În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin

Iubiți credincioși !!!

Prin slujbele bisericeşti din Săptămâna Patimilor, suntem îndemnaţi să-L vedem pe Stăpânul cum
Se îndreaptă de bunăvoie spre patima Sa. Aceste zile sunt percepute ca diferite față de toate
celelalte ale anului, întrucât acum Domnul nostru nu mai propovăduiește prin cuvânt, nu mai
rostește pilde, ci ne învață prin însăși pătimirea Lui.

Slujbele acestea de noapte din săptămâna Sfintelor Patimi se cheamă „denii” şi sunt rugăciuni de
doliu şi de tânguire. Prin aceste sfinte slujbe Biserica se tânguieşte după Iisus Hristos, Mirele ei,
Care merge să Se jertfească ca un miel pentru mântuirea lumii; Fecioara se tânguieşte şi plânge
ca o Maică pentru Fiul şi Dumnezeul ei; îngerii din cer se minunează pentru smerenia
Făcătorului lor; oamenii se jelesc pentru patima cea înfricoşată a Mântuitorului; stihiile
universului se umilesc pentru dragostea de oameni a Ziditorului.

Şi la aceste slujbe de doliu ale Bisericii, vin să-şi alăture suspinele lor, cântările şi rugăciunile
lor, oamenii, cei care au greşit mai mult lui Dumnezeu, cei pentru care S-a întrupat Hristos
Dumnezeu. Astfel, acum fiii Bisericii plâng pe Cel ce a întemeiat Biserica în lume; văduvele şi
sărmanii plâng pe Cel ce le-a făcut dreptate; suferinzii şi bolnavii se întristează după Doctorul cel
minunat; oile cele rătăcite se tânguiesc după Păstorul cel bun şi adevărat.

Iubiţii mei fraţi,

În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor
dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta
spălare a picioarelor, Cina cea de taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii,
rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului.

Iată cum ni-l descrie Sfânta Evanghelie: Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se cheamă
Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare, căci se temeau de popor (Luca 22, 1-2).
Singurii care nu-L iubeau pe Hristos, singurii care-I doreau moartea erau arhiereii templului,
cărturarii şi fariseii din Ierusalim. Ei de mult ar fi căutat să-L omoare pe Iisus, dar se temeau de
popor; se temeau de mulţimea săracilor care au fost hrăniţi de Hristos; se temeau de mulţimea
celor de jos care au fost înţeleşi şi mângâiaţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor bolnavi şi
păcătoşi care au fost vindecaţi şi iertaţi de Hristos. Se temeau de adunarea poporului care umbla
desculţ şi flămând, de ani de zile, după Iisus şi striga: Niciodată nu am văzut aşa întru Israel!
Niciodată nu a grăit vreun om ca Omul Acesta!

De mult L-ar fi ucis pe Hristos, dar se temeau de popor. Se temeau de furia sărmanilor, se
temeau de blestemul văduvelor şi al bolnavilor, se temeau de mânia galileenilor, se ruşinau de
gurile pruncilor care II lăudau.

Atunci, fruntaşii poporului, arhiereii fărădelegii şi cărturarii cei mândri care ştiau poruncile legii,
dar ei nici cu degetul cel mic nu le atingeau, s-au adunat în curtea arhiereului ce se numea Caiafa
şi au făcut sfat cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug şi să-L omoare. Şi ziceau: Nu în ziua
praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor (Matei 26, 5). Adică voiau să omoare pe Hristos,
dar ei să scape de mâinile oamenilor. Nu însă şi de mâinile Domnului Savaot. Că înfricoşat lucru
este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10, 31). Arhiereii şi cărturarii se temeau de
popor, nu pentru că-l iubeau, ci pentru că ei înşişi trăiau de pe spatele poporului. Pentru aceea
ziceau unii dintre ei că poporul acesta care nu ştie Legea este blestemat.
Iar la acel ucigaş sfat se întrebau unii pe alţii, zicând: Ce vom face? Că Omul Acesta multe
semne face. De îl vom lăsa pe El aşa, toţi vor crede într- însul şi vor veni romanii şi ne vor lua
ţara şi neamul. Atunci Caiafa a vorbit ca un prooroc, zicând: Voi nu ştiţi nimic; nici nu gândiţi că
ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul (Ioan 11, 47-50).

Deci au hotărât să-L omoare pe Iisus. Iar pentru ca să înşele încă o dată poporul şi toată lumea,
arhiereii şi cărturarii au folosit vicleşugul şi argintul cel blestemat; au folosit trădarea lui Iuda şi
neştiinţa ostaşilor romani, ca astfel ei să apară nevinovaţi de sângele Dreptului Acestuia, iar în
istoria omenirii să se scrie că romanii L-au răstignit pe Hristos, iar nu evreii. Dar minciuna nu
rezistă în faţa adevărului.

Au căutat deci să corupă, să înşele cu bani pe unul din ucenici ca să-L vândă pe El lor, fără de
popor. Auzind de aceasta, Iuda se gândea, se frământa, se tulbura, cum ar face să nu piardă acest
prilej de câştig. Iar satana, văzând că el nu-şi arată nimănui gândul său, a intrat în luda ce se
chema Iscarioteanul (Luca 22, 3). îi răneşte inima cu iubirea de argint. îl trimite pe ascuns la
arhierei. Iată-l bătând la poarta lui Caiafa...

Deci Iuda, mergând la arhierei, a zis lor: Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre? Iar
ei i-au dat treizeci de arginţi (Matei 26, 14-15). Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără
ştirea mulţimii (Luca 22, 6).

Joi, 13 Nissan (6 aprilie), anul 30 d.Hr., dimineaţa, Iisus aflându-se în Betania, ucenicii L-au
întrebat: „Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile?” (Matei 26, 17; Marcu 14, 12). Atunci
Iisus a trimis pe Petru şi Ioan în cetatea Ierusalimului, într-un anumit loc, ce urma să li se
descopere (Luca 22, 8-13). Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinși la brâu, încălțați, cu
toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu
cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru
sărbătorirea Paștelui. Spre seară avea să vină şi Iisus, însoţit de ceilalţi zece ucenici (Matei 26,
20; Marcu 14, 17). Atunci intervine episodul spălării picioarelor. Singurul care menţionează
momentul spălării picioarelor este Sfântul Evanghelist Ioan (13, 3-12). Deşi cunoştea cele pe
care avea să le pătimească începând cu acea seară, Iisus a vrut să le dea ucenicilor Săi o lecţie de
smerenie, iubire şi iertare. De fapt, spălarea picioarelor preînchipuia apa Botezului, a cărei putere
se trăgea din seva cea de viaţă dătătoare a Crucii. Astfel, asumându-şi rolul de gazdă, pentru a-i
primi pe ucenici la Sine, Iisus S-a încins cu un ştergar şi a început să le spele picioarele,
ştergându-le apoi cu acel ştergar; era cunoscut acest obicei ca exprimând cea mai înaltă formă de
ospitalitate în Orientul Apropiat. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți
să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele, îi îndemna la
aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El Însuși pildă. Se
pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și
la Petru.Uimit de acest gest ospitalier, Petru a încercat să se opună acestui act, ce i se părea
umilitor (Ioan 13, 6). Însă când Iisus i-a răspuns că nu va avea parte de El decât dacă va accepta
această manifestare a ospitalităţii, – este important să observăm nu numai legătura semantică
între ospitalitate şi ospăţ, ci şi cea spirituală, ştiut fiind că va urma cina pe care Iisus o va lua cu
ucenicii Săi –, Petru a cedat, spunând că vrea să i se spele nu doar picioarele, ci şi mâinile şi
capul.

Așadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească
neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se
iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei amintește și despre
vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da».
Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat
decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în
blid». Și așa s-a întâmplat. 

Spunându-le cât de mult a dorit să mânânce Paştele cu ei, Iisus a dat o nouă semnificaţie pâinii şi
vinului, ca ofrande pascale care înlocuiesc azima şi ierburile amare (Ieşirea 12, 8). Astfel, luând
în mâini pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.”
(Matei 26, 26). La fel şi paharul, a mulţumit, l-a binecuvântat şi a zis: „Beţi dintru acesta toţi, că
acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”
(Matei 26, 28). Instituind Taina Euharistiei (Împărtăşaniei), Iisus a lăsat ucenicilor puterea de a o
săvârşi, la rândul lor, întru pomenirea morţii Sale mântuitoare (Luca 22, 19; I Corinteni 11, 25).

Încheind Cina, Iisus le-a vorbit din nou ucenicilor despre Patimile Sale, spunându-le că toţi Îl vor
părăsi în acel ceas de cumpănă (Matei 26, 31-32). Deşi Petru a afirmat cu tărie că el nu Îl va lăsa
singur, Iisus i-a prevestit – cu tristeţe – că va fi primul dintre ucenici care se va lepăda de El
(Matei 26, 34; Marcu 14, 30; Luca 22, 34; Ioan 13, 38).

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii,
adică atunci să se jertfească Paștile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți,
Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr
la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul
a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Două Testamente astăzi a unit:
cel Vechi, care acum s-a sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două Liturghii a săvârşit:
liturghia Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de taină, nici putere sfinţitoare, şi Liturghia
Paştelui creştinesc, care prin Taina Sfintei împărtăşanii are putere să sfinţească şi să mântuiască
pe toti cei care cred. Şi din două pâini a mâncat în această zi Hristos; din pâinea Legii Vechi,
care era azimă uscată, lipsită de fermentul dătător de mântuire al Duhului Sfânt, şi apoi din
pâinea cea dospită, proaspătă şi caldă a Legii celei Noi, care este Trupul tainic al lui Iisus
Hristos, adică Sfânta împărtăşanie, prin care dobândim iertare de păcate şi viată nemuritoare.

Dar pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru ce se cheamă „de taină”? Se
cheamă „Cină” pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit, adică spre asfinţitul veacurilor şi la
sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter
liturgic de Taină, de Jertfă, de prefacere euharistică a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui
Hristos. Cina se mai cheamă masă de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat
Domnul cu ucenicii Săi, mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când tot
Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline de multe taine. Mai poartă acest nume şi pentru faptul că
Cina a durat mult mai mult decât o masă obişnuită, în care timp Iisus Şi-a împărtăşit ucenicii cu
Sfânta împărtăşanie, mai înainte de despărţire, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau
înainte. De aceea, la sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a rugat pentru ei cu cea mai înaltă rugăciune
şi a rostit cele mai frumoase şi mişcătoare cuvinte de învăţătură şi mângâiere pentru ucenici.

După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în
el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că s-a dus și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de
arginți. Şi era noapte (Ioan 13, 30).
După ce s-au petrecut acestea, este marcat începutul momentelor grave ale patimilor. La sfârșitul
cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe
altele Iisus le-a spus: «Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor
sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Hristos i-a
răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». În
adevăr, cocoșul, ca să dea de știre, nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și
întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică
nemăsurată.

În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!».
Pentru a Se ruga pentru ucenicii Săi şi pentru cei care vor primi Evanghelia Sa, Iisus a mers cu
ucenicii în Grădina Ghetsimani (Matei 26, 36; Marcu 14, 32); acolo S-a rugat cu stropi de
sudoare ca de sânge (Luca 22, 44). Luând pe trei dintre ucenicii Săi – Petru, Iacov şi Ioan, care
de altfel au fost şi martorii Schimbării la Faţă – i-a îndemnat să privegheze şi să se roage la
rândul lor (Matei 26, 37-38; Marcu 14, 33-34; Luca 22, 40). Şi retrăgându-se într-un loc mai
depărtat, Iisus a început să Se roage cu lacrimi Tatălui Său, cerând – dacă se poate – să depărteze
de la El paharul amar al Patimilor (Matei 26, 39, 42; Marcu 14, 35-36; Luca 22, 42). A spus
aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L
socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina.
De trei ori S-a rugat Iisus stăruitor, încât sudoarea i Se prefăcuse în picături de sânge, dar acest
fapt n-a putut suplini slăbiciunea arătată în mod simbolic de ucenicii Săi, fapt care ne face să
înţelegem că nu meritele oamenilor, ci iubirea jertfelnică a Fiului lui Dumnezeu ne-a adus
mântuirea.

Întărit şi de înger, Iisus a simţit – şi odată cu El şi ucenicii Săi – că s-a apropiat ceasul; venind la
ucenicii adormiţi, le-a transmis şi lor această emoţie a unui ceas crucial pentru istoria mântuirii. 

Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus
așa: «Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte
cuvinte: «Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la
moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a așezat acolo împreună
cu ucenicii Lui.

Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda luând câțiva soldați
din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a
dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din
mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: «Pe cine căutați?». Și nu-L
recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau
făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos
iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte,
i-a zis: «Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar ați
venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe».

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru
și-a scos cuțitul - și aveau la ei cuțite, căci erau după cină - a lovit pe Malh, sluga arhiereului, și
i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că
arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i
că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuțitul, și vindecă urechea lui Malh.
Încredinţându-se de bună voie în mâinile lor, a fost dus la arhiereul Caiafa (Matei 26,
57; Ioan 18, 13-14). Pe lângă faptul că notează fuga ucenicilor, Sfântul Evanghelist Marcu oferă
şi un detaliu interesant despre tânărul ce îl urma de departe pe Iisus şi care fiind prins a reuşit să
scape fugind dezbrăcat, întrucât haina i-a rămas în mâinile celor ce voiau să-l reţină (Marcu 14,
51-52). Sfinţii Părinţi consideră că acest tânăr era evanghelistul însuşi.Prinzându-L deci pe Iisus
L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei
care cugetau împotriva lui Hristos, farisei și cărturari. Abia atunci când Iisus a fost provocat cu
întrebarea: „Eşti Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” (Marcu 14, 61), Mântuitorul le-a dat
răspunsul mult aşteptat: „Eu sunt, şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui
Atotputernic şi venind pe norii cerului.” (Marcu 14, 62). Considerând că prin acest răspuns prin
care afirma că este Fiul lui Dumnezeu a hulit, arhiereul şi-a sfâşiat hainele (Marcu 14, 63).
Sentinţa la moarte era ca şi semnată. Mai aveau nevoie doar de confirmarea ei de către
autorităţile romane. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui
Petru. Spre deosebire însă de Iuda, care – cuprins de remuşcări – s-a spânzurat, Petru a ieşit afară
plângând cu amar (Matei 26, 75; Luca 22, 62). În sinea lui, spera în milostivirea lui Dumnezeu,
pe care o cunoştea atât de bine; spera că va fi iertat. Şi aşteptările nu i-au fost înşelate. La ivirea
zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa.

Aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși. Când s-a luminat bine de ziuă,
Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu
se spurce, ci să poată mânca Paștile». Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci o
încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să
mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat
înainte de Cina cea de taină că atunci trebuia să mănânce Pastile. El a mâncat Paștile Legii
noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și în adevăr, după cum s-a spus, trebuia
ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și
Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem
pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte.

Deci ei n-au intrat în pretoriu, ci au rămas afară, în faţa casei lui Pilat. Deci Pilat a ieşit la ei,
afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia? (Ioan 18, 29).

Atunci arhiereii şi fariseii strigau: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând
să dăm dajdie cezarului şi zicând că El este Hristos rege (Luca 23, 2). Pilat nu ştia ce să facă.
Stă nedumerit între divan şi mulţimea de afară; între Hristos şi arhierei. Să-L judece pe Iisus, nu
ştie pentru ce; să-L condamne la moarte? Nu are nici o vină. Să-L ierte, se teme de răscoala
poporului tulburat, să nu se audă de aceasta la Cezarul. Ce să facă Pilat? Deci a zis lor: Luaţi-L
voi judecaţi-L după legea voastră. Iar iudeii, cu mâinile stropite de sângele lui Iisus, au zis:
Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni (Ioan 18, 31).

Pilat intră în divan la Iisus: „Tu eşti împăratul iudeilor? Spune-mi ce eşti? împărat eşti? Ucigaş
eşti? Amăgitor de popor eşti? Neamul Tău şi arhiereii Te-au dat pe Tine mie; ce ai făcut?” (Ioan
18, 33-36). Apoi ieşind la popor afară, a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină (Ioan 18, 38). Dar
este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele
iudeilor? Iar mulţimea agitată de arhierei, a strigat: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era
tâlhar (Ioan 18, 39-40). Cei ce furau banii săracilor şi văduvelor voiau un tâlhar. Cei ce au făcut
din templu casă de negustorie, voiau un neguţător, iar nu pe Cel drept. Făţarnicii, negustorii,
iubitorii de argint se tem de Cel milostiv şi Adevărat, ca să nu le risipească comoara, ca să nu le
descopere păcatele, ca să nu le vădească minciuna.

Deci au rămas ei cu Baraba, că nu erau vrednici de Hristos. Atunci Pilat, nedumerit, îl trimite cu
ostaşi la Irod, ca să-L judece el. Dar arhiereii şi cărturarii, plecând mai înainte, stau cu stăruinţă
înaintea lui Irod, pârându-l pe El. Ei voiau să-L vadă pe Cruce. Ei se temeau să nu fie iertat. Ei
se temeau de Hristos. Deci, batjocorindu-L Irod şi în hlamidă împărătească îmbrăcându-L, L-a
trimis pe Iisus iarăşi la Pilat. Iar din ceasul acela, Irod se împacă cu Pilat, că erau certaţi. Doi
mândri se împacă prin smerenia lui Iisus.

Atunci Pilat, nedumerit, a socotit să-L bată cumplit pe Hristos, poate va fi iertat de arhierei.
Ostaşi^ sălbatici şi tirani îl lovesc cu bice, îl fac tot o rană. îi spintecă obrajii. îi sfărâmă dinţii,
încât devine fără chip şi fără frumuseţe (Isaia 53, 2). Nimeni nu este în ceasul acesta mai rănit
ca Iisus, nimeni mai batjocorit şi mai părăsit. Apoi îl îmbracă în haină mohorâtă, îi pun cunună
de spini pe cap şi, lovindu-L cu palmele, II scot afară la popor. Iar Pilat îl arată mulţimii, zicând:
Iată Omul! Iată împăratul vostru! Iată de cine vă temeţi! (Ioan 19, 5).

Iar dacă L-au văzut pe El arhiereii şi slugile au strigat, zicând: Răstigneşte-L, răstigneşte-L! Şi
odată cu ei strigau mulţimile şi tot Ierusalimul cel ucigaş: Ia-L, Ia-L, răstigneşte-L. Noi lege avem
şi după legea El trebuie să moară... Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al cezarului. Nu
avem împărat decât pe cezarul (Ioan cap. 19). Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia,
spunea Pilat. Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri răspundeau arhiereii şi
cărturarii (Matei 27, 24-25).

Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit (Ioan 19, 16).

Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc 'cele douăsprezece
Evanghelii' care vorbesc de Pătimirile Domnului).

Să ne Domnului Hristos să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung-

răbdătoare, a dragostei duhovnicești curate nu numai când ne merge bine, ci și când trecem prin
încercări și prin necazuri, pentru a simți bucuria izvorâtă din iubirea lui Hristos Cel Răstignit și
Înviat pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.