.

Cele zece porunci sunt prezente de trei ori în Vechiul Testament, fiind dictate conform Bibliei de
către Dumnezeu lui Moise.Dupa ce moise a scos pe israeliti din robie din egpt acesta ia condus
in israel si ia asezat pe muntele sinai. Dumnezeu la chemat pe moise pe munte unde a scris
doua tablit de piatra cu legile sale. Moise fiind fiind batran a stat mai mukte zile pe munte si
israielitenii au uita de dansul, au adunat to aurul si siau facut un idol( vitel) la care se inchinau si
aduceau jertfe. Moise sa suparat , a spart tablitele. Israelitenii siau recunoscut greseala iar
tablitele au fost scrise a doua oara pe mun tele sinai de catre moise dupa ce la chemat
dumnezeu
Diferențele între două dintre versiuni sunt minore, dar există. O a treia versiune prezintă
diferențe majore față de celelalte două. [1]
Formularea poruncilor, în special aceea referitoare la închinarea la un singur dumnezeu,
sugerează că mediul în care Decalogul a fost conceput era unul preponderent politeist
(henoteism/monolatrie).[2]
Conducătorii politici în lumea antică orientală puneau în mod frecvent codurile de legi create de ei
pe seama unui zeu, pentru a le spori astfel autoritatea. [3] Vechiul Testament nu face nici el
excepție, Decalogul, ca și întregul cod de practici enunțate în Levitic, fiind și ele atribuite zeului
Iahve.
Allan Dershowitz a afirmat „Citit literal, Decalogul conține 19 porunci și interdicții diferite.” [4]

Rolurile sociale ale femeilor[modificare | modificare sursă]

Cele zece porunci se adresau numai bărbaților evrei. [5]
Biblistul Michael Coogan a observat că în conformitate cu textul celor zece porunci, soțiile sunt
proprietatea bărbatului lor, căsătoria înseamnă transfer de proprietate (de la tată la soț), [5] iar
femeile sunt mai puțin prețioase decât proprietățile imobiliare, fiind menționate în urma lor.
[5]
 Adulterul este încălcarea dreptului de proprietate al unui bărbat. [6] Cartea lui Coogan a fost
criticată de Prof. Phyllis Trible, de la Wake Forest University School of Divinity din Carolina de
Nord, întrucât nu observa că patriarhatul nu a fost decretat, ci doar descris de Dumnezeu,
patriarhatul fiind specific oamenilor de după căderea în păcat. [7] Ea admite că în această
privință apostolul Pavel făcea aceeași greșeală ca și Coogan.[7]
Porunca privitoare la adulter interzicea bărbaților israeliți să aibă contacte sexuale cu nevestele
altor israeliți, dar bărbaților israeliți nu le era interzis să aibă contacte sexuale cu sclavele lor.
Contactul sexual dintre un bărbat israelit, chiar căsătorit și o femeie nemăritată sau nelogodită nu
era considerat drept adulter.[8] Această concepție despre adulter provine din aspectul economic al
căsătoriilor israelite, adulterul fiind violarea posesiunii exclusive a soțului asupra nevestei sale, în
timp ce nevasta, în calitate de posesiune, nu avea vreun astfel de drept asupra soțului ei. [9]
Contactul sexual al lui David cu soția lui Urie nu s-a pus drept adulter, deoarece Urie nu era
evreu și doar bărbații evrei erau protejați de codul legal de la Sinai. [10]
Totuși, analizând problema strict scripturistic observam ca David a plătit fapta comisă cu prețul
întâiului născut din Bat-Sheba, totuși cel de al doilea fiu avea sa fie moștenitorul la tron, înțeleptul
rege Solomon.
Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.”

1„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alți dumnezei afară de Mine. ”

Prin aceste cuvinte ni se aminteşte şi nouă, creştinilor, că Dumnezeu ne-a scos din casa robiei
păcatului primordial ( strămoşesc) şi numai în El singur trebuie să credem. Dumnezeul cel Unul,
preamărit în trei persoane. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia trebuie să ne închinăm, căci nouă ne-a
revelat Dumnezeu pe Sfânta Treime (Mt. 2, 16-17, Mc. 1, 10-11, Lc. 3, 27, I. 1, 22-23).

2„ Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe
pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești.”

Trebuie să ştim că pe atunci, se închinau popoarele păgâne fie la zei-statui, făcute de mâinile lor,
fie la animale (boi, la egipteni; gâşte, la romani ş.a.) precum şi la soare, lună, stele şi la multe
creaturi din ape şi de sub pământ; pe toate de care se temeau le socoteau zeităţi.

Porunca aceasta a fost interpretată de unii ca fiind împotriva icoanelor (iconoclaştii). Dar Sfinţii
Părinţi, adunaţi într-un sinod ecumenic au dovedit folosirea icoanelor ca admisă de învăţătura
creştină. (Chiar prima icoană – cu figura Maicii Domnului – a fost pictată de Sfântul evanghelist
Luca. Noi ne închinăm chipului, nu materialului din care este făurită icoana (lemn, metal,
vopsele…). Icoana este ca o carte, căci se află, din imagini, din viaţa sfântului ce-l reprezintă. În
icoane au „citit“ neştiutorii de carte din trecut. Imaginile de pe pereţii bisericilor de la Mănăstirile
Voroneţ, Modoviţa, Suceviţa, Arbore, Humor ş.a. sunt considerate ca fiind cărţile sfinţilor ale
strămoşilor noştri. Că trebuie să ne închinăm la icoane, este şi faptul că multe icoane sunt
făcătoare de minuni, dar nu materialul face minunea, ci, pentru credinţa puternică a celui care se
roagă, sfântul respectiv imploră mila Domnului, Care răspunde prin minuni. Aşa ne-a învăţat
Mântuitorul, când repeta vindecaţilor: „credinţa ta te-a mântuit“.

3„Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe
cel ce va lua în deșert Numele Lui.”

Un adevărat creştin nu spune minciuni. Minciuna este condamnată de morala creştină. În „Faptele
Apostolilor“ este un caz, când doi au jurat mincinos şi Sfântul Apostol Petru i-a făcut morţi pe
amândoi (Fapte 5, 1-10).

4Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate
treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. ”

5„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care
Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.”

6„Să nu ucizi.”

7„Să nu fii desfrânat.”

8„Să nu furi.”

9Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

10„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici
roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

Cele 10 porunci, sau Decalogul (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos,
„cuvânt”), au fost primite de Moise de la Dumnezeu pe Muntele Sinai. După ce și-a fixat
tabăra la poalele Muntelui Sinai, Moise a urcat pe munte pentru a se întâlni cu Dumnezeu și
pentru a primi Decalogul, adică cele zece porunci.
Timpul de patruzeci de zile și patruzeci de nopți petrecut pe Muntele Sinai, Moise a postit,
după care a primit cele două table ale legii scrise pe piatră de degetul lui Dumnezeu.
Respectarea Decalogului reprezintă piatra de temelie a credinţei, în care se rezumă tot ceea
ce omul trebuie să ştie şi să facă pentru a urma calea lui Dumnezeu spre mântuire. El
cuprinde următoarele porunci:
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.
4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău. (Ieșirea 20, 2-17)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Decalog: „Spiritualitatea creştin-ortodoxă a
păstrat importanţa Decalogului ca îndreptar pentru viaţa omului în societate, în vederea
mântuirii. Astfel, cele zece porunci ale Decalogului sunt cuprinse în cărţile de rugăciuni ale
Bisericii noastre, în catehisme, în manualele de religie sau în Îndreptarul de spovedanie.
Cele zece porunci sunt ghidul pe care trebuie să-l folosim pentru a ne găsi calea spre
Dumnezeu şi spre o vieţuire dreaptă. «Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim
poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele» (1 Ioan 5, 3), pentru că ele ne ajută să
înţelegem că adevărata viaţă este comuniune de iubire sinceră şi generoasă