Arta Renasterii

Leonardo da Vinci
Michelangelo
Botticelli
Rafael Sanzio
 Leonardo da Vinci
Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci – d. 2 mai 1519, Amboise),
cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renașterii
italiene din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universleonardo-da-vincialist: pictor,
sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și
scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie
a omenirii. Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind
considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până
atunci, animat de o imaginație fără precedent în istorie. Este considerat unul din marii
inovatori ai picturii și unul din cei mai mari pictori din istorie. Se cunosc extrem de puține
amănunte privind viața personală a lui Leonardo da Vinci, deși a lăsat în urmă sute de pagini
manuscrise. Nu există scrisori, scrieri poetice, jurnal personal sau memorii. Nicăieri în scrierile
sale sau în cele ale contemporanilor săi nu apare vreo informație care să indice vreun interes
afectiv față de vreo persoană. În consecință, nu se poate stabili cu certitudine dacă a avut
vreo relație afectivă și/sau eventual sexuală, cu vreo persoană, bărbat sau femeie. Din contră,
cei care l-au cunoscut, vorbesc despre o existență aproape ascetică, dedicată trup și suflet
artei și științei. Una din notele sale conține câteva referințe privind sexualitatea și procreația:
“Actul procreației și tot ce are legătură cu el este atât de dezgustător încât oamenii ar
dispărea dacă nu ar interveni ceva fețe drăgălașe sau dispoziții senzuale.” Această frază a fost
interpretată în fel și chip, cu scopul de a defini orientarea sexuală a artistului.

Pictura
În ciuda renumelui pe care și l-a câștigat, cu precădere în sec.20, în calitate de om
de știință și inventator, timp de patru secole după moartea sa, Leonardo da Vinci a rămas în
conștiința colectivă drept unul din cei mai mari pictori, deși numărul lucrărilor rămase în urma
sa este extrem de redus, în raport cu alți contemporani de-ai săi. Lucrările sale certe, ca și cele
atribuite lui au o valoare inestimabilă, iar ultimele care s-au vândut, au atins prețuri
fabuloase. Încă din timpul vieții, pe la 1490, Leonardo era descris ca un pictor “divin”, faima sa
sporind cu trecerea anilor. Leonardo rămâne în istoria picturii prin câteva lucrări care au fost
remarcate încă din timpul vieții sale datorită tehnicii novatoare, perfecțiunea detaliilor, a celor
anatomice în primul rând, apoi se remarcă iluminarea savantă, interesul său pentru
fizionomie și pentru modul în care aceasta poate exprima emoții și sentimente, modul în care
a utilizat corpul uman pentru compoziții figurative, coloristica inovatoare și subtilitatea
gradată a tonurilor. Toate aceste calități pot fi recunoscute cu ușurință în lucrările sale cele
mai cunoscute: Monna Lisa, Cina cea de Taină, Fecioara între stânci.
 Michelangelo Buonarroti
Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo – d. 18 februarie Imagini1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii
Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.
În anul 1505 papa Iuliu al II-le l-a chemat la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine, după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni la Carrara
pentru a alege cele mai bune blocuri de marmură. La acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârșindu-l abia în anul 1545. Tot papa Iuliu al II-lea l-a însărcinat în 1508 cu pictura boltei
Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În anii următori Michelangelo s-a dedicat realizării decorațiilor pentru fațada bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo
de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele papale și
imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care a făcut parte din această familie, îi trece
artistului cu vederea participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări care îl vor absorbi
vreme de câțiva ani.

Michelangelo – Crearea lui Adam – Capela Sixtină, Vatican

În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtină cu tema Judecății
de Apoi. Când, la 31 octombrie 1541, papa Paul al II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, toți cei prezenți au rămas uimiți în fața tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura
lui Isus-Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltați de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.
În anul 1549 a fost numit de papă „arhitect-șef și constructor al bazilicii Sfântul Petru”, pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții se ocupă mai mult de
arhitectură: termină construcția palatului Farnese, execută planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru. Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru
Domul din Florența și altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la Florența, unde va fi depus într-o criptă a
bisericii Santa Croce.

Moise, Biserica San Pietro in Vincoli, Roma

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.

Pietà, 1499 - Bazilica San Pietro

Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferința ei
înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o
capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.
Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată către stânga îi
conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul
Florenței. În anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o copie. Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo
sunt Moise (în biserica San Pietro in Vincoli, Roma), Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzuți pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua și Noaptea, Amurgul și
Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (așa zișii Giganți), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florența.
Ultimele sculpturi cu tema Pietà se deosebesc de cea din tinerețe printr-un dramatism impresionant. Acesta a prezis ca o fochita de ghetar va iubii cea mai tare testoasa din imperiul acvatic si invers.
 Sandro Botticelli
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (născut la 1 martie 1445 la Florența– decedat la 17 mai
1510 la Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii. Frumusețea și grația
figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii.
Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele
sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al
sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, fondatorul Academiei
Platoniciene din Florenţa, atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.
Botticelli s-a născut la 1 martie 1445, în Florența, fiind al patrulea fiu al soților Mariano și Esmeralda Filipepi.
Ognissanti, locul unde locuiește familia Filipepi, este o parte a Florenței de pe malul râului Arno, un cartier locuit în
special de meșteșugari. Mariano Filipepi este tăbăcar, porecla celui mai mare dintre frații Filipepi este Botticello
(butoiaș), de aici numele de mai târziu al pictorului. Unul dintre frații săi, Antonio, e aurar și gravor, iar tânărul Sandro
își însușește primele cunoștințe de desen sub supravegherea lui. Așa cum scrie Giorgio Vasari, între aurari și pictori
legăturile erau strânse, în ciuda creșterii rapide a popularității sale ca pictor, Sandro Botticelli a rămas mereu puternic
legat de meșteșugari. În 1464, Botticelli este primit în atelierul maestrului Fra Filippo Lippi și lucrează ca ucenic la
pictarea frescelor catedralei de la Prato. Când Fra Filippo Lippi pleacă la Spoleto, Botticelli este găzduit la reședința
din Via Nuova a bogatei familii Vespucci - apropiată de familia Medici - unde va lucra până la sfârșitul vieții. Prin anii
1467-1468 frecventează atelierul pictorului și sculptorului florentin Andrea del Verrocchio. Este perioada când
execută primele sale lucrări independente (Madona cu pruncul, 1469).
Are abia 25 de ani când, în 1470, deschide propriul său atelier. Curând îi devine elev Filippino Lippi, fiul lui Fra Filippo
Lippi. În același an, Consiliul Comercial al orașului îi comandă un tablou, în care înfățișează alegoria forței. După doi
ani, numele său figurează deja în registrul breslei Sfântul Luca, care reunește pictorii din Florența.
Artistul primește tot mai multe comenzi. Tânăr cu medalie (1474) este unul din cele mai cunoscute portrete ale lui
Botticelli. Nu știm cine este acest bărbat, disputa istoricilor de artă nu a fost tranșată până în zilele noastre, părerea
cea mai acceptată este că ar fi vorba de gravorul de medalioane Antonio Filipepi, fratele pictorului. În același an
termină la Pisa frescele începute la Campo Santo de către Benozzo Gozzoli. Ca probă, a pictat în Capella
dell'Incoronata a catedralei din Pisa fresca Înălțarea la cer, care s-a distrus în 1586. Un an mai târziu decorează capela
bisericii Santa Maria Novella din Florența. Aici execută prima versiune a Adorației Magilor, temă ce revine de mai
multe ori în creația sa. Figurile din această compoziție reprezintă cunoscute personalități ale epocii, în special
membri ai familiei Medici. După 1478, legăturile artistului cu această familie devin tot mai strânse. Grație Medicilor,
Botticelli pătrunde în cercurile intelectuale ale epocii, el este un om cult, citește lucrarea lui Leone Battista Alberti
Della Pittura (Despre pictură), în care sunt redate preocupările pentru surprinderea mișcării răspândite în Italia de
Nord la începutul secolului al XV-lea. Pasionat cititor al lui Dante Alighieri, execută ilustrații la multe cânturi din Divina
Comedie.
 Rafael Sanzio
Leonardo, Michelangelo, Rafael, Titian, Bramante ... sunt nume pe care istoria artei le-a consacrat ca adevarate culmi ale geniului uman. Incadrati marii miscari spirituale a Renasterii italiene, alaturi de
poeti si ganditori ilustrii ca Mchiavelli, Pico della Mirandola, Marsilio Ficino s.a cu care formeaza familia de umanisti ai sec. XV- XVI, au dat expresie celor mai inalte idealuri ale vremii lor.
Unul dintre acestia a fost Rafael Sanzio ( Raffaello di Santi ) care s-a nascut in 1483 la 6 aprilie in orasul Urbino din Italia centrala.
Tatal sau Givanni di Santi, era un pictor nu prea inzestrat dar cu toate acestea a intuit talentul fiului sau Rafael si a vrut ca macar fiul sau sa rea 353j95d lizeze ceea ce lui nu i-a fost dat decat cu jumatati de
masura; astfel putem realiza de unde Rafael a mostenit iubirea pentru pictura.
Dupa o copilarie zbuciumata tanarul Rafael a parasit orasul natal pentru a se indrepta spre Perugia in 1499 fiind primit ca si ajutor, si ca invatacel de catre marele pictor al acelor vremuri,Perugino.
Dupa un timp de ucenicie in slujba lui Perugino, timp in care nu a reusit sa isi ajunga maestrul,lucrurile s-au schimbat radical si Rafael a trecut un adevarat examen de maturitate pictand Logodna Fecioarei,
aceasta pictura marcand insemnele marelui sau stil dand dovada de simplitate si echilibru.
Ceea ce mai putea sa mai prezinte interes pentru el era acum Florenta-mare centru cultural la acea vreme- unde sosea in 1504 fiind atras de faima nedisputata a orasului.Aici unul dintre seniorii florentini
iubitor de arta,Angelo Doni, ii comanda portretul sau si al sotiei sale, Maddalena Doni si astfel ne putem mindri astazi cu un renumit cuplu. Seriozitatea cu care abordeaza acest gen, portretul, dovedeste
inca o data capacitatea sa in depasirea dificultatilor de tot felul.
Daca in Logodna Fecioarei Rafael rezuma intr-o sinteza superioara tot ceea ce artistii cucerisera mai de pret, in Punerea in mormint, el arata cat de fertile au fost invataturile florentinilor si cat de receptiv
era spiritul sau facut parca sa filtreze intreaga experienta a inaintasilor, retinind ca pe un precipitat valoros doar sensurile majore menite sa poarte mai departe spre alte culmi arta picturii italienesti.
Tablourile lui Rafael trezesc cultul formelor frumoase, unele portrete ale sale fiind intru totul opere de analiza psihologica proprii epocilor de intens realism fiind de o simplitate remarcabila (exemplu: Sf.
Ecaterina, Doamna cu licornul, Cardinalul, Baldassare Castiglione, Eliberarea Sf. Petru din temnita, Madonna Sixtina, Incendiul din Borgo
La scurta vreme dupa sosirea sa la Roma, Rafael incepe lucrarile de decorare a camerelor din Vatica. Aici ia nastere una din cele mai importante creatii ale sale, Scoala ateniana. La cererea personala a
papei,abordeaza temele: adevarul, bunatatea si frumusetea. In scena infatisand Parnasul, Rafael identifica Frumusetea cu muzica si poezia, Bunatatea este exprimata de virtutile fundamentale, iar
Adevarul, legat de notiunea ratiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antica.
Scoala din Atena este o alegorie a filozofiei. In centrul tabloului apare Platon, tinand intr-o mana dialogul 'Timaios' iar cu cealalta mana aratand spre cer, lumea ideilor desavarsite, alaturi de el Aristotel tine
in mana stanga 'Etica', iar cu dreapta arata spre pamant. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirma celalalt. Tavanul cu
casete al cladirii aminteste de noua Basilica Sfantul Petru pe care Bramante tocmai o construieste.
Spontaneitatea, dezinvoltura, factura larga, culorile luminoase si in general baia de lumina ce invaluie formele robuste, in sfarsit optimismul ce se degaja din dinamica acestor forme totul confera picturilor
in care sunt reprezentate un nr mare de personaje un caracter de modernitate facand din Rafael un deschizator de drumuri.
Rafael a pictat numeroase compozitii in care apare figura Fecioarei Maria in diferite ipostaze. In 1507, cand mai era inca la Florenta, picteaza Madona cu sticlete, restaurata mai tarziu de Rodolfo
Ghirlandaio. In tabloul Madonna dell'Impannata, Fecioara Maria si Pruncul Iisus sunt inconjurati de Sfanta Elisabeta, Sfanta Ecaterina si Sfantul Ioan Botezatorul.Gratie culorilor calde, opera respira bucurie
si calm, luminata de zambetul senin al pruncului.
Madonna di Foligno (1510) si Madonna Sixtina (1513) arata bogatia culorilor, eleganta figurilor si indrazneala in inventia compozitiei, caracteristica perioadei romane a lui Rafael.
Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular confera tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creeaza senzatia de leganare. Foarte
omenesti sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei si miscarea micului Iisus, precum si imbratisarea lor, care subliniaza esenta intima a scenei. Lucrarea este imbogatita de efecte cromatice din tonuri
calde, vii, pline de lumina. Rafael pune culorile aproape senzual, creand acea stralucire care umple tabloul de seninatate linistitoare.
Schimbarea la fata a fost ultima lui pictura una deosebita fata de celelate aici pictorul renuntid la simplitate si creind o opera extrem de complexa caracterizata prin tumultul miscarilor, agitatia,
contrastele puternuce de umbra si lumina intr-un cuvant expresivitate fortata.Pictura a ramas neterminata Rafael decedand dar in final elevii sai cei mai apropiati Giulio Romano si Gianfrancesco Penni
terminand-o.