Învierea Domnului

V-ați gândit vreodată să răspundeți singuri la întrebarea: Ce ați spune voi cuiva ca să-i
arătați că Hristos chiar a înviat dintre cei morți?

Este atât de important - în calitate de creștini - să fim asigurați de adevărul învierii pentru
că, așa cum declara și Pavel,

”Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și, dacă n-a înviat Hristos,
atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră” (1
Corinteni 15:13-14)

Că Hristos a murit pe cruce este o certitudine pentru cei mai mulți și aceasta pentru că
sunt multe dovezi menționate de rapoartele evangheliștilor , de dovezile date de mărturiile
unor istorici ca Iosif Flaviu si Tacit precum și de mărturiile primilor scriitori creștini de
după vremea lui Hristos.

Iosif Flavius spune: "A existat în acea vreme un om înţelept numit Iisus. Comportamentul
Său a fost bun şi a fost vestit prin virtuţile Sale. Şi mulţi oameni dintre evrei şi dintre alte
naţiuni au devenit discipolii Săi. Pilat L-a condamnat să fie omorât prin crucificare. Însă
cei care au devenit discipolii Săi nu au abandonat învăţăurile Sale. El s-a arătat viu din nou
a treia zi, după cum au prevestit profeţii sfinţi şi după cum zece mii de alte lucruri
mărturisesc despre El."

Istoricul roman Cornelius Tacitus relatează în cronicile Imperiului Roman (publicate la

doar o generaţie după incendiu):
“Nero a mărit opresiunea şi a torturat în cel mai violent mod posibil o clasă de oameni
urâţi pentru ceea ce făceau ei, şi numiţi creştini de către populaţie. Christus, de la numele
căruia îşi au ei originea, a suferit pedeapsa extremă în timpul domniei lui Tiberiu din
mâinile unuia dintre procuratorii lui, Pontiu Pilat, şi o superstiţie imensă, verificată pentru
moment, a cucerit nu doar Iudeea, prima sursă a acestui rău, ci chiar şi Roma, unde toate
lucrurile hidoase şi ruşinoase din toată lumea şi-au găsit centrul şi au devenit populare. În
consecinţă, au fost arestaţi mai întâi toţi cei care au pledat vinovaţi; apoi, pe baza
informaţiilor obţinute de la ei, o mulţime imensă de oameni a fost acuzată, nu atâta pentru
crima de a da foc oraşului, pe cât pentru ura lor împotriva oamenilor. Morţii lor au fost
adăugate batjocuri de tot felul. Îmbrăcaţi în pieile animalelor, au fost devoraţi de câini şi
au pierit, sau au fost ţintuiţi pe cruci, ori blestemaţi să fie aruncaţi în foc şi au ars, slujind
drept torţe în noapte, după lăsarea serii” (Analele, XV.44).

1
Tortura dinaintea crucii
Totul a început după Cina cea de Taină. Iisus S-a dus cu ucenicii Săi pe Muntele
Măslinilor, în Grădina Ghetsimani. Acolo S-a rugat toata noaptea. În tot acest timp, El
anticipa evenimentele zilei următoare. El știa ce suferintă urma să îndure și era supus unei
presiuni psihice enorme. Evangheliile ne spun că în acel moment sudoarea I s-a
preschimbat în picături de sânge, condiție medicală numită hematidroză. Nu este foarte
comună, dar este asociată cu o presiune psihica foarte mare. Cum apare? Nelinistea
profundă cauzează eliberarea de substanțe chimice care rup capilarele din glandele
sudoripare. In consecintă, se produce o usoară sângerare în aceste glande, iar sudoarea
apare amescată cu sânge. Nu e vorba de mult sange, doar de o cantitate mică.

Biciuirile romanilor erau cunoscute ca fiind extrem de brutale. De obicei constau in treizeci
si nouă de lovituri de bici, dar de multe ori erau mai numeroase, în funcție de dispoziția în
care se afla soldatul ce le aplica. Acesta folosea un bici din curele de piele împletite, între
care erau prinse bile metalice. Când biciul lovea carnea, aceste bile cauzau vânătăi sau
contuzii profunde, care se rupeau la urmatoarele lovituri. Biciul mai avea totodata si bucați
ascuțite de os, care tăiau adânc în carne. Biciuirea se făcea de la umeri în jos, pe spinare, pe
fese și pe partea din spate a picioarelor.
Mulți oameni mureau în urma unor astfel de bătăi încă înainte de a fi crucificați.
În cel mai bun caz, victima suferea niște dureri îngrozitoare și intra în șoc hipovolemic.
Șocul hipovolemic înseamnă că persoana respectivă suferea efectele pierderii unei cantitați
importante de sânge. Aceasta are patru efecte.

În primul rând, inima galopează în încercarea de a pompa sângele care nu mai este acolo;
în al doilea rând, scade tensiunea arterială, provocând leșin sau colaps; în al treilea rând,
rinichii nu mai produc urină pentru a păstra volumul rămas; și în al patrulea rând,
persoana respectivă are o senzatie foarte puternică de sete, deoarece corpul tânjește după
lichide, ca să înlocuiască volumul de sânge pierdut.

Iisus era în șoc hipovolemic pe când urca împleticindu-Se pe drumul spre locul execuției
Sale de la Calvar, purtând bârna orizontală a crucii. Mai tarziu citim ca Iisus a spus "Mi-e
sete" moment in care I s-a oferit oțet. Din cauza efectelor teribile ale biciuirii, este sigur ca
Iisus se afla deja intr-o stare gravă, aproape critică, înainte chiar de a I se bate piroanele in
mâini și in picioare.

2
Agonia crucii

Atunci când a ajuns pe Golgota, Iisus a fost culcat pe pământ si mâinile I-au fost întinse
lateral și pironite de bârna orizontală. Aceasta bârnă transversală era numită "patibulum"
și în această fază a răstignirii era separată de bârna verticală, care era ,ulterior, înfiptă
definitiv in pământ.
Cu ce era pironit? Romanii foloseau piroane cu o lungime cuprinsă intre 13cm și 18cm,
ascuțite la vârf. Acestea erau batute prin incheietura, cam la 2,5cm sub palma. Este
important să înțelegem că pironul traversa locul prin care trece nervul median.
A fost nevoie să se creeze un cuvânt nou,atroce, deoarece nici unul dintre cele existente în
limbajul omenesc nu putea descrie chinurile intense provocate de crucificare. Apoi Iisus a
fost ridicat si bârna orizontală a fost prinsă de stâlpul vertical, și I s-au bătut piroane și în
picioare. Din nou, nervii picioarelor au fost zdrobiți, provocând același gen de durere.
Brațele i-au fost întinse și alungite cu aproximativ 15cm, ceea ce a provocat dislocarea
ambilor umeri. Astfel s-a împlinit profetia din Psalmul 21, care a prevestit răstignirea cu
sute de ani înainte de a avea loc: "străpuns-au mâinile mele și picioarele mele”

Cauza morții

Crucificarea era in esență o moarte lentă si agonizantă prin asfixiere.

Din cauză că presiunile exercitate asupra mușchilor și a diafragmei forțau pieptul în poziție
de inspiratie, pentru a putea expira, omul trebuia să se împingă sus cu picioarele pentru ca
tensiunea asupra mușchilor să fie ușurată câteva clipe.

Dar făcând acest lucru, piroanele sfâșiau mai adânc în carne, blocându-se în ultima
instanță la nivelul oaselor tarsiene. După ce reușea să expire omul putea să se lase din nou
în jos și să inspire. Apoi trebuia să se ridice din nou pentru a expira, frecându-și spatele
însângerat de lemnul aspru al crucii. Acest proces se repeta mereu și mereu, până când
omul era biruit de epuizare și nu se mai putea ridica să respire. Cand ritmul respiratiei
încetinește, omul intră în asa-numita acidoză respiratorie - bioxidul de carbon din sânge se
dizolvă sub formă de acid carbonic, provocând creșterea acidității sângelui. Aceasta duce
în ultima instanță la bătăi neregulate ale inimii. De fapt, cu inima bătând nebunește, Iisus a
știut că se afla în pragul morții și atunci a putut să spună "Tată, în mâinile Tale Imi
încredințez duhul!" Și apoi a murit în urma unui stop cardiac.

Astfel, atunci când soldatul roman a venit , I-a confirmat moartea înfigând o suliță în
coasta lui dreaptă. Se pare că sulița a pătruns prin plămânul drept în inimă, așa că atunci
când a fost scoasă, a curs un lichid - scurgerea pericardică si pleurală. Acesta avea aspectul
unui lichid limpede, ca apa, și a fost urmat de un volum mare de sânge, conform descrierii
martorului ocular Ioan in Evanghelia Sa.
Descrierea lui Ioan este in deplină concordantă cu ceea ce spune medicina modernă că ar fi

3
trebuit să se întâmple.

De ce au rupt picioarele tâlharilor crucificați? Romanii foloseau mânerul de oțel al lăncii

romane scurte pentru a zdrobi oasele inferioare de la picioarele victimelor. Astfel omul nu
mai putea să se inalțe pentru a respira si moartea prin asfixiere intervenea în câteva
minute. In Noul Testament ni se spune că oasele lui Iisus nu au fost zdrobite, deoarece
soldații romani stabiliseră deja că era mort si folosiseră sulita pentru a-i confirma moartea.
S-a împlinit o alta profetie a Vechiului Testament cu privire la Mesia, si anume ca oasele
Lui nu vor fi sfărâmate.
Deasemenea ,El a fost înmormântat,după obiceiul iudaic al timpului, tot trupul Său fiind
acoperit si încorsetat de pânzele de in și de amestecul de aproape 50 l uleiuri de
îmbălsămare,nemaiavând astfel nici o șansă să respire.

4
O a doua certitudine este mormântul în care a fost pus trupul lui Hristos, un mormânt gol,
fără trupul lui Iisus.

Că mormântul a fost găsit gol nimeni nu a negat vreodată. Problema ce se pune este: a fost
acolo o mână omenească sau o lucrare divină?

Domnul Iisus a fost executat şi îngropat în mod public în Ierusalim. Ar fi fost imposibil ca
credinţa în învierea Lui să aibă originea în Ierusalim în timp ce trupul Lui se afla încă în
mormântul de unde Sanhedrinul evreilor L-ar fi putut exhuma, L-ar fi putut expune public
şi ar fi dovedit astfel că ideea învierii ar fi fost o minciună. În schimb, în efortul de a explica
dispariţia lui, sinedriul i-a acuzat pe ucenici că ar fi furat corpul (şi de aceea era
mormântul gol).

1) Așadar a apărut ipoteza că trupul lui Hristos a fost furat de ucenicii Săi în intervalul
vineri-Duminică dimineața (Matei 28 11-15), însă la această ipoteză trebuie aduse unele
obiecții:

-piatra mare de la gura mormântului,nu putea fi dată la o parte decât de vreo 10 oameni,
piatra cântărind aproape 2 tone.

Primul lucru care i-a impresionat pe cei ce s-au apropiat de mormânt în dimineața acelei
Duminici a fost poziția neobișnuită a pietrei ce fusese pusă la intrarea în mormânt.
Cuvântul grecesc din NT de la Ioan capitolul 20 este “airo” ce înseamnă “a ridica un lucru
și a-l duce în altă parte”.

Intrebarea care se pune este, cum au putut apostolii să arunce piatra de 2 tone la o distantă
mare de mormant, fără să fie auziți de soldații din garda romană postată la mormânt? Nu
împinsă , ci aruncată la o parte!

-În ce privește garda romană , ea era alcatuită din 16 oameni ,dispuși într-un dispozitiv în
formă de pătrat,soldați ce respectau cu sfințenie consemnul (cei prinși dormind sau plecați
din postul lor fiind condamnați la moarte). Putem concluziona că aceștia nu aveau cum să
nu vadă și să nu audă zgomot dacă ucenicii veneau să dea piatra la o parte și să fure trupul
lui Iisus.

b)-Veșmintele mortuare, pânzeturile de in erau intacte în mormânt, păstrând încă forma

trupului, însă lipsite de conținut, asemenea unei crisalide goale a coconului unei omide (vezi
Giulgiul de la Torino).

Veșmintele mortuare ale lui Iisus erau deci goale, nedesfăcute, în forma și poziția originală
(Luca 24,12).

Intrebarea care iar se pune este: Ce jefuitor de morminte, ar fi luat trupul, dezbrăcându-l
mai întâi și aranjând apoi veșmintele ca să nu dea de bănuit, știind că afară sunt soldații

5
romani ? Trebuie știut și faptul că acele pânzeturi de in, peste care erau puse acele
amestecuri de smirnă și aloe, formau o priză perfectă, astfel încât cu greu puteai să le
desfaci de pe trup.

2)- Alții susțin că Iisus ar fi leșinat pe Cruce din cauza epuizării și și-ar fi revenit în
mormânt.

Astfel Iisus a fost înmormântat de viu, din greșeală, iar mormântul răcoros l-ar fi adus la
viață, l-a făcut să-și revină. S-a strecurat apoi afară din veșmintele Sale, a dat singur piatra
la o parte, s-a luptat cu paznicii, a mers dezbrăcat și desculț, cu picioarele grav rănite, pe
străzile orașului care se trezea la viață dimineața, iar apoi L-I s-a arătat ucenicilor ca
Domn al Vietii. Dacă ar fi supraviețuit, cum ar fi putut umbla după ce picioarele I-ar fi fost
bătute în piroane? Cum Și-ar fi putut folosi brațele după ce acestea ar fi fost întinse și
dislocate din încheieturi. Să nu uităm că ar mai fi avut răni masive la spate și o rană de
suliță în piept. Este imposibil așa ceva.

Ce stare de spirit putea să genereze o astfel de apariție în fața lor? O persoană într-o stare
atât de jalnică nu i-ar fi inspirat niciodată pe apostoli să meargă să proclame că El este
Domnul vieții, care a biruit mormântul.

Este așadar absurd să credem că dacă li s-ar fi arătat în acea stare mizerabilă, adepții Săi
ar fi fost îndemnați să pornească o mișcare mondială.

3)- Musulmanii cred ca Iuda Iscarioteanul l-ar fi înlocuit pe Iisus pe cruce.

Coranul în Sura 4:157, pretinde că Iisus nu afost răstignit pe Cruce.În loc să permită ca
Iisus,unul din slujitorii lui Allah,să fie răstignit,se spune că Allah și-a respectat profetul și
L-a salvat prin răstignirea unui spectator care a fost făcut să arate ca Iisus.Aceasta este
“teoria substituirii”

4)- Unii susțin că relatările despre înviere sunt legende care au apărut după mulți ani
scurși de la vremea în care a trăit Hristos.

In realitate, acest lucru ar fi imposibil. Pavel relatează că la mijlocul anului 50 d.Hr mai
trăiau aproape 500 de martori oculari deci nu era suficient timp pentru dezvoltarea
legendei,căci pentru dezvoltarea unei legende este nevoie să se succeadă mai multe
generații până ce elementele mitologice adăugate ar putea ajunge să fie crezute drept fapte.

6
Inainte să se întâmple acest lucru, martorii oculari ar fi de față pentru a discredita
versiunile noi, mitologice. Este lipsit de sens să vorbești despre legende când ai de a face cu
martori oculari. Dacă Invierea ar fi o simplă legendă,mormântul ar avea un ocupant.Insă
acesta era gol în dimineața Paștelui, fapt ce solicită o altă ipoteză.

e) -Mulți s-au angajat într-o dezbatere pe marginea întrebării dacă învierea lui Iisus a fost
un eveniment istoric real sau doar un mit bazat pe modelul diferiților zei ai fertilității din
religiile păgâne antice,”care mureau și înviau”(exemplu Adonis,Osiris,s.a.)

Chiar multi sceptici afirmă ca învierea lui Iisus a fost împrumutată din miturile
păgâne,teorie foarte fragilă deoarece moartea si învierea lui Iisus a avut loc la o dată și
într-un loc clar determinate istoric.Religiile misterelor sunt în esență neistorice,ele fiind
descrieri fără vârstă ale unor evenimente care se petrec anual în natură,nu ale unor
evenimente cu date exacte care să fi avut loc cu adevarat. Apostolii și martirii nu s-au luat
după legende sau mituri,când au mers până la moarte pentru Iisus Hristos!

CONCLUZIA -Învierea lui Hristos a fost de origine divină!

Dovezi:

a)Arătările lui Hristos de după Inviere,varietatea martorilor și a locațiilor,ne dau iarași o

confirmare clară a Învierii Sale.

Apostolul Pavel,de exemplu,afirma că Hristos după Inviere S-a arătat la aproape 500 de
oameni,anunțând că majoritatea acestor oameni erau încă în viață și puteau fi întrebați cu
privire la acest eveniment,adică ar fi spus: martorii vă stau la dispozitie, întrebați-i!

Pavel nu ar fi putut pretinde niciodată că Hristos S-ar fi arătat înaintea la 500 de

oameni,atât de curând după evenimentul Învierii (cca. 5 ani de la Inviere) dacă acest
eveniment,nu ar fi avut loc cu adevărat. Doctrina creștină despre Inviere nu se bazează pe
cuvintele unui singur martor ocular sau doar pe mărturia apostolilor. Sute de oameni Il
văzuseră pe Hristosul înviat și mulți erau încă în viață, putând depune mărturie cu privire
la aceasta.

b)Care dintre apostoli și-ar fi dat viața pentru o minciună

De-a lungul istoriei, mulți oameni au fost gata să moară pentru ceva ce s-a dovedit mai
apoi a fi o minciună, dar nu avem exemple cunoscute, de oameni care să fi fost gata să
moară pentru ceva ce știau că este o minciună.

Totuși, apostolii nu s-au clătinat niciodată în devotamentul lor pentru Cel Înviat.Din istorie
știm însă că toți apostolii au fost omorâți, au suferit moarte de martiri, pentru că l-au
mărturisit în predicile lor pe un Hristos înviat, deci au plătit cu viața lor acest adevăr.

7
Dușmanii lui Iisus, dacă aveau cadavrul lui Iisus, cel mai bun lucru era să-l păzească și să-l
folosească drept dovadă, atunci când apostolii duceau vestea că Hristos a înviat. De ce
conducătorii religiosi ai poporului evreu , au poruncit apostolilor să nu mai proclame
învierea Domnului,și nu au arătat foarte simplu,trupul lui Iisus? Pentru că nu îl aveau nici
unii, nici alții.

După Inviere, apostolii nu s-au dus la Roma sau Atena să propovaduiasca Învierea, ci s-au
dus în Ierusalim, unde dacă ceea ce spuneau ei ar fi fost fals, mesajul lor ar fi fost foarte
ușor desființat de deplasarea, de o plimbare de 15 minute până la mormântul gol și
privirea cadavrului lui Iisus. Însă mormântul era gol.

Sf.Evangheliști consemnează în scrierile lor numai ceea ce s-a întâmplat cu trupul lui Iisus
după ce a ieșit din mormânt .Nici unul nu descrie Invierea Sa,deoarece nimeni nu ar fi
suportat minunea trecerii Sale din lumea noastră supusă stricăciunii, într-un Univers
înzestrat cu alt chip și înscris pe alte coordinate . Observăm la Iisus după Invierea Sa un
trup care nu este dematerializat, ci același trup de dinainte de Patimi, dar la un alt nivel
existențial. Deci nu un trup imaterial, ci unul fizic, insă cu o anumită superioritate.

8
Importanța Invierii

A) Prin Invierea Sa, Hristos ne-a dovedit divinitatea Sa. Dacă n-ar fi înviat, Hristos ar fi
fost un mincinos, un impostor ce a afirmat despre El că este Dumnezeu.

Încă din timpul vieții sale pământești, Iisus a afirmat despre sine că este Dumnezeu și că va
învia după trei zile de la punerea Sa în mormânt . Împlinirea a ceea ce a spus Îl confirmă
ca Dumnezeu și nu un simplu om, cum crede religia musulmană sau mozaică.

B) Invierea Sa ne dă nădejdea regăsirii si reîntâlnirii noastre cu cei dragi nouă, plecați

acum dintre noi, pentru o vreme. (I Corinteni 15).

Învierea Sa a deschis o cale spre o înviere generală a omenirii, chiar dacă astăzi moartea
trupească mai este un fenomen, fenomen însă temporar.Invierea Sa ne arată că moartea
nu este stația finală a omenirii. Ea ne dă asigurarea că și trupurile noastre, nu vor rămâne
veșnic în mormânt, ci că vom învia și ne vom reîntâlni cu toți, într-un “cer nou si pământ
nou”, cu cei dragi nouă.

Într-adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi
una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. (Romani 6:5)

Prin învierea Domnului Iisus, Dumnezeu, Tatăl Lui şi al nostru, a confirmat adevărul
despre învierea noastră în viitor, aşa cum spune Scriptura:"

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe
Hristos Iisus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său,
care locuieşte în voi. (Romani 8:11)

C) Pentru că a înviat,Hristos este o persoană vie,cu care se poate relaționa,cu care se poate
intra in comuniune și prin Care Dumnezeu poate intra în comuniune cu noi, căci Hristos
și-a împropriat natura omenească, luată cu El odată cu Inalțarea Sa la Cer.

Cât a trăit între noi oamenii,a fost un Iisus istoric,după Învierea Sa este un Iisus
metaistoric,care trăiește nu lângă noi, ci în noi și cu noi permanent,pentru ca noi să fim
permanent în Dumnezeul transcendent.

Umanitatea Lui e mediul desăvârșit de transmitere a divinitații. Noi suntem in Dumnezeu

prin Hristos si Dumnezeu locuiește in noi prin Hristos.

9
 Invierea Sa din morți este cea care ne conferă și nouă puterea de a trăi viața creștină. Ar fi
imposibil să trăim pe pământul acesta pentru cer, încercând să săvârșim lucrări
duhovnicești, apelând la zestrea noastră de resurse firești.

Prin moartea Sa,Hristos ne-a eliberat de puterea păcatului asupra noastră , iar prin
Invierea Sa ne comunică energiile Sale divine,pentru a deveni ca El. Trupul Său este un
permanent izvor de viață divină, de energii dumnezeesti pentru întreaga omenire.

Astfel, omul poate să se unească cu dumnezeirea numai prin Hristos. Transmiterea vieții
divine în timp si spațiu se va împlini doar prin intermediul naturii umane a lui Hristos,
care fiind indumnezeită pe deplin, este la rândul ei îndumnezeitoare.

Umanitatea Lui e mediul desăvârșit de transmitere a divinitații, a puterilor harice necesare

înnoirii noastre. Dumnezeu comunică cu oamenii printr-o fața omenească, prin Iisus
Hristos. Prin Iisus Hristos ajungem la Tatăl, prin El ni se comunică Duhul Sfânt.

Noi suntem în Dumnezeu prin Hristos și Dumnezeu locuiește în noi prin Hristos.

D)Dupa Invierea Sa, Hristos a devenit și mijlocitorul nostru în fața lui Dumnezeu , atunci
când păcătuim.

De la învierea Sa până acum, Domnul Iisus mijloceşte pentru aleşii Săi înaintea lui
Dumnezeu, aşa că nimeni nu poate aduce pâră ca să ne osândească:

"Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem

mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci
şi pentru ale lumii întregi”.

I Ioan 2,1-2

“ Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce
îndreptățeste; Cine este Cel ce osândeşte? Hristos este Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a
înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi!”

Romani 8,33-34.

10