FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ,, DUMITRU STĂNILOAIE”IAȘI

ANUL UNIVERSITAR : 2019 -2020

SECȚIA : ARTĂ SACRA

ANUL I

SPECIALITATEA: ISTORIA ARTEI

RENAȘTEREA ÎN ITALIA

Coordonator: Asoc. dr. Sofragiu Petru

Student: Vrabie (căs. Ștefan) Adriana

CUPRINS
INTRODUCERE ........................................................................................................................................................... 3
PRERENAȘTEREA........................................................................................................................................................ 3
ARHITECTURA ............................................................................................................................................................ 4
SCULPTURA................................................................................................................................................................ 6
PICTURA…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….10
.

2
 INTRODUCERE
Renașterea este un fenomen cultural, artistic, social, politic complex, ce a cuprins, începând din
Peninsula Italică, întreg Occidentul european, în secolele XIV-XVI. Primele ei manifestări au fost în
centre italiene ca Siena și Florența.

Față de lumea medievală, care cerea omului să se ridice spre Dumnezeu, Renașterea l-a coborât pe
Dumnezeu printre oameni iar omul a devenit centrul și modelul creației artistice . Ea a impulsionat
dezvoltarea artelor și artiștilor mai ales, conștiința propriei lor valori.

Etapele în care se împarte perioada renașterii sunt:

- etapa Duecento mai exact Prerenașterea

- etapa Trecento cunoscută ca Renașterea Timpurie

- etapa Quattrocento perioadă în care Renașterea ajunge la maturitate

- etapa Cinquecento când Renașterea atinge apogeul

PRERENAȘTEREA
Prerenașterea este perioada de ,,pregătire”, distinctă de Renașterea propriu-zisă. Este o perioadă
de tranziție în care se întâlnesc elemente ale Goticului cu ideile renascentiste ce apar treptat.

Florența , Sienna, Pisa, Luca sau Pistoia sunt cele mai puternice centre cultural-artistice, cu un
rol fundamental în formarea unui nou gust artistic. Se produc treptat modificări ale gustului si ale
mentalităților noii clase care se formează, burghezia. Acum are loc o schimbare profundă în atitudinea
artiștilor, evidențiindu-se o evoluție treptată spre un alt mod de a gândi opera de arta.

Tinzând spre individualism și prețuirea talentului sau a spiritului creator, artiștilor nu le mai
sunt suficiente formulele și dogmele de reprezentare a scenelor impuse de Biserică sau de comunitatea
orașului, ei vor începe să observe natura, să lucreze după model, să încerce să o reda în concordanță cu
3
observațiile lor. Ei vor începe să-și judece opera după îndemânarea cu care redau omul, detaliile lui
anatomice sau bogăția amănuntelor din realitatea înconjurătoare.

ARHITECTURA
În perioada de tranziție a Prerenașterii se înregistrează o încălecare a stilurilor, coexistând în paralel
elemente ale goticului peste care se suprapun cele noi, renascentiste. Acest lucru este posibil în Italia,
mult mai de timpuriu decât în alte zone ale Europei deoarece această țară a manifestat mari rezerve
fața de gotic, spiritul acestui stil fiind mai degrabă străin artei italiene datorită prezenței arhitecturii
antice.

Îmbinarea dintre elemente se traduce prin păstrarea unei structuri arhitectonice medievale, gotice,
peste care se va suprapune o gramatică ornamentală nouă. Schimbarea se va petrece mai rapid din
punct de vedere al motivelor și elementelor decorative prin pătrunderea arcurilor semicirculare,
coloanelor cu capitele clasice, dorice, ionice sau corintice, frontoanelor, cornișelor decorative,
plafoanelor drepte, loggiilor, ancadramentelor dreptunghiulare pentru uși si ferestre etc.

Odată cu ele se modifica și se răspândesc noile gusturi pentru simplitate, geometrizarea formelor
arhitectonice, folosirea simetriei, dominația plinului fata de gol .

Basilica di Santa Croce din Florența a fost construită în 1294 după un proiect al marelui arhitect
Arnolfo di Cambio. Caracteristicile sale cele mai notabile sunt cele șaisprezece capele ale sale, multe
dintre ele decorate cu fresce de Giotto și elevi săi.

4
 Primăria din Florența (sau Palazzo Vecchio sau Palatul Signoriei), care va introduce pentru prima
dată forma cubică a întregii construcții, păstrând din gotic doar crenelurile și turnul înalt de 94m, care
au rol doar pur decorativ.

5
Palatul Bargello, din Florența care introduce severitatea și stricta delimitare geometrică, cubică.

SCULPTURA
Această perioadă este dominată de predominanta basoreliefului la care se remarca deja
influențele sarcofagelor romane. Compozițiile sculpturale sunt în marea lor majoritate aglomerate, cu
numeroase personaje și detalii. Cu toate acestea, se remarcă treptat scăderea numărului de personaje si
o citire din ce în ce mai ușoară a compoziției. Personajele nu mai sunt plasate în friză, ci sunt grupate
pe mai multe planuri pentru a sugera în felul acesta adâncimea, nu mai sunt tratate schematic, ci încep
să capete volum, sunt îmbrăcate în togi romane (acordându-se o atenție specială jocului de falduri),
prezintă chipuri din ce in ce mai expresive.

Se fac încercări tot mai evidente de încadrare a scenelor într-un spațiu ce nu mai este abstract,
prin sugerarea peisajului sau chiar a elementelor de arhitectura. Dintre cei mai de seama sculptori ai
acestei perioade de tranziție sunt: Arnolfo di Cambio si familia Pisano (Niccolo, Giovanni, Andrea).

La Arnolfo di Cambio sculpturile au un puternic simț al volumului care arată influența asupra lui
a modelelor romane antice.

6
 Madona cu ochi de sticlă

Niccolo Pisano este întemeietorul familiei face trecerea de la spiritul gotic spre cel nou
renascentist. Scenele sculpturilor sunt religioase, dar personajele surprind prin corecta lor redare a
anatomiei trupurilor, prin firescul pozițiilor și atitudinilor și chiar prin expresivitatea chipurilor.

Compozițiile sale continuă să fie aglomerate, totuși se remarcă încercările de aerare și simplificare
compozițională. Cele mai frumoase realizări ale sale sunt:

 Basoreliefurile Fantanii Maggiore din Perruggia,

7
  Portalul Catedralei din Lucca,

Fiul său, Giovanni Pisano, se apropie, spre deosebire de tatăl sau, de spiritul gotic prin
compozițiile sale foarte aglomerate, prin personajele sale agitate și pline de mișcare sau jocul violent
de umbre și lumini. El realizează basoreliefurile Amvonului catedralei din Pistoia și Amvonul
catedralei din Pisa.

8
 Cel care însă face un pas însemnat spre noul spirit renascentist este Andrea Pisano, nepotul care
decorează catedralele din Orvieto, Pisa, Veneția.

Dar cea mai însemnată lucrare a sa este basorelieful de pe Poarta de Sud a Baptisteriului din
Florența. În cadrul acestei porți sculptorul aduce ca elemente de noutate împărțirea canaturilor ușii în
panouri dreptunghiulare (păstrând ca reminescență a goticului doar forma câmpului sculptural de trifoi
cu patru foi), numărul foarte redus de personaje, reprezentarea lor în atitudini calme, firești și
încadrarea scenelor religioase în peisaj (pe care-l realizează aducând detalii reale).

9
 PICTURA
Spre deosebire de arhitectură sau sculptură mult mai accentuat în schimbare pictura va
înregistra un ritm mult mai lent al introducerii elementelor de noutate. Ea are de luptat cu tradițiile
gotice și mai ales bizantine mult mai puternice și dificil de înlocuit.

Progresul deși încet datorită lipsei modelelor antice este totuși înregistrat de la Duccio di
Buoninsegna (1260-1318/20) pictor florentin care rămâne tributar canoanelor bizantine dar început să
elimine liniile ascuțite ale artei bizantine și a rotunjit formele. A utilizat modelarea (jocul culorilor
închise și deschise) pentru a dezvălui personajele de sub draperia grea iar mâinile, fețele și picioarele au
devenit mai rotunjite și tridimensionale. Capodopera sa Majestatea Catedralei din Siena , este o lucrare
emblematică a artei italiene din secolul al XIV-lea .

10
 Simone Martini (1284-1344) este remarcat în special pentru experimentele sale în utilizarea liniei în
scopuri decorative, în așa măsură încât lucrările sale mature sunt compoziții aproape abstracte.

ex: Buna Vestire, 1333

Familia Lorenzetti (Pietro si Ambrogio), care fac pași foarte timizi către desprinderea de tradiție.

Cel mai de seama pictor al perioadei este Giotto di Bondone (1266-1337). El a deschis drumul spre
cunoașterea lumii exterioare și a omului prin imagine vizuală, în pictura. Giotto a explorat posibilitățile
perspectivei și ale spațiului pictural și, în acest sens, a adus un nou sens al realismului în parabolele sale
religioase. Interesul său pentru umanism l-a văzut să exploreze tensiunea dintre iconografia biblică și
existența de zi cu zi a închinătorilor laici; aducându-i mai aproape de Dumnezeu, făcând arta mai
11
relevantă pentru experiența lor trăită. Figurile sale au fost astfel infuzate cu o calitate emoțională care nu
se mai vedea în arta înaltă, în timp ce setările sale arhitecturale erau redate conform legilor optice ale
proporției și perspectivei.
Printre lucrările sale certe se numără:

-frescele de la Biserica Sf. Francisc din Assisi unde reprezintă scene din viața sfântului Francisc

12
  frescele de la Biserica Arena din Padova,

 frescele din Biserica Santa Croce din Florenta (Capelele Bardi si Peruzzi).

13
14