Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din 

Densuș
poezie,
i. Este
regiuni
entelor
etezat,
hotarul
Poieni

-Pui şi
1247.
testatã

Verne
noscut
ului, în
mul şi o
ntr-un

oriului
vinciei
Dacica
un fel
strucţii
ruinele
Aceste
ne încã
solide
ocului,

Țara
aginile
piatrã

,00 lei,
Nicolae
ascã în
nd din
Densuş este un sat liniștit, unde timpul parcă a stat în loc. Acesta adăpostește o adevarată comoară a
României:  cel mai vechi lăcaș de cult de piatră din țara noastră în care încă se țin slujbe. Biserica din
Densuș are ceva magic, greu de transpus în cuvinte, dar care te va lega pentru totdeauna de acest tărâm
binecuvântat.  

Zona e încărcată de o energie aparte, să fie oare de la vecinii săi: munții fermecați ai Retezatului și ruinele
cetății Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei romane? Nu știm exact, cert este că te cucereste
iremediabil…  Scurtul drum de la Hațeg până la Densuș (10 km) este o încântare, șoseaua străbate o zonă
netedă a Depresiunii Hațegului, iar tabloul cu Munții Retezat este mirific!

Aș vrea să vă spun care este data construcției a acestei misterioase biserici, însă nici măcar istoricii nu au
căzut de acord asupra acestui aspect. Unii afirmă că înainte de venirea romanilor pe locul bisericii era un
templu dedicat lui Zamolxe. Alții susțin că pe locul bisericii din Densuş ar fi existat mausoleul generalului
Longinus Maximus. La fel de mulți spun că biserica din Densuş a fost ridicată în sec. II-III , pe ruinele
unui templu păgân închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă
sacrificii. Această ipoteză este susţinută prin prezenţa unui aspect neobişnuit pentru o biserică
ortodoxă: altarul acesteia nu este construit pe partea de est, ci este orientat către sud. După adoptarea
religiei creştine, templul lui Marte ar fi fost transformat într-o biserică paleocreştină, refacută apoi în sec.
XIII-lea-XIV, când a suferit cele mai importante modificări și de când există primele atestări
documentare.

Sunt voci care afirmă că nu biserica din Densuș ar fi cea mai veche din România, ci Rotonda de
la Geoagiu (tot din jud. Hunedoara) ar fi mândra deținătoare a acestui statut. Despre aceasta
însă există mult mai puține informații, iar aici nu se mai oficiază slujbe religioase și nici nu este
deschisă vizitatorilor. Ceea ce putem afirma totuși despre biserica din Densuș este că poate fi
considerată cea mai veche biserică din România şi una din cele mai vechi din Europa,
care încă se află în picioare şi în care încă se oficiază slujbe. 
De biserica din Densuș am aflat prima dată în copilărie, datorită banilor. Biserica din Densuș
apărea, alături de poarta cetății Alba Iulia și lupul dacic pe bancnota de 5000 de lei de la
începutul anilor 1990. Bancnota, mov, avea pe față bustul lui Avram Iancu, iar pe revers un
peisaj din munții Apuseni cu o biserică dinainte de retragerea aureliana. Apoi am regăsit
biserica din Densuș pomenită foarte des în articolele unor dacofili care făceau referire la locul
natal al Densușienilor, mai ales la Nicolae, cel care a scris Dacia Preistorică (abia în momentul
în care am intrat în Țara Hațegului și când am văzut biserica mi-am dat seama că e normal ca
un om inteligent, cum a fost Nicolae Densușianu, să o ia razna și să creadă că toată civilizația
lumii s-a născut în interiorul arcului carpatic). Îmi doream încă de pe atunci să văd clădirea
catalogată de Nicolae Iorga drept „fără pereche în toată românimea”.
Biserica din Densus

Biserica Sfantul Nicolae din Densus se afla in judetul Hunedoara, la o distanta de aproape 10

kilometri fata da orasul Hateg, fiind cea mai veche biserica romaneasca in care si astazi au loc
slujbe religioase. Datorita particularitatilor acesteia, biserica este cunoscuta drept cel mai ciudat
edificiu din Tara Hategului.

George Calinescu spunea despre aceasta ca este "o biserica bizara, facuta din marmuri si
coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela
romana purtand numele lui Longinus. E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa
precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste
ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne".
 Cea mai vehiculata parere este cea care sustine ca actuala biserica din Densus a fost un templu  roman crestinizat,
adica o biserica paleocrestina construita intre secolele IV-VI, fiind si prima biserica de pe teritoriul Daciei. Cert este
faptul ca biserica a fost ridicata pe ruinele unei constructii din antichitatea secolului al IV-lea .

Istoricul Nicolae Iorga plaseaza construirea bisericii in secolul al XVI-lea, insa istoricul de arta Vataseanu prefera
ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

In interiorul acesteia, cat si in imprejurimi s-au facut numeroase investigatii, dar, cu toate acestea, biserica monument
continua sa-si pastreze taina. Cercetarile efectuate indreptatesc ipoteza conform careia biserica a suferit mari
modificari de-a lungul timpului, in special la sfarsitul secolului al XIII-lea.

Construita din blocuri, bolovani de rau si din materiale luate din fosta capitala romana a provinciei Dacia - caramizi cu
inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare - biserica are un aspect neobisnuit, starnind admiratie
si uimire.
 mul ce duce
a dintre cele
e tin slujbe
ar mandra si
ol al puterii

unei datari
ost initial un
it mormantul
l lui Traian,
razboi daco-
ele romane
de Decebal,
spagubiri de
te ca Traian
onginus si-a
ericii, folosit
ificiilor, si o
eralul roman,
edere.

si marmura,
pia Traiana
mea. Austera,
a, biserica te
a realizezi un
enit; cronica
atra, vorbind
re nobili si
tura murala
a a trainiciei.
and si acum
veti gasi nu
propierea de
ra liniste si
Imagine din
perioada
interbelică,
apărută în 
Enciclopedia Rom
âniei
Din punct de vedere al arhitecturii, biserica prezinta un plan patrat cu latura de 6 metri. Naosul
acesteia este strapuns de un turn in jurul caruia se afla un spatiu ingust acoperit cu o bolta de
sprijin.

Spre est se afla o adanca absida semicirculara, atat la interior cat si la exterior, avand pe latura
sudica un diaconicon de mari dimensiuni. La diferite nivele ale zidurilor se observa motivul
arhitectonic in dinti de ferastrau.

Acoperisul intregii constructii este realizat din placi de piatra suprapuse. Alturi de biserica, in
secolele XIV-XV, au fost adaugate pe latura sudica si unele incaperi anexe. Intregul complex atrage
atentia prin estetica sa unica ce nu ascunde urmele stilistice ale romanicului tarziu.

.
Elementele particulare ale Bisericii din Densuș

Cred ca cel mai interesant lucru la biserica din Densuș este faptul că pietrele din
care este construită au fost aduse de la ruinele Ulpiei Traiana
Sarmizegetusa, situate la doar câțiva kilometri depărtare. Clădirea este masivă,
cu influențe ale stilului romanic târziu și are un aspect neobișnuit, cu un naos
pătrat. Acoperișul este construit în totalitate din piatră, iar altarul este orientat
către sud, și nu spre est, așa cum este normal la bisericile creștine. Chiar
lângă acoperiș, deasupra altarului există 2 statui sub formă de lei, care își
atingeau odată cozile. Iar acoperișul nu este deloc unul obișnuit, având forma
unei păsări cu aripile deschise în zbor :-).
O inscriptie in cinstea imparatului roman Septimius Severus
(a domnit in perioada 193-211) ajunsa aici de la Ulpia
Traiana Sarmizegetusa.
Biserica Densus este inconjurata de un cimitir in
care monumentele funerare crestine stau langa
monumentele funerare sau epigrafice din perioada
romana
Un capitel roman de tip corintic ne evoca splendoarea civilizatiei romane . Poate ca in zona
actualei localitati Densus exista in antichitate o asezare rurala romana de tip vicus (un fel de
sat), probabil locuita de colonisti sau fosti legionari romani lasati la vatra.
Artefacte din marmura sculptata strajuiesc aleea ce duce la biserica Densus. Acest postament de
coloana poate ca provine chiar din fosta capitala a Daciei sau dintr-o villa rustica (ferme
romane),temple ori alte edificii din territorium-ul capitalei provinciei romane. Elemente de piatra
romane pot fi intalnite nu numai la Densus ci si la bisericile din localitatile invecinate
Pesteana,Tustea,Hatagel sau chiar la Ostrov si Santamaria-Orlea.
Inca de la poarta biserica
Densus te intampina cu
blocurile sculptate de origine
romana pe care poti sa le vezi
la tot pasul. La 10 km
departare de Densus se afla
orasul antic Colonia Ulpia
Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa, prima capitala
a Daciei Romane, fondata de
imparatul Traian dupa
cucerirea regatului Dacia de
catre legiunile romane in anul
106 d.Hr.
Deși nu s-a ajuns până acum la un consens definitiv, în condițiile în care istoria poate
ajunge să fie reintrerpretată, în lumina noilor descoperiri, istoricii specializați pe arheologie
medievală consideră că biserica aparține categoriei edificiilor cneziale românești. Ctitori ai
locașului se bănuiesc a fi nobilii hațegani din familia Mușana. O altă variantă, în afara
legendei că Longinus însuși ar fi înălțat monumentul religios, este aceea că biserica ar fi
fost ridicată, de fapt, în memoria generalului roman. Cea mai realista varianta este acea ca
actuala Biserica Densus s-a dezvoltat ca o biserica paleo-crestina edificata peste un
templu pagan din antichitate.
Turla de piatra domina imprejurimile.
Este acoperita cu placi de
piatra.Sistemul de invelitoare din
piatra al turnului este prezent si la
turlele bisericilor din
Strei,Santamaria-Orlea sau
Manastirea Colt din Suseni (Rau de
Mori). Decoratiunile zimtuite ale
turnului sunt realizate din caramizi
romane. Acest tip de decoratiune
poate fi intalnita in arhitectura
traditionala din Maramures dar este
sculptata in lemn si este denumita
"dinti de lup",avand potrivit traditiilor
rol apotropaic (rol de aparare
impotriva duhurilor rele). In varful
turnului este o cruce de piatra de tip
"cruce latina". Pe marginea
tronsonului al doilea al turnului
mesterii au asezat cu capul in jos
intr-un colt un capitel corintic. De ce
oare ? Aerisirile din varful turnului
sunt de fapt elemente de tubulatura
ceramica antica romana refolosite cu
ingeniozitate.
In imediata apropiere a Bisericii Densus se afla mormintele familiei vestitului istoric Nicolae
Densusianu (nascut Pop,1846-1911),originar din satul Densus. Aici este inmormantat preotul
greco-catolic Bizantius Pop,tatal lui Densusianu. Istoricul Nicolae Densusianu este autorul
controversatei carti "Dacia Preistorica" aparuta postum in anul 1913. Acest istoric si fratele
sau Aron Densusianu au lansat ipoteze destul de indraznete despre originile acestei biserici
din satul lor natal.
Leii de piatra de pe latura de sud a bisericii Densus
pozitionati spate in spate, situati pe acoperisul de piatra al
altarului.Se pare ca provin de la un mormant antic al unui
 important personaj roman.
Una din ferestrele ogivale ale altarului poate fi incadrata
in stilul gotic timpuriu.
Luminator de tip hublou situat la partea superioara
a navei bisericii Densus
Altar roman incastrat in latura sudica a ansamblului bisericii Densus.
Blocurile de marmura sculptata si alte materiale de constructie de tip roman refolosite la constructia bisericii Densus
provin in marea lor majoritate din orasul antic Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa,capitala
provinciei romane Dacia Felix.
Blocul de piatra fasonata incastrat in peretii pro-naosului, in coltul de nord-vest al cladirii, prezinta metoda de
constructie dacica cunoscuta sub denumirea de "murus dacicus".Se pot observa cu usurinta "penele (tip
coada de randunica)" cioplite in blocul de piatra de calcar pentru a putea fi introduse grinzile de rigidizare din
stejar
Multitudinea de materiale de constructie folosite de mesterii constructori
necunoscuti fac din biserica Densus un adevarat muzeu de geologie in aer
liber, pe langa faptul ca este cel mai uluitor lapidariu antic din Romania.
In zidaria bisericii Densus au fost incastrate o multitudine de blocuri de piatra de provenienta locala, inafara de
materialele de provenienta antica. Blocul de piatra maroniu este o gresie (roca sedimentara formata din granule de
nisip cimentate) provenita de pe fundul fostei mari din era mezozoica denumita "Marea Hategului",o parte din "Oceanul
Tethys".Se pot observa urmele viermilor din vechime lasate pe namolul din fundul marii,care apoi s-au pietrificat.
Pietre asemanatoare pot fi vazute pe coastele dealurilor de pe valea raului Densus,vizitand traseu turistic "Drumul
Vulcanilor"
Tot in zidurile complexului de la Densus au fost zidite si pietre vulcanice. Pietre
asemanatoare denumite "bombe vulcanice" pot fi vazute vizitand traseu turistic "Drumul
Vulcanilor" din apropiere.
Un ochi atent poate vedea cochilii mezozoice pietrificate in unele pietre sedimentare folosite la
zidarie. Putem trage concluzia ca natura zonei Densus a fost extrem de framantata in decursul
epocilor geologice si astfel a pus la dispozitia mesterilor constructori materiale diverse pe care
acestia le-au imbinat cu ingeniozitate rezultand un monument unic in Romania si in lume,chiar si din
punct de vedere geologic. 
Astfel de intrari poti vedea doar la templele megalitice.
Deasupra intrarii in biserica se vede icoana de hram reprezentand-o pe Sfanta Maria cu
pruncul si pe Sfantul Nicolae.Stilul pictural este asemanator cu cel al picturii din interiorul
bisericii, probabil fiind din aceeasi perioada.
Buiandrugul de deasupra intrarii in biserica Densus este un urias bloc de piatra fasonata in care a fost sculptata o
"cruce solara de tip celtic". Nu se stie cine a sculptat acest simbol solar dar se stie cine a distrus cu dalta bratele
crucii. Preotul Gherghel Alexandru, parohul bisericii Densus, sustine ca distrugerea acestei cruci este datorata
credinciosilor protestanti calvini in perioada cand pusesera mana pe aceasta biserica.Calvinii au ras cu dalta
simbolul crucii dar urmele se mai vad si azi. A mai ramas numai inelul circular si un disc central.Chiar si asa tot un
simbol solar ramane ! Crucea Celtica este un simbol solar ancestral. Faptul ca apare si aici la biserica Densus
mareste misterul care inconjoara vechimea edificiului.
Biserica de
zid, sud-est
Biserica din
Densuş
Imagine din
perioada
interbelică,
apărută în 
Enciclopedia Rom
âniei
Acoperirea navei
Posibil cea mai veche biserică românească a fost salvată de
unguri
Prin anii 1850 localnicii erau nemulțumiți de dimensiunea bisericii și
au dorit să o dărâme pentru a construi una mai mare și mai
frumoasă. Salvarea a venit de la autoritățile de la Budapesta care a
interzis această acțiune, considerând biserica din Densuș o biserică-
monument.
Despre vechime și originile bisericii au existat și vor mai exista
controverse ce nu vor fi tranșate decât în urmă unor cercetări
serioase și a unor săpături arheologice ce tot întârzie să fie realizate.
Biserica de piatră Sfântul Nicolae din Densuș, partea de apus
Structura turnului
nsus are o arhitectura
rica de Nord a secolului
Monument numid si biserica din Densus
agerare, desi fotografiile
coviciu a gasit pe raza
plu maur cu o inscriptie
si ca Mauritania Romana
uprindea, in functie si de
ocul. Uneori, Mauritania
de azi, iar inainte de
unisia.

imparatilor Caracalla si
s, libianul si imita bine
ga, Tunisia, unde se afla
nissa, cel pe care l-am si
ormau legiunea auxiliară
ată în castrul de la Micia
m.; W. Wagner, o. c., p.
ind Iulius Evangelianus,
e origine africană.

sculpturale cu conţinut
sudică de pe aceste
ghiulare de acoperiş de
operiş de casă, păuni, lei
Micia, mai mult ca în
unor forme şi elemente
iţională orientală a unei
posit şi trăit în această
, spunea Octavian Floca,

igini clare nord-africane

numelui de Decebal, cu
acestor descoperiri ale
ALVS şi PER SCORILO”
a a numelui ne arata ca
Valorosul veșmânt pictural al bisericii, grav deteriorat de scurgerea timpului, a beneficiat, încă din 1871, de
o atenție deosebită din partea specialiștilor; în circuitul științific a intrat după 1905. Cu ocazia săpăturilor
arheologice și a decapărilor din anii 1961-1962, au fost scoase la lumină mai multe scene, acoperite până
atunci cu un strat gros de var. Analiza stilistică a ansamblului permite evidențierea prezenței a trei meșteri
zugravi, doi dintre ei lucrând - se pare - concomitent. Meșterul principal, autorul picturilor întregului altar, al
primelor două registre superioare din naos și al icoanei de hram, și-a înscris numele în partea de sus a
pilei din stânga intrării în biserică: „A pictat Ștefan”, inscripție completată cu o alta, tot în slavonă, aflată
sub fereastra de pe latură sud-estică a absidei altarului: „... la anul 6952 [1443 n.n.] luna octombrie 23 s-a
pictat [biserica cu hramul] Sfântul Nicolae ... jupâneasă și fetelor ... Amin”.
Monumentalitatea viziunii personajelor redate, desenul ferm, dar generos, și mai ales atitudinea,
veșmintele și tipologia reprezentării ierarhiilor din altar impun concluzia că meșterul Ștefan a fost un
exponent al artei medievale sud-carpatice, format în tradiția picturală a mănăstirii Basarabilor de la Curtea
de Argeș. Alt zugrav, poate un ajutor al lui Ștefan, aparținând cu siguranță mediului artistic local, este
autorul registrului inferior al picturilor. Ansamblul mural, databil din secolul al XV-lea, pare a fi o donație a
cnezilor din familia Mănjina, deseori pomeniți în documentele vremii, atât în legătură cu convocarea unor
scaune de judecată, cât și în contextul nesfârșitelor campanii antiotomane întreprinse de regalitatea
maghiară. În favoarea acestei ipoteze vin trei însemnări slavone de pe stâlpii centrali ai navei. Una
datează din anul 1566, atestând moartea jupânului Andriaș Mănjina: „În anul 7074 [1566 n.n.] a răposat
jupân Mănjina Andriaș, luna februarie 10”; celelalte două sunt nedatate și incomplete: „Ruga robului lui
Dumnezeu, jupân ...” și „Ruga robului lui Dumnezeu, jupân Crăstia Mușat”. La sfârșitul secolului al XVIII-
lea, potrivit unei inscripții în româno-chirilice, a fost pictat iconostasul de lemn al bisericii: „1789, popa
Simeon zugr[av]”. Aceluiași meșter i se datorează, probabil, și decorul mural care împodobea odinioară
peretele apusean al naosului, înfățișând o amplă „Judecată de Apoi”, compoziție de o mare finețe artistică,
distrusă însă în cea mai mare parte.
De pe la jumătatea secolului al XVI-lea, vreme de aproape două secole, frescele au fost acoperite cu
var și se pare că, în acest interval, lăcașul de cult ar fi deservit, în aceași timp, atât comunitatea ortodoxă,
cât și pe cea reformată a nobililor locali (nemeși), protestanți, maghiarizați. De asemenea, în zonă
funcționa și o parohie calvină, iar biserica monument ar fi fost preluată , pe la 1.700 de uniți, urmând să
revină comunității ortodoxe câteva zeci de ani mai târziu.
Dacă veți vizita biserica din Densuș, veți constata că sfinții pictați pe pereți au ochii scoși cu tot cu
tencuială. Poveștile sătenilor spun că ochii sfinților ar fi fost împunși de cotropitorii musulmani (turci) ajunși
în zonă, ca răzbunare pe creștinii pe care doreau să-i cucerească și să-i subjuge.
Pentru aceste povești, dar și pentru multe altele, pentru Drumul Vulcanilor, pentru istoriile cu dinozauri
pitici de Hațeg, unici în lume, pentru Casa Vulcanilor, pentru poveștile legate de mlaștina din Peșteana,
unde puteți găsi strania plantă carnivoră, dar și pentru Muzeul Satului Hațegan din Peșteana.
În timp ce preotul povesteşte,  ochii mi se opresc pe fragmente de pictură
reprezentând sfinţi şi scene biblice. Tulburător este faptul că absolut toate
picturile  sunt rănite, mutilate de o mână criminală. Personajelor tăcute le-
au fost  scrijeliţi ochii într-un mod crunt, fapt ce dă senzaţia că ai pătruns în
biserica străjuită de un alali de sfinţi orbi. Să fi fost turcii sau calvinii? Nu se
ştie precis. Cert este că   valoarea acestor lucrări este inestimabilă. Sunt
reunite icoane pictate atât în stil bizantin cât şi  romanic.

Atenţia mi-a fost atrasă de  o coloană ce înfăţişează  Sfânta Treime de la

Densuş. Dumnezeu Tatăl arată ca un ţăran bătrân cu cozi împletite , Iisus
Hristos este îmbrăcat în costum popular românesc, iar Sfântul Duh,
deasupra celor Doi, are chip de porumbel alb.
   Cândva,  un african  spunea că Iisus este negru. Aş putea să spun şi eu,
inspirată de costumul naţional ce îmbracă trupul lui Iisus , că Dumnezeu
este român. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este aşa cum îl percepe fiecare
dintre noi.

 Pe cealaltă parte a coloanei, se află Sfântul Bartolomeu,  ducându-şi pielea

pe un băţ. Ni se face pielea de găină, în timp ce ne amintim că omul a
fost jupuit de viu pentru că nu a vrut să-şi lepede credinţa .Cel puţin aşa
spune tradiţia creştină...

O altă coloană din interior, ca o piedică în calea uitării, poartă o stelă

romană,   pe care este scris numele generalului roman Maximus Longinus.
Îmi dau seama că aici  lucrurile sunt aşa de amestecate şi se tolerează
reciproc, încât, dacă aş încerca să le descâlcesc, n-aş avea sorţi de izbândă.
 Faptul că altarul este aşezat spre sud şi  nu spre est, aşa cum au bisericile
creştine, confirmă ipoteza că acest lăcaş a fost la origine un  templu păgân.
Ciudat, chiar dacă picturile sunt ciobite, atmosfera este unică. Poţi simţi
parfumul istoriei care te debarcă pe ţărmul altei lumi, una misterioasă, pe
care te chinui în zadar s-o desluşeşti. O lume alcătuită din atâtea altele! Un
loc ce pare simplu, dar care , în realitate este atât de complex, tocmai prin
împletirile diverselor faţete pe care le-a avut de-a lungul istoriei.
În pofida dispariției unor scene, decorul mural care înfrumuseța odinioară interiorul bisericii
poate fi reconstituit în patru registre, într-o dispunere inedită a scenelor și a personajelor.
Cele două frize superioare cuprind figuri mai mari, comparativ cu cele din al treilea rând;
mult micșorate, acestea corespund, câte două, unei singure figuri din friza superioară.
Potrivit aceluiași „descrescendo”, sfinții din registrul de la poala peretelui, reprezentați
integral, sunt distribuiți câte trei în dreptul celor patru din aliniamentul imediat superior. Din
punctul de vedere al compoziției, figurile de pe cele două rânduri superioare ale laturii de
nord a navei reprezintă taumaturgi, fiecare ținând în stânga câte un recipient, iar în dreapta
câte o linguriță. Pe latura sudică, la același nivel, este pictată o împărăteasă cu crucea,
urmată de o figură bărbătească cu diademă (probabil „Sfinții Împărați Constantin și Elena”) și
de o martiră cu o coroană pe cap. Pe rândul următor se distinge chipul unui sfânt luptător, cu
un coif ovoidal, corespunzător armurilor medievale; apoi, o mucenițâ tânără cu coroană și o
figură deneslușită. În nișa de deasupra ușii, se află reprezentat bustul „Maicii Glykophilousa”
(Maica Domnului ținând Pruncul cu capul lipit de obraz) și al „Sfântului Ierarh Nicolae” în
odăjdii arhierești.
Registrul inferior al altarului
Masa altarului
De-a lungul timpului interiorul bisericii a fost vandalizat destul de serios. Calvinii au distrus picturi din biserică, după
care le-au văruit. Turcii sau reformiștii (nu se știe exact cine) au lăsat și niște urme îngrozitoare: au scos ochii și
gurile sfinţilor de pe pereţi. Atmosfera înăuntru era apăsătoare, parcă simțeam și eu durerea sfinților… Am oftat
și apoi am început să analizez picturile, privirea mi s-a oprit pe imaginea Maicii Domnului ținându-l în brațe pe Iisus
Hristos îmbrăcat în costum popular românesc. Sufletul mi-a zâmbit și a tresărit de bucurie în fața acestei
imagini care a reușit să reziste în fața istoriei vitrege. Pe peretele din vest este reprodusă Judecata de Apoi, altă
imagine o arată glorioasă pe Sfânta Marina care se luptă cu diavolul, iar alta reprezintă Sfânta Treime în care Iisus
Hristos este din nou îmbrăcat în cămaşă populară românească. Masa Altarului este realizată dintr-o veche piatră
funerară de pe care au fost șterse literele.
Nava spre
iconostas
Pictura peretelui
estic al navei
(dreapta) cu
fragment din
Buna Vestire
(sus) şi figuri de
sfinte (sec. XV)
Icoană pe sticlă:
„Botezul
Domnului”
Sfinţi militari din
registrul inferior al
peretelui estic al
navei (dreapta)
(sec. XV)
Sfânt martir şi
inscripţii pe faţa
sudică a stâlpului
estic din partea
stângă a navei
(sec. XV)
Registrul inferior al
altarului: teorie de mari
ierarhi şi diaconi –
fragment din dreapta
Registrul
inferior al
altarului,
zona
centrală:
Isus prunc
în patenă
încadrat de
îngeri
diaconi
cădelniţând
(sec. XV)
Fereastră
 rei ipostaze: prunc, în iesle sau în braţele
a la cer, şi, mult mai rar, puber la 12 ani
ingur loc din miliardele de reprezentări ale
e glob e cel în care ne găsim noi acum. Sf. Treime
mare încărcătură istorică de pe cuprinsul
pe centimetrul cub, chintesenţa devenirii
-
ână azi. De ce ne şochează atât de puternic
tru că asta ni-L apropie, ni-L face familiar,
Dumnezeu-
că acel port ţărănesc al Său la noi a Tatăl, Fiul
econstituire istorică ci ceva viu, care la noi
a de prin Palestina de acum 2.000 de ani ci și Sf. Duh
a trecutului nostru e clipa de faţă. Pornim sub formă
ge, cât de departe vom avea dovezi care să
anul 1443. Am plonjat deci în Evul Mediu.
de
ceastă dată, fără a o reţine, pentru că ea
uş ştim când s-a făcut pictura, în anul 1443,
porumbel
ume de donatori. Icoana din faţa noastră a (sec. XV)
ă istorie mare. Muşatinii erau cnezii din
Familia din care două surori au dat naştere
eritorul Constantinopolului, cei doi teribili
Europei pe câteva secole. Iar asta, chiar în
marea victorie de la Belgrad, cea în cinstea
a 12 de 500 de ani, va avea loc în curând, la

uşat, din familia căruia se trăgea şi Ştefan

urcând pe tron şi devenind cel Mare.
i din Haţeg”, scria Eminescu. Ei, dacă ar fi
uiţia, ce-ar mai fi jubilat! Şi cuvântul din
se zăreşte baza coloanei pe care coborâm
rmură romană, ceea ce ne transpune direct

erpetuă. Şi a apărut. Venerabila biserică,

egrada de la o zi la alta sub ochii indiferenţi
asadorul SUA de atunci, Michael Guest. A
an, nu ai UNESCO, costisitoarele lucrări de
ndaţiilor, dedesubtul bisericii s-a găsit un
utea ca dacii să absenteze din popasurile
În altar, pictura s-a păstrat mulțumitor doar la nivelul registrului
inferior al pereților; impresionante sunt figurile „Sfinților Arsenie și
Atanasie”. Zona centrală a bolții este rezervată „Platiterei” (imagine
consacrată a Maicii Domnului cu Pruncul tronând), încadrată de
arhangheli și de prooroci; în partea sud-estică a acesteia se găsește
un personaj cu barbă și plete albe, posibil un profet. Picturile de pe
stâlpi, datorate, probabil, unui zugrav popular local, redau, într-un
mod naiv, dar plin de farmec, o imagine a „Sfintei Marina”, martelând
un drac, o reprezentare popular-artistică a „Sfintei Treimi” și un
„Sfânt Apostol Bartolomeu” ducându-și pielea pe băț. Din secolul al
XV-lea data, probabil, și pictura dispărută a „coridorului” de pe latura
sudică a bisericii actuale; pereții diaconiconului par să fi fost și ei
zugrăviți în vechime. În perioada interbelică, urme de pictură au fost
semnalate chiar și la nivelul coloanelor încastrate în pereții bisericii[7].
„Sfântul Apostol
Bartolomeu”
ducându-și pielea pe
băț
BIBLIOGRAFIE

Florin Dobrei - Bisericile ortodoxe hunedorene (Ed.Eftimie Murgu,

Reșița 2011)

Pr.Dr. Florin Dobrei. Tezaur hunedorean - bisericile ortodoxe

monument istoric, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva,
2014.

Ioan Marin Mălinaș, La umbra Sarmizegetusei Romane, Basilica din

Densuș, Reflexii istorice și liturgice inspirate de o carte tipărită la
Viena în 1775, Viena, Editura „Mihai Eminescu” Oradea, 1997.