Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii - a lui Zaheu

Din mila lui Dumnezeu iubiți credincioși ne aflăm astăzi în Sfânta noastră
Biserică, participând la Sfânta Liturghie, rugându-ne împreună, cântând împreună
spre slava lui Dumnezeu.

Duminica trecută în cadrul Sfintei Liturghii am auzit pericopa Evanghelică de la

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca , unde ni s-a istorisit despre vindecarea unui
orb pe care Mântuitorul la vindecat, dându-i vedere ochilor, așa încît el deodată a
lăsat totul și a mers din urma lui Iisus slăvind pe Dumnezeu. Mergând pe ulițele
orașului Ierihon toți se minunau , mulţi voiau să se atingă de Iisus, mulţi voiau să-I
pună întrebări și comentau minunea pe care a săvârșit-o Iisus cu orbul de la
intrarea în oraș.Se pare că Ierihonul a fost unul din oraşele preferate ale
Mântuitorului, pentru că multe întâmplări, multe minuni, multe drumuri ale lui
Iisus sunt legate de el. Şi parabola Samarineanului milostiv a plasat-o tot pe
drumul Ierihonului. Ierihonul era pe vremea aceea un oraş bogat, aşezat la câţiva
kilometri de râul Iordanului, înconjurat de verdeaţă, plin de flori şi în belşug de
frumuseţe. Poate va fi avut Iisus prieteni în oraş, că de multe ori trecea pe acolo.

Acolo locuia un oarecare Zaheu, de profesiune vameş, adică agent fiscal, unul care
încasa dările, încasa dările pe pământuri, pe case, pe produse, pe circulaţia
mărfurilor. Când Zaheu aude de vindecarea orbului, dorinţa de a-L vedea creşte tot
mai mult, ca un incendiu nestăvilit care-i cuprinde sufletul. El nu mai este acum
stăpân pe sine. „Dar nu putea din pricina poporului, căci era mic de statură”. Zaheu
dorea, dar în calea voinţei lui se puneau piedici.

În afara păcătoşeniei lui era şi statura lui joasă, care îl împiedica. Cu toate acestea,
Zaheu dorea să vadă pe Iisus. Mai departe, Evanghelia ne spune că venindu-I
inspirație de la Dumnezeu, Zaheu a alergat înainte şi s-a suit într-un copac să-L
vadă, „pentru că pe drumul acela avea să treacă”.

Când Domnul Iisus Hristos, trecând pe lângă Zaheu, s-a oprit şi l-a chemat pe
nume ca pe un prieten, privindu-L cu atâta dor şi cu atâta iubire ca pe un cunoscut
vechi: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”
(Luca 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neaşteptate inima păcătosului vameş? „În
casa mea vrea să vină acest Sfânt al sfinţilor, acest Făcător de minuni? Aşadar, nu
îi este scârbă de mine?”.

Totul s-a răsturnat deodată în inima lui: a devenit dintr-o dată alt om. Fiindcă
Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui şi
dorinţele lui, ştia ce cotitură avusese loc în sufletul lui păcătos, ştia că acest suflet
nu este greu de mântuit. Tocmai de aceea S-a şi hotărât să meargă în casa lui
Zaheu. Zaheu s-a dat jos repede din pom şi a fugit acasă, pentru a-L primi pe
Domnul Iisus Hristos. După aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat înaintea
Lui şi lepădând îndată şi cu hotărâre lăcomia sa de bani, a zis: „ Iată, jumătate din
averea mea o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.
Iar Iisus a zis: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui
Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca
19, 1-10).

Dragii mei

Dacă Zaheu ar fi întârziat numai o clipă, ar fi pierdut pentru totdeauna prilejul de a

se întâlni cu Iisus.

Să ne închipuim tabloul. Lumea trecea în convoi pe uliţă, Iisus este înconjurat de

toată această lume şi alături de El, orbul cel vindecat strigă: „Slăvit să fie
Dumnezeu, care lucrează atât de minunat, prin trimisul Său”. Lumea care stă în
apropiere de Zaheu se uită la el şi râde, luându-L în batjocură.

Dar Zaheu nu vede nimic, nu aude nimic din toate acestea.El dorește doar să îl
vadă pe Iisus. Mântuitorul Hristos, care cunoaşte gândurile şi inimile oamenilor,
ştia de ce s-a urcat Zaheu în dud, ştia de mustrarea conștiinței pentru faptele sale,
că era hotărât să se schimbe, gata de orice sacrificiu pentru aceasta.

Evanghelia ne spune că Iisus, când a ajuns la locul acela „şi-a ridicat ochii în sus şi
i-a zis: Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi în casa ta mi se cade să fiu. Zaheu
s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie”. Chemarea lui Iisus către Zaheu, când
l-a văzut în pom, a fost pasul lui Iisus către Zaheu. A fost mâna lui Dumnezeu
întinsă lui Zaheu, aşa cum vine harul către noi, când îl chemăm să ne deschidă
posibilitatea de intrare mai cu dinadinsul în ordinea gândirii lui Dumnezeu.

Iisus îl ştia pe Zaheu păcătos. Îl ştia urât de toţi ceilalţi. Iar Zaheu stând lângă
Hristos, înţelege toată ticăloşia vieţii sale de până atunci, vede orfanii şi văduvele
pe care le-a năpăstuit, vede avuţia strânsă prin biruri nedrepte de la cei sărmani,
simte lacrimile celor pe care i-a jefuit cum îi picură pe inimă. O nouă lume
sufletească începe să apară. Până acum, Zaheu era în întuneric. Era un om plin de
păcate murdare. Acesta era Zaheu cel vechi. Şi iată acum că într-o clipă, un alt
Zaheu răsare înaintea ochilor. Un alt om, un om născut din Dumnezeu, un om creat
din Dumnezeu izbucneşte acum biruitor din Zaheul cel vechi.

A intrat la el în casă. Trebuie să ne imaginăm, că în momentul când Iisus a intrat în

casa lui Zaheu, mulţimea, câtă a putut, a intrat după el, iar câţi nu, au înconjurat
casa.

Cum e în Orient foarte cald şi ferestrele sunt permanent deschise, vor fi năvălit pe
la geamuri, pe la uşi, peste tot, ca să vadă ce se întâmplă înăuntru. Lucrul era
neobişnuit, ca un rabin, cum era socotit Iisus, să intre la un păcătos în casă.

Iisus a intrat, dar, în loc să înceapă să-l mustreze, cum ar fi fost normal şi cum se
aşteptau toţi, să-i zisă: Zahee, eşti un păcătos, eşti un rău, eşti un lacom, îndreaptă-
te! Iisus nu i-a spus nimic din toate acestea. Nu l-a mustrat de loc. L-a lăsat pe el
să-şi facă propriile socoteli şi l-a tratat cu bunătate L-a tratat cu iubire.

Ca un bun pedagog şi un bun psiholog ce era, Iisus a ştiut că în felul acesta va

ajunge la rezultate bune. Mai mult se obţine prin bunătate, decât prin asprime. Se
vede însă că Zaheu nu era încă ajuns pe culmea răului.
De aici începe o viaţă nouă, o viaţă plină de lumină, viaţă curată pentru el. Aici
este piatra de hotar pentru noua lui viaţă. Şi a zis către el Iisus: „Astăzi s-a făcut
mântuirea casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam” (Luca 19, 19). Iată
cea mai fericită casă din tot Ierihonul!

Când tânărul bogat se depărtase de Iisus, ucenicii s-au mirat de cuvintele

Mântuitorului: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu”.

Şi au zis unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?”. Acum aveau o dovadă a
spuselor Mântuitorului: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la
Dumnezeu” (Luca 18, 24-27).

Iisus sfinţeşte inimile care se apropie de El. Să nu uităm că mulţimea văzând că

Domnul a intrat în casa vameşului murmura, zicând „că a intrat să găzduiască la un
om păcătos” (Luca 19, 10). Mântuitorul le-a arătat că Fiul Omului a venit să caute
şi să mântuiască pe cel pierdut (Luca 10, 10).

Iubiți credincioși

Vameşi, tâlhari şi desfrânate au ascultat chemarea lui Hristos la pocăinţă şi I-au

adus jertfă inimile lor înfrânte. Domnul a mântuit nu numai pe Zaheu, ci şi pe
desfrânata ce I-a spălat picioarele cu lacrimi, le-a şters cu părul ei şi a vărsat peste
el mir de mult preţ (Luca 7, 38); a mântuit şi pe tâlharul răstignit alături de El pe
cruce, care a zis: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta.
Domnul i-a răspuns: Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 42-43).

Domnul „a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10) – nu doar
pe cei pierduţi care-L înconjurau în timpul vieţii Sale pământeşti, ci şi pe cei din
vremurile următoare, printre care ne numărăm şi noi. El stă la inima fiecăruia
dintre noi şi bate şi cere cu smerenie să-L lăsăm înăuntru.

Să recunoaştem sincer că fiecare din noi am fost sau suntem în situaţia lui Zaheu,
înainte de venirea lui Iisus în Ierihon; fiecare din noi e, în felul său, un Zaheu.
Poate nu exact ca dânsul, poate nu în aceeaşi măsură, poate nu cu aceleaşi păcate şi
greşeli, dar fiecare din noi are pe cineva care l-a nedreptăţit; l-a nedreptăţit prin
cuvânt, prin ocară, prin vorbire de rău, prin aceea că nu i-a recunoscut meritele, l-a
invidiat, i-a luat drepturile cuvenite sau nu i-a dat ceea ce i se cuvenea; a luat locul
cuiva sau şi-a însuşit munca altuia.

El Se opreşte lângă fiecare dintre noi, ne cheamă pe nume şi ne cheamă la pocăinţă

şi ne mântuieşte. În acelaşi timp, se cuvine ca fiecare din noi, conştient de
neajunsurile sale şi deci de păcătoşenia sa, să dorească, să tindă a fi un Zaheu
îndreptat, îmbogăţindu-şi sufletul cu virtuţile pe care le-a avut Zaheu. În fiecare din
noi însă există o candelă care aşteaptă să fie aprinsă, să ne lumineze încăperea
minţii, ca să vedem în lumină tot răul pe care l-am făcut şi pe care îl ţinem în
întuneric.
Atât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar dacă omul va fi plin de
tot păcatul şi va face tot ce îi închide intrarea în Împărăţia Cerurilor, chiar dacă un
mare nevoitor va deveni preadesfrânat şi ucigaş, tot nu trebuie să deznădăjduiască.
Chiar dacă va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urmă a fărădelegii, iar apoi se
hotărăşte să se întoarcă pe calea virtuţii, Domnul şi pe unul ca acesta îl primeşte şi
de unul ca acesta îi este milă şi îl vindecă şi îl întăreşte şi se bucură de mântuirea
lui ca un Păstor bun, ca un Părinte iubitor.

Iubiți credincioși,

Pocăința casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de
întoarcere la Hristos pentru familia creștină din zilele noastre, pentru noi toți care
suntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte. Dacă n-ar fi
mila lui Dumnezeu și pocăința prin care suntem miluiți și iertați, nimeni dintre
creștini nu ar putea fi mântuiți. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și
dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i oferim pocăința noastră, smerenia
noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.

Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a

ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi. De la
Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile
noastre bune și rele. El ne numără pașii pe care-i facem la biserică, la pocăință, la
cercetarea bolnavilor sau la săvârșirea faptelor rele. Iar în ceasul morții, îngerii
noștri păzitori ne însoțesc, împreună cu faptele noastre bune și rele, până la scaunul
judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos.

El știe toate și privește în inimile noastre, are întotdeauna milă de noi. Asemenea
lui Zaheu, El vine înaintea noastră să ne cheme la pocăință și dorește să intre în
casa sufletului nostru.

Hristos vine la noi mai ales prin rugăciune, prin milostenie, prin pocăință. El vine
la noi prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, care se sfințește și se dă celor
vrednici în timpul Sfintei Liturghii. Să-L chemăm şi noi pe Mântuitorul Iisus
Hristos în casa noastră, în sufletele noastre. Să-L căutăm ca Zaheu. Să ne înălţăm
cu credinţa noastră către Dumnezeu. Şi atunci vor răsuna în conştiinţa noastră
cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos în casa lui Zaheu Vameşul din Ierihon:
„Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia pentru că şi acesta este fiu al lui
Avraam”.

Iisuse Hristos, care bine ai voit a sfinţi casa lui Zaheu prin prezenţa Ta şi sufletul
lui l-ai curăţit prin harul Tău, fă ca mintea mea să-Ţi creadă Ţie totdeauna, inima
mea să Te dorească mereu, iar voinţa mea să fie supusă poruncilor Tale sfinte! Fă-
mă să Te iubesc mereu, să Te caut pretutindeni şi să-Ţi slujesc totdeauna, pentru ca
apoi Tu să fii fericirea mea în viaţa cea veşnică. Amin!