Michelangelo Buonarroti

202 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
sculptor, pictor și arhitect italian

Michelangelo Buonarroti

Portret de Daniele da Volterra, c. 1545

Date personale

Nume la Michelangelo di Lodovico Buonarroti

naștere Simoni 

Născut 6 martie 1475[4][5][2][6] 
Caprese Michelangelo, Republica
Florentină[7][8][6] 

Decedat 18 februarie 1564 (88 de ani)[9][4][5][2] 

Roma, Statele Papale[10][8][2][6] 

Înmormânta
Bazilica Santa Croce din Florența 
t

Cauza
infecție 
decesului

Părinți Ludovico di Leonardo Buonarroti

Simoni[*][11]
Francesca di Neri del Miniato Siena[*]
[11]
 
Etnie italian 

Religie catolicism 

Ocupație sculptor
draftsperson[*]
pictor
arhitect
poet
inginer
antreprenor general
scriitor 

Locul Florența (1487–1494)[12]
desfășurării Bologna (1494–1496)[12]
activității Roma (1496–1501)[12]
Florența (1501–1505)[12]
Roma (1505–1506)[12]
Florența (1506–1508)[12]
Roma (1508–1516)[12]
Florența (1516–1534)[12]
Veneția ()[12]
Florența (1529–1532)[12]
Roma (1532–1533)[12]
Florența ()[12]
Roma ()[12]
Florența (1533–1534)[12]
Roma (1534–1564)[12] 

Activitate

Studii Universitatea din Florența[1]  

Pregătire Domenico Ghirlandaio,  Bertoldo di

Giovanni[*], Angelo Poliziano[1]  

Profesor
Guglielmo della Porta[*]  
pentru

Mișcare Renașterea Timpurie[*][2][3], Renaissance

artistică painting[*]  

Opere David, Pietà,  Dying Slave[*],  Giudizio

importante universale[*],  Doni Tondo[*],  Madonna
of the Stair[*],  Battle of the
Centaurs[*],  The Genius of
Victory[*],  Pietà Bandini[*],  Pietà
Rondanini[*],  Volta della Cappella
Sistina[*],  L'Esclave rebelle[*],  St.
Matthew[*],  cappelle
medicee[*],  Bacchus[*],  Brutus[*], Bazili
 ca Sfântul Petru din
Roma,  Slaves[*],  Biblioteca Medicea
Laurenziana[*]  

Semnătură

Modifică date / text 

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475,[4][5][2][6] Caprese Michelangelo, Republica

Florentină[7][8][6] – d. 18 februarie 1564,[9][4][5][2] Roma, Statele Papale[10][8][2][6]) a fost, alături
de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene.
Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură.
A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

Biografie[modificare | modificare sursă]
Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al doilea din cei cinci fii ai lui
Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După
întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija
unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo
dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească
școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor
umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo
descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură
din Florența aparținând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună
cu fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința
de a lucra în marmură nu-l părăsește; are paisprezece ani când începe să studieze
sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice
aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al
Florenței. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a
cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură
umanistă. Printre aceștia sa afla și poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo
poartă discuții despre Homer, Virgiliu, despre Dante și Petrarca.
Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă
realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo
Magnificul, părăsește palatul și se întoarce la casa părintească. Florența traversează în
acea vreme o perioadă tulbure, Michelangelo pleacă pentru un an la Veneția, după ce
s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire operele lui Jacopo della
Quercia și realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio. Se întoarce la
Florența în 1495, o dată cu restabilirea păcii, și - în timp ce Savonarola condamna în
predicile sale luxul și imoralitatea - Michelangelo realizeaza sculptura „Il bambino”. În
anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primește câteva comenzi de
sculptură din partea cardinalului Riario și a bancherului Jacopo Galli printre care
si Bachus beat. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei
frumusețe îi va face pe contemporanii artistului să-i recunoască geniul. În anul 1501,
revenind la Florența, realizează statuia lui David, precum și alte opere de sculptură și
pictură, printre care Tondo Doni și Tondo Pitti, care trezesc admirația concetățenilor săi.

Statuia lui David - Museo dell'Accademia - Florența

În anul 1505 papa Iuliu al II1
-lea l-a chemat la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în
care arhitectura să se îmbine, după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni
la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmură. La acest proiect va lucra,
cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârșindu-l abia în anul 1545. Tot papa Iuliu al
II-lea l-a însărcinat în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect
gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În anii următori Michelangelo s-a dedicat realizării decorațiilor pentru fațada
bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii unei
sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il
Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între
timp Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele
papale și imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al
fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa
Clement al VII-lea, care a făcut parte din această familie, îi trece artistului cu vederea
participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările
desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări
care îl vor absorbi vreme de câțiva ani.

Michelangelo - Facerea lui Adam - Capela Sixtină, Vatican

În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va
rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului
din Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi. Când, la 31 octombrie 1541, Papa Paul al
II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, toți cei prezenți au rămas uimiți în fața
tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Isus-
Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltați
de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.
În anul 1549 a fost numit de papă „arhitect-șef și constructor al bazilivaca l Petru”,
pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții
se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcția palatului Farnese, execută
planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru.
Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florența și altele).
Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani.
Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la Florența, unde va fi depus într-o criptă
a bisericii Santa Croce.

Moise, Biserica San Pietro in Vincoli, Roma

Sculptura[modificare | modificare sursă]
Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504,
grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât
la Roma cât și la Florența.
 Pietà, 1499
Bazilica San Pietro

Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult

de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu
trăsături imaculate. Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în
durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să
curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și
contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.
Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al
Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și
privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc
de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. A fost nevoie
de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul Florenței. În
anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului
Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o copie. Alte opere
sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise[13] (în biserica San Pietro in
Vincoli, Roma), Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzuți pentru mausoleul papei Iuliu al
II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul
statuar Ziua și Noaptea, Amurgul și Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il
Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (așa
zișii Giganți), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florența. Ultimele
sculpturi cu tema Pietà se deosebesc de cea din tinerețe printr-un dramatism
impresionant.

Pictura[modificare | modificare sursă]
Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa
ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele
tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco -
este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna
Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund).
Un Tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În tabloul lui
Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se
diferențiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele
sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului
trăsături specifice artei antice, revoluționând iconografia respectivei scene religioase
tradiționale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renașterii, fascinată de vechea
cultură greco-romană.

Sfânta Familie ("Tondo Doni", 1504), Galleria degli Uffizi, Florența

Fresca Judecata de Apoi (detaliu: Sf.Maria și Isus) (Capela Sixtină)

„Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei înțelege această
noțiune. Intră însă în Capela Sixtină și rotește-ți privirea: aici vei descoperi frumusețea
în esența ei pură” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp de patru ani la
zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătrați,
depunând un efort istovitor. Renunță la ajutoarele pe care le adusese de la Florența și
în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost sfințite cu
ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Giorgio Vasari povestește: „Aflând că
vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile, rămânând
cu toții muți de încântare.” Partea centrală, pe axa bolții, cuprinde nouă scene biblice:
Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de
pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și Izgonirea din rai, Jertfa
adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beția lui Noe. De ambele părți ale acestor
picturi sunt înfățișate sibile și prooroci. Michelangelo folosește culori strălucitoare care,
după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, și-au recăpătat în întregime prospețimea.

Plafonul Capelei Sixtine

Decorarea pereților altarului din Capela Sixtină - o suprafață măsurând 17 metri în

lungime și 13 metri în lățime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează
primele schițe în anul 1534 și se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina
fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfățișat ca o
înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată și îndurerată,
cutremurată de perspectiva condamnării veșnice. Vreme de mulți ani, această operă va
fi umbrită de prejudecățile puritane ale epocei. În anul 1564, Papa Pius al IV-lea a
poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creația lui
Michelangelo a rămas neînțeleasă vreme de două secole și adesea a fost acuzată ca
fiind „perversă” sau că „încalcă conveniențele".
Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales fresca, nu este o
ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. Tocmai terminase de pictat
frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută și sub numele de
Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viața apostolilor care au
fondat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru și convertirea lui Saul.

Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Biblioteca Laurenziana (Florența)

În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al
palatului papal”. Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela
familiei de Medici și Biblioteca Laurentină din Florența, Palatul Farnese, cupola
Catedralei Sfântul Petru din Roma, după modelul cupolei Domului din Florența realizată
de arhitectul Filippo Brunelleschi și biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din
Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui Diocletian.
Michelangelo a făcut primii pași ca arhitect la Florența. Aici, pe lângă alte sarcini despre
care s-a vorbt deja, artistul a avut o comandă importantă de la Papa Clement al VII-lea
Medici, respectiv proiectarea Bibliotecii lui Lorenzo, tot în complexul San Lorenzo.
S-a ocupat de acest proiect începând cu anul 1524, dar lucrările au rămas neterminate.
Datorită utilizării, în interior, a unor elemente de exterior, cum ar fi ferestrele și
coloanele, impresia pe care o dădea era aceea a unei curți interioare înconjurate de
fațadele a patru palate. O mare importanță o are monumentala scară din centrul intrării,
realizată mai apoi de către Bartolomeo Ammannati după un proiect al aceluiași
Michelangelo.
Întors definitiv la Roma în 1534, Buonarroti începe și aici să se ocupe intens de
arhitectură. Pe lângă continuarea restructurării palatului familiei Papei Farnese, artistul,
tot din ordinul lui Paul al III-lea, începe din anul 1538 să sistematizeze piața edificiului
Campidoglio. Era vorba despre o adevărată intervenție urbanistică, respectiv
planificarea - prima la Roma - unui spațiu public pe baza unui proiect detaliat. Zona care
interesa se defășura pe colinele Capitoliului. În secolul al XV-lea, zona era degradată,
cu un acces dificil. Michelangelo s-a gândit să o transforme prin crearea unui spațiu
care să permită vizualizarea monumentelor arhitectonice existente și să elimine
obstacolele care împiedicau accesul facil la zonele de pe coline. În acest scop, artistul
menține cele două edificii deja existente, respectiv Palatul Senatorial și Palatul
Conservatorilor, și proiectează un al treilea, Palatul Nou (astăzi sediul Muzeelor
Capitoliului), în așa fel încât să închidă piața pe cele trei laturi ale unei potcoave.
Apoi, reface fațadele palatelor și orientează cele două edificii laterale, astfel încât
acestea să fie ușor divergente, ca și cum ar fi deschise în formă de foarfecă față de
construcția centrală (Palatul Senatorial). Prin intermediul acestui artificiu scengorafic -
care anticipează tendințele urbanistice din secolul următor -, spațiul se dilată, iar
senzația de asimetrie a unei piețe mai mult lungi decât late se atenuează considerabil.
În centrul pieței, pe un piedestal desenat tot de Michelangelo, a fost așezată o
prestigioasă statuie antică, monumentul ecvestru al împăratului Marc Aureliu - denumit
atunci Constantin -, pe care Paul al III-lea Farnese l-a donat Senatului roman. Din
centrul laturii deschise a pieței, Bounarroti construiește o rampă de legătură,
monumentală, care facilita urcarea în piață. Artistul însă nu-și vede proiectul realizat,
deoarece acesta se finalizează abia la jumătatea secolului al XVI-lea. Pavimentul
proiectat de artist, cu motive ornamentale în formă de stea închisă într-un oval, a fost
executat doar în anul 1940.
 Porta Pia (Roma)

Însă cea mai importantă sarcină a lui Michelangelo la Roma a fost continuarea lucrărilor
de restructurare a Catedralei Sfântului Petru (n.t.: instituție înființată pentru a
supraveghea construcția catedralei. Și în zilele noastre, Fabrica angajează arhitecți și
constructori care studiază cu atenție catedrala și pot remedia orice degradare a
edificiului), o funcție de mare responsabilitate, deținută înaintea lui de către Bramante,
de Rafael și de Antonio da Sangallo, Michelangelo reia ideea planului central propus d

Michelangelo Buonarroti
202 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
sculptor, pictor și arhitect italian

Michelangelo Buonarroti

Portret de Daniele da Volterra, c. 1545

Date personale
Nume la Michelangelo di Lodovico Buonarroti
naștere Simoni 

Născut 6 martie 1475[4][5][2][6] 
Caprese Michelangelo, Republica
Florentină[7][8][6] 

Decedat 18 februarie 1564 (88 de ani)[9][4][5][2] 

Roma, Statele Papale[10][8][2][6] 

Înmormânta
Bazilica Santa Croce din Florența 
t

Cauza
infecție 
decesului

Părinți Ludovico di Leonardo Buonarroti

Simoni[*][11]
Francesca di Neri del Miniato Siena[*]
[11]
 

Etnie italian 

Religie catolicism 

Ocupație sculptor
draftsperson[*]
pictor
arhitect
poet
inginer
antreprenor general
scriitor 

Locul Florența (1487–1494)[12]
desfășurării Bologna (1494–1496)[12]
activității Roma (1496–1501)[12]
Florența (1501–1505)[12]
Roma (1505–1506)[12]
Florența (1506–1508)[12]
Roma (1508–1516)[12]
Florența (1516–1534)[12]
Veneția ()[12]
Florența (1529–1532)[12]
Roma (1532–1533)[12]
Florența ()[12]
Roma ()[12]
Florența (1533–1534)[12]
Roma (1534–1564)[12] 

Activitate
 Studii Universitatea din Florența[1]  

Pregătire Domenico Ghirlandaio,  Bertoldo di

Giovanni[*], Angelo Poliziano[1]  

Profesor
Guglielmo della Porta[*]  
pentru

Mișcare Renașterea Timpurie[*][2][3], Renaissance

artistică painting[*]  

Opere David, Pietà,  Dying Slave[*],  Giudizio

importante universale[*],  Doni Tondo[*],  Madonna
of the Stair[*],  Battle of the
Centaurs[*],  The Genius of
Victory[*],  Pietà Bandini[*],  Pietà
Rondanini[*],  Volta della Cappella
Sistina[*],  L'Esclave rebelle[*],  St.
Matthew[*],  cappelle
medicee[*],  Bacchus[*],  Brutus[*], Bazili
ca Sfântul Petru din
Roma,  Slaves[*],  Biblioteca Medicea
Laurenziana[*]  

Semnătură

Modifică date / text 

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475,[4][5][2][6] Caprese Michelangelo, Republica

Florentină[7][8][6] – d. 18 februarie 1564,[9][4][5][2] Roma, Statele Papale[10][8][2][6]) a fost, alături
de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene.
Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură.
A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

Biografie[modificare | modificare sursă]
Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al doilea din cei cinci fii ai lui
Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După
întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija
unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo
dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească
școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor
umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo
descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură
din Florența aparținând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună
cu fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința
de a lucra în marmură nu-l părăsește; are paisprezece ani când începe să studieze
sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice
aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al
Florenței. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a
cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură
umanistă. Printre aceștia sa afla și poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo
poartă discuții despre Homer, Virgiliu, despre Dante și Petrarca.
Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă
realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo
Magnificul, părăsește palatul și se întoarce la casa părintească. Florența traversează în
acea vreme o perioadă tulbure, Michelangelo pleacă pentru un an la Veneția, după ce
s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire operele lui Jacopo della
Quercia și realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio. Se întoarce la
Florența în 1495, o dată cu restabilirea păcii, și - în timp ce Savonarola condamna în
predicile sale luxul și imoralitatea - Michelangelo realizeaza sculptura „Il bambino”. În
anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primește câteva comenzi de
sculptură din partea cardinalului Riario și a bancherului Jacopo Galli printre care
si Bachus beat. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei
frumusețe îi va face pe contemporanii artistului să-i recunoască geniul. În anul 1501,
revenind la Florența, realizează statuia lui David, precum și alte opere de sculptură și
pictură, printre care Tondo Doni și Tondo Pitti, care trezesc admirația concetățenilor săi.

Statuia lui David - Museo dell'Accademia - Florența

În anul 1505 papa Iuliu al II1
-lea l-a chemat la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în
care arhitectura să se îmbine, după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni
la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmură. La acest proiect va lucra,
cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârșindu-l abia în anul 1545. Tot papa Iuliu al
II-lea l-a însărcinat în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect
gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În anii următori Michelangelo s-a dedicat realizării decorațiilor pentru fațada
bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii unei
sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il
Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între
timp Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele
papale și imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al
fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa
Clement al VII-lea, care a făcut parte din această familie, îi trece artistului cu vederea
participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările
desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări
care îl vor absorbi vreme de câțiva ani.

Michelangelo - Facerea lui Adam - Capela Sixtină, Vatican

În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va
rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului
din Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi. Când, la 31 octombrie 1541, Papa Paul al
II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, toți cei prezenți au rămas uimiți în fața
tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Isus-
Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltați
de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.
În anul 1549 a fost numit de papă „arhitect-șef și constructor al bazilivaca l Petru”,
pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții
se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcția palatului Farnese, execută
planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru.
Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florența și altele).
Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani.
Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la Florența, unde va fi depus într-o criptă
a bisericii Santa Croce.
Moise, Biserica San Pietro in Vincoli, Roma

Sculptura[modificare | modificare sursă]
Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504,
grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât
la Roma cât și la Florența.

Pietà, 1499
Bazilica San Pietro

Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult

de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu
trăsături imaculate. Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în
durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să
curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și
contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.
Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al
Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și
privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc
de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. A fost nevoie
de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul Florenței. În
anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului
Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o copie. Alte opere
sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise[13] (în biserica San Pietro in
Vincoli, Roma), Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzuți pentru mausoleul papei Iuliu al
II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul
statuar Ziua și Noaptea, Amurgul și Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il
Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (așa
zișii Giganți), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florența. Ultimele
sculpturi cu tema Pietà se deosebesc de cea din tinerețe printr-un dramatism
impresionant.
Pictura[modificare | modificare sursă]
Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa
ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele
tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco -
este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna
Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund).
Un Tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În tabloul lui
Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se
diferențiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele
sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului
trăsături specifice artei antice, revoluționând iconografia respectivei scene religioase
tradiționale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renașterii, fascinată de vechea
cultură greco-romană.

Sfânta Familie ("Tondo Doni", 1504), Galleria degli Uffizi, Florența

Fresca Judecata de Apoi (detaliu: Sf.Maria și Isus) (Capela Sixtină)

„Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei înțelege această
noțiune. Intră însă în Capela Sixtină și rotește-ți privirea: aici vei descoperi frumusețea
în esența ei pură” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp de patru ani la
zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătrați,
depunând un efort istovitor. Renunță la ajutoarele pe care le adusese de la Florența și
în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost sfințite cu
ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Giorgio Vasari povestește: „Aflând că
vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile, rămânând
cu toții muți de încântare.” Partea centrală, pe axa bolții, cuprinde nouă scene biblice:
Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de
pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și Izgonirea din rai, Jertfa
adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beția lui Noe. De ambele părți ale acestor
picturi sunt înfățișate sibile și prooroci. Michelangelo folosește culori strălucitoare care,
după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, și-au recăpătat în întregime prospețimea.

Plafonul Capelei Sixtine

Decorarea pereților altarului din Capela Sixtină - o suprafață măsurând 17 metri în

lungime și 13 metri în lățime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează
primele schițe în anul 1534 și se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina
fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfățișat ca o
înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată și îndurerată,
cutremurată de perspectiva condamnării veșnice. Vreme de mulți ani, această operă va
fi umbrită de prejudecățile puritane ale epocei. În anul 1564, Papa Pius al IV-lea a
poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creația lui
Michelangelo a rămas neînțeleasă vreme de două secole și adesea a fost acuzată ca
fiind „perversă” sau că „încalcă conveniențele".
Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales fresca, nu este o
ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. Tocmai terminase de pictat
frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută și sub numele de
Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viața apostolilor care au
fondat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru și convertirea lui Saul.

Arhitectură[modificare | modificare sursă]
 Biblioteca Laurenziana (Florența)

În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al

palatului papal”. Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela
familiei de Medici și Biblioteca Laurentină din Florența, Palatul Farnese, cupola
Catedralei Sfântul Petru din Roma, după modelul cupolei Domului din Florența realizată
de arhitectul Filippo Brunelleschi și biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din
Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui Diocletian.
Michelangelo a făcut primii pași ca arhitect la Florența. Aici, pe lângă alte sarcini despre
care s-a vorbt deja, artistul a avut o comandă importantă de la Papa Clement al VII-lea
Medici, respectiv proiectarea Bibliotecii lui Lorenzo, tot în complexul San Lorenzo.
S-a ocupat de acest proiect începând cu anul 1524, dar lucrările au rămas neterminate.
Datorită utilizării, în interior, a unor elemente de exterior, cum ar fi ferestrele și
coloanele, impresia pe care o dădea era aceea a unei curți interioare înconjurate de
fațadele a patru palate. O mare importanță o are monumentala scară din centrul intrării,
realizată mai apoi de către Bartolomeo Ammannati după un proiect al aceluiași
Michelangelo.
Întors definitiv la Roma în 1534, Buonarroti începe și aici să se ocupe intens de
arhitectură. Pe lângă continuarea restructurării palatului familiei Papei Farnese, artistul,
tot din ordinul lui Paul al III-lea, începe din anul 1538 să sistematizeze piața edificiului
Campidoglio. Era vorba despre o adevărată intervenție urbanistică, respectiv
planificarea - prima la Roma - unui spațiu public pe baza unui proiect detaliat. Zona care
interesa se defășura pe colinele Capitoliului. În secolul al XV-lea, zona era degradată,
cu un acces dificil. Michelangelo s-a gândit să o transforme prin crearea unui spațiu
care să permită vizualizarea monumentelor arhitectonice existente și să elimine
obstacolele care împiedicau accesul facil la zonele de pe coline. În acest scop, artistul
menține cele două edificii deja existente, respectiv Palatul Senatorial și Palatul
Conservatorilor, și proiectează un al treilea, Palatul Nou (astăzi sediul Muzeelor
Capitoliului), în așa fel încât să închidă piața pe cele trei laturi ale unei potcoave.
Apoi, reface fațadele palatelor și orientează cele două edificii laterale, astfel încât
acestea să fie ușor divergente, ca și cum ar fi deschise în formă de foarfecă față de
construcția centrală (Palatul Senatorial). Prin intermediul acestui artificiu scengorafic -
care anticipează tendințele urbanistice din secolul următor -, spațiul se dilată, iar
senzația de asimetrie a unei piețe mai mult lungi decât late se atenuează considerabil.
În centrul pieței, pe un piedestal desenat tot de Michelangelo, a fost așezată o
prestigioasă statuie antică, monumentul ecvestru al împăratului Marc Aureliu - denumit
atunci Constantin -, pe care Paul al III-lea Farnese l-a donat Senatului roman. Din
centrul laturii deschise a pieței, Bounarroti construiește o rampă de legătură,
monumentală, care facilita urcarea în piață. Artistul însă nu-și vede proiectul realizat,
deoarece acesta se finalizează abia la jumătatea secolului al XVI-lea. Pavimentul
proiectat de artist, cu motive ornamentale în formă de stea închisă într-un oval, a fost
executat doar în anul 1940.

Porta Pia (Roma)

Însă cea mai importantă sarcină a lui Michelangelo la Roma a fost continuarea lucrărilor
de restructurare a Catedralei Sfântului Petru (n.t.: instituție înființată pentru a
supraveghea construcția catedralei. Și în zilele noastre, Fabrica angajează arhitecți și
constructori care studiază cu atenție catedrala și pot remedia orice degradare a
edificiului), o funcție de mare responsabilitate, deținută înaintea lui de către Bramante,
de Rafael și de Antonio da Sangallo, Michelangelo reia ideea planului central propus d