Arta Medievala

Criticii de arta au realizat de-a lungul timpului clasificari clare ale curentelor
artistice aparute in aceasta perioada, intampinand mari dificultati. Cele mai
importante ramuri ale artei medievale sunt arta paleocrestina, arta specifica
popoarelor migratoare, arta celtica, arta preromanica, arta romanica, arta
hiberno-saxona, arta bizantina, arta islamica si arta gotica. Aceste curente
artistice sunt caracteristice pentru scultpura, arhitectura, dar si pentru
decorarea manuscriselor.

Slide 1
Arta Paleocrestina
Arta paleocreștină s-a dezvoltat în perioada creștină veche (secolul I d.Hr. - secolul al V-lea d.Hr.). Este
strâns legată de apariția și răspândirea creștinismului, de evoluția dogmelor religioase și de numeroasele
dispute teologice ale perioadei. Poate fi împarțită în două etape: înainte și după anul 313, când cultul
creștin este recunoscut de Constantin cel Mare. La începutul secolului al VI-lea, arta creștină dobândește
atributele stilului bizantin.

Am afirmat ca arta paleocrestina reprezinta prima forma de manifestare artistica ce dateaza de la

inceputul anilor 200. Acest mijloc de manifestare artistica se afla intr-o foarte stransa legatura cu
raspandirea crestinismului si poate fi atribuita arhitecturii caselor, palatelor si bisericilor, dar si modului
in care erau decorate catacombele, sculpturii si picturii. Prin pictura de tip paleocrestin s-a dorit si
educarea populatiei prin raspandirea unor simboluri ale crestinatatii cum ar fi crucea, paunul,
porumbelul, dar si prin prezentarea unor personaje biblice. Anul 500 reprezinta sfarsitul acestei prime
perioade artistice caracteristice Evului Mediu si aparitia artei bizantine.

Slide 2
Arhitectura
Biserici
La mijlocul secolului al III-lea, un prim edict de toleranță permite construirea la Roma a unor case-
biserici (domus eclesiae), dar care au fost distruse în secolul al IV-lea, în perioada ultimei mari
persecuții.
Primele biserici creștine au apărut în secolul al IV-lea, după domnia lui Constantin cel
Mare și Teodosiu I. Planul lor semăna cu cel al vechilor bazilici romane, dar cu unele adaptări.
Acesta cuprinde:

 exonartexul: spațiul de trecere de la lumea reală la cea divină;

 3-5 nave, dintre care cea centrală este mai înaltă și cele laterale sunt mai joase și înguste,
pentru a primi cât mai mulți credincioși;
 absida semicirculară a altarului, în centrul căreia era amplasat altarul pentru oficierea liturghiei.

Aceste biserici erau acoperite cu tavane drepte pe șarpantă de lemn sau bolți. La exterior, bisericile
erau simple, din cărămidă, austere și fără decorații bogate. Întreaga atenție se concentrează asupra
interioarelor în care se adună credincioșii, interioare bogat decorate, mai ales cu fresce și mozaicuri.
Niciun monument din secolul al IV-lea nu se mai păstrează în starea lui inițială datorită intervențiilor
repetate de-a lungul timpului. Cu unele variante, schema acestor biserici va fi răspândită în întreaga
lume creștină.
De exemplu : Biserica Santa Maria Antiqua; Biserica paleocrestina , Korce ,Albania

Slide 3
Catacombe
Catacombele erau cimitire săpate în stâncă, la marginea orașelor. Cele mai multe s-au descoperit în
zonele: Roma, Napoli, Sicilia. Acestea cuprind galerii strâmte și înalte, camere cu firide în care erau
așezate trupurile celor decedați și camere transformate în sanctuare (cu altare și decorate cu picturi
religioase).
Exemple: Catacombele din Roma; Catacombele din Napoli
Construcția catacombelor a început în secolul al II-lea. Erau inițial folosite ca locuri de refugiu în
timpul persecuțiilor, pentru celebrările euharistice, pentru înmormântarea morților și pentru slujbele
de pomenire [1] Spre sfârșitul secolului al V-lea, acestea au încetat să mai fie folosite pentru
înmormântări și au rămas doar ca loc de celebrare a slujbelor religioase în amintirea morții
mucenicilor. Până în secolul al IX-lea, catacombele au sfârșit prin a nu mai fi folosite deloc până în
1578, când au fost redescoperite.
Inscripțiile, simbolurile și picturile de pe pereți, arcade și sarcofagele din catacombe sunt o bogată
sursă de informație despre arta creștină timpurie și despre modul în care se rugau creștinii primelor
veacuri, fie că e vorba de imagini ale lui Hristos reprezentat ca Bunul Păstor, reprezentări ale
minunilor din Noul Testament, etc
După încetarea persecuțiilor, ca urmare a Edictului de la Milano din anul 313, care recunoștea
creștinismul ca religie licită, practica îngropării creștinilor în catacombe (situate în afara zidurilor
orașului, la o oarecare distanță) a intrat în declin, fiindu-le preferate mormintele de suprafață din
cimitirele organizate în jurul bisericilor, iar multe dintre moaștele martirilor creștini au fost transferate
în biserici.

Slide 4
Pictura
Pictura paleocreștină atinge apogeul între secolele al III-lea și al IV-lea. La început (secolul al II-lea),
creștinii văd în pictură doar o amintire a păgânismului, un mijloc de idolatrie, ceea ce duce la un
refuz categoric al imaginii pictate. Ulterior, sub influența artei figurative greco-romane, creștinii
recurg la pictură sau mozaic pentru decorarea caselor, catacombelor sau primelor biserici,
considerându-le mijloace de educație în spirit creștin.
Simboluri si imagini

Primele imagini folosite de creștini (în catacombe) sunt cele simbolice, de tip imagine -semn pentru
redarea esențialului și o înțelegere rapidă. Printre simbolurile cele mai utilizate se numără:

 crucea: simbolul credinței creștine;

 peștele, mielul, păstorul: simboluri ale lui Iisus;
 porumbelul: simbolul Sfântului Duh;
 păunul: simbolul nemuririi;
 palmierul: simbolul victoriei asupra morții.
În secolul al III-lea, simbolismul nu mai este suficient, iar pictura trece la teme figurative, ca
instrument de propagandă pentru creștinarea păgânilor, Hristos fiind figurat în mai multe
ipostaze alegorice pentru a-l deruta pe cel neavizat într-o perioadă de mari persecuții. Cele mai
frecvente reprezentări sunt:

 Bunul Păstor: Hristos sau Dumnezeu;

 Orfeu: Dumnezeu îmblânzitor de suflete;
 Psyche: sufletul desprins de trup;
 raiul: peisaje cu arbori și flori pentru a se reprezenta locul unde sufletele credincioșilor ar fi
mântuite;
 Cina cea de Taină;
 Orantele: femei în poziții de rugăciune.
Treptat, imaginile devin tot mai narative, cu subiecte din cărțile sfinte, din care predomină cele
referitoare la viața și minunile lui Isus. O dată cu creșterea importanței picturii, ca instrument
educativ ce ilustrează triumful creștinismului, se stabilește și o iconografie creștină. Iisus apare
reprezentat ca un bărbat matur, cu barba, păr negru sau castaniu până la umeri, în atitudini
majestuoase, încadrat de Alfa și Omega (simboluri ale eternității) și cu aureolă pe cap.

Slide 5
Literatura
Literatura medievală este un subiect extins care include toate lucrările scrise în Europa și restul lumii în
Evul Mediu (aproximativ din secolul al V-lea până în secolul al XV-lea). Literatura în acest timp includea
lucrări seculare și religioase. Ca literatura modernă, studiul literaturii medievale este unul complex și
bogat, literatura în acel timp fiind destul de variată, de la lucrări sacre religioase până la lucrări chiar
excesiv de vulgare. Temele caracteristice acelor vremuri erau, în cazul operelor religioase, iubirea pentru
Dumnezeu, gloria acestuia, martiriul, virtutea în fața tentației și a supliciului (Dulcitius, sec. X), și în cazul
operelor nereligioase, vitejia, iubirea, onoarea și războiul (de exemplu în Cântecul lui Roland, c.1115).

Fiind limba latină a fost limba Bisericii Catolice, care în Evul Mediu a dominat Europa de Vest și Centrală
și fiindcă în acele timpuri biserica a avut aproape un monopol al învățământului, latina a fost o limbă
foarte importantă pentru literatura medievală, chiar și în părți ale Europei care nu au fost niciodată
romanizate. În Europa de Est, influența Imperiului Bizantin și a Bisericii Ortodoxe a făcut limba greacă și
slavonă să fie limbile dominante în literatură. În afară de aceste limbi se foloseau și dialecte locale, mai
ales în scrieri comune/seculare. Lucrări care sunt binecunoscute astăzi, ca de exemplu Beowulf,
Nibelungenlied și Cântecul lui Roland, au folosit respectiv limba anglo-saxonă, germana de sus și
franceza veche.

Slide 6
Arta Bizantina

Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin începând cu anul 476[1] până în
anul 1453.[2]

Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost influențată de arta
Greciei Antice. O estetică complet nouă va marca arta bizantină. Noua estetică avea ca principală
însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era marcată de încercări de a crea reprezentări ce imitau
realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a abandona aceste încercări în favoarea unei abordări mai
simbolice. Bizantinii își vedeau arta ca fiind profund naturalistă cu rădăcini ce duceau până la
capodoperele lui Fidias, Apelles și Zeuxis.

Slide 7
Arhitectura

Arhitectura bizantină este stilul arhitectonic dezvoltat în cadrul Imperiului Bizantin. Această terminologie
este folosită pentru a desemna arhitectura medievală din partea de răsărit a Imperiului Roman,
deoarece a evoluat ca o entitate artistică și culturală distinctă având în centru noua capitală
Constantinopol, spre deosebire de Roma și zona de apus a vechiului imperiu. Imperiul Bizantin a avut o
existență de mai bine de un mileniu influențând în mod dramatic dezvoltarea arhitecturii din Europa și
din Orientul Apropiat, devenind precursorul principal al arhitecturii renascentiste și al celei otomane.

Arhitectura bizantină s-a manifestat în general prin construirea unor edificii religioase. După căderea
Imperiului Roman de Apus în anul 476, partea Răsăriteană a imperiului a supraviețuit suferind
numeroase schimbări politice și teritoriale. Tot în acest timp au avut loc numeroase progrese
tehnologice, ce s-au manifestat și în arhitectură, ducând treptat la dezvoltarea unui stil arhitectonic
distinct față de cel roman.

Cele mai multe modificări în domeniul arhitecturii au avut loc în timpul domniei împăratului Iustinian
(527-565). O primă inovație a fost modificarea planului bisericilor din cruce latină (cu brațele inegale) în
cruce greacă (cu brațele egale). O altă inovație a survenit din necesitatea de a avea biserici mult mai
spațioase și mai luminoase. Astfel, arhitecții bizantini din Epoca lui Iustinian au inventat tipul bazilicii cu
cupolă folosind un sistem elaborat de pandantive și contraforturi care să mențină structura. O altă
caracteristică a bisericilor din aceea perioadă este prezența încăperilor secundare, a ferestrelor multiple,
a mozaicurilor bogate și a picturilor ce încarcă pereții din interior.
exemple pt perioada inceputului: Bazilica San Vitale din Ravenna, Bazilica Sfinții Sergiu și Bacchus și
Hagia Irene din Constantinopol

Slide 8
Pictura si mozaicurile

Tehnica picturala in general si fresca in special a fost folosita alaturi de mozaic in

decoratia bisericilor, ambele genuri abordand aceleasi teme iconografice. Din pacate
frescele bizantine anterioare sec. XIV s-au pierdut aproape complet (cu exceptia
catorva de la periferia Imperiului).

Slide 9
Literatura

Literatura bizantina s-a format sub influenta crestinismului si a antichitatii grecesti. Scriitorul va
manifesta o predilectie constanta pentru aluziile mitologice. Cultul literaturii este principal, dar sursele
de informatie sunt bogate, variate, incluzand si subiecte, teme sau motive literare orientale, precum si
aspecte pitoresti din viata bizantina. Sunt multe genuri literare: povestiri, bibliografi, opere de retorica,
amintiri, satire, romane, etc. Astfel, Theodorus II Lascaris a fost un cunoscut scriitor de
satire.Caracteristica cea mai evidenta a literaturii bizantine este traditionalismul sau. Literatura si
activitatea literara au constituit granita cea mai de pret a constiintei de sine bizantine.

Literatura bizantina Literatura bizantina s-a format sub influenta concomitenta a crestinismului si a
antichitatii grecesti.In scoli,baza educatiei o formau autorii clasici si scrierile unor Parinti ai
Bisericii.Contactul culturii bizantine cu literatura,istoriografia,stiinta,filozofia si arta antica greaca s-a
mentinut timp de 1000 de ani – fapt unic in Europa Evului Mediu.Literatura bizantina nu a avut genii de
talia unui Dante, dar a avut totdeauna o pleiada de scriitori de o inteligenta si de o cultura cu totul
remarcabile. Ca trasaturi generale,este o literature in care autorii – scriind si intr-o limba care cauta sa
pastreze,daca nu totdeauna tiparele elinei clasice,macar ale celei elenistice, koine , - si-au format un
mod de a gandi si de a scrie cat mai apropiat de al modelelor clasice.Scriitorul va cauta deci sa
exprime,intr-un limbaj cat mai frumos,acordand formei o neta proeminenta asupra fondului – si nu rare
ori cazand din aceasta cauza in artificial.Va manifesta o predilectie constanta pentru elocinta si aluziile
mitologice,pentru pedanteria expresiei si dialectica demonstratiei.Ca urmare,verbozitatea si abudenta
mijloacelor stilistice il fac uneori sa ramana obscure.Cultul literaturii antice ramane primordial ; cu toate
aceste sursele de inspiratie sunt bogate,variate ,incluzand si subiecte,teme sau motive literare
orientale(siriene,persane,arabe,indiene), precum si aspecte pitoresti din realitatea vietii sociale
bizantine a timpului.Bogatia genurilor cultivate este notabila : opere de
retorica,povestiri,biografii,amintiri,epistole,satire,pamflete,romane,etc. Astfel,printer scriitorii care s-au
dedicate genului satiric se numara volubilul,spiritualul,pitorescul Theodoros Prodromos(sec.XI) , sau
imparatul Theodoros II Lascaris(sec XIII). Caracteristica cea mai evidenta a literaturii bizantine este
traditionalismul sau(aproape inflexibil), - ale carui radacini pornesc din elenism.Literatura (in sensul cel
mai larg ) si activitatea literara a constituit garantia cea mai de pret a constiintei de sine bizantine.

Evanghelia – sec X Alaturi de impresionanta opera istoriografica ,ceea ce il ocupa in mod deosebit pe
scriitorul bizantin era retorica.Apropape ca nu exista in Bizant un teolog sau un predicator care sa nu
stapaneasca toate regulile si trucurile retoricii,pe care o studiau cu cea mai mare atentie.