Michelangelo

Dobrotă Valentin
Xll-D
Michelangelo Buonarroti

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese,

Provincia Arezzo - d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături
de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de
vârf a Renașterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă
oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și
poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.
 Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al doilea din cei cinci fii ai lui
Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După
întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei
doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea
pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții
lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste.
Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura
și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența aparținând lui
Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa
frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința de a lucra în marmură nu-l
părăsește; are paisprezece ani când începe să studieze sculptura pe lângă Bertoldo di
Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate în grădina lui Lorenzo de
Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al Florenței. În palatul acestui bogat
mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaște pe artiștii care veneau la curte,
devenită un centru important de cultură umanistă. Printre aceștia sa afla și poetul Angelo
Poliziano, cu care Michelangelo poartă discuții despre Homer, Virgiliu, despre Dante și
Petrarca.
 Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă
realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo Magnificul,
părăsește palatul și se întoarce la casa părintească. Florența traversează în acea vreme o
perioadă tulbure, în care timp Michelangelo pleacă pentru un an la Veneția, după ce s-a oprit
pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire operele lui Jacopo della Quercia și
realizează trei sculpturi pentru catedrala San Petronio.
Se întoarce la Florența în 1495, o dată cu restabilirea păcii, și - în timp ce Savonarola
condamna în predicile sale luxul și imoralitatea - Michelangelo realizeaza sculptura „Il
bambino”. În anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primește câteva comenzi de
sculptură din partea cardinalului Riario și a bancherului Jacopo Galli printre care si Bachus
beat. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei frumusețe îi va face pe
contemporanii artistului să-i recunoască geniul. În anul 1501, revenind la Florența, realizează
statuia lui David, precum și alte opere de sculptură și pictură, printre care Tondo Doni și Tondo
Pitti, care trezesc admirația concetățenilor săi.
David
David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între 1501 și 1504 de
artistul italian Michelangelo. Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 metri
(5,17 metri împreună cu soclul) a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul
biblic David.

Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată

după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să profite din plin de strâmtimea
blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat
spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe
David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat. Inițial plasat în fața
clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, originalul se află, din 1873, expus
la Galleria dell'Accademia din Florența.

Pentru a fi ferită de intemperii și acte de vandalism, statuia a fost îndepărtată

din piață în 1873, și relocată în Galleria dell'Accademia. O replică a statuii a fost
amplasată în 1910 în Piazza della Signoria.
 Blocul de marmură din care Michelangelo l-a sculptat pe
David fusese extras din carierele de la Carrara, pentru sculptorul
Agostino di Duccio. Acesta proiecta, în 1463, să sculpteze figura
gigantică a unui profet, pentru una dintre nișele de la tribuna de
nord a Catedralei Santa Maria del Fiore din Florența. Trebuia să fie
perechea statuii lui Iosua, concepută de Donatello, cu cincizeci de
ani mai devreme.

Realizarea proiectului s-a dovedit un eșec, iar sculptorul a

trebuit să abandoneze blocul de marmură, după trei ani. Zece ani
mai târziu, Antonio Rossellino a încercat să încheie el lucrarea
abandonată, dar a fost nevoit, la rândul său, în fața dificultăților
întâlnite să abandoneze lucrarea. Blocul de marmură „nu era destul
de compact, prezenta multe vine, și, mai presus de toate, era foarte
îngust; s-ar fi potrivit mult mai bine unor sculpturi gotice, decât
celor musculoase și masive ale Renașterii”
 Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul
Pietà tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate.
Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat,
ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura
s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.
De-a lungul timpului, Pietà a suferit mai multe deteriorări. Patru degete de la mâna stângă a
Fecioarei au fost sparte în timpul unei mutări. Au fost restaurate în 1736 de către Giuseppe Lirioni,
iar unii savanți sunt de părere că restauratorul și-a permis să aducă modificări, făcând poziția mâinii
mai puțin "emfatică".
Cea mai mare distrugere a suferit-o la 21 mai 1972, în Duminica Rusaliilor când un geolog
dezaxat mintal pe nume Laszlo Toth, a intrat în capelă și a atacat sculptura cu un ciocan geologic
strigând "Eu sunt Iisus Hristos". Martorii au luat bucățile de marmură care au sărit. Mai târziu, unele
dintre acestea au fost returnate, însă multe dintre ele nu, printre care și nasul Fecioarei, care a trebuit
să fie reconstruit dintr-un bloc tăiat din spate.
După atac, capodopera a fost minuțios restaurată și înapoiată bazilicii Sfântul Petru, imediat
după intrare pe partea dreaptă, între Sfânta Ușă și altarul Sfântului Sebastian, iar acum este protejată
de un geam blindat.
O copie a statuii Pietà, realizată de sculptorul István Toth, a fost amplasată în 1906 fața Bisericii
Sfântul Spirit din Oradea. Lucrarea a fost renovată în 1959 dar la 22 mai 1961 a fost mutată curtea
bisericii, în locul ei fiind amplasat bustul lui Alexandru Moghioroș, îndepărtat și el după Revoluția
Română din 1989.
 Judecata de Apoi

Judecata de Apoi (italian: Il Giudizio Universale) este o frescă a pictorului

renascentist italian Michelangelo care acoperă întregul zid al altarului Capelei
Sixtine din Vatican. Este o descriere a celei de-a doua veniri a lui Hristos și a
judecății finale și veșnice de către Dumnezeu a întregii omeniri. Morții învie și
coboară la soartele lor, așa cum este judecat de Hristos, care este înconjurat de
sfinți proeminenți. În total există peste 300 de figuri, aproape toți bărbații și îngerii
fiind arătați inițial sub formă de nud; multe au fost ulterior acoperite parțial de
draperii pictate, dintre care unele rămân după curățarea și restaurarea recentă.

Lucrările au durat peste patru ani pentru a fi finalizate între 1536 și 1541
(pregătirea zidului altarului a început în 1535). Michelangelo a început să lucreze
la aceasta la douăzeci și cinci de ani după ce a terminat plafonul Capelei Sixtine și
a fost aproape de 67 de ani la finalizarea sa. El a acceptat inițial comisia de la Papa
Clement al VII-lea, dar a fost finalizată sub Papa Paul al III-lea, ale cărui păreri
reformatoare mai puternice au afectat probabil tratamentul final.
 În partea inferioară a frescei, Michelangelo a
urmat tradiția în a arăta ascendenții salvați la stânga și
blestemații descendenți la dreapta. În partea superioară,
locuitorilor Cerului li se alătură cei nou salvați. Fresca
este mai monocromatică decât frescele din tavan și este
dominată de tonurile cărnii și ale cerului. Cu toate
acestea, curățarea și restaurarea frescei au dezvăluit un
interval cromatic mai mare decât anterior. Portocaliu,
verde, galben și albastru sunt împrăștiate peste tot,
animând și unificând scena complexă.

Primirea picturii a fost mixtă de la început, cu

multe laude, dar și critici atât din motive religioase, cât
și artistice. Atât cantitatea de nuditate, cât și stilul
muscular al corpurilor au fost un domeniu de dispută,
iar compoziția generală este un altul.
Bibliografie

https://en.wikipedia.org/wiki/Michelangelo