Sunteți pe pagina 1din 13

Judecata, Patimile şi

Răstignirea
Domnului Iisus
1. Judecata lui Iisus
Iisus a fost judecat …
Judecata lui Iisus
 După ce a fost prins de
soldaţii iudei in Gradina
Ghetsimani, în noaptea zilei
de joi, Iisus a fost dus legat
în cetate la Ierusalim, la
Sinedriu, unde se adunaseră
toţi fariseii şi marii preoţi
să-l judece. Acolo s-ar fi
aflat şi Nicodim şi Iosif din
Arimateea, discipolii lui Iisus.
În afara sălii de judecată se
aflau mulţi oameni în
aşteptarea sentinţei lui Iisus.
Petru îl urmărea pe Iisus,
însă in urma acuzaţiilor că
era ucenicul lui Iisus s-a
lepădat de 3 ori de Iisus.
Iisus în faţa lui Caiafa
 La început, Iisus a fost dus la Ana,
fostul mare preot şi socrul lui
Caiafa, apoi la Caiafa, actualul mare
preot de atunci. Au fost aduşi
martori ce aduceau acuzaţii lui
Iisus că el ar fi: încercat sa dărâme
templul şi să-l reconstruiască in 3
zile, prorociile false, hulirea,
autoproclamarea ca Fiu a lui
Dumnezeu etc. Curios, marele
preot, Caiafa îl intreabă pe Iisus
daca e chiar Fiul lui Dumnezeu.
Iisus a făcut celebra afirmaţie:
“Da, sunt şi de acum înainte îl veţi
vedea la dreapta Tatălui Meu”. La
aceste cuvinte, Caiafa işi rupse
veşmântul; era clar, Iisus îl hulise
pe Dumnezeu iar asta însemna
condamnarea la moarte. Iisus este
bătut, scuipat de mulţime si preoţi,
chiar şi de soldaţi
Iisus înaintea lui Pilat din Pont

 Tradiţia evreiască interzicea ca orice evreu sa-şi omoare semenul, indiferent că încalcase
Sabatul, făcuse o crimă in timpul unei perioade de ocupaţie straină. De aceea Iisus a fost
dus la guvernatorul Iudeei, Pilat din Pont.Pilat, deşi în tinereţe fusese un om sângeros
datorită răstignirii celor 1.000 de zeloţi cu câţiva ani in urmă, ameninţat de împăratul
Tiberius că-i va lua viaţa dacă nu rezolvă revoltele din Iudeea şi mai ales petru proasta
conducere, el devine milos cu Iisus. Găsindu-l nevinovat şi la cererea soţiei sale, Claudia,
cerându-i eliberarea sa, îl trimite la regele Irod Antipa. Nici Irod nu-i gaseşte o vină, în
schimb îl batjocoreşte, punându-i o hamlidă albă, la adresa că el era proclamat: "Împaratul
iudeilor". E ste trimis înapoi la Pilat pentru a-l judeca din nou. Mai multe întrebări fără
răspuns, despre "Adevărul", Împărăţia inexistentă pe Pământ a lui Iisus, dacă era
"Împăratul Iudeilor", Pilat îi trimite pe soldaţi să-l biciuiască, ca după această pedeapsă
să-l elibereze.
2. Patimile lui Iisus
Iisus a pătimit pentru noi ...
Biciuirea şi batjocurile
 Potrivit tradiţiei, Iisus ar fi primit
între 36 şi 56 de lovituri de bici. Nu s-
au folosit beţe, ci biciuri cu ţepi de
fier, făcute de romani, numite
flaggelum (făceau răni groaznice). În
mod normal, Iisus ar fi pierdut mult
sânge la astfel de lovituri. În Scriptură
se spune că după ce a fost dezbrăcat,
legat de un butuc sau stâlp, bicuit de
36 de ori, soldaţii l-au batjocorit prin:
 Punerea unei cununi făcută din spini-
spinii i-ar fi adus răniri groaznice pe
cap.
 Punerea unei hlamide roşii, semn
distinctiv întâlnit la consulii şi împăraţii
romani, ca semn de batjocura lui Iisus,
ce era proclamat Împăratul Iudeilor.
 Bătaia cu un băţ de trestie
 În mod normal, după ce era biciuit, era
eliberat; însă acest lucru nu s-a
întâmplat.
Eliberarea lui Barrabas
 Deşi bătut, lumea nu a fost deloc
miloasă de modul cum arăta Iisus, şi l-au
ales ca în traditia de Paşti, ca Pilat să-l
elibereze pe tâlharul Barrabas. Atunci
Pilat, ieşind afară, şi-a afirmat din nou
nevinovăţia zicînd: "Iată, vi-L aduc pe El
afară, ca să ştiu că nu găsesc în El nici o
vină...". Şi apoi a exclamat: "Iată Omul!"
(Ecce Hommo) (Ioan 19, 4-5). De teamă
L-a predat să fie răstignit, după ce
căpeteniile poporului au spus că după
legea lor e vinovat de moarte, căci, dacă
nu-L condamnă, Pilat va fi împotriva
Cezarului. Pilat este nevoit să-l
elibereze pe Barrabas, iar pe Iisus să-l
condamne la moarte prin crucificare.
 Pilat s-a spălat pe mîini înaintea mulţimii
zicînd: "Nevinovat sânt de sângele
dreptului acestuia. Voi veţi vedea." Iar
tot poporul a răspuns şi a zis: "Sângele
Lui asupra noastră şi asupra copiilor
noştri." (Matei 27, 24-25).
3.Drumul Crucii şi
Răstignirea Domnului
Iisus cu crucean-n spate ...
Drumul Crucii
 După ce a fost condamnat la
moarte, Iisus si-a purtat
crucea până la Golgota,
împreună cu alţi 2 tâhlari ce
îşi duceau crucile lor.
Datorită epuizării, pierderii
de sânge în urma flagerării,
căldurii l-ar fi omorât, pe
Iisus, pe drum. De aceea
soldaţii romani l-ar fi luat pe
Simon din Cyrene să-i ducă
crucea. Tradiţiile crestine
spun că pe drum, o anumită
femeie ar fi venit la el şi-ar
fi şters sudoarea si sângele
provocat de cununa de spini
cu valul ei.
Crucificarea
 După ce au ajuns pe
Golgota(Căpăţâna), acolo l-ar fi
pironit la mâini şi la picioare, fiind
răstignit de o cruce şi fiind înălţată
în faţa tuturor oamenilor, alături de
cei 2 tâhlari. Evreii şi soldaţii romani
îl batjocoreau. El îl iartă pe un
tâhlar si îi promite un paradis dupa
moarte. Alături de el, statea Maria,
mama lui, Maria Magdalena si Ioan
(ucenicul său), foarte tânar si iubit
de Iisus. În timp ce mama sa, Maria,
plangea, Iisus i-l arată pe Ioan ca
noul ei fiu, iar lui Ioan pe noua lui
mamă si dându-i sarcina sa aibă grijă
de ea. Ioan a dus-o acasă pe Maria
ca să nu sufere mai mult. La 3-după
amiază, Iisus striga cu glas tare
Tatălui său, ca şi-a îndeplinit sarcina
pe Pământ şi ca duhul să plece din
corp. Acesta moare în cele din
urmă.
Moartea lui Iisus
 Potrivit Bibliei, pământul s-ar
fi cutremurat, soarele s-a
întunecat, multe suflete au
plecat la cer, iar perdeaua
din templu s-a rupt. Cei doi
tâhlari sfârşesc şi ei, când
potrivit Sabatului evreiesc,
corpurile trebuiau date jos,
astfel soldaţii romani le
sparg fluidele picioarelor,
numai lui Iisus nu. Soldatul
Longinus descoperise că
acesta era mort si îl inţepase
în coastă cu o lance, iar în
urmă se scursese sânge şi
apă. Era semnul că Iisus
murise.
Prezentare concepută de
elevele Barbura Bianca şi
Pascu Antonia
clasa a VI – a A

Îndrumător:
Prof. Diana Nichita
S08 “D. Cantemir” Oradea

S-ar putea să vă placă și