IZVOARELE DREPTULUI

EUROPEAN

1. Izvoarele dreptului european: noiune, clasificare

Teoria dreptului, ca i legislaia formal, face deosebire ntre ceea ce reprezint
forma intern a dreptului , ca structur intern ( norme juridice, instituii juridice i
ramuri de drept ), foarte strns legat de coninutul dreptului ( substana acestuia) i
forma exterioar a dreptului, ca structur exterioar, ca posibilitate tehnic de
vizualizare a prescripiilor normative, identificat prin expresia izvoare formale ale
dreptului sau , pe scurt, izvoare ale dreptului. Acest sens al expresiei izvor al
dreptului are i un sens material , sens care nu are un coninut juridic, ci desemneaz
condiiile materiale i spirituale care favorizeaz apariia i dezvoltarea dreptului.
Concluzionm prin faptul c prin izvor la dreptului comunitar ntelegem
instrumentele juridice care dau form exterioar normelor comunitare, instrumente care
sunt fie tratatele institutive i modificatoare ori, n perspectiv, Constituia Uniunii
Europene, fie instrumentele specifice care eman de la instituiile Uniunii Europene,
potrivit competenelor acestora.
In regula, se disting doua categorii esentiale de izvoare ale dreptului comunitar:
izvoare primare si izvoare secundare .O alta distinctie care a mai fost facuta s-a referit la
izvoare interne ( tratatele constitutive, principiile generale ale dreptului, legislatia
secundara) si la izvoare externe (acordurile internationale).

1.1. Izvoare primare ale dreptului comunitar

In prima categorie - izvoare primare - sunt incluse actele juridice fundamentale
ale dreptului comunitar1 constituite de:
-

Tratatele de instituire a Comunitatilor Europene ;

Cele doua tratate bugetare asupra carora ne vom referi;

Deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor;

Actul Unic European si Tratatul de fuziune din 1967;

Decizia si Actul privind alegerile directe in Parlamentul European (1976);

B. Goldman , A. Lyon Caen , Droit commerciel eupeen, ed. Dalloz , 1983, p.26-28, A.G. Toth, Legal
protection of individuals in European Communities, vol.I, Ed. North Holland, 1978, P.38-44.

Deciziile si tratatele de aderare; tratatul de modificare a tratatelor de

instituire a Comunitatilor Europene privind Groelanda (17 martie 1984);

Tratatul de la Mastricht;

Tratatul de la Amsterdam;

Tratatul de la Nisa.

Unele din aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe. Ele fac parte integranta
din aceste acte, asa cum se chiar precizeaza in cuprinsul lor (art.311 CE, art. 207
Euratom).
Pe de alta parte , faptul ca, de regula, in partea de inceput a tratatelor comunitare sunt
prevazute dispozitii generale introductive care sunt dezvoltate ulterior, nu justifica
interpretarea ca ele ar fi lipsite de efecte juridice, asa cum s-a incercat sa se argumenteze
in legatura, de exemplu cu prevederile art.3 lit.f [g] CE, care precizeaza ca urmarirea
obiectivelor pe acest Tratat le stabileste este indispensabila pentru realizarea sarcinilor
comunitare; instituind un sistem asigurand nedistorsionarea concurentei, art.3 lit. f [g]
pretinde a fortiori ca nu trebuie eliminata concurenta.
Toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat corpus
constitutional sau ca o carta constitutionala de baza, ele avand prioritate asupra altor
acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate.
Astfel, o Directiva a Consiliului (Nr. 75/117) prin care guvernele italian si francez au fost
obligate sa puna capat discriminarii intre resortisantii aceluiasi stat membru pana la o alta
data decat aceea stabilita prin Tratate, nu afecteaza efectul direct al art.119[141] si
termenul stabilit in Tratatul de aderare.
In literatura juridica s-a aratat ca scopurile integratoare ale Tratului originar CEE au
fost facilitate de caracterul de self - executing al Tratatului, aceasta insemnandca, in baza
ratificarii, el a devenit lege in cadrul statelor membre si trebuie sa fie aplicat in mod
direct de catre tribunalele nationale, neimpunandu-se vreo conditie, ca in cazul unui tratat
non-self-executing (care numai creeaza obligatii de natura contractuala ce se impun
semnatarilor din dreptul international), pentru ca Tratatul sa fie incorporat in dreptul
international al statelor membre prin legislatia de implementare spre a avea efect la nivel
intern, daca se are in vedere doctrina monista preponderenta ( cu situatia speciala a Marii
Britanii unde este acceptat sistemul dualist, al existentei sistemului de drept international

separat de dreptul national, fiind necesara transformarea normelor internationale in norme

interne printr-o lege speciala - ca in cazul Tratatelo comunitare European Comunities
Act, 1972). S-a mai precizat ca Tratatul, dobandind caracterul de self - executing din
forma sa legislativa si din conturarea sa constitutionala, punerea sa in aplicare a fost
incredintata in primul rand institutiilor comunitare in temeiul art. 4 [7], iar drepturile si
obligatiile pe care el le stabileste nu exista pur si simplu intre statele membre pe o baza
internationala reciproca, ci pe baza unui set complex de relatii intre statele membre,
cetatenii lor si institutiile comunitare.
Intrucat prin Tratatele incheiate nu s-a prevazut si posibilitatea eleborarii de noi
dispozitii legislative prin crearea unei structuri cu functiuni legislative bine determinate
in acest scop, totusi statele membre au capacitatea de a incheia conventii intre ele. Astfel,
conform art.293 CE, statele memebre in masura in care este necesar, se pot angaja in
negocieri in scopul de a asigura in beneficiul resotisantilor lor;
-

protectia persoanelor si satisfacerea si protectia drepturilor in aceleasi conditii ca

in cazul drepturilor acordate de fiecare stat propriilor sai resotisanti;

-

eliminarea dublei impuneri in cadrul Comunitatii;

recunoasterea reciproca a societatilor comerciale si firmelor in intelesul

paragrafului 2 al art.48, pastrarea personalitatii juridice in cazul transferului sediului lor

dintr-o tara in alta si posibilitatea fuziunii intre societati si firme carmuite de legile
diferitelor tari;
-

simplificarea formalitatilor reglementand recunoasterea reciproca si executarea

hotararilor curtilor ori tribunalelor si a sentintelor arbitrale.

Semnificatia art.293 CE a fost lamurita in jurisprudenta comunitara, in sensul ca
el nu constituie o rezerva legislativa retinuta de catre statele mebre. In concret, s-a aratat
ca ,desi art.293 CE da posibilitatea statelor membre de a intra in negocieri cu privire,
inter alia , la facilitarea rezolvarii problemelor ce survin din cauza deosebirilor dintre
diversele reglementari relative la recunoasterea companiilor si al pastrarea personalitatii
juridice in cazul transferului lor dintr-o tara in alta, se poate proceda in acest sens numai
in masura in care este necesar adica daca prevederile Tratatului nu fac posibila
realizarea obiectivelor lui. Mai exact, desi conventiile care pot fi incheiate conform art.
293 CE pot sa faciliteze infaptuirea libertatii de stabilire, precum directivele de

amortizare prevazute in art.44 CE, exercitarea acestei libertati nu poate fi totusi

dependenta de adoptarea unor astfel de conventii.
Dependent sau nu de art.220 -293, au fost adoptate mai multe asemenea conventii,
precum:
Conventia din 1968 privind recunoasterea reciproca a societatilor, Conventia de la
Bruxelles din 1968 privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie
civila si comerciala, Conventia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor
contractuale, Conventiile de la Munchen din 1973 si de la Luxemburg din 1990 privind
eliminarea dublei impuneri in caz de corectare a beneficiilor intreprinderilor asociate.
Pe de alta parte, in cazul in care o materie nu este reglementata prin legislatia
fundamentala, statele membre au inlaturat aceasta lacuna, creand noi reguli originale pe
calea conventiilor sau pregatind asemenea reguli, precum in domeniile energiei,
proprietati in dustriale, falimentului (proiectul de Conventie privind falimentul,
lichidarea, angajamentele, concordatul si alte proceduri similare, stabilit de Consiliu in
1995, dar care, totusi, nu a fost semnat niciodata de vreunul dintre statele membre; un
Regulament 1346/2000- adoptat de Consiliu la 29 mai 2000 privind procedurile de
insolvabilitate retine elementele esentiale ale acestui proiect. In asemenea situatii se poate
recurge si la art.308 CE prin care se dispune ca, daca actiunea Comunitatii s-ar dovedi
necesara spre a atinge, in cursul functionarii pietei comune, unul dintre obiectivele
Comunitatii si Tratatul nu a

prevazut competentele necesare, Consiliul, actionand

unanim la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, va lua masurile

necesare. Acest temei a fost utilizat, de-a lungul anilor, in diverse domenii, precum
uniunea economica si monetara, politica regionala, politica mediului, mecanismele
financiare corectoare, relatiile cu tarile din Europa estica, fara ca sa fie necesara
revizuirea Tratatului si in pofida afirmarii principiului subsidiaritatii; se considera ca prin
recurgerea la art. 235[308] CE este implicata o competenta subsidiara a Comunitatilor, pe
langa competentele lor de atributie si implicite.
In categoria izvoarelor primare s-ar mia putea include si acordurile internationale
prin care Comunitatile s-au obligat, inclusiv acordurile cu unul sau mai multe state sau
oragnizatii internationale incheiate in exercitarea competentelor externe.

1.2. Izvoare secundare ale dreptului comunitar

Aceasta a doua categorie de izvoare ale dreptului comunitar este formata din
ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor, nemaifiind deci in prezenta unui drept
conventional, ci in prezenta unui drept legiferat, adica a unui grup de reguli ( acte,
norme realizate chiar de catre Comunitate, in si pentru aplicarea tratatelor).2
Caracteristica principala a Comunitatilor europene este aceea conform careia
capacitatea de a crea reguli de drept este institutionalizata, adica este conferita anumitor
organe (institutii) ce o exercita dupa o procedura prealabil stabilita. Suntem in prezenta
unei puteri normative comparabila cu cea legislativa. In acest sens, desi redactorii
tratatelor au fost retinuti in folosirea termenilor lege sau legislatie, Curtea de justitie
nu mai ezita astazi, cel putin in domeniul Tratatului CEE ( tratat care nu este decat un
cadru foarte flexibil ), sa evoce sistemul legislativ al Comunitatilor
Denumirea oficiala a izvoarelor derivate (secundare) o gasim atat in art.189 al
Tratatului CEE in care se arata ca pentru indeplinirea misiunilor si in conditiile
prevazute in tratat, Consiliul si Comisia hotarasc regulamente si directive, iau decizii si
formuleaza recomandari sau avize, cat si articolele 61 al Tratatului CEEA si 4 al
Tratatului CECA.
Cele 3 tratate, la articolele mentionate, cuprind, pe langa lista diferitelor categorii de
acte, si o prezentare cu caracter sistematic a efectelor juridice specifice fiecareia dintre
ele. De aici rezulta ca natura unui act nu depinde de denumirea sa, de autoritatea care l-a
adoptat, ci de obiectul sau si de continutulnprivind definitiile furnizate astfel prin tratat.
Curtea isi rezerva dreptul de interpretare.

2. Izvoare derivate ale dreptului comunitar

In continuare vom prezenta cele patru izvoare derivate ale dreptului comunitar
european, si anume: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea si avizul.
2

C. D. Ehlerman, How flexibil is Community law? An unsual approach to the concept of two speeds, in
MLR, vol. I , Nr. 5-6, 1984, p. 1288-1290

2.1. Regulamentul - izvor derivat al dreptului comunitar

Art. 249 alin.2 defineste regulamentul ca fiind actul comunitar cu aplicabilitate
generala, obigatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in statele membre. Este
principalul izvor de drept derivat ?9s-au adoptat peste 20.000 de regulamente, de zece ori
mai multe decat directivele). Are efecte radicale, inlocuind, de la intrarea in vigoare,
legile nationale din materia vizata. Din aceasta cauza, este instrumentul juridic adecvat
pentru domeniile de competenta exclusiva a Comunitatii.
Autorii regulamentelor pot fi:
-

Consiliul UE,

Consiliul UE si Parlamentul European,

Comisia ( in baza puterii normative proprii, conferite de Tratate sau in urma

abilitarii primite din partea Consiliului,

-

Banca Centrala Europeana, pentru sarcinile incredintate de Sistemul European al

Bancilor Centrale (SEBC).

Clasificare
Exista regulamente de baza, care se intemeiaza direct pe o prevedere a unui Tratat
constitutiv si determina elementele esentiale ale materiei de reglementat, precum si
regulamentele de executare sau de aplicare, care nu reglementeaza elementele esentiale si
nu pot deroga de la regulamentele de baza, sub sanctiunea anularii. Adoptarea lor poate fi
delegata catre Comisie, ceea ce se intampla in mod obisnuit.

Intinderea efectelor
Regulamentul are aplicabilitate generala, ceea ce inseamna ca produce efecte erga
omnes. Distigand intre decizie si regulament, Curtea de Justitie a aratat ca trasaturile
esentiale ale deciziei rezulta din limitarea destinatarilor carora li se adreseaza, in timp ce
regulamentul, ce are in mod esential un caracter noramativ, este aplicabil nu unor
7

destinatari limitati, determinati sau identificabili, ci unor categorii orivite in mod abstract
si in ansamblu.
Deosebirea dintre regulament si decizie pare banala (distinctia act normativ- act
individual), dar se poate dovedi o chestiune dificila, daca tinem seama ca, in unele
sectoare economice, numarul de comercianti este limitat, astfel incat destinatarii actului
ar putea fi identificati. Importanta practica a distinctiei este urmatoarea. Persoanele fizice
sau juridice pot introduce actiunea in anularea actelor comunitare sau cea in carenta, care
sanctioneaza pasivitatea institutiilor comunitare atunci cand Tratatele le obliga sa
actioneze, numai cu privire la decizii. Or, pentru a le fi admisa actiunea, cei nemultumiti
de prevederile unui regulament invoca in primul rand faptul ca in realitate ar fi vorva de o
decizie.
Curtea a relevat ca regulamentul se aplica la situatii determinate obiectiv si fata de
categorii de persoane desemnate de o maniera generala si abstracta. Faptul ca e posibila
determinarea nuamreului sau a identitatii destinatarilor nu schimba natura reglementara a
actului.
Obligativitatea in toate elementele sale
Spre deosebire de directiva, regulamentul este obligatoriu in ce priveste atat rezultatul
de atins, cat si mijloacele care trebuie folosite pentru realizarea obiectivului. Masurile
nationale eventual necesare pentru punerea sa in aplicare trebuie sa i se conformeze strict,
pentru a nu impiedica aplicarea uniforma a regulamentului pe intreg teritoriul
Comunitatii.
Aplicabilitatea directa in toate statele membre
Aplicabilitatea directa prevazuta de Tratatele constitutive are doua semnificatii:
a) Regulamentul se integreaza direct, imediat in ordinea de drept a statelor membre.
Nu este nevoie de o norma nationala care sa introduca textul comunitar in sistemul de
drept intern (este chiar interzisa transformarea lui in norma nationala). Statul nu poate
interveni decat cu masuri de punere in executare, de maniera descrisa mai sus.
b) In al doilea sens, regulamentul are efect direct, ceea ce inseamna ca el creeaza
direct drepturi sau obligatii in beneficiul ori in sarcina persoaneleor fizice si juridice, care
pot fi invocate in fata judecatorului national.
In cadrul CECO, echivalenta cu regulamentul era decizia generala CECO.

2.2. Directiva- izvor derivat al dreptului european

Potrivit art. 249 alin.3 TCE si art. 161 alin.3 TCEEA, directiva este obligatorie pentru
fiecare stat membru destinatar in ce priveste rezulatatul care trebuia atins, lasand
autoritatilor nationale competenta in alegerea formei si a mijloacelor pentru atingerea
rezultatelor.
Desi numarul lor este in prezent mult mai mic decat cel al regulamentelor, o
interpretare mai stricta a principiului subsidiaritatii ar putea face din directive actele
legislative obisnuite ale dreptului comunitar.
Acest act incearca sa concilieze grija pentru asigurarea unitatii dreptului comunitar si
vointa de a respecta diversitatile nationale. In timp ce regulamentul este un instrument de
uniformizare, directiva este mai supla. Ea urmareste armonizarea legislatiilor nationale si
totodata transpunerea in dreptul national a obiectivelor comunitare.
Directiva se intemeiaza pe impartirea sarcinilor, pe colaborarea dintre nivelul
comunitar si cel national. In acest sens, doctrina aratat ca directiva reprezinta o metoda
de legiferare cu doua etaje:la nivel comunitar sunt adoptate linia politica si modelul
legislativ; in continuare, este sarcina statelor membre sa adopteze acest model la
specificul dreptului national, in termenul fixat.
Precizam ca directiva a fost utilizata pe scara larga la realizarea pietei interioare.
Autorii directivelor pot fi:
-

Consiliul UE;

Consiliul UE si Parlamentul European;

Comisia, fie in temeiul puterii sale proprii, fie in urma abilitarii din partea

Consiliului;
Clasificare
Similar regulamentelor, deosebim directivele de baza, adoptate direct in virtutea
unei dispozitii din Tratatele constitutive si directivele de executare (de aplicare), care nu
pot deroga de la primele.
Intinderea efectelor

Este mai greu de incadrat directivele in tipologia clasica: act normativ- act
individual. Dupa cum se stie, actul normativ are prin definitie un caracter general si
abstract. In principiu, potrivit art.249 TCE , directivele produc efecte doar pentru statele
vizate, fiind din acest punct de vedere acte individulae.
De fiecare data insa cand transpunerea in sistemul de drept national se face prin
acte normative, directivele capata, la nivelul final, efecte normative. In alta ordine de idei,
cand directivele sunt adresate tuturor statelor ( cazul obisnuit ), ele se prezinta ca o
procedura de legiferare indirecta. In consecinta, practica le-a recunoscut calitatea de acte
cu intindere generala si chiar caracterul general normativ, ceea ce marcheaza o anumita
apropiere fata de regulament.
Marja de actiune a statelor
Statele membre nu trebuie sa depaseasca termenul de transpunere stabilit prin
directiva.
A transpune directivele inseamna a le pune in aplicare prin intermediul unor
masuri interne, situatie asemanatoare cu punerea in aplicare a legilor cadru interne prin
acte normative subordonate legilor. Modul de transpunere a directivei este evaluat potrivit
comunitare. Astfel, prin transpunere, drepturile si obligatiile ce decurg din directive
trebuie sa fie determinate clar si precis, pentru ca cetatenii sa aiba posibilitatea de a se
prevala de ele, inclusiv in fata tribunalelor nationale.
Curtea a hotarat ca statele sunt libere sa aleaga instrumentele legislative pe care le
apreciaza ca oportune, dar acestea trebuie sa aiba carcter coercitiv si sa faca obiectul unei
publicitati suficiente pentru a garanta transparenta in aplicarea directivei. In acest sens,
simplele practici administrative, oricand modificabile si lipsite de publicitate ori
circularele si instructiunile de serviciu nu reprezinta instrumente de transpunere
acceptabile.
De mentionat este ca atunci cand directiva este detaliata, obiectivul de atins fiind
descris foarte precis, libertatea statelor este minima ?(statele ajung practic sa transcrie
directiva in dreptul intern, in loc sa o transpuna). In acest caz, diferenta dintre directiva si
regulament se atenueaza.

10

Modul in care statele isi indeplinesc obligatia de transpunere a directivelor este

supravegheat de Comisie, care nu ezita sa sesizeze Curtea de Justitie, daca statul in culpa
persista in a nu transpune directiva sau o transpune incorect.
Efectul direct al directivelor
Daca statul nu si-a indeplinit obligatia de transpunere a directivei pana la
expirarea termenului, aceasta poate produce efect direct ( prin urmare poate fi invocata de
persoanele fizice si juridice in fata ibstantelor). I se recunoaste doar efectul direct vertical
( intre stat si cetateni) si numai daca acesta este in favoarea cetateanului (efect vertical
sau ascendent). Statul nu se poate prevala de neindeplinirea obligatiilor sale comunitare
( netranspunerea in termen a unei directive), invocand fata de un particular prevederile
acesteia.
Curtea a refuzat pana in acest moment sa recunoasca si efectul direct ocazional
( asupra relatiilor dintre particulari ), pe considerentul ca netranspunerea directivei nu
poate fi imputata decat statului.
Mentionam ca, in sistemul CECO, echivalenta cu directiva era recomandarea, cu
difereanta ca aceasta putea fi adresata nu numai statelor membre, ca in cazul directivei, ci
si aprticularilor (intreprinderilor).

2.3. Decizia - izvor derivat al dreptului european

Potrivit art.249 alin.4 TCE, decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru
cei carora li se adreaseaza. Decizia este un act individual de executare a dreptului
comunitar, echivalent al actului administrativ individual din dreptul intern. Decizia este
actul tipic prin care institutiile Comunitatii solutioneaza cazuri particulare, in baza
competentelor acordate de sistemul comunitar.
Autorii deciziei pot fi:
- Consiliul;
- Consiliul si Parlamentul European;

11

- Comisia, in virtutea puterii sale autonome sau in baza abilitarii din partea
Consiliului;
- Banca Centrala Europeana, in domeniul ei de competenta.
Decizia se adreseaza unuia sau mai multor state membre, iar in mod exceptional
tuturor statelor. Destinatarii deciziei sunt si persoanele fizice sau juridice. De altfel, cele
mai multe decizii se iau in sfera concurentei si vizeaza intreprinderile.
Caracterul individual o deosebeste de regulament( persoanele vizate pot fi
determinate in momentul adoptarii si aceasta categorie nu poate fi extinsa ulterior), iar
obligativitatea in toate elementele , de directiva.
Decizia produce efecte directe fata de destinatari: efectele directe sunt complete
(orizontale), cand sunt adresate particularilor si incomplete( verticale ), daca sunt adresate
statelor.
In sistemul CECO, actul echivalent era decizia individuala.
Se disting din ansamblul instrumentelor ce fac parte din nomenclatorul dreptului
comunitar derivat prin aceea ca nu leaga, adica nu au forta de constrangere si deci nu
sunt izvoare de drept in adevaratul inteles al cuvantului. Se constituie totusi in
instrumente foarte utile de orientare a comportamentelor si legislatiilor. Daca avizele
adresate de Comisie actiunilor sau statelor, nu exprima, de fapt, deacta o opinie (exemplu:
avizul din 25.09.1978 adresat de Comisie guvernului irlandez, relativ al armonizarea
anumitor dispozitii in sens social, in domeniul transporturilor rutiere), recomandarile
Comisiei si Consiliului invita sa se adopte o regula sau alta de conduita, apartinand unor
tipuri de directive neobligatorii si jucand concret un rol negociabil de sursa indirecta de
apropiere a legislatiilor nationale.3

CJCE, 14 dec. 1962, Confederation nationale des producteurs de fruits et legumes c. Consiliului, dos.
Conexate 16-17/62, Recueil, p.901

12

3. Izvoarele nescrise

3.1 Principiile generale ale dreptului

Aceste principii sunt reguli de un inalt grad de generalitate, ce reflecta conceptii si

valori esentiale ale dreptului si ale justitiei, carora li se supun atat ordinea juridica
comunitara, cat si cea a statelor membre. Ele au fost consacrate prin jurisprudenta Curtii
de Justitie.4
Dupa o opinie, se constituie in izvoare ale dreptului comunitar asemenea principii
comunitare cum sunt: principiul democratiei reprezentative, principiul respectarii
drepturilor omului, principiul justitiei sociale, principiul diversitatii culturale, principiul
autonomiei, principiul cooperarii, principiul subsidiaritatii, precum si unele principii de
aplicabilitate generala.
In structurarea, promovarea si aplicarea dreptului comunitar au o importanta
deosebita acele principii specifice cu aplicabilitate in toate statele membre ale Uniunii
Europene, care privesc statutul juridic al persoanei. Este stiut ca dreptul la aparare,
autoritatea de lucru judecat, buan credinta- sunt principii intalnite in orice sistem de
drept, avand un caracter preponderent procedural. Dreptul la actiune in justitie, dreptul la
viata privata, neretroactivitatea legii- sunt principii care calauzesc aplicarea legii, avand o
mare importanta in procesul apararii si promovarii statutului juridic al tuturor
resortisantilor Uniunii Europene. Unele principii, cum sunt cele ale solidaritatii, utilizarii
nationale aresurselor naturale, sunt stipulate in legislatia statelor membre, dar si in
reglementarile comunitare, demonstrand astfel apropierile existente intre reglementarile
nationale si cele comunitare.

H. G. Schermers, D. Waelbroeck , Judicial protection in the European Communities, Ed. Kluwer Law and
Taxation Publishers, Deventer- Boston , 1992, p. 10

13

3.2. Principiul respectarii drepturilor fundamentale ale omului

Respectarea acestui principiu constituie o chestiune deosebit de importanta, care se

bazeaza atat pe Conventia Europeana pentru Salvgardarea Drepturilor Omului si a
libertatilor sale fundamentale ( roma-1950 ), dar si pe dispozitiile constitutionale ale
statelor membre. In legatura cu protectia drepturilor fundamentale ale omului, nici unul
dintre tratatele comunitare de baza adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu
caracter general. Numai Tratatul de la Maastricht prevede ca Uniunea Europeana se
intemeiaza pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si
liberattilor fundamentale. Drepturile fundamentale constituie o parte integranta a
principiilor de drept a caror respectare o asigura organele comunitare de jurisdictie si, in
acest sens, Curtea de Justitie si Curtea de prima instanta se inspira din traditiile statelor si
din orientarile tratatelor internationale pentru protectai drepturilor omului.
La Consiliul European de la Nisa din 7-11 decembrie 2000, Parlamentul, Consiliul
Uniunii Europene si Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale la
nivelul Uniunii va fi mai vizibila pentru cetatean si in viitor Curtea de Justitie se va putea
referi la carta pentru a putea identifica compatibilitatea unui act specific cu drepturile
fundamentale. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a statuat ca respectarea
drepturilor omului face parte integranta din principiile generale de drept, a caror aplicare
este obligatorie.
S-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitataea domiciliului, dreptul de a forma
sindicate, dreptul la respectarea vietii private- toate fiind derivate din traditiile
constitutionale comune ale statelor membre. Curtea de Justitie a aratat ca drepturile
fundamentale nu sunt absolute , ci vor fi avute in vedere in relatie cu functia lor sociala,
si in consecinta exercitarea dreptului de proprietate si a libertatii de a desfasura comert
sau o profesie poate fi restrans, cu conditia ca aceste restrangeri in fapt sa corespunda
obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate.
Principiul respectarii drepturilor fundamentale ale omului este considerat un principiu
de valoare egala cu cea a tratatelor constitutive ale Comunitatilor cu o valoare superioara
dreptului privat.

14

3.3. Principiul respectarii dreptului la aparare

Un alt principiu care trebuie observat in aplicarea dreptului comunitar este principiul
respectarii dreptului la aparare, cu mai multe aspecte.
Acest principiu trebuie sa insoteasca procedura in fata organelor comunitare de
justitie. De asemena, respectarea sa este necesara in cazul audierii in procedurile in care
se pot impune sanctiuni, cat si in problema audierii martorilor asupra unor probleme
determinate, cand aceasta a fost ceruta.

3.4. Principiul autoritatii de lucru judecat

Principiul autoritatii de lucru judecat este un foarte vechi si larg acceptat principiu,
care semnifica faptul ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data.
Se pune intrebarea daca pot fi acceptate doua proceduri paralele, una a Comunitatii si
alta nationala, astfel incat sa se impuna o dubla sanctiune in materie de carteluri.
Acceptarea unei astfel de proceduri duale este posibila in conditiile in care faptele s-au
produs pe teritoriul comunitar si procedurile au fost introduse in afta instantelor din
cadrul acestuia, ca urmare a sistemului special de impartire a jurisdictiei intre Comunittae
si statele membre cu privire la carteluri. Daca exista posibilitatea impunerii de sanctiuni
consecutive aferente celor doua proceduri, o cerinta generata de justitie reclama ca orice
decizie anterioara sanctionatoare sa fie luata in calcul la stabilirea celeilalte sanctiuni.5

3.5. Principiul egalitatii

Acest principiu exclude, in primul rand, discriminarea, promovand un tratament egal
al aparitiilor in situatii identice si comparabile. Astfel, art.141 CE interzice discriminarea
intre sexe, prin aplicarea principiului ca femeile si barbatii trebuie sa primeasca plata
egala pentru munca egala, art.13 CE prevede necesitatea masurilor pentru combaterea
discriminarii bazate pe sex, origine etnica, religie sau credinta, handicap, varsta, orientare
5

Pentru aplicarea acestui principiu n probleme de domeniul Acordului Schengen din 14 iunie 1985 a se
vedea C . 187 i 385/01( conexate) .

15

sexuala. Art. 40 CE exclude discriminarea intre producatori si consumatori in cadrul

Comunitatii. De, asemenea este interzisa discriminarea in materia liberei circulatii a
marfurilor, capitalului, persoanelor.
Discriminarea nu se refera la situatiile in care tratamentul inegal al nationalilor
diferitelor state este datorat diferentelor intre legislatiile statelor membre( poate fi imputat
numai un subiect de drept- institutii comunitare, state, organele lor, in masura in care
aceste diferente afecteaza toate persoanele supuse lor.

3.6.. Principiul proportionalitatii

Acest principiu a fost recunoscut deja de jurisprudenta, afirmandu-se in diverse
sisteme juridice. El presupune ca mijloacele folosite de autoritate trebuie sa fie
proportionale cu scopul lor. Unul din domeniile in care se impune principiul este cel al
aplicarii unor masuri administrative sau penale. S-a stabilit astfel ca orice masura ce
depaseste strictul necesar pentru scopul de a da statului membru importator posibilitatea
de a obtine in mod rezonabil informatii complete asupra circulatiei marfurilor-care
apartin masurilor de politica comerciala-echivaleaza cu o restrictie cantitativa interzisa de
tratat.

3.7. Principiul loialitatii (solidaritatii)

Acest principiu dispune ca statele membre vor lua toate masurile corespunzatoare
pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor din Tratat sau actiunilor intreprinse de instititiile
comunitare si vor facilita indeplinirea lor, precum si abtinerea de la masuri care ar
periclita realizarea scopurilor Tratatului. Principiul loialitatii implica atat masuri
legislative, cat si masuri economice sau de alt tip care sa garanteze promovarea si
realizarea pe teritoriul tuturor statelor membre a masurilor pe plan economic, social,
cultural.
Din analiza principiului se poate constata ca sunt dispuse in sarcina statelor trei
obligatii, din care doua sunt pozitive si una negativa. Cele doua obligatii pozitive se

16

refera la obligatia statelor de a lua toate masurile corespunzatoare pentru indeplinirea

obligatiilor rezultate din Tratat, precum si aceea de a furniza Comisiei informatiile cerute
pentru a verifica daca masurile luate sunt conforme cu dreptul comunitar.6 Obligatia
negativa se refera la faptul ca statele trebuie sa se abtina de la orice masura prin care ar fi
primejduita indeplinirea obiectivelor comunitare. In acest sens, s-a decis ca, desi regulile
privind concurenta privesc conduita intreprinderilor si nu legislatia nationala, statele
membre nu sunt cu nimic mai putin obligate de a nu se abate, prin intermediul legislatiei
lor, de la aplicarea uniforma a dreptului comunitar sau de la eficacitatea masurilor lui.

3.8. Principiul subsidiaritatii

Uniunea Europeana nu este o federatie si nici nu are elemente definitorii care ar putea
conduce la aceasta structura.
Din analizele efectuate de Comisia Europeana s-a ajuns la concluzia ca Uniunea
Europeana nu trebuie sa conduca la realizarea unui stat supercentralizat si conform
principiului mai sus mentionat nu vor putea fi atribuite Uniunii decat sarcinile pe care
statele membre nu le pot indeplini eficient. Asadar, in conformitate cu acest principiu,
care a fost definit explicit prin Tratatul de la Maastricht, comunitatea nu intervine decat
atunci cand obiectivele actiunii avute in vedere sunt indeplinite mai bine printr-o actiune
la nivel comuniatar.

3.9. Principiul cooperarii

Intre Uniunea Europeana si statele membre cooperarea se realizeaza pe multiple

planuri, si anume prin furnizarea de informatii comerciale, administrative etc., precum si
prin indeplinirea unor atributii complementare in finalizarea rolului statelor antionale si
celui ce revine Comunitatii.
Principiul cooperarii implica o informare reciproca in probleme de interes comun,
intre Uniunea Europeana si statele membre. Acestea sunt obligate sa furnizeze Uniunii
6

C. 178/ 84 Comisia c. Germaniei, hot. Din 12 martie 1987, n ECR, 1987, p. 1227

17

datele de care are nevoie, pentru buna indeplinire a sarcinilor ce le revin, iar institutiile
comunitare sa informeze statele membre in privinta evolutiilor comunitare. Acest
principiu al cooperarii impune reciprocitatea obligatiilor statelor membre si institutiilor
comunitare de a se informa in probleme de interes comun.

3.10. Cutuma - izvor al dreptului comunitar?

Pn n prezent cutuma nu a fost luat n considerare ca posibil izvor de drept

comunitar. Spre exemplu, nu a fost acceptat ca fiind cutum faptul c un stat nu i-a
ndeplinit obligaiaa impus, de a realiza un rezultat determinant n cadrul unei perioade
fixe de timp, iar instituiile comune nu au reacionat suficient de energic contra unei
inaciuni.7 Cu alte cuvinte conduita neglijent nu poate s fie nsuit ca o practic
obinuit, iar n fapt contrar, c nu s-a aplicat o linie de conduit anume ntr-o perioad de
timp dat, nu ndrituiete la pstrarea ei. Este necesar, deci, s fie ndeplinit pe lng
condiia unei practici ndelungate , relativ continu cu putere juridic obligatorie- opinio
juris sive necesitatis. Astfel s-a considerat c practica Parlamentului, fr aprobarea
statelr membre de a ine pn la jumtate din sesiunile sale la Luxemburg, nu poate fi
privit ca a fi creat o cutum care s adauge la decizia statelor n materie i s impun
Parlamentului ca unele dintre edinele sale s aib loc la Luxemburg.8

2. n discuie eficacitatea art.119 i art 114 din Tratat privind nediscriminarea pe baz de sex n legtur cu
plata muncii, care nu a fost realizat n prim etap- C.43/75, Gabrielle Defrenne.
8
C. 230/81, First Seat of the Parliament ( Luxemburg c. Parlamentului), hot. Din 10 februarie 1983, n
ECR, 1983, 288.

18

3.11. Jurisprudena Curilor comunitarede justiie- izvor al dreptului comunitar?

Sistemele de drept ale statelor fondatoare ale Uniunii Europene sunt de tradiie
romanist.9 Caracteristic acestor sisteme este c hotrrile judectoreti produc doar
efecte inter partes, precedentul judiciar nefiind izvor de drept. Aadar este explicabil
absena jurisprudenei comunitare din nomenclatura izvoarelor de drept prevzut de
Tratatele constitutive.10ns chiar i ordinile juridice naionale din familia de drept
romano-german recunosc rolul de izvor de drept al practicii judiciare, prin aportul
instanelor de judecat la dreptul pozitiv n caz de lacun, obscuritate sau ineficien
a legii.
Acest rol creator de drept este cu att mai important n cazul instanelor
comunitare, cu ct izvorul principal Tratatul CEE a fost elaborat sub forma unui tratatcadru, cu numeroase prevederi generale ce au necesitat clarificri. Ori, dup cum am
constatat n mai multe ocaziii Curtea , cai Tribunalul, de la nfiinarea acestuia, nu s-au
limitat la un rol pasiz: au asigurat respectarea dispoziiilor Tratatelor, dar concomitent leau i completat i precizat. Pe de alt parte, faptul c multiplele versiuni lingvistice ale
actelor comunitate au valoare egal de acte autentice a ridicat iari problema deluirii
Sensului precis al normelor. Jurisdiciile comunitare dein monopolul de interpretare
autentic a Tratatelor i a dreptului derivat. Aceast interpretare se impune tuturor
autoritilor, inclusiv tribunalelr naionale ceea ce este in plus un argument semnificativ
n sensul calitii de izvor de drept al jurusdiciei comunitare.
Prin interpretrile ndrznee, n care a recurs la metoda teleologic i cea sistematic i a
valorificat din plin efectul util degajat din prevederile Tratatelor, Curtea de Justiie
( ajutat din 1989 de Tribunalul de Prim Instan) a dezvoltat dreptul comunitar de o
manier remarcabil. Justiia comunitar a pus n lumin principii de drept cu statut de
izvoare normative , a explicat concepte i a afirmat autonomia i celelalte caractere
eseniale ale ordinii juridice comunitare.

F. Terre, Introduction generale au droit, ed. Dalloz, 1998, p.244-251.

Spre deosebire de dispoziiile art.38 din Statutul Curii Internaionale de Justiie, care enumer, printer
izvoarele de drept internaionale aplicate de Curtea Internaional de Justiie i hotrrile judectoreti
pronunate de aceasta.
10

19

4. Izvoare externe

Competenele

comunitare

trebuie

exercitate

cu

respectarea

dreptului

internaional.11 Curtea de Justiie recunoate de o manier general aplicabilitatea

tratatelor i a conveniilor, a cutumei internaionale12 i a principiilor generale ale
dreptului internaional. Astfel sunt ncheiate acorduri ntre state care nu intr n categoria
izvoarelor de drept comunitar stricto sensu, completnd sistemul juridic comunitar,
precum i acordurile ncheiate de Comunitate.
4.1. Acordurile ncheiate de Comunitatea European.
n baza personalitii sale juridice Uniunea Europen are capacitatea de a ncheia
acorduri internaionale cu state tere, cu grupuri de state sau cu organizaii internaionale.
Procedura de ncheiere este reglementat de art.300 Tce. Potrivit alin. 7, art. 300
acordurile ncheiate n condiiile stabilite de acest text sunt obligatorii pentru instituiile
comunitare i pentru statele membre. Aceasta nsemn c de la intrarea n vigoare,
acordurile externe aparin ordinii juridice comunitare.
Dac ns obiectul acordului depete competena comunitar, acordurile trebuie
ncheiate att de Comunitate, ct i de statele membre ( acorduri mixte).
Comunitatea a ncheiat acorduri n cadrul politicii comerciale comune, acorduri
de cooperare, precum i acorduri de asociere. Jurisprudena a asimilat acestor izvoare de
drept i actele institulor nfiinate prin acordurile externe ale Comunitii, cum ar fi
deciziile Consiliului de asociere, organ creat printr-un acord de asociere la Comunitate.13
Pe scara ierarhiei normelor comunitare, acordurile internaionale i actele
instituiilor nfiinate prin aceste acordu i au o valoare mic dect a Tratatelor
constitutive, dar mai mare dect a dreptului derivat.14

11

CJCE, 24 noiembrie 1992, Poulsen, Dos. C.- 286/90, Recueil , p 1- 6052.

CJCE, 16 iunie 1998, Racke, dos. 162/96, Recuiel, p. 1- 3665
13
CJCE,5febr.1976 Bresciani, dos. 81/75, Recueil, p129
14
n baza principiului de drept internaional pacta sunt servanda
12

20

4.2. Acordurile ncheiate ntre state

Acordurile internaionale din aceast categorie anterioare intrrii n Comunitate

nu fac parte din sistemul juridic comunitar.n acest sens, art. 307 alin1 TCE stipuleaz c
ele nu sunt afectate de Tratatele constitutive. Aadar, statele pot continua s-i
ndeplineasc obligaile la care s-au angajat n trecut, dar Comunitatea nu este legat n
nici un fel fa de statul ter. Pe de alt parte, acordurile nsei ar putea afecta sistemul
comunitar, motiv pentru care alin. 2 de la art. 307 precizeaz c, dac nu sunt compatibile
cu Tratatele, statele

sunt obligate s ia toate msurile pentru a elimina

incompatibilitile.15
Cu titlu de excepie, Curtea a admis c anumite acorduri anterioare la care
participau toate statele membre ar putea lega Comunitatea, considerndu-se c obligaiile
derivate din acestea au fost n general, transferate Comunitiii:ilustrarea cea mai
relevant o constituie Acordul general pentru Tarife i Comer (GATT).16
Acordurile ncheiate ntre state dup intrarea n Comunitate sunt, n principiu,
opozabile Comunitii, dac sunt compatibile cu Tratatele constitutive( de exemplu ,
acordurile de aderare). Statele membre nu pot aduce atingere obligaiilor comunitare, prin
ncheierea unor convenii internaionale cu state tere- de pild , ntr-un sector care a
trecut n competena Comunitii( comunizat).17

4.3 Acordurile ntre statele membre

n principiu, acordurile internaionale ncheiate ntre statele membre aparin

dreptului internaional public, nu dreptului comunitar, deoarece sunt ncheiate i ratificate
de state dup procedura clasic din dreptul tratatelor, Curtea de Justiie nu este
competent s le interpreteze i nu aparin acquis-ului comunitar.
15

Atunci cnd se aplic acordurile ncheiate n trecut, statele trebiue s in seama de sistemul
comunitar( instituii, competene) ca i de faptul c Tratatele constitutive asigur aceleai avantaje tuturor
membrilor si( art.307, alin.3 TCE).
16
CJCE,12 decembrie 1972, International Fruit Company III, dos. 21-24/77, Recueil, p. 1219, Curtea de
Justiie nu a acceptat ns ideea succesiunii Comunitii la Convenia european pentru drepturile omului.
17
Dac totui statele ar ncheia astfel de acorduri, acestea nu sunt opozabile Comunitii.

21

Totui, chiar dac Tratatul CE prevede, n art. 293, posibilitatea ca statele membre
s ncheie ntre ele convenii n mai multe domenii. Acestea permit reglementarea unor
situaii ce prezint legturi cu activitile Comunitii, dar pentru care instituiile
comunitare nu dein competene. Este vorba despre convenii cu caracter special: sunt
rezervate numai stateel membre, la iniierea i negocierea lor particip Comisia i
Consiliul, sunt semnate cu ocazia unei reuniuni a Consiliului, depozitarul lor este
secretarul general al Consiliului, iar interpretarea lor este ncredinat Curii de Justiie,
prin mecanismul procedurii prejudiciale. Dm ca exemplu Convenia de la Bruxelles din
1968 privind competena judiciar i executarea reciproc a hotrrilor judectoreti n
materie civil i comercial, de mare importan pentru relaiile de drept privat.
S-au mai ncheiat i unele acorduri n domenii neprevzute expres de Tratatele
constitutive, prin care statele membre au dorit s creeze un drept uniform la nivelul
Comunitii sau s faciliteze aplicarea dreptului comunitar: Convenia de la Napoli din
1967 privind asistena reciproc ntre administraiile vamale, Convenia de la Roma
din1980 asupra legii aplicabile obligaiilor comerciale, Acordul de la Luxemburg din
1989 asupra brevetului comunitar.
Aceste dou tipuri de acorduri internaionale nu fac parte din acquis-ul comunitar
propriu-zis, pentru c noii membri nu ader automat la ele, ca efect al semnrii tratatului
de aderare i a anexelor sale, aa cum se ntmpl cu Tratatele originale, actele de drept
derivat, conveniile ncheiate de Comunitate. Totui, prin actele referitoare la condiiile de
aderare ce nsoesc tratatele de aderare, statele care intr n Uniune se oblig s adere la
convenii prevzute de art. 293 TCE, precum i la cele care nu pot fi disociate de
realizarea obiectivelor Tratatului CE, ca i la protocoalele privind interpretarea acestor
convenii de ctre Curtea de Justiie. n concluzie, chiar dac provin de la instituii
comunitare, acordurile precizate anterior nu pot fi detaate de sistemul juridic comunitar,
din care cauz sunt considerate ca fcnd parte din izvoarele de drept comunitar lato
sensu.
Ct despre acordurile ncheiate de statele membre ntre ele nainte de intrarea n
vigoare a Tratatelor constitutive sau dup caz, anterior aderrii lor la Comunitate,ele sunt
impozabile Comunitii dac sunt incompatibile cu Tratatele.18
18

CJC,16 mai 1984, Pakvries, dos.105/83, Recueil, p. 2101. Curtea a statuat c tratatele constitutive
primeaz acordurilor anterior ncheiate de statele membre.

22

4.4. Concluzii
Dreptul comunitar, ca i dreptul internaional public ori naional, reprezint un
fenomen politico-juridic, social n esena lui, pentru c vizeaz comunitatea european popoarele i resortisanii si n ansamblu.
Dorina sa de a exprima comportamentele Uniunii, ale instituiilor sale, ale
statelor membre ori ale persoanelor morale sau fizice prin norme juridice presupune o
anumit sistematizare a relaiilor reglementate, dar i o sistematizare specific a normelor
juridice care reglementeaz aceste relaii.
Ca form intern a dreptului, n general, normele juridice reglementate sunt
structurate pe instituii i ramuri de drept. Dreptul comunitar nu cunoate o sistematizare
pe ramuri de drept dect ntr-o form incipient( de exemplu dreptul societilor
comerciale). Nu nsemn c nu ar exista o sistematizare din punct de vedre al formei
exterioare ( adic izvoarele, fie cele formale sau materiale ). Dimpotriv i aici exist un
specific al dreptului comunitar prin ceea ce numim acquis comunitar, structurat n
prezent pe 30 de capitole. Considerm c dreptul comunitar va cunoate n viitorul
apropiat o dezvoltare a sistematizrii pe ramuri, ncepnd chiar cu un drept
constituional european.

Bibliografie

1. Nicoleta Diaconu, Viorel Marcu, Drept comunitar, partea general, editura

Lumina- Lex, Bucureti, 2001;

23

2. Corneliu Mgrzan, Introducere n dreptul comunitar, editura Fides, Iai, 2003;

3. Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, editura, C. H. Beck, Bucureti
2006;
4. Cornel Trandafir, Vasile Span, Drept comunitar, editura Sintech, Craiova, 2007
5. Jacque Jean Paul, Droit institutionel de LUnion Europeene, editura Dalloz, Paris,
2004

24