Jacopo Comin 

zis Tintoretto (n. 1519,[2] Veneția, Republica Veneția[2][3] – d. 31 mai 1594,[4][5][6][7] Veneția, Republica Veneția[2][3]) a fost unul dintre cei

mai mari reprezentanți ai școlii venețiene de pictură, marcând trecerea spre curentul manierist apărut în perioada de maturitate a Renașterii. În
tinerețe a fost numit Jacopo Robusti, pentru că tatăl său, Giovanni Battista Robusti apărase cu multă îndârjire (in modo robusto) porțile orașului 
Padova împotriva armatelor imperiale. Adevăratul său nume de familie, Comin, familie originară din Brescia, a fost de curând descoperit de 
Miguel Falomir, curator al muzeului Prado din Madrid și făcut cunoscut publicului cu ocazia retrospectivei Tintoretto din 29 ianuarie2007. Porecla care
l-a făcut celebru, Tintoretto, o datorează tatălui său care se ocupa cu vopsitul de mătăsuri aduse din Orientul Îndepărtat ("boiangiu" = tintore). Încă
din acea perioadă viitorul pictor a început să studieze culorile, menținându-și această preocupare și mai târziu de-a lungul activității sale artistice. E
posibil ca artistul să fi moștenit de la tatăl său extraordinarul simț al culorilor, stilul dinamic și ferm.
Pentru energia sa fenomenală demonstrată în execuția picturilor a fost supranumit și "Il Furioso", iar folosirea dramatică a perspectivei și a jocului
luminii cu umbra a făcut din el un precursor al stilului baroc. Tintoretto și-a dedicat artei toată energia și tot entuziasmul, lăsând posterității o operă
de o forță dramatică unică. Tintoretto s-a născut la 29 septembrie 1518 în Veneția, petrecându-și copilăria între vasele cu vopsele ale tatălui său. Nu
se știe unde și-a făcut ucenicia artistică, dar primele sale lucrări sunt apropiate de manierismul lui Parmigianino (1503-1540) sau de stilul lui 
Andrea Schiavone (1510-1563). Tintoretto și-a format propriul stil, îndeosebi exersând cu perseverență desenul, studiind sculpturile, desenele și
gravurile colecțiilor venețiene. În 1539 era deja un pictor independent, cum reiese dintr-un act elaborat de un notar public, în care regăsim numele lui
Tintoretto. Acesta avea pe atunci 20 de ani și locuia în Campo San Cassiano, în apropierea podului care duce spre biserica Santa Maria Mater Domini.
În 1550 se căsătorește cu Faustina de Vescovi, fiica comandantului gărzii de la Scuola Grande di San Marco.
Tintoretto: Minunea Sfântului Marcu sau Sfântul Marcu salvând viața unui sclav, 1548
Cu doi ani mai înainte executase pentru această instituție compoziția Minunea Sfântului Marcu sau Sfântul Marcu salvând viața unui sclav ("Miracolo
dello schiavo"). Această operă, elaborată la vârsta de 30 de ani, entuziasmează pe contemporani, în ea se regăsește echilibrul ideal: cantitatea și
calitatea, culoarea și forma sunt introduse în scenă în mod alternativ, corelate în mod remarcabil cu concepția structurală a tabloului. Scuola refuză
totuși această operă, considerându-o prea originală. Nu au lipsit și alte critici. Astfel scriitorul Pietro Aretino (1492-1556) îi impută graba cu care
lucrează ("fa presto") și - din această cauză - înclinația spre neglijență, care va dispărea o dată cu vârsta maturității. De-a lungul vieții sale, Tintoretto
lucrează pentru diferite scuole venețiene, care își pierduseră cu timpul caracterul religios, transformându-se în instituții laice de binefacere cu mari
resurse financiare, ca urmare a donațiilor provenite din partea membrilor și a altor persoane caritabile. Calitatea de membru într-o asemenea
instituție era o chestiune de prestigiu, fiind o dovadă a înaltului nivel social și financiar al unui cetățean al Veneției, și se obținea după o triere foarte
severă.
În 1564, Scuola Grande di San Rocco decide să fie aduse modificări ornamentelor de pe tavanul sălii de ședințe a comisiei de supraveghere
din Albergo. Se instituie un concurs în vederea executării lucrării. Înainte ca alți pictori să-și fi depus propunerile, Tintoretto prezintă o pictură ovală
elaborată într-un timp foarte scurt și obține comanda. În 1565, o dată cu finisarea primei părți a acestei comenzi, Tintoretto devine membru în Scuola
Grande di San Rocco, contribuția lui constând în decorarea sediului acestei instituții. Până în anul 1587 realizează 58 de picturi pentru cele două nivele
ale clădirii.
În sala Albergo, pe unul din pereți se pot vedea trei tablouri înfățișând patimile Domnului: Drumul Golgotei, Ecce Homo, respectiv Iisus înaintea lui
Pilat. În aceste opere, ca și în alte creații târzii, Tintoretto acordă o atenție tot mai sporită surprinderii într-o lumină precisă a detaliilor, se străduiește să
dea ritm viziunii sale, reprezentând relieful blocului prin accentuarea distribuirii umbrelor profunde și prin indicarea luminii în anumite părți ale
arhitecturii. Tintoretto așează culorile constructiv, pictând spațiile și formele prin trăsături de penel îndrăznețe și lungiTabloul
intitulat Răstignirea poate fi admirat și astăzi în Scuola di San Rocco, în locul lui orginal, pe zidul opus intrării principale. Printre cei, asupra cărora
această pictură a avut un efect covârșitor, au fost și pictorii flamanzi Rubens și VanDyck. În această adevărată dramă a luminii și a umbrei, Tintoretto ia
poziție în mod evident în favoarea construcției bogate în detalii, care se deosebește de structura teatrală și geometrică a unor opere anterioare. El ne
invită să participăm la evenimentele înfățișate de el.
Tintoretto a condus un atelier de creație, unde, alături de alți ucenici, i-a inițiat în arta picturii și pe proprii copii. Dintre aceștia, trei devin pictori:
Marietta, Domenico și Marco. Situația lui financiară se îmbunătățește și își permite să cumpere o casă pe malul lui dei Mori, în preajma
bisericii Madonna dell'Orto, pentru care realizează câteva picturi. În toamna anului 1579 Tintoretto primește o comandă din partea prințului Gonzaga
de Mantova pentru pictarea a patru tablouri. După terminarea acestor lucrări este invitat la curtea din Mantua pentru a supraveghea personal
amplasarea pânzelor. Probabil aceasta este singura lui călătorie în afara Veneției. Unii istorici de artă presupun că în tinerețe ar fi vizitat și Roma, lucru
sugerat de influența evidentă exercitată de sculpturile lui Michelangelo asupra creației salePe data de 30 martie 1594, Tintoretto își redactează
testamentul în care își desemnează soția ca fiind principalul său moștenitor. Câteva luni mai târziu se îmbolnăvește în cursul epidemiei de ciumă și
moare la 31 mai 1594 în Veneția, în vârstă de 75 de ani. Este înmormântat în biserica Madonna dell'Orto.
Născut 1519[2] 
Veneția, Republica Veneția
[2][3]
 
Decedat 31 mai 1594 (75 de ani)[4][5]
[6][7]
 
Veneția, Republica Veneția
[2][3]
 
Înmormântat chiesa della Madonna dell'
Orto
Căsătorit cu [*] 
Faustina de Vescovi[*] 
Copii
Marietta Robusti[*][8]
Domenico Tintoretto[*][8]
Marco Tintoretto[*][8] 
Religie Biserica Catolică 
Ocupație pictor
draftsperson[*] 
Locul desfășurării
activității Veneția[9][10] 
Activitate
Domeniu artistic pictură  
Pregătire Tiziano Vecellio,  
Bonifazio Veronese[*]  
Profesor pentru Ludovico Carracci  
Mișcare artistică Manierism[1], 
Școala venețiană[*][1]  
Opere importante St. Roch in Glory[*],  
Crucifixion[*],  El Lavatorio
[*]  
Tintoretto: Minunea Sfântului Marcu sau Sfântul Marcu salvând viața unui
sclav, 1548
Răstignirea, 1565, "Scuola di San Rocco"
Crearea "Căii lactee",
Femei făcând muzică
Susanna şi bătrânii
Adam şi Eva
Drumul Golgotei
Iisus înaintea lui Pilat
Închinarea păstorilor
Botezul Domnului