Datoriile creștinului față de Dumnezeu

Sfânta Evanghelie ne arată că un conducător al religiei iudaice , L-a intrebat pe Iisus:

“Invățătorule, care porunca este mai mare în Biblie?
El i-a răspuns: Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău
și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea si întâia poruncă.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
În aceste două porunci se cuprinde toată învățătura Sfintei Scripturi.”(Matei 22,35-39)

Din răspunsul Mântuitorului reținem că prima și cea mai mare poruncă din Biblie devine
și cea mai însemnată datorie a creștinului: dragostea către Dumnezeu .
Dumnezeu este iubire, spune evanghelistul Ioan.
Iubirea lui Dumnezeu însă nu se impune omului, nici nu -l silește să îi răspundă. Răspunsul
la ea stă în puterea libertății omului. Omul poate iubi,dar Îl și poate urâ pe Dumnezeu.
Însă și cel care-l urăște pe Dumnezeu dovedește de fapt o iubire bolnavă față de El, căci Îi
recunoaște existența și legătura cu El.

Omul fiind o oglindire,un reflex al Creatorului, este orientat ca atare în chip natural, firesc
spre Dumnezeu, spre comuniunea și spre relația cu El. De aceea între Dumnezeu și om este
posibilă comuniunea, pentru că este ceva comun între cele două persoane: iubirea.
Ca și în iubirea omenească și în relația cu Dumnezeu este nevoie de reciprocitate, adică de
coborârea lui Dumnezeu la om în iubire dar și de înălțarea omului la Dumnezeu, în iubire.

Astfel,iubirea lui Dumnezeu s-a arătat în chip concret, ne-a întâmpinat sub forma unui
om,în Iisus Hristos și ea s-a dezvăluit în toată măreția ei inegalabilă nu numai prin
acceptarea Întrupării, ci mai ales prin acceptarea jertfei supreme pentu mântuirea lumii,
crucea lui Hristos devenind puntea iubirii care leagă cerul cu pământul, care pășește peste
prăpastia ivită între om și Dumnezeu.
Iubirea lui Dumnezeu nu este deci, una simplă,declarativă, ci se face cunoscută,se
manifestă, Dumnezeu luând chip de om, spre o apropiere deplină față de noi,făcând din
păcatele noastre, păcatele Sale, și din sfințenia Sa sfințenia noastră.
Dacă vrem să cunoaștem marea iubire a lui Dumnezeu trebuie să mergem la Cruce,
Moartea Lui pentru noi ,fiind proclamarea cea mai elocventă a iubirii divine.

“Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume
pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe
noi, și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.
Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viață vesnică” (Noul Testament-Ev. Ioan)
Iubirea noastră către El este iubire răspuns, e răspunsul sufletului omenesc la iubirea ce
ne-a arătat-o și ne-o arată Dumnezeu. Acțiunile și faptele noastre sunt un răspuns la
dragostea lui Dumnezeu față de noi, arătată la Golgota,și nu o încercare de a-I câștiga
bunăvoința.

Ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu este să înțelegem cât de mult ne iubește El, căci această
înțelegere este începutul iubirii de El și al sălășluirii Lui în noi.

Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul?

A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a exista pentru El ,înseamnă a asculta cu credință și

supunere toate poruncile și recomandările Sale și a te plasa sub guvernarea Lui.

Înseamnă să îți bazezi întreaga ființă pe Dumnezeu,să te agăți de El cu încredere

nelimitată,să abandonezi lângă El îngrijorările tale și să trăiești după voia Lui.

Înseamnă să urăști tot ceea ce vine în contradicție cu El și cu Legea Sa,să arunci tot ceea ce
te împiedică să te unești cu El, să rupi toate legăturile păcatului sau cele care te despart de
comuniunea cu El.
Împlinirea poruncii” Să iubești pe Dumnezeul tău”, nu se înfăptuiește prin manifestări
parțiale ale omului, ci prin integrala dăruire de sine a sa.

Iubirea lui Dumnezeu, se trezește la viață în noi pe măsura în care ajungem să-L
cunoaștem pe Dumnezeu, dar nu numai printr- o cunoaștere teoretică, la nivel rațional,ci
prin o cunoaștere directă, prin experiență , printr-o unire intimă.
Este o diferență între cunoașterea prin descriere (să fiu în stare să descriu un oraș ,pentru
că am citit despre el în cărți) și cunoașterea directă, care este interactivă, participativă și
experiențială,adică o trăire cu El. Trebuie să trăiești cu El clipă de clipă,zi de
zi,împărtășind cu El momentele bune și rele din viața ta.Atunci vei începe să cunoști mai
multe despre El. Așa cum îți cunoști prietenii prin ceea ce întreprind,prin cuvintele pe care
le spun și foarte important ,prin atitudinile pe care le manifestă,așa și DumnezeuSe lasă
cunoscut prin acțiunile Sale,prin cuvintele și atitudinile de-a lungul istoriei care ne
revelează personalitatea și caracterul Său.
“Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe
Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17,3)
Psalmistul David spune: "Gustați si vedeți că bun este Domnul" (Ps. 33,8)

Procesul iubirii lui Dumnezeu este un proces de profunzime, ce transformă credinciosul

creștin după asemănarea lui Dumnezeu.Omul prin intrarea în comuniune cu Dumnezeu,
prin dăruirea întregii sale ființe lui Dumnezeu, se îmbogățește, crește duhovnicește, devine
un om îndumnezeit,un sfânt. Din ceva exterior, poruncile lui Dumnezeu devin o expresie a
plăcerii, căci iubirea ia poruncile ce vin de la ființa iubită,de la Dumnezeu, și le face o
problemă a inimii sale, le înscrie pe tăblița inimii și din acea clipă ele devin o bucurie
lăuntrică, nu o obligație.

Motivul iubirii lui Dumnezeu,este Dumnezeu .

Nu-L iubim pe Dumnezeu,pe Hristos,pentru vreun interes personal,cum și Dumnezeu în

iubirea Sa,nu vrea nimic de la noi decât pe noi înșine și iubirea noastră:”Fiule,dă-mi inima
ta”

Bunii creștini nu-L iubesc pe Dumnezeu pentru frumusețea Raiului și nici pentru frica
iadului,ci îl iubesc pentru bunătatea lui,pentru dragostea Lui nemărginită arătată lor și
întregii creații. A iubi pe Dumnezeu pentru binefacerile Lui, pentru că El este fericirea
noastră,este o iubire nedeplină, pentru că izvorăște din motivul iubirii de sine.

Iar dacă creștinul iubește pe Dumnezeu, el va iubi și ceea ce iubește El, cosmosul întreg și
întreaga creație cu care se simte înfrățit. Iubirea este forța spirituală prin care credinciosul
se unește cu Dumnezeu și în Dumnezeu cu toată creația.

Iubirea lui Dumnezeu se verifică așadar totdeauna atât prin păzirea poruncilor, cât și prin
dragostea îndreptată spre semeni și întreaga creație.

“Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru
că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut,
nu poate să-iubească.

Există din nefericire și aspecte negative ale iubirii și cinstirii lui Dumnezeu.
Bigotismul,necredința, ereziile,superstițiile,fanatismul sunt aspecte care aprind ruguri în
numele unei credințe lipsite de iubire.