01.

Iuda în sala din templu

Mare agitație în sălile din templu. Toți erau entuziasmați și încântați, căci într-un final,
Nazarineanul cel disprețuit a fost declarat drept inofensiv. Totul (crucificarea) a decurs lin.
Marele preot Caiafa spune: “Asta trebuie să primească fiecare adept al Nazarineanului, și
trebuie să îi anihilăm pe toți adepții acestuia! Vom găsi suficiente motive pentru aceasta.
Lăudărosul ăsta! Da, așa este, cât timp avea prieteni ne-a fost greu să ajungem la el. Însă
momentul acesta a fost favorabil pentru noi, căci Iisus era doar împreună cu cei tineri și slabi.”
Un preot îl contrazice: “Nu fi foarte fericit! Desigur, l-am putut ucide pe Iisus, dar învățăturile lui
ba. Căci templul nu a fost niciodată așa sărăcit, vom vedea asta în scurt timp. Doar după
crucificarea de pe Golgota își va găsi mișcarea nazarinenilor adevărata menire. Eu voi fi primul
care, după nedreptatea care i s-a făcut lui Iisus, voi pleca din templu. Căci precum știți, eu am
fost martor la crucificarea lui. Iisus putea să se plângă, să urle sau să blesteme, și mie mi-ar fi
fost bine. Dar calmul Lui, răbdarea și mărețele Sale cuvinte mi-au arătat încăpățânarea mea, dar
și a voastră. Iisus era nevinovat, asta este sigur, iar acum aștept decizia templului. Am fost
mișcat de gestul lui Iuda de arunca cu banii oferiți de noi, cerând cu disperare ca Iisus să fie
liber. Nu v-ați gândit nicio clipă că Iuda voia altceva față de moartea maestrului său? Ce a
devenit Iuda?”
Preotul mare îi răspunde, nervos: “Deci și tu ești un trădător al templului. Vei avea aceeași
soartă cu cea a lui Iuda! Neputând face nimic mai bine de atât, el s-a spânzurat pe o pășune.
Numai bine, căci acum am mai scăpat de un adept!”
Pentru Iuda, al cărui suflet căuta cu disperare în aceste clipe, protecție și liniște, aici în templu,
aceste cuvinte au fost ca o lovitură de măciucă.
“Eu, spânzurat? Dar eu trăiesc încă! Da, am încercat să pun capăt vieții mele, deoarece sufletul
meu era distrus, iar Iisus nu a făcut nici cel mai mic efort să ridice un regat, cu ajutorul puterii
sale minunate, și să distrugă astfel puterea romanilor! Da, îmi este clar, intenția mea a fost
greșită, însă templul este vinovat pentru aceasta!”
O furie criminală ardea în interiorul lui, iar el se simțea neputincios și sortit eșecului.
“Diavolilor, fiți blestemați de o mie de ori!”, striga Iuda către preot, însă ecoul era compus doar
din râsetele batjocoritoare ale multor suflete pierdute, căci templierii nu l-au auzit și nici nu l-au
văzut pe Iuda. El merse plin de furie în lăcașul prea-sfânt și a început să strige cât poate el de
tare, dar nimeni nu îl auzea. Iar disperarea lui creștea din ce în ce mai mult. Simțind cum ceva îl
apucă de braț, Iuda aude că cineva îi vorbește: “Iuda, haide! Maestrul vrea ca tu să vii cu mine
la El!”
Iuda strigă însă: “Lasă-mă!”, și se smulge. “Niciodată nu vreau să îl mai văd, deoarece datorită
Lui am dat pentru prima dată de probleme! Dacă nu aș fi venit niciodată la el, atunci toate s-ar
fi petrecut altfel, și nu as fi avut așa o viață mizerabilă!”
Vocea îi spuse din nou: “Iuda, haide cu mine, căci tu ești un nefericit! Uită-te la mine. Eu am fost
un blestemat, mâinile mele erau pline de sânge, dar Iisus Mântuitorul a luat vina asupra Lui.
Totul însă cu o condiție: să repar tot ce am stricat vreodată. Tu crezi că nu ai putea fi ajutat?
Haide cu mine, că așa o să te pot ajuta, și vei beneficia astfel de Grația lui Iisus! Tu ai primit deja
ajutor, din moment ce Mântuitorul Te-a chemat pe tine! Aici în templu nu va fi nicio mântuire
pentru tine, căci acești oameni nu te vor pe tine. Iar tu nu poți exista pentru cei care consideră
că templul este casa lor. Chiar nu ai nicio altă soluție: Haide cu mine la Iisus!”
Acum, Iuda l-a recunoscut pe cel care vorbea ca fiind Dismas, o veche cunoștință de-a lui.
Dismas a fost un adept al lui Barabbas. Barabbas a provocat și a întețit peste tot lupta focoasă
împotriva romanilor, el fiind un lider important al mișcării evreiești pentru eliberare! Când Iuda
se întâlnea cu Barabbas, pentru a discuta cu el situația curentă, se întâlnea deseori și cu Dismas!
Iuda a fost și el un naționalist înfocat și îi ura pe romani, evident, pentru binele poporului său.
Dar Iuda nu era un simpatizant al violenței și era înfricoșat de vărsările de sânge. El l-a vrut pe
Iisus, Maestrul puternic, sperând să își ducă planul la capăt cu ajutorul Lui. Cu puterea lui Iisus,
el voia să scape de jugul străin de care era legat poporul său și să construiască un puternic stat
național evreiesc. Iuda își amintește încă, cum îl întreba pe Maestru referitor la predicile sale:
“Nu spuneai tu, că ar trebui să i se dea Cezarului, ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu, ce este
al lui Dumnezeu?”
Iar Maestrul ii răspundea pe loc: “Spune Iuda, nu este scris, că totul aparține lui Dumnezeu?
Toți fiind făcuți după chipul și asemănarea Sa! Eu aparțin lui Dumnezeu, iar împărăția Mea nu
este din această lume!”
Iuda își închide acum ochii și în fața ochilor i se derulează tot: cum l-au capturat pe Barabbas și
pe adepții acestuia, Dismas și Gestas. Da, cei din urmă au fost luptători feroce și nu s-au lăsat
prinși ușor. Acesta a fost apogeul, când Iuda nu a văzut nicio altă opțiune înafară sa îl preseze
pe Maestru să preia frâiele conducerii politice. Iar el l-a oferit pe Iisus celor din templu fără să
clipească! Iisus era tăcut! Durerea Maestrului său, durerea poporului său îl chinuiau pe Iuda în
adâncul sufletului său, fiind speriat de moarte! Mulțimea striga voioasă “Barabbas!, Barabbas!”,
căci întotdeauna de Paște mulțimea alegea un prizonier care să fie eliberat. Sfârșitul lui Iuda se
apropie. Dismas și Gestas au fost crucificați împreună cu Maestrul său, iar acum același Dismas
stă în fața lui Iuda și vorbește despre Grație și despre Maestru!
“Unde este Iisus”, întreabă Iuda cu vocea răgușită, “unde?” Îi plăcea să strige cât de tare poate,
rostind această întrebare, dar vocea răgușită îl părăsește.
“Pe Golgota, acolo ne așteaptă Iisus”, răspunde Dismas.
Iuda: “Golgota? O Doamne, chiar la Golgota? Asta mă desparte de el? Nu există o altă
posibilitate?”
“Da, da, chiar la Golgota suntem chemați de Domnul”, spune Dismas. “Eu nu văd unde este
inconvenientul. Nu iți este totuna unde îl vei întâlni pe Iisus, că o fi pe Golgota sau că o fi într-un
alt loc? Pentru mine asta nu face nicio diferență, de când am realizat că Iisus este mai mult
decât un simplu om. De fapt, pe mine ar trebui sa mă sperie Golgota, dar pentru mine a devenit
un loc mântuitor. Fără tine nu mă duc, iar de asemenea, nu plec de lângă tine, nu înainte să mă
despartă Iisus de tine. Vino, Iisus ne așteaptă.”
Iuda se decide să îl urmeze și părăsește templul împreună cu Dismas. Au mers pe aceleași străzi
pe care Iisus a trebuit sa meargă cu crucea în spate. Dismas observă pe fața lui Iuda că are
multe întrebări. Asta l-a determinat să fie dornic să îi povestească lui Iuda despre evenimentele
care au dus la crucificarea lui Iisus. Dismas povestea prin prisma propriei sale suferințe.
“Când peste tot în jurul meu era noapte, iar dureri crâncene treceau prin trupul meu, se așeză o
mână pe capul meu. Atunci l-am văzut pe Iisus! Nu Mi-a adresat niciun cuvânt, dar ochii Lui
vorbeau: “Te ajut!” Atunci o atotcuprinzătoare Omnipotență m-a însuflețit. Când în sfârșit
m-am trezit, vedeam cum mii de oameni s-au adunat în jurul lui Iisus. Am auzit invitația Lui, Mă
chema să vin la El ca să beneficiez de marea Lui iubire răscumpărătoare. Mi-am recunoscut vina
în fața tuturor. Iisus îmi spunea însă, că ar trebui sa îmi iert dușmanii, ca să pot să primesc
Grația și Iertarea Lui. Am realizat la început cât de dificil poate fi să ating asta. Dar am reușit
atunci când am început să acționez conform învățăturilor Sale. De aceea te rog, Iuda: Iartă-i pe
cei care te-au orbit, ca Iisus să te poată ierta și pe Tine”!
Iuda însă a rămas tăcut.

02. Iuda în fața lui Iisus

Acum au ajuns la Golgota. Atrași fiind de o forța magnetică, cei doi ajung la Iisus, Maestrul. Tot
muntele era plin de suflete flămânde. Acestea au ascultat cu atenție cuvintele lui Iisus, care
vorbeau despre Lucrarea Sa și despre iubirea veșnică. Iuda s-a trântit la picioarele Maestrului și
a primit Iertarea, deoarece el a acționat orbit fiind de pasiunea lui. Acum îi este, brusc, clară
toată dragostea de care a beneficiat, pe care a primit-o de la Iisus. Cu ochii înlăcrimați, Iuda
căuta ochii maestrului. Ca de la o mare, mare îndepărtare, îl auzea pe Iisus, Maestrul, vorbind:
“Iuda, suflet sărman! Când încă eram oameni puteam să te ajut în continuare, dar erai ignorant.
Dar aici, în Regatul Vieții, există doar liberul arbitru. Din moment ce ai dobândit anumite
cunoștințe, iți poți găsi calea spre Mine cu ajutorul liberului tău arbitru, care trebuie însă să se
plece până la cel mai mic lucru din trecut, care te desparte de Mine. Vezi tu, încă trăiesc în tine
sentimente de ură, de furie și iubirea de sine! Cu toate acestea Te-am iertat, pentru că ai
acționat orbește și ai uitat că Regatul Meu nu este din lumea pământească. Deci ia aminte la
cuvintele Mele!”
Cuvintele Domnului răsună adânc în inima lui Iuda. Tunete și fulgere răsunau în el, dar Iuda nu
putea să spună: ”O, Doamne, lasă-mă să merg cu Tine!”
A rămas mut și a rămas singur.

03. Iuda
Acum e noapte, atât în jurul lui cât și în sufletul lui.
“Acum sunt singur. Maestrul a luat totul cu el. Ce se va alege de mine? De unde vine acest
întuneric, această noapte? Sunt totuși mai liniștit acuma, Maestrul m-a iertat!”
Așa a început monologul interior al lui Iuda.
“Dar la ce ajută iertarea Lui, când nu mă pot ierta pe mine însumi? Să mă iert, să iert toată ura
din mine? De ar fi așa ușor! Când l-am văzut pe Maestru și am simțit iubirea Lui, am trăit un
sentiment de regret în inima mea. Dar din moment ce sunt singur, ura împotriva oamenilor se
intensifica, da, chiar și împotriva mea. Oh, aș putea sa mă distrug!”
Iuda își strânge mâinile cu putere în jurul gatului său, dar acestea au trecut prin el, iar asta îl
face chiar și mai disperat.
“Ah, Iisuse, daca ai mai fi rămas, atunci mi-as fi găsit drumul.”
Nu se întreabă dacă el ar fi putut rămâne împreună cu Iisus. Așa că se ridică și merge împrejur,
în adâncul întunericului. Se ciocnește apoi imediat de crucea pe care a fost spânzurat Maestrul,
și începe să plângă cu durere:
“Da, aici a trebuit ca Tu sa îți găsești sfârșitul, din cauza mea. Aici ai ispășit pedeapsa pentru
prostia mea. Ah, credeam că acționez cum trebuie, dar vai de mine! O, Doamne Iisuse, aceasta
este dragostea Ta iertătoare? Care m-a făcut să găsesc crucea pe care prostia mea te-a
răstignit? O, cine îmi va lumina calea și cine mă va consola în această stare întunecoasă? Singur
în acest întuneric, crucea adeptului! O, ce se va întâmpla cu mine? Nu este nimeni aici, care să
mă ajute?”

04. Iuda și Dismas

“Nu ești singur, eu, Dismas, sunt aici lângă tine. Dragostea Domnului mi-a oferit un sfat: Să te
ajut pe tine. Cu toate că pentru tine totul este încă în întuneric, pentru mine este deja zi: căci
dragostea Domnului a devenit lumina mea. Și de aceea mă uit la tine în goliciunea ta. Dar fi
atent, atât timp cât tu rămâi aici așteptând ajutor, trecerea timpului ți se va părea teribilă, căci
Domnul pleacă mai departe în călătoria Sa. Tu însă te-ai despărțit de Mântuitor. Tu nu poți sa
aștepți ca El să vină la tine. Vei rămâne aici pentru totdeauna si te vei plânge? Vezi, până și asta
este iubire de sine, iar tu ceri să fi ajutat! Bietul meu Iuda, asta iți zic, că eu sunt de o mie de ori
mai sărac decât tine: eu nu cer nimic, absolut nimic, eu vreau doar să rămân lângă tine și să îmi
fie permis să te ajut! Asta este mult pentru mine – este ca o binecuvântare, și mă ajută să car
propria povară. Ei bine, Mântuitorul m-a iertat, dar pentru că sunt conștient de vinovăția mea,
mă împiedic singur să fiu liber. Și atunci acest lucru este cel mai important pentru mine: vreau
să dovedesc că sunt vrednic de Marea Grație, de Tărâmul Sfânt, compasiv, și de Iubirea lui Iisus,
de aceea sunt aici să te ajut pe tine! Prin urmare, te întreb, Iuda, bietule, sclavule, cum să te
ajut ca să devii liber, ca în împrejurul tău să existe predominant lumină, iar tu să devii cu totul
altcineva?”
“Ascultă”, răspunde Iuda, “ei bine, eu nu voi putea deveni altcineva. Căci de câteva ori l-am
rugat pe Domnul să mă schimbe, iar cuvintele lui răsuna în mine ca tunetele, chiar și acum:
Vinovăția de după moarte este fără valoare. De aceea am mici speranțe să beneficiez de Grația
Lui, pe care tu ai primit-o, căci eu mi-am pus singur capăt vieții, ca să aflu, cu un gust amar în
gură, că de fapt nu există un sfârșit. Cum pot să fiu ajutat? Maestrul a plecat de lângă mine, iar
eu aș putea să găsesc drumul către El într-un singur fel: îngenunchindu-mi sinele cu smerenie!
Asta e o nouă ghicitoare pentru mine. De cât ori vorbea Maestrul în ghicitori, și acum din nou?
Asta nu prea mă ajută. Dar totuși, nu îmi place și nici nu vreau să trăiesc în întunericul acesta.
Precum ai spus, în jurul tău este zi, iar în jurul meu este noapte! Cum se poate una ca asta? Asta
nu are logică, iar noaptea asta întunecată mă înnebunește! Dacă nu aș da crezare cuvintelor
tale, ar trebui să cred că de fapt visez! Dar spune-mi, nu există absolut nicio altă cale de ieșire
din acest întuneric? Ceva cât mai departe de aici, de muntele Golgota? Simt cum mă strivește,
ce vrem noi să facem aici?”
Dismas spuse: “Iuda, vechi prieten, vina mea mă apasă întocmai precum vina ta te apasă și pe
tine. Dar să cunosc pe cineva care iți spune că tu vei fi iertat, atunci când și tu îi vei ierta la
rândul tău pe aceia care te-au ucis! Asta naște speranță în mine, în inima mea. Și uite așa am
început să am încredere în Iisus, în Regatul Sfânt! Din cuvintele Lui răsună iubire și o nouă
speranță la un sine mai bun. Cred acum că am înțeles ce voia să zică, când ți-a zis că vinovăția și
regretul valorează puțin după ce am murit. Căci ar fi ușor să păstrezi o stare de vinovăție ca
urmare a tuturor greșelilor făcute, sunt de acord. Dar cu ce îl ajută regretul meu pe cel căruia
i-am greșit? Dar pentru tine și sufletul tău este important să începi prin a păși pe o nouă
cărare!”
Și uite așa, eu nu simt disperarea, care te întristează pe tine, discipolul lui Iisus. Iisus are
dreptate: deții anumite cunoștințe! Cum ar fi dacă îți abandonezi acum regretele și nevoia de a
te plânge, dacă astfel te-ai regăsi pe tine însuți, lucru pe care îl dorești atât de mult? Desigur,
eu, Dismas, am ucis! Iar prin moartea mea, care tot cumplită a fost, crima tot crimă a rămas.
Așa este, aș fi vrut să fiu privit pentru o eternitate drept un ucigaș, dar aici, în viața asta, mai
există un alt punct de vedere. Căci cei pe care i-am omorât mișelește, astăzi trăiesc întocmai
cum trăiesc eu, cum trăiești tu! L-ai “condus” pe Iisus la cruce și la moarte, și totuși El trăiește!
Am fost omorât și totuși trăiesc. Chiar și tu ți-ai pus capăt vieții, si totuși trăiești! Spune, Iuda,
asta nu iți dă de gândit? De îndată ce îi voi întâlni pe aceia, cărora le-am luat lumina vieții, le voi
cere iertare până voi fi iertat! Și uite, tu ai primit iertarea de la Iisus Mântuitorul și totuși cauți
lucruri pe care deja le ai! Spune, nu ești tu un prost mai mare decât ai fost vreodată? În
smerenia ta, Iisus ți-a oferit o mână de ajutor. Tu aștepți ca un înger să vină și să te conducă
triumfător în așa-zisul cer? O, ce dreptate dumnezeiască! Fiecare culege ceea ce el a semănat.
De aceea, te rog în numele Domnului si al Mântuitorului Iisus: îmbărbătează-te si recunoaște în
noaptea și în întunericul tău iubirea care te caută, în care și tu te regăsești, în acord cu Grația
asta care este prezentă în viața ta încă tristă!”
Iuda a spus: “Dismas, vorbești ca un sfânt, păcat că nu ai fost un discipol. Totuși un lucru trebuie
să iți spun: nu mi-a fost mai ușor în timpul vorbirii tale. Tu chiar ai uitat tot ce este important în
viată? Mai bine să lăsăm crucea asta în urmă, ca măcar să nu mai îmi amintească de cele
întâmplate. Doresc cu plăcere să te urmez, dar crucea îmi trezește amintiri puternice. Realizez
acum: nu pot să modific întâmplările, dar eu nu pot continua în dezolarea și în întunericul
acesta. Simt ca și cum trebuie să cuprind crucea asta pentru totdeauna!”
Dismas: “Ei bine, Iuda, ia-o in spate și hai să pornim spre templu, unde Domnul a fost pironit pe
ea.”
Iuda: “Eu să car crucea? Spune-mi, vorbești serios? Ceva mai prostesc nu puteai să îmi ceri?
M-am bucurat la început când nu mai îmi evoca amintiri, iar acum trebuie să o car peste tot, cu
ce folos? Totuși, nu se poate să vorbești serios. Căci, cu toata dragostea către Domnul, mie nu
îmi este încă clar, de ce? Da, de ce El s-a lăsat răstignit! Ah, dacă nu l-aș fi părăsit pe Domnul în
prostia mea. Dar astfel de prostii nu mai fac eu și a doua oară, dacă voi ajunge cândva înapoi la
Domnul! Dar cum ajung la El? Vino, prieten și frate Dismas, condu-mă la Domnul, dar te rog nu
mai vorbi despre cruce. Haide, întinde-mi mâna ca să pot călca în siguranță pe acest întuneric și
să nu ajung într-o stare de frică si mai mare.”
Dismas spuse: “Draga Iuda, să te conduc la Domnul Iisus vreau, cu mare drag, dar crucea Lui
trebuie să o cari după tine. Căci în fond este crucea ta, pe crucea ta a suferit, căci El prin tine a
ajuns pe cruce. Nu înțeleg de ce nu vrei să cari crucea. Amintește-ti, pe cruce a suferit de dragul
tău și pe cruce a acceptat ca să iți fiu de ajutor și să pot să iți ofer sfaturi. Și pe cruce El i-a iertat
pe toți. Iar acum tu vrei să te uiți la cruce ca și cum ți s-ar petrece o mare nedreptate! Te rog,
frate Iuda, nu te mai plânge, nu mai refuza. Vino, am să te ajut să pui crucea pe umeri.”
Iuda: “Niciodată nu voi cară această cruce. Ai fi simțit o mare plăcere dacă aș căra prin oraș
această cruce și astfel aș expune în templu dovada trădării mele! Toată lumea va spune: Uite-l
pe Iuda, trădătorul, așa a răsplătit el iubirea Maestrului său. Nu este de ajuns că el singur se
judecă, toată lumea trebuie să îl judece! Deci dacă tu nu poți să mă duci la Maestru fără să car
eu această cruce, atunci va trebui să încerc să plec de aici și fără ajutorul tău! Trebuie să existe
undeva o metodă să ajung și fără tine la Iisus. Și cine știe, dacă El mai este în templu? Caci în
templu el nu s-a oprit niciodată!”
În acest moment, în fața lui Dismas a apărut un înger, fără ca Iuda să îl poată vedea.
Îngerul spuse: “Dragă prietene, lasă-i lui Iuda liberul arbitru, nu îl împinge niciodată sa facă
ceva. Nu îl părăsi, dar ascunde-te în fața lui, ca el să se poate găsi singur pe sine însuși! Mai bine
păstrează-l în inimă pe Cel care te-a ajutat și care încă vrea să te ajute. Cel care îți transmite
cuvintele acestea prin mine. Pentru voi eu voi fi invizibil, pentru a vă ajuta, căci iadul face
eforturi mari pentru a vă face să eșuați”.
Acum Dismas i s-a înfățișat din nou lui Iuda și i-a spus: “Dragă frate, doar Domnul și Maestrul te
poate ajuta! Niciodată nu vei fi ajutat, dacă tu nu îl cauți. Iar fără cruce nu vei putea ajunge
niciodată la El, căci ai eșuat în a da dovadă că te-ai pocăit cu adevărat. Așa cum simt eu în inima
mea, tu vei putea fi ajutat doar cu un maxim de efort depus. Vezi, eu am instrucțiuni clare să te
las singur, dacă nu dai dovadă că ești capabil să faci chiar și cel mai mic sacrificiu. Domnul a
făcut cel mai mare sacrificiu, iar pentru asta nu a existat nicio urmă de vinovăție în El. Tu
trebuie să faci doar un mic sacrificiu, și totuși vina ta este uriașă. Nevoia răscumpărării nu
trebuie sa fie atât de mare, căci altfel ai fi cărat crucea asta până la Domnul fără sa fii revoltat.
Te rog, pentru mântuirea ta, fă voia Domnului, nu vei regreta!”
Iuda: “Eu nu voi putea căra crucea asta niciodată, căci rușinea mi-ar fi doar mai mare.”
Dismas se îndepărtează încet, încet, dar nu înainte de ai striga lui Iuda: “Atunci mergi, pentru
început, singur pe drumul tău, fiind acompaniat doar de propria voință. Nu lăsa totuși ca povara
vinovăției să fie prea mare acum, când începi acest nou drum pe noua cărare. Doar atunci când
îți vei schimba părerea voi putea să te mai servesc!”

05. Iuda singur

Iuda a rămas din nou singur. Desigur, cu ajutorul îngerului, Dismas putea să vadă și să audă tot,
dar pentru Iuda, Dismas nu mai era aici. Iuda simțea că este singur, așa că își spuse: “Acum a
plecat și el de lângă mine, si de ce? Pentru că nu am făcut după voia lui. Dar a fost o rugăminte
mare din partea lui: să car eu crucea până la Maestrul Iisus! Ar fi fost într-adevăr un spectacol
frumos daca trădătorul Iuda ar fi cărat crucea până la Maestrul Iisus. Ajunge cu gândurile astea,
gata cu crucea, căci nu vreau să mai îmi aducă aminte de cele petrecute. Daca aș fi avut măcar
un topor să fi tăiat crucea asta în bucățele mici. O, tu, cruce mizerabilă, încă poți să îmi aduci o
astfel de rușine. Dar a fost o prostie și din partea Maestrului meu, să se lase răstignit. Sa
înțeleagă cei care pot, căci eu nu pot.”
Iuda căuta sa părăsească dealul și își pune piciorul in față, foarte precaut, pentru că întunericul
nu ii permitea sa vadă pământul. După câțiva pași lenți a trebuit sa se oprească, căci s-a ciocnit
din nou de o cruce, de crucea pe care a fost răstignit Dismas.
Iuda spuse: “O, blestematule, prăpăditule, încă o cruce?! Golgota e acoperită numai cu cruci?
Doar aici poate fi o cruce atât de înspăimântătoare.”
Acum pipăia cu picioarele pământul, ca să se deplaseze către Ierusalim. Însă căzu peste puțin
timp într-o gaură, unde a și rămas ca un mort. Abia după o perioadă mai lungă de timp s-a
ridicat, membrele îl dureau, se simțea prăpădit si distrus.
“Interesant”, își zicea, “mi-am luat viața ca să evit să mă simt mizerabil, iar acum sunt mai
prăpădit ca înainte. Măcar daca aș fi putut să văd ceva, sau ar trebui să nu mai am ochi deloc?
Dismas în schimb putea sa vadă, doar eu nu. De necrezut, ce existență tristă mai e și asta. Am
murit și totuși nu sunt mort! O, dacă aș întâlni pe cineva care să mă ajute! Dar întâi să ies din
groapa asta. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu este adâncă.” S-a chinuit ceva să iasă afară, iar
acum este în sfârșit iar sus.
“În ce direcție să o iau acuma? Unde o fi drumul? O, mizerabile întuneric, de aș avea măcar o
lumină, aș putea sa mă folosesc de ea! Da, Iuda, prost ai fost, puteai să fi azi acolo unde sunt și
ceilalți, cu Maestrul în mijlocul lor. A fost o perioadă frumoasă, atunci când Domnul încă trăia
pe pământ. Nimeni nu trebuia să sufere. Totul se găsea din belșug, dacă ar fi fost să aleg câteva
firmituri din acest tot, aș fi vrut să fiu fericit. Dar acum, gata, merg înainte, ca să scap de dealul
ăsta blestemat.”
Și merge el câțiva pași înainte, dar spre groaza lui, se trezi din nou în fața unei cruci. Simte cum
se scufundă, înfășurând trunchiul cu mâinile!
“O, ce? iar o cruce? a cui o fi acum? Au fost trei cruci ridicate, a cui e asta? Trebuie să fiu
conștient că teama îmi constrânge pieptul. Deci, Iuda, gata cu frica. Trebuie să fiu conștient de
ceea ce se va petrece cu mine. Nu am niciun chef să mă las vânat și târât de frică și teamă.”
Pipăia cu mâinile, căuta de jos în sus. Încet, încet se ridică de pe jos, sprijinindu-se de cruce și
ajunse la gaura unde picioarele Domnului au fost străpunse. Era crucea din mijloc. Așa că merse
câțiva pași la dreapta, cu mâinile căuta in aer aiurea și ajunge în final iar la crucea lui Dismas.
“Așa, acum din nou la crucea Maestrului!”
După câțiva pași a ajuns înapoi, “iar acum puțin mai la stânga, așa, cu grijă să nu cad în groapa
blestemată.”
Și ajunge în final la cea de a treia cruce.

06. Iuda și Gestas

Cum Iuda pipăia cu mâinile sale crucea, la un moment dat prinse de un corp uman. Își retrage
mâinile, strigând. Datorită unei reacții lipsă, pipăia încet corpul și încerca să ridice acest corp,
aparent neînsuflețit, în întuneric. A reușit în urma unui oarecare efort. Când l-a pus în poziție
verticală, corpul a prins dintr-odată viață.
“Cine ești? ce vrei de la mine?” striga plin de furie făptura. Iuda s-a speriat și a dat drumul
corpului. Însă acesta îl apucă pe Iuda și îl ține strâns de brațe.
“Ești chiar prietenul meu Dismas, nu? Foarte drăguț din partea ta să mă cauți. Nazarineanul nu
și-a ținut promisiunea față de tine, nu?”
“Eu nu sunt Dismas, ci Iuda. Acum spune-mi, cine ești? pentru că este întuneric beznă, iar eu nu
te pot recunoaște”.
“Eu? eu sunt Gestas, am fost omorât deodată cu crucificarea Nazarineanului. Deci deodată cu
Dismas și acest Iisus. Aștept momentul să mă răzbun pe aceia care mi-au făcut asta!”
Iuda: “Tu și răzbunarea? Cum vrei să duci planul ăsta la bun sfârșit? Poți măcar să pleci de aici?”
Gestas: “Așteaptă numai, voi pleca de aici, cum am mai plecat înainte. Și anume, după ce mi-am
dat și ultima suflare, în chinuri mari, mi-am dat seama că nu pot fi omorât. Căci atunci când
eram întins la sol și auzeam voci în jurul meu, știam: nu mai căram după mine povara trupului
meu, căci picioarele mele fuseseră înainte bătute cu măciuca. Și totuși puteam sta în picioare,
dar în jurul meu era întuneric. Apoi am beneficiat de ajutorul unui om de care m-am sprijinit și
cu care m-am dus până la templu. Odată ajuns acolo, am început să aud tot felul despre
moartea Nazarineanului. Dar pentru că niciunul din noi nu vorbea, am ajuns să fiu nervos, căci
puteam sa distrug totul, dar nimeni nu mă vedea. L-am recunoscut pe preotul cel mare, căci in
furia mea puteam recunoaște pe unii, dar vedeam totul de un roșu ca de foc. Și când nimeni nu
a vrut să mă vadă, am început să blestem și să fac scandal, condus fiind de o furie de neînțeles.
Brusc, am fost prins de la spate, ridicat în sus și apoi aruncat la podea. Trebuie să fi trecut mult
timp, căci atunci când m-am trezit, eram deja aici pe cruce, iar în jurul meu era mai bezna decât
înainte. Am încercat să scap de aici, dar mi-a fost imposibil. Și când am ajuns la o altă cruce, cea
de care Nazarineanul a fost spânzurat, am simțit din nou o astfel de furie, încât m-am cățărat
până sus și am început sa scutur de sus crucea. Dar atunci iar am primit un ghiont, iar restul îți
este cunoscut. Mi-ar fi fost mai bine dacă m-ai fi lăsat întins în continuare, căci mâinile mele
sunt pătate cu sânge. Cu mine nu prea te poți amuza, de l-ai căuta pe Dismas, căci el era mult
mai bun ca mine. Unde îi place acum să se ascundă?”
Iuda: “El a fost pana de curând aici, dar m-a părăsit. Imaginează-ți, eu trebuia să car crucea, pe
care a fost omorât Maestrul, până la templu. Lucru pe care am decis să îl refuz!”
Gestas: “Tu să cari crucea, dar de ce mă rog? Pentru așa ceva ar trebui sa existe motive
întemeiate. Pot să aflu care sunt acestea?”
Iuda: “Ascultă, eu sunt Iuda, un fost discipol de-al lui Iisus, iar eu am moartea Lui pe conștiința.
Căci eu am fost cel care le-a spus Templierilor unde se afla în noaptea în care a fost trădat. Totul
pentru 30 de arginți. Nu aș fi crezut că Maestrul va lua această cale muritoare. Trebuia să mă
gândesc mai bine. El trebuia doar sa își arate puterea. Să devina Regele Iudeilor și să ne
elibereze pe noi de sub jugul romanilor, ridicând astfel o împărăție evreiască! Cel puțin așa am
înțeles eu cuvintele din gura Lui. Aveam impresia că și el crede așa de cuviință. Și pentru că nu
m-a oprit nimeni, m-am dus și le-am spus locul șederii Sale peste noapte. Dar când am văzut
răul pe care l-am produs, atunci mi-am pierdut toată conștiința și m-am grăbit către templu.
Atunci am aruncat banii pe care i-am primit la picioarele fariseilor si i-am implorat să îl elibereze
pe Iisus. Iar aici am cunoscut toată ura pe care am îndreptat-o către Iisus, căci în disperarea
mea, m-am spânzurat. Aici în tărâmul spiritelor mi-a fost oferită posibilitatea să îl mai vad odată
pe Iisus și să îi vorbesc. De altfel, Dismas a fost acela care m-a condus către El, căci înainte am
fost și eu în templu. Dar acum sunt singur! Iisus mi-a spus ca ar trebui sa îl caut și că atunci voi
găsi drumul către El, dar că trebuie să îmi sacrific iubirea față de sine înainte de asta. Dismas
mi-a cerut însă să car crucea până în Sala cea Sfântă din templu, pentru a-l întâlni acolo pe Iisus.
Acum vei realiza și tu, ca și mine, că prin asta nu sunt ajutat în nici cea mai mică măsură. Ce se
va întâmpla acum?”
Gestas: “Deci tu ești Iuda Iscarioteanul, lașul! Da, da, am auzit de tine. Ai fost prea laș pentru a
fi adeptul lui Barabbas, iar cu Iisus nu ai putut face nimic. Acest Nazarinean. Știam asta dinainte.
Și acum întrebi ce se va întâmpla. Ce întrebare prostească, căci eu voi rămâne aici și voi aștepta.
Crezi tu că eu aleg să îmi rup gâtul în această beznă? Vom aștepta până dimineață, iar restul
vom decide atunci. Da, asta e un lucru bun. Tu fiind un adept al Nazarineanului, un sinucigaș, iar
eu un prizonier executat! Vom trăi bucuria împreună, și încă ce bucurie! Dar asta e sigur, în clipa
în care voi avea un templier sau un roman în mâinile mele, aceluia nu îi va merge prea bine.
Deci să așteptăm!”

Acum este liniște! Îngerul, care a supravegheat tot dialogul împreună cu Dismas, face un semn
cu mâna sa dreaptă și imediat începe a tuna violent! Iuda, cuprins de frică, ii spune lui Gestas:
“Ce fel de tunet trebuie sa fie ăsta, că tare m-a speriat! Dar e ciudat, nu am văzut niciun fulger!
Ai observat tu ceva?”
Gestas: “Eu, nu, doar tunetele le-am auzit, dar de ce ești așa de speriat? Tot așa a tunat când
mi-au lovit picioarele. Acum îmi este totuna, ce va fi, va fi. De ar fi deja dimineață!”
Iuda spuse: “Gestas, tu aștepți să se facă de dimineață? Ascultă ce mi-a spus Dismas: “ La mine
este ziuă, iar la tine este noapte.” De aceea nu cred eu în existenta unei dimineți, chiar de-om
aștepta Ziua Judecații! Măcar să plecam de aici, pentru că nu vreau să mă mai uit la cruce și să
îmi aduc aminte. Așadar, să-i dăm drumul! Să încercăm să plecăm de aici, undeva trebuie
într-un final să întâlnim pe cineva. Mai degrabă l-aș căuta pe Maestru!”
Gestas: “Ha, prost bătrân, încă nu te-ai vindecat? Dorești să-l trădezi din nou pe Domnul tău?
Sau nu vrei să îți mai fie adus vreodată aminte de rușinea ta? O, Iuda, te credeam mai
inteligent. Ar mai lipsi doar să începi să zbieri ca o femeie în vârstă. Cum se face că ești așa
deranjat de cruci? Pe mine nu mă afectează deloc. De ce nu le tai în bucăți dacă ești așa
deranjat? Mai bine să ne facem focul cu lemnele acelea, atunci s-ar mai însenina pe aici și ar fi si
un pic mai cald, căci a devenit răcoare. Asta e sugestia mea. Așadar hai să căutăm un topor, căci
soldații și-au lăsat uneltele aici. Cel puțin așa am văzut când încă trăiam. Tu caută în dreapta, iar
eu voi căuta în stânga. Iar dacă ne strigăm reciproc, ne vom asigura că nu ne pierdem unul de
celălalt!”
Acum se târăsc amândoi pe pământ, pipăind cu mâinile. Îngerul așază un topor în fața lui Iuda,
topor pe care îl și apucă imediat.
Iuda: “Alo, prietene, am găsit un topor. Nu mai căuta! Acum fuguța la crucea pe care o urăsc!”
Se regăsesc și merg către crucea din mijloc. Totul a mers strună, Iuda ridica toporul și lovea la
baza crucii. Pipăiau des crucea ca să vadă rezultatul. Trunchiul era aproape străpuns. Crucea se
clătina deja. Încă câteva lovituri, iar trunchiul a fost străpuns. Crucea a căzut îngropându-i pe
amândoi sub greutatea ei. Zăceau amândoi acolo, tăcuți. Doar după un timp ei s-au trezit din
sperietura lor, ca să înțeleagă ce s-a întâmplat: crucea cea grea stătea pe ei! După un timp mai
îndelungat, au reușit să își miște mâinile si picioarele. Cu foarte mari eforturi, Iuda a reușit să se
elibereze. După ce s-a scuturat și întinse mâinile si picioarele, s-a pus să îl ajute pe Gestas.
Într-un final era și acesta liber, dar Iuda spuse: “Da, asta a fost o prostie, dar am să am grijă de
acum, am să apuc toporul și am să tai crucea în bucăți! Acum zaci aici, bucată mizerabilă de
lemn, aproape că am pierit sub greutatea ta. Te înnebunește. Știi ce, prietene? Hai să mergem
departe de aici, și dacă nu vrei să mergi cu mine, atunci voi merge singur. Spune, ce mai putem
face aici? Nu ajungem niciunde!”
Gestas i-a răspuns atunci: “Tu, Iuda, mergi liniștit, căci eu rămân aici pe veci. Trebuie sa îmi
domolesc setea de răzbunare, iar un lucru îmi e clar: bestiile de oameni vor veni cu siguranță
aici!”
Iuda: “Atunci iți urez mult noroc. Eu plec din locul ăsta de groază, poate găsesc și un ajutor. Așa
că nu aștepta prea mult.”
Și Iuda se întoarce și pornește încet, bâjbâind cu picioarele, în direcția Ierusalimului. Și atunci își
spune din nou: “Acum sunt din nou singur. Plec din locul acesta de groază. Să nu fi fost corect
că l-am părăsit acolo? Dar totuși, așa trebuia să fie. Pe deasupra mai vorbea și prostii: auzi
acolo, să se răzbune! Aș fi fericit dacă s-ar îmbunătăți starea mea. Nu vreau sa mă mai gândesc
la nicio răzbunare. Aș prefera sa îl întâlnesc pe Dismas sau pe oricare alt om bun. Da, dragă
Maestre, aveai dreptate când ne învățai: omul culege roadele pe care le-a sădit! Iar ceea ce se
petrece cu mine acum este în mod complet drept și corect. Aș fi putut să fiu împreună cu frații
mei lângă Maestru. Când eram cu el, nu am suferit niciodată. Totuși, s-a întâmplat o dată. Poate
voi găsi pe altcineva, un alt om bun care să mă ajute!”
Încet, pas cu pas, coborâse dealul. Nu îndrăznea să se uite în stânga sau în dreapta, de frică să
nu piardă direcția drumului său. “Nu vine nimeni încoace? vorbi Iuda in continuare, “cineva să
îmi fie egal. Cel mai important este să nu mai fiu singur. Da, Iuda, aici ai ieșit în pierdere, căci
ceilalți sunt împreună cu Maestrul. Oh, Maestre, Oh, Iisus, aș putea sa îmi îndrept vina. Am
putea începe totul din nou, eu să cred în Tine și doar în Tine să cred! Iisus, bunule Maestru,
daca M-ai iertat, ajută-mă mai departe să nu devin și mai mizerabil decât sunt acum!”
În timp ce vorbea el așa, treptat se însenina orizontul. A rămas pe loc, trăgându-și sufletul.
Piciorul lui s-a împiedicat de o piatră mare, așa că se așează pe piatra asta. Fericit că poate
vedea și el în sfârșit, se uită în direcția Ierusalimului. Se uită înapoi pe Golgota și își aduce
aminte de cei doi, de Dismas si de Gestas. “Poate am greșit părăsindu-l pe Gestas”, își spune iar,
“dacă nu mă pot aștepta la ajutor din partea lui, măcar nu eram singur. Ei bine, asta a fost, s-a
întâmplat! Dar totuși, de unde vine lumina? Oare ce se întâmpla în Ierusalim? Mi se pare că
este un foc foarte mare, căci în direcția aia pe cer se vede o lumină roșie. Na, Iuda, acum ai
noroc, căci unde este foc sunt și oameni. Atunci încheiem aici.”
Merse el mai departe în direcția focului. Focul nu ardea puternic, iar în Iuda nu exista speranța
unei lumini mai puternice. După multe ore rătăcind, el ajunse într-o grădina. Poarta era
deschisă, așa că intră înăuntru. Cu mersul alert prin iarbă, avea o speranță mare că va intra în
casă unde vor fi oameni. Dar nu se gândise o clipă că nimeni nu ar putea să îl simtă, să îl vadă,
să îl audă. Se simțea încă ca un om, însă era singur și singuratic.

07. Iuda lângă corpul său

Iuda își continuă drumul. Ajunge la un pârâu unde se apleacă și adună în palme apă. Dar un
dezgust interior îl oprește să bea apa. Așa că merge mai departe de-a lungul pârâului. Mulți
copaci erau plantați aici și acolo! Ce e asta? Acolo e un cadavru atârnat de un copac! Atunci
remarcă că este propriul său corp fizic!
“Iuda!” Un strigăt neajutorat izbucni din pieptul său chinuit. Îl apucă groaza și se scufundă ca și
mort, tot mai adânc!
Îngerul și Dismas priveau trupul inert al lui Iuda.
“Acesta e primul pas din viața lui”, spuse îngerul, “evoluția lui viitoare depinde de trezirea lui!”
“Da”, răspunse Dismas, “nu putem sa îl ajutăm totuși cumva? Mă arde durerea lui în piept, căci
Iuda a fost de o mie de ori mai bun decât mine. Și totuși sinele meu este împăcat si eliberat, iar
pentru mine tărâmul tău este de o grație de neimaginat!”
Îngerul rostește: “Va fi bine, Dismas. Domnul speră ca tu să iți îndeplinești misiunea și să faci
absolut tot ce este posibil ca să îl salvezi pe Iuda. Tu spui că sinele tău ar fi eliberat! Știi măcar
ce înseamnă această eliberare? Ascultă: Ajută-i pe alții! Oferă-le o casă! Servește-i!! Asta
înseamnă eliberare! Și înseamnă sa rămâi în și cu Domnul! De aceea ți-a dat Domnul misiunea
de al servi pe Iuda și de al ajuta după propriile tale puteri! Atenție, niciodată să nu îl constrângi!
Nu forța nimic! Niciodată! Ai auzit? Căci suntem in tărâmul liber al spiritelor, si toate
constrângerile reprezintă un pas înapoi pentru evoluția spiritului omului! Mai bine lasă pe
cineva să meargă in iad, decât să ii pui tu aripi și să îl privezi de libertate. Căci daca faci lucrul
din urmă, atunci acela va rămâne in locul acela, unde vrei tu, fiind incapabil să se ridice la un
nou nivel. Acel om va fi ca o pasăre “înaltă” (d.p.d.v al nivelului de conștiință), dar acestui om îi
va lipsi o aripă! Iar cine decade în “adâncuri” cu deplina sa libertate, acesta va putea cu ajutorul
acestei libertăți sa se ridice de acolo, desigur, doar atunci când va avea maturitatea necesară.
Acum fii atent: mă voi duce să îl ating pe Iuda, ca să se trezească! Iar după noi vom dori să
îndeplinim în numele Domnului noua noastră misiune!”
Îngerul l-a atins pe Iuda, care zăcea ca și mort, pe frunte și pe piept, iar Iuda se trezi brusc din
inconștiența sa și inspiră adânc. Apoi el a atins exact aceleași locuri pe care îngerul le-a atins și
spuse:
“Acum trăiesc din nou vechea viață a naibii, de aș fi fost totuși mort! Căci acum sunt cu
adevărat nefericit, deoarece mi-am văzut cadavrul. E aproape incredibil: Acolo atârnă Iuda
mort, iar Iuda “cel real” trăiește! O, de nu l-aș fi trădat pe Iisus! Este totuși adevărat, când bunul
Maestru zicea că o prostie da naștere altor prostii. Ah, dacă nu as fi făcut prima mea prostie,
atunci nu ar fi existat nici altele! Și acum ce? În Ierusalim se pare că focul este mai mare. Îmi
pare că totul a devenit mai luminos, căci pot sa văd conturul templului în lumina focului. Dar ce
este asta? Templul arde și se prăbușește. Ce păcat, templul se prăbușește! O, Doamne, casa ta
este acum o ruină! Mă voi strădui să ajung acolo, poate totuși voi întâlni pe cineva. Nu spunea
Dismas că Maestrul s-a mutat la templu? O, dar aici nenorociții ăia de templieri au dat chiar ei
foc sanctuarului, iar Maestrul este poate totuși în templu. Mă grăbesc, repede, poate încă pot
să ajut.”
Iuda a pornit cu pași repezi in direcția focului. Ceilalți doi (îngerul și Dismas) îl urmăreau pe
Iuda, fără ca acesta să observe. Drumul său era obositor, căci acesta a devenit foarte dificil
pentru el din cauza iubirii eterne pe care el o purta. Toate astea îl ajutau să își întărească voința!
Iuda primea ajutor pe măsură ce mergea către obiectivul său, căci drumul se lumina mai tare.
Într-un sfârșit a ajuns la locul oribil unde se afla anterior templul. Focul a fost stins, dar încă
strălucea pretutindeni. Acum mergea printre ruine și căuta oameni. Dar el nu a găsit pe nimeni.
Deja voia să plece mai departe, când a auzit niște cuvinte, și anume blesteme îndreptate spre
Iisus din Nazaret. Deasupra resturilor templului și a grinzilor carbonizate, prin fum, ajunse la un
loc unde înainte era probabil un altar. Aici a găsit un om ghemuit! Bucăți de haine stăteau
agățate pe corpul lui lovit si ars. Plin de compasiune, Iuda se îndreptă repede spre acest om, ca
apoi la fel de repede să îl părăsească, căci a observat că omul era de fapt marele preot.
“Așa, ai primit deja răsplata, monstrule”, vorbea Iuda încet, cu o voce tremurândă. “Ai pățit
exact ceea ce meritai, de ce ne-ai “condus” la moarte pe mine și pe Maestrul meu?”
Acum omul încerca să se ridice și răspunde: “Ce zici tu acolo, te-am condamnat pe tine și pe
Maestrul tău la moarte? Cine ești tu până la urmă, ca să îndrăznești să îmi atârni în cârcă asta?”
Iuda zice: “Eu? Eu sunt Iuda, un adept al lui Iisus din Nazaret, iar acum nici nu vrei să mă
recunoști?! Mi-ai oferit o masă îmbelșugată și un vin bun, iar ca recompensă pentru fapta mea
păcătoasă mi-ai oferit 30 de arginți. Iar azi nici nu vrei sa mă recunoști! Știi tu ce mi-ar plăcea
cel mai mult să iți fac în momentul ăsta? Să te omor cu mâinile mele! Tu singur ai zis când încă
rătăceam prin templul ăsta mândru, când încă mai umblam îmbrăcat în trupul meu omenesc, că
dorești ca fiecărui adept de-al lui Iisus sa pățească ce am pățit și eu, trădătorul! O, Caiafa, ai
primit Judecata lui Dumnezeu!”
“Ce zici tu acolo, eu sunt Caiafa? Eu sunt Eliașib, marele preot! Deci tu ești un discipol al
Nazarineanului, acest slujitor îndârjit al diavolului care mi-a distrus templul pe care l-am
administrat preț de sute de ani! Doar Nazarineanul tău spunea că este Acela, atunci aș vrea ca
El să vină și să îmi înalțe din nou templul, să îmi reabiliteze reputația și respectul cuvenit! Abia
atunci îl voi recunoaște ca și Domn și voi uita ce mi-a făcut mie, iar pe tine te voi recunoaște
drept preotul meu. Până atunci, urăsc toata povestea cu Nazarineanul, și pe tine te urăsc cel
mai mult, trădător ordinar și josnic ce ești! Să știi tu că dacă m-ai fi trădat pe mine, te-aș fi
aruncat în cea mai adânca pivniță, laolaltă cu șerpi și vipere, și te-as fi lăsat să zaci acolo în
agonie! Aș ordona ca doi preoți sa urle în gura mare, de fiecare data când duci pâinea la gura:
Trădătorule! Chiar dacă Nazarineanul mi-a distrus casa și mi-a luat toți discipolii, încă mai am
voința mea cu care vă voi sfida atâta timp cât pot!”
Iuda, speriat de izbucnirea de furie a celuilalt, zise bâlbâindu-se: “O, iartă-mă, te-am confundat.
Credeam că ești Caiafa. Dar din moment ce nu te-am rănit cu nimic, nu vreau să am nimic de a
face cu tine. Cu toate acestea mă așteptam cel mai puțin să aud astfel de înjurături și
amenințări din partea ta, tu care vrei să fii un învățător de-al lui Dumnezeu. Acum cu privire la
Iisus, a-l numi un servitor al Diavolului, o, asta va fi greu de rezolvat. Este adevărat, am acționat
greșit, dar cu toate acestea, în marea mea josnicie, Iisus se afla mai presus de orice rău. Însă ia
aminte: nimeni altul înafară de Iisus din Nazaret nu te poate ajuta! Eu, Iuda, un singuratic și un
rătăcit, iți spun ție cui trebuie să te adresezi și către cine trebuie să te îndrepți. Doar Iisus te
poate ajuta! Jumătate deja te-a ajutat, căci ți-a luat templul. Tot ce dintotdeauna vrei, trebuie
să îi ceri lui și trebuie să îți regreți profund greșeala. Aș vrea să fiu cu el.”
“Ascultă-te numai, tu, femeie tristă, tu doar ești cel corect”, striga Eliașib. “Întâi îți conduci
Domnul spre a fi crucificat, iar mai apoi vrei să mă înveți că numai Iisus mă poate ajuta. Dacă nu
dispari rapid din preajma mea am să te învăț eu despre Domnul tău. Nu mai pomeni numele
Lui, căci aici eu sunt și voi rămâne domnul. Ai dreptate, templul nu mai este, dar eu sunt: un
mare preot prin Grația lui Dumnezeu?!!”
Iuda a vrut să mai zică ceva, dar Eliașib apucă o bucată de lemn și aruncă după Iuda, care însă se
ferește cu succes. Însă marele preot a devenit și mai furios si îl luase cu asalt pe Iuda, aruncând
cu mai multe bucăți de lemn după el. Iuda sare peste resturile templului si-l lasă pe preot în
urmă, care înjura acum cu voce tare.
“O Doamne, o Doamne” își spune Iuda, “asta ar fi putut să decurgă mult mai rău. Acum sunt eu
fericit, că am plecat; însă din păcate sunt mai sărac cu o speranță. Unde s-a mutat Maestrul?
Da, da, asta merit, am vrut să ajut, iar loviturile sunt răsplata! Oricum mi-e mai bine așa,
rămânând singur. Dar acum, încotro? Măcar s-a luminat mai mult și încep să recunosc toată
împrejurarea, dar din păcate sunt singur! Mă enervează foarte mult faptul că sunt văzut ca și un
trădător – dar Maestrul m-a iertat. Cum fac acum, să îmi spăl pata de rușine, ce să fac acuma?
Mă pun la drum și am să îmi vizitez soția si copiii, căci i-am uitat deja complet! Ce vor spune? Or
știi oare, că am părăsit lumea asta? Așa că Iuda, hai, la treabă! Să ne căutam casa pământească.
Acum nu mă mai interesează timpul și orele zilei, căci nu mai sunt pământean și nu mai depind
de întâmplările pământești!”
Iuda își caută un băț, pe care l-a găsit foarte repede, deoarece îngerul îi l-a pus în față. Rătăcea
până seara, se uita, căuta, dar nu întâlnea niciun om. Iar tot dimprejur parcă a pierit, doar
îngerul și Dismas îl însoțeau neobservați.

08. Revelațiile îngerului despre Iuda

Între timp, îngerul vorbea cu Dismas: “Vezi tu, atâta timp cât Iuda nu va da dovadă de nici cea
mai mică urmă de compasiune în el, și se va gândi tot timpul numai la el, savurând lucruri care
nu îl costă deloc, și cât timp va căra atâta povară în traista lui, alegând ca suferința sa să nu se
diminueze, va rămâne singur și singuratic. Cu toate că a aruncat la o parte Grația, căci el și-a pus
singur capăt vieții omenești, o viață plină de teste, lui Dumnezeu îi este în continuare milă de el
și îl testează. Căci Iuda este instrumentul despre care s-a scris acum sute de ani. Și dacă Iuda în
nevoia și în jalea lui și-ar fi găsit drumul înapoi către Domnul, nu ar fi suferit niciodată, căci
Lucifer nu ar fi avut niciun impact asupra lui, sădind în el îndoială. Vezi tu, cu Iuda este în felul
următor: el ar vrea întotdeauna. Dar atât, el se rezumă doar la a vrea! Dacă nu l-ar fi părăsit pe
Gestas, suportând calm toate batjocurile și așteptând liniștit, acum i-ar fi fost mult mai bine. La
fel a fost și cu marele preot. Dacă ar fi îndurat toate batjocurile și loviturile, atunci condiția lui ar
fi fost mult mai elevată. Dar el dă bir cu fugiții exact atunci când slăbiciunile și egoul lui primesc
o “lovitură”. Dar Domnul este răbdător, și vrem să fie așa, căci Iuda este un suflet care trebuie
salvat. Dar noi îi mulțumim Domnului că ne permite să ajutăm și să educăm aceste sârmane
suflete.”
Între timp Iuda mergea necontenit mai departe. Se făcuse seară, iar el nu se mira deloc de
faptul că nu exista un drum pe unde mergea el. Peste stepele aride și deșerturile de nisip nu era
niciun drum. Acum era obosit și se așezase jos să se odihnească. Gândurile sale se concentrau
asupra nevestei sale și a copiilor săi, iar asta i-a adăugat o piatră pe inima.
“Da”, spuse el, “nu mi-am făcut griji pentru ei aproape deloc, și m-am gândit doar la mine.
Acum îmi pare rău că am adus această rușine asupra lor.”
Iuda nu a putut să își găsească liniștea, așa că a plecat mai departe și tot mai departe. În sfârșit,
Iuda vede fragmente din Karivthomit, zona casei lui pământești. În fața casei lui era o mulțime
de oameni. Curios se grăbi încolo și furios lovi cu bățul său. Dar el nu era văzut de nimeni, iar
strigătele sale nu erau auzite de nimeni. Acum intră în casă și aude cum un templier aduce un
mesaj cu bucurie: Iuda s-a spânzurat! Familia lui a primit vestea îngrozită; îl plângeau, îl
ocăreau. Doar Judith, fiica lui cea mică, s-a împotrivit templierului și l-a contrazis:
“Fapta tatălui nostru o va judeca Domnul și numai El, noi nu suntem în măsură să facem
aceasta. Și voi, locțiitori domnului, ar trebui să vă fie rușine până în adâncul inimii. Căci mama și
noi avem nevoie de consolare și ajutor în această perioadă în care suntem testate, și nu de
batjocură și de dispreț. Faptul că tatăl meu și-a trădat Maestrul Iisus pentru a primi niște bani
“murdari” va rămâne între el și Iisus din Nazaret. Amândouă sunt însă de domeniul trecutului. Îl
cunosc pe Iisus din Nazaret mult mai bine decât voi, și îți zic ție, dar și tuturor care vor să audă:
Tatăl meu a fost deja iertat, înainte să facă ceea ce a făcut în scopuri greșite. Noi suntem triști
că legea ne interzice să ne îngropăm tatăl. Și trebuie sa știți că faptul că trupul lui mort va folosi
animalelor sălbatice pentru a se hrăni cu el mă înspăimântă cel mai tare. De aceea întoarce-te
la templu și lasă-ne pe noi în pacea noastră!”
Iuda ascultase discursul fiicei lui cu ochii și urechile larg deschise, care însă îl făcuseră să simtă o
rușine adâncă în inima lui. Și-a pus toiagul în colt și apoi și-a pus mâinile pe capul fiicei sale
Judith. Templierii plecaseră, mormăind niște cuvinte de neînțeles, iar vecinii au fost forțați de
către Judith să plece și ei. Ea încerca în continuare să își consoleze mama cu cuvinte iubitoare.
Ea însă nu vruse să audă de așa ceva, căci durerea și rușinea îi erau prea mari. Judith nu se dă
bătută, iar cu o dragoste caldă de copil, spuse:
“Mă voi pune să caut trupul neînsuflețit al tatălui meu și îl voi îngropa, ca sa dispară din mine
impresia morții sale! Căci tatăl meu a fost cum a vrut el, motiv pentru care l-am iubit și îl iubesc
chiar și azi!” Pentru Iuda, asta este rana cea mai mare și cea mai adâncă. Îngenunchease și îi
ceruse Domnului să o protejeze pe fiica lui în misiunea pe care ea tocmai și-a ales-o. Lacrimi de
regret curgeau pe obrajii lui, iar buzele sale au rostit: “Dumnezeule, fie-ți milă de fiica mea și de
sârmanii mei!”
Iuda a îngenuncheat pentru prima dată în viața lui spunând o rugăciune din toată inima lui. Apoi
se ridică și se așează în fața casei sale, așteptând-o pe fiica sa, Judith. Într-un final ea a venit.
Ținea într-o mână un coșuleț cu alimente și pornise către ieșirea din sat. Iuda o urmărea
îndeaproape. Judith nu se întorcea către vecinii care o strigau și nici nu clipea deloc. Of, inima ei
sângera pentru că mama ei nu i-a permis să facă drumul acesta, iar ea ar fi acceptat cu bucurie
ajutorul unui frate de-al ei. Dar acum se grăbea cu pași repezi înainte: “Către Ierusalim! Daca aș
întâlni un discipol sau un prieten de-al lui Iisus”, se gândea ea, ''probabil mi-ar fi de ajutor!”
Atunci îngerul, care o însoțea împreună cu Dismas, i-a sădit o idee în inimă, să meargă întâi
către Betania și abia apoi către Ierusalim. Iuda ar vrea să învețe cu bucurie câte ceva de la fiica
lui, Judith; dar nu îi era prea ușor, căci era prea ocupat de el însuși și cu starea sa. De aceea,
Dismas l-a întrebat pe înger, iar acesta i-a răspuns:
“Vezi, prietenul meu, în tărâmul vieții și al spiritelor fiecare trăiește în lumea lui. Iar gândurile
sale constituie de fapt baza și natura lumii sale, în care el trăiește și se deplasează. La un om în
carne și oase asta este diferit, căci fiecare este legat de locul unde el este fizic, pe când mintea
lui poate să fie într-un loc total diferit. Pentru noi, îngerii, care cunoaștem doar o Voință, Voința
Atotputernicului Dumnezeu, este totuna, pe unde ne aflăm, căci pe noi nu ne leagă nimic
altceva înafara de Voința Dumnezeiască. De aceea eu sunt acum aici și în clipa următoare aș
putea fi la mii de kilometrii distanță. Căci așa de repede, precum ni se schimbă nouă gândurile,
pot să mă grăbesc si eu spre alt loc. Și pot să fac ceva în acel loc și în clipa următoare să îți aduc
dovezi cu privire la faptele mele de acolo. Vezi tu, cu Iuda al nostru asta este diferit. Pentru că el
se gândește numai la el și așteaptă ajutor de afară, nu poate să se despartă de pământul de
lângă el, căci lipsa luminii, zgârcenia și ambiția l-au răpus. De aceea se numără printre cei mai
sârmani, pe care ni-i putem imagina. Căci el, fără un scop interior este lipsit de o bază, iar Iuda
se lasă dus de frică în cel mai adânc punct din sufletul său. De îndată ce cineva îi spune ceva, îi
oferă un sfat sau îi ține în față o oglindă, devine răutăcios. Prin urmare el nu poate încă să
privească în sfera fiicei sale, care se află deja în iubire. El simte energia purei iubiri și de aceea
se simte atras de Judith. Căci spiritele de genul ăsta nu mai au o noțiune a casei lor originale:
sunt proscriși de ei înșiși! Iar cineva, care îi îmbrățișează cu compasiune și iubire, ar fi pentru
sufletele acestea ca și cum ele ar găsi o oază în deșert, iar cineva i-ar mai și invita pe deasupra.
De aceea, iubirea lui Judith, care vrea să își ajute tatăl cu orice preț să își găsească liniștea,
aceasta va fi colacul de salvare al lui Iuda. Dar ia aminte, Dismas prietene: în lumea spiritelor
sunt doar aceia ajutați, care îi ajută necondiționat pe ceilalți. Nu contează ajutorul de care are
nevoie cineva, ce ar vrea cineva să facă, doar ca acel ceva să fie serios și bine întemeiat – iar
ajutorul va veni! Pentru noi, îngerii, voința și acțiunea ne sunt una și aceeași. Pe când pentru
voi, copiii mai maturi ai lui Dumnezeu, trebuie ca totul să fie bine rafinat și consolidat. Domnul
nu și-a pierdut până acum niciodată răbdarea. Exersăm să fim răbdători ca Iuda să ajungă la
Sfântul!”
Iuda încă ținea pasul cu Judith. Și totuși inima lui era din nou pustie. Toate dorințele sale erau
vorbe în vânt. Chiar și iubirea lui către Iisus a ars ca un foc de paie. Fetița s-a decis intre timp sa
meargă întâi în Betania. Zbura cu gândul la prietenii lui Iisus, iar sinele ei era ocupat cu tărâmul
sfânt. Astfel, călătoria i-a fost ușoară. Pentru ea a fost ca și cum forțele cerești îi erau aproape,
iar inima ei era plină cu speranță! Ziua trece încet, se făcuse seara, iar până la destinație mai
erau 2 ore. Atunci se rugase:
“O, iubite Maestre Iisuse, ajută-mă să ajung astăzi la prieteni, ca să îmi astâmpăr neliniștea și să
îmi pot urma iubirea!” Ea observă acum cum pe stradă vine o trupa de infanteriști romani.
Comandantul era suit pe cal. O ridică și o întreabă pe fetiță:
“Încotro? Ziua se termină, iar aici nu este nicăieri în apropiere vreun adăpost!”
“Betania este destinația mea”, răspunse Judith, “iar la Lazăr vreau să ajung, care a fost un
apropiat de-al tatălui meu. Am nevoie de ajutor și sprijin, căci tatăl meu a murit!”
Romanii își ofereau condoleanțele, pe măsura ce auzeau cuvintele rostite de fetiță, si o
încurajau, încercând să o ajute să se simtă mai bine.
Comandantul spuse: “Ascultă fetiță, nu se poate să ajungi atât de departe pe timp de noapte
fără ajutor. Nu ai niciun prieten în Ierusalim, care să te ajute? De ce nu ceri ajutorul preoților
voștri?”
“Domnule”, spuse Judith, “nu vreau ajutor financiar, ci caut pe cineva care să mă ajute să îmi
îngrop tatăl, căci acesta și-a luat singur viața într-o clipă mai slabă a existenței sale. Asta se
poate petrece numai cu ajutor ceresc, căci legile noastre nu ne permit sa îl îngropam. Vedeți
voi, sunt o fetiță slabă, dar îmi iubesc tatăl. De aceea, vă rog, domnule, lăsați-mă să merg pe
drumul meu și nu mă mai țineți locului!”
“Cine a fost tatăl tău”, întrebă romanul minunat, “și unde s-a despărțit de trup?”
“Tatăl meu se numea Iuda și aparținuse grupului mic de ucenici care-l urmau pe Iisus
Mântuitorul și Vindecătorul. Printr-o înlănțuire nefericită, tatăl meu și-a trădat Maestrul, l-a
oferit templului, iar Iisus a trebuit sa moară pe cruce pe muntele Golgota. Precum și tatăl meu a
văzut că Iisus nu s-a eliberat prin mijloace miraculoase, așa cum sperase, el a ajuns la decizia
păcătoasă și nefericită să își ia viața. Un preot ne-a adus vestea despre moartea lui, dar într-o
manieră urâcioasă, care m-a îngrozit. Într-un final am depășit toate îndoielile, iar acum vreau să
găsesc cadavrul tatălui meu și s îl îngrop! Dumneavoastră, domnule, pot sa vă povestesc, pentru
ca nu sunteți evreu, iar eu cred că nu mă veți trăda sau împiedica în a-mi duce planul la bun
sfârșit!”
Romanul: “Nu, fiica mea, nu mă voi pune între tine și lucrarea ta drăgăstoasă, dimpotrivă, o voi
susține. Dar spune-mi încă o dată, cum se numea tatăl tău?”
Judith: “Iuda, domnule, de profesie olar. Atunci când Iisus călătorea prin țară, tatăl meu era și el
acolo. Din cauza aceasta a trebuit câteodată să trăim în suferință și austeritate, iar Iisus ne-a
dăruit atâta, cat să putem să trăim.”
Romanul: “Asculta, fetiță, l-am cunoscut pe tatăl tău. El a fost un om rău, lacom si certăreț, care
se conforma cu reticență ordinelor.”
Judith: “Domnule, a fost tatăl meu!”
Romanul: “Da, fiica mea, este frumos să ni-l amintim pe tatăl nostru cu iubire și să păstrăm
numai amintiri bune cu el. Dar tatăl tău nu este vrednic de iubirea asta, de aceea lasă-l și
întoarce-te acasă.”
Judith: “Nu, domnule, el este tatăl meu și va rămâne așa în eternitate. Dumnezeu ne cere să ne
cinstim părinții. Nu scrie nimic de părinți buni, ci doar de părinți. De aceea încerc, așa cum pot,
să îmi ajut tatăl, ca el să găsească liniștea!”
Romanul: “Ascultă, fetiță, dragostea ta îmi aduce aminte de cea a Maestrului Divin, spune, ești
o adeptă a Nazarineanului?”
Judith: “Da și nu! Da, pentru că îl iubesc, și nu, pentru că am rămas până acum credincioasă
templului, până ce acesta ne-a adus ultima dovadă a nedreptății și a greșelilor sale. Acum îmi
este imposibil să mai fiu loială templului. Aș vrea să mă mut definitiv în Betania. Mama mea
poate să facă față. Frații mei însă au sângele tatălui lor mort în vene. Ei vor merge pe drumul
lor!”
Romanul: “Aici acționezi cum trebuie; apropo, Lazăr este prietenul meu, te voi duce la el. Vrem
de fapt să ajungem la Ierusalim, așa că îți putem fi de ajutor. Cu siguranță îți este somn și
foame, nu?”
Judith: “Domnule, toată ziua am fost pe drumuri! Dumnezeu mi-a dat până acum putere și El
mă va ajuta mai departe!”
Romanul: “Atunci, vino cu mine pe cal! Fii fără frică, căci te voi ține bine și nu vei cădea, iar așa
vei ajunge la Betania mai repede!”
Atunci romanul le-a dat soldaților încă câteva instrucțiuni, a lăsat pe altcineva în conducere și
i-a ordonat să conducă trupele către Ierusalim. El mergea cu fetița la pas galop către Betania.
Era uimitor să vezi un soldat roman călare cu o fetiță tânără în brațe. Lazar îl recunoaște pe
vechiul și bunul său prieten, îl salută călduros și le urează amândurora bun venit! Se apucă și îi
povestește romanului că a avut deja o grămadă de vizitatori, foarte mulți cunoscuți, printre care
și Pilat din Pont, dar și aproape toți ucenicii lui Iisus și Maica Maria. Auzind asta, romanului îi
căzu o piatră de pe inimă, căci știa că fetița va fi bine îngrijită. Îi prezintă lui Lazăr fetița și îi
povestește credincios toată întâmplarea. Până și Lazăr a fost mișcat de iubirea fetiței. A
condus-o imediat pe fetiță într-o cameră, ca ea să se odihnească. Romanul, care era limitat de
timp, se duse unde era lumea adunată, i-a prezentat raportul lui Pilat și a avut o discuție lungă
cu ucenicul Ioan. Târziu în noapte s-a pornit călare spre Ierusalim, fără a mai vorbi cu Judith,
căci ea a adormit rapid. Dis-de-dimineață totul era pe picioare. Judith a venit în camera mare,
unde toți erau adunați pentru a servi micul dejun. Lazăr o duse pe fetiță la Maria, care o luase în
brațe și care îi săruta acum lacrimile de pe față. Apoi îi spuse cuvinte drăgăstoase, cuvinte pe
care Judith nu le-a mai auzit niciodată în viața ei. Se uita plină de credință către Maria, când
aceasta îi spuse:
“Vezi tu, Iisus, fiul meu, bunul nostru Mântuitor și Maestru, trăiește! Fii surprinsă, căci și Iuda,
tatăl tău, trăiește! Însă starea lui nu este prea bună. Totuși, el va fi ajutat atunci când va apuca
și va ține strâns mâna salvatoare a iubirii eterne a Mântuitorului!” Iuda auzea și vedea totul. Era
martor la tot ceea ce se petrecea. Iubirea și voința fiicei sale i-au stârnit în suflet o mare revoltă!
Fără reproșuri! Fără blesteme! O muzică cerească pentru sufletul său rănit! Ioan îi spuse atunci
fetiței că Lazăr se va ocupa de înmormântare și că Iuda va fi îngropat în Betania.
“Nu plânge”, spuse Ioan, “în noaptea asta vom aduce trupul tatălui tău, iar mâine la ora asta vei
putea sa îl pui în mormânt. În acel moment Ioan îl văzuse pe Iuda, și ii spuse:
“Iuda, fratele meu, o, acesta este un test greu, greu pentru tine, care știai totul atât de exact, ca
și noi de altfel, dar totuși credeai că poți amesteca lumea divin-spirituală cu cea materială. Vezi
tu, starea ta este rezultatul faptelor tale. Nu îți reproșez nimic, doar mie, ca în momentul tău de
slăbiciune nu ți-am fost alături. Totuși, tu vei fi ajutat. Rămâi o zi cu fratele tău Dismas, care îți
este invizibil acum, dar care este aici să te servească, aici în miezul iubirii noastre. Căci atunci
vei găsi un alt drum. Dar lasă ca mintea ta să îngenuncheze cu smerenie în fața Domnului. Iisus
fie cu tine! Iisus fie cu voi!”
Uimită, fata întrebase: “Dar, dragă prietene, spune-mi te rog cu cine tocmai ai vorbit?”
Ioan: “Cu Iuda, tatăl tău, care te-a urmat și a venit odată cu tine. El, prin puternica ta iubire, a
fost salvat din noaptea lui și acum se ține de tine, ca și cum ai fi Dumnezeul lui. Desigur, tu nu îl
poți vedea și nu poți nici să vorbești cu el. Dar este mai bine așa, căci nu ai putea suporta încă
așa ceva. Vezi tu: precum e starea lui, așa e și înfățișarea lui. Bucură-te însă, căci face parte din
scopul tău în viață. Este inimaginabil ce a suferit tatăl tău până acum. Odată ce spiritul vieții
înțelege un anumit aspect, orice mic ajutor va fi perceput drept cea mai mare binecuvântare!”
Ioan își ia acum rămas bun de la Maria și fetiță, pornind, împreună cu câțiva frați și o slugă de-a
lui Lazar, să ridice trupul lui Iuda. Căruța era deja pregătită, avea o cutie lungă și câteva
prosoape mari. Astfel, ei porniră spre Ierusalim, iar Iuda porni și el cu ei. El era atras de Ioan ca
și de un magnet, deoarece în apropierea lui îi era totul mai ușor, până și lumina era mai
puternică. De data aceasta a fost capabil să recunoască cu o mai mare ușurință împrejurările,
dar și pe frații lui, care s-au făcut confortabili în căruță. Ioan era singurul care știa că Iuda îi
însoțea. Acesta este motivul pentru care Ioan se implică în fiecare conversație, pentru a nu își
pierde forțele interioare. O rază de căldură, de viață, îl atinge pe Iuda în liniștea și pacea asta.
Îngerul și Dismas îl urmăreau, ceea ce era bine, căci Iuda beneficia astfel de protecția fraților lui.
Căci adversarului îi era cunoscută misiunea aceasta și încerca să o perturbe. O caravană de
comercianți se oprește. Îngerul trece ca o furtună pe deasupra, iar frații se grăbesc să ajungă,
pe cat posibil uscați, la hostelul lui Lazăr din Ierusalim. Gazda era uimită de sarcina lui Ioan. Dar
de îndată ce află motivul, acesta s-a oferit să îi ajute cum poate și a trimis un servitor spre locul
unde a murit Iuda. Temerile sale erau întemeiate, căci templul a lăsat oameni la post, cu scopul
de a împiedica ca trupul neînsuflețit să fie mutat de acolo. Astfel, frații s-au speriat când au aflat
despre acestea.
Ioan era însă încrezător, căci el credea în puterea iubirii!
“Nu vrem să creăm niciun necaz”, zise el, “dar după apus, îl vom duce acasă în Betania. Putem
să mergem la comandantul roman și să le cerem protecție, dar la ce folos, dacă primim ajutor
spiritual. Vedeți voi, un număr mare de îngeri sunt de partea noastră ca să îi împlinim dorința
acestei fetițe! Așa că fiți fără grijă, căci Iisus a avut grijă deja de asta!”
Iuda suferă acum, torturându-se, pentru că putea să vadă diferențele dintre el și frații lui.
Regreta profund acțiunile sale, dar este totuși gol pe dinăuntru, fiindcă nu a găsit încă calea
către Cererea si Mulțumirea adevărată. Ioan îi spuse din nou:
“Fratele meu, vezi tu, nu putem să facem trecutul să dispară, dar putem preveni urmările
acțiunilor noastre greșite. Toți frații vor să te ajute și să îți fie alături, ca să te transformi în ceva
nou. Pentru că cel care găsește tot felul de scuze pentru acțiunile sale și îi învinovățește bucuros
pe alții, acesta rămâne in trecut. Dar viitorul înseamnă o viață liberă, independentă, rezultată
din iubirea față de Iisus, Domnul nostru. Iubire care ar trebui să se găsească în inimile noastre.
Asta ne pune în fața unor teste, uneori simțim că nu suntem pe măsura lor; dar prin credință și
iubire față de Iisus vom găsi puterea de care avem nevoie, aceasta fiind totodată un ajutor
minunat. Tu nu vei ajunge nicăieri, dacă vei rămâne blocat și vei avea în continuare aceeași
perspectivă asupra propriei tale vieți. I-ați adio de la toate principiile și credințele, la fel cum
ți-ai luat adio și de la corpul fizic, și îți va fi mai bine, vei deveni liber în inima ta.” Cuvintele
acestea l-au ajutat pe Iuda, însă durerea si rănile i-au rămas, căci nu a înțeles încă în întregime.
Cum se lasă de seară, frații s-au și pornit la drum. Cerul se înnorase, o furtună e pe drum. Fulger
după fulger, fulgerele și tunetele i-au alungat pe templieri înapoi în templu. Din cauza vremii
rele nu au mai ieșit afară. Frații însă erau uscați, trăind astfel din nou măreția si gloria
Maestrului, care le-a oferit lumină si pază. Ajunși în final la trupul neînsuflețit, taie funia cu care
era legat și îl învelesc în mai multe prosoape; după care au plecat în liniște înapoi, precum au și
venit. Abia după ce au lăsat Ierusalimul în urma, s-a domolit și vremea rea. Treptat se arătau
stelele; ei continuând drumul spre Betania sub un frumos cer de noapte. Iuda stătea chircit pe
cutia în care se afla trupul său neînsuflețit, trup care cu câteva zile în urma îi provoca scârbă. Azi
a devenit mai conștient de separarea lui față de acest trup muritor, simțea orele aceasta ca fiind
un cadou de la Domnul său! În miezul nopții ajunseră în Betania. Lazăr a pregătit o groapă, iar
cei mai apropiați prieteni, împreună cu Judith, așteptau venirea lor. Acum, urmează
înmormântarea! Calm, fără cuvinte, trupul neînsuflețit a fost oferit pământului. După ce au
tăiat funiile, Lazăr spune o binecuvântare, după care spun și frații una, în final spune și Judith,
fiica sa! Fără lacrimi vărsate, o fericire dumnezeiască trece prin inimii lui Judith, astfel ea se
ruga:
“O Iisus Mântuitorule! Cel ce ajută la nevoie! Eliberatorule de frică și anxietate! Ție mă voi
consacra de acum și până în eternitate. Lasă-mă să mor, doar ajută-mi tatăl! Oferă-i liniște!
Confort și pace, lasă-mă pe mine sa recunosc iubirea Ta măreață. Binecuvântează-l Tu, căci fără
binecuvântarea Ta nu pot să mai rămân aici! Amin!”
Toți au fost mișcați. Iuda era chiar copleșit de iubirea fiicei sale. La semnalul luminos, servitorii
au început să acopere groapa cu pământ. Prietenii, frații si Judith au intrat înapoi în casa, Iuda a
rămas însă lângă mormântul său. În el, totul era ca și mort, holbându-se indiferent. Așa a rămas
până dimineață, când Judith a venit lângă mormânt, a îngenuncheat și a început să se roage:
“O, mărite Dumnezeu! Creatorul tuturor creaturilor! Domnitorul peste toate lucrurile! Privește,
aici în praful slăbiciunii stau în fața Ta, pentru a te implora pe Tine, Milostivule, să-mi oferi
Grația și Harul Tău. Aici zace cel care m-a creat și m-a hrănit, care și-a încălcat propria voință, ca
să-și distrugă propria viață, și să ne aducă nouă rușine! O, Doamne! Tu cunoști totul, doar Tu știi
motivul pentru acțiunile sale. De aceea mă rog acum: O, lasă să cadă Grația Ta. Nu măsura cu
aceeași măsură cu care a măsurat și tatăl meu, ci cu blândețea Ta atotcunoscută. Dacă trebuie,
în dreptatea Ta, să acorzi o pedeapsă pe măsură, o, atunci lasă-mă pe mine să fiu pedepsită;
lasă-mă pe mine să car aceasta vină atât de grea, și pune-mă în suferința cea dreaptă, pe care
să o pot mai apoi ispăși! Oferă-i inimii tatălui meu liniște, lasă-mă pe mine să mă plimb
neliniștită pe această lume, până când voi recunoaște blândețea Ta. O Iisuse, o Doamne
Dumnezeule! De dragul iubirii Tale imense, lasă-mă pe mine să car povara aceasta și oferă-mi
puterea și voința necesară! Amin! Doamne Iisuse, Mântuitorule și Ajutătorule! Și la Tine apelez
cu o inimă copilăroasă: Nu-i purta vină tatălui meu, fi milostiv și cu inimă mare, căci iubirea Ta e
imensă! Amin!”
Având acum o forță interioară, copila intră înapoi în casă. Iuda auzise fiecare cuvânt, observase
gesturile copilului său, iar în timp ce auzea cuvintele ei, simțea cum o mână îi smulge inima din
piept. Se ghemuise din ce în ce mai tare. Tot cerul începu să se lumineze, iar el și mormântul lui
erau cuprinși de o lumină protectoare, având un diametru de 7 metri, care se tot înălța.
Dismas îl întrebă pe înger de semnificația acestui fenomen. Îngerul i-a oferit acest răspuns:
“Vezi tu, iubite prietene! Aici a fost vizibilă marea, milostiva, răscumpărătoarea iubire a lui
Dumnezeu. Întocmai cum și Iuda a perceput-o. Iubirea lui Dumnezeu a răspuns rugăciunii pline
de iubire, pure, a fetiței, care a vrut să ia toată vina asupra ei pentru a-și face tatăl fericit. Ce a
fost trăit aici este exact nașterea unui fruct autentic din pomul vieții. După ce iubirea a ajuns la
inima mărețului Milostiv, a fost trimisă înapoi ca semn al înălțării, fiind asemenea unui val care
spulberă influențele celor răi! Ce am trăit aici a fost de o raritate imensă, fiind ceva aproape
unic! De aceea ar trebui ca monumentul iubirii pure (de copil) să devină un altar și să-i lumineze
pe toți pentru eternitate. Noi, îngerii si servitorii lui Dumnezeu, plecăm capetele, îngenunchem
și ne rugăm! Acum Iuda este salvat. Ce nu a putut el să facă, a făcut fiica sa cu ușurință, prin
intermediul liberului ei arbitru și a iubirii pure, de copil, față de Dumnezeu. Iar prin noile
mijloace de manifestare a Grației sale, dumnezeiasca iubire răscumpărătoare deja ne cuprinde
ambele mâini. De aceea fi atent la tot, pentru că creșterea și evoluția lui Iuda este și a ta!” (și a
noastră, a tuturora).
Iuda se ridică și observă în depărtare lumina, dumnezeiască și aurie! Își spuse:
“O, cuvintele tale i-au făcut un mare bine inimii mele, iubite copil bun, și ce rău îmi pare acum.
O Judith, vrei tu să cari pedeapsa și rușinea mea! O, se poate să existe astfel de oameni? Nu
există oare o altă posibilitate, sa găsesc un alt drum? Ah, de l-aș găsi pe Iisus, Maestrul. În
genunchi l-aș ruga, cât timp sunt conștient, ca iubirea fetiței mele să fie răsplătita și să nu
trebuiască sa care cu ea povara rușinii mele! Acuma aș vrea să intru în casa și să o caut pe
Judith, ca să ii mulțumesc, chiar dacă ea nu o sa poată sa mă vadă făcând asta.”
Iuda intră în casă, iar coloana de lumină îl urmărește. Aici o găsește pe Judith, se apleacă spre
ea și îi dă un sărut plin de iubire pe obraz:
“O, Iisuse, iubite, bunule Maestru! Primește copilul acesta în inima Ta și lasă-mă să Te găsesc în
nevoia mea, ca să fiu ajutat”.
Iuda se întoarce la mormânt. Aici întâlni un grup sinistru și îndrăzneț de băieți, care se plimbau
agitați. Le urmări acțiunile plin de curiozitate. Cuvintele lor îl fac sa realizeze ca aceștia căutau
aur în pământul proaspăt răscolit. Ajungând la fundul gropii, în loc de aur au găsit cadavrul lui
Iuda, evident, și erau dezamăgiți. Unul îl vede pe Iuda și strigă:
“Acolo, camarazi, vedeți acolo este proprietarul acestui cadavru, care ne-a lăsat să săpăm în
zadar și să ne îmbolnăvim de ciumă. Apropie-te. Cine ești tu de fapt? Tu de fapt îmi ești
cunoscut! Vino și nu spune nimic, căci tu ești Iuda, olarul, un impostor și un hoț, și după cum am
auzit, ești și un trădător. Haideți camarazi. “
Iuda era acum înconjurat de înfățișări sinistre.
“Na, nu vrei să vorbești, trădătorule, ticălosule, banditule, hai, spune ceva!”
Iuda vorbi: “Ce v-am făcut eu vouă, de îmi vorbiți așa și mă amenințați? Da, eu sunt Iuda și da,
l-am trădat pe domnul meu, dar pentru asta am fost deja pedepsit suficient. Astăzi puteam să
fiu cu Iisus, Maestrul meu, și să savurez fericirea. Dar sunt aici, singur și nici nu știu de cât timp
sunt un spirit!”
Unul din băieți spuse: “Oprește-te, trădătorule, din a ne povesti nu știu ce povești, căci unde ai
fost nu ne interesează. Dar faptul că ne-ai lăsat sa săpăm aici, știind că nu vom găsi nimic,
trebuie pedepsit. Așa că rapid, ia o lopata, căci altfel vei avea probleme. Noi vom merge însă
mai departe, căci vrem să găsim imediat aur și argint!”
Iuda tăcu, luase o lopată și umpluse groapa din nou. Când termină, pune lopata deoparte și le
spune: “Dar încotro vreți să o apucați? Suntem spirite, iar aurul și argintul nu ne mai sunt de
folos. Avem nevoie de o casă, de un loc unde să putem rămâne!”
Cuvintele lui au stârnit un râs general. Ei i-au răspuns: “Noi, spirite? și nu mai avem nevoie de
aur? Trebuie să îți fi pierdut mult din cunoștință! Ai observat că lumea noastră a devenit alta
față de cea materială? La un trădător probabil e altfel, căci pentru noi este tot aceeași!”
“Oameni buni”, zise Iuda, “ascultați-mă. Am fost un apostol de-al lui Iisus din Nazaret. De când
sunt aici, de câteva ore mizerabile, o lumină puternică a trecut și mi-a luminat viața anterioară.
Un regret adânc m-a cuprins datorită acțiunilor mele, care au rezultat în urma păcatelor mele.
Căci și eu eram un ahtiat după aur și bani, bunăstare și onoare. Foarte des am auzit cuvintele
Maestrului meu: tot ce înseamnă aur și bunuri nu ne sunt cu nimic de folos, căci pe toate le
vom lăsa în urma atunci când vom părăsi această lume materială. Abia acuma am aflat că eu am
fost de fapt cel mai sărac dintre toți și că încă sunt. Voi trebuie acum să recunoașteți ca sunteți
la fel de săraci ca mine și că tot ceea ce voi numiți aur și bogăție există numai în fantezia
voastră. Precum și lumea asta, în care trăim acuma; ea este o lume a aparențelor și a fanteziilor.
Vă pot aduce dovada că lumea asta a voastră nu există. Veniți cu mine la Ierusalim, acolo șade
templul în ruine, care de 100 de ani este protejat și locuit de către înaltul preot Eliașib.
Deoarece Maestrul a încercat să îi ajute pe locuitorii acestui templu aparent fictiv, a permis ca
această clădire să se prăbușească. În timp ce mulți au dat crezare cuvântului Domnului și s-au
lăsat duși de Acesta pe o nouă cărare a vieții lor, marele preot a rămas încăpățânat să locuiască
în ruine! Veniți, vedeți cu ochii voștri ce vă spun. Si daca e să mint, atunci puteți să îmi faceți ce
vreți. Altfel, va trebui să mă credeți când vă spun că și aparenta viață a voastră este pierdută!”
Toți au început să râdă, dar căpetenia grupului spuse: “Ascultați, treaba asta trebuie luată în
considerare, căci nu avem nimic de pierdut. Și dacă Iuda are dreptate, iar templul e de fapt o
ruină, atunci ne așteaptă o pradă mare, căci templul adăpostea averi mari.” Propunerea asta
era pe placul tuturor, iar atunci căpetenia spuse mai departe: “Fii bucuros prietene, caci daca
ne-ai mințit, te vom dezmembra!”
Grupul porni cu gălăgie, țipete și blesteme, Iuda fiind prins în mijlocul grupului. Se uită
melancolic către Betania, trimițându-i fetiței sale binecuvântări și rugându-se pentru ea.
Trebuia să asculte batjocurile, iar dacă voia să zică ceva, trebuia să tacă. După o lungă și
obositoare drumeție, în depărtare se vede Ierusalimul. Zidurile templului erau de nevăzut, tot
ce se vedea era un nor de fum. Se întrebau dacă nu cumva Iuda are dreptate. În scurt timp au
ajuns la ce a mai rămas din templu și au început să îl cotrobăiască în lung și în lat. Grupul nu mai
găsea niciun folos in a-l avea pe Iuda făcând parte din el. Iuda a început să îl caute pe marele
preot, se întreba dacă încă mai e pe aici. Cum căuta el prin ruine, dintr-o pivnița ieși marele
preot și alți câțiva preoți. Aceștia s-au năpustit asupra lui Iuda, l-au împins și l-au bătut până ce
Iuda căzu pe jos, inconștient.
Iuda apucase înainte să strige: “Doamne Iisuse, ajută-mă!” Băieții din grupul sinistru l-au auzit.
Cum au văzut ce se întâmplă au sărit să îl ajute pe Iuda.
Unul pe nume Josef strigă mânios: “De ce îl lovești pe Iuda? Ce ți-a făcut?”
Plin de amărăciune marele preot răspunde: “Aceeași soartă o veți avea și voi, precum cea a
trădătorului ăsta. Întâi și-a trădat Maestrul, apoi m-a trădat pe mine, iar acum vine aici cu o
bandă de infractori, ca să se răzbune pe mine că l-am amenințat că îl voi nimici!”
Josef răspunde: “Ipocritule, jos cu haina ta de ipocrit, te vor învăța niște infractori ce înseamnă
răzbunarea! Ia aminte, căci Iuda nu a vrut să îți facă rău în vreun fel, el doar ne-a chemat aici ca
să ne demonstreze că am ajuns în lumea de dincolo. Iar acum vedem și noi că el are dreptate,
nu ne-a mințit și de aceea el acuma se află în paza noastră. Tu însă ai dat gloria ta la schimb pe
realitatea ta plină de minciuni. Haideți fraților, prindeți-l pe acest escroc și pe cruce la Golgota
cu el, ca să nu mai poată să rânească pe cineva!”
In acest moment Iuda își reveni un pic, Josef se apropie de el, îl scutura și îl întreabă: “Ți-a șters
una? Pentru asta trebuie pedepsit. Haide, ca să îți revii și să îți fie mai bine.”
Acum Iuda stătea din nou pe propriile picioare și privi cum marele preot era dezbrăcat și legat
de picioare.
“De ce faceți asta? Vouă nu v-a greșit cu nimic”
Josef răspunde: “Nouă nu, dar ție da, iar asta ne-a supărat. Dacă era un bandit ca și noi am fi
înțeles, dar el este un servitor de-al Domnului. De aceea el își va ispăși pedeapsa, urmând să fie
crucificat pe Golgota! Haideți, să începem, iar tu, frate Iuda, vei ține slujba în timp ce noi îl vom
crucifica!”
Iuda: “Stați un pic, așa nu, căci nu vrem să cărăm mai multă povară și vină, ci vrem să uităm că
ne-a făcut rău! Haideți, lăsați-l liber, nu veți avea nimic de pierdut. Vouă nu v-a făcut nimic, iar
eu sunt încântat că pot acționa în sfârșit după Voia Domnului. Căci el spunea: “Nu judeca, ca să
nu fii judecat!” De aceea ajutați-mă să îl dezleg, iar el va rămâne cu încăpățânarea și mânia lui.
Are totuși o inclinație să devină altceva, să se schimbe. Iar când se va întâmpla asta, va fi liber.
Fraților, fiind în mâinile noastre nu trebuie să ne mai temem de el.”
Iuda se întoarce către Eliașib și îi spune: “Acuma, dragă prietene, ai auzit totul. Cum o să te
comporți? Vrei sa te agiți în continuare sau vrei să păstrăm liniștea și pacea? Ai auzit ce planuri
ți s-au făurit, nu mai zace pe gânduri și cere iertarea fraților.”
În clipa următoare, bărbații l-au dezlegat pe marele preot, fără a cuvânta niciunul. Acum era
liber, iar lui Iuda îi se făcuse milă de Eliașib, dezbrăcat în pielea goală, așa că și-a dat jos haina și
îl îmbrăcase pe preotul ce tremura de frig. În această clipa Dismas vine și, la porunca îngerului,
puse o haină nouă pe Iuda. Iuda îl recunoaște pe Dismas și îl îmbrățișează plin de bucurie.
Iuda: “O, ești din nou aici. De acum înainte nu mă voi mai despărți de tine, căci am trăit niște
clipe amare!”
Dismas îi răspunde: “Lasă că e bine, frate Iuda, știu totul, fiindcă am fost tot timpul lângă tine și
am simțit toată durerea și suferința ta. Dacă nu aș fi avut făgăduința că ți-a fost de un mare
ajutor, aș fi murit de la atâta suferință. Dar acum, frate de suflet, să nu ne mai preocupam de
noi înșiși. Amintește-ți, sarcina noastră este aceasta: Ajutorul! Pe măsură ce îi ajuți pe alții, vei fi
ajutat la rândul tău!”
Iuda spuse: “Ce bine că mi-ai adus aminte. Eu însă sunt încă același vechi Iuda.” Iuda îl ia de
mână pe Dismas și îl duce la călătorii ce îl însoțeau: “El este prietenul meu Dismas, el a fost
primul care m-a ajutat pe lumea asta. L-am pierdut, dar mulțumesc bunului Dumnezeu, fiindcă
l-am regăsit și acum nu îl voi mai pierde. Și de fapt niciunul din noi nu o va face! Este clar?
Rămânem toți împreună!”
Marele preot stă deoparte mut, fără a rosti vreun cuvânt.
Iosef, cel mai mare dintre tovarăși, merge la Dismas și îi spune: Da, prietene, noi ne știm deja,
de unde vii? Te-am pierdut din vedere încă de la lupta unde romanii ne-au spus ca te-au prins!
Am fost prinși în bătălie. Eram în dezavantaj atunci, dar iată că ne întâlnim din nou!”
Dismas îl recunoscuse pe vechiul său camarad și spune: “Da, dragă Josef, vremurile se schimbă
repede. Am fost condamnat împreună cu Gestas și răstigniți ulterior pe cruce. Am fost puși pe
cruce odată cu Iisus din Nazaret. Acolo, la un pas de moarte am avut o singura dorință, dorință
care mi-a venit din adâncul inimii, și anume să primesc o mână de ajutor, mâna salvatoare a lui
Iisus din Nazaret. Numai Lui îi mulțumesc cu toata ființa mea pentru dovezile de mila oferite
grație iubirii răscumpărătoare a lui Iisus, Mântuitorul! Inima mea cunoaște doar recunoștință;
recunoștință pentru o iubire nemărginită și recunoștință pentru că ajutorul meu este apreciat!
Spuneți fraților, nu vă luați rămas bun de la condiția voastră din trecut? Nu aveți pofta să duceți
o viată plină de fericire și împăcare? Aceasta este disponibilă fiecăruia dintre voi, care încetează
să se preocupe strict de propria persoană.
Pentru că aici, în împărăția sufletelor, totul se măsoară și se răsplătește altfel, comparativ cu
lumea pământească. Întrebați-l pe acest sărman om, marele preot, de cât timp zace el în
această lume, așa numita lume de dincolo, și cât de departe a ajuns. Dacă iubirea milostivă a lui
Iisus nu i-ar fi dărâmat templul lui prefăcut, peste mii de ani el ar fi fost în continuare un preot
prefăcut! Doar iubirii lui Iisus trebuie să îi mulțumească pentru că poartă acuma acea haină!”
“Ah, Dismas”, îl întrerupe Josef pe camaradul lui de luptă și fost conducător, “ce ne tot
povestești tu nouă?! Nu avem nicio dorință să trăim altfel sau să schimbăm cine suntem. Vă
cred pe amândoi, iar întrebarea ar fi atunci: ce aveți de gând să faceți cu noi acum? După cum
văd, sunteți și voi sărmani diavoli ca și noi, de altfel. Faptul că aurul și argintul nu ne mai
folosește la nimic, înțeleg. Dar încotro acuma? Sângele vărsat stă lipit pe mâinile noastre, furtul
și incendiile erau viața noastră! Acuma dintr-odată să dăm uitare? Aproape de necrezut! Ce ne
este aparent si totuși adevărat este ce am fost învățați încă din copilărie, cum ar fi: că există o
așa zisa viață după moarte; că va veni și Ziua Judecății, dar mai ales adevărul, faptul că noi
suntem cu toții o cauză pierdută! Și tu ai fost în locul nostru, la cine și la care acțiuni te vei
raporta când va veni Judecata? Vorbești de un nazarinean, întocmai precum Iuda. Dar are el
puterea și dreptul de a ierta păcate? Chiar și pe oamenii care au făcut exact opusul a ceea ce El
a predat? Uită-te la Iuda, un hoț cu sânge pe mâini. A fost o perioada îndelungată cu
Nazarineanul, se plimba cu El prin țară încă de mic și era așa-zisul lui prieten. (Deoarece Iuda
este aici în aceeași situație neplăcută, precum suntem și noi). Al său Iisus l-a lăsat să stea în
mocirlă. Era cât pe ce să îl omoram, când ne-am întâlnit pentru prima dată cu el. Iar marele
preot l-a lovit și l-a lăsat inconștient. Și niciun Iisus nu i-a apărut, să fie lângă el. Nu, Dismas,
dacă vrei și poți să ne ajuți, nouă trebuie să ne spui numai adevărul și să ne dovedești dreptul
tău de a face asta!”
Dismas rămâne tăcut. Cum nu avea un răspuns, face câțiva pași în spate si l-a rugat pe îngerul
lui călăuzitor să îl susțină.
Îngerul aprobă din cap și spune: “Da, prietenul meu, daca mă rogi atunci am voie să te ajut și pe
tine și o voi face cu mare drag. Dar de ce nu te îndrepți tu, în nevoia ta de ajutor, către Iisus,
Domnul! În inima ta? Știi măcar daca prietenii tai mă vor recunoaște și mă vor asculta?
Întreabă-i înainte daca sunt de acord!”
Dismas se întoarce și îi spune lui Iosif: “Ascultă, aici în apropierea noastră mai este cineva care
este un vechi locuitor al acestei împărății, iar el ne poate răspunde la toate întrebările despre
alegerea corectă si poate să-l pună pe Iisus în lumina corectă. Vreți să îl ascultați?”
“Daca binevoiește, să vină”, spuse Iosif, “ce e important este să ne poată clarifica. Noi suntem
pregătiți să-l ascultam!”
Îngerul veni și spuse: “Vă salut, dragi prieteni; voi îmi cereți să vi-l revelez pe Iisus. Vedeți voi,
sunt un locuitor străvechi al acestei lumi și îi știu ordinea. Eu sunt un servitor al Domnului meu
si sunt aici numai pentru a îndeplini Voia Lui, iar aceasta este să îl ajut pe acela care îmi cere
ajutorul! Să-i spun adevărul celui care-l cere! Acum vă întreb pe voi, vreți să îmi dați credință
sau mă veți respecta ca pe unul care vorbește nebunii.”
Iosif răspunde: “Nu ne cunoști, dar totuși ne numești dragi prieteni. Știi măcar cine suntem?
Este periculos să mergi cu noi, căci suntem hoți și am ucis de mai multe ori. Am fost soldați, dar
sângele vărsat ne-a făcut să fim și mai lacomi. De aceea nu e bine a te înhăita cu noi. Pentru că
dacă nouă ne va merge greu, nu putem garanta că ție nu îți va merge la fel de rău. Am avut
multe experiențe și nu-l credem așa ușor pe fostul nostru conducător Dismas. Dar din cauza că
ne numești ‘dragi prieteni’, trebuie să te trimitem de lângă noi, de dragul tău, fiindcă, cum am
zis deja, nu îți va fi bine lângă noi!”
Îngerul începuse a râde și îi spune lui Iosif: “Prieteni, nu va faceți griji pentru mine, căci sunt un
servitor de-al Domnului și nu mă tem de nimic. Eu mă aflu aici doar pentru că Iisus, Domnul
meu, vrea salvarea voastră. Îl vorbiți de rău și vă îndoiți doar pentru că Iuda este acum departe
de El. Dar vă spun: chiar dacă Iuda este departe de El, la fel cum și voi sunteți departe de El,
Iisus este totuși lângă voi, foarte aproape, și așa va fi tot timpul. Depinde numai de voi să vă
îndreptați către El și să îl iubiți cu toată inima voastră! Însă, în aceasta lume evoluția decurge
mai încet decât pe pământ, în special pentru că fiecare dintre voi trăiește în propria lume, și vă
întâlniți doar cu suflete de aceeași seamă cu voi, adică la fel de evoluați. Aici de obicei nu vine
cineva să vă “aprindă lumina”! Mai mult, totul trebuie să vină din interior în exterior, adică din
inima voastră, iar pentru asta trebuie parcurs un drum lung. Dar l-ați observat pe Iuda atunci
când avea nevoie de ajutor, în sărăcia lui. Așa v-ați întâlnit cu el. Vedeți, asta voia Iisus, să fiți
toți odată cu Iuda și Dismas. Deoarece Dismas a devenit, la cererea Lui, un călăuzitor, el
evoluează către ‘lumină’; la fel și voi aveți șansa acestei evoluții – doar dacă vreți să rămâneți cu
el. Dismas se îngrijește de Iuda, iar Iuda de voi, dar înainte de asta trebuie să existe voință.
Odată ce va alăturați în dragoste și armonie, veți fi în stare să urcați pe o treaptă superioară pe
calea către perfecțiune. Așadar, înainte, cereți iertare de la Iuda și Dismas, căci i-ați rănit cu ale
voastre batjocuri aduse la adresa lui Iisus din Nazaret. Maestrul v-a iertat deja, pentru că ați
acționat din ignoranță!”
Acum răspunde Iosef, care începuse să simtă în inima lui că îl iubește pe acest înger: “Ascultă,
tu, servitor al Domnului, tu vii acum cu alte intenții decât ne gândeam. Noi ne așteptam să ne
aduci dovezi referitoare la cum că am trăit și cum am acționat greșit, și că încă o facem. Însă nu
ne spui nimic despre asta, ne ceri doar să cerem iertare de la Iuda și Dismas. Noi nu cunoaștem
decât violență și nu putem scăpa așa ușor de ea. Am avut nevoie de violență, ca să îl scăpăm pe
Iuda din mâinile marelui preot. Ar fi fost asta posibil fără violență? Atunci înseamnă că trebuie
să îi cerem iertare și marelui preot?”
“Dragi prieteni”, rosti îngerul, “nu trebuie să vă rugați de preot să vă ierte, căci voi ați vrut doar
să îl ajutați pe Iuda. El însă vă va cere iertare, căci v-a făcut doar rău cu gura lui!”
Marele preot, purtând haina lui Iuda, intervine cu o întrebare: “Cum adică, trebuie să îmi mai
cer și scuze pe deasupra? Întâi hainele mele nu au fost îngrijite, care reprezentau statutul meu
de mare preot. Cum, mai trebuie să cer încă odată iertare? În primul rând, veșmintele mele,
cele care reflectau statutul de preot preaînalt, au fost ignorate. După, ele mi-au fost smulse de
pe trup, ca în final să fiu insultat până la moarte. Asta numești tu progres divin, benevol? Dacă
aș putea, așa cum am vrut, la toți vă demonstram!”
“Eliașib, rămâi în tăcere pentru un moment”, strigă îngerul, “insiști asupra punctului tău de
vedere și asupra demnității tale imaginare. Îți spun însă, dacă l-ai fi urmat pe Iisus, atunci când
te-a chemat, și dacă ai fi crezut în cuvintele Lui, acuma ai fi fost plin de fericire și bucurie, iar
templul tău ar fi fost o binecuvântare pentru cei săraci și pierduți. Vouă vă mai zic odată, noi
trebuie să devenim o singură minte pentru a ne continua calea pe drumul cel nou. Trebuie să
existe armonie între noi, iar asta poate exista doar pe baza iertării! Sau voi vreți să continuați să
faceți același lucru ca până acum? Vedeți, Iuda v-a demonstrat că voi nu mai trăiți pe pământ,
că de fapt sunteți niște spirite; așadar trebuie să concluzionați logic și să începeți odată să trăiți
o viață conștientă, ca și spiritele care sunteți. Căci Iisus a spus, că cel care urmărește învățătura
Sa, trăiește! Trebuie să acceptați că sunteți încă în viață, dar că este o viață plină de mizerie și
frică. Însă dacă puneți în aplicare învățăturile lui Iisus, atunci veți fi fericiți, bucuroși și împliniți.
Așadar, vă întreb: când ați mâncat și ați băut ultima dată în această lume, când ați avut ultima
dată contact cu alți oameni?”
Acum, Iosif se uită spre prietenii lui și spune: “Da, desigur, noi încă nu ne-am gândit la asta! Nu
am mâncat, nici nu am băut, dar până acum nici nu am simțit foamea sau setea. Nici nu ne-am
întâlnit cu alții, înafară de voi, cu care suntem împreună acum!”
“Voi ați acceptat deja multe”, spuse îngerul, “și așa aveți o altă dovadă că Iuda v-a spus
adevărul. Mai mult! Ați auzit și de Iisus Mântuitorul! Cum se face că nu aveți chef să Îl
cunoașteți? Vreau să vă spun: În inimile voastre, ați ghicit destul de bine că trebuie să lăsați în
spate meseria voastră, căci Iisus este iubire și dreptate. Cele din urmă vă înspăimântă și de
aceea vă este frică să fiți împreună cu El. Știți prea bine că acesta este adevărul, dar vă spun:
atât timp cât voi aveți teamă de El, și fugiți de El și îl evitați prin acțiunile voastre de până
acuma, voi nu veți putea fi ajutați! Ascultați în continuare: Iisus trăiește! Viața Lui este
maiestuoasă! Putere! Perfecțiune! El știe tot și toate! El știe că noi vorbim acum despre El! Vă
cunoaște toate nevoile și M-a trimis să vă ajut, să vă stau la dispoziție! Casa mea este lumină,
iar El este viață!
Pământul este doar un test, o școală! Aici, omul poate să se ridice la înălțimea inimii lui
parcurgând drumuri pietruite sau spinoase, el poate să își construiască o lume permanentă,
liberă, independentă, putând renaște astfel dintr-o creatură într-un spirit divin! Vă aflați încă
adânc în sferele lumii voastre pământești. Însă nu vă veți naște din nou, atâta timp cât vă aflați
în această stare. Noi, servitorii Domnului, avem sarcina de a-i ajuta pe aceia care au nevoie de
ajutorul nostru și care apelează la Tatăl nostru din ceruri, Domnul și Regele nostru în eternitate!
Din cuvintele mele rețineți că voi proveniți din sacru. Desigur că am toată puterea să vă risipesc,
făcând să fiți din nou singuri, fiecare pentru el! Dar iubirea dumnezeiască nu vrea asta, iar
astfel, voi toți, dacă urmați liberul vostru arbitru, puteți evolua și să deveniți o ființă mai bună! “
Iosif se întoarce către apropiații lui și spuse: “Ați auzit, ce ne-a spus străinul. Cu siguranță nu a
venit cu intenții rele la noi, iar el a câștigat încrederea inimii mele. Punctul meu de vedere este
următorul: să îl urmăm, să plecăm de aici, cu cât mai departe, cu atât mai bine! Nu sunteți de
părere că așa este cel mai bine? “
Toți șase au căzut de acord, dar unii șopteau între ei și se întrebau dacă nu se merge cumva în
direcția pedepsei?
Îngerul veni și le spuse acestora: “Dragi prieteni, deși șoptiți, eu v-am auzit temerile! Nu vă
ascund nimic, și nici nu am vreun interes să fac asta. Dar vă înțeleg și vă asigur că dacă veniți cu
mine, nu veți mai fi niciodată pedepsiți. Trebuie însă să compensați și să reparați tot ceea ce ați
stricat! Căci vina voastră nu cere aici nicio ispășire, doar pocăință, penitență și sacrificiu, asta
înseamnă un nou sens iubitor și aservitor! Dacă voi vreți, puteți să vă întoarceți viața către o
viață a fericirii!”
Iosif către înger: “Ascultă, drag prieten, cuvintele tale sună minunat, au farmecul lor, astfel încât
nu pot zice nimic împotriva lor! Haideți, fraților, să lăsăm această viață în urmă și să îl urmăm.
Iar tu, spune-ne ce este de făcut!”
Îngerul se întoarce, iar toți se uitau la o căsuță aflată în apropiere, care ședea pe un deal.
“Urmați-mă într-acolo ca să ne întărim forțele, iar ca voi să gustați un pic din iubirea lui Iisus,
pregătită cu ocazia acestei bucurii!”
Îngerul pornește înainte, iar cei șapte îl urmează. Iuda rămâne însă pe loc, Dismas îl observă și îl
întreabă: “Frate, nu vrei să vii cu noi?”
“Ba da”, răspunse Iuda, “dar vezi tu, eu nu am fost invitat. Și pe deasupra Eliașib este încă aici.
Ce ar trebui să fac, să îl părăsesc încă o dată pe sărmanul?”
Atunci Dismas îl întreabă pe Eliașib dacă nu vrea să vină și el. Astfel, după un răspuns afirmativ,
Iuda este mulțumit iar cei trei se grăbesc să îi prindă pe ceilalți din urmă.
Cum au ajuns ei la casă, ușa le este deschisă de către un om în vârstă, venerabil, cu ochi blânzi,
care îi invită pe toți înăuntru. Acesta îi conduce pe călători în camera unde îngerul și cei șapte
erau deja. În camera spațioasă, frumoasă și ospitalieră se afla o masă lungă acompaniată de
niște bănci pe care se putea așeza.
“Am mai adus încă trei”, spuse el, “acuma luați loc și faceți-vă confortabili, căci vă aduc pâine,
sare și vin!”
Îngerul îl salută pe Iuda și îi spune: “Ascultă, prietene, există un motiv pentru care nu te-am
invitat, și anume, deoarece tu ești un cunoscător și poți acționa de unul singur. Ai acționat
corect venind aici, cu atât mai mult că l-ai adus și pe Eliașib cu tine. De aceea trebuie să trăiești
bucuria a ceea ce înseamnă a iubi!”
Gazda cea în vârstă s-a întors și a început să umple masa cu pâine, sare și vin, încurajându-i să
servească. Pentru prima dată de când sunt ei în această lume a spiritelor, aceștia au mâncat și
au băut. După ce s-au săturat și au simțit din nou că sunt în forță, Iuda începe să le povestească:
“Frați dragi, de data aceasta este ca și în vremea când îl urmam pe Iisus pe pământ și stăteam
cu El la masă. Nu conta ce aveam pe masă, întotdeauna ne săturam, chiar și dacă eram foarte
mulți. O, ce frumos ar fi ca Maestrul să vină acuma în mijlocul nostru! Oare unde este El? Oare
nu putem să mergem acum la El și să rămânem cu El?”
Îngerul îi răspunde: “Dragul meu Iuda, ca și pământean puteai să spui că vrei să mergi acolo,
unde se află Maestrul. Dar acuma suntem în acest tărâm al spiritelor, iar Iisus se află în Adevăr,
pretutindeni. Trebuie întâi să Îl descoperi în această lume a ta. Iar aceasta va avea loc doar dacă
manifești o imensă iubire interioară față de El, iubire care este exprimată servindu-i pe ceilalți
din ce în ce mai mult!! Acestea sunt niște condiții necesare, care, odată îndeplinite, îți vor
permite să Îl descoperi pe El și să găsești drumul care duce la El! Vezi tu, încă trebuie să îți
răscumperi greșeala, căci un om te așteaptă acuma: Gestas de pe Golgota! O cale bună pentru a
ajunge la El este să simți înăuntrul tău că cineva îți cere și are nevoie de ajutorul tău. Gestas s-ar
bucura dacă te-ar revedea, căci perioada îndelungată pe care acesta a trăit-o singur este o
pedeapsă îngrozitoare. Acesta regretă deja de mult timp faptul că și-a bătut joc de tine, așa că
îți ofer un sfat bun, grăbește-te spre Golgota. Adu-l pe Gestas aici, ca să ne regăsim toți!!”
Ceilalți s-au năpustit asupra lui Iuda, căci și ei ar fi vrut să meargă împreună cu el, însă îngerul
spuse: “Nu, dragi prieteni, Iuda trebuie să meargă singur, căci aceasta este misiunea lui, pe care
doar el trebuie să o îndeplinească. Desigur, exceptând cazul în care el îi cere cuiva să îl
acompanieze!”
Așa că Iuda îl roagă pe Dismas să vină cu el, fiindcă nu mai voia să se despartă de el. Așadar, cei
doi au pornit în direcția muntelui Golgota. Acum Iuda putea să observe mai tot din jurul lui, căci
era un apus luminos. Purta o discuție cu Dismas fiind plin de bucurie, discutau despre tot ce au
trăit împreună până acum, Iuda fiind adeseori uimit de înțelepciunea lui Dismas. Nu se supăra,
ci îl aprecia cu atât mai mult.
Imediat urmau să ajungă, iar Dismas îi spuse: “Aici nu este vorba doar despre Gestas. (Este
vorba și despre noi și mulți, mulți alții, care se află în aceeași situație în care ne-am aflat și noi la
un moment dat). Fiindcă nu doar pe pământ trăiesc oamenii în aroganță și lăcomie, gonind să
strângă cât mai mulți bani, ci și în această lume a spiritelor! Gândește-te la marele preot,
Eliașib! Templierii voiau să conducă cu orice preț și nu tolerau pe nimeni. Aceștia nu Îl cunosc
pe Dumnezeu, ci doar cuvântul Lui scris. Iar și pe acesta îl cunosc doar dinafară, superficial,
rostindu-L mai departe în așa fel încât doar ei să se bucure de beneficiile și succesul cuvântului
sfânt al lui Dumnezeu. Acesta este și motivul pentru care îl urau pe Iisus, pentru că Iisus ne-a
arătat un drum care ne conduce la Dumnezeu Tatăl, fără intermediari. Deci Iisus stătea în calea
lor spre dominare, așa că L-au răstignit pe cruce. Vezi tu, și tu ai fost o unealtă care i-a ajutat
să-și atingă țelul. Și de îndată ce acest scop a fost atins, te-au împins la o parte. Acum noi vrem
să fim unelte mâinilor lui Iisus. Însă, după cum m-a învățat îngerul, nu trebuie să ne luptăm cu
cei lacomi și aroganți, ci trebuie să trecem de acest perete al lăcomiei și al aroganței și să
vedem rănile și bolile ce se ascund în spate, pe care vrem să le vindecăm cu ajutorul smereniei,
devoțiunii și prin a-i sluji cu bucurie!! Doar prin binele făcut celorlalți, putem spune că acel bine
s-a întors la noi! Doar ajutându-i pe ceilalți să fie echilibrați, vom fi și noi echilibrați! Și ține
minte că îngeri puternici ne stau la dispoziție, atunci când simțim că puterile noastre sunt
insuficiente!”
Iuda ascultă totul cu atenție și inima larg deschisă, și dă din cap afirmativ. Au rămas restul
drumului în tăcere, iar după o scurtă perioadă de timp au zărit dealul Golgota și într-un final au
ajuns și la Gestas. Stătea ghemuit pe bucata de lemn care aproape l-a omorât pe Iuda, și
mormăia în sinea lui:
“E așa cum mi-am spus de nenumărate ori, nu se mai zărește niciun suflet cu care să mai
schimb niște idei. Dar cel mai rău e întunericul ăsta, bezna asta. O noapte infinită. Așa pot să tot
aștept, căci și dacă vine cineva, nu îl voi putea vedea pe bezna asta. Of, ce mizerabil, lumea asta
a spiritelor e de o cruzime mizerabilă. Cu toate că au murit nenumărați de mulți oameni!! Eu
încă nu m-am întâlnit cu niciunul!! Dacă aș fi mers măcar cu Iuda, atunci aș fi avut pe cineva.
Hm, da, așa este, cum mi-am spus adeseori: cât am fost om am fost repezit ca un animal, iar ca
și om în acest tărâm al spiritelor am fost uitat și abandonat. Dacă asta li se întâmplă tuturor,
atunci pot doar să îl regret pe Nazarinean. O, tu, sărman prost și bun, și tu ai fost condus până
la cruce, urmând să fii uitat și să stagnezi în acest întuneric?!”
Cum vorbea el așa despre Iisus pentru prima dată fără mânie, ci din compasiune, dintr-o dată
poate să vadă din nou. Întocmai ca și cum cineva i-a ridicat cortina de pe ochi. Nu era prea
multă lumină, dar putea să observe că în fața lui stau doi bărbați.
Iuda se așează în față lui și spune: “Prietenul meu Gestas, sunt eu, Iuda, m-am întors să te ajut.
Am primit Grația lui Dumnezeu și m-am întors după tine cu un prieten. Dacă vrei, poți să vii cu
noi, în caz că nu vrei să rămâi singur pe dealul Golgota!”
Gestas jubila de bucurie! “O, tu Iuda și tu Dismas! Spuneți-mi, de unde veniți și unde vreți să
mergeți? Da, luați-mă cu voi, dar rapid, înainte să regretați! Nu ați putut să veniți mai repede?
Aici anii durează o eternitate! Tu ai fost mai șmecher, Iuda, ai pornit înainte și l-ai găsit pe
Dismas, în timp ce eu am rămas aici, așteptând să apară oameni. Însă nu a venit niciunul,
nimeni, poate lumea a devenit un loc mai bun, din moment ce nimeni nu a mai fost crucificat
după noi! Însă, Dismas, spune, cum a fost cu Nazarineanul în paradis? De ce L-ai părăsit? Unde,
ah, sunt complet buimac; probabil un rezultat al așteptării mele îndelungate și al bucuriei mele
de acum!”
Dismas îi răspunde: “Dragă frate, nu vorbi așa mult și ai răbdare. Noi te vom ajuta cu mare drag,
dar pentru asta trebuie să fim siguri că tu îți vei lăsa aici toată ura și toată dorința de răzbunare.
Căci doar cu o inimă pură, de copil, ne poți urma acolo unde noi vom merge! Acolo sunt valabile
doar iubirea, compasiunea și sacrificiul. Prin urmare, trebuie să fii bun și să ai o voință bine
determinată. Deci, vrei să vii cu noi?”
Gestas: “Da, prietenii mei, normal că vreau să vin, vă urmez oriunde veți merge, oriunde va fi
mai frumos decât locul acesta. Ca să fiu sincer, vă spun drept, nu pot să renunț la toată ura mea
și la toată dorința de răzbunare, așa, pur și simplu. Așa spui, de parcă tot ce ar trebui să fac e să
dau jos haina asta a răzbunării și să o las aici. Nu, chiar așa repede și ușor nu merge, trebuie să
aveți un pic de răbdare cu mine. Dar merg, dacă mi se permite. Nu mă vei părăsi din nou, nu-i
așa, Iuda?”
Iuda: “Dragul meu Gestas, vei veni cu noi, dar asta este posibil doar dacă respecți aceste
condiții pe care le-ai auzit de la Dismas.”
Dismas continuă: “Dacă vrei cu adevărat să te transformi, noi îți suntem alături și te vom ajuta
să mergi pe acest nou drum. Dacă vrei să vii cu noi, va trebui să devii confortabil cu acțiunea de
a-i servi pe cei care te-au omorât. Iar tuturor celor cărora le-ai greșit va trebui să le ceri iertare,
aplecându-te în fața lor, spre a fi iertat. Îți spun sincer că este mult mai rău decât îți imaginezi
acum! Acolo unde am fost acum, am primit Grația lui Iisus. Unde ai fi fost tu acuma, dacă Iisus,
Milostivul, nu și-ar fi revărsat mila asupra ta? Căci trebuie să știi, acolo unde templul se află în
ruine, multă ură și mândrie se află îngropată. La fel, și tu ai fi îngropat sub ruinele propriei tale
lumi, urmând să dureze ani și ani până te vei regăsi din nou. De aceea, fii deschis și urmează-ne
cu inima deschisă, căci încă nu este prea târziu!”
Atunci Gestas îl prinde pe Dismas de mână și spune: “Prietene, frate, cuvintele tale m-au trăsnit
ca un fulger, dar m-au mângâiat în același timp. Vreau să acționez în acord cu cuvintele tale,
atât de mult cât pot eu, frate, însă nu am niciun alt ajutor înafară de voi! O, dacă nu aș fi fost
răutăcios cu Nazarineanul atunci când suferea, crucificat între noi, ah, aceasta este noua mea
durere. Vreau să îi cer Lui iertare, daca îl voi întâlni!”
Atunci s-a luminat și mai tare pentru Gestas, iar Dismas îi spune: “Fratele meu, Mântuitorul te-a
iertat deja, căci tu I-ai cerut deja iertare în adâncul inimii tale. Acuma, dacă vei urma cu credință
îndrumările Lui, pe care El ți le-a transmis prin noi, vei trăi în curând gloria bunătății și milei
Sale. Așa că haide, să pornim la drum, căci mulți ne așteaptă! Mărețe Dumnezeu, pe Tine te
implorăm să ne binecuvântezi în continuare cu Grația și Mila Ta, astfel încât să putem păși pe
drumul Tău! Amin!”
Au început să coboare muntele, mergând pe același drum pe care au venit. Brusc, Iuda rămâne
pironit locului și spune: “Frații mei dragi, așteptați-mă câteva minute, căci am uitat ceva.”
Gestas răspunde: “Ai uitat ceva? Dar tu nu ai nimic pe această lume, ce poți uita. Dar dacă
Dismas nu are nimic împotrivă, mă întorc cu tine și te ajut să cauți!”
Dismas îl prinde însă de mână și îi spune: “Rămâi cu mine până se întoarce Iuda. Putem să
așteptăm aici cât timp nu ne cere ajutorul, căci eu cred că el vrea să fie singur.”
Iuda fugise înapoi și s-a orientat în direcția crucii întinse la sol, cruce pe care a fost crucificat
Iisus. Cu un foarte mare efort, Iuda a luat crucea și-a pus-o pe umerii lui. Greutatea acesteia îl
apăsa enorm de mult. Cu mare dificultate și cu multe gâfâieli se întoarce la frații lui care îl
așteptau. Gestas, mirat, nu știa ce să zică. Dismas, însă, începuse să plângă de bucurie și fericire,
lăudându-L și mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru minunata Grație pe care o trăiește acuma
Iuda. Cei doi s-au oferit să îl ajute pe Iuda, însă acesta le-a refuzat ajutorul.
“Mă voi odihni, dacă va fi prea dificil”, spuse el, “dar am impresia că e din ce în ce mai ușoară,
cu fiecare pas pe care îl fac.”
Dismas îl aprobă și spune: “Da, frate Iuda, frica față de cruce cauzează agonii, care sunt mult
mai dificil de suportat decât crucea în sine. Însă, cine cară această cruce, plin de iubire și
credință în Dumnezeu și Mila Lui, va simți cu adevărat puterea care îl ajută să o care! Iar cine
duce această cruce în mod voluntar, cu scopul de a-i ajuta pe alții, dând dovadă de smerenie, va
descoperi puterea care îi stă la dispoziție, putere la care nici nu visa înainte. Iar rușinea va
deveni un semn al glorificării și al transfigurării. Iuda, Iuda, în sfârșit trăiești. Oh, toate grația și
plăcerile nebănuite, din moment ce tu acum îți arăți în mod vizibil vinovăția! Iar cel ce te-a
batjocorit va ajunge să care crucea asta în locul tău. Însă cine, întocmai ca și tine, va purta
semnele vinovăției sale într-un mod atât de deschis, va deveni una cu Dumnezeu și va beneficia
de întreg ajutorul îngerilor Săi!!”
Când au ajuns la micul han, au vrut să intre înăuntru, dar Iuda observă ca ușa este prea mică și
crucea nu va putea trece de ea. Așa că a decis să stea afară, căci el nu voia să se despartă de
cruce până ce nu ajunge cu ea la destinație. Gazda îi aduce o bancă pe care să stea, spunându-i:
“Odihnește-te aici până ce vin frații tăi”, după care a intrat înapoi în casă. Ceilalți au ieșit,
fiecare cu câte ceva în mână pentru Iuda. I-au adus de mâncare și ceva de băut. După ce s-a
săturat, Iuda se întoarce către Dismas și îi spune:
“Frate drag, am nevoie de ajutorul tău, căci eu vreau să duc crucea acolo unde trebuia să fie de
la început. Însă acum templul este în ruine, iar eu sunt aici și nu vreau să mă opresc la
jumătatea drumului. Te rog, ajută-mă cu un sfat, căci această grijă îmi reduce din bucurie. Sau
vezi unde e prietenul tău, îngerul, căci poate mă poate ajuta el cu un sfat.”
În clipa asta din casă ies gazda și îngerul. Iuda se apleacă în fața îngerului și îl întreabă: “O tu,
servitor credincios al Bunului nostru Dumnezeu, nu ai putea să îmi spui care este Voința
Domnului, unde trebuie să duc această cruce? Vreau să duc la bun sfârșit misiunea mea, dar din
păcate templul a fost distrus.”
Îngerul: “Iuda, ești complet liber. Dacă ți-aș fi spus că ‘Dumnezeu vrea asta și asta’, atunci ai fi
fost un servitor al Domnului și ar fi trebui să faci ceea ce Dumnezeu a cerut. Însă tu te-ai întors
înapoi să iei crucea din proprie inițiativă, și chiar ai refuzat ajutorul fraților tăi. Ca un frate de la
Dumnezeu, te sfătuiesc să te uiți în adâncul tău, să te descoperi și să acționezi în acord cu inima
ta. Astfel, vei fi liber de griji. Nu exagera însă în nicio direcție și rămâi conștient de această
grație și faptul că ea nu este ceva banal. Du-ți misiunea la capăt, ca Dumnezeu să se împlinească
în tine! Pacea fie cu tine! Amin!”
Iuda și-a luat rămas bun de la ceilalți, a ridicat crucea pe umeri și a pornit singur.
“Dumnezeu fie cu tine, până ce ne vom revedea.” – strigau ceilalți.
Iuda se grăbea spre Ierusalim, atât de mult cât putea cu această cruce grea în spate. De data
aceasta, Iuda recunoștea multe fețe, fețe care îl priveau mirate. Vestea s-a răspândit cu viteza
sunetului: “Iuda, trădătorul, duce crucea Maestrului său”. Deși auzea cele spuse, Iuda nu era
deranjat de acestea. Tot mai mulți oameni se holbau la eu și mulți îl urmau. Cei mai mulți din
curiozitate, alții îl compătimeau și îl susțineau. Alții îl batjocoreau, dar vocea lor a fost amuțită
de cei înțelepți. Iuda era însă fără frică, pentru el, vocile oamenilor erau ca și glasul blând al
Maestrului său, dându-i și mai multă forță. Iar crucea parcă emana o forță care închidea gura
provocatorilor și a scandalagiilor, umplându-le inima cu admirație. Deși trebuia adeseori să
schimbe direcția, cu cât mai departe ajungea, cu atât mai ușoară era povara pe care o căra.
Într-un final ajunge la destinația sa: locul unde odinioară era templul. Între timp, cei care îl
urmau au devenit foarte numeroși. Erau poate chiar o mie de persoane, de ambele sexe, care
au venit cu el. Locul altarului era la înălțime, bolovani uriași de piatră permițându-i să ridice
crucea. În inima lui era pace și liniște. Tot atunci a curățat zona de dărâmături, astfel încât
crucea să fie vizibilă din toate direcțiile. Ștergându-și fruntea de sudoare, stând lângă cruce,
Iuda se adresează cu voce tare celor prezenți:
“Dragi prieteni și frați, mi-ați admirat puterea și perseverența, dorind să știți de ce eu, Iuda, am
adus această cruce aici. Ascultați, eu am adus această cruce de pe Golgota. Este crucea pe care
a murit, din vina mea, Iisus din Nazaret, Maestrul meu și acum și al vostru! Toți cei care m-ați
certat că am fost un trădător, voi ați avut dreptate. Dar trebuie să știți că Iisus m-a iertat! De
aceea am cărat această cruce până aici, ca un semn al rușinii mele, rușine transformată de
Maestru într-un semn al Iubirii și al Milei Sale mărețe. Nu am adus crucea aici folosindu-mă de
propriile mele puteri, ci El m-a ajutat să o car până aici. Aici, unde se afla odinioară altarul din
vechiul templu, lăsați această cruce să ne vorbească despre iubire și milă. Eu vreau, în măsura
puterilor mele, să transform acest loc al groazei într-un loc al păcii și al contemplării. Nu spuneți
că așa ceva este imposibil. Voința Domnului pentru mine este să îmi duc la bun sfârșit misiunea,
iar eu știu că voi reuși aceasta doar dacă voi lua aceasta în serios. Uitați-vă la această cruce.
Atunci când sunt obosit și descurajat, o singură privire îi arunc și este suficient să mă încarc cu
forțe proaspete. Crucea îmi aduce aminte de suferința Domnului meu și al vostru. A suferit
pentru mine și din cauza mea! Așa că mă voi strădui să îmi răscumpăr greșeala!”
În urma acestor cuvinte, crucea a început să strălucească, o lumină revărsându-se asupra ei.
Iuda strigă: “Priviți cu ochii voștri. Domnul confirmă cele spuse de mine!”
Iuda îngenunchează și se roagă acum cu voce tare pentru forță și putere. Ceilalți, privind
această scenă, au fost loviți de o emoție puternică și au căzut în genunchi!
Iuda continuă: “O, Doamne Iisuse, Mântuitorule și Milostivule! Mă aflu la capătul puterilor
mele! Grația și Iubirea Ta îmi străpung inima! O, vino și ajută-ne pe toți să ne înălțăm din
mizeria noastră. Vino chiar Tu, dă-ne nouă forță și ajută sufletele sărmane ca mine, avem
nevoie de Tine! Le-am arătat crucea Ta, O Doamne, dar ce altceva pot să le ofer eu? Doar o
scânteie, ei însă au nevoie de Tine! Facă-se voia Ta! Amin!”
În acel moment, Iuda observă o coloană de lumină asupra sa, asemănătoare cu aceea pe care a
remarcat-o când Iudith se ruga pentru el. Atunci a văzut cum această coloană de lumină se
contopește cu crucea. Crucea a început să strălucească din ce în ce mai puternic. Când se uita
împrejur, dintr-odată vede un alt tărâm, iar sus de tot, pe cer, era soarele. Iuda se afla într-o
grădina mare. În spate se putea vedea un templu mic. Lângă cruce stătea o ființă cu brațele
deschise, întinse spre el:
“Iuda, fratele Meu, vino în inima Mea. Te voi revigora!”
Iuda fuge spre pieptul Maestrului său, o liniște totală, sacră, stabilindu-se pentru o bună
perioadă de timp! După care, Iisus continuă a spune:
“Privește, tot ce se află acum în jurul tău s-a născut din umilința ta, propria ta lume! Toți acești
oameni care te-au urmat sunt suflete sărmane, suflete fără o casă, cum ai fost și tu odată. Iuda,
drept îți spun, te-ai rătăcit de unul singur, însă măreața iubire a fiicei tale Iudith te-a adus pe
drumul acesta al Grației. Pentru că ea a luat asupra ei toată vinovăția și tot ceea ce te-a orbit pe
tine, astfel încât să poți fii salvat. Atunci M-am arătat în fața ei și am preluat toată această
greutate de pe umerii ei. Dar nu lăsa trecutul să te întristeze acum, ci bucură-te de prezența
Mea și lasă viitorul în mâinile Mele!”
Iuda era foarte fericit, și cum se uită el în sus, vede și aude grupuri nenumărate de îngeri, cum
cântă un minunat cântec de laudă!
“O, Iisus, al nostru bun Maestru! Te implor, nu mă mai părăsi niciodată. Rămâi cu noi și du
această muncă la bun sfârșit! Căci așa nu voi mai putea ajunge în punctul în care să pot strica
ceva.”
Iisus îi răspunde lui Iuda: “Nu Te voi părăsi niciodată, dacă nici tu nu Mă vei părăsi. Însă nu voi fi
tot timpul vizibil vouă, cei care vă aflați pe acest drum al transformării. Însă te voi ghida în
această nouă lume a ta încă o scurtă perioadă de timp, te voi face stăpân în casa ta. Dar rămâi
deocamdată tăcut și nu le spune celorlalți cine sunt. Acum haide, să întrăm în casa ta, care tu
credeai că este un templu! “
Iuda se întoarce către oameni și se adresează: “Dragi prieteni, acum frați, Dumnezeu ne este
recunoscător și a creat din ruinele acestei clădiri ceva minunat, după cum puteți vedea și voi în
această frumoasă grădină. Acolo în spate se află o casă, asemănătoare unui templu. Ea nu a fost
creată de pământeni, ci de mâinile cerești! Acest iubitor și bun prieten, care este adevăratul
deținător al acestei comori cerești, mi-a spus să vă invit pe toți înăuntru, să rămâneți toți cu El!
Grija voastră că acest templu micuț nu ar fi suficient de încăpător vă va dispărea imediat. Căci
eu presimt că noi nu vom fi suficienți pentru a-l umple! Cine nu vrea să vină, este liber să se
întoarcă de unde a venit. Însă cei care vor să vină trebuie să o facă din liberul lor arbitru. Așadar
haideți, acționați după credința voastră!”
După care, Iisus și Iuda merg mână în mână până la această casă, toți ceilalți urmărindu-i
îndeaproape. De cum au ajuns, Iuda se aștepta la o nouă surpriză. Căci Tatăl Ceresc a mai adus
pe cineva. Mare i-a fost bucuria atunci când Dismas a deschis ușa și l-a invitat pe Iuda în noua sa
casă! Iuda îi prinde acum pe amândoi de mână și, împreună, poftesc înăuntru și se așează în
Sala Păcii. Pe măsură ce intrau, totul se extindea de la sine!! Pentru ei era ca o sală magnifică
plină cu oglinzi, nu au mai văzut așa ceva până acuma – era imensă. Mese imense cu scaune cu
spătar și șezut confortabil, toate s-au aranjat singure pe două rânduri, invitându-i pe toți să ia
un loc. După un timp, toți au ocupat un loc, și încă mai era loc pentru mulți!
Iisus îi spune lui Iuda: “Acum privește această lume a ta, pe care am deschis-o pentru tine. Va
deveni cu adevărat a ta, în întregime, doar atunci când îi vei aduce pe toți acasă, în această
colibă a păcii veșnice. Te vei ocupa de organizare împreună cu frații tăi, care vor învăța cum să
te ajute. Dar acum, haide, noi vrem mâncăm, să bem și să îi întărim pe cei care au nevoie! După
care vom merge afară, unde vei fi învățat tot ce ai nevoie.”
Iisus se așează împreună cu Iuda în mijlocul tuturor, iar Dismas și ceilalți frați umplu masa cu
diverse de-ale gurii: fructe, pâine, vin, căci în cămări totul se găsea din belșug. Iuda îl remarcă
pe Iosif și pe ceilalți frați, împreună cu Eliașib, stând cu toții la masă. Iuda le urează un bun venit
plin de căldură și de iubire.
Apoi Iuda îl întreabă pe Maestru: “O, Doamne, nu fii doar un oaspete aici, fii Tatăl nostru!
Binecuvântează această masă și invită-ne să mâncăm.”
Iisus se ridică în picioare și spune: “Dragii mei prieteni, ne-ați urmat pe Mine și pe Iuda până
aici, din proprie inițiativă și plini de iubire: bine ați venit în această casă! Este o casă unde
iubirea e din abundență! O casă unde fiecare durere va fi ameliorată, o casă de unde nimeni nu
va trebui să plece, dacă se simte bine înăuntrul ei! Dar este totodată și o casă unde ordinea lui
Dumnezeu trebuie respectată cu sfințenie, iar cine nu păstrează ordinea se va întoarce de unde
a venit aici! Acum mâncați, refaceți-vă puterile și savurați această masă. Admirarea voastră și
mulțumirile voastre au fost auzite.”
După ce Iisus s-a așezat, toți au început să mănânce. După un timp, o persoană din mulțime se
ridică de la masă și se duce acolo unde stau Iisus și Iuda. Acesta a început să își exprime
recunoștința, spunând:
“Oh, cât timp a trecut de când am beneficiat de așa minune, de când am îmbucat așa pâine
bună și am băut așa vin bun, iar, pe lângă toate acestea, am primit un palat, un loc permanent
de odihnă! Cum am putea să îți mulțumim? Cum am putea să Te răsplătim? Ce am putea să
dăm la schimb? Noi suntem suflete sărmane și nu avem posesiuni, înafară de propria viață. Așa
că, deocamdată, tot ce pot să fac e să îmi ofer recunoștința, a mea și a tuturor, din partea
noastră, a tuturor!”
Persoana face o plecăciune și dă să plece, însă Iisus i-a făcut semn lui Iuda, iar Iuda se ridică,
adresându-i-se celui ce tocmai a cuvântat: “Deoarece inima ta te-a adus aici, să ne mulțumești,
noi îți putem spune că suntem foarte bucuroși de aceasta. Aici nu contează bunurile materiale,
externe, și nici mulțumirile nefondate, ci doar ce se află în inima voastră! Așa că lăsați ca inima
voastră să fie plină de iubire și umilință pentru apropiații voștri! Atunci veți fi răsplătiți pe
măsură. O persoană ne-a învățat toate acestea când încă ne aflam pe pământ: Iisus din Nazaret,
Fiul celui Preaînalt! Cel care ne-a oferit nouă, oamenilor, numai iubire! Iar acest Iisus se află
acum printre noi! El este Acela, care v-a invitat să veniți în această casă: a Lui este această casă
încă din eternitate! Dar acum că noi trăim în această casă, să nu uităm de toți frații și surorile
noastre, care nu au găsit încă drumul spre casă. Mulțumirea noastră trebuie să fie asta: să
mergem în noapte și să îi căutăm pe cei sărmani și rătăciți, și să le oferim inimile noastre pline
de iubire. Inima noastră nu ne mai aparține nouă, ci ea aparține Lui, celui care a murit pentru
noi, răstignit pe cruce pe muntele Golgota, cu o iubire copleșitoare. De aceea am cărat crucea
până aici și am amplasat-o în fața casei Lui, ca ea să devină un far, și totodată să fie un memoriu
care să ne reamintească de iubirea eternă a lui Dumnezeu! Acum știți cum funcționează totul.
Dacă vreți să rămâneți, faceți-o pentru a-i servi pe ceilalți și pentru a avea inimile pline de
bucurie și iubire! Iar cel care vrea să plece, să o facă în liniște și pace. Iar ție, Iisus, te implorăm
să ne binecuvântezi și să ne oferi putere și perseverență! Amin!”
“Rămânem, frate, prietene” strigau cei de la celelalte mese, “vrem să facem parte cu drag. Aici
este prosperitate și pace! Și dacă tot ce putem să facem este să servim, atunci este
nemaipomenit de bine!”
Un altul se ridică și vine în fața lui Iisus: “Ascultă, drag prieten și domnitor al acestui templu,
ascultă și tu, Iuda, și voi toți. Dragi prieteni, dacă mă gândesc la viața mea de pe pământ, inima
mea devine tulbure și neliniștită. Căci am fost un servitor al templului și, împreună cu mulți alții,
am pornit cu sfori și lanțuri ca să te prindem pe Tine, Iisus! Însă, misiunea noastră a eșuat, căci
ne-am găsit moartea într-o furtună pe mare. Până acum am regretat amarnic că am făcut parte
dintr-o asemenea mișcare, dar nu din cauza Ta, ci din cauza ghinionului meu. Mulți dintre cei de
atunci sunt acum aici cu noi la masă. Acum că te-am cunoscut, O, Doamne, regret enorm
intențiile mele de atunci și te implor să îi ierți pe toți camarazii mei! Dacă vrei să ne ierți și să ne
lași să rămânem aici, Te vom servi în tot și toate. Dacă nu, atunci te rugăm să accepți
mulțumirile noastre pentru ospitalitatea Ta!”
Iisus se ridică și spune: “Veniți la mine, cei care sunteți obosiți și aveți sufletul încărcat! Cu Mine
veți înțelege suferința voastră. Iar cei care se apropie de Mine într-un mod sincer și deschis, fie
ca pacea și salvarea să le fie oferite! Iar când povara păcatelor a atins proporții gigantice,
ascultați strigătul Meu: Veniți! Iar cei care nu îndrăznesc să vină pentru că sunt impuri și au
conștiința foarte încărcată, acelora le spun: Veniți! Cei care cred că Eu acționez după principiul
‚ochi pentru ochi și dinte pentru dinte’, acelora le spun: Veniți! Veniți și simțiți puterea iubirii
Mele! Căci orice vă lipsește va fi șters cu buretele, dacă veniți la mine cu o inimă umilă și vreți
să rămâneți în iubirea Mea. Eu vreau ca toți să fiți la fel de fericiți ca Mine, să fiți liberi de
păcate și vinovăție. De aceea, Grația Tatălui Ceresc să extinde prin mână Mea și așa Vă voi
ajuta! Iar cei care M-ați recunoscut și Mi-ați cerut iertare, veniți să bem împreună din acest
pahar! Iar apoi mergeți și dați de veste tuturor fraților voștri și tuturor surorilor voastre de
gustul iubirii și bunătății Mele!”
Cu bătăile inimii rapide, dar privirea fixă asupra Maestrului, acesta a luat o gură din paharul
oferit de Iisus. După care, exclamă cu bucurie: “O, prietenii mei, nu am mai simțit niciodată o
așa binecuvântare. O, iubite Domn, îți mulțumesc și te implor să mă lași să le ofer acest pahar
celorlalți, ca să bea cât mai mulți din el!”
Iisus i-a permis, iar paharul s-a plimbat din mână în mână, fără a se goli, din contră, se umplea
din ce în ce mai mult... Dar nimeni nu era mirat de aceasta, căci toți erau minunați de gustul
delicios al vinului! Aluneca pe gâtul și pe inima lor ca un balsam. În sală s-a așternut liniștea: toți
trăiau o stare sublimă de siguranță. În final, celui care a vorbit i s-a permis să mai ia o gură din
pahar, după care Iisus l-a invitat să stea împreună cu El și cu Iuda la masă. Iisus s-a întors către
cei din sală și le-a spus că acum va merge un timp cu Iuda în grădină. Domnul i-a salutat pe toți,
prietenos, iar cei doi au ieșit acum din sală! S-au oprit în dreptul crucii, iar Iisus începe să spună:
“Iuda, în sfârșit, în sfârșit ești convins de iubirea și bunătatea bunului Dumnezeu și a Tatălui
Tău! Am venit aici într-o ipostază părintească, iar acum îți zic că o bună parte din viața ta va lua
acum sfârșit. Ai cărat această cruce până aici sus, ai făcut asta pentru Mine. Privește: ea acum
strălucește și poate fi văzută de departe! Iar toți cei care trec în miezul nopții și în întuneric pe
lângă ea, vor fi atrași pe drumul spre casa ta! Acum, pentru o perioadă de timp, nu voi mai fi
vizibil, pentru a nu vă deranja, pe tine și pe frații tăi, în această călătorie a transformării. Știi
prea bine ce este necesar să obții pentru a atinge cel mai înalt nivel în viață: să devii una cu
Mine! Mai știi totodată că sunt și alții care vor să fie răscumpărați. De aceea vă las acuma, doar
ca să Mă întorc înapoi atunci când Mă voi naște în inima voastră, iar voi veți fi asemeni Mie. Și
tu trebuie, întocmai ca toți ceilalți, să rămâi puternic, căci doar această forță a rămas singurul
lucru pe care îl deții. Iar ea a rezultat din cea mai sfântă luptă pentru viață, fiind astfel
dobândită și născută în sinea ei. Voi sunteți locuitorii Tărâmului Meu etern, dar totodată și
locuitorii propriei voastre lumi! O, Iuda, continuă să umbli în sufletul și spiritul Meu, continuă să
lucrezi și să creezi astfel de case pentru toți frații tăi care sunt încă pe pământ! Atunci, înainte
să îți dai seama, Mă vei vedea din nou, iar Eu îți voi oferi sfaturi și Te voi ajuta! Iar dacă ai
nevoie de odihnă și nu știi cum să faci, atunci, Iuda, dragul Meu fiu, vino aici la această cruce,
sprijină-te de ea și lasă-ți sufletul să fie complet reîncărcat de Sufletul Voinței Inimii Mele, care
S-a sacrificat pentru tine!
Aici, lângă cruce, vei găsi liniștea cerească, siguranță și puterea de care ai nevoie, pentru a-ți
continua călătoria în această lume. Lasă ca iubirea să fie cel mai înalt țel al tău, fii pregătit să
oferi totul, oricând, din umilință, chiar și celor mai mici și neînsemnați. Căci așa te-a pregătit
Dumnezeu Tatăl! Acuma este momentul să te întorci înapoi la treabă! Căci până acum, iubirea
Mea a umplut camerele din casă. Acuma a venit momentul ca iubirea ta să umple încăperile
acestea! Când sunt plecat, tu ești domnitorul acestei case și al acestui tărâm. Fii un domnitor
bun, îl vei avea tot timpul lângă tine pe Dismas, fratele tău. Iar îngerul care v-a ajutat și v-a
ghidat până acum, va face asta în continuare, oferindu-vă sfaturi și ajutor în acțiuni! Construiți
case pentru muncitorii acestui tărâm, și păstrați Ordinea pe care am lăsat-o! Acum, primește
această binecuvântare! Fie ca Mila mea să fie viața și puterea Ta. Crește și maturizează-te
pentru mântuirea ta și pentru binecuvântarea întregii Creații! Amin, Amin, Amin!!”
Iisus a dispărut! Iuda a rămas singur, dar în jurul crucii străluceau diamante superbe, de
culoarea focului! Plin de emoții, Iuda se sprijină de cruce și strigă cu glas tare, plin de bucurie:
“O, Iisuse, O, Iisuse! Ce ai pregătit pentru cei care te iubesc! Doar acum am recunoscut cine ești
cu adevărat! Da, vreau să te iubesc cu întreaga mea viață! Te voi iubi cu o puritate care
îndepărtează întunericul! Iisus Cristos! Tatăl Nostru! Iubire Eternă! Creatorul Infinitului!
Glorificat de această cruce! Lasă-mă să fiu al Tău pe vecie! Amin!”