Izvoarele secundare sau derivate ale

Dreptului Uniunii Europene

Daca izvoarele originare sau primare sunt rezultatul actiunii, deciziei

statelor, izvoarele secundare sau derivate sunt rezultatul exercitarii atributiilor
specifice de catre majoritatea institutiilor Uniunii Europene.. Izvoarele
secundare sau derivate sunt: regulamentul, directiva, decizia, avizul si
recomandarea.

Aceste izvoare alcătuiesc izvoarele derivate ale dreptului unional în

virtutea:
- funcţiei lor de realizare a obiectivelor prevăzute de tratate

- subordonării lor faţă de tratatele constitutive

De altfel, esenţiala caracteristică a acestor izvoare este tocmai aceea că îşi
au temeiul în tratatele constitutive, acestea putând fi create:
- doar în domeniile prevăzute de tratate
- doar pentru scopurile arătate în aceste tratate
- doar de către instituţiile desemnate în acest sens de tratate
- doar cu respectarea procedurii prevăzute de tratate
Sediul principal al materiei îl constituie art.288 TFUE potrivit căruia:
„Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente,
directive, decizii, recomandări şi avize. Regulamentul are aplicabilitate
generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în
fiecare stat membru. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru
destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor
naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele. Decizia este
obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii,
decizia este obligatorie numai pentru aceştia. Recomandările şi avizele nu sunt
obligatorii.”
Dacă tratatul nu indică actul care trebuie să fie adoptat, instituţiile îl aleg
de la caz la caz cu respectarea:
- procedurilor aplicabile
- principiului proporţionalităţii
In virtutea prevederilor alin.(3) al art.298 TFUE coroborate cu cele ale
art.290 TFUE, în prezent, poate fi distins între:
- acte legislative – adică acele acte juridice adoptate prin procedură legislativă
- conform art. 297 TFUE – cele adoptate în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, sunt semnate de preşedintele Parlamentului European şi de
preşedintele Consiliului, iar cele adoptate conform unei proceduri legislative
speciale, sunt semnate de preşedintele instituţiei care le-a adoptat
- se publică în JOUE
- intră-n vigoare la data prevăzută în conţinutul lor sau la 20 de zile de la
publicare
- acte nelegislative – adică acele acte pe care Comisia poate fi delegată, printr-
un act legislativ, a le adopta şi care nu au caracter legislativ şi cu domeniu de
aplicare general, care completează sau modifică elemente neesenţiale ale
actului legislativ.
Regulamentele, directivele şi deciziile fără caracter legislativ se
semnează de preşedintele instituţiei care le-a adoptat. Regulamentele,
directivele şi deciziile, acestea din urmă doar cele care nu indică destinatarii,
fără caracter legislativ se publică în JOUE.

Regulamentele, directivele şi deciziile, acestea din urmă doar cele care

nu indică destinatarii, fără caracter legislativ, intră-n vigoare la data prevăzută
în conţinutul lor sau la 20 de zile de la publicare.
Directivele şi deciziile, acestea din urmă doar cele care indică
destinatarii, se notifică destinatarilor lor şi intră-n vigoare de la data notificării.
Actele normative unionale şi ale EURATOM sunt:
- regulamentul
- directiva
- decizia
- recomandarea
- avizul
- regulamentul, decizia, recomandarea şi avizul emise de Banca Centrală
Europeană.
Între normele dreptului secundar se aplică regulile generale referitoare la
coliziunea de norme juridice, anume:
- lex specialis derogat legi generali
- lex posterior derogat legi priori,
excepţia de la cele de mai sus apare doar în cazul coliziunii dintre
regulamentele de bază şi cele de executare.

1. Regulamentul
Acesta este un act normativ unional cu aplicabilitate generală, obligatoriu
în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele membre. Este un
instrument de integrare ce urmăreşte uniformizarea normelor juridice aplicabile
statelor membre.
Caracteristici acestui izvor secundar sunt:
- general – acesta conţine prescripţii generale şi impersonale, statuând în mod
abstract ca şi legea naţională
- forţă obligatorie – atinge toate elementele sale, faţă de toate statele membre şi
organele unionale, motiv pentru care nerespectarea acestuia trage după sine
 încălcarea obligaţiilor asumate de state
- aplicabilitate directă – nu este necesară adoptarea unei norme naţionale
pentru ca acesta să fie aplicat de un stat membru, validitatea sa fiind
automată. Respectarea acestei aplicabilităţi directe a regulamentelor este o
condiţie indispensabile pentru aplicarea unitară şi simultană a regulamentelor
unionale în întreaga Uniune. Excepţie de la aplicabilitatea directă o
constituie acele acte adoptate de statele membre în vederea executării
regulamentului, acte pe care, de regulă, statele chiar sunt obligate a le
adopta, dar prin intermediul cărora nu poate împiedica executarea
prevederilor regulamentului.

- destinat statelor şi particularilor

- putere normativă completă – prin acesta autoritatea legislativă unională îşi
impune modalităţile de aplicare şi de executare considerate oportun, şi nu doar
rezultatele.
Regulamentul intră-n vigoare, de regulă, la 20 de zile de la data publicării
în Jurnalul Oficial al UE (JOUE), iar doar în mod excepţional la data prevăzută de
acesta.
Regulamentul trebuie să fie semnat de preşedintele Consiliului UE şi de
preşedintele Parlamentului European.
Regulamentele se pot clasifica în regulamente de bază emise de Consiliu şi
regulamente de executare adoptate de Comisie, fiind vorba practic despre „o
legiferare în doi timpi”.

2. Directiva
Directiva este un act normativ unional obligatoriu pentru fiecare stat
membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul care urmează să fie atins, dar care
lasă autorităţilor naţionale competenţa în privinţa formei şi a mijloacelor. Este un
instrument de armonizare, de cooperare şi de apropiere a legislaţiilor naţionale,
aşadar nu este un instrument de integrare.
Directiva înseamnă un compromis între nevoia de legiferare existentă la
nivel de Uniune şi suveranitatea statală.
Directiva creează o obligaţie de legiferare pentru statele destinatare, în
virtutea art.288 TFUE şi a art. 4 alin.(3) TUE cu privire la clauza de loialitate
conform căreia statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru
asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele
instituţiilor Uniunii.
Caracteristicile directivei sunt:
- obligatorie – în scopul pe care-l desemnează
- caracter general
- destinată unui stat sau mai multor state membre
- caracter normativ incomplet – alegerea formelor (tehnici legislative) şi a
mijloacelor (instituţii juridice susceptibile a realiza obiectivul) necesare pentru
atingerea obiectivului fixat, este lăsată la aprecierea suverană a fiecărui stat
- indirect aplicabilă – statul destinatar fiind obligat a acţiona în vederea
transpunerii directivei într-un termen care variază, de regulă, între 1 an şi 3 ani,
până când nu sunt create drepturi şi obligaţii pentru resortisanţi. În cadrul
termenului de transpunere, statul nu poate fi tras la răspundere pentru întârzierea
transpunerii, dar este obligat, şi în acest termen, precum şi anterior preluării
directivei în dreptul intern, a nu lua măsuri care ar putea contraveni directivei
De la regula aplicabilităţii indirecte a directivelor există şi excepţia
aplicabilităţii directe, cu condiţia întrunirii următoarelor condiţii:
- statul nu a respectat termenul de preluare sau a implementat în mod eronat
- conţinutul directivei este suficient de exact şi necondiţionat pentru a putea crea
drepturi pentru particulari
- creează avantaje pentru cetăţeanul unional
- poate fi invocată de particular în raporturile cu organele de stat
Statele nu se pot eschiva de la obligaţia de transpunere a directivei nici
prin invocarea propriei legislaţii, nici prin invocarea faptului că alte state membre
nu au preluat directiva la termen.
Directivele sau prevederi ale acestora nu pot fi invocate împotriva unei
persoane de către un stat, neputând avea efect direct vertical decât ascendent, nu şi
descendent. Prin practica sa, CJE a statuat că directivele nepreluate la termen nu
pot avea efect orizontal adică nu pot fi invocate într-un litigiu între particulari,
efect care poate exista la nivelul dreptului primar unional.
Directivele au şi un aşa numit efect administrativ, în virtutea căruia nu
doar instanţele naţionale, ci şi organele statale, aşadar şi cele administrative,
trebuie să aplice prevederile acestora.
Directivele adoptate prin procedura codeciziei şi cele adresate tuturor
statelor membre se publică în JOUE şi intră în vigoare în 20 de zile de la data
publicării.
Directivele adresate doar unora dintre statele membre, de regulă, se
comunică acestora, fără a fi nevoie a fi publicate în JOUE.

3, Avizul si recomandarea
Avizul exprimă o părere asupra unei probleme date.
Recomandarea este un instrument de acţiune indirectă prin care se
urmăreşte apropierea legislaţiilor, dar care, spre deosebire de directivă, nu are
forţă juridică obligatorie

Izvoarele nescrise ale Dreptului UE.

 1. Cutuma.
Dreptul cutumiar unional se bazează pe un obicei constant şi general al
subiectelor de drept care acţionează în acest fel din convingerea că la acest
comportament sunt obligaţi pe baza unei norme juridice.

Se consideră că există:
- un drept cutumiar primar, manifestat în situaţii precum cea a reprezentării unui
stat la nivelul Consiliului de către un secretar de stat care nu are rang de
ministru sau, deşi normele scrise nu prevăd, Grefa comunică părţilor, din oficiu,
concluziile avocaţilor generali;
- un drept cutumiar de completare – precum este constituirea forului
reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în Consiliul UE;
- un drept cutumiar de modificare – precum faptul căun stat poate fi reprezentat
în cadrul Consiliului UE şi de o persoană care face parte dintr-un guvern
regional, şi nu din cel central.

2. Principiile generale de drept

CJUE extrage din dreptul naţional al statelor membre, acele principii care
sunt comune tuturor şi care corespund structurii şi scopurilor unionale, nefiind
incompatibile cu dreptul unional (a se vedea art. 340 TFUE sau art. 6 alin.(3)
TUE)
Aceste principii sunt:
- egalitatea persoanelor în faţa unei autorităţi administrative
- respectarea drepturilor dobândite
- revocabilitatea actelor administrative ilegale
- securitatea juridică
- proporţionalitatea
- forţa majoră
- dreptul la apărare
- legitima apărare
- încrederea legitimă
- neretroactivitatea
- controlul judiciar eficient

3. Jurisprudenţa
Hotărârile de interpretare a normelor juridice unionale sunt obligatorii în
general, deşi CJUE nu şi-a arogat o competenţă de dezvoltare sau creare a
dreptului unional, dar prin astuparea unor viduri legislative a creat, pe baza
dreptului existent, principii de bază ale dreptului UE.