Sunteți pe pagina 1din 15

Pr. prof.

CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 1

Învierea fiicei lui Iair1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaþi ºi iubiþi creºtini dreptmãritori, în Biserica Domnului

nostru Iisus Hristos! Dumnezeiasca Evanghelie rânduitã sã fie cititã

astãzi ne deschide ochii duhului spre înþelegerea, mereu, a unor taine

negrãite în viaþa ºi menirea noastrã.

“În vremea aceea a venit la Iisus un bãrbat al cãrui nume era Iair,

care era mai-marele sinagogii. Cãzând la picioarele lui Iisus Îl ruga sã

intre în casa lui. Avea numai o fiicã, ca de doisprezece ani, ºi se afla pe

moarte.

Pe când mergea Iisus spre casa lui Iair, mulþimile Îl împresurau. O

femeie, care de 12 ani avea pierdere de sânge, cheltuise cu doctorii

avuþiea ei. De nici unul nu putuse a fi vindecatã. Apropiindu-se pe la

spate s-a atins de poala veºmântului lui Iisus ºi îndatã s-a oprit curgerea

sângelui ei. ªi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Toþi

tãgãduiau. Petru ºi ceilalþi care erau cu El au zis: Învãþãtorule, mulþimile

Te îmbulzesc ºi Te strâmtoreazã, iarã Tu zici: Cine este cel ce s-a arins de

Mine? Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, cãci am simþit o putere care a

ieºit din Mine. Femeia, vãzându-se vãditã, a venit tremurând ºi, cãzând

înaintea Lui, a spus de faþã cu tot poporul ce cauzã a fost de s-a atins de

El ºi cum s-a tãmãduit îndatã. El i-a zis: Îndrãzneºte fiicã! Credinþa ta

te-a mântuit. Mergi în pace.

ªi încã vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând:

A murit fiica ta. Nu mai supãra pe Învãþãtorul. Dar Iisus, auzind, i-a
19 Noiembrie 1997
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 2

rãspuns: Nu te teme; crede numai ºi se va izbãvi. ªi venind în casã n-a

lãsat pe nimeni sã intre cu El decât numai pe Petru ºi pe Ioan ºi pe Iacov

ºi pe tatãl copilei ºi pe mamã.

Toþi plângeau ºi se tânguiau pentru ea. Iar El le-a zis: Nu plângeþi;

n-a murit, ci doarme. Râdeau de El ceilalþi, ºtiind cã murise.

El, scoþând pe toþi afarã ºi, apucând copila de mânã, a strigat,

zicând: Copilã, scoalã-te! ªi duhul ei s-a întors ºi a înviat îndatã. ªi a

poruncit sã i se dea sã mãnânce.

ªi au rãmas uimiþi pãrinþii ei. Iar El le-a poruncit sã nu spunã

nimãnui cele ce se fãcuserã”(Luca 8, 41-56).

Iubiþilor! Sã aplecãm ochii gândului nostru ºi astãzi asupra acestor

fapte pe care ni le dezvãluie cuvântul dumnezeiesc, din acea petrecere

sfântã din care noi scoatem neîncetat pentru noi, cei de astãzi, noi ºi noi

înþelesuri.

Aceastã pericopã, iubiþilor, cu cele douã momente - cu vindecaea

femeii care se afla în pierdere de sânge ºi cu învierea fiicei lui Iair -

împreunã sunt descrise de cei trei evangheliºti: Matei, Marcu ºi Luca;

evenimentele sunt descrise întocmai; puþin deosebitã este naraþiunea,

cuvântul. Dar ele sunt situate la un loc ºi aidoma scrise, dezvãluindu-ne

deodatã cele douã stãri de durere ale omului: boala ºi moartea; ºi

intervenþia lui Dumnezeu, atunci ºi acum, neîncetat. Aºa trebuie sã trãim

în aceste douã stãri tragice ale condiþiei noastre cãzute.

Boala acelei femei care de doisprezece ani se afla în aceastã

suferinþã ºi medicii din vremea aceea au încercat cu toatã ºtiinþa ºi

leacurile pe care le aveau la îndemânã, s-o vindece. N-au reuºit.


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 3

Iisus se afla în partea de nord a Þãrii Sfinte, în Galileea, în zona

Capernaumului, pe malul mãrii. ªi tocmai mai-marele sinagogii, Iair,

venise, în durerea copilei lui care era bolnavã, pe moarte, sã-L roage:

“Iatã, fiica mea - sãrmanul - e în grea încercare (la hotar)”. I-a cãzut în

genunchi Mântuitorului. I-a rãspuns liniºtit, senin: “Mergând, o voi

vindeca”. ªi plecase spre el, spre casa lui. ªi atunci, înconjurat de

mulþime multã, s-a atins acea femeie bolnavã, smeritã. Gândiþi-vã la

starea ei; mai ales cu suferinþa ei, cu pierdere de sânge; nu-i nevoie sã

mai comentãm. Dar, în durerea ei, s-a apropiat din mulþime, la spate ºi

doar s-a atins de veºmânt. Numai de veºmânt s-a atins ºi puterea divinã

s-a rãspândit. Oamenii numesc de obicei aceasta, energie. ªi Pãrinþii

dumnezeieºti vorbesc de energiile dumnezeieºti necreate. Deci nu e o

greºealã. Dar când zicem energiile omeneºti trebuie sã înþelegem

oglindirea în ele a energiilor dumnezeieºti. Or, din Hristos s-a revãrsat

asupra ei; ºi în întregime, trupul, firea omeneascã a Mântuitorului, era

purtãtoare de energie dumnezeiascã. Trupul lui era îndumnezeit. ªi, aici

un amãnunt: Când Mântuitorul i-a spus: “Credinþa ta te-a mântuit. Mergi

în pace” - ne descoperã cã atunci s-a sãvârºit comunicarea între credinþa

ei, care chema darul lui Dumnezeu, ºi revãrsarea puterii dumnezeieºti. ªi

în alte locuri ale Scripturii spune: “Putere ieºea din El ºi-i vindeca pe toþi”.

Reþinem taina aceasta a comunicãrii, pe care Mântuitorul a

dezvãluit-o; pentru cã ea a primit vindecarea din partea Lui doar

atingându-se de veºmintele Lui. De aceea, observaþi, pânã în ziua de

astãzi credincioºii cer ca preoþii, la sfârºitul slujbei sã-ºi dezbrace

veºmintele cu care au fost îmbrãcaþi, sã le aºeze pe capetele lor; cu


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 4

conºtiinþa cã harul lui Dumnezeu se rãspândeºte în întreaga creaþie,

peste toate fãpturile. De ce sfinþim noi orice fãpturã? Pentru cã toate

sunt ale Creatorului; “Toate printr-Însul s-au fãcut, ºi fãrã de El nimic nu s-

a fãcut din ce s-a fãcut”(Ioan 1,3). Totul e sfinþit. Numai pãcatul nu

poate fi sfinþit, numai rãul. În rest, orice fãpturã se împãrtãºeºte de har,

de binecuvântare.

ªi atunci, ea apropiind-se cu credinþã, a primit harul revãrsat. S-a

deschis tainã la tainã; adânc pe adânc cheamã. Adâncul din ea a chemat

adâncul din Hristos. Hristos i-a simþit chemarea. O, iubiþilor sã cugetãm

mult la aceasta: A simþit strigãtul ei de durere, de neputinþã. Ultimul; cã

încercase la toþi. ªi numai când strigi cu ultimul cuvânt, când ai ajuns la

hotar, când ºtii cã totul în jurul tãu a devenit zadarnic, s-a produs în jurul

tãu ca o cãdere (cum e lumea - sãrmana - cãzutã sub cel rãu). ªi atunci,

adâncul, care niciodatã nu este zãvorât ºi stãpânit pânã la capãt de cel

rãu. Trebuie sã reþinem acest gând ºi cuvânt, hotãrât.

Trei locuri în dumnezeiasca Scripturã ne spun cã demonul nu poate

atinge ultima adâncime: Când a aºezat Dumnezeu la poarta raiului, de

unde a fost izgonit Adam pentru pãcatul lui (el s-a izgonit), heruvim, sã

pãzeascã pomul vieþii, pentru ca nu cumva, gustând din el Adam, rãul sã

devinã nemuritor. Pomul vieþii, adicã adâncul din noi, e pãzit de heruvim,

sã nu se atingã cel rãu. Aºa cum nu i s-a îngãduit demonului sã se atingã

de viaþa lui Iov, de adâncul din el. Cãci Satan, dupã ce i-a distrus toatã

agonisirea, a cerut sã dea boalã peste el ºi Dumnezeu a îngãduit. “Dar

de viaþa lui (de adâncul din el) sã nu te atingi”. Iarãºi, când la întrebarea

Mântuitorului: “Voi cine ziceþi cã sunt Eu?”, Petru a rãspuns în numele


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 5

apostolilor: “Tu eºti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Mântuitorul i-a

rãspuns: “Ferice de tine, Simone, nu carnea ºi sângele þi-au descoperit

þie aceasta, ci Tatãl”. Era descoperirea Tatãlui pentru Fiul. Tot El va

spune apoi: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit. Pe El

sã-L ascultaþi!”. “...ªi adevãr zic þie, Simone, fiul lui Iona, tu eºti Petru…

Pe aceastã piatrã (adicã a credinþei, a mãrturisirii tale cã Eu sunt

Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu) voi zidi Biserica Mea. ªi porþile

iadului nu o vor birui”. Este al treilea loc din Scripturã (mai sunt ºi altele)

în care se aratã cã iadul nu se poate atinge de adânc. Cãci, cum spune

psalmistul David, Dumnezeu a pus în vistieriile Lui adâncul din noi. El e

de neatins de cel rãu; porþile iadului nu pot sã atingã Biserica

Dumnezeului Celui viu. Biserica în plinãtatea ei; biserica localã, de aici.

Dar ºi fiecare din noi e o bisericã. ªi adâncul din noi - sã luãm aminte

mult de tot - e de neatins de cel rãu; dar noi sã-l cultivãm, sã fim atenþi

la adâncul din noi ºi sã ne cunoaºtem trezirea, deºteptarea, din adânc.

ªi atunci, la comunicarea aceasta între Hristos, harul dumnezeiesc

din El, din firea Lui umanã, rãspândit asupra acelei femei pe care

Mântuitorul îl mãrturiseºte… ªi întreabã Iisus: “Cine s-a atins de Mine?”

Oamenii rãmân uimiþi; ei nu simþiserã nimic. Atunci Petru spune:

“Doamne, mulþimea te împresoarã, se îmbulzeºte, ºi mai întrebi cine s-a

atins de Tine? Toþi s-au atins de Tine”. Mântuitorul a spus: “Nu, nu s-au

atins toþi. Cineva s-a atins de Mine, cã am simþit puterea care s-a

rãspândit din Mine”. ªi i-a rãspuns - nu uitaþi, iubiþilor - personal.

În rugãciune sã simþim cum personal Îi vorbim Mântuitorului. ªi ºtiu

- îmi veþi rãspunde ºi eu însumi cuget mereu - ai uneori curaj sã-I vorbeºti
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 6

Mântuitorului personal, ºtiind cã Lui Îi vorbeºti; alteori nu ai curaj sã-i

vorbeºti; parcã te simþi vinovat: Doamne, cum sã stau în faþa Ta, eu, care

mã ºtiu nevrednic a comunica cu Tine? Dimineaþã a venit o creºtinã

bãtrânã sã se împãrtãºeascã; avea o supãrare cu nora ei. Sãrmana, era

chinuitã: Cât am fãcut eu pentru copiii mei, cât m-am sacrificat, cât am

agonisit, ºi acuma sã mã arunce aºa ca pe o cârpã lepãdatã! ªi atunci: Ce

ai fãcut? - M-am certat. ªi cine a biruit? Mãicuþã, nu uita - întâi cã eºti

bãtrâioarã, la peste optzeci de ani - n-ai sã o birui, cã ea e tânãrã. Cu

cearta n-o birui; dar ai altã armã cu care sã o birui: ai s-o birui cu

rugãciunea ºi cu iertarea. ªi precis cã în rugãciune ºi în iubirea dumitale

ºi în iertare, ai s-o birui.

Citeam la Pateric: A zis un pãrinte - ºi sã fim cu luare aminte: “Pânã

n-ai sã ierþi din inimã pe vrãjmaºii tãi, sã iei aminte: nu poþi sã te rogi. ªi

sã nu nãdãjduieºti cã Dumnezeu îþi va primi rugãciunea dacã tu n-ai

iertat pe vrãjmaºii tãi”.

Ne întoarcem la rãspunsul personal. Când te rogi sã simþi cã-I

vorbeºti - vrednic sau nevrednic. Nu uitãm: dumnezeieºtii Pãrinþi ne

învaþã: Când pãcãtuieºt,i uiþi de Dumnezeu, uiþi cã va fi nevoie ºi de

momentul în care sã te rogi, sã Îi vorbeºti; ºi faci atâtea nevrednicii ºi

blestemãþii. Aºa te-a îndemnat demonul. Dar vine ceasul în care trebuie

sã te rogi Lui, sã-I ceri ajutorul. Acum diavolul ispiteºte altfel. Într-un fel

te-a ispitit sã faci rele, acum te ispiteºte sã deznãdãjduieºti; ºi-þi zice: Nu

te poate asculta pe tine Dumnezeu, ticãlosule! ªi te aruncã în

deznãdejde. Când aºa, când aºa. De aceea, o Doamne, apeleazã la

duhul înþelegeii, duhul sfatului dumnezeiesc! Cãieºte-te, iartã, vezi-te


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 7

mic de tot, pãcãtos, smerindu-te; ºi nu uita: roagã-te ºi-I vorbeºte.

Mântuitorul nu refuzã niciodatã, pe nimeni. Iubirea Lui nu cunoaºte

margini. Esenþial e sã te cãieºti.

ªi aºa, femeia aceea care suferise atât, I-a comunicat atunci. ªi

când Mântuitorul a vãdit-o, ea a ieºit în faþã, I s-a arãtat ºi a spus tot, cu

de-amãnuntul: cum s-a apropiat, cu nãdejdea ei ºi încrederea ei, ºi s-a

atins numai de veºmântul Lui. A luminat-o Duhul Sfânt cum sã lucreze;

cã în rugãciune Duhul Sfânt se roagã în noi cu suspinuri negrãite ºi ne

cãlãuzeºte ce sã cerem dacã suntem sinceri ºi deschiºi Lui. ªi ea a crezut

cã, numai de veºmintele Lui dacã se va atinge, se va vindeca. ªi s-a

vindecat. Atunci Mântuitorul i-a rãspuns: “Mergi în pace. Credinþa ta te-

a mântuit”. ªi vindecatã a rãmas. Dar întâlnirea aceasta unicã cu

Dumnezeu, cu Hristos, ce a însemnat pentru viaþa ei!

ªi în acea atmosferã de luminã, de bucurie, de mângâiere, Iair era

lângã Mântuitorul ºi înainta. Vine cineva din casa lui Iair ºi-i spune uºor,

alãturi: “A murit fiica ta. Nu mai supãra pe Învãþãrorul”. Mântuitorul, fie

cã a auzit, fie cã a cunoscut, dimpotrivã, rãspunde: “N-a murit copila, ci

doarme. Nu plângeþi”. Cu acea putere unicã rostind acest cuvânt: nu

plângeþi! ªi intrând în casã le-a spus celorlalþi: “Rãmâneþi afarã”. A

poftit numai pe mamã ºi pe tatã. Iar Mântuitorul, cu cei trei ucenici de

tainã - Petru, Iacov ºi Ioan -, s-a apropiat; ºi plângeau, aºa cum plâng mai

ales pãrinþii în asemenea ceasuri de cumpãnã negrãitã. ªi Mântuitorul

din nou a zis: “Nu plângeþi, n-a murit copila, ci doarme”. Se mai

strecuraserã ºi alþii pe lângã pãrinþi ºi au început sã râdã, într-un fel de

glumã, nefericiþii. Ei ºtiau cã a murit: A murit, ce mai încercaþi sã


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 8

ascundeþi, cu o mângâiere deºartã? Atunci Mântuitorul porunceºte

tuturor sã iasã ºi sã rãmânã El în faþa copilei, cu cei trei ucenici - martorii

Lui peste timp - ºi tatãl ºi mama. ªi rosteºte: “Copilã, þie zic scoalã-te!”

ªi un cuvânt al Scripturii, revelator: “S-a întors duhul ei în trupul ei ºi s-a

ridicat. A înviat”. Iar Hristos, ca semn cã înviase, a poruncit: “Daþi-i sã

mãnânce”. Cã real a revenit duhul în trup. S-a însufleþit trupul ei, ºi a

redobândit viaþa; viaþa aceasta. ªi a dat semnul acestei vieþi: sã o

hrãneascã.

Douã elemente aici: Faptul învierii însuºi. Iubiþilor, în

dumnezeieºtile Evanghelii nu e vorba decât de trei asemenea învieri:

învierea acestei copile ca de doisprezece ani, care abia murise; învierea

fiului vãduvei din Nain, care murise ceva mai înainte (la evrei îi

înmormânteazã chiar ºi dupã o zi; deci o zi-douã, pentru cã îl ducea la

groapã); ºi învierea lui Lazãr, dupã patru zile de la moarte. Trei stãri de

readucere la viaþã: un copil, un tânãr, a doua sau a treia zi dupã moarte,

ºi Lazãr, a patra zi. Repet: Aducerea la viaþa aceasta, care e altceva

decât Învierea; Învierea din morþi, aceea de a treia zi, a lui Hristos; ºi

învierea tuturor morþilor la sfârºitul veacurilor. Mântuitorul a readus ºi la

viaþa aceasta, arãtând - întâi când a vindecat pe femeia cu pierdere de

sânge, iar acum înviind copila - cã nici boala ºi nici moartea nu sunt de la

Dumnezeu; ºi cã El, Biruitorul morþii ºi al rãului, Se atinge. S-a atins de

lume, a coborât la lume ºi lumea s-a atins de El. Deopotrivã întâlnirea

divinã. El, Care a spus: “Eu sunt Învierea ºi Viaþa”. Eu sunt - n-a zis Iisus

Eu am învierea, eu am viaþã. Eu sunt viaþa. ªi El, Care este Viaþa, o

împãrtãºeºte. ªi când comunici cu El prin rugãciune, prin cuvântul


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 9

Evangheliei, prin Împãrtãºanie - cu aceastã conºtiinþã: cã El este Viaþa, El

este Izvorul vieþii ºi o împãrtãºeºte; pentru aceea a venit: Ca sã ne

împãrtãºeascã Viaþa. ªi a luat trupul acesta al nostru, a luat chip de rob,

S-a jertfit pentru noi; pentru aceastã viaþã, dar nu numai pentru ea. A

vindecat ca sã arate cã boala nu-i de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu ºi în

boalã e prezent, ca sã te ajute sã birui boala. Nimeni sã nu zicã vreodatã

cã Dumnezeu dã boalã sau moarte. Nici un rãu nu e de la Dumnezeu.

Dar milostivirea Lui: Cã nici în boalã, nici în stricãciune, nici în moarte nu

te lasã singur. El e cu tine, ca ºi de acolo sã te salveze. Dar de ce nu i-a

înviat Mântuitorul pe toþi? Nu pentru viaþa aceasta a venit Mântuitorul.

A venit s-o îndrepte.

Iubiþilor, îngãduiþi sã împãrtãºesc dragostei dumneavoastrã o suitã

de experienþe pe care le face în prezent o doctoriþã (ca la ºaptezeci de

ani sã aibã): Elisabeth Kubler-Ross - din Elveþia. Se lucreazã în prezent în

Statele Unite. ªi zeci de ani s-a ocupat aceastã doctoriþã de suferinþe.

Ea e psihiatru; dar s-a aplecat, cu dragostea ei, asupra persoanelor

suferinde - de orice vârstã, de orice stare socialã - în acea stare gravã,

mai ales la neuropsihici, la schizofrenici. ªi prin iubire a reuºit cu

adâncul… Adâncul din noi nu e atacat de demon; nici în cazul unui

schizofrenic, al unei persoane care, sãrmana e sfâºiatã psihic, încât greu

se mai poate aduna - cum ºtim cu toþii cã se petrece. Dar iubirea merge

pânã în adânc; ºi ea ºi-a apropiat asemenea suflete. ªi, precum ºtiþi, ea

este aceea care a fãcut experienþa aducerii la viaþã din moartea clinicã

(mai mult: Ea însãºi, cu asistenþi ei, a dat numele de moarte clinicã.), din

aceastã stare, în care trupul n-a intrat în aºa-zisa moarte fiziologicã, adicã
Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 10

de descompunere, în stricãciune; atunci când sufletul s-a despãrþit

definitiv de trup. Pentru cã aici e taina. Sã nu uitãm: Câtã vreme sufletul

e în trup, oricât de bolnav ai fi, e pãstrat în unitate. ªi te întrebi care e

puterea care pãstreazã în unitate trupul? Când moare, se descompune,

de ce? Aici e taina sufletului; el þine trupul în unitate; din experienþa

fiecãruia, nu-i nevoie de altã filosofie.

ªi ea s-a aplecat la asemenea suferinþe, la cei care au cãzut în

moartea clinicã. ªi dã o mulþime de exemple ºi descrie cum se petrece

acest fenomen: Deodatã, simþi din adânc - pentru cã la nivelul ultimei

adâncimi se petrece - cã te desprinzi de trup (trupul - casa aceasta a

sufletului, ca un corp, ca un veºmânt învechit) ºi strãbaþi pe diverse

nume: fie trecând peste un râu, printr-un crâng sau printr-un tunel - cum

ai petrecut în viaþã, locurile pe unde te-ai aflat. ªi, plutind deasupra, îþi

priveºti fãptura; apoi, deodatã te întâmpinã o luminã negrãitã, din ce în

ce mai puternicã; o luminã care rãspândeºte totdatã iubire.

Nu este oare exact ceea ce spune Sfântul Evanghelist Ioan:

“Dumnezeu este luminã ºi nici un întuneric nu este în El”? (I Ioan 1, 5);

iar la capitolul 4 versetul 8: “Dumnezeu este iubire”. Aceste douã daruri,

haruri dumnezeieºti, energii divine, cum vrem sã le numim, ni le

reveleazã Dumnezeu: cã El e luminã ºi iubire; ei bine, acestea te

întâmpinã imediat în acea stare de adânc; te întâmpinã lumina ºi iubirea.

Exact ceea ce reveleazã cã e Dumnezeu. ªi încã un fapt, uimitor: Nu e

singur sufletul. Îndeosebi aceasta dezvãluie realitatea faptului, dragilor.

Bietul Pascal, marele filosof, fizician, spunea: “Mori singur”. ªi

parcã te ademeneºte gândul cã atunci, în moarte, nu mai e nimeni cu


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 11

tine. În acest înþeles zicea Pascal. Cum zice ºi rugãciunea Bisericii: “Vai,

câtã luptã, câtã nevoie are sufletul când se desparte de trup! ªi nu are

cine sã-i mai ajute”. Nu te mai ajutã nimeni din lume. Dar, ce

descoperire uimitoare a fãcut acest suflet credincios! Mãrturii permanent

scoase, întegistrate, ca om de ºtiinþã: Imediat sufletul simte în jurul lui

persoane, rudenii, pãrinþi, ºi simþi cu adevãrat… Mântuitorul însuºi a

spus în parabola cu Bogatul nemilostiv ºi sãracul Lazãr, cã el, fostul

bogat, care era în chinuri, îi spunea lui Avraam: “Lasã-l pe Lazãr sã

meargã la fraþii mei...” Se gândea deci la fraþii lui. O spunea

Mântuitorul. Aceastã doctoriþã spune din mãrturii pe care le-a primit,

cum pãrinþi, rudenii, binefãcãtori, preoþi, toþi cei care au avut legãturã

cu acel suflet care e acum pe hotar sã treacã dincolo, ºi-l însoþesc. ªi,

mai ales îngerul pãzitor. Permanent este pomenit îngerul pãzitor care îl

însoþeºte. ªi mai dã câteva dezvãluiri: cum aceste suflete însoþite…

Iertaþi dacã vã voi spune: cunosc eu personal. Persoane care erau în

mare primejdie, când în timpul cutremurului au vrut sã o ia într-o

direcþie, deodatã s-au schimbat: în cealaltã direcþie; ºi dincolo s-a

prãbuºit; o casã, un edificiu. ªi s-au întrebat cine-i ferise de acel loc.

Altã mãrturie: Cum descrie toate amãnuntele intervenþiei echipei

de readucere din moartea clinicã, cu detalii ºtiinþifice. Ba, mai mult, un

orb a istorisit tot ce s-a petrecut. ªi atunci, se dezvãluie cã sufletul nostru

e din adânc; cã orbirea e de suprafaþã.

Vã spuneam ºi altã datã: Am stat de vorbã cu un medic, care e

mitropolit totodatã. Am slujit cu el când am fost chemat, prin ’90, la

Londra, la o conferinþã. ªi mãrturiseºte mitropolitul (Antonie) cã a fost


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 12

întrebat: Dacã cineva e schizofrenic, înaintea lui Dumnezeu, la Judecatã,

cum comunicã cu Dumnezeu, dacã e aºa bolnav? El, om învãþat:

Dumnezeu nu comunicã cu suprafaþa, ci cu adâncul din om. Adâncul,

despre care v-am grãit adineaori: e de neatins de demon; rãul nu-l poate

atinge. Porþile iadului nu pot birui un suflet iluminat, creeat de

Dumnezeu. Demonul nu poate distruge opera, harul lui Dumnezeu

nicidecum.

Iubiþilor, acestea sunt revelaþii de ultimã adâncime; sã le trãim ºi

sã ne luminãm în ele. Tot aºa ºi orbul acela: trupeºte pierduse vederea,

dar sufletul lui, în adânc, vedea; ºi a istorisit tot ce s-a petrecut. Un alt

fapt: Alþi asemenea muribunzi: unul nu avea un picior, altul nu avea o

mânã. În starea aceea de despãrþire - în care sufletul poartã în el

plinãtatea trupului - nu mai era fãrã un picior sau fãrã o mânã; ci era

întreg. Dar amândoi, deopotrivã, readuºi la viaþã, au revenit în trupurile

lor aºa cum erau: orb, respectiv ºchiop. Deci de aici pleci întreg înaintea

lui Dumnezeu. Aceasta este o mare tainã. Cum te-a dãruit Dumnezeu;

îþi pãstrezi în întregime acest dar.

ªi ce se mai petrece: Se desfãºoarã ca într-un film (nu avem altã

comparaþie mai potrivitã) toate faptele vieþii tale; tot ce ai petrecut tu.

ªi am sã dau un singur exemplu. S-a ocupat mult de copilaºi. Un copilaº

de doi ani, pe moarte; mama strigã lângã el. Copilul intrã în moartea

clinicã. Acest copilaº, de doi ani, readus la viaþã, ce mãrturiseºte:

Mântuitorul Iisus Hristos ºi Maica Domnului; “Am fost în faþa Mântuitorului

(Parcã simþi… asemenea copilei de doisprezece ani, din Evanghelie) ºi mã

simþeam fericitã; dar Maica Domnului m-a desprins: Nu, trebuie sã te


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 13

întorci înapoi, sã o scapi pe maica ta de foc”. ªi revenind, a mãrturisit

aceastã descoperire, aceastã spusã a Maicii Domnului. ªi mama se

întreba: Oare sânt pânditã de vreun foc, de un incendiu? Au trecut anii.

La vreo treisprezece-paisprezece ani i-a tâlcuit doctoriþa simbolul. A

întrebat-o: “Dacã fetiþa ta ar fi murit, ce s-ar fi petrecut? A strigat

deodatã: Cum? Simþeam cã focul iadului mã mistuie. Ei, acesta este

focul de care te-a scãpat fetiþa ta”. De aceea ea a rãmas; pentru cã

mama, sãrmana, rãtãcise niþel.

Sau o altã experienþã: Un bãrbat, tatãl unei familii, se afla în spital.

Familia, într-un week-end, se urcã într-un autobuz… Trebuia sã îl ia pe el

de la spital. Dar pe drum, autobuzul se ciocneºte cu o cisternã cu petrol

ºi se produce explozia, mistuind în întregime autobuzul. Sãrmanul tatã, în

starea aceasta disperatã, cade pradã patimilor: bea, ajunge ca un

vagabond aproape. ªi spune doctoriþa: Þineam o conferinþã despre toate

aceste experienþe. Eram obositã; nu ºtiam ce sã fac. ªi am strigat atunci

în salã: E cineva care sã poatã vorbi despre o asemenea experienþã pe

care a trãit-o? Atunci a apãrut acest bãrbat, acum în þinutã demnã, ºi el

a mãrturisit: Eu sunt acela care am avut familia mea în acest prãpãd de

incendiu. Dar, ca o descoperire a fost în suflet, în conºtiinþã, ca un vis:

Am simþit cum a trecut autobuzul peste mine, iar eu m-am ridicat; mi-am

revenit. ªi pe toþi i-am vãzut iluminaþi, toþi care trecuserã prin acel

incendiu ºi trupurile lor fuseserã mistuite. ªi de atunci sunt liniºtit, sunt

fericit.

Iubiþilor, doctoriþa mereu mãrturiseºte cã ºi-a luat toate mãsurile

ca experienþele sale sã fie adeverite, verificate ºtiinþific. Constatã ºi


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 14

faptul cã acele suflete care au revenit din moartea clinicã întâlnesc numai

pe cei plecaþi dincolo. ªi s-a fãcut o verificare: O fetiþã nu ºtia cã are un

frate, cãci murise înainte de a se naºte ea. ªi ea l-a întâlnit ºi a istorisit

despre fratele ei despre care nu i se spusese în viaþã. Numai pe cei

mutaþi îi pomeneºte. Întâlnirea cu toþi aceºtia e de mare însemnãtate.

Dar cel mai vãdit din toate e urmãtorul fapt: Toþi cei care au trecut

prin aceastã experienþã afirmã în ei, se manifestã, prin douã daruri

deosebite. Unul: nu mai au teamã de moarte; ºi al doilea: sunt de o

iubire, de o disponibilitate desãvârºitã. Nu mai e urmã în ei de egoism,

de egocentrism, de urã. Simt, altfel spus, cã s-au împãrtãºit din iubirea

dumnezeiascã. ªi s-au împãrtãºit din viaþa de dupã moarte.

ªi atunci, cel mai de preþ lucru, iubiþilor, e sã ai experienþa morþii;

dar a cãrei morþi? Moartea pãcatului. Dupã înþelegerea la care am

ajuns, acesta e cel mai de preþ ºi salvator lucru: Sã simþi în tine cã a

murit rãul; cã au murit egoismul, egocentrismul, ura, lãcomia, dispreþul,

batjocura, dorinþa de violenþã, toate aceste rele ale lumii. Sã simþi, cum

spune Pavel, cã ai devenit mort faþã de pãcat; ºi atunci devii viu în

Hristos.

Fetiþa lui Iair, din Evanghelie, cu certitudine, a început o nouã

viaþã. De aceea, ºi aceastã fetiþã, ºi Zaheu, ºi samarineanca, sunt

pomeniþi mai târziu în Vieþile Sfinþilor, pentru cã ei au cunoscut aceastã

transformare din întâlnirea cu Hristos.

O, iubiþilor, fiecãruia îi dorim, ºi nouã înºine: Sã avem aceastã

simþire a întâlnirii cu Hristos, ºi din El sã simþim iradiind în noi lumina

divinã în care nici un întuneric sã nu mai fie; ºi iubirea divinã care sã


Pr. prof. CONSTANTIN GALERIU - ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR 15

însufleþeascã, sã sfinþeascã tot vãzduhul, biserica ºi pretutindeni.

Aceastã iubire a Tatãlui, ºi a Fiului ºi a Sfântului Duh, a Maicii Sale, a

îngerilor sãi pãzitori, cu noi toþi, ºi a tuturor sfinþilor. Amin.