Clasa a X-a.

Cinstirea Sfintei Cruci

Printre cele dintâi şi mai importante obiecte ale cultului nostru se afla  Sfânta Cruce,
instrument binecuvântat prin care Hristos ne-a răscumpărat din blestemul păcatului.
Prin cinstirea semnului Sfintei Cruci şi a cinstitului lemn al Crucii lui Hristos, se
arată  importanţa altarului de jertfă prin care Mântuitorul a răscumpărat păcatele
lumii. Răstignirea Sa pe cruce, transformă crucea din obiect înjositor de tortură, în
obiect de cult şi de cinstire pentru creştini şi Biserică.
 ÎN ÎNŢELES MATERIAL, crucea este un obiect format din două bucăţi de lemn,
aşezate de-a curmezişul una peste alta, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
 ÎN SENS SPIRITUAL, prin cruce se înţeleg greutăţile şi suferinţele pe care le are
de trecut fiecare om în viaţa sa. Creştinii evlavioşi îşi uşurează mult drumul vieţii
când îşi pun suferinţele la picioarele Sfintei Cruci a Mântuitorului, aşa cum Acesta îi
cheamă: Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi.
Tot în legătură cu crucea este şi semnul Sfintei Cruci, pe care creştinii o fac cu
mâna dreaptă, împreunând primele trei degete şi îndoindu-le în palmă pe celelalte două,
ducând mâna la frunte, la piept, la umărul drept şi la umărul stâng, şi rostind cuvintele:
„în numele Tatălui (la frunte), şi al Fiului (la piept), şi al Sfântului Duh (trecând mâna
de la umărul drept la umărul stâng). Amin (lăsând mâna în jos)". Semnul acesta îl fac
creştinii nu numai la serviciile divine, ci şi la începutul şi sfârşitul rugăciunilor private,
ca şi la începutul şi sfârşitul oricărei lucrări.
Cele trei degete, împreunate, de la mâna dreaptă, închipuie chiar Treimea cea
de o Fiinţă şi nedespărţită.
Cele doua degete mici, lipite de podul palmei, înfăţişează, pe de o parte,
pe Adam şi Eva, care cu smerenie şi cu pocăinţă, se apleaca, se închină Sfintei si
nedespartitei Treimi, iar pe de alta parte, inseamna si cele doua firi, cu care Fiul lui
Dumnezeu a coborat pe pamant firea dumnezeiasca si firea omeneasca. Talcuind
miscarile mainii, pentru desenarea semnului sfintei cruci, pe fata noastra, Sfintii
Parinti spun ca fruntea inchipuie cerul, pieptul inchipuie pamantul,
iar umerii inchipuie locul si semnul puterii. Sfantul Ambrozie (339-397), episcop al
Milanului, vorbind despre semnul sfintei cruci, spune: "Ne insemnam fruntea -
socotita sediul cugetarii (gandirii) - pentru ca totdeauna trebuie sa marturisim pe Iisus
Hristos (sa ne gandim la El); inima - sediul iubirii - pentru ca totdeauna trebuie sa-L
iubim); bratele (umerii) pentru ca totdeauna trebuie sa lucram pentru El". Pe scurt
spus, crucea crestina, fie ca este construita din vreun material, fie ca este schitata,
cuviincios, de catre crestini, pe fata lor, este semnul de aducere aminte si de
marturisire ale celor mai insemnate momente din istoria mantuirii noastre: caderea
in pacat a lui Adam, coborarea pe pamant a Domnului Hristos, jertfa Sa pe Cruce,
inaltarea Sa la ceruri.
În Noul Testament se afirmă că Sfânta Cruce este pentru creştini mijloc de preamărire a
lui Hristos şi de împăcare cu Dumnezeu, semnul Fiului Omului, al biruinţei Acestuia
asupra morţii.
Sfânta Cruce este numită şi pecetea lui Dumnezeu, lauda creştinilor şi putere de
mântuire. De aceea, la începutul lucrului, al rugăciunii, la necaz şi bucurii, în ispite şi în
temeri, creştinii îşi fac semnul Sfintei Cruci şi invocă numele Sfintei Treimi.
Sfânta Cruce este cel dintâi obiect sfânt al credinţei noastre. Sunt documente
care dovedesc că semnul sfintei Cruci a fost cinstit de credincioşi încă de la începutul
creştinismului. Tot de atunci, Sfânta Cruce a împodobit bisericile, icoanele şi obiectele
de cult. După descoperirea cinstitului lemn al adevăratei Cruci, cinstirea acesteia a intrat
şi în cultul Bisericii prin zile speciale de sărbătorire:
•          14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche şi importantă
sărbătoare închinată cinstirii Sfintei Cruci (se serbează cu post). Această dată aminteşte
de ziua aflării adevăratei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi de înălţarea
acesteia în faţa poporului, la 14 septembrie anul 335, la Ierusalim, în Biserica Sfântului
Mormânt ctitorită de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare.
•          Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti este numită şi Duminica Sfintei
Cruci. A fost instituită la Constantinopol în secolul al VUI-lea.
•          Pe 1 August este comemorată scoaterea Cinstitului lemn al Cinstitei şi de viaţă
făcătoarei Cruci. Este ziua în care Sfânta Cruce i-a eliberat în chip miraculos pe greci
din robia saracinilor.
•          Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer împăratului Constantin, în anul 351; este
zi tară prăznuire specială, pe 7 mai.
•          Miercurea şi vinerea sunt zilele din cultul divin săptămânal în care Biserica
Ortodoxă cinsteşte Sfânta Cruce şi Patimile Domnului.
Promovând cinstirea icoanelor şi a Sfintei Cruci, Biserica Ortodoxă împodobeşte
locaşurile de cult cu Sfânta Cruce, cu picturi religioase şi cu icoane. Acestea uşurează
mult trăirea sentimentelor religioase şi înălţarea sufletului la cele duhovniceşti.

Material bibliografic: Biblia sau Sfânta

Scriptură,  Isidor TODORAN, Ioan ZĂGREAN, Dogmatica Ortodoxă, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2000, pp. 266-277;
Ene BRANIŞTE, Ghenadie NIŢOIU, Gheorghe NEDA, Liturgica Teoretică, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, pp.
113-114; Ene BRANIŞTE, Ecaterina BRANIŞTE, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe
religioase, Editura Diecezană, Caransebeş, 2001, pp. 120-122