uniunii Europene si Parlamentul European.
Procedura comuna de adoptare a actelor comunitare consta in
adoptarea acestora de catre Consiliul U.E., la propunerea Comisiei si
cu consultarea Parlamentului European.
In anumite domenii tratatele au prevazut adoptarea actelor
comunitare in cadrul unor proceduri speciale (procedura cooperarii,
procedura coodeciziei si procedura avizului conform), proceduri prin
care se consacra, de fapt, o crestere a rolului Parlamentului European
in cadrul procesului decizional si, prin aceasta, o crestere a gradului
de democratizare a procesului legislativ prin apropierea acestuia de
cetatenii U.E., cei care, prin votul lor direct, il desemneaza pe euro-
deputati.
 Dreptul comunitar reprezintă o ordine juridica noua, autonoma fata de
ordinea juridica internaţionala, si totodată integrata in sistemul juridic al
statelor membre. 
Prin izvor(sursa) a dreptului comunitar înţelegem forma juridica de transp
unere anormelor juridice , a regulilor ce guvernează conduita subiecţilor de
drept ce participa laraporturile juridice
comunitare.Regimul izvoarelor (enumerarea si ierarhia acestora) rezulta n
u numai dinTratatele institutive, ci si din practica instituţiilor si a statelor
Concluzii: membre, precum si dinsistematizarea realizata de chiar Curtea de justiţie a
Comunitati europene.Izvoarele primare sunt formate din Tratatele
de constituire ( ele reprezinta ceeamai mare forta juridica in ordinea
juridica comunitara) precum si tratatele ulterioare demodificare a
comunitatii europene.Izvoarele secundare (derivate) sunt reprezentate de o
serie de acte care au la baza Tratatul, de unde si denumirea lor, care indica
faptul ca adoptarea lor se fundamentează pe dreptul primar. Acestea
se inmpart in regulamente, directive si decizii – acte care auforta juridica si
in recomandari si avize –acte cu caracter orientativ.Principile generale ale
dreptului , Jurisprudenta instantelor comunitare de justitiesi cutuma
reprezinta o alta categorie de izvoare ale dreptului comunitar, am putea
spuneizvoare tertiale.