Trigonometria sferică

Enciu Alexandra Ana Maria

 Ce este trigonometria sferica?

Trigonometria sferică
este o ramură a
geometriei sferice care
tratează despre poligoane
pe sferă (în special
triunghiuri) și relațiile
dintre laturile și unghiurile
lor. Acestea sunt de mare
importanță în calculele
din astronomie și
suprafața Pământului,
precum și în navigația
orbitală și spațială.
 Istoric
 Triunghurile sferice au fost studiate din antichitate de matematicienii greci precum
Menelaus din Alexandria, care a scris o carte despre triunghiurile sferice numită Sphaerica
dezvoltând teorema lui Menelaus. E.S. Kennedy a precizat că, în pricipiu, în antichitate a fost
posibil calculul mărimilor din figurile sferice, prin folosirea tabelelor corzilor și aplicarea
teoremei lui Menelaus, dar în practică aplicarea teoremei la problemele sferice era foarte
dificilă.
 Un progres mai însemnat s-a produs în lumea Islamică. În scopul respectării zilelor sfinte din
calendarul islamic în care cronometrările erau determinate de fazele Lunii, astronomii au
folosit inițial metoda lui Menelaus pentru a calcula locul în care se află Luna și stelele, dar
metoda era dificilă și greoaie. Aceasta implica asamblarea a două triunghiuri dreptunghice sin 𝛼 sin 𝛽 sin 𝛾
care se intersectau, iar prin aplicarea teoremei lui Menelaus era posibilă soluționarea unei = =
laturi din cele șase, dar cu condiția ca celelalte cinci laturi să fie cunoscute. De exemplu, sin 𝑎 sin 𝑏 sin 𝑐
pentru a afla timpul în funcție de înălțimea Soarelui, se cerea repetarea de mai multe ori a
teoremei lui Menelaus. Deci, pentru astronomii Islamici medievali a fost o adevărată
provocare de a găsi o metodă simplă de revolvare a triunghiurilor sferice.
 La începutul secolului al 9-lea, Muhammad ibn Mūsā al-Khwārizmī a fost un pionier în
trigonometria sferică, scriind un tratat pe această temă.
 În secolul al 10-lea, Abū al-Wafā' al-Būzjānī a stabilit formula de adunarea a unghiurilor,
adică sin(a+b), precum și formula sinusului pentru trigonometrie sferică:
 Istoric

 În care a, b și c sunt unghiurile de la centrul sferei care subîntind cele trei laturi ale triunghiului, iar α, β,
and γ sunt unghiurile dintre laturi, unghiul α fiind opusul laturii subîntinse de unghiul a, β fiind opusul
laturii subîntinse de unghiul b, iar γ fiind opusul laturii subîntinse de unghiul c.
 Al-Jayyani (989-1079), un matematician arab din Peninsula Iberică, a scris ceea ce unii consideră a fi
primul tratat de trigonometrie sferică intitulat Cartea arcelor necunoscute ale unei sfere, circa 1060, în
care trigonometria sferică a fost publicată într-o formă modernă. Cartea lui Al-Jayyani mai conține
formule ale triunghiurilor dreptunghice, teorema sinusului și soluția unui triunghi sferic prin intermediul
triunghiului polar. Mai târziu, acest tratat a avut o puternică influență asupra matematicii europene, iar
definiția raportului ca număr și metoda sa de rezolvare a triunghiurilor sferice având toate laturile
necunoscute probabil că l-au influențat și pe Regiomontanus.
 În secolul al 13-lea, matematicianul iranian Nasīr al-Dīn al-Tūsī a fost primul care a tratat trigonometria
ca o disciplină matematică independentă de astronomie, iar mai apoi a dezvoltat trigonometria sferică,
aducând-o la forma ei actuală. El a arătat că există șase cazuri distincte ale triunghiurilor dreptunghice în
trigonometria sferică. De asemenea, în capitolul On the Sector Figure, a enunțat teorema sinusului
pentru triunghiuri plane și sferice, descoperind și teorema tangentei pentru triunghiurile sferice.
 Linii și unghiuri pe o sferă
Pe suprafața unei sfere, cel mai apropiat analog al dreptelor sunt cercurile mari, adică cercurile ale căror centre coincid cu centrul sferei. De exemplu, considerând Pământul o sferă (în realitare
este un geoid), meridianele și ecuatorul sunt sunt cercuri mari pe suprafața lui, în timp ce liniile neecuatoriale ale latitudinilor sunt cercuri mici. Ca și segmentul de dreaptă din plan un arc al
unui cerc mare (subîntinde un unghi mai mic de 180°) pe sferă este drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe sferă. Cercurile mari sunt cazuri speciale ale conceptului unei geodezice.

O arie de pe sferă limitată de arcele unor cercuri mari se numește un poligon sferic. De notat că, spre deosebire de cazul poligonului plan, diunghiul sferic, format din două laturi, este posibil
(precum o felie tăiată dintr-o portocală). Un astfel de poligon se numește lunulă. Laturile unor astfel de poligoane nu sunt specificate prin lungimile lor, ci prin unghiul de la centrul sferei care
subîntinde latura dintre cele două puncte extreme. De notat că unghiul arcului, măsurat în radiani, multiplicat cu raza sferei este egal cu lungimea arcului.

Prin urmare, un triunghi sferic este definit în mod normal prin unghiurile și laturile sale, dar laturile lui sunt date nu prin lungimile arcelor, ci prin unghiurile sale de la centrul sferei.

Suma unghiurilor unui triunghi sferic este întotdeauna mai mare decât suma unghiurilor unui triunghi plan care are exact 180°. Mărimea E prin care suma unghiurilor depășește 180° se
numește exces sferic:

E = α + β + γ − π , în care α, β și γ sunt unghiurile triunghiului sferic. Teorema lui Girard, numită astfel după matematicianul francez Albert Girard (descoperită mai devreme de matematicianul
englez Thomas Harriot, dar nepublicată), demonstrează că acest surplus determină aria suprafeței oricărui triunghi sferic:

A = 𝑅 2 ∙ E , în care R este raza sferei. Din acestă formulă și din formula ariei unei sfere rezultă că suma unghiurilor unui triunghi sferic este:

𝐴𝑟𝑖𝑎 𝑡𝑟𝑖𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖
180° × ( 1 + 4 × 𝐴𝑟𝑖𝑎 𝑠𝑓𝑒𝑟𝑒𝑖
).

Un rezultat analog se obține pentru un triunghi hiperbolic, în care excesul sferic este înlocuit cu defectul hiperbolic, amândouă fiind cazuri speciale ale teoremei Gauss-Bonnet.

Rezultă de aici că nu există triunghiuri similare netriviale (triunghiuri cu unghiuri egale dar cu lungimi diferite ale laturilor și arie diferită) pe o sferă. În cazul special în care sfera are raza 1, aria
este egală cu excesul sferic: A = E. Se poate folosi chiar formula lui Girard pentru a se obține teorema Gauss-Bonnet discretă.
 Linii și unghiuri pe o sferă
Pentru a rezolva problemele geometrice pe o sferă, împărţim figura în triunghiuri sferice
drepte, adică unul din unghiurile triunghiului are 90°, deoarece putem folosi pentagonul lui
Napier.

Pentagonul lui Napier (de asemenea cunoscut ca cercul lui Napier) este un mnemonic care
ajută la găsirea tuturor relaţiilor dintre unghiurile unui triunghi sferic dreptunghic.
Se scriu cele şase unghiuri ale triunghiului sferic (trei unghiuri şi trei arce) sub forma unui
cerc, în ordinea apariţiei lor în triunghi (unghi, latura, unghi şi tot aşa până se închide cercul).
Apoi încrucişăm unghiul de 90° şi înlocuim arcul neadiacent cu complementul său, adică,
înlocuim să spunem pe B prin 90° −B. Cele cinci numere pe care le avem acum formează
pentagonul lui Napier. Pentru orice alegere a trei unghiuri, unul fiind unghiul din mijloc,
ceilalte două unghiuri vor fi adiacente sau opuse altor două unghiuri. Atunci Regula lui Napier
arată că sinusul unghiului din mijloc este egal cu:
• produsul tangentelor unghiurilor adiacente
• produsul cosinuşilor unghiurilor opuse
De exemplu, începând cu unghiul B ¯, putem obţine formula:
sin 𝐵ത =tg(a) tg(𝑐ҧ )=cos(b) cos(𝐴)ҧ .
Folosind identităţile pentru unghiurile complementare, avem:
cos(B)=tg(a) ctg(c)=cos(b) sin(A)
 Identități

Triunghiurile sferice satisfac teorema cosinusului

cos c = cos a cos b + sin a sin b cos C .
Această identitate poate fi obţinută considerând
triunghiurile formate din liniile tangente ale
triunghiului sferic care subîntind unghiul A,
triunghiuri în care se foloseşte teorema cosinusului
pentru triunghiuri plane. Mai mult, acestă identitate
se reduce la teorema din plan pentru triunghiuri de
arie mică.

De asemenea triunghiurile sferice satisfac o teoremă

analoagă teoremei sinusului din geometria plană:
sin 𝑎 sin 𝑏 sin 𝑐
= =
sin 𝐴 sin 𝐵 sin 𝐶
Va MULtUMESC!