Reglementări europene şi instrumente de management al fluxurilor de

mărfuri şi persoane
1.Tipuri de acte normative europene, ierarahia acestora si referinte la cele de infintare a

 Tratatele UE - Tratatele stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile aplicabile instituțiilor

UE, procesele decizionale și relația dintre UE și statele sale member. Tratatele sunt negociate și
convenite de toate statele membre și ratificate ulterior de parlamentele naționale – uneori în
urma unui referendum.
 Regulamentele - Regulamentele sunt acte juridice care se aplică automat și uniform în toate
statele membre, de îndată ce intră în vigoare, fără a fi nevoie să fie transpuse în legislația
națională. Ele sunt obligatorii în toate elementele lor pentru toate țările UE.
 Directivele - Directivele le solicită statelor membre să obțină un anumit rezultat, fără a impune
însă și modalitățile prin care pot face acest lucru. Statele membre trebuie să adopte măsuri prin
care să încorporeze directivele în legislația națională („transpunere”) în scopul de a atinge
obiectivele stabilite de acestea. Autoritățile naționale trebuie să comunice Comisiei Europene
aceste măsuri.Transpunerea în legislația națională trebuie să aibă loc înainte de termenul stabilit
în momentul adoptării unei directive (în general în termen de 2 ani). Atunci când o țară nu
transpune o directivă, Comisia poate iniția o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
 Deciziile - Deciziile sunt acte juridice obligatorii valabile pentru una sau mai multe țări/
întreprinderi/ persoane fizice. Partea vizată trebuie să fie notificată, iar decizia începe să
producă efecte din momentul primirii notificării. Deciziile nu trebuie transpuse în legislația
națională.
 Recomandările - Recomandările le permit instituțiilor UE să-și comunice opinia și să sugereze
direcții de acțiune, fără a impune însă vreo obligație legală destinatarilor. Ele nu au caracter
obligatoriu.
 Avizele - Avizele le permit instituțiilor UE să facă o declarație, fără a impune vreo obligație
juridică destinatarilor. Avizul nu are caracter obligatoriu.
 Actele delegate - Actele delegate sunt acte obligatorii din punct de vedere juridic care îi permit
Comisiei, de exemplu, să completeze sau să modifice elemente neesențiale ale unor acte
legislative ale UE, pentru a defini măsuri detaliate.Un act delegat adoptat de Comisie intră în
vigoare doar dacă Parlamentul și Consiliul nu prezintă obiecții.
 Actele de punere în aplicare - Actele de punere în aplicare sunt acte obligatorii din punct de
vedere juridic, care îi permit Comisiei – sub supravegherea unor comitete formate din
reprezentanți ai statelor membre – să stabilească măsuri prin care să se asigure o aplicare
uniformă a normelor UE.
 PRINCIPALELE TRATATE FONDATOARE:

 Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului – a intrat în vigoare

pe 23.07.1952 și a expirat pe 23.07.2002, scopul său fiind acela de a crea o relaţie de
interdependenţă între industriile cărbunelui şi oţelului pentru ca nicio ţară să nu îşi mai poată
mobiliza forţele armate fără ştirea celorlalte.
 Tratatele de la Roma – au intrat în vigoare pe 01.01.1958, iar scopul lor a fost înfiinţarea
Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(Euratom), rezultatul fiind extinderea noțiunii de integrare europeană.
 Tratatul de fuziune (Bruxelles) – a intrat în vigoare pe 01.07.1967 și a dus la crearea unei
singure Comisii şi a unui singur Consiliu pentru toate cele trei Comunităţi Europene (a fost
abrogat de Tratatul de la Amsterdam).
 Actul Unic European – a intrat în vigoare pe 01.07.1987 (cu această ocazie au aderat
Portugalia și Spania), au început pregătirile pentru crearea pieței unice și a fost sporită influența
Parlamentului European.
 Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht) – a intrat în vigoare pe 01.11.1993,
ocazie cu care s-a creat Uniunea Europeană, s-au început pregătirile pentru realizarea uniunii
monetare europene și s-au introdus elemente ale uniunii politice (cetățenie, politică externă
comună etc).
 Trataul de la Amsterdam – a intrat în vigoare pe 01.05.1999, având scopul de a reforma
instituțiile UE pentru facilitarea extinderii către noi state membre.
 Tratatul de la Nisa – a intrat în vigoare pe 01.02.2003 și a introdus metode pentru modificarea
componenţei Comisiei şi redefinirea sistemului de vot în cadrul Consiliului.
 Tratatul de la Lisabona – a intrat în vigoare pe 01.12.2009 și a avut ca scop transformarea UE
într-o entitate mai democratică, mai eficientă şi mai aptă să abordeze probleme globale; s-a
schimbat procedura de vot în cadrul Consiliului, s-au introdus inițiativa cetățenească, funcţia de
preşedinte permanent al Consiliului European, funcţia de Înalt Reprezentant pentru politica
externă, un nou serviciu diplomatic al UE; prin acest tratat s-au stabilit atribuțiile UE, atribuțiile
statelor membre și cele comune.

2. TIPURI DE REGLEMENTARI LEGALE INTERNE, ROMANESTI SI

IERARHIA ACESTORA
 Legea – este acel act normativ care este elaborate de catre puterea legislativa dupa o
procedura speciala si care, reglementand cele mai importante relatii sociale, dispune de o
forta juridica superioara celorlalte acte normative ce i se subordoneaza
In functie de autoritatea lor juridical distingem 3 tipuri de legi:
 Constitutionale
 Organice
 Ordinare
 In functie de continutul lor distingem 2 tipuri de legi:

 Materiale
 Procedural

In functie de obiectul reglementarii juridice:

 Civil
 Penal
 Administrativ
 Fiscal

Al patrulea criteriu este clasificarea legilor:

 Generale
 Speciale
 Exceptionale
 Decretul presidential
 Acte ale organelor central executive:
 Hotararea
 Ordonante
 Instructiuni
 Acte ale organelor locale

Ierarhia normelor din România este următoarea:

 Constituția română și legile constituționale se află pe prima poziție în ierarhia normelor juridice.
Toate celelalte acte normative trebuie să fie în conformitate cu acestea;
 legile organice se află pe locul doi în ierarhia juridică. Parlamentul adoptă legile organice cu
majoritate calificată;
 legile ordinare reprezintă al treilea tip de norme juridice. Parlamentul adoptă legile ordinare cu
majoritate simplă. O lege ordinară nu poate amenda sau modifica legile organice sau
Constituția;
 ordonanțele Guvernului reprezintă al patrulea tip de norme.
 hotărârile Guvernului reprezintă al cincilea tip de norme din ierarhia juridică;
 acte normative emise de administrația publică centrală și de autoritățile administrative
autonome reprezintă al șaselea tip de norme din ierarhia juridică;
 acte normative emise de organele administrației publice locale (Consiliul Județean, Consiliul
Local, Consiliul General al Municipiului București) ocupă ultima poziție în ierarhia normelor.
3. MODALITATEA DE TRANSPUNERE A LEGISLATIEI EUROPENE IN
LEGISLATIA NATIONALA
 Regulamentele devin automat obligatorii, peste tot în UE, la data la care intră în vigoare.
Autoritățile naționale trebuie să asigure aplicarea corectă a acestor tipuri de acte legislative.
 Deciziile sunt acte juridice obligatorii, ce trebuie aplicate direct și integral de către cei cărora li
se adresează. Pot avea caracter general sau un destinatar specific.
 Directivele trebuie transpuse în legislația națională de către statele member. Directivele sunt
acte legislative care impun un anumit obiectiv pentru toate statele membre ale UE, dar nu și
modul în care acestea ajung să-l îndeplinească. Prin intermediul lor se urmărește punerea în
aplicare a politicilor Uniunii. Sunt adoptate tot de instituțiile europene în temeiul tratatelor de
bază, dar ele nu se aplică direct în dreptul intern al țărilor membre, ci este necesară
transpunerea lor printr-o lege națională. Directivele stabilesc un termen în interiorul cărora
acestea trebuie transpuse în legislația națională (de regulă, 2 ani). Dacă un stat membru nu
transpune directiva în termenul stabilit, Comisia Europeană poate intenta acțiune împotriva
statului respectiv pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene.
 Recomandările nu au caracter obligatoriu. Instituțiile UE nu impun destinatarilor
recomandărilor o anmită obligație, ci doar aduc la cunoștință opinia lor în legătură cu anumite
domenii și sugerează direcții de acțiune.
  Avizele sunt acte care le permit instituțiilor să prezinte un punct de vedere, fără a avea caracter
obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligație legală celor cărora li se adresează. Cei
care emit avize sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Comitetul
Regiunilor și Comitetul Economic și Social. Pe durata elaborării actelor legislative, Comitetele
emit avize care prezintă punctul lor de vedere cu privire la aspecte regionale, economice și
sociale specifice.

4.NOTIUNI GENERALE REFERITOARE LA CODUL ISPS: TRANSPUNEREA

IN LEGISLATIA EUROPEANA SI CEA NATIONALA, NIVELURI DE
SECURITATE, RAPORTUL DINTRE SECURITATEA NAVEI SI CEL AL
INSTALATIEI, FACILITATI PORTUARE:
COD ISPS – Codul International pentru Securitatea Navelor si Facilitatilor Portuare - a fost elaborat
dupa evenimentele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite si adoptat prin Rezolutia nr. 2 a
Conferintei Diplomatice a Guvernelor Contractante a Organizatiei Maritime Internationale (I.M.O.),
care a avut loc la Londra in perioada 9-13 decembrie 2002. Romania a hotarat adoptarea prevederilor
Codului ISPS prin Ordonanta de urgenta nr.80/2003, aprobata prin Legea 484/2003 si prin Norma de
aplicare a acesteia cuprinsa in Hotararea de Guvern nr. 248 din 26.02.2004. In consecinta, operatorii
economici care administreaza una sau mai multe facilitati portuare sunt obligati sa intocmeasca un
Plan de securitate a facilitatii portuare bazat pe analiza de risc, care sa fie analizat si avizat de catre
Autoritatea Portuara si in baza caruia aceasta sa ii elibereze Declaratia de Conformitate a unei
Facilitati portuare.
TRANSPUNEREA IN LEGISLATIA EUROPEANA : S-a facut prin Regulamentul (CE)
725/2004 si Directiva 65/2005.

TRANSPUNEREA IN LEGISLATIA NATIONALA : S-a facut prin Ordonanta de urgenta

nr.80/2003, aprobata prin Legea 484/2003 si prin Norma de aplicare a acesteia cuprinsa in Hotararea
de Guvern nr. 248 din 26.02.2004. Incepand cu momentul in care Romania a fost admisa in Uniunea
Europeana – 1 ianuarie 2007, au intrat in vigoare si alte acte normative: Regulamentul (CE) 725/2004
si Directiva 65/2005, OMT 290/2007, HG 876/2007.

NIVELURI DE SECURITATE:

Atat Codul ISPS, cat si Regulamentul (CE) 725/2004 au la baza trei grade de securitate. Cand
exista un risc de producere a unui incident, gradul de securitate este ridicat. In acest caz, navele
si terminalele trebuie sa adopte o serie de masuri de securitate, asa cum sunt ele prevazute in
Planul de securitate al facilitatii portuare.

Gradul de securitate 1: Situatie normala, cu un numar standard de masuri de securitate.

Gradul de securitate 2: Situatie cu risc de incident ridicat. Se adopta masuri aditionale de

securitate.

Gradul de securitate 3: Situatie in care un incident de securitate este probabil. In acest caz se
adopta masuri specifice avansate de securitate.

Gradele de securitate sunt stabilite de guvern. In cazul navelor maritime de cursa lunga, acestea
sunt stabilite de guvernul tarii al carei pavilion este arborat, iar in cazul terminalelor, de catre
guvernul tarii pe teritoriul careia acestea sunt amplasate.

SECURITATEA NAVEI:

Unei nave i se cere să opereze conform gradelor de securitate stabilite de Guvernele Contractante, aşa
cum se indică mai jos.
La gradul de securitate 1, vor fi îndeplinite următoarele activităţi, prin măsuri corespunzătoare, pe
toate navele, pentru a identifica şi a lua măsuri preventive împotriva incidentelor de securitate:
1 asigurarea executării tuturor sarcinilor de securitate la navă;
2 controlul accesului la navă;
3 controlarea ambarcării persoanelor şi a efectelor lor;
4 monitorizarea zonelor restricţionate pentru a se asigura că numai persoanele autorizate au
acces;
5 monitorizarea zonelor pe punte şi a zonelor ce înconjoară nava;
6 supervizarea manevrării mărfii şi a proviziilor navei; şi
7 asigurarea că sistemul de comunicare privind securitatea este disponibil.
La gradul de securitate 2, măsurile suplimentare de protecţie, specificate în planul de securitate a
navei vor fi implementate pentru fiecare activitate specificata la gradul 1 de securitate,.
La gradul de securitate 3, măsuri de protecţie suplimentare specifice, specificate în planul de
securitate a navei vor fi implementate în fiecare activitate specificata la gradul 1 de securitate.
Oricând gradele de securitate 2 şi 3 sunt stabilite de către Administraţie, nava va lua la
cunoştiinţă primirea instrucţiunilor asupra schimbării gradului de securitate.
Înaintea intrării într-un port sau în timp ce se află într-un port de pe teritoriul unui Guvern
Contractant care a stabilit gradul de securitate 2 sau 3, nava va lua la cunoştiinţă primirea acestei
instrucţiuni şi va confirma persoanei desemnată însărcinată cu securitatea facilităţii portuare iniţierea
implementării măsurilor şi procedurilor corespunzătoare aşa cum este detaliat în planul de securitate al
navei şi, în cazul gradului de securitate 3, în instrucţiunile emise Guvernul Contractant care a stabilit
gradul de securitate 3. Nava va raporta orice dificultate apărută în procesul de implementare, în astfel
de cazuri, persoana desemnată cu securitatea facilităţii portuare şi persoana desemnată cu securitatea
navei vor ţine legătura şi vor coordona acţiunile corespunzătoare.
Dacă o navă este solicitată de către Administraţie să stabilească un grad de securitate mai mare
sau este deja la un grad de securitate mai mare, altul decât acela stabilit pentru portul în care
intenţionează să intre sau în care se află deja, nava va aviza apoi, fără întârziere, autoritatea
competentă a Guvernului Contractant pe teritoriul căruia este localizată facilitatea portuară şi persoana
desemnată cu securitatea instalaţiei portuare asupra situaţiei.
În astfel de cazuri, persoana desemnată cu securitatea navei va ţine legătura cu persoana
desemnată cu securitatea facilităţii portuare şi va coordona acţiunile corespunzătoare, dacă este
necesar.
O Administraţie care solicită navelor îndreptăţite să arboreze pavilionul sau să stabilească
gradul de securitate 2 sau 3 într-un port al altui Guvern Contractant, va informa acel Guvern
Contractant fără întârziere.
Atunci când Guvernele Contractante stabilesc grade de securitate şi asigură prevederea
referitoare la informarea asupra gradului de securitate pentru navele care operează în marea lor
teritorială sau care au transmis intenţia lor de a intra în marea lor teritorială, astfel de nave vor fi
avizate să fie vigilente şi să raporteze Administraţiei lor şi oricăror State aflate în apropierea coastei
orice informaţie pe care o observă şi care ar putea afecta securitatea maritimă în zonă.
Atunci când avizează astfel de nave asupra gradului de securitate aplicabil, un Guvern
Contractant, ţinând cont de ghidul dat în Partea B a prezentului Cod, va aviza de asemenea acele nave
şi asupra oricărei măsuri de securitate pe care acestea ar trebui să o ia şi, dacă este cazul, asupra
măsurilor care au fost luate de către Guvernul Contractant pentru a asigura protecţia împotriva
ameninţărilor.

SECURITATEA FACILITATILOR PORTUARE:

    O facilitate portuara trebuie sa functioneze în baza gradelor de securitate stabilite de catre
Guvernul Contractant pe teritoriul caruia este situata aceasta. Masurile si procedurile de securitate
trebuie sa fie aplicate facilitatii portuare într-o asemenea maniera astfel încât sa cauzeze perturbari sau
întârzieri minime pasagerilor, navei, personalului navei si inspectorilor, marfurilor si serviciilor.
 La gradul de securitate 1, urmatoarele activitati trebuie efectuate prin intermediul unor masuri
corespunzatoare în toate facilitatile portuare, tinând cont de ghidul dat în Partea B a prezentului Cod,
pentru a identifica si a lua masurile preventive împotriva incidentelor de securitate:

   - 1 asigurarea îndeplinirii tuturor atributiilor de securitate a tuturor facilitatilor portuare;

   - 2 controlul accesului la facilitatile portuare;

   - 3 monitorizarea facilitatilor portuare, inclusiv a zonei (zonelor) de acostare;

   - 4 monitorizarea zonelor restrictionate pentru a se asigura ca numai persoanele autorizate au acces;

   - 5 supravegherea manipularii marfurilor;

   - 6 supravegherea manipularii proviziilor navei; si

   - 7 asigurarea ca sistemul de comunicare pentru siguranta este disponibil oricând.

La gradul de securitate 2, masurile protective aditionale, specificate în planul de securitate a

facilitatilor portuare, trebuie implementate pentru fiecare activitate detaliata în sectiunea 14.2, tinând
cont de ghidul dat în Partea B a prezentului Cod.
La gradul de securitate 3, masuri protective specifice suplimentare, specificate în planul de
securitate a facilitatilor portuare, trebuie implementate pentru fiecare activitate detaliata în sectiunea
14.2, tinând cont de ghidul dat în Partea B a prezentului Cod.
În plus, la gradul de securitate 3, facilitatilor portuare li se cere sa raspunda si sa implementeze
orice instructiuni de securitate date de Guvernul Contractant pe teritoriul caruia facilitatea portuara
este localizata.
Atunci când o persoana desemnata cu securitatea facilitatilor portuare este informata ca o nava
întâmpina dificultati în îndeplinirea cerintelor din capitolul XI-2 sau din aceasta parte sau în
implementarea masurilor si procedurilor corespunzatoare dupa cum sunt detaliate în planul de
securitate a navei, si în cazul gradului de securitate 3 care urmeaza orice instructiuni de securitate dat
de catre Guvernul Contractant pe al carui teritoriu se afla facilitatea portuara, persoana desemnata cu
securitatea facilitatii portuare si cea însarcinata cu securitatea navei trebuie sa fie în legatura si sa
coordoneze actiunile corespunzatoare.

Atunci când o persoana desemnata cu securitatea facilitatii portuare este informata ca o nava are
un grad de securitate care este mai înalt decât cel al facilitatii portuare, persoana desemnata cu
securitatea facilitatii portuare va raporta problema autoritatii competente si va fi în legatura cu
persoana desemnata cu securitatea navei si vor coordona actiunile corespunzatoare, daca este necesar.
5.ROMANIAN SINGLE WINDOW – Sistemul de Interfata Unica de Raportare(Maritime Single Window)

In conformitate cu prevederile Directivei 65/2010/EC, transpusă în legislaţia naţională prin Legea

162/15.05.2013, Autoritatea Navală Română a realizat sistemul de „Interfaţă Unică de Raportare”
(Maritime Single Window).
Prin acest sistem se pot transmite în format electronic către autorităţi, în vederea vizualizării/aprobării,
informaţiile conţinute în documentele legate de sosirea/plecarea navelor din porturile maritime
româneşti.
Sistemul se află în producţie şi poate fi accesat pe bază de user şi parolă la adresa : WWW.MSW.RO.
Incepând cu data de 01.07.2016 raportările legate de sosirea/plecarea navelor maritime se vor face
exclusiv în acest sistem. Pe pagina de web a Autorităţii Navale Române se află postate manualele de
utilizare şi fişierele Excel care pot fi utilizate pentru raportarea fiecărei categorii de date în parte.

6.AUTORITATEA NAVALA ROMANA

OBIECT - Autoritatea Navală Română este autoritatea centrală de specialitate din subordinea
Ministerului Transporturilor, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor. ANR este
organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1133/2002 şi a Ordonanţei de
Guvern nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, cu modificările şi
completările ulterioare.

Autoritatea Navală Română este o instituţie publică cu finanţare extrabugetară, cu personalitate

juridică, înfiinţată prin fuziunea Inspectoratului Navigaţiei Civile cu Regia Autonomă "Registrul
Naval Român". În urma fuziunii, ANR a preluat toate drepturile şi obligaţiile celor două persoane
juridice care s-au desfiinţat.

ORGANIZARE

Structura organizatorică a Autorităţii Navale cuprinde aparatul propriu central (constituit din direcţii,
servicii, birouri) şi organele teritoriale operative, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu.

Aparatul central al ANR are în componenţa sa serviciile funcţionale, Direcţia Personal Navigant,
Direcţia Inspecţii, Siguranţă şi Securitate Navală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Direcţia
Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale.

Organele teritoriale operative sunt unităţi fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului
central, constituite din căpitănii de port şi inspectorate tehnice. În subordinea Autorităţii Navale se află
5 căpitănii zonale la Constanţa, Tulcea, Galaţi, Giurgiu şi Drobeta Turnu Severin, cărora li se
subordonează căpităniile de port şi oficiile de căpitănie din zonele de jurisdicţie specifice. Zonele de
jurisdicţie ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general şi se aprobă de
către Consiliul de Conducere al ANR.
OBIECTIVE
În exercitarea atribuțiilor sale, ANR urmărește îndeplinirea următoarelor obiective strategice

 asigurarea și dezvoltarea standardelor de siguranță a navigației în porturile românești;

 perfecţionarea sistemului de examinare și certificare a personalului navigant român;
 asigurarea activității de căutare și salvare, conform prevederilor convenției SAR 79;
 efectuarea de controale pentru prevenirea poluărilor de la nave;
 monitorizarea debalastărilor, a bunkerărilor și a predării deșeurilor;
 investigarea incidentelor de poluare de la nave, în urma sesizărilor (exclusiv cele cu caracter
penal);
 transpunerea în legislația română a acquis-ului comunitar;
 monitorizarea în timp real a acquis-ului comunitar și adoptarea în mod corespunzător a
măsurilor operative ce se impun, coordonarea activității de transpunere a acestuia în legislația
română;
 coordonarea activității de transpunere în legislația românească a convențiilor și a altor
reglementări de interes pentru țara noastră, a amendamentelor la convențiile internaționale la
care România este parte;
 identificarea obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care
România este parte, în domeniul transporturilor navale;
 întărirea disciplinei economico-financiare, creșterea constantă a veniturilor prin atragerea de noi
surse de venituri, precum și prin controlul judicios al costurilor, inclusiv prin reducerea
continuă a creanțelor;
 consolidarea bazei tehnico-materiale prin continuarea politicii de dezvoltare și modernizare a
patrimoniului instituției;
 dezvoltarea sistemului informatic și de comunicații al instituției, integrarea în proiectele
internaționale privind schimbul de informații în domeniul maritim; 
 motivarea și implicarea întregului personal ANR în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice
ale instituției;
 ridicarea nivelului de cunoștințe de specialitate a personalului ANR și creșterea performanțelor
profesionale ale angajaților prin efectuarea de cursuri de instruire;
 îmbunătățirea continuă a calității serviciilor prestate către clienți, reducerea birocrației și
eficientizarea activității. 

Având ca obiectiv prioritar îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor sale, din luna noiembrie 2016,
instituţia este certificată conform cerinţelor standardului ISO 9001:2015 de către Societatea de
Clasificare DNV-GL.

ATRIBUTII

 inspecţia, controlul şi supravegherea navigaţiei;

 controlul statului pavilionului şi controlul statului portului;
  coordonarea activităţilor de asistenţă, căutare şi salvare în apele naţionale navigabile şi a
acţiunilor în caz de calamităţi naturale şi sinistru naval;
 protecţia apelor navigabile împotriva poluării de către nave;
 sancţionarea contravenţiilor, cercetarea evenimentelor şi accidentelor de navigaţie;
 înmatricularea şi evidenţa navelor sub pavilion român;
 evidenţa, atestarea  şi brevetarea personalului navigant;
 supravegherea tehnică, clasificarea şi certificarea navelor;
 aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale
la care România este parte privind domeniul său de activitate;
 reprezentarea statului român în organisme internaţionale din domeniul transporturilor navale, pe
bază de mandat;
 implementarea normelor, regulilor şi convenţiilor internaţionale în legislaţia română;
 elaborarea, avizarea şi supunerea spre aprobarea Ministerului Transporturilor a proiectelor de
acte normative şi norme obligatorii;
 auditarea pentru certificare ISM (Certificatul de Siguranţă al Navei) şi ISPS (Codul
Internațional pentru Siguranţa Navelor şi Securitatea Facilităţilor Portuare) a navelor şi a
companiilor de navigaţie.

7. SAFE SEA NET

SafeSeaNet este un sistem de monitorizare și informare a traficului navelor, creat pentru a îmbunătăți:
 Siguranța maritimă
 Portul și securitatea maritimă
 Protecția mediului marin
 Eficiența traficului maritim și a transportului maritim
Acesta a fost creat ca o rețea pentru schimbul de date maritime, care leagă autoritățile maritime din
întreaga Europă. Permite statelor membre ale Uniunii Europene, Norvegiei și Islandei, să furnizeze și
să primească informații privind navele, mișcările navelor și mărfurile periculoase. Principalele
elemente de informație care sunt conținute în sistem și puse la dispoziția utilizatorilor sunt
următoarele:
• Sistem de identificare automată (AIS) bazat pe poziții de navă aproape în timp real (adică o dată la 6
minute)
• Arhivele pozițiilor istorice ale navelor (peste câțiva ani)
• Informații suplimentare din rapoartele navei bazate pe AIS (de exemplu, numele / numerele de
identificare, pavilionul, dimensiunile, cursul, viteza, dimensiunile, destinația și tipul navei)
• Timp estimat / real de sosire / plecare
• Detalii privind mărfurile periculoase transportate la bord
• Informații privind incidentele legate de siguranță care afectează navele
• Informații privind incidentele legate de poluare care afectează navele
• Detaliile privind deșeurile transportate la bord / care vor fi descărcate (din iunie 2015)
• Informații privind securitatea navei (din iunie 2015)
• Informații privind amplasarea rezervoarelor ramase cu un singur cilindru
• Informații privind amplasarea navelor care au fost interzise din porturile UE
• straturi de hărți digitale (conținând informații despre adâncimi, mijloace de navigație, scheme de
separare a traficului, puncte de ancorare, locațiile stației AIS etc.)

8.HITERLANDUL PORTULUI CONSTANTA

Hinterlandul Portului Constanta sprijina portul in privinta marfurilor produse, consumate si expediate
catre/dinspre port si include o regiune vasta in zona Europei Centrale si de Est.
De-a lungul ultimului deceniu, Portul Constanta a deservit in mod eficient fluxurile de marfuri care
vin/pleaca spre tarile Europei Centrale si de Est, care includ: Austria, Bulgaria, Ungaria, Moldova,
Slovenia, Slovacia, Ucraina si Serbia.
Desi in aceasta zona s-au intamplat multe schimbari politice si economice, care au influentat evolutia
intregii regiuni, vechile rute de transport ce folosesc Portul Constanta au ramas neschimbate, datorita
avantajelor competitive ale portului. Cresterea economica inregistrata in ultimii ani de tarile Europei
Centrale si de Est indreptateste Portul Constanta sa serveasca drept centru principal de depozitare si
distributie pentru aceasta regiune.

9.COMISIA DE COORDONARE A MISCARILOR NAVELOR MARITIME SI FLUVIALE

În vederea coordonării traficului de nave maritime și fluviale, a stabilirii ordinii de intrare/ieșire

și a tranzitului navelor maritime și fluviale în porturile Constanța, Mangalia și Midia, precum și a
alocării danelor, se înființează Comisia de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în
porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia, care își va desfășura activitatea în portul Constanța.
Președintele Comisiei de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în porturile
maritime Constanța, Mangalia și Midia este reprezentantul Companiei Naționale "Administrația
Porturilor Maritime Constanța" - S.A.
Comisia de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în porturile maritime Constanța,
Mangalia și Midia se întrunește zilnic și stabilește, pentru următoarele 24 de ore:
a) programul de intrare/ieșire în/din porturi, de tranzitare, de manevrare a navelor maritime și fluviale
de la o dană la alta, în funcție de disponibilitatea danelor, de asigurarea condițiilor de siguranță a
navigației și a serviciilor de siguranță, precum pilotajul, remorcajul și legarea/dezlegarea navelor;
b) alocarea danelor în funcție de solicitările agenților economici care desfășoară activități de transport
naval în porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia.
Măsurile stabilite de Comisia de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în porturile
maritime Constanța, Mangalia și Midia sunt obligatorii pentru toți agenții economici care își
desfășoară activitatea în aceste porturi.
Operatorii portuari, societăți comerciale care asigură încărcarea, descărcarea și transbordarea
mărfurilor în porturile Constanța, Mangalia și Midia, vor stabili zilnic, împreună cu reprezentanții
Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. - Sucursala Constanța,
programul de încărcare și descărcare a vagoanelor. Realizarea programului stabilit va fi prezentată de
către cei implicați, spre informare, în cadrul ședințelor zilnice ale Comisiei de coordonare a mișcării
navelor maritime și fluviale în porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia.
Agenții navelor maritime și fluviale vor înainta Serviciului exploatare portuară din cadrul
Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime Constanța" - S.A., care asigură secretariatul
Comisiei de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în porturile maritime Constanța,
Mangalia și Midia, cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea navelor maritime și fluviale în porturile
respective, documentul de avizare de sosire a navei, întocmit în conformitate cu modelul prevăzut în
anexa nr. 2.

Operatorii portuari vor comunica zilnic Secretariatului Comisiei de coordonare a mișcării

navelor maritime și fluviale în porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia datele operative
privind operarea navelor maritime și fluviale.
Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime Constanța" - S.A. va edita zilnic, pe
suport hârtie și în format electronic, în cadrul portalului porturilor maritime Constanța, Mangalia și
Midia, Buletinul informativ al navelor maritime și fluviale, care va cuprinde, în principal:
a) date de identificare a navelor maritime și fluviale: denumirea, pavilionul, lungimea, pescajul, portul
de plecare, portul de destinație;
b) date referitoare la desfășurarea operațiunilor portuare: data sosirii, data intrării la operare, data
estimată a terminării operării, poziția în port, operatorul portuar, agentul navei;
c) date de identificare a mărfurilor: denumirea, cantitatea totală de marfă, țara de proveniență, țara de
destinație, felul operării, cantitatea operată în ultimele 24 de ore, restul de operat.
Pentru efectuarea manevrelor de intrare/ieșire în/din port, de tranzitare a navelor maritime și
fluviale sau de schimbare a danei, agenții navelor vor întocmi în mod obligatoriu Buletinul de pilotaj,
în 3 exemplare, conform modelului din anexa nr. 3.
În cadrul ședințelor Comisiei de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în porturile
maritime Constanța, Mangalia și Midia, buletinele de pilotaj vor fi avizate de reprezentantul căpităniei
portului respectiv și vor fi aprobate de către reprezentantul Companiei Naționale "Administrația
Porturilor Maritime Constanța" - S.A.
Buletinele de pilotaj avizate și aprobate conform alin. (2) se distribuie după cum urmează:
- 1 exemplar la pilot;
- 1 exemplar la căpitănia portului;
- 1 exemplar la Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime Constanța" - S.A.
Nerespectarea acestui mod de lucru conduce la neprogramarea manevrelor solicitate.
La acostarea navelor în danele porturilor maritime Constanța, Mangalia și Midia, reprezentanții
autorizați ai Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime Constanța" - S.A. vor elibera
Permisul de acostare, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.
Eliberarea Permisului de acostare este condiționată de obținerea de către navă sau de către
agentul acesteia a acceptului de intrare a navei în port, dat de către căpitănia portului respectiv pe baza
permisului de liberă practică transmis de Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța - Serviciul
sanitar de frontieră al porturilor Constanța, Mangalia și Midia și a constatării că nava îndeplinește
condițiile minime de deplasare în siguranță prin respectivul port.
În situația în care este necesar, președintele Comisiei de coordonare a mișcării navelor maritime
și fluviale în porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia poate modifica sau completa programul
de mișcare a acestora, după consultarea prealabilă a căpitanului-șef al portului respectiv.
În cazul în care, în timpul derulării programului stabilit, se constată că sunt puse în pericol
ordinea, disciplina și siguranța navigației, căpitănia portului respectiv poate lua orice măsură care să
conducă la prevenirea evenimentelor de navigație sau a altor situații deosebite, în conformitate cu
reglementările în vigoare.
 Trimestrial președintele Comisiei de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în
porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia va întocmi și va înainta Direcției generale a
transporturilor maritime, pe Dunăre și căi navigabile din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor și Locuinței un raport asupra activității comisiei și propuneri de îmbunătățire a
activității acesteia.
COMPONENȚAComisiei de coordonare a mișcării navelor maritime și fluviale în porturile maritime
Constanța, Mangalia și Midia:

1. Reprezentantul Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime Constanța" - S.A., în

calitate de președinte
2. Căpitanul-șef al căpităniei porturilor respective sau reprezentantul acestuia
3. Reprezentantul Sucursalei Constanța a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R.
Marfă" - S.A.
4. Reprezentantul Companiei Naționale "Administrația Canalelor Navigabile" - S.A.
5. Reprezentanții șantierelor navale cu sediul în incinta porturilor maritime Constanța, Mangalia și
Midia
6. Reprezentanții agenților de nave
7. Reprezentanții societăților de exploatare portuară și expediții de mărfuri
8. Reprezentanții societăților de pilotaj, de remorcaj și de legare/dezlegare nave
9. Reprezentanții altor agenți economici care își desfășoară activitatea în porturile maritime Constanța,
Mangalia și Midia.
De asemenea, în funcție de necesități, președintele Comisiei de coordonare a mișcării navelor
maritime și fluviale în porturile maritime Constanța, Mangalia și Midia va solicita organelor de vamă
și ale poliției de frontieră participarea și a unui reprezentant al acestora.

10. SERVICIUL DE SECURITATE PORTUARA

Toate facilitatile portuare, din categoria celor care fac obiectul prevederilor Codului ISPS, au
desemnate fiecare in parte cate un Ofiter de securitate, care se ocupa cu implementarea si mentinerea
unui Sistem de management al securitatii, ceea ce creeaza un climat de deplina siguranta pe
platformele portuare. Anual, fiecare facilitate portuara elaboreaza cate o Evaluare de securitate care
este analizata si aprobata de catre Autoritatea Portuara, si care este urmata de un audit extern de
securitate al Sistemului de management al securitatii.
Ordinul nr. 290/31.05.2007 vizeaza definirea unor norme si masuri de baza comune pentru toate
porturile maritime si caile/canalele de navigatie, precum si pentru instalatiile portuare aferente, care sa
conduca la crearea unui sistem eficient de aplicare a acestora si a unor mecanisme corespunzatoare de
monitorizare a conformitatii, Serviciul Securitate Portuara (prin activitatea derulata si atributiile
conferite) reprezentand un astfel de mecanism.

11. SISTEMUL INTEGRAT PENTRU SECURITATEA FRONTIEREI

 Sistemul integrat pentru securitatea frontierei face parte din categoria sistemelor complexe si
reprezinta ansamblul ordonat de procese si elemente caracterizat prin numeroase interconexiuni si
interactiuni capabil sa indeplineasca obiectivul fundamental - securitatea frontierei de stat a Romaniei.

Sistemul integrat pentru securitatea frontierei este un sistem complex caracterizat de

multitudinea elementelor componente interconectate prin numeroase canale informationale (in
interiorul si exteriorul sau) capabil de interactiuni si conexiuni inverse, de mentinere a echilibrului si
autoreglare destinat combaterii infractionalitatii transfrontaliere.
Gradul de integrare a sistemului este determinat de gradul de interactiune al subsistemelor
componente.
Sistemul este de tip deschis, caracterizat prin flexibilitate si eterogenitate si este capabil sa
desfasoare prin intermediul subsistemelor (elementelor) componente o seama de activitati specifice,
care pe principiul complementaritatii si a multiplelor relatii informationale si actionale, contribuie la
realizarea obiectivului fundamental (securitatea frontierei).
Fiind de tip deschis, sistemul integrat pentru securitatea frontierei este capabil de a se
interconexa fara modificari esentiale sau chiar fara nici o modificare cu alte sisteme cum ar fi sistemul
national de aparare, sistemul national de gestionare a crizelor, sistemul de prevenire si combatere a
terorismului si altele, sau sisteme similare ale altor tari.
Sistemul integrat pentru securitatea frontierei se compune din procese (subsistemul
informational) si elemente (subsisteme).
Procesele (subsistemul informational) reprezinta o succesiune de activitati si actiuni desfasurate
temporal si spatial de structurile cu atributiuni nemijlocite in securizarea frontierei de stat concretizate
in strangerea, selectarea, vehicularea, analiza, distributia si stocarea datelor si informatiilor de interes
pentru prevenirea si combaterea actelor si faptelor care aduc atingere domeniul transfrontalier.
Subsistemele (elementele) reprezinta subcomponente ale sistemului interconectate prin legaturi
de tipul cauza-efect. Limitele acestui sistem pot fi definite arbitrar, deoarece in dinamica evolutiei
unele subsisteme (elemente), din anumite puncte de vedere, sunt parte a sistemului, iar din altele parte
a mediului exogen.

12.AQUAPOL - Cooperarea internațională a poliției în domeniul apei

Viziunea AQUAPOL este de a asigura un transport mai sigur, mai sigur și mai ecologic pe apă în
Europa prin consolidarea aplicării legii prin cooperare transfrontalieră. Organizația AQUAPOL
acționează ca o platformă pentru învățare și pentru un schimb permanent de bune practici pentru
aplicarea legii în domeniul transportului pe apă în Europa. Activitățile sale principale se referă la
schimbul de informații, schimbul de informații și experiențe operaționale și cooperarea
transfrontalieră în activitățile de aplicare a legii de zi cu zi. AQUAPOL colaborează îndeaproape cu
mai mulți actori externi, precum și la nivel operațional, la nivel politic și legislativ.
AQUAPOL, rețeaua UE pentru cooperarea în domeniul aplicării legii în domeniul apei, a fost
înființată în 2002 și are 24 de membri (1 observator) în 14 state membre UE și Elveția. AQUAPOL se
străduiește pentru un transport sigur, sigur și ecologic pentru apă, prin stabilirea unei cooperări
transfrontaliere eficiente în materie de aplicare a legii pe principalele coridoare ale căilor navigabile
interioare ale UE, în porturile (maritimă) și în apele teritoriale (" .
La fel ca cele 4 proiecte anterioare finanțate de UE, aceasta se va baza pe instrumentele AQUAPOL
dovedite, precum: întâlnirile șefilor de servicii; grupuri de lucru pentru experți în cele trei domenii
principale (transport maritim, transport maritim, criminalitate și securitate), seminarii de instruire
pentru experți, schimb de experți, consolidarea bazelor de date AQUAPOL pentru informații de
control la nivelul UE (IBISWEB și MARPOLWEB) și sistemul AQUAPOL TDW (Sistem informatic
multilingv, care susține controlul documentelor / detectarea documentelor false pe nave străine din
întreaga Europă) și îmbunătățirea ulterioară a website-ului AQUAPOL (www.aquapol-police.com)
care găzduiește toate informațiile despre activitățile AQUAPOL și o mare "secțiunea de expertiză". În
cadrul proiectului se vor desfășura următoarele activități:
• 4 operațiuni de control MACO pe căile navigabile interioare ale UE
• 3 operațiuni de control maritim privind acțiuni penale în legătură cu poluarea mării (MARPOL)
• 3 ședințe ale șefilor de servicii, pregătite de 3 reuniuni ale Comitetului Executiv
• 18 întâlniri lunare ale echipei de management AQUAPOL (= personal ASA V de proiect)
• 3 întâlniri ale fiecăruia dintre cele 3 grupuri de lucru
• 1 reuniuni ale Grupului consultativ al Comisiei pentru Rin și 1 din Grupul consultativ al Comisiei
pentru Dunăre
• 6 seminarii, 2 pentru fiecare din cele 3 grupuri de lucru
• 1 seminar pentru instruirea și actualizarea sistemului TDW
• 18 schimburi de experți, dintre care 6 vor fi legate de pregătirea unui grup de experți naționali
• Îmbunătățirea ulterioară a site-ului AQUAPOL
Activitățile AQUAPOL nu au (direct) impact asupra publicului larg; organizațiile membre
AQUAPOL sunt cele care beneficiază de proiect.
Rezultatul general al ASA V este dezvoltarea în continuare a activităților AQUAPOL, cu accent
special pe prioritățile ciclului politic al UE în ceea ce privește imigrația și criminalitatea, poliția bazată
pe informații și cooperarea interdisciplinară și transfrontalieră în domeniul aplicării legii.

13. ZONA LIBERA

Începând cu data de 1 mai 2016, la nivelul Uniunii Europene se aplică următoarele

reglementări: 
- Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013
de stabilire a Codului Vamal al Uniunii; 
- Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17.12.2015 de completare a Regulamentului
(UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii
pentru anumite dispoziţii din Codul Vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante
nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 al
Comisiei; 
- Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 din 28 iulie 2015 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte
normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului Vamal al Uniunii; 
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a
unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al
Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului Vamal al Uniunii; 
Introducerea de mărfuri cu statut neunional într-o zonă liberă semnifică plasarea lor în regimul
special de depozitare 

Definiție 
Regimul de depozitare în zona liberă permite depozitarea mărfurilor neunionale în aceste perimetre,
fără ca mărfurile să fie supuse: 
a) taxelor la import; 
b) altor taxe, conform altor dispoziţii relevante în vigoare; 
c) măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe
teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din acesta. 
Perioada în care mărfurile pot rămâne sub regimul de depozitare în zona liberă nu este
limitată. 
Zonele libere sunt împrejmuite, iar perimetrul şi punctele de acces şi de ieşire ale unei zone libere sunt
supuse supravegherii vamale. 
Persoanele, mărfurile și mijloacele de transport care intră într-o zonă liberă sau care ies pot face
obiectul controalelor vamale. 
Orice construcție de imobile într-o zonă liberă este condiționată de obținerea unei aprobări prealabile
din partea autorităților vamale. 
Orice activitate de natură industrială, comercială sau de prestări de servicii este permisă într-o zonă
liberă. Desfășurarea acestor activități face obiectul unei notificări prealabile către autoritățile vamale. 
Autorităţile vamale pot: 
 impune prohibiţii sau restricţii asupra anumitor activităţi, ţinând seama de natura mărfurilor în
cauză, de cerinţele supravegherii vamale sau de securitate şi siguranţă. 
 interzice desfăşurarea unei activităţi într-o zonă liberă persoanelor care nu oferă garanţiile
necesare privind respectarea dispoziţiilor vamale. 

Desfăşurarea unei activităţi într-o zonă liberă este condiţionată de aprobarea prealabilă de către biroul
vamal de supraveghere al zonei libere a evidenţei operative a mărfurilor. Prin decizia de aprobare se
stabilesc obligaţiile care revin operatorului în organizarea evidenţei operative. 
Evidenţa operativă trebuie să conțină informațiile și datele necesare care să permită autorității vamale
să supravegheze activitatea în cauză, în special în ceea ce privește identificarea mărfurilor unionale
sau neunionale plasate sub regimul special de zona liberă, să urmărească circulația şi fluxul complet al
mărfurilor de la introducerea şi până la scoaterea acestora. 
În situaţia în care mărfuri neunionale sunt reexportate direct dintr-o zonă liberă şi pentru aceste
mărfuri există o derogare de la depunerea unei declaraţii de reexport sau a unei declaraţii sumare de
ieşire, conform art. 274 din Codul Vamal al Uniunii, scoaterea lor se face pe baza unei notificări de
reexport. 
Înfiinţarea şi delimitarea teritorială a zonelor libere în România se face prin hotărâre a Guvernului,
prin care se aprobă şi regulamentul de organizare, funcţionare, exploatare, administrare şi control al
zonei libere (art. 6 şi 7 din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, modificată şi completată
prin Legea nr. 244/2004). 
În România funcţionează în prezent şase zone libere: Constanţa, Brăila, Galaţi, Sulina, Giurgiu şi
Curtici - Arad. 

14. ARSVOM

Agentia Romana de Salvare a Vietii Omenesti pe Mare - ARSVOM, este institutie publica cu
personalitate juridica si a fost infiintata prin O.G.. nr. 33/2004, aprobata cu modificari si completari
prin Legea nr. 337/2004.
ARSVOM este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care
acesta asigura activitatea de cautare si salvare a vietii omenesti pe mare si interventii in caz de
poluare.
In indeplinirea obiectului sau de activitate, ARSVOM are urmatoarele atributii:
a) duce la indeplinire obligatiile ce revin statului roman prin conventiile si acordurile internationale la
care acesta este parte, referitoare la activitatea de cautare si salvare a vietii omenesti pe mare;
b) indeplineste sarcinile care ii revin din planul national de pregatire, raspuns si cooperare in caz de
poluare marina;
c) executa interventii in caz de poluare;
d) executa pe baza contractuala, conform Legii nr. 337/2004, urmatoarele prestari de servicii:

 efectuarea operatiilor de cautare, asistenta si salvare;

 dezesuarea, ranfluarea navelor si epavelor;
 prestatii de scafandrerie;
 remorcaje interne si internationale;
 lucrari necesare la nave conform specificului activitatii;
 stingerea incendiilor;
 spargerea ghetii in porturi si pe caile navigabile.