Cauzele persecutiilor crestine I. mprejurarile politice si sociale la aparitia crestinismului.

Starea lumii greco-romane Pentru a ntelege mprejurarile politice si sociale care au condus la aparitia crestinismului si cauzele care au contribuit la raspndirea lui, trebuie sa cunoastem starea lumii antice la nasterea lui Iisus Hristos. Dupa cuvntul Sfntului Apostol Pavel, Mntuitorul lumii s-a nascut cnd a venit plinirea vreinii (Galat. 4, 4). Aceasta nseamna ca lumea veche era pregatita pentru venirea Lui. Palestina, leaganul crestinismului, facea parte, ncepand cu anul 63 .Hr., din Imperiul roman. Statul roman, cu nceputuri modeste, a crescut treptat. n fruntea tinutului Latium, Roma a cucerit Italia, iar n fruntea Italiei, a cucerit lumea antica. Dintr-un mic stat maritim, Roma a reusit sa creeze un Imperiu continental, avnd la mijlic Marea Mediterana - Mare nostrum. Acest vast Imperiu cuprindca lumea din jurul Marii Mediterane si se ntindea pe trei continente: Europa, Africa si Asia. El cuprindea, n Apus, tinuturile de la Oceanul Atlantic si Marea Nordului si se ntindea la Rasarit pna la hotarele Armeniei, Arabiei si la Marea Rosie; din Bretania si Germania de la Rin si Dunare, se ntindea n sud pna la marginile Saharei si Etiopiei, n Africa. Sub mparatul Traian (98-117), Imperiul roman s-a ntins si mai mult, cuprinznd Dacia Traiana si ajungnd n Rasarit la Marea Caspica si Golful Persic. n timpul lui Iisus Hristos, stalul roman se gasea la apogeu ca ntindere, putere politica, organizare si cultura. Dupa Evanghelislul Luca, el este numit si lumea (??????????,Luca 2,1)! mparatul Augustus (31 .Hr. - 14 d.Hr.) a creat sistemul politic numit Principatul, deoarece mparatul, desi mparatea, n stat, puterea suprema l avea Senalul roman, se considera princeps, adica primul dintre senatori. Principatul, ca sistem politic, a durat pna la mparatul Diocletian (284-305), care a inaugural un nou sistem politic, Dominatul, de la cuvntul dominus, numit astfel pentru ca mparatul singur avea responsabilitatea puterii supreme in stat, ca un dominus, stapn. Pna la mparatul Diocletian, Statul roman era condus de mparat si Senat (diarhie) si era mpartit n numeroase provincii. Acestea erau de trei categorii: a) provincii imperiale, cucerite de curnd, conduse n numele mparatului de un legat sau reprezentant al sau legatus Augusli pro praetore; b)provincii senatoriale,mai bine romanizate,care erau conduse de un proconsul. c)Alte provincii, cu o situatie speciala ca Palestina, Egiptul, Maurctania, erau conduse de un procurator (n greceste epitropos). Provinciile formau unitiati administrative si aveau n frunte un guvernator ajutat de un concilium. Orasele se conduceau singure. n fruntea lor se afla Roma - caput mundi, dupa care mai nsemnate erau: Alexandria, Antiohia, Corint, Efes, Tesalonic, Cartagina, Lugdunum (Lyon n Galia). Numarul populatiei imperiului roman din timpul mparatului August nu se cunoaste istoricii o apreciaza cu probabilitate ntre 60-120 milioane de locuitori. Starea religioasa. Cu exceptia iudeilor, popoarele lumii vechi erau politeiste si idolatre. Cultele erau numeroase; fiecare popor avea religia sa. Statul roman le tolera pe toate, mai putin pe cele socotite periculoase, ca al druizilor din Galia, unele culte siriene si egiptene, iar n epoca imperiala crestinismul. Religia romana, religie de stat, religia poporului dominant, era legata de toata viata cetateanului si observarea ei era o dovada de loialitate politica fata de Statul roman. Primul mparat roman, Augustus, a luat si titlul de pontifex maximus, adica seful religios suprem al

Statului. Acesta, vaznd decadenta religiei romane, a ncercat o reforma religioasa care tindea la ntarirea pagnismului roman si a moravurilor romane. Religia greaca se afla, de asemenea, n decadenta. Un rol important l jucau mi-sterele religioase, mai ales cele de la Eleusis, care puneau accentul pe ideea de ispasire, de curatire morala a credinciosului. Cultele orientale, prin caracterul lor mistic, au avut de asemenea o mare influensa n lumea greco-romana, ndeosebi ale zeitatilor Cybele sau Magna Mater din Pesionte (Frigia) si Attis, precum si al lui Isis si Osiris, din Egipt. Ele au pus n circulatie unele idei religioase deosebite ca: ideea de pacat, de rascumparare si renastere spirituala, de curatire, de nemurire; ele aveau unele rituri si ospete sacre, erau entuziaste si prozelitiste si tindeau spre monoteism si universalism. Cel mai nsemnat dintre ele, care a dus o lupta apriga contra crestinismului, a fost cultul zeului Mithra (mithraismul), zeul soarelui - deus sol invictus, care s-a raspndit mult n Imperiul roman n secolele III-IV d.Hr., datorita soldatilor romani. Amestecul de popoare si de culte a adus n Imperiul roman sincretismul religios, numit si teocrasie, adica amestec de zei, curent religios favorizat de situatia Imperiului si chiar de unii mparati romani din secolul al III-lea. Sincretismul tindea la formarea unei religii universale, prin excluderea cultelor unor popoare locale. Framntarea religioasa a timpului orienta pagnismul greco-roman spre stari si idei noi ca ideea de monoteism, de mntuire, de raspundere morala, de ispasire personala si pregatea lumea veche pentru o mai usoara primire a crestinismului. n Imperiul roman plurinational, unitatea religioasa o asigura cultul mparatului, August era socotit salvatorul lumii si a fost divinizat dupa moarte. Alti mparati, Caligula (37-41), Domitian (81-96), Diocletian (284-305), au primit onoruri divine chiar din viata. Cultul mparatului si al zeitei Roma era dovada loialtatii si a respectului supusilor fata de mparat si Imperiul roman si lua deci un caracter politic. Refuzul crestinilor de a respecta acest cult a fost una din cauzele principale ale persecutiei lor n primele trei secole. Starea morala a lumii vechi era n legatura cu cea religioasa si sociala. Religiile pagane nu nvatau morala, ca iudaismul si crestinismul. Dimpotriva, zeii erau pilde de imoralitate, iar n unele culte orientale desfrul avea caracter religios, cultic. Imoralitatea lumii vechi se manifesta n spectacole inumane si sngeroase, n lux, n desfru, n risipa, n viata usuratica a multora, n raporturile sociale. Divorturile se nmulteau, multi nu se casatoreau, sinuciderile sporeau. Munca era dispretuita de cei liberi, ea fiind lasata pe seama sclavilor. Familia era slab ntemeiata, femeia se gasea fata de barbat n inferioritate, copiii erau expusi abandonului. Situatia sociala era de asemenea defectuoasa. Cei bogati constituiau clasa privilegiata. Unii stapaneau domenii ntinse si aveau sute si mii de sclavi, cei mai multi traiau n lux si placeri. Oamenii liberi duceau o viata grea si umilita, la Roma traind din ajutorul Statului si al Patronilor (clientii). Sclavii, desi formau cea mai mare parte din populatia Imperiului, erau lipsiti de drepturi si de demnitatea de oameni; ei puteau fi batuti, maltratati, ucisi, vnduti, despartiti unii de altii; iar casatoria lor nu era recunoscuta legal. Ca o consecinta a saraciei, cei de jos formau asociatii de ajulor reciproc, mai ales pentru nmormntare (sodalicia, collegia funeratricia, collegia tenuiorum= colegiile celor saraci). Nici filosofia timpului nu multumea pe oameni. La aparitia crestinismului, ea era reprezentata de trei sisteme mai de seama: a. Epicureismul, care nvata indiferenta religioasa, nega providenta divina si avea ca principiu moral placerea (hedonismul); b. Scepticismul, profesat de Noua Academie (a lui Cameade, c. 129. .Hr.), era totodata si imoral.

c. Stoicismul a fost sistemul filosofic cel mai raspndit n societatea romana. El nvata panteismul, pretindea ca lumea este condusa de necesitate (destin), admitea chiar ca raul este necesar, justifica viciile si sinuciderile, iar in morala recomanda apatia, retinerea (?????????????????: abstine et sustine). A avut totusi si unele idei umanilare: privea pe oameni ca semeni, cum se conslata mai ales din frumoasele pagini lasate de filosoful Seneca ( 65 d.Hr.). ncepnd cu secolul al Ill-lea, filosofia devine religioasa-morala, mai ales n neopitagorism si apoi n neoplatonism, care a devenit n secolele III-IV religia celor culti, opusa crestinismului. Cu toate scaderile ei, filosofia pregatea nlr-un anumita masura calea pentru propovaduirea naltelor idei crestine. Ea a constituit, tolusi, unul din obstacolele puse n calea raspndirii crestinismului. II. Starea lumii iudaice la aparitia crestinismului. n 536 .Hr., Cyrus, regele persilor, a eliberat pe iudei din captivitatea babilonica, iar sub conducerea lui Zorubabel ei s-au reorganizat si au putut rezidi templul din Ierusalim. Regatul persilor a fost desfiintat n secolul al IV-lea .Hr. de Alexandru cel Mare ( 323 .Hr.). Prin mpartirea Imperiului lui Alexandru ntre urmasii lui (diadohi), Palestina a ramas sub stapnirea Seleucizilor, fiind atasata Siriei. Regele Antioh IV Epifanius (174-164 .Hr.) a facut ncercarea de a eleniza pe iudei, dar acestia s-au aparat eroic si si-au pastrat fiinta si religia. Datorita luptei conduse de fratii Macabei, Ierusalimul a trecut sub puterea iudeilor si cultul mozaic a fost restabilit. Dupa o mare revolta, iudeii au reusit sa formeze un stat teocratic independent, condus de un sinedriu, un gen de senat, alcaluit din 70 de membri si un presedinte; regele Ioan Hircan (135-105 .Hr.) a marit statul iudaic si a intrat n legatura cu romanii. Urmasii sai nsa, dezbnandu-se, fac apel la romani, iar generalul roman Pompei intervine n Palestina si ia Ierusalimul n anul 63 .Hr. Din acest timp, iudeii au trebuit sa plateasca tribut romanilor. La anul 30 .Hr. romanii au numit rege al Iudeii pe iudeul Irod cel Mare (39 . Hr.-- 4 d. Hr),n timpul caruia se naste Iisus Hristos. Acesta rezideste templul iudaic si ridica orasul Cezareea Paleslinei, care devine capitala politica a tarii, Ierasamul ramnnd doar central religios al iudeilor. La moartea lui Irod eel Mare (750 a.U.c.), romanii mpart Palestina ntre cei trei fii ai sai: Arhelau, Irod Antipa (4 .Hr. 39 d.Hr.) - sub care a fost judecat si rastigit Iisus Hristos - si Filip. Nepotul lui Irod cel Mare, Irod Agripa (41-44), devine rege al ntregii Palestine, tara a lost condusa apoi numai de procuratori romani. Sub mparal Nero (54-68), a izbucnil, n anul 66, razboiul iudaic, Ierusalimul a fost cucerit de Tit, fil mparatului Vespasian (69-79), iar templul iudaic, distrus n anul 70 d.Hr. Partidele iudaice. Clasa conducatoare a poporului iudaic era alcatuita n timpul Mntuitorului din doua partide, care se deosebesc ntre ele prin alitudinea lor religioa si politica. Fariseii erau aparatorii Legii iudaice si ai traditiei iudaice religioase. Din punct de vedere politic erau ostili stapnirii romane. Fariseii erau de multe nuante si n respectarea Legii devenisera formalisti, ipocriti, ceremoniosi, subiectivi, fapt pentru care Iisus Hristos i-a demascat si mustrat cu asprime. Unii dintre ei au fost totusi favorabili Mntuitorului si crestinismului, cum a fost Nicodim . Saducheii erau un partid preotesc, aristocratic, alcatuit din oameni bogati, liberali independenti, care se acomodasera cu stapanirea romana si ideile timpului. Ei tineau obligatorie numai Legea scrisa, iar interpretarea ei orala; negau providenta divina, existenta ngerilor si a demonilor, nvierea si viata vesnica. Au fost adversari nenduplecati ai Mntuitorului si crestinismului.

n afara de aceste doua partide, mai existau si alte grupari religioase ca: Esenienii sau esenii (eseii) erau o secta iudaica influentata de idei religioase straine. Ei traiau mai ales pe langa Marea Moarta, ducand o viata cumpatata de asceti. Nu parlicipau la cultul iudaic de la templu si respingeau sacrificiile de animale. Aveau preotii lor, practicau un cult al soarelui si al ngerilor, desi admiteau ca Dumnezeu este unul si savrseau ospese religioase. Din punct de vedere social, practicau comunitatea bunurilor, erau contra sclaviei, a juramntului, a folosirii armatelor. Gradele superioare se abtineau de la casatorie si placeri. Admiteau nemurirea sufletului, dar nu credeau n nvierea trupului. Admiteau casatoria pentru cei simpli, nedesavrsiti. Samarinenii constituiau o populatie amestecata de iudei si neiudei, n Samaria. Erau monoteisti dar, din Legea lui Moise, nu respectau decat Pentateuhul. Aveau un templu propriu pe muntele Garizim si pastrau ideea mesianica. Intre iudei si samarineni era o mare ura. Terapeutii erau o secta iudaica din jural Alexandriei, n Egipt, unde se refugiasera numerosi iudei din timpul lui Alexandru cel Mare. Ei se ocupau eu citirea Vechiului Testament, pe care1 interpretau alegoric, si duceau o viata contemplativa. Aveau agape religioase cu cantece si dansuri. n general, dupa robia Babilonului, religia iudaica este deosebita de cea a profetilor, devenind formalista, rilualista, dnd stricta observare literala prescriptiilor Legii lui Moise. Dominatiile straine, nenorocirile si umilirile ndurate de iudei au contribuit la denaturarea ideii mesianice nsasi, Mesia nu mai era asteptat ca un Mntuitor al luniii, ci ca un eliberator national al poporului iudeu din robia straina, ca un erou politic. Aceasta a contribuit ca iudeii sa nu nteleaga pe Iisus Hristos, sa nu vada n El pe adevaratul Mesia si sa ceara rastignirea Lui ca blasfemiator al lui Dumnezeu. III. Cauzele care au nlesnit raspandirea crestinismului. mprastierea iudaica, diaspora, n orasele mari ale Imperiului roman, a contribuit ntr-o mare masura la cunoasterea crestinismului si la raspndirea lui. Iudeii au format colonii importante n Babilon, la Alexandria, Roma, Antiohia, Damasc, Corint s.a. Ei s-au bucurat din partea romanilor de anumite privilegii: aveau comunitati proprii si autonome, aveau sinagogile si justitia lor, puteau savrsi n liberlate cultul mozaic si le era garantata respectarea Sabatului. Pe lnga acestea, erau scutiti de cultul oficial si imperial, de serviciul militar, de razboi si de alte obligatii nepotrivite cu prescriptiile Legii mozaice. Aceste privilegii au favorizat propaganda religioasa iudaica. n diaspora, iudeii au renuntat la particularismul lor national si au nceput sa faca prozelitism, atragnd la credinta mozaica numerosi pagni, mai ales greci si romani. Unii mpaiaii romani ca Adrian (117-138) si Septimiu Sever (193-211) au interzis prozelitismul iudaic, dar el n-a incetat. Influentati de cultura greaca, au existat iudei elenisti care, n interes de propaganda, devin mai putin fanalici ti formalisti decat iudeii din Palestina, admitnd ca si alte popoare pot primi Legea mozaica si pot dobndi mntuirea. Prozelitii erau de doua feluri: a) prozelitii dreptatii sau fiii aliantei, care primeau circumciziunea si participau la sacrificiile iudaice. b) Altii respectau numai cele 10 porunci, observau Sabatul, curatirile rituale, deosebirile dintre mancarurile curate si necurate, fiind numiti tematori de Dumnezeu (????????? sau ???????? ????????). Legea Vechiului Testament, fidelitatea poporului iudeu fata de religia revelata primita, staruinta lui n respectarea monoteismului, pastrarea ideii mesianice au pregatil calea penlru raspndirea crestinismului mai mult dect celelalte cauze cunoscute n istorie. n raspndirea crestinismului, Apostolii si misionarii crestini s-au adresat de regula mai inti iudeilor si prozelitilor din comunilatile iudaice. Prozelitismul iudaic a nlesnit credinciosilor celorlalte

religii apropierea de crestinism. Dupa aceea, comunitatea crestina nfiintata se separa de iudei si se organizeaza si duce viata ei proprie. Starea decadenta religioasa si morala a lumii vechi, inegalitatile si asupririle sociale, misterele pagne, patrunderea cultelor orientale n Imperiu, declinul sistemelor filosofice au avut si ele contributia lor la raspndirea crestinismului. Lumea veche, obosita, dezamagita si descurajata asteapta ceva nou, care s-o ridice din starea de decadenta spirituala si morala. ntinderea imensa a Imperiului roman, n care traiau numeroase popoare si nationalitati, a contribuit de asemenea la raspndirea crestinismului. Dupa numeroase lupte civile, Imperiul roman a devenit un Stat universal, n care mparatul August a reusit sa impuna ordinea si pacea - pax romana, pretuita si de crestini. Comunicatia pe mare si pe uscat era relativ usoara. Numeroase drumuri bune porneau de la Roma n provincii ca o retea, avand pe ele popasuri bine pazile. Legile romane, armata si functionarii asigurau ordinea si linistea n Imperiu. Amestecul de popoare si de idei a creat o unificare culturala, iar limba latina era inteleasa mai peste tot, devenind o limba universala a ntregului Imperiu. Ca mijloc de comunicare era folosita mult si limba greaca, n dialectul zis comun ???????????????, n care s-au scris si cartile Noului Testament. Limba greaca era vorbita sau nteleasa mai ales n partite de rasarit ale Imperiului roman .

IV. Concluzii Persecutiile mpotriva Bisericii au fost ncepute la evrei prin uciderea diaconului Stefan, primul martir, pe la 33-34. Primul apostol martirizat a fost Iacov fiul Zevedei, decapitat in anul 43 din ordinul ultimului rege evreu care a domnit peste toata Palestina, Irod Agripa I. Cele zece persecutii anticrestine ale imparatilor romani incep cu persecutia lui Nero din 64. Persecutiile propriu-zise, cele ndurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagne, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica n grea cumpana. Ele au inceput n anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au continuat pna la anul 313, cand mparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Cauzele persecutiilor au fost de mai multe feluri: a. Cauze religioase. ntre crestinism si religia greco-romana era o mare deosebire. Crestinismul era o religie noua, monoteista, spirituala, morala, n timp ce paganismul era o religie veche, politeista, idolatraa si decazuta. Pagnii nu aveau o ntelegere pentru religie spirituala, fara temple, fara zei si jertfe, fara reprezentarile zeilor prin statui, n care oamenii de rand credeau ca locuieste puterea lor-numen. Credinta crestina era socotita de pagni o apostasie de la religia si traditia stramosilor-mos majorum, dispretul zeilor, ateism si nelegiuire. Orice calamitate abatuta asupra Imperiului roman, navalirea altor popoare, cutremure, furtuna, vreme rea, inundatii, seceta, foamete, epidemii, toate erau atribuite crestinilor, fiindca au parasit cultul zeilor, iar zeii mniosi trimit aceste nenorociri asupra oamenilor. b. Cauze politice. Stransa legatura dintre religie, stat si viata publica scotea si mai mult n evidenta contrastul dintre crestinism si pagnism. Politeismul era un adevarat amestec n toate manifestarile vietii publice si de stat. Ideea pagnilor, ca Imperiul roman este ajutat si protejat

de zei si ca lor li se datoreste cresterea si puterea lui si ca, pe de alta parte, nenorocirile care se abat asupra lui vin din cauza crestinilor, care, prin atitudinea lor, jignesc si supara pe zei, au contribuit ca pagnii sa vada n crestini dusmanii statului. Cultul imparatului si al zeitei Roma, care constituia de fapt o manifestare de loilitate politica fata de puterea Romei si a mparatului, de la care crestinii se sustrageau, caci ei adorau pe Dumnezeul cel adevarat, Creatorul cerului si al pamntului, a constituit una din cauzele principale ale persecutiilor. Refuzul crestinilor de a adora pe mparat ca zeu era socotit ca act de impietate (sacrilegium) si ofensa adusa majestatii imperiale-crimen lesae religionis et divinitatis (Tertulian, Apologeticum, XXVII, 1). c. Cauze moral-sociale. Prejudecatile si ura pagnilor se manifestau si n aprecierile lor asupra vietii morale a crestinilor. Nentelegnd Taina Sfintei mpartasanii, n care painea si vinul sunt prefacute, prin Sfantul Duh, n Trupul si Sngele lui Iisus Hristos, crestinii erau acuzati ca ucid copiii la cultul lor si se hranesc cu sngele si carnea acestora. Nentelegnd rostul si sensul agapei crestine, crestinii erau socotiti imorali, fiind acuzati ca la ospetele comune se dedau la desfrau si comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei. Cei de sus, aristocratii, vedeau n crestini elemente vulgare si i dispretuiau, pentru ca ei se recrutau mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni, legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi n armata, crestinii erau socotiti de pagni inutilii societatii, nefolositori n afaceri - infructuosi negotiis (Tertulian, Apologeticum, XLII, 1). Persecutia de care au avut parte crestinii nu erea ceva nou pentru ei. Era o parte a mostenirii lor iudaice. Asocierea dintre marturisire si persecutie a nceput n cea de a II-a parte a proorociei lui Isaia si a s-a cristalizat n perioada seleucizilor. Conceptul ca cei martirizati vor fi rasplatiti cu nemurirea a cstigat teren pna cnd a ajuns sadomine atitudinea iudeilor fata de guvernul roman(cum gasim relatat n cartea Macabei). Posibilitatea de a muri pentru Tora a ajuns sa fie astfel acceptata si de iudaism. Astfel, iudeii nu mai manifestu ostilitate fata de ideea de a fi martirizati, n chiuda faptului ca Roma era toleranta fata de religia lor, unitatea de care au dat dovada, spiritul de necooperare, succesul lor financiar, a atras asupra lor ura multora si persecutii temporale mai ales n fata Palestinei: n Alexandria pogromul era un lucru obisnuit. Aceasta stare de fapt a fost mostenita de crestini. Disponibilitatea lor de a se confrunta cu sufreinta a fost intensificata de exemplul lui Iisus Hristos si de asocierea persecutiilor n sfrsitul veacului dupa care au tnjit ei (Marcu 13, 7-13 ). Cu toate acestea, trebuie sa ne ntrebam ce i-a determinat att pe iudei cat si pe romani sa persiste n aceasta prigoana crestina. 1. mpotrivirea din partea iudeilor Acesta mpotrivire a crescut n intensitate. Predicarea unui Mesia crucificat de a carui moarte au fost foarte public nvinuiti conducatorii iudeilor a fost foarte provocatoare. Predica diaconului Stefan despre caracterul temporal al Legii mozaice (Fapltele Apostolilor 6, 14 ) a produs o schimbare de opinie publica si a atras dupa sine prima persecutie din Ierusalim si din alte locuru (ex. Damasc). n anul 44 d.Hr. Sf. Ap. Iacov a fost exeutat de Irod Agripa si peste tot n Faptele Apostolilor, iudeii vor sa fie cei mai inversunati dusmani ai lui Pavel. Atitudinea acestora fata de crestini a fost nrautatita si mai mult n urma Sinodului Apostolic, care a respins necesitatea taierii mprejur. 2. mpotrivirea din partea romanilor n atitudinea Romei a survenit o schimbare. La nceput, dupa cum se observa din Faptele Apostolilor, Roma a fost toleranta fata de crestini, ba chiar i-a ncurajat. Aceasta atitudine s-a schimbat curnd ntr-o mpotrivire vehementa. n Roma , crestinii au ajuns att de nepopulari nct n jurul anului 64 Nero i-a putut folosi ca tapi ispasitori pentru incendierea Romei. n Bitinia , n jurul anului 112, practicarea constanta a religiei crestine era o crima capitala, cu

toate ca mparatul Traian nu permitea denunturile anonime si dezaproba vnatoarea de vrajitorie. Exista trei explicatii pentru acesta schimbare de atitudine: a) acesti crestini au fost nvinuiti numai de anumite calcari de lege, cum ar fi canibalism, incendieri, incest, magie, adunare ilegala si mejestos (refuzul de a aduce jertfe n numele mparatului). Exista dovezi ca ei au fost acuzati si de alte lucruri, dar I Pertu 2, 12; 4, 14-17; Piliniu Ep.10, 97 si Suetonius, Nero 16, toti spun clar ca nsusi numele de crestin era pasibil de pedeapsa. b) A existat o lege pretutindeni n imperiu, institutum Neroianum, conform careia crestinii au fost proscrisi. Tertulian face aceasta afirmatie si spune ca aceasta a fost singurul decret a lui Nero care nu a fost abrogat ulterior. Totusi crestinismul nu a fost att de important nct sa necesite o asemenea lege, iar daca totusi a existat o asemenea lege, este greu de explicat cum Pliniu nu a cunoscut-o, cum de Traian a omis aa o mentioneze, sunt greu de explicat drepturile de proprietate ale bisericii nainte de persecutiile lui Decius si uimitoare lipsa de uniformitate n aplicare legii. c) Persecutia era la discretia guvernatorului, care actiona numai ca raspuns la reactiile individuale: nu exista un procuror public n societatea romana. Indiferent ce forma lua acuzatia oficiala erau vazuti ca membrii activi ai unei organizatii despre care se credea ca era de factura delincventa si care era pusa alatui de bacanale si de driuzi, iar sfidare, refuzul constant de retractare a declaratiilor a fost ntmpinata cu moartea. De aceea persecutiile au fost limitate de trei factoi: Guvernatoruii a ezitat sa accepte nvinuiri cu privire la opiniile religioase ale indivizilor si au ncercat sa se opreasca numai cazurilor de ncalcare de lege. Acuzatiile trebuiau facute att personal, ct si publicesi a afuce o nvinuire capitala erea un lucru periculos si dificil. n fiecare provincie un singur om, guvernatorul, puteaputea pronunta sentinta la moarte. Acesti trei factori au concurat la protejarea majoritatii crestinilor o perioada suficient de lunga pentru ca Biserica crestina sa prinda radacini.

Bibliografie 1. Istoria bisericeasca universala, Manual pentru Seminariile Teologice 2. J.D. Douglas M.A.,B.D.,S.T.M., Ph.D., Dictionar Biblic, Ed. Cartea crestina Oradea, 1995

3. Biblia, tiparita sub ndrumarea si putarea de grija a Preafericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxer Romne, cu aprobarea Sfntului Sinod, Editura Societatea biblica interconfesionala din Romania, 1999. 4. Eusebiu de Cezareea-Istoria bisericeasca (vol.13), carte tiparita sub ndrumarea si putarea de grija a Preafericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxer Romne, traducere Pr. Prof. T. Bodogae, Editura Institutului Biblic si de misiune am Bisericii Ortodoxe Ronne, Bucuresti, 1987.

Cuprins

I. mprejurarile politice si sociale la aparitia crestinismului. Starea lumii grecoromane....................................................................................1 II. Starea lumii iudaice la aparitia crestinismului...................................................4 III.Cauzele care au nlesnit raspandirea crestinismului.............................5 IV.Concluzii......................................................................................................7 Bibliografie.........................................................................................................11