Sunteți pe pagina 1din 30

năpădit de griji.

Într-adevăr, cel necăsătorit poate


Sfântul Vasile cel Mare să se întreţină singur pe sine şi nevoile legate de
CONSTITUŢIILE ASCETICE trup, sau poate chiar să le şi înfrunte, pentru că
are puterea să se convingă uşor spre aceasta; dar
Către cei care locuiesc chinovitic şi singuri cel care are grija soţiei şi a copiilor nu este
Introducere stăpânul părerii lui, ci lucrează de nevoie după
plăceri şi - fiindcă se ocupă cu îngrijirea copiilor -
I este invadat de griji nenumărate, pe care vom
După ce ai redobândit, prin Hristos, uşurinţa de a putea să le enumerăm mai pe larg altă dată.
înţelege şi ai înălţat mintea deasupra II
dorinţelor,plăcerilor şi grijilor lumeşti şi după ce
te-ai străduit cu râvnă să separi şi să smulgi, cu Aşadar, cel care doreşte mult să fie liber de
orice chip, gândul de la patimile trupeşti, de legăturile lumii evită căsătoria ca pe cătuşe; iar
multe ori ne-ai împărtăşit gândurile, căutând să după ce evită aceasta, îşi închină viaţa lui
înveţi cum trebuie să duci la capăt lupta începută, Dumnezeu şi acceptă fără rezervă viaţa castităţii,
fără să fii stăpânit vreodată de plăcerile trupeşti aşa încât să nu poată să se mai întoarcă la
care asaltează sufletul prin trup. Ai dorit după căsătorie, ci să lupte cu orice chip pentru
aceea să ştii care este cel dintâi lucru pe care se castitate, luptând contra naturii şi, mai ales,
cuvine să-l evite cineva înainte de toate, apoi pe contra pasiunilor mai violente ale ei. Căci, după
care (să-l evite) după primul, şi pe care dintre ce devine un astfel de iubitor al lui Dumnezeu,
lucrurile bune trebuie să le dorească cu ardoare, fiindcă doreşte să se împărtăşească de liniştea
aşa încât prin veghere atentă să evite săvârşirea (apatia) Aceluia, oricât de puţin şi fiindcă doreşte
lucrurilor ce nu se cuvin, iar prin râvnă să obţină să guste sfinţenia duhovicească, calmul, liniştea,
împlinirea celor bune. buna dispoziţie şi desfătarea şi bucuria care
rezultă din acestea, veghează cu grijă să-şi ţină
Mi-ai cerut, după aceea, ca să-i expun în scris gândul departe de orice patimă materială şi
părerea mea în privinţa aceasta. Pentru aceasta m- trupească, care tulbură sufletul, şi cercetează cele
am şi grăbit, ca să nu pierd din vedere râvna ta dumnezeieşti cu privirea curată şi neumbrită a
cea bună; ci să întăresc chiar buna dispoziţie a ta sufletului, umplându-se, fără să se sature, din
şi s-o confirm cu propriile mele sfaturi; dar nu lumina care vine de acolo. Şi, după ce a exersat
fiindcă ofer învăţătură potrivită pentru obiectul sufletul într-o asemenea obişnuinţă şi stare,
discuţiei, ci ca să nu ascund sub tăcere, ca în devine familiar lui Dumnezeu, atât cît îngăduie
ţărână, ceea ce există, şi ca să evit, astfel, "asemănarea" şi se face iubit şi foarte dorit de
pedeapsa care a fost pronunţată pentru cel care a Acesta, fiindcă a îndurat lupta mare şi greu de
ascuns talantul în pământ. câştigat şi a avut bucuria să intre în legătură cu
Fără îndoială, căsătoria este, de obicei, pentru Dumnezeu cu mintea curăţită de amestecul celor
oameni, motivarea antrenării lor în dorinţele, materiale şi desprinsă de frecventarea patimilor
plăcerile şi grijile lumeşti. Căci nimeni nu poate lumeşti. Este potrivit, deci, şi just ca acela care s-
descoperi o dorinţă mai puternică şi mai a înălţat la o asemenea obişnuinţă, prin
constrângătoare, existând în natura trupului, decât exercitarea de care am amintit mai înainte, să nu
dorinţa bărbaţilor pentru femeie, sau a femeilor mai coboare iarăşi prin excitările cărnii la
pentru bărbat; şi e chiar foarte natural, pentru că practicarea pasiunilor ei; să nu accepte nici aburii
de la natură se tinde către naşterea care se ridică de acolo, ca să nu se întunece astfel
descendenţilor. Ei bine, fiindcă are putere ochiul sufletului ca de o pâclă foarte adâncă şi să
excepţională, căsătoria trebuie să poarte şi o nu decadă din contemplarea dumnezeiască, aşa
sarcină mai grea. Căci nici chiar grijile care se cum se irită privirea cugetului de fumul patimilor.
întâmplă oamenilor pe neaşteptate nu sunt mai
Se cuvine ca rugăciunea să fie avută în vedere
grele decât acelea care vin cu grămada din cauza
căsătoriei, precum spune Sf. Pavel, că, adică "cel înainte de toate
căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii", fiind I
Orice faptă, iubitule, şi orice cuvânt al calamitate, şi ai servit pe cei bolnavi, toate
Mântuitorului nostru Iisus Hristos este normă de acestea Hristos le primeşte ca făcute Lui însuşi.
pietate şi de virtute. Pentru aceasta, desigur, S-a Dacă totuşi vrei să imiţi pe Maria care a lăsat
şi întrupat, înfăţişând ca într-un tablou pentru noi slujirea trupului şi s-a ridicat la contemplarea
pietatea şi virtutea, pentru ca privind la acest obiectivelor duhovniceşti, să faci aceasta cu
tablou să imităm fiecare, după putere, originalul consecvenţă şi sinceritate. Lasă trupul, lasă
(arhetipul). Căci pentru aceasta poartă însuşi agricultura, bucătăria şi pregătirile, şi aşează-te
corpul nostru, pentru ca să imităm şi noi, pe cît se lângă picioarele Domnului şi ascultă cuvintele
poate, viaţa Lui. Aşadar, tu, când auzi cuvântul şi Lui, ca să devii părtaş al tainelor dumnezeirii.
fapta Lui, să nu asculţi cu indiferenţă şi simplu, Pentru că (contemplarea) învăţăturii lui Iisus este
oricum ar fi, ci să pătrunzi în fondul sensurilor; să mai înaltă decât slujirea trupului.
devii părtaş acelora care l-au transmis după II
înţelesul tainic. Pentru că, într-adevăr Marta
primeşte bine pe Domnul, iar Maria se aşează Ai primit deci, iubitule, exemple şi dovada; să
lângă picioarele Lui; dar amândouă surorile imiţi ceea ce vrei; poţi să devii sau slujitorul
aveau bunăvoinţă. Să separi acum lucrurile; săracilor sau iubitorul învăţăturii lui Hristos. Dar
Marta s-a apucat să pregătească cele necesare dacă ai putea să le imiţi pe amândouă, din
pentru satisfacerea trebuinţei Lui trupeşti, iar amândouă părţile vei primi roada mântuirii. Dar,
Maria s-a aşezat lângă picioarele Lui şi I-a primul vine cuvântul duhovnicesc, iar toate
ascultat cuvintele. Deci una şi-a achitat conştiinţa celelalte al doilea, "pentru că Maria" - spune
faţă de ce se vedea, alta a slujit la ce nu se vedea. Mântuitorul - "partea cea bună a ales". Aşadar,
Pentru că într-adevăr cel prezent era şi om şi dacă şi tu doreşti să fii adept al lui Hristos, să te
Dumnezeu, acelaşi Stăpân care a acceptat aşezi la picioarele Lui şi să-I primeşti Evanghelia;
bunăvoinţa ambelor femei. Dar Marta, fiindcă era vei lăsa acolo toată averea ta şi vei trăi fără griji;
copleşită de oboseală, a rugat pe Domnul să vei uita atunci chiar propriul tău corp şi astfel vei
intervină, pentru ca sora ei s-o ajute la slujire, putea să urmezi învăţătura Lui, ca să imiţi pe
zicând: "Spune-i să se ridice şi să slujească cu Maria şi să câştigi cea mai înaltă mărire.
mine". Domnul, însă, răspunzând, i-a zis: "Marto, Iar când te rogi, să fii atent să nu ceri unele în
Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar locul altora şi să provoci mânia Domnului; şi să
un lucru trebuie; Maria, totuşi, partea cea bună nu ceri bani, mărire lumească, putere sau orice
şi-a ales, care nu se va lua de la ea". Fiindcă nu altceva dintre cele rezultate din acestea, ci, să ceri
ne găsim aici ca să ne odihnim în paturi şi să împărăţia lui Dumnezeu, şi El îţi va procura toate
hrănim pântecele, ci am venit ca să vă hrănim cu cele de trebuinţă trupului, precum spune Însuşi
cuvântul adevărului şi cu înţelegerea tainelor. Domnul: "Căutaţi (mai întâi) împărăţia lui
Aşadar, pe una n-a îndepărtat-o de la lucrul ei, iar Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor
pe cealaltă a acceptat-o pentru devotament. Ia adăuga vouă". Iar pentru rugăciune, iubitule,
aminte acum că pentru amândouă femeile au fost există două moduri: primul este cel al preamăririi
pregătite două părţi; una este inferioară, fiindcă a cu umilinţă, iar al doilea, care urmează acestuia,
ales pe cea corporală - şi totuşi foarte utilă - este al cererii. Aşadar, când te rogi, să nu începi
slujirea; cealaltă este superioară şi mai îndată cu cererea; altfel devii bănuit în privinţa
duhovnicească, fiindcă s-a înălţat prin înţelegerea intenţiei, că te rogi lui Dumnezeu constrâns de
tainelor. nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită-te pe
Tu, cel care asculţi, să iei acestea în mod tine însuţi, pe soţie, pe copii; lasă pământul,
duhovnicesc şi să alegi pe care o vrei. Dar dacă întinde braţele spre cer; lasă toată făptura văzută
vrei să slujeşti, să slujeşti în numele lui Hristos. şi nevăzută şi începe să preamăreşti pe Cel care a
Pentru că Acesta a spus: "Întrucât aţi făcut unuia făcut toate; iar când Îl preamăreşti pe Acesta, să
dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi nu-ţi rătăcească mintea încoace şi încolo, nici să
făcut". Pentru că dacă ai primit pe străini şi ai nu băsmeşti ca păgânii, ci să alegi din
ajutat pe săraci şi ai mângâiat pe cei în suferinţă Dumnezeieştile Scripturi şi să zici: "Te
şi ai dat ajutor celor aflaţi în stare de nevoie şi binecuvîntez, Doamne, Cel îndelung-răbdător,
Cel fără de răutate, Care în fiecare zi ai îndurare sănătatea trupului. Căci Cel care te-a creat şi se
pentru greşelile mele şi Care ne-ai dat nouă îngrijeşte de mântuirea ta, cunoaşte ce-i trebuie
tuturor posibilitatea pocăinţei. Căci pentru fiecăruia, sănătatea sau boala; ci să ceri, aşa cum
aceasta treci sub tăcere şi ne ierţi, Doamne, ca s-a poruncit, împărăţia lui Dumnezeu. Căci
să Te preamărim pe Tine, Care dai, din iubire, pentru nevoile trupului tău, precum s-a spus mai
mântuire neamului nostru, uneori insuflând înainte, acesta se va îngriji. Pentru că Împăratul
teamă, alteori îndemnând, alteori folosind pe nostru este foarte exigent şi se mânie dacă cineva
profeţi şi, în cele din urmă, cercetându-ne prin i-ar cere ceva fără importanţă, dacă cineva dintre
venirea Hristosului Tău. Pentru că Tu ne-ai creat noi L-ar ruga pentru lucruri ce nu se cuvin.
pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru". Aşadar, în rugăciunea ta să nu-ţi arăţi disperarea,
III ci să ceri pentru tine lucruri vrednice de împăratul
Dumnezeu. Iar când ceri cele bineplăcute lui
Iar când vei preamări, după Scripturi, precum Dumnezeu, să nu încetezi, până când vei obţine
poţi, şi vei înălţa ludă către Dumnezeu, atunci să cele cerute. Căci la aceasta a făcut Domnul aluzie
începi şi să spui, cu umilinţă: "Eu, Doamne, nu în Evanghelie, când a spus: "Cine dintre voi,
sunt vrednic să vorbesc înaintea Ta, pentru că având un prieten şi se va duce la el în miez de
sunt tare păcătos". Şi chiar dacă conştiinţa ta nu noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mă cu
te mustră încă pentru vreun rău, se cuvine să spui, trei pâini, că a venit din cale un prieten la mine
totuşi, aşa, fiindcă nimeni nu este fără de păcat în şi n-am ce să-i pun înainte; iar acela,
afară de Dumnezeu şi pentru că, în timp ce răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de
săvârşim multe păcate, pe cele mai multe nici nu osteneală. Acum uşa este încuiată şi copiii mei
le cunoaştem. Pentru aceasta Apostolul spune: sunt în aşternut cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi
"Conştiinţa nu mă acuză de nimic, dar cu dau. Zic vouă: Chiar dacă sculându-se, nu i-ar
aceasta nu m-am îndreptat", adică săvârşesc da pentru că-i este prieten, dar, pentru
multe păcate, dar nu le sesizez. Pentru aceasta şi îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cît îi
profetul spune: "Cine va pricepe greşelile". Aşa trebuie".
încât nu vei minţi dacă te numeşti tu însuţi
păcătos, pentru că păcătuieşti şi numai prin aceea IV
că-ţi pui în gând să zici: nu sunt păcătos; aşadar, Domnul ne dă exemplu ca să ne înveţe să fim tari
mai degrabă spune: sunt mai păcătos decât toţi, şi râvnitori în credinţă. Adică foloseşte exemplu
întrucât calc porunca dumnezeiască, care omenesc, ca să înveţi să nu te laşi copleşit de
rânduieşte: "când veţi face toate (cele poruncite) oboseală vreodată, încât, atunci când vei cere şi
să spuneţi: suntem slugi netrebnice, pentru că am nu vei primi, să nu încetezi până ce vei primi,
făcut ceea ce eram datori să facem". Astfel se dacă, desigur, vei cere, aşa cum s-a spus, cele ce
cuvine să ai în mintea ta totdeauna aceasta: sunt Dumnezeu doreşte. Şi să nu spui, sunt păcătos şi
netrebnic, şi aceasta: "cu smerenie să se nu sunt ascultat. De aceea, în mod sigur, ca să nu
socotească unul pe altul mai de cinste decât el deznădăjduieşti, să spui (mereu): "chiar dacă nu-
însuşi". Aşadar, să te rogi lui Dumnezeu cu teamă i va da pentru că-i este prieten, dar, pentru
şi cu umilinţă. Iar când vei adresa cuvânt de îndrăzneala lui, îi va da cît îi trebuie". Şi chiar
umilinţă să spui: "Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, dacă va trece o lună, un an, trei ani, patru ani sau
că Te-ai îndurat pentru păcatele mele şi m-ai lăsat şi mai mulţi, până ce vei primi, să nu încetezi, ci
nepedepsit până acum; pentru că eram vrednic să să ceri, cu credinţă, lucrând totdeauna binele.
sufăr încă de mult nenumărate asemenea Pentru că adeseori câte unul dintre noi în tinereţe
(pedepse) şi să fiu îndepărtat de la faţa Ta, dar a urmărit înţelepciunea, după aceea pe furiş s-a
iubirea Ta îngăduitoare s-a îndurat faţă de mine; strecurat plăcerea, s-au pus în mişcare plăcerile
Îţi mulţumesc, deşi nu sunt în măsură să după natură, a slăbit rugăciunea, vinul devine
mulţumesc îngăduinţei Tale"; iar când vei împlini stăpânul tinereţii, se pierde înţelepciunea
pe cele două, şi preamărirea şi umilinţa, atunci să (cumpătarea) şi omul devine altul decât cel care
ceri ceea ce ai nevoie să ceri; dar nu bogăţie cum trebuie. Astfel se produc schimbările, fiindcă nu
cereai mai înainte, nici mărire lumească, nici ne împotrivim patimilor cu gând curajos. De
aceea, se cuvine ca fiecare să pună la contribuţie Avraam, când era mai tânăr, şi l-a mutat din
toate puterile lui şi să roage cu îndrăzneală pe pământul asirienilor în Palestina, zicându-i: "Iată,
Dumnezeu să-i stea într-ajutor. Pentru că dacă îţi voi da ţie pământul acesta şi urmaşilor tăi; şi
cineva din lenevie se lasă stăpânit de patimi şi se vor fi ca stelele cerului urmaşii tăi, care nu vor
predă vrăjmaşilor, cu acesta Dumnezeu nu se putea fi număraţi". Şi a trecut număr mare de ani
aliază şi nici nu-l ascultă; căci, lăsându-se şi au atras îmbătrânirea firii lui şi s-a apropiat
stăpânit de păcate, s-a îndepărtat pe sine de moartea, dar el n-a spus: Doamne, totdeauna mi-
Dumnezeu. Pentru că cel care vrea să fie ajutat de ai făgăduit copii şi ai prezis că voi fi tată tuturor
Dumnezeu nu-şi părăseşte datoria; şi cel care nu- neamurilor. De bătrâneţe impulsurile firii mele
şi părăseşte datoria nu este părăsit niciodată de sunt moarte, iar Sara, femeia mea, de bătrâneţe nu
ajutorul dumnezeiesc. Se cuvine, aşadar, ca să mai are de mult ceea ce este caracteristic femeii
nu-l condamne conştiinţa pentru nimic şi astfel să în fiecare lună; aşa încât făgăduinţa Ta este
ceară ajutorul dumnezeiesc. Dar să nu ceară mincinoasă. Pentru că doi bătrâni, ce nădejde (să
(ajutorul) cu indiferenţă, ci cu mintea mai) avem? N-a spus acestea, nu le-a gândit, ci a
concentrată, pentru că, altfel, nu numai că nu va rămas nezdruncinat în credinţă, şi într-adevăr,
primi ceea ce a cerut, ci mai degrabă va mânia pe după vârstă îmbătrâniseră, dar nădejdea era
Stăpân. Pentru că dacă cineva care, stând şi tânără; trupul mergea spre slăbiciune şi producea
vorbind înaintea şefului, stă drept, cu multă deznădejde, dar credinţa întărea şi sufletul şi
teamă, având nemişcată şi privirea externă şi cea trupul. Dumnezeu - spunea - este cel care a
internă a sufletului, pentru ca nu cumva să-şi făgăduit, Stăpânul firii şi nu se poate întâmpla
atragă vreo neplăcere, cu atât mai mult se cuvine altfel. El face posibile şi pe cele cu neputinţă,
ca înaintea lui Dumnezeu să stea cu teamă şi pentru că El face şi schimbă toate, aşa cum vrea.
frică, având îndreptată toată atenţia numai către Să imiţi, deci, credinţa lui Avraam. Într-adevăr,
El şi în nici o altă parte. Pentru că El nu priveşte atunci când firea a slăbit şi impulsurile cărnii au
numai pe omul exterior, ca oamenii, ci cercetează amorţit, atunci a luat viaţă făgăduinţa lui
şi pe cel interior. Aşadar, dacă stai înaintea lui Dumnezeu. Însuşeşte-ţi exemplele. Dar noi ne
Dumnezeu, aşa cum se cuvine, şi Îi oferi toate rugăm un an şi încetăm stăruinţa; postim doi ani
puterile tale, să nu încetezi până ce vei primi ceea şi renunţăm. Aşadar, să nu slăbim în aşteptarea
ce ai cerut; dar dacă conştiinţa ta te acuză ca făgăduinţei lui Dumnezeu. Căci Cel care a
rnândru şi dacă, deşi poţi, nu te rogi concentrat, făgăduit aceluia că-i va înmulţi urmaşii, ne va
să nu îndrăzneşti să stai înaintea lui Dumnezeu, făgădui şi nouă că ne va împlini dorinţa, dacă
pentru ca să nu devină rugăciunea ta păcat. Dacă cerem fără încetare. Pentru că spune (Scriptura):
însă, fiind slăbit de păcat, nu poţi să te rogi cu "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi
stăruinţă, constrânge-te atât cît poţi şi stai Eu vă voi odihni pe voi". Pentru că în timp ce tu
stăruitor înaintea lui Dumnezeu, având mintea erai departe de El, obosit şi apăsat de sarcina
concentrată către El şi rugîndu-L (să fie) alături foarte grea a păcatului, El S-a milostivit de tine şi
de tine; şi Dumnezeu iartă, fiindcă nu poţi să stai te-a chemat, ca să te uşureze de sarcină şi să-ţi
aşa cum trebuie înaintea lui Dumnezeu, nu din dea odihna în viitor, şi tu să nu te încrezi în El?
dispreţ, ci din slăbiciune. Dacă în acest fel te Acum, însă, chiar dacă am vrea să tăcem, vom fi
sileşti spre tot lucrul bun, să nu încetezi până ce mustraţi de conştiinţa noastră; căci n-avem
nu vei primi ceea ce ceri, ci să baţi cu răbdare la încredere în El, fiindcă - aşa-zicând - n-ar putea
uşa Lui, căutând împlinirea cererii tale. "Căci să ne odihnească, şi ezităm să luăm asupra
oricine cere ia - spune (Scriptura) - cel ce caută noastră jugul Lui cel comod şi uşor şi să intrăm în
găseşte şi celui care bate i se va deschide". Căci împărăţia cerurilor prin poarta cea strâmtă, ci
ce altceva vrei să dobândeşti decât numai preferăm mai degrabă să luăm asupra noastră
mântuirea de la Dumnezeu? povara grea a păcatelor şi prin dorinţele plăcerii
V noastre să urmăm calea fără îngrădiri şi să intrăm
prin poarta largă spre pierzare. Dar, va spune
Doreşti să ştii, iubitule, cum aveau răbdare sfinţii cineva, în repetate rânduri am cerut şi n-am
şi nu deznădăjduiau? Dumnezeu a chemat pe primit. Aceasta s-a întâmplat, în orice caz, fie
pentru că ai cerut într-un fel cum nu s-ar fi mai curând sau mai târziu, o să primim (totuşi) să
cuvenit, fie cu necredinţă, fie cu mintea rămânem mereu mulţumitori Domnului, pentru că
împrăştiată, fie lucruri care nu-ţi erau de folos. toate câte le face Stăpânul, pentru mântuirea
Dar chiar dacă uneori ai cerut lucruri care erau noastră le rânduieşte; numai să nu ne descurajăm
spre folosul tău, n-ai stăruit în cerere. Pentru că şi să încetăm să cerem. Căci pentru aceasta a spus
Scriptura spune: "Prin răbdarea voastră vă veţi Domnul parabola despre văduvă, care cu
mântui sufletele voastre", şi: "Cel care va răbda perseverenţa ei l-a înduplecat pe judecătorul
până la sfârşit, acela se va mântui". nedrept; pentru ca şi noi, prin stăruinţă
VI necurmată, să primim cele cerute de noi. Căci
prin aceasta se vădeşte şi credinţa şi dragostea
Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă. noastră faţă de Dumnezeu, când, şi fără să se
Aşadar - va spune cineva - ce nevoie are împlinească îndată cererea noastră, continuăm să-
Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce I mulţumim. Aşadar, să-I mulţumim fără încetare,
avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? ca să ne învrednicim să dobândim bunurile Lui
Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne veşnice, pentru că Lui I se cuvine mărirea în vecii
trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile vecilor. Amin.
materiale, spre a ne bucura de ele, şi, fiindcă este
bun, plouă şi peste cei buni şi peste cei nedrepţi şi Despre supravegherea gândurilor şi că trupul nu
face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste este rău cum au socotit unii
cei buni, şi înainte ca să le cerem noi; totuşi, I
credinţa şi faptele virtuţii şi împărăţia cerurilor nu
le vei primi dacă nu le vei cere cu osteneală şi cu Înainte de orice şi cu orice chip trebuie stăpânită
multă stăruinţă. Pentru că se cuvine ca mai întâi raţiunea, având neadormită supravegherea
să le doreşti şi după aceea să le ceri în mod gândului, aşa încât să nu îngăduie sufletului să
sincer, cu credinţă şi răbdare, oferind toate încline cu uşurinţă, din cauza dorinţelor
puterile tale, şi în nici un caz să nu fii acuzat de neraţionale, către acţiuni contrare ale trupului.
conştiinţa proprie ca cerând fie cu neglijenţă, fie Căci vederea trupului este ochiul, iar vederea
cu lenevie; şi atunci vei primi când va vrea sufletului este mintea (care este) de aceeaşi natură
Domnul; pentru că El ştie mai bine cele ce-i sunt cu el; dar nu aşa ca existând unul în celălalt, ci
de folos. Şi poate pentru aceasta amână să sufletul şi mintea se identifică, pentru că mintea
împlinească cererea ta, gândind la sârguinţa ta este puterea naturală de raţiune a sufletului, iar nu
către El, şi ca să cunoşti ce importanţă are darul ceva din afară. Căci atunci când sufletul - precum
lui Dumnezeu şi să păzeşti cu frică ce ţi s-a dat. îl stimulează inteligenţa lui, care a fost sădită în
Pentru că orice dobândeşte cineva cu trudă multă, el în mod natural de Sfânta Treime când l-a creat
se îngrijeşte ca să-l păzească, pentru ca nu cumva - reflectă la cele bineplăcute şi necesare, atunci
pierzându-l să piardă astfel şi osteneala lui mare, îndată se eliberează de influenţele păgubitoare ale
şi dispreţuind darul lui Dumnezeu să devină trupului; după cum, presimţind şi înfrânând
nevrednic de viaţa veşnică. Căci ce ar fi folosit pornirile dezordonate ale trupului, redobândeşte
Solomon dacă ar fi luat cu uşurinţă darul liniştea ce i se cuvine şi, fără nici o piedică, se
înţelepciunii şi l-ar fi pierdut? ataşează gândurilor conforme cu natura ei, căci,
potrivit puterii care există în ea, contemplează cu
VII intensitate sfânta şi adorata Treime şi reflectă la
Aşadar să nu-ţi pierzi curajul dacă nu ţi se va inaccesibilitatea măririi dumnezeieşti, din cauza
împlini îndată cererea ta. Căci dacă Stăpânul cel extraordinarei ei străluciri, la curăţenia fericirii, la
bun ar şti că, primind îndată darul, nu-l vei infinitatea înţelepciunii, la constanţa şi plăcerea
pierde, ar fi gata să ţi-l procure chiar înainte de a- liniştii, la natura nepăsătoare şi de neclătinat.
l cere. Acum însă procedează aşa (amână) din Căci aceluia ce nu i se poate întâmpla nimic
grija faţă de tine. Căci dacă cel care a primit un neprevăzut, pentru că deţine cunoaşterea celor
talant şi l-a păstrat întreg a fost condamnat pentru întâmplate şi a tuturor celor care s-ar putea
că n-a câştigat nimic cu el, cu cît mai mult va fi întâmpla, şi are în mâinile sale toate, aceluia
pedepsit cel care l-a pierdut. Ştiind acestea, că, căruia nimic nu i se poate împotrivi sau este în
măsură să prevadă totul, la acela este logic să atunci când puterea raţională care există în noi
existe linişte şi netulburare continuă. Pentru că lâncezeşte, dar sunt ascultătoare atunci când
tulburările în gândurile oamenilor le provoacă, aceasta reacţionează şi dispune. Aşadar, nu este
prin natura lor, împrejurările neaşteptate şi de condamnat trupul la aceia care vor să
neprevăzute. Aşa încât cel care nu se tulbură de gândească corect despre el. Se cuvine deci ca prin
nici o răutate şi are toată virtutea şi tot binele care expunerea părerii mele să dezminţim şi părerile
urmează, acela pe drept va câştiga bucuria greşite ale acelora care gândesc rău despre trup.
neclătinată şi veşnică. Pentru că bucuria urmează Căci, iubitule, aşa cum calul este lucru bun şi cu
virtutea şi bunătatea, precum spune profetul: cît este mai vioi şi mai impetuos de la natură, cu
"veseli-se-va Domnul de lucrurile Lui". atât este mai bun , el are totuşi nevoie de cineva
II care să-l înfrâneze şi să-l conducă pentru că este
lipsit de gândire; iar atunci când cel care-l
Aşadar, sufletul care-şi păstrează mintea cu înfrânează este călare pe el, calul se va forţa să
vegherea şi forţele ce-i aparţin se va afla în facă uz de natura lui.
gândurile amintite mai înainte şi va exercita
caracterul său spre ceea ce este corect şi drept, III
cinstit şi paşnic. Dar când va înceta să reflecteze Dacă, aşadar, călăreţul va folosi cum trebuie
şi să privească cu atenţia cele ce se cuvin, atunci vioiciunea calului, îşi serveşte interesul, îşi
patimile trupului, ca şi câinii răi şi îndrăzneţi care împlineşte scopul, se salvează pe sine însuşi, şi
pierd din vedere supravegherea, se trezesc şi calul se dovedeşte foarte bun în vederea folosirii;
atacă cu forţa sufletul, fiecare dintre patimi dacă însă călăreţul va conduce rău calul tânăr,
încearcă în mod diferit ca să-l divizeze, animalul adeseori se abate din drum, pe unde nu
repartizându-şi sieşi în parte din puterea lui există drum, iar atunci când revine la drumul
vitală. Căci ştiu că sufletul, deşi este unul şi normal, câteodată îl aruncă jos chiar pe cel care
acelaşi, are (totuşi) două puteri: una este cea este călare, şi neîndemânarea celui care ţine frâul
vitală a trupului, iar cealaltă este cea care are în îi poate pune în primejdie pe amândoi. Aşa să
vedere cele ce există, pe care o şi numim raţiune. gândeşti şi pentru suflet şi pentru trup. Căci
Dar puterea vitală a trupului, fiindcă trupul şi trupul n-a primit pornirile lui naturale fără motiv,
sufletul sunt unite, există de la natură, în temeiul ci în general spre cele bune şi de folos fiecăruia;
unirii, şi nu dintr-o dispoziţie; căci aşa cum dar este lipsit de gândire raţională, pentru ca
soarele nu este în măsură să nu lumineze lucrul sufletul să fie cinstit cu virtuţile gândirii. Căci
către care şi-a trimis razele, la fel şi sufletul nu dacă sufletul foloseşte, aşa cum se cuvine,
poate să nu dea viaţă trupului în care va fi creat. pornirile trupului, salvează şi trupul şi este şi el
Totuşi puterea speculativă este pusă în mişcare de însuşi în afară de primejdie; dacă însă va neglija
voinţă (din dispoziţie). Aşadar, dacă, în general, lucrarea conducerii şi, cuprins de somnul
sufletul se învoieşte cu puterea lui speculativă şi neglijenţei, va abandona îndrumarea trupului,
raţională să vegheze, precum spune profetul: "nu atunci acesta, fiindcă este lipsit de gândire
va dormita cel ce te păzeşte", atunci el adoarme raţională, se îndepărtează de la drumul drept şi
patimile trupului în două moduri: pe de o parte, le antrenează spre acelaşi rău sufletul, nu din
cuminţeşte şi le calmează prin înfăţişarea propria-i răutate, ci din cauza acelei indiferenţe (a
lucrurilor celor mai bune şi mai convenabile cu sufletului). Căci, dacă patimile trupului n-au
care se îndeletniceşte, iar pe de altă parte, prin putut să fie subjugate de suflet, pe bună dreptate
grija lui, (supraveghind) liniştea trupului. Dacă trupul va fi răspunzător; dacă însă el s-a făcut
însă sufletul va adopta lenevia şi prin aceasta nu ascultător multora, care s-au străduit să-l
va pune în lucrare partea lui de veghere, atunci stăpânească, trupul este nevinovat faţă de cei care
patimile trupului vor găsi inactivă puterea vitală, au încercat să-l acuze de (a fi) căpetenie a
o vor împărţi, şi, fiindcă nu va exista nimeni ca să răutăţii, iar răspunzător pentru lipsa de grijă este
supravegheze şi să împiedice răul (patimile), vor sufletul, ca acela căruia îi revine conducerea
antrena sufletul spre propriile lor plăceri şi asupra trupului, dar nu fiindcă acesta ar avea de
acţiuni. Aşa încât patimile trupului sunt violente la natură răul în sine, ci pentru că-i lipseşte binele
care a fost instituit în el. Căci viciul nu este nimic
groaznică. Dar să admitem imposibilul, că ar
altceva decât lipsa virtuţii. exista cineva care n-ar fi înţepat de pasiune
Nu se cuvine să avem convorbiri cu femei, fără bărbătească. Chiar dacă personal n-ar avea
dorinţă, el nu poate să convingă cu uşurinţă şi pe
supraveghere alţii că nu are; iar când cineva scandalizează pe
I alţii, fără să aibă de câştigat ceva, ştim că nu este
Despre supravegherea gândurilor şi despre lipsit de primejdie pentru cel care face aşa ceva.
înfrânarea patimilor trupului, despre destinderea După aceea trebuie să avem în vedere şi o altă
şi odihna omului interior şi despre cunoaşterea şi latură că, anume, chiar dacă bărbatul şi-ar păstra
studierea îndatoririlor lui am vorbit mai înainte, gândurile curate, nu poate să susţină că şi femeia
pe cît a fost posibil, îndeajuns. Dar este nevoie nu este deasupra patimilor trupeşti; căci de multe ori,
numai de supravegherea gândurilor, ci chiar de dacă nu-şi poate aduna gândul şi se încălzeşte în
ferirea de a vorbi despre ele, pe cît este posibil, dorinţă, aceasta i se va întâmpla din cauza celui
mai ales, acelea care - fiindu-ne apropiate -, ne cu care a avut convorbiri, fără supraveghere. Şi
readuc în minte patimile şi astfel agită şi tulbură acesta, într-adevăr, nu se răneşte; el răneşte totuşi
gândirea şi provoacă în suflet lupte şi războaie. de multe ori, fără să-şi dea seama. Şi o tânără
Căci războiul care, fără voia noastră, vine asupra care disimulează, aşa-zicând, iubirea
noastră, ni-l asumăm de nevoie; la primul război duhovnicească, mergând continuu la un ascet,
şi înfrângerea poate să fie iertată, dar să ne rugăm începe să fie cuprinsă de păcat prin ochi şi prin
să nu se întâmple aceasta cu luptătorii care priviri nestăpânite, este roasă de privirea celui de
urmează pe Hristos; la al doilea (război) însă lângă ea şi cu gânduri necurate îşi distruge curăţia
înfrângerea, în afară de faptul că-l face pe om de lăuntrică de care se îndrăgosteşte cu înfocare
batjocură, îl lipseşte şi de iertare. Se cuvine deci îndeosebi cel tânăr căsătorit. Aşadar, ca să nu se
să evităm, cît se poate mai mult, relaţiile şi întâmple nimic din cele amintite, se cuvine să ne
întâlnirile cu femeile, în afară dacă vreo nevoie ferim, dacă într-adevăr este cu putinţă, şi, în
indispensabilă ar face întâlnirea de neevitat. Dar general, dacă nu este cu putinţă, să evităm cel
şi atunci când s-ar produce o asemenea nevoie, să puţin convorbirile dese şi prelungite şi întâlnirile
ne păzim ca de foc, şi să ne despărţim cu hotărâre cu femei, nu fiindcă urâm genul feminin, ferească
şi cît mai iute posibil. Să ai în minte ce spune Dumnezeu, nici pentru că renegăm rudenia cu
despre aceasta Înţelepciunea: "Oare va pune acelea; dimpotrivă, se cuvine să le apropiem şi să
cineva foc în sânul lui fără ca veşmintele lui să le ajutăm după putinţă, în general pe fiecare
nu ardă? Sau va merge cineva pe cărbuni (femeie), ca una ce participă la firea omenească,
aprinşi, fără să-şi frigă tălpile?". dar îndeosebi pe acelea care au luat asupra lor
luptele castităţii, ca surori împreună luptătoare cu
II noi; dar să fim atenţi, ca nu cumva întâlnirea să
Dar dacă cineva ar spune că nu este păgubit de ne readucă în memorie patima pe care reuşisem s-
întâlnirile şi de relaţia cu femeile, acesta sau nu o îndepărtăm şi s-o depăşim.
are natură bărbătească, şi acesta este lucru foarte Se cuvine ca să potrivim cumpătarea după
curios (cu totul rar), fiindcă se găseşte între
natura bărbătească şi cea femeiască (aşa cum sunt
puterea trupului, iar munca trupească este bună
eunucii), cei care din naştere sunt incapabili şi legitimă
pentru unirea cu femeia, dacă, desigur, acceptăm I
că şi aceia sunt impasibili şi fără vreo zvâcnire
Aşadar, se cuvine să avem stăpânire şi asupra
către femei, pentru că - aşa cum spune Înţeleptul -
pântecelui. Căci educarea pântecelui este
"dorinţa eunucului, inapt pentru unirea cu
înlăturarea pasiunilor, iar înlăturarea pasiunilor
femeia, este să defloreze fecioara", sau, dacă ar
este liniştea şi seninătatea sufletului, iar liniştea
avea natură bărbătească, nu-şi dă seama, fiindcă
sufletului este izvorul cel mai productiv de
fiind scăldat în patimi, imită pe aceia care se
virtuţi. Dar cea mai bună cumpătare a pântecelui
înfurie şi vociferează şi socotesc că nu au nici o
este cea potrivită fiecăruia după puterea trupului.
suferinţă (patimă) în timp ce starea lor este
Căci unora oboseala poruncită nu le-a produs
supărare, ci le-a dat mai degrabă bună dispoziţie II
decât mâhnire; datorită solidităţii şi neobişnuitei De altfel, chiar din mulţimea mărturiilor Sfintei
construcţii şi puteri a trupului, şi ceea ce pentru Scripturi putem să stabilim ceea ce s-a spus. Căci
aceştia era uşor de suportat, pentru alţii a devenit Sfânta Scriptură porunceşte într-adevăr ca să
cauză de primejdii. Pentru că între trupuri poate lucrăm şi să ne mişcăm cu trupul şi mai degrabă
să găsească cineva atâta deosebire câtă există să sprijinim neputinţa unora decât să folosim
între aramă şi fier, pe de o parte, şi bucăţelele de ajutorul altora, dar să nu-l secătuim şi să nu-l
lemne pe de altă parte. Aşa încât cumpătarea se slăbim cu asceză exagerată. Şi pentru aceasta, îţi
cuvine să fie practicată ţinându-se seama de voi prezenta ca martor mult mai vrednic de
puterea existentă. Căci virtuţile, când sunt încredere pe Sfântul Pavel, care spune: "Auzim că
obţinute numai în suflet, au aceeaşi valoare unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând
pentru toţi, precum bunăvoinţa, indulgenţa, nimic"; dar confundând nelucrarea cu
modestia, bunătatea, dragostea frăţească, neorânduiala, spune: "că noi n-am fost fără
sinceritatea, dragostea de adevăr, compasiunea, rânduială la voi, nici n-am mâncat de La cineva
amabilitatea, filantropia; dar pe acestea le numim pâine în dar, ci cu muncă şi cu trudă am Lucrat
virtuţi proprii sufletului, pentru că, desigur, la noaptea şi ziua", şi mai mult decât aceasta:
dobândirea şi însuşirea lor trupul nu contribuie cu "mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele
nimic mai mult pentru suflet, decât numai că se mele şi ale celor care erau cu mine"; şi în alte
face pentru el camera de deliberare în care sunt părţi: "ca să-şi mănânce pâinea lor muncind", şi:
discutate virtuţile şi sunt luate hotărârile. Totuşi "ca să trăiţi în linişte, să faceţi fiecare ale sale şi
cumpătarea se cuvine să fie limitată pentru să lucraţi cu mâinile voastre".
fiecare om după puterea lui trupească, aşa încât
nici să nu contribuim mai puţin decât îngăduie Se cuvine ca ascetul să fie străin de orice
puterea reală, nici să nu ne forţăm peste putere. înfumurare, şi, când merge pe o cale efectiv
Pentru că şi aceasta, socotesc, se cuvine s-o avem frecventată, să nu se încline (privind) nici într-o
în deosebită atenţie, ca nu cumva, adică să parte, nici într-alta; adică nici comoditatea să n-o
consumăm rezistenţa trupului cu excesul îmbrăţişeze, nici trupul să nu-l extenueze prin
cumpătării şi să-l facem neputincios să cumpătare exagerată. Pentru că, dacă era bine ca
împlinească actele importante. Pentru că să neglijăm trupul şi să fie un mort viu,
Dumnezeu când a creat pe om, n-a voit ca el să Dumnezeu în orice caz dintru început ne-ar fi
fie nelucrător şi nemişcător, ci să fie activ pentru construit astfel; dar dacă nu ne-a construit aşa,
îndatoriri, căci pe Adam l-a aşezat în paradis totdeauna am făcut ceea ce a hotărât bine; şi
poruncindu-i ca să-l lucreze şi să-l păzească (căci fiindcă ne-a creat bine, toţi câţi nu păstrează pe
chiar dacă în poruncă ar fi sens de teorie, totuşi cît este posibil ceea ce a fost bine construit
înţelesul special al ei a fost vrednic de zel şi păcătuiesc.
studiu), iar după căderea lui de acolo i-a poruncit III
să-şi mănânce pâinea în sudoarea feţei. Iar că cele
Aşadar ascetul pios un lucru să reflecteze: ca nu
spuse pentru Adam au fost spuse şi pentru toţi
cumva viciul să se instaleze în sufletul lui din
descendenţii lui rezultă clar din aceasta: Că
neglijenţă, ca nu cumva curăţenia şi atenţia
Dumnezeu a hotărât împotriva lui (Adam) şi
gândului către Dumnezeu să înceteze, ca nu
moartea când a spus: "pământ eşti şi în pământ te
cumva sfinţenia Duhului şi luminarea care vine
vei întoarce", şi că toţi urmaşii lui au devenit
de acolo în suflet să se întunece. Pentru că, dacă
părtaşi cu el întru totul la această nenorocire. Se
cele menţionate se dezvoltă bine, pasiunile
cuvine aşadar să nu se intervină cu ceva contra
trupului nu vor găsi în nici un caz prilej să se
naturii şi contra celor hărăzite de Făcătorul
trezească atunci când sufletul se îndeletniceşte cu
naturii, ci, fiecare respectând aceste hotărâri, să
cele de mai sus şi nu oferă prilej trupului pentru
aibă corpul capabil să activeze şi să nu fie
trezirea pasiunilor. Căci dacă de multe ori, când
niciodată extenuat prin excese. Acesta cred că
reflectăm cu gând stăruitor, ceva pentru viaţă,
este modul cel mai bun pentru activitate, să
vederea şi urechea rămân impasibile şi întreg
păstreze fiecare cu fidelitate legile rânduite.
sufletul este atent la gândire, lăsând senzaţiile
izolate, cu atât mai mult nu vom avea timp să suficiente ca să întărească pe cel care stă înaintea
gândim la patimi, dacă dragostea dumnezeiască noastră spre examinare. Totuşi fiindcă se cuvine
prinde vigoare în sufletul nostru. Dar chiar dacă să întărim cele spuse nu numai cu sfaturi orale, ci
cumva acestea s-ar răzvrăti puţin, ele vor fi să şi confirmăm sfatul cu exemple practice, vom
liniştite îndată cu superioritatea sufletului. Căci merge la însăşi viaţa după trup a Mântuitorului,
spune-mi, ce este mai bine, să imităm pomii pe care a lăsat-o ca model şi exemplu de virtute
fructiferi, care şi pe ei se umplu până sus şi pe pentru toţi cei care doresc să trăiască pios; aşa
alţii îi bucură de roadele lor, sau să ne facem încât ceilalţi, văzând acele exemple, să trăiască
asemenea plantelor care se ofilesc de căldură şi într-un mod asemănător cu acestea, fără să
secetă, şi să fim - după profet - sfeclă pe jumătate denatureze în nici un caz originalul (arhetipul)
coaptă, care nu poate să fie întrebuinţată nici prin deosebirea imitării. Dar că Mântuitorul a
pentru nevoile familiei (deşi avem în noi de la lăsat propria Lui viaţă ca model al celei mai bune
natură puterea pentru tratamentul care ne este vieţi pentru toţi care doresc să I se supună Lui,
necesar), şi să urmărim adevărul pe jumătate, ascultaţi-L chiar pe El învăţând despre aceasta:
numai pentru suflet, nu şi pentru trup Căci dacă "Dacă-Mi slujeşte cineva - spune - să-Mi
am fi fost stabiliţi fără trup, ar fi fost necesar să urmeze", neînţelegând urmarea după trup (ceea ce
cercetăm ceea ce este mai de preţ numai pentru ar fi imposibil tuturor, ştiindu-se că Domnul se
suflet; dar fiindcă omul este dublu, dublă se află acum cu trupul în ceruri), ci imitarea vieţii
cuvine să fie şi căutarea virtuţii, obţinând-o şi Lui, cu stricteţe, cît este posibil.
prin oboselile trupului şi prin exercitările V
sufletului. Dar oboselile trupului nu sunt
nelucrarea, ci munca. Aşadar, cum a trăit şi cum S-a comportat
Mântuitorul nostru? El n-a săvârşit nici un păcat.
IV Căci, cum s-ar putea ca dreptatea să fie învinsă de
În orice caz se cuvine ca şi aceasta s-o avem în păcat? Sau cum s-ar putea ca minciuna să învingă
vedere, ca să nu ne lăsăm antrenaţi în slujirea adevărul? Sau cum s-ar putea ca forţa să fie
plăcerilor, sub pretextul trebuinţei trupului. Căci învinsă în luptă de slăbiciune? Sau cum s-ar putea
dacă era posibil să îndeplinim muncile trupului, ca inexistenţa să aibă stăpânire peste existenţă?
suportând o lipsă continuă, aceasta ar fi (fost) Căci lui Dumnezeu, Care exista de totdeauna, iar
extraordinar; dar fiindcă foarte puţine trupuri pot existenţa Lui nu are hotar, nu I se poate pune
să se menţină cu asemenea regim, se cuvine să limită; în timp ce păcatul existând ca un început
postim cu măsură şi să procurăm trupului nu poate fi conceput cu o asemenea însuşire; deci,
întărirea care-i este necesară, fără ca plăcerea să înţelegându-se existenţa (păcatului) numai pe
comande în privinţa alimentelor, ci gândirea să timpul cît lipseşte binele în cei care săvârşesc
stabilească precis trebuinţa, aşa cum un doctor păcatul, mai degrabă decât în cele săvârşite rău,
cunoscător al îndatoririlor (cu experienţă) tratează se întâmplă cu răutăţile ca şi cu întunecimea
o boală fără nici o dificultate. Aşadar, când spirituală, care se împrăştie cu lumina dreptăţii;
sufletul va dobândi această dispoziţie, cel care pentru că lumina luminează în întuneric; şi
mănâncă nu va apărea deloc mai prejos în întunericul durează până la încetarea faptelor rele.
înţelegere decât cel care nu mănâncă, iar în Căci atunci când sunt părăsite faptele rele,
privinţa scopului urmărit îşi va impune sieşi nu dispare totodată şi existenţa păcatului. "Căci -
numai postul continuu, ci chiar inaniţia, şi cu conform Scripturii - păcatul lui va fi căutat şi nu
procurarea celor necesare pentru corp va avea se va afla"; iar dacă pedeapsa pentru păcate încă
lauda unei foarte bune iconomii. Căci educarea se păstrează pentru cei ce păcătuiesc, şi pedeapsa
bine făcută trupului şi cumpătarea în mod pentru nedreptăţi este fără sfârşit. Aşadar,
obişnuit nu înfierbântă dorinţele şi nu produc Domnul "păcat n-a săvârşit, nici vicleşug în gura
dorinţe de neînfrânat. Pentru că aceasta provine Lui nu s-a aflat"; dar El a procurat multe exemple
din poftă nesăţioasă şi din voluptate. Aşadar de răbdare, îngăduinţă, cinste, blândeţe,
acestea, (urmate) pe cît este cu putinţă după legile filantropie, bunătate, modestie, înţelepciune şi, în
naturii şi mărturiile dumnezeieştii Scripturi, vor fi general, de orice virtuţi care sunt relatate clar în
Evanghelii. Într-adevăr răbdarea şi îngăduinţa Lui poruncit nu să dea, ci să restituie: "Daţi - aşadar,
sunt demonstrate prin aceea că a suportat a spus - Cezarului cele ce sunt ale Cezarului",
ispitirile, care ascundeau totdeauna exagerări, pentru că moneda era a Cezarului, al cărui chip şi
care aveau loc imediat, fapte urâte anterioare şi inscripţie le purta.
prin aceea că le demonstra în mod paşnic, ca să-i VI
îndepărteze de răutate; dar (în general), nu se
apăra şi nu ataca, ci se străduia să înfrângă Acestea sunt faptele pe care le-am relatat, dar
răutatea acelora cu binefaceri, iar rezistenţa există infinit mai multe; totuşi câte şi cît de
răutăţii lor, cu daruri de bunuri şi, în sfârşit, prin importante sunt cele ale trupului, pentru care
faptul că a acceptat să fie răstignit pentru aceia îndeosebi avem şi exemplu? Într-adevăr, în vârsta
care L-au răstignit. Iar, blândeţea şi bunăvoinţa copilăriei (Mântuitorul) era supus părinţilor şi
lui Iisus s-au dovedit prin faptul că primea pe toţi suporta cu ei, liniştit şi ascultător orice oboseală
cu bunătatea corespunzătoare Lui şi da curajul trupească. Căci (aceştia) erau oameni drepţi şi
conversaţiei (relaţiei) cu El nu numai celor mai evlavioşi, dar nu înstăriţi, ci lipsiţi chiar şi de cele
importanţi dintre oameni, ci şi acelora care se necesare (mărturie este ieslea care le-a servit ca
obişnuiseră şi doreau să facă cele mai necinstite adevărată locuinţă); ei îndurau neîntrerupte
fapte. Aşadar, astfel se apropiau desfrânaţii şi oboseli trupeşti, asigurându-şi în acest mod cele
vameşii, nu ca să-şi mărească patima luxului sau necesare. Iar Iisus, fiindcă li se supunea - precum
a zgârceniei, ci ca să şteargă patima sufletului. Şi spune Scriptura - le dovedea totdeauna ascultarea,
nu erau tulburaţi de conştiinţa perversităţii atât de participând la ostenelile lor. Dar, treptat-treptat,
mult, pe cît luau curaj din nădejdea vindecării; venind timpul descoperirii binefacerilor
pentru că aflau şi cea mai înaltă experienţă a indispensabile şi dumnezeieşti, El şi-a ales
nădejdii. Dar care sunt dovezile filantropiei şi ucenici în vederea propovăduirii împărăţiei
milei Lui? Într-adevăr, uneori folosea masa cerurilor, însă nu s-a stabilit într-un loc, ca trupul
întinsă în pustie pentru cei obosiţi din lipsă, dar îi să se odihnească iar slujirea s-o îndeplinească
primea în două moduri: şi cu abundenţa celor alţii, ci a călătorit neîntrerupt pe jos, slujind în
necesare şi cu felul aprovizionării contrar oricărei acelaşi timp cu ucenicii, aşa cum Iisus a spus:
aşteptări; alteori se milostivea de mulţimile care "Iată Eu sunt în mijlocul vostru, ca cel care
se aflau (înaintea Lui), pentru că erau necăjite şi slujeşte" şi, "după cum şi Fiul Omului n-a venit
rătăcite ca oile fără păstor şi vindeca slăbiciunile să I Se slujească, ci ca El să slujească".
trupeşti, restabilind membrele mutilate, vindeca Câteodată spăla picioarele ucenicilor săi, alteori
infirmităţile, dezlega bolile sufleteşti şi legăturile rămânea mai mult timp, învăţând într-un loc, dar
de nedezlegat ale păcatelor şi instrumentele (în general) mergea neobosit din loc în loc,
schimburilor constrângătoare (nedrepte), pe care (făcând toate acestea) pentru mântuirea noastră.
le-au făcut cu tatăl păcatului, diavolul. Iar pentru O dată a folosit un asin, şi aceasta, se pare, numai
modestia (umilinţa) Lui, cît de mari sunt pentru puţin, dar nu ca să odihnească trupul, ci ca
dovezile? Căci nu numai că a preferat să fie să se împlinească prin fapte profeţia. Iar Apostolii
învestit cu corp, ci S-a şi făcut şi S-a numit, după ce-au făcut? N-au imitat pe Stăpân? Nu s-au
felul care exista, Copil al unor părinţi modeşti; supus ei fără încetare la oboseli? Să privim la
adică S-a făcut Copil al mamei Lui, dar a fost Pavel care lucra fără încetare, călătorind
Copil al celui care a fost socotit tatăl Lui. Iar continuu, pe uscat, pe mare, a trecut prin
înţelepciunea Lui se constată din faptul că, pe de primejdii, a suferit răutăţi, a fost alungat, a fost
o parte, a mustrat pe saducheii care încercau să ia biciuit, a fost bătut cu pietre; la toate ispitirile a
în derâdere învierea cu povestea celor şapte fraţi răspuns cu ardoarea sufletului şi cu forţa trupului.
care au murit ca soţi ai uneia şi aceleiaşi femei, Dacă totuşi prin excese şi-a slăbit puterea
iar pe de altă parte, a ruşinat pe ucenicii fariseilor trupească, nu va fi încununat pentru cele de mai
împreună cu irodianii când L-au ispitit întrebând sus.
dacă trebuie să dăm dajdie Cezarului sau nu şi au Aşadar este bine ca acela care imită prin virtuţi
primit răspunsul ingenios, care putea să producă sufleteşti şi prin exerciţii trupeşti viaţa Stăpânului
nedumerirea lor în ambele (sensuri); pentru că a şi a ucenicilor Lui şi a Apostolilor sa-şi păstreze
trupul activ şi să-l folosească în slujirea celor mai ar impune îndeplinirea unei lucrări în loc
bune fapte. Pentru că acţiunea (misiunea) descoperit, nici aceasta să nu împiedice
sufletului este să dea preferinţă faptelor bune câte înţelepciunea. Pentru că înţeleptul adevărat, care
se împlinesc şi cu colaborarea trupului, iar are trupul (drept) sală de meditaţie şi de locuinţă
acţiunea (misiunea) trupului (este) să înfăptuiască sigură a sufletului, chiar dacă s-ar afla din
pe acelea cărora sufletul le dă preferinţă. Dar întâmplare în piaţă, sau la bâlci, sau la munte, sau
când trupul slăbeşte şi nu mai este în stare să pe câmp, sau în mijlocul unei mari mulţimi, el îşi
lucreze, faptul rămâne neterminat, ascuns în concentrează mintea în sine şi reflectează la cele
intenţie, ca un vlăstar care se ofileşte în pământ şi ce i se potrivesc lui. Căci este posibil ca ascetul
nu mai ajunge să fie de folos celor care l-au stând în casă, cu gândurile să rătăcească afară şi
plantat. aflându-se în piaţă să fie liniştit, ca şi cum ar fi în
VII pustie, îndreptându-şi gândul numai spre sine şi
spre Dumnezeu şi să nu accepte în simţuri
Dar, va spune cineva, şi Domnul a postit mai tulburările care din simţuri lovesc în suflet.
mult timp, ca şi Moise şi profetul Ilie. Ia aminte
însă şi la aceasta, că Domnul nostru numai o Nu se cuvine ca ascetul să stea de vorbă cu toţi
singură dată a făcut aceasta, şi Moise şi Ilie la fel; oamenii nesupravegheat
iar tot restul timpului au îngrijit trupul după I
rânduiala cuvenită şi l-au păstrat activ şi
Se cuvine ca nici să nu ne încredem în toţi
exercitându-L permanent cu străduinţe şi osteneli,
oamenii, nici să nu ne dăm pe faţă sau să ne
au realizat astfel strălucitoare virtuţi ale sufletului
descoperim fără nici o precauţie. Căci cel care
cu colaborarea trupului, după ce au reuşit să facă
trăieşte după Dumnezeu are pe mulţi care-l
mai întâi viaţa lor reală pecete şi desăvârşire a
pândesc, şi deseori înşişi cei apropiaţi (ai casei)
vieţii sufleteşti. Astfel a făcut Moise, astfel a
sunt spionii vieţii lui. Aşadar, se cuvine să nu
făcut Ilie şi însuşi Ioan, care potrivit iconomiei
avem întâlniri cu cei din afară, pe care nu i-am
planului nedezvăluit al lui Dumnezeu a trăit timp
îndelungat în pustie, dar după ce s-a împlinitcunoscut. Căci, dacă Mântuitorul, precum spune
Evanghelia, nu S-a încrezut în toţi (pentru că
planul lui Dumnezeu, el a venit în lume, unde a
predicat şi a botezat - acestea aparţin vieţiispune că "Însuşi Iisus nu Se încredea în ei"); dacă
El, Cel curat, Cel căruia nu I se poate aduce nici o
practice - şi din cauza curajului faţă de Irod şi-a
învinuire, Cel ireproşabil, Cel Drept, Cel întru
încheiat lupta. Aceasta a făcut-o tot catalogul
totul virtuos (se comportă astfel), cum noi, cei
sfinţilor şi Însuşi Iisus, pentru ca din toate părţile
păcătoşi, care alunecăm uşor, care nu ne ajungem
să devină clar, şi din legile firii şi din învăţătura
totdeauna scopul, fie din cauza slăbiciunii fizice,
Dumnezeieştilor Scripturi şi din faptele tuturor
fie din cauza celui care luptă mai dinainte
sfinţilor şi din felul vieţii Mântuitorului nostru şi
împotriva noastră în mod pervers şi fără încetare,
din rânduiala vieţii celor cuvioşi, că este bine şi
dacă ne vom încredinţa oamenilor ciudaţi, nu
avantajos ca mai degrabă să întărim corpul decât
vom atrage asupra noastră acuzaţii răutăcioase şi
să-l părăsim şi mai bine să-l facem în stare de
nu vom întări maşinaţiile împotriva noastră? Căci
fapte bune decât să-l facem nelucrător cu voinţa
noastră. adeseori cei perverşi încearcă să ponegrească şi
pe cele făcute bine şi nu suportă să lase fără
Se cuvine ca ascetul să se îndeletnicească cu ponegrire chiar greşelile cele mai mici.
lucrări potrivite II
Fără îndoială, se cuvine ca ascetul să se ocupe cu Se cuvine, aşadar, ca relaţiile cu cei din afară să
lucrări potrivite, cele care, adică, nu au nici o aibă loc cu prudenţă; pentru că prin ele celor
legătură cu negustoria şi cu petrecerile retraşi din viaţă, din lipsă de experienţă a
îndelungate şi cu câştigul necinstit, cele pe care le gândurilor, le-ar putea surveni şi altă suferinţă.
putem executa, în general, într-un spaţiu acoperit, Căci ei socotesc că nu s-a schimbat părerea celor
aşa încât şi lucrarea să se facă şi liniştea să se care şi-au schimbat felul de viaţă, ci că s-a
păstreze. Dar dacă totuşi o nevoie indispensabilă schimbat firea omenească a lor; şi nu gândesc că
asceţii sunt frământaţi în ei de aceleaşi patimi şi lovitura când a fost lovit, şi nedreptatea când a
că le înving cu puterea sufletului şi cu fost nedreptăţit, şi crede că astfel se află la
înstrăinarea lor de plăceri, ci socotesc că patimile egalitate, în timp ce altul rabdă atât de mult, până
au fost smulse complet din natura trupului lor. ce provoacă dezgust celui care nedreptăţeşte sau
Pentru aceasta, deci, dacă duhovnicul ar cădea celui care loveşte. Unul (ascetul) se străduieşte să
chiar şi numai într-o mică greşeală, îndată toţi, şi pună stăpânire pe toate plăcerile trupului, în timp
cei care mai înainte îl lăudau şi îl admirau cu ce altul (cel din lume) se bucură de plăceri fără să
multă căldură, se fac acuzatori aspri şi se sature. Aşadar, cum poate fi socotit luptător
demonstrează că laudele anterioare ale lor nu erau omul din lume în comparaţie cu ascetul? Dar să
adevărate. Căci aşa cum atunci când un luptător se ţină seama şi de altceva, care se întâmplă de
ar aluneca, adversarul îndată se ridică, îl loveşte obicei celor care poartă grijă de viaţa prezentă
şi îl doboară, la fel şi aceia, când văd pe cel care atunci când se cercetează cele cu privire la asceţi.
îşi duce viaţa în exercitarea virtuţii că se Căci atunci când ascetul, după îndelungată postire
îndepărtează oricât de puţin de la bine, îl acuză cu socoteşte că e bine să întărească corpul cu hrană,
injurii şi calomnii, ca şi cum ar arunca cu mii de aceştia vor, ca şi cum ascetul este fără trup şi
săgeţi, fără să ţină seama că ei înşişi sunt răniţi în imaterial, sau să nu primească deloc hrană, sau să
fiecare zi cu săgeţi ale patimilor. Căci luptătorii primească foarte puţină.
virtuţii, deşi sunt atacaţi de patimi asemănătoare, IV
nu sunt influenţaţi de ele decât în mică măsură
sau de obicei deloc, cu toate că sunt atacaţi de cel Şi chiar dacă văd pe ascet că nu dispreţuieşte cu
potrivnic mai puternic decât aceia. Pentru că într- totul corpul, ci îl îngrijeşte potrivit cu nevoia lui
adevăr aceştia au recunoscut lupta împotriva reală, ei denigrează, calomniază şi califică pe unii
aceluia, şi ca urmare pentru cel rău este mare ca mâncăcioşi şi gurmanzi, întinzând astfel
victoria ca să-i învingă, dar mai importantă este injuria de la unul şi de la o rea conduită a unuia,
rana dacă el este învins, fiindcă este învins la toţi, fără să ţină seama că ei mănâncă de două
definitiv în toate celelalte laturi ale virtuţii; ori, iar uneori de trei ori pe zi alimente foarte
dimpotrivă, războiul împotriva celor care se consistente şi grase şi că se îndoapă cu cantităţi
încredinţează vieţii lumeşti este dispreţuit, pe de enorme de cărnuri şi beau peste măsură vin, şi
o parte, pentru că cei mai mulţi dintre aceştia, în astfel cad pe sub mese, ca şi câinii care au fost
mod inevitabil, aleargă către înfrângere, fiind lăsaţi liberi după îndelungate privaţiuni. Dar
atraşi de diferite plăceri şi de dorinţe către păcat, adevăraţii asceţi folosesc hrană slabă şi puţin
procurându-I acestuia victoria uşoară împotriva nutritivă şi o dată pe zi; într-adevăr, fiindcă ei ştiu
lor, iar pe de altă parte, pentru că şi aceia care se să trăiască cu disciplină şi să se hrănească cu
arată că se opun oarecum păcatului, cu diferite măsură şi cum se cuvine, ei satisfac în mod
pretexte se retrag uşor din luptă şi, întorcând raţional nevoia trupului la ora mesei cu conştiinţa
spatele şi adoptând o atitudine îndărătnică, poartă curată. Pentru aceasta se cuvine, desigur, să nu fie
multe şi ruşinoase urme ale înfrângerii. judecată libertatea noastră de altă conştiinţă.
Pentru că, dacă noi ne hrănim cu mulţumire,
III pentru ce suntem ponegriţi pentru cât mulţumim
Dar dacă, câteodată, unii sunt împinşi de dorinţa (lui Dumnezeu) noi, care preferăm lipsa şi
plăcerilor lumeşti şi ar fi putut să reziste moderaţia hranei cu atâta plăcere cu câtă nici
războiului celui rău, ei nu ajung totuşi să ducă la aceia nu iau parte la strălucite şi variate dineuri?
capăt asemenea lupte, cu toate că luptele lor sunt Dar dacă unul dintre oamenii amintiţi ar fi
inferioare în măsură infinită în comparaţie cu cunoscut pentru înţelepciunea şi pietatea lui şi
luptele asceţilor. Pentru că unul se străduieşte să- prin bunăcuviinţă duce viaţa noastră, a sta la
şi păstreze drepturile şi luptă stăruitor în masă cu un asemenea (om) nu este neraţional,
controversele pentru situaţiile existente, în timp dacă nevoia ar impune aceasta.
ce altul cedează şi drepturile sale celor care le
contestă, împlinindu-se aceea: "De la cel care ia
Nu se cuvine să aibă loc ieşiri dese şi
ale tale nu cere înapoi". Într-adevăr, unul a întors necontrolate
I după cum contrariul, nestatornicia, constituie un
Nu se cuvine nici sub motivul vizitării şi întâlnirii lucru rău. Dar dacă cineva stabileşte în mod sigur
fraţilor să aibă loc ieşiri multe şi dese, (pentru că binele în sufletul lui şi prin exercitare îndelungată
şi aceasta este o invenţie diavolească, din dobândeşte experienţa conducerii pasiunilor şi
moment ce cu acest procedeu se străduieşte temperează neînfrânările trupeşti şi pune
vrăjmaşul să slăbească statornicia noastră şi stăpânire pe dereglările sufleteşti, iar prin curajul
disciplina vieţii şi să ne arunce în iubirea de pe care i-l dă controlul asupra gândului, ar dori să
plăceri şi în gânduri dezordonate), ci să ne iasă mai des, spre a face bine şi să viziteze pe
întreţinem cu noi înşine în linişte şi să reflectăm fraţi, acesta are un motiv în plus să iasă, pentru ca
ca să îndreptăm păcatele sufletului. Căci cel care punând lumânarea în sfeşnic, să procure tuturor
a părăsit de curând lumea cu firea ei este într- lumina îndrumării faptelor bune; numai dacă ar
adevăr demn de laudă pentru înclinarea lui spre avea curajul, ca şi prin vorbă şi prin faptă, să se
cele bune, dar n-a ajuns totuşi desăvârşit în arate pe sine celor cu care se întreţine ca şcoală a
virtuţi, ci adeseori nu este în stare să conceapă virtuţilor; astfel se va salva şi pe sine, precum a
modul săvârşirii lor, ci este nevoie să se cerceteze spus Apostolul: "ca nu cumva altora
pe sine în linişte, ca să vadă bine pasiunile şi propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic".
pornirile dezordonate ale sufletului şi să lupte cu Asceţilor nestatornici nu trebuie sa li se acorde
curaj împotriva lor şi să îndrepte cu gânduri mai încrederea şi libertatea de a vorbi, ci de cei
bune pe cele dezordonate; pentru că ordinea
asemenea să ne ferim
sufletului este condiţia virtuţii. Aşadar, cel care
voiajează continuu şi trece dintr-o parte într-alta, I
cel care totdeauna risipeşte şi distruge ataşarea şi Într-adevăr, se cuvine să ne ferim de cei
concentrarea sufletului şi se obişnuieşte puţin nestatornici, care pleacă de la ei la alţi fraţi,
câte puţin să se întoarcă spre plăcerile trupului, asaltând din plăceri continui şi stăruitoare
cum va putea să se vadă pe sine clar sau să mănăstirile şi, sub pretext de aşa-zisă dragoste
cunoască pe cele ce nu sunt bune sau să le frăţească, îşi satisfac plăcerile cărnii; dar nu au ca
îndrume pe acestea spre ceea ce se cuvine, în podoabă în sufletele lor nici siguranţă, nici
timp ce el încă aţâţă sufletul spre plăceri statornicie, nici ordine, nici înţelepciune, ci tot
violente? ceea ce este ciudat şi josnic, fiind plini de
II continuă visare şi nejudecată, de înşelăciune şi
prefăcătorie, de vorbărie mincinoasă şi
Se cuvine, aşadar, ca fiecare să rămână liniştit şi
lăudăroşenie înşelătoare. Aceştia sunt neinstruiţi
să-şi treacă timpul în mod obişnuit în propria-i
în vorbă şi neînfrânaţi la pântece; în suflet sunt
locuinţă, ca să aibă aceasta ca dovadă a curăţeniei
mereu nehotărâţi şi schimbători de ici-colo;
lui; să nu se închidă însă complet, ci să şi iasă
gândurile le au asemenea zborului liliecilor;
când este nevoie, însă în mod deschis, încât să
niciodată nu privesc spre ceea ce este drept, ci
nu-şi creeze probleme de conştiinţă, ci să viziteze
zboară oblic şi schimbând mereu direcţia; una
pe cei mai buni şi mai de folos fraţi prin
lasă să se întrevadă de la primele mişcări şi către
austeritatea vieţii lor, luând exemple de virtuţi din
altceva se îndreaptă prin schimbarea părerii
întâlnire folositoare, ieşind aşa cum am spus, cu
împotriva oricărei aşteptări; încep multe şi nu
măsură şi într-un mod de nereproşat. Pentru că
continuă (până la capăt) nimic.
adeseori ieşirea, după ce înlătură neglijenţa ce se
instalase în suflet şi procură oarecare reconfortare II
şi uşurare insuflă bună dispoziţie pentru reluarea Dar se aseamănă şi cu animalele de povară, care
luptelor pentru pietate. Dar dacă cineva se se învârtesc în jurul pietrelor de moară şi, cu toate
mândreşte că nu iese din cameră, să ştie că se că umblă timp îndelungat, se găsesc mereu în
mândreşte pentru un lucru sec. Căci nici neieşirea acelaşi loc; şi într-adevăr, trupul se oboseşte, dar
nu este bună de la sine nici ieşirea din timp în ele nu se îndepărtează deloc de spaţiul mic; astfel
timp nu face bine sau rău, ci ataşarea sigură şi şi aceia, învârtindu-se mereu în jurul patimilor
neclătinată la bine constituie un lucru important, trupului, nu fac nici un progres în privinţa
înălţării spirituale, ci aleargă într-un cerc fără unelti şiretlicuri, va provoca multe agitaţii şi
sfârşit şi îndeletnicindu-se mereu cu dorinţele şi suspiciuni şi va distruge liniştea sufletului. Şi
plăcerile trupeşti, trec de la acestea iarăşi la Dumnezeul păcii va fi alungat, nemaigăsind unde
aceleaşi şi nu se îndepărtează de sclavia răutăţii să se odihnească. Cunoscând aşadar paguba, să
din cauza perversităţii intenţiei lor. Aceştia scot evităm inconvenientul dorinţei. Dar dacă
în evidenţă chipul voii ca momeală pentru cei Dumnezeu va alege pe cineva pentru aceste
care văd şi ascund în ei lăcomia şi mârşăvia şi lucrări, cel priceput ştie cum să procedeze ca să
vulpea perfidă, dar se străduiesc să atragă spre fie recunoscut cel vrednic, fără ca în noi înşine să
răutatea lor pe mulţi; cei care nu ştiu să-şi tindem către aşa ceva, sau să provocăm în suflet
îndrumeze gândul şi urmează cu uşurinţă şi dorinţa (aceasta). Căci şi aceasta este o boală
îndrumarea bună şi pe cea rea şi tot ceea ce ar foarte grea a sufletului şi îndepărtare de faptele
indica cineva ca drept sau posibil; şi pe aceştia, bune.
aşadar, se străduiesc să-i împingă spre propria lor
prăpastie, socotind deformarea acestora ca
Nu se cuvine să dorim cele bune din vanitate
propria lor justificare şi asocierea acestora la I
perversitate ca micşorare a gravităţii relelor Se cuvine să evităm îndeosebi mândria, care nu
făcute. De aceştia, deci, se cuvine să se poarte ne îndepărtează de la început să reluăm ostenelile
grijă prin orice chip, ca să nu vatăme pe alţii prin (căci astfel răul ar fi mai mic), ci după osteneli ne
transmiterea întinării sufleteşti, şi chiar ei, fiindrăpeşte coroanele, şi punând stăpânire pe noi ne
respinşi de pretutindeni, se vor întoarce câteodată împiedică mântuirea; instalează împotriva noastră
spre bine, luând ca îndrumător ruşinea şi ca în apropierea boltei cereşti legiunile ei,
sfătuitoare pentru îndepărtare de răutate ambiţionându-se să doboare virtuţile, care au fost
aversiunea fraţilor serioşi. Căci aceasta a învăţat înălţate până la ceruri. Căci după ce vede pe cel
şi Pavel când a vorbit despre cei care nu lucrau care călătoreşte pe drumul pietăţii că şi-a umplut
nimic, ci umblau fără rânduială: "pe acela să-l corabia gândirii lui cu felurite virtuţi, atunci pune
însemnaţi şi să nu aveţi cu el nici un amestec ca în mişcare uraganul ei şi se luptă să răstoarne şi
să-i fie ruşine". să scufunde încărcătura corabiei. Căci după ce a
Se cuvine ca ascetul să nu dorească în nici un convins gândirea corăbierului împărăţiei de sus să
chip să devină clericul sau superiorul fraţilor privească spre cele de jos şi spre măririle
omeneşti, îndată întoarce în afară toată bogăţia
Într-adevăr se cuvine ca ascetul să nu dorească în sufletului şi trăgând pe pământ temeliile
nici un chip să devină clericul sau superiorul virtuţilor, provoacă osteneli până la cer de înalte,
fraţilor. Pentru că boala aceasta este diabolică şi pentru că face să se ceară de la oameni răsplata
delictul este dovada iubirii de mărire, care este pentru ostenelile care au fost împrăştiate, în timp
semnul distinctiv al celei mai înalte răutăţi a ce trebuia să se privească numai spre Dumnezeu
diavolului. Căci şi acela din această patimă a şi la El adunând faptele noastre (bune), de la El să
căzut în mândrie; şi cel care se lasă condus de primească răsplata după dreptate. Însă noi am
această patimă suferă la fel cu acela. Ca urmare preferat să lucrăm pentru slava oamenilor în loc
această patimă pe cei pe care pune stăpânire îi să urmărim cu zel cele bune pentru Dumnezeu, şi
face să devină calomniatori, certăreţi, ponegritori, cerem de la oameni răsplata goală a laudei; dar
neruşinaţi, linguşitori, plăsmuitori de neadevăruri, astfel, în mod logic şi pe bună dreptate, pierdem
servili peste măsură, josnici, aroganţi şi răsplătirile dumnezeieşti, pentru că nu ne-am
provocatori de nenumărate tulburări. Căci un ostenit pentru Dumnezeu, ci am lucrat pentru
asemenea (om) îşi bate joc de cei vrednici şi îi oameni. Aşadar, după ce, de la aceştia, în locul
calomniază, iar adeseori se va ruga pentru răsplăţilor culegem paguba răsplăţilor, ce vom
moartea lor, pentru ca, în lipsa celor buni pentru cere de la Dumnezeu pentru care n-am voit să
lucru, voturile să se îndrepte spre el. Va linguşi lucrăm deloc? Şi că aceasta este adevărat, ascultă
încă pe cei în drept să avanseze pe cineva cleric şi Sfânta Evanghelie, care spune pentru cei care fac
pentru aceasta va fi servil; dar devine îndrăzneţ lucruri bune, ca să placă oamenilor: "Adevărat
faţă de cei mai mici dacă se opun. Aşadar va grăiesc vouă: îşi iau răsplata lor".
II care se ocupă cu cele asemenea să se rătăcească
Aşadar, să evităm vanitatea, câinele răpitor al de la cuvântul drept, pentru că sufletul se
bogăţiei sufleteşti, vrăjmaşul agreabil al sufletelor împrăştie în râs şi slăbeşte înţelepciunea şi
noastre, viermele virtuţilor, jefuitorul cu plăcere concentrarea gândirii. Iar adeseori răul după
al faptelor noastre bune, cel care a uns cu miere mersul lui ajunge şi la un limbaj ruşinos şi la cea
otrava înşelăciunii ce-i este familiară şi a întins din urmă lipsă de cuviinţă, aşa încât să nu se pună
către cugetele oamenilor paharul aducător de de acord în acelaşi timp cumpătarea sufletului şi
moarte, pentru ca - ştiu - să se îndoape pe înclinarea spre glumă. Iar dacă vreodată ar fi
nesăturate, din patimă. Căci slava lumească este nevoie să se creeze o bună dispoziţie prin cuvinte,
plăcută pentru cei neinstruiţi. Dar altfel ea ca să se înlăture (uşureze) o durere, cuvântul
pregăteşte pe cei pe care pune stăpânire să vostru să fie plin de har duhovnicesc şi dres cu
păcătuiască cu uşurinţă şi prin judecată dreaptă. sarea evanghelică, ca să exale parfumul bunei
Căci cel care doreşte slavă întoarce judecăţile ca dispoziţii de înţelepciune interioară şi să bucure
să-i fie favorabile; şi aceasta socoteşte el cinstit pe ascultător şi cu destinderea şi cu harul
ceea ce-l face admirat de către primii veniţi. Dacă înţelepciunii.
cei răi şi fără minte admiră răul şi cel lăudat va Despre bunătate şi în ce mod se formează
face, în orice caz, ceea ce crede că aplaudă dragostea
judecătorii faptelor lui, atunci vanitatea nu este
numai omorâtorul faptelor bune, ci şi Ascetul trebuie să fie îndeosebi plin de bunătate,
îndrumătorul către cele rele. Pentru aceasta fiindcă de duhul bunătăţii sau s-a împărtăşit sau
trebuie să privim către cuvântul drept şi către doreşte să se împărtăşească. Şi se cuvine ca cel
Dumnezeu, îndrumătorul bun al cuvântului drept, străin de acest duh să fie asemănat celui care s-a
şi să mergem astfel precum ne arată Dumnezeu; înstrăinat. Iar dacă ar fi necesar vreodată să ne
iar dacă unii laudă acest drum, să nu socotim indignăm împotriva superiorului nostru
lauda lor mare lucru, ca şi cum privim spre un nepăsător, indignarea să fie logică. Pentru că de
lăudător ceresc, ci numai să ne bucurăm instrumente cu tăiş se folosesc şi ucigaşii, se
împreună cu ei pentru preţuirea dreaptă a faptelor folosesc şi doctorii. Unii însă fiindcă mânuiesc
bune; iar dacă alţii blamează, să nu ne clătinăm instrumentul cu mânie şi cu cruzime, săvârşesc
deloc, ci să-i compătimim pe aceia care nu ştiu să lucruri cu totul absurde, omorând pe semenii lor;
judece drept şi îndură cel mai înfricoşător în timp ce doctorii, fiindcă folosesc instrumentele
întuneric al gândirii. tăioase cu raţiune, procură cea mai mare
binefacere, căci salvează pe cei aflaţi în
Despre timpul potrivit pentru vorbiri primejdie. Astfel şi cel care a învăţat să se
Aşadar, acestea sunt cele ce formează sumarul indigneze în mod raţional aduce mare folos celui
faptelor pe care nu le-am expus după mărimea împotriva căruia îndreaptă indignarea lui, fiindcă
propriei lor virtuţi, ci după măsura puterii repară nepăsarea sau răutatea; pe când cel care
noastre; însă şi celelalte virtuţi care este stăpânit de patima mâniei, niciodată nu
înfrumuseţează felul obişnuit (de viaţă), cum sunt săvârşeşte ceva bun. Din acestea rezultă clar că
cuvinte potrivite la timp potrivit şi cu scop indignarea la timp potrivit este necesară şi celor
folositor, socotesc că este uşor tuturor să le care poartă foarte mult grijă de bunătate. Fiindcă
cunoască. Iar cuvinte folositoare sunt discuţiile, şi Moise, care a fost mărturisit ca cel mai blând
la timp potrivit, despre virtute, sau acelea care au dintre toţi oamenii, când i-a cerut-o momentul, s-
în vedere o nevoie existentă şi urgentă sau şi a indignat şi a ajuns la un asemenea punct de
acelea care, într-un fel, tind spre zidirea tulburare, încât să-şi manifeste indignarea prin
ascultătorilor; celelalte cuvinte (vorbiri) să fie uciderea celor din acelaşi neam, o dată când au
evitate, ca inutile şi păgubitoare. fabricat viţelul (de aur), altă dată când s-au întinat
prin lipirea de Baal-Peor. Aşa încât este posibil ca
Ascetul nu trebuie sa încline spre glume şi cel blând să se indigneze, aşa cum hotărăşte
Se cuvine ca ascetul să se abţină de la orice raţiunea, şi să nu distrugă virtutea blândeţii. Dar
glumă. Căci de multe ori se întâmplă ca aceia ca să rămână cineva inflexibil sau să nu se
indigneze, aşa cum este logic, nu însemnează n-am distins în câte chipuri încolţesc cugete rele
blândeţe, ci inactivitatea naturii. Iar blândeţii îi în gândurile bune, am socotit să adăugăm acum şi
urmează precum ceva natural toleranţa, pentru că aceasta, aşa încât cercetarea acestei părţi să fie
blândeţea este mama toleranţei. Dar în cei cu deplină. Aşadar, există două chipuri potrivit
adevărat blânzi există deopotrivă şi bunătate, însă cărora cugetele rele provoacă tulburări în
nu şi în cei care au caracterul distrus, pentru că gândurile bune: sau sufletul din cauza propriei lui
bunătatea este materia blândeţii. Dar când acestea neglijenţe se înşeală cu privire la lucrurile care nu
se combină între ele şi se unesc, formează se cuvin şi se gândeşte la lucruri neraţionale, sau
împreună cea mai bună dintre virtuţi, dragostea. diavolul se străduieşte cu vrăjmaşii săi să-i
inspire cu orice chip în minte lucruri neraţionale
Despre înţelepciune şi s-o îndepărteze de la contemplarea şi de la
Înţelepciunea trebuie să fie în fruntea tuturor cugetarea lucrurilor lăudabile. Aşadar, când
faptelor; pentru că fără înţelepciune orice, chiar şi sufletul lasă în nelucrare concentrarea şi
ceea ce pare bun, se schimbă în răutate când se intensitatea gândirii şi doreşte cele ce se întâmplă
face la timp nepotrivit şi fără măsură. Dar când să-i iasă în cale, atunci duhul este purtat către
cuvântul şi înţelepciunea fixează timpul şi măsura lucrurile pe care şi le reaminteşte fără o ordine şi
pentru lucrurile bune , câştigul în folosirea lor cunoaştere corespunzătoare, şi preocupându-se
este minunat şi pentru cei care dau şi pentru cei mai mult cu acestea trece de la rătăciri la rătăciri
care primesc. mai mari şi de multe ori prin gânduri către cele
Despre credinţă şi nădejde ruşinoase şi necuviincioase în cele din urmă se
distruge. Dar neglijenţa de acest fel şi dezordinea
Tuturor întreprinderilor să le premeargă credinţa sufletului trebuie să le îndreptăm şi să le
în Dumnezeu şi să urmeze (însoţească) restabilim cu atenţia mai puternică şi neîntreruptă
optimismul, aşa încât cu credinţa să întărim a minţii şi să întoarcem mintea totdeauna la lucrul
puterea sufletului şi cu optimismul să fim bine prezent prin cugetarea despre lucrurile bune.
dispuşi pentru faptele bune; pentru că fără
ajutorul de sus nici urmărirea celor bune din II
partea oamenilor nu poate fi dusă la capăt, dar Iar când diavolul ar încerca să ne atace şi s-ar
nici harul de sus nu vine la cel lipsit de râvnă; grăbi să dezlănţuie cu multă violenţă, ca nişte
dimpotrivă, pentru ca virtutea să fie deplină, săgeţi înroşite în foc, gândurile lui împotriva
trebuie ca ambele să fie unite, adică şi buna sufletului fără grijă şi liniştit, şi să-l ardă pe
dispoziţie omenească şi întărirea care coboară de neaşteptate şi să-l facă să-şi reamintească pentru
sus prin credinţă. multă vreme şi stăruitor acelea pe care le-a suferit
o singură dată; atunci trebuie ca aceste curse să le
Despre umilinţă primim în faţă cu veghere şi atenţie gata de
Pentru toate faptele săvârşite de noi, sufletul să înfruntare, aşa cum face luptătorul care evită cu o
prezinte motivări Stăpânului, socotind logic că, în precauţie foarte precisă şi cu iuţeala trupului
general, nimic nu se realizează cu propria lui loviturile adversarilor, şi să oferim în rugăciunile
putere. Căci o asemenea dispoziţie sufletească ne şi în invocările ajutorului de sus sfârşitul
inspiră umilinţă. Iar umilinţa este tezaurul războiului şi îndepărtarea săgeţilor. Pentru că
virtuţilor. Acestea sunt de la noi pentru tine, cum aceasta ne-a învăţat-o Pavel, zicând: "Luaţi
ar spune cineva, seminţele cuvintelor despre pavăza credinţei cu care veţi putea să stingeţi
virtute; iar tu, luându-le de aci, să ne restitui toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului".
multă roadă şi să împlineşti cuvântul Aşadar, chiar dacă în timpul acestor rugăciuni ni
înţelepciunii, care îndeamnă să dăm motivări s-ar sugera închipuiri (viziuni) rele, sufletul să nu
(sfaturi) celor înţelepţi, ca să se facă mai înţelepţi. înceteze să se roage şi să nu creadă că el poartă
În câte chipuri iau naştere gândurile rele în suflet răspunderea pentru sugestiile rele ale
vrăjmaşului, ca şi pentru imaginaţiile ciudatului
I scamator; dimpotrivă, să fie convins că
Fiindcă am cercetat deja cele despre gânduri, dar imaginaţia cugetelor rele se datorează obrăzniciei
inventatorului de răutate şi să redublăm II
îngenuncherea şi să rugăm pe Dumnezeu să Ce poate să fie egal cu acest fel de viaţă? Ce este
distrugă pentru aceasta bariera rea a cugetelor mai fericit? Ce este mai preţios decât reunirea şi
neraţionale, aşa încât, fără obstacole, cu puterea unirea? Ce este mai plăcut decât combinarea
minţii să treacă îndată şi neîmpiedicat spre caracterelor şi sufletelor? Oameni de neamuri
Dumnezeu, fără a fi întrerupt vreodată de diferite şi din ţări diferite au acţionat şi s-au unit
asaltările amintirilor rele. Iar dacă influenţa într-o atât de desăvârşită unitate, încât să poată fi
păgubitoare a gândurilor ar deveni mai puternică socotiţi un suflet în multe trupuri, şi trupurile
din cauza neruşinării vrăjmaşului, nu trebuie să multe să apară ca organe ale unui singur cuget.
ne dăm bătuţi şi nici să nu ne oprim la mijlocul Cel slab la trup are pe mulţi care îl ajută cu
luptelor noastre, ci să răbdăm până atunci până bunăvoinţă; cel bolnav şi abătut cu sufletul are pe
când Dumnezeu va vedea perseverenţa noastră şi mulţi care îl îngrijesc şi îl redresează. Sunt
ne va lumina cu harul Duhului, care pe vrăjmaş deopotrivă robi unul altuia, sunt stăpâni unii
să-l pună pe fugă, iar mintea noastră s-o purifice altora şi cu libertate de neînvins se străduiesc să-
şi s-o umple de lumină dumnezeiască şi să facă în şi dovedească reciproc cea mai desăvârşită
aşa fel încât gândul nostru să slujească lui slujire, pe care n-a reuşit s-o producă vreo
Dumnezeu cu linişte netulburată şi cu plăcere. nenorocire de forţă majoră (calamitate), care
Către călugării care vieţuiesc chinovitic provoacă multă nelinişte celor care conduc, dar a
fost înfăptuită cu plăcere de libertatea de opinie;
I
pentru că dragostea supune pe cei liberi unul
Aşadar, am vorbit mai înainte, atât cît a fost altuia, şi asigură libertatea fiecăruia cu alegere
posibil, pentru fiecare ascet şi pentru cel care a personală. Asemenea acestora ne-a voit
îmbrăţişat viaţa retrasă, cum, anume, trebuie să Dumnezeu dintru început şi asemenea lor ne-a
exercite sufletul spre ce este bun şi să îndrumeze creat. Aceştia ne reamintesc vechiul bun, pentru
trupul spre ceea ce se cuvine, pentru ca să poată că trec în umbră păcatul protopărintelui Adam;
să imprime în noi pe filosoful (înţeleptul) căci n-ar exista împărţiri şi neînţelegeri între
desăvârşit. Totuşi fiindcă mai mulţi asceţi trăiesc oameni dacă păcatul n-ar fi împărţit firea în două.
în chinovii (mai mulţi la un loc), unde îndeamnă Aşadar, aceştia sunt imitatori adevăraţi ai
unul sufletul celuilalt către virtute şi prin Mântuitorului şi ai vieţii Lui după trup. Căci,
compararea faptelor se îndeamnă spre desăvârşire precum Acela, formând un tot cu ucenicii, a făcut
morală, am socotit că este drept să-i îndrumăm şi toate comune şi pe Sine - Apostolilor, la fel şi
pe aceştia prin cuvinte. Dar trebuie să cunoască aceştia, câţi observă desigur cît mai corect buna
întâi cît de mare şi de important este bunul pe rânduială a vieţii - imită cu exactitate viaţa
care îl urmăresc şi după aceea să primească Apostolilor şi a Domnului. Aceştia râvnesc viaţa
îndemnul către acest bun, ca să dovedească îngerilor, păzind ca şi aceia, cu exactitate viaţa în
bunăvoinţă şi râvnă corespunzătoare importanţei comun. La îngeri nu există ceartă, nici discuţie,
faptului. La început, aşadar, se întorc la bunul nici contradicţie. Toate aparţin fiecăruia şi toţi
după natură, pentru că îmbrăţişează comuniunea înmagazinează pentru ei înşişi toate bunurile.
şi vieţuirea împreună. Căci comuniune perfectă Căci bogăţia îngerilor nu este materie care se
de viaţă, după mine, există acolo unde nu mai descrie, care să se facă bucăţi, dacă ar trebui să se
sunt proprietari, contradicţiile de păreri au împartă la mai mulţi, ci este creaţie nematerială,
dispărut, iar orice tulburare şi contestare şi ceartă bogăţie a minţii.
au fost îndepărtate, şi unde toate sunt comune;
III
inimile, cugetele, trupurile şi acele prin care se
hrănesc şi se îngrijesc trupurile, comun este Şi pentru aceasta, bunurile rămân întregi ca ale
Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre fiecăruia şi pe toţi îi fac bogaţi deopotrivă, fiind
pietate, comună este mântuirea, comune sunt indiscutabil socotite ca o realizare proprie a lor.
luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt Căci contemplarea celui mai înalt bun şi posesia
coroanele, unde mulţi formează unul şi unul nu celei mai clare dintre virtuţi este agoniseala
este singur, ci în mai mulţi. (comoara) îngerilor, către care este îngăduit
tuturor să privească şi fiecare să ia întreaga Aşadar, cu ce chip din lume ar putea să fie
cunoaştere şi posesie a lor. Asemenea acestora reprezentată puterea (acestei) realizări? Cu nici
sunt asceţii adevăraţi; ei nu urmăresc cele un chip de pe pământ; singur chipul cel de sus
pământeşti, ei caută cele cereşti, şi toţi, fiecare în rămâne. Tatăl Cel de sus este calm, fără pasiune,
parte, dobândesc întreg acest tezaur pentru ei şi El îi atrage pe toţi (numai cu cuvântul). Copiii
înşişi prin distribuire care nu separă în părţi. Căci Tatălui de sus nu sunt întinaţi; curăţenia i-a făcut
este vorba de posesia virtuţii şi de bogăţia fii şi pe aceştia. Dragostea uneşte cele de sus;
faptelor şi de lăcomia vrednică de laudă şi de dragostea i-a unit şi pe aceştia între ei. În
răpire fără (a provoca) vărsare de lacrimi şi de realitate, însuşi diavolul depune armele în faţa
lăcomia care se încununează, unde cel care nu acestei falange, pentru că este insuficient pentru
este harnic este vinovat. Toţi răpesc şi nimeni nu atât de mulţi luptători, care se rânduiesc în ordine
este păgubit şi pentru aceasta pacea este răsplătită de luptă împotriva lui bine înarmaţi şi reuniţi, dar
(premiată) cu bogăţia. Aceştia răpesc de la atât de bine strânşi între ei, prin dragoste şi
înaintaşi bunurile împărăţiei anunţate, pentru că protejaţi de Duhul (Sfânt), ca un baraj, încât nici
prezintă viaţa lor virtuoasă şi comuniunea lor cu cea mai mică dintre săgeţile lui nu reuşeşte să se
o copie exactă a felului de viaţă şi a situaţiei de strecoare. Ia aminte, împreună cu mine la lupta cu
dincolo. Aceştia au realizat sărăcia în mod suflet unit a celor şapte Macabei şi vei găsi că
desăvârşit pentru că nu au nimic propriu, ci toate aceştia erau uniţi mai cald. Referindu-se la
aparţin tuturor. Aceştia au arătat cu înţelepciune aceştia, proorocul David a exclamat în psalmi:
cît de mari bunuri ne-a adus întruparea "Iată acum ce este bun şi ce este frumos decât
Mântuitorului, pentru că firea dublă a oamenilor, numai a locui fraţii împreună", şi înţelegea prin
care a fost făcută bucăţi a fost readusă, atât cît a "bun", viaţa stimată şi prin "frumos", plăcerea
depins de ei, la ea însăşi şi la Dumnezeu. Pentru care ia naştere din buna înţelegere şi din unire.
că acesta a fost, pe scurt, scopul coborârii după Toţi câţi trăiesc această viaţă cu exactitate, mi se
trup a Mântuitorului: să readucă firea omenească pare că imită cea mai înaltă virtute.
la ea însăşi şi la El; şi după ce va şterge reaua
împărţire în două, să restabilească vechea unire,
Se cuvine ca ascetul să treacă la viaţa ascetică cu
aşa cum un foarte bun doctor reuneşte prin examinare hotărâtă, şi despre supunere
remedii salvatoare corpul care a fost despărţit în Pentru cei care au minte pătrunzătoare, prin
multe părţi. expunerea caracteristicilor vieţii ascetice,
IV cuvântul a înfrumuseţat îndrumarea (canonul)
vieţii. Dar fiindcă se cuvine ca pentru fraţii mai
Am relatat acestea, nu ca să arăt dorinţa mea de simpli să fie expuse şi mai clar regulile acestei
glorie şi să înalţ prin cuvinte realizările celor care vieţi, cu referire la fiecare, către aceasta ne vom
vieţuiesc chinovitic (căci cuvintele nu au putere şi îndrepta acum.
atât de mare, încât să laude lucrurile mari, ci mai
degrabă să le umbrească prin slăbiciunea Aşadar, cel care vine la o astfel de viaţă, înainte
expunerii), ci ca să relatez după putere şi să arăt de toate, trebuie să aibă o gândire fermă şi
mulţimea şi mărimea realizării. Căci ce ar putea neclintită şi de nezdruncinat şi o asemenea bună
să ajungă la egalitate, prin comparaţie cu acest dispoziţie încât duhurile răutăţii să n-o atace şi să
bun? Pentru că, acolo unde există un tată care n-o schimbe şi să arate perseverenţa martirilor cu
imită pe Tatăl ceresc şi mulţi copii care se tărie de suflet până la moarte; în plus, trebuie să
străduiesc cu râvnă să se depăşească unul pe altul fie ataşat poruncilor lui Dumnezeu şi să fie
prin acte de condescendenţă faţă de întâistătător, ascultător superiorilor (stareţilor); căci aceasta
acolo copiii trăiesc în bună înţelegere între ei şi este sinteza vieţii (ascetice). Adică, aşa cum
primesc pe tată cu faptele lor virtuoase, fără să Dumnezeu, Care este şi se socoteşte demn să fie
atribuie firii cauza vieţuirii împreună, ci pentru că numit Tatăl tuturor, cere ascultare absolută de la
împlinesc cuvântul îndrumător şi păzitor al cei care-I slujesc, la fel şi părintele duhovnicesc
vieţuirii în comun mai sigur decât firea şi pentru între oameni, care adaptează poruncile lui la
că se ţin uniţi prin legătura Sfântului Duh. legile lui Dumnezeu, pretinde ascultare
indiscutabilă. Căci dacă cel care se consacră unei
lucrări mecanice, care ne este folositoare pentru gândurile voastre". Aşadar să fim cumpătaţi, de
viaţa prezentă, se supune întru totul tehnicianului la toate acestea, pentru ca să nu ajungă şi la noi
şi nu-l contrazice deloc în dispoziţiile lui, nici acuzaţia Domnului, că strecurăm ţânţarul şi
chiar când acesta ar lipsi puţin din apropierea lui, înghiţim cămila.
ci tot timpul este cu ochii la maestru şi primeşte
mâncarea şi băutura şi felul de viaţă pe care acela
Nu trebuie să se urmărească întreţinerea de
i-l hotărăşte, cu atât mai mult cei care vin să convorbiri cu rudele care trăiesc în viaţa civilă,
înveţe pietatea şi egalitatea, după ce se conving sau să se poarte grijă de lucrurile acestora
pe ei înşişi că vor putea să dobândească de la I
superior (stareţ) această cunoaştere, vor oferi
superiorilor disciplină deplină şi ascultare Aşadar, se cuvine ca de neamuri şi de prieteni şi
absolută în orice, şi nu vor cere explicaţii pentru de părinţi să fim separaţi cu starea sufletească,
porunci, ci vor îndeplini lucrul care li s-a aşa cum vedem pe cei morţi că lipsesc dintre cei
poruncit; dar dacă n-ar şti ceva din cele care vii. Căci acela care cu adevărat s-a încredinţat
contribuie la mântuire, se va îngădui să întrebe şi luptelor virtuţii şi a renunţat la toată lumea,
să înveţe în mod cuviincios şi cu respectul împreună cu cele ce îi aparţin ei, şi ca să mă
cuvenit. Dar fiecare om trebuie să se străduiască, exprim mai deplin, s-a răstignit pe sine, acela a
încât să nu fie înjosită măreţia sufletului prin murit pentru lume şi pentru toţi cei din lume, fie
revolta plăcerilor. Căci, cum ar mai putea sufletul că sunt părinţi, fie că sunt fraţi, fie că aparţin
care a fost absorbit jos de plăcerea cărnii, să rudeniei de a treia sau de a patra sau de o mai
privească cu ochiul liber spre lumina cu care se îndepărtată treaptă. Aşadar, dacă părinţii se
înrudeşte şi se înţelege uşor? Pentru aceasta separă de viaţa (lumească) şi îmbrăţişează viaţa
trebuie înainte de toate să exercite cumpătarea, copilului, ei sunt rude cu adevărat, dar nu mai
care este paznicul sigur al înţelepciunii şi nu ocupă locul de părinţi, ci locul de fraţi. Căci cel
îngăduie gândirii stăpâne să rătăcească ici şi colo. mai adevărat părinte, primul, este Tatăl tuturor,
Căci, precum apa ţâşneşte drept spre suprafaţă iar al doilea după Acela este superiorul (stareţul)
prin canale sub presiune şi nu poate să se vieţii duhovniceşti. Dar dacă neamurile rămîn să
împrăştie aiurea, la fel şi cugetarea oamenilor; păstreze viaţa de mai înainte, ele sunt parte a
căci cumpătarea, ca un canal impenetrabil, care lumii de care noi ne-am separat şi nu se aseamănă
este presat din toate părţile, se va înălţa în cele deloc cu cei care au lepădat pe omul trupesc şi au
din urmă, ca din frica de a se mişca, spre dorinţa refuzat reconcilierea cu aceştia. Iar cel care
celor mai înalte, fiindcă nu are unde să se acceptă cu sârguinţă prietenia celor din lume, să
împrăştie. Căci nu este cu putinţă vreodată ca să se îndeletnicească tot timpul împreună cu ei,
stea fix cel care a primit de la creator firea de a se instalează în sufletul lui, prin întâlnire
mişca fără încetare; iar când este împiedicat să se (convorbire) permanentă, stările sufleteşti ale
mişte către cele deşarte, este cu neputinţă să nu acelora. Şi atunci, după ce mintea lui a fost
urmeze drumul drept al adevărului. Dar cuprinsă din nou de gândirea lumească, îi slăbeşte
cumpătare socotim că însemnează nu numai rezistenţa cea bună, se desparte de gândirea
abţinerea de la mâncăruri (fiindcă aceasta o duhovnicească, îi revine în suflet indispoziţia
realizează şi mulţi dintre filosofii elini), ci înainte anterioară şi este rănit de cel vrăjmaş, care
de toate nedistrarea ochilor. Căci ce folos este tulbură viaţa duhovnicească prin rudenia după
dacă te abţii de la mâncăruri, dar mănânci cu trup.
ochii pofta adulterului, sau cu voinţa ta asculţi cu II
urechile strigăte deşarte şi diavoleşti? Nu Aşadar, pentru neamuri să dorim cele mai bune
foloseşte la nimic să te abţii de la mâncăruri, dar (lucruri), dreptatea, numele bun şi pietatea şi pe
să nu te abţii de la aroganţa mândriei şi vanităţii acelea pe care noi le socotim cinstite. Căci
şi de la alte patimi. Într-adevăr, la ce foloseşte să acestea e bine să ni le dorim şi nouă, ca şi acelora
fii cumpătat la mâncăruri, dar să nu te abţii de la al căror interes este să beneficieze de la noi. Noi
gânduri rele şi deşarte? Pentru aceasta şi însă să ne debarasăm gândurile de grija şi
Apostolul a spus: "Mă tem cu nu cumva să abată preocuparea pentru aceia. Căci diavolul, văzând
că am lepădat orice grijă lumească şi ne "Urmează-Mi", şi "Lasă morţii să-şi îngroape
îndreptăm bine înarmaţi spre cer, vâră în noi morţii lor". Deci, cu toate că amândoi au părut că
ideea pentru neamuri, ne pregăteşte să purtăm cereau lucruri foarte raţionale şi foarte drepte,
grijă de afacerile lor şi astfel face a gândul nostru Mântuitorul n-a consimţit şi pentru nimic în lume
să se preocupe cu griji lumeşti; care anume, este n-a lăsat pe ucenicii împărăţiei cerurilor să se
averea neamurilor şi dacă este îndeajuns sau despartă de El, pentru ca să nu fie abătuţi de
lipseşte, care sunt câştigurile pe care le realizează înclinarea stărilor sufleteşti pământeşti şi trupeşti
din tranzacţiile lor, şi cît creşte averea lor, care şi să facă sau să cugete ceva nedemn de grija
sunt pagubele ce li se întâmplă din împrejurări înaltă şi cerească; pentru că nu se îngăduie celor
nefericite ale vieţii şi cu cît se micşorează averea ce poartă grija celor cereşti să se îndeletnicească
existentă; şi îl face să se bucure de bunăstarea lor, cu lumea, după ce au abandonat-o şi după cuget
dar să se neliniştească de nereuşitele lor; să aibă au devenit supraoameni. Dar dacă cineva ar
împreună cu ei aceiaşi vrăjmaşi (chiar dacă după întreba cum, atunci, legea porunceşte să ne
porunca lui Dumnezeu nu trebuie să avem nici un îngrijim de neamuri, spunând: "De cei de un
vrăjmaş), şi se bucură împreună cu prietenii, care neam cu tine nu te ascunde", şi la fel şi
nu preţuiesc după cum se cuvine, de multe ori, Apostolul: "Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi
familiaritatea duhovnicească, dar se bucură chiar şi mai ales de ai casei sale, s-a lepădat de
de câştigurile nedrepte şi ilegale ale lor şi îşi vâră credinţă şi este mai rău decât un necredincios"
iarăşi în cuget toate preocupările rele ale acestuia îi vom da răspuns scurt, că
problemelor lumeşti, pe care, după ce le-am dumnezeiescul Apostol a spus aceasta pentru cei
îndepărtat, le-am primit în gândurile noastre din lume, care au bogăţie materială şi pot să
duhovniceşti, şi după ce cultivă din nou în suflet îndulcească lipsa neamurilor. De asemenea şi
gândirea pământească şi lumească, suprimă pe legea spune acestea, şi ca să fiu mai scurt, faţă de
ascetul lăuntric şi pregăteşte pe curajosul care cei vii, nu faţă de cei morţi, fiindcă cei morţi într-
poartă numai pe deasupra forma ascetului, dar nu adevăr nu au o asemenea obligaţie.
mai este deloc preocupat de virtuţi. Iar de multe IV
ori, din cauza interesului (favoritismului) puternic
pentru neamuri, ascetul îndrăzneşte să Dar tu ai murit şi te-ai răstignit pentru toată
săvârşească şi ierosilie, ca să remedieze nevoia lumea. Pentru că ai lepădat bogăţia materială şi ai
neamurilor. Pentru că toate câte s-au strâns pentru iubit sărăcia, te-ai făcut ofrandă lui Dumnezeu şi
sfinţi, care s-au afierosit pe ei înşişi lui ai devenit obiect de preţ al lui Dumnezeu. Deci,
Dumnezeu, sunt socotite şi privite ca sfinte şi ca un mort eşti liber de orice obligaţie faţă de
adevărate ofrande. Aşadar, cel care îşi însuşeşte neamuri şi ca un sărac nu ai nimic ca să le oferi.
ceva dintre acestea devine ierosil (necinstitor de Nici chiar de roadele muncii tale manuale nu-ţi
cele sfinte). este îngăduit să dispui pentru oameni, pentru că
nu mai ai putere nici asupra. corpului tău, ca
III ofrandă (făcută lui Dumnezeu), ci trebuie să
Aşadar, după ce am cunoscut paguba de trăieşti numai împreună cu asceţii, pentru că şi
nesuportat pe care o provoacă bunăvoinţa faţă de aceştia sunt întru totul afierosiţi lui Dumnezeu.
neamuri, să ne îndepărtăm de grija lor, ca să nu Aşadar, cum ţi s-ar potrivi ţie cuvintele care au
fie ea o armă diavolească. Pentru că Însuşi fost amintite de Sfintele Scripturi? Sau cum nu
Domnul a oprit legătura şi familiaritatea de acest vei păcătui dacă ai contraveni făgăduinţelor tale
fel, când n-a îngăduit unuia din ucenicii Lui nici cu privire la viaţa ascetică?
chiar să-şi ia rămas bun de la cei ai casei lui, iar
altuia nici să îngroape trupul mort al tatălui său.
Nu se cuvine să se separe nimeni de comunitatea
Aşadar, celui care a vrut să-şi ia la revedere de la frăţească spirituală
neamurile lui i-a spus că: "Nimeni care pune I
mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit Într-adevăr şi despre aceasta trebuie să fim
pentru împărăţia lui Dumnezeu". Iar celuilalt care încredinţaţi în mod clar, căci cel care a intrat o
a voit să-şi îngroape pe tatăl său, i-a spus: dată în legătură şi împreună-vieţuire într-o
comunitate frăţească duhovnicească nu mai poate răutatea aceluia. Astfel cel care ar pretinde că a
să se retragă şi să se despartă de cei cu care s-a fost nevoit să se despartă de comuniunea
legat. Pentru că, dacă oamenii unindu-se adeseori duhovnicească din cauza celor răi, n-a găsit bună
în comuniune chiar de viaţă materială nu pot, din justificarea pentru nestatornicia lui, ci este
cauza înţelegerilor asupra cărora s-au pus de pământ pietros, unde, din cauza nestatorniciei
acord, să se despartă, sau - altfel - cel care ar face cugetului lui, nu poate să prindă rădăcină
aceasta este supus, ca vinovat, la sancţiunile cuvântul adevărului; şi n-a rezistat în viaţa virtuţii
stabilite (de legi), cu atât mai mult cel care s-a din cauza asaltării micii ispite sau a nestăpânirii
angajat la împreună-vieţuire duhovnicească, patimilor, şi îndată s-a uscat tânărul vlăstar al
(angajare) care este de nedezlegat şi veşnică, nu învăţăturii de căldura mare a patimilor; ci,
poate să se separe şi să se despartă pe sine de concepând după propria-i informare pretexte
aceia cu care s-a unit. Iar dacă ar face-o, se uşoare şi neîndestulătoare pentru apărare înaintea
expune pe sine celor mai grele pedepse de sus ale scaunului de judecată al lui Hristos, se înşeală cu
lui Dumnezeu. Căci dacă o femeie care s-a uşurinţă şi pe sine. Căci nimic nu este mai uşor
căsătorit şi are unire trupească cu bărbatul ei, şi ar (pentru om) decât să se înşele pe sine, fiindcă
fi dovedită complotând împotriva lui, se fiecare se socoteşte hărăzit să-şi fie sieşi
condamnă la moarte, cu atât mai mult se face judecător, socotind că cele plăcute sunt şi
vinovat pentru separare cel care s-a unit în folositoare.
comuniune duhovnicească, având ca martor şi III
mijlocitor pe Însuşi Duhul Sfânt.
Aşadar, un astfel de om care va judeca alături de
II adevăr, să fie blamat ca făcându-se motiv de
Aşadar, precum mădularele trupului, care sunt sminteală pentru mulţi, adică îndemnând
unite cu legătură fizică, nu pot să se separe de totdeauna cu exemplul lui rău spre râvnirea unor
corp, sau, dacă se separă, ceea ce s-a separat acţiuni asemănătoare şi făcându-se moştenitorul
moare, la fel şi ascetul, fiindcă este legat de acelui "vai": "Mai bine i-ar fi lui să-i atârne de
comunitatea frăţească şi este legat cu legătura gât o piatră de moară şi să fie aruncat în adâncul
Duhului, care este legătură mai puternică decât mării". Căci atunci când sufletul se va obişnui cu
legătura fizică, nu are dreptul să se separe de îndepărtarea de cele vrednice, se umple cu multă
ceilalţi cu care s-a legat. Iar dacă ar face aceasta necumpătare, lăcomie şi îmbuibare, minciună şi
este mort în suflet şi este lipsit de harul Duhului, tot felul de lucru necinstit; şi în cele din urmă se
pentru că a contravenit convenţiei frăţeşti întărită prăpădeşte în prăpastia răutăţii, fiind încercat cu
de Acesta. Şi dacă cineva ar spune că unii dintre cele mai josnice răutăţi. Aşadar acela care este
fraţi sunt răi, - fiindcă n-ar putea să-i acuze, fără instituit îndrumător al acestor oameni să aibă în
îndoială, pe toţi, din moment ce n-au făcut vedere pentru câte suflete se face vinovat de
comuniunea cu scop rău, aşa încât toţi să fie răi pieire, mai ales atunci când n-ar fi în stare să ia
conform înţelegerii - dacă, deci, ar spune că unii asupra-şi nici răspunderea propriului său suflet.
fraţi sunt răi şi din neatenţie dezorganizează Căci pentru ce unul ca acesta nu imită mai
binele, neglijează bunacuviinţă, nu observă degrabă pe marele Petru şi nu se face pentru
disciplina care este proprie asceţilor şi pentru ceilalţi exemplu de adevărată credinţă şi de luptă
aceasta trebuie să se separe de ei, acesta n-a pentru cele bune, aşa încât cu strălucirea luminii
înţeles îndeajuns justificarea pentru separare; faptelor lui şi cei care se găsesc în întunericul
pentru că nici Petru sau Andrei sau Ioan nu s-au răutăţii să fie îndrumaţi spre mai bine? Şi apoi
detaşat de restul Apostolilor din cauza răutăţii lui dreptul Noe n-a spus înaintea lui Dumnezeu:
Iuda, nici alt apostol n-a recurs la această trebuie să fug de lume, căci toţi sunt răi, ci mai
justificare ca motiv ca să se despartă, şi nici n-a degrabă a rezistat ca un atlet şi curajos, şi în
fost împiedicat în ascultarea lui faţă de Hristos de adâncul răutăţii şi-a păstrat neclătinată pietatea, şi
răutatea aceluia; dimpotrivă, s-au supus n-a cârtit deloc împotriva lui Dumnezeu, ci cu
învăţăturii Domnului şi au urmat pietatea şi răbdare şi cu nezdruncinată tărie în luptă cu
virtutea, fără ca, desigur, să se îndrepte spre valurile impietăţii şi-a salvat barca pietăţii. Şi Lot
în Sodoma în timp ce se învârtea în mare foarte curajoşi şi îndemânatici în mod
impietate, nelegiuire şi nedreptate, şi-a păstrat excepţional, aşa încât, pe de o parte, cu forţa
virtutea întreagă, fără să fie abătută în vreo parte corporală şi cu experienţa să lupte aşa cum
de ispitele rele; ci, dimpotrivă, în mijlocul trebuie şi să câştige victorii strălucite împotriva
omorâtorilor de oaspeţi, şi a acelora care, adversarilor, iar pe de altă parte, lupta lor bine
dispreţuiau mult şi contraveneau legilor naturale disciplinată să devină un merit clar al maeştrilor.
şi-a păstrat neîntinată sfinţenia, el, pe cît i-a fost Căci este în firea oricărui dascăl să vrea ca
cu putinţă, a îndemnat la aceasta şi pe alţii, ucenicii lui să-şi însuşească cu toată precizia cele
învăţând binele prin fapte înainte (de a-l învăţa) ce i s-au predat. Aşadar, din moment ce astfel
prin cuvinte. Tu, însă, aduci ca pretext este firea părinţilor, cum nu se va ruga şi dascălul
neglijenţele fraţilor, fie că sunt reale, fie că sunt sfinţeniei ca ucenicul lui să se dovedească în mod
inventate de tine, concepând îndepărtarea desăvârşit fără răutate şi înţelept în înţelepciunea
(apostazia) şi imaginând contravenirea Sfântului duhovnicească şi mai ales când ştie în mod clar
Duh, şi pregăteşti calomnierea fraţilor ca perdea că după ce ucenicul ajunge astfel, acesta şi de
pentru răutatea ta şi pentru lenevia ta în ostenelile oameni va fi lăudat şi de la Hristos va primi
cele pentru virtute. cununi strălucite, pentru că pe ucenicii Lui, sau
IV mai bine pe fraţii Lui, cum prefera Hristos să-i
numească, i-a făcut, prin grija Lui, vrednici de
Aşa încât, cel care a fost astfel înţelepţit prin familiaritate faţă de El.
exemple, să accepte cu plăcere unirea Duhului, pe
care a primit-o când a fost instruit ca prunc în V
învăţătura cerească. Căci nici nu s-a întâmplat ca Dar să analizăm şi celălalt (aspect), anume, dacă
unul din degetele mâinii să fi suferit ceva din cele ucenicul devine rău din cauza îndrumării lui,
dureroase, şi celălalt s-a şi pregătit să suporte cu ruşinea dascălului, la festivitatea universală a
curaj tăierea; însă mai întâi va dispărea durerea judecăţii, va fi jalnică; şi acesta nu numai că va fi
tăierii şi apoi rămâne el ferm, aşa încât să ruşinat înaintea tuturor puterilor cereşti, ci va fi şi
împlinească pentru corp lipsa degetului care a pedepsit. Pentru care motiv, deci, s-ar putea ca
fost primejduit, iar mâna să nu piardă în superiorul (stareţul) să nu vrea ca ucenicul lui să
întregime membrele ei fizice şi să fie lipsită astfel devină cinstit şi îngăduitor? Dar şi după alt chip
de rânduiala respectivă, care a fost socotită este nefolositoare pentru dascăl răutatea
potrivită şi de natură. Să raportezi acum exemplul ucenicului. Anume fiindcă amândoi au înţeles să
la cazul ascetului şi să cercetezi cît de mare ducă împreună viaţa comună, ucenicul
durere şi neorânduială provoacă prin tăiere împărtăşeşte dascălului, primul, roadele răutăţii la
(desprindere) celor cu suflete sensibile şi cum se care el ar participa, aşa cum şerpii veninoşi trec
pregăteşte pe sine ca mort şi rupt de viaţă. Iar că (descarcă) veninul întâi în cei care îi încălzesc;
superiorul (stareţul) nu va dori să îndrumeze pe aşa încât să fie clar din orice punct de vedere, că,
ucenicul lui spre răutate, aşa încât îndrumarea rea - şi din natura lucrurilor şi din folosul pentru cel
a dascălului să devină pentru ucenic pretext de care învaţă -, acesta va dori şi se va strădui, în
separare şi îndepărtare, să reflectăm, dacă doreşti orice chip, ca ucenicul lui să devină cinstit şi
astfel: Ce este tatăl? şi ce este dascălul? Şi unul şi milostiv. Căci, dacă dascălul este stăpânit de
altul sunt dascăli (pentru copii). Dar unul se roagă răutate şi perversitate, către acest scop va
şi doreşte cu râvnă cele mai bune pentru copil, iar îndruma şi pe ucenicii pe care îi învaţă; iar dacă,
celălalt le doreşte pentru ucenici. Căci natura dimpotrivă, este dascăl de virtute şi dragoste, nu
părinţilor este să se roage ca fiii lor să devină cît cred că el va dori ca ucenicul lui să ajungă la un
se poate mai buni şi mai înţelepţi, mai cinstiţi şi rezultat opus străduinţelor lui. Aşadar, pentru cel
mai cumpătaţi, aşa încât copiii să realizeze care doreşte să se despartă de felul duhovnicesc
progrese, iar părinţii să se mândrească prin (de viaţă) orice justificare ar putea fi socotită
raportarea către ei a virtuţilor copilului. Profesorii dreaptă. Dar s-a arătat că motivul unei asemenea
(maeştrii) de gimnastică, de altă parte, se hotărâri a lui (de a se separa) este neînfrânarea
îngrijesc ca aceia pe care îi pregătesc să devină patimilor, indiferenţa (lipsa de compasiune) faţă
de suferinţe şi uşurinţa şi nestatornicia judecăţii pricinuieşte - ştim - mare pagubă, (dar ) şi energia
lui. Căci acesta n-a auzit despre proorocul David pentru pocăinţă şi îndreptare.
că "fericiţi sunt cei ce păzesc judecata"; cei care II
păzesc nu cei care risipesc (suprimă). Aceştia
sunt cei care s-au asemănat celor neînţelepţi, care Se cuvine, deci, să râvnim îndeosebi supunerea
au aşezat pe nisip, adică pe convingere sfinţilor, pe care au arătat-o ei faţă de Dumnezeu,
nehotărâtă, temelia zidirii duhovniceşti, pe care o dacă vrem cu adevărat să arătăm supunere după
destramă şi o risipesc puţine picături ale ispitelor chipul cel drept, folosind ca îndestulător acest
şi un scurt torent al ascultărilor celui rău exemplu pentru cazul nostru. Şi să nu socotească
(diavolului), după ce a fost distrusă temelia. nimeni că vrem să întărim supunerea faţă de
egumeni, folosind exemple exagerate şi că
Despre supunere mai pe larg îndrăznesc să compar în chip nesocotit supunerea
I faţă de oameni cu supunerea faţă de Dumnezeu.
Pentru că n-am recurs să fac o asemenea
Am explicat în măsura în care a fost posibil, cum
comparaţie de la mine, ci fiind sprijinit de înseşi
se cuvine să păzească unirea de nedezlegat cel
Dumnezeieştile Scripturi. Căci ia aminte ce spune
care s-a unit o dată cu modul de viaţă
Domnul în Evanghelii, când hotărăşte supunere
duhovnicesc. Acum vom vorbi din nou despre
pentru ucenicii Lui: "Cine vă primeşte pe voi, pe
supunere; mai înainte am relatat lucrurile pe
Mine Mă primeşte", şi în altă parte: "Cel care vă
scurt, acum le vom expune mai pe larg şi vom
ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel care se
arăta câtă supunere cere cuvântul Scripturii de la
leapădă de voi, se leapădă de Mine". Iar că ceea
asceţi faţă de proiestos, şi de însăşi Sfânta
ce s-a spus pentru Apostoli, s-a legiferat pentru
Scriptură mă voi folosi ca să lămuresc măsura
toţi cei care vor conduce (Biserica), după aceştia,
acestei (supuneri). Apostolul Pavel, în Epistola
este posibil să se demonstreze cu multe mărturii
către Romani, porunceşte să se supună tuturor
neîndoielnice ale dumnezeieştii Scripturi şi cu
înaltelor stăpâniri, stăpânirilor lumeşti, nu celor
alte dovezi foarte clare. Aşa încât şi noi vom
duhovniceşti; şi a lămurit aceasta cu cele pe care
întocmi cuvintele noastre în conformitate cu
le-a adăugat, când a vorbit despre dări (impozite)
legile dumnezeieşti, socotind că trebuie să avem
şi despre stăpâniri, şi a explicat că acela care se
supunerea sfinţilor faţă de Dumnezeu ca model al
împotriveşte, şi în cel mai mic lucru, stăpânirii, se
supunerii faţă de proiestoşi.
împotriveşte lui Dumnezeu. Aşadar, dacă legea
dumnezeiască a atribuit atât de mare supunere din Aşadar, cum au arătat Sfinţii supunerea lor
partea celor credincioşi faţă de dregătorii lumii Stăpânului? Să amintesc pe Avraam care a primit
acesteia, care au primit autoritate după lege poruncă să-şi lase casa, averea, proprietăţile,
omenească - cu toate că atunci aceştia trăiau neamurile, prietenii şi în plus să dorească cele
nepios -, cît de mare supunere trebuie să arate opuse: înfrânarea, necunoscutul, rătăcirea,
ascetul faţă de acela care a fost făcut dregător de sărăcia, temerile, primejdiile şi câte greutăţi
Dumnezeu şi a primit autoritate de la legile urmează pe cei înstrăinaţi, şi că, fără întârziere, el
Aceluia? Aşadar, cum nu se va împotrivi poruncii s-a supus şi şi-a părăsit bunăstarea şi liniştea
lui Dumnezeu cel care se împotriveşte preferând în locul lor oboseala şi rătăcirea.
superiorului (stareţului)? De altfel şi Apostolul III
porunceşte în mod categoric să ne supunem
Vezi, deci, pe cel mai desăvârşit ascet,
superiorilor duhovniceşti întru toate, căci spune:
dispreţuitor al oricărei fericiri lumeşti pentru
"Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi
Dumnezeu? Dar, să trecem la cele ce urmează:
Lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele
Într-adevăr, el ocupă Palestina, locul făgăduit de
voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă
Dumnezeu spre şedere; dar, seceta cuprinzând
aceasta cu bucurie şi nu suspinând, lucru care n-
ţara, s-a refugiat în Egipt, unde şi-a pierdut soţia;
ar fi spre folosul vostru". Aşadar, dacă lipsa
însă nu s-a descurajat, nici n-a cârtit împotriva
supunerii faţă de normele vieţii ascetice este
planurilor lui Dumnezeu, socotind acestea ca
păgubitoare, trebuie să urmărim ceea ce ne este
răsplătiri ale supunerii lui; ci a suportat cu
mai folositor. Căci ceea ce este nefolositor
răbdare, nu o singură dată, chiar şi pe aceasta ce i nimeni nu rămânea în vreun fel în situaţie rea; dar
s-a întâmplat din partea regelui gherarilor, aceasta o dovedesc şi fiii lui Zevedei, când au
(socotită) cea mai gravă dintre toate nedreptăţile. trimis pe mama lor să roage pe Domnul ca să le
Căci a hotărât, fără ezitare, să se supună lui facă favoarea de a sta la loc de cinste unul de-a
Dumnezeu; n-a cercetat ce plănuieşte Dumnezeu dreapta şi altul de-a stânga Lui. Căci dacă n-ar fi
pentru el, ci cum să dovedească o supunere cît crezut că va domni îndată, n-ar fi îndrăznit să-I
mai desăvârşită şi fără reproş. Cu siguranţă, ceară aceasta, având în minte scaunul
pentru aceasta a şi avut, în cele din urmă, de la Mântuitorului de-a dreapta Tatălui din ceruri.
Dumnezeu pe Isaac, care a fost răsplătirea şi IV
darul rugăciunii şi credinţei; dar când l-a văzut pe
acesta că a înaintat în vigoarea tinereţii şi că ar Aşadar ce a spus celor care aşteptau şi nădăjduiau
procura părinţilor lui bune speranţe pentru acestea? "Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în
succesiunea şi înmulţirea descendenţilor lor, mijlocul lupilor". Şi în timp ce au auzit un lucru
atunci, după atâtea nădejdi, Avraam a primit atât de mult opus faţă de nădejdea lor, ei n-au zis:
poruncă de la Dumnezeu să urce pe un munte cu alte nădejdi Te-am urmat, şi ce lucruri opuse
înalt şi să aducă jertfă lui Dumnezeu pe cel pe celor nădăjduite ne porunceşti? Plăcere,
care i l-a dat. Atunci a primit acel glas îngrozitor (comoditate) aşteptam şi ne trimiţi în primejdii?
şi sarcina înfricoşătoare şi porunca şi zgomotul Cinstiţi am nădăjduit şi la necinstiri ne împingi?
peste puterea firii, şi a suportat-o liniştit, fără să- Domnie aşteptam, şi ne porunceşti să fim
şi piardă raţiunea şi fără să-şi piardă curajul, ci ca prigoniţi şi să fim slujitori tuturor? Nimic din
şi cum ar fi trebuit să jertfească un oarecare miel, acestea n-au spus, cu toate că au auzit mai multe
astfel cu mintea liniştită şi netulburată, a purtat şi mai rele decât cele relatate, precum: "Atunci vă
jugul ascultării şi a mers cu copilul să vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi vei
împlinească porunca, fără ca, - nici chiar în acest fi urâţi de toate neamurile, din pricina numelui
caz -, să comenteze hotărârea lui Dumnezeu sau Meu"; "Încă şi la dregători şi la regi vei fi duşi
să-L critice; dimpotrivă a fost atent numai la sine, pentru Mine". Şi în timp ce au auzit toate acestea
cum să împlinească, fără vreo lipsă, ascultarea. împotriva aşteptării lor, au aplecat gâtul cu
Astfel şi-a atras şi coroana strălucită şi a stabilit şi înţelegere, au primit jugul şi au mers cu hotărâre
pentru toată lumea coloană de sprijin pentru la primejdii, în adunări publice, la dispreţuiri, la
credinţă şi supunere. Fără îndoială ar fi posibil să lapidări, la loviri cu bastonul, la necinstiri, la
ne referim şi la ascultarea celorlalţi străluciţi răstigniri, la morţi diferite; şi au îndurat toate
sfinţi ai Vechiului Testament, pentru ca asceţii să acestea cu atâta bunăvoie, încât se bucurau şi
înveţe supunerea fără contestare; totuşi, ca să nu sărbătoreau în mod fericit, atunci când se
lungim prea mult cuvântul, vom îndruma pe învredniceau să fie părtaşi la patimile lui Hristos;
fiecare, care doreşte să se înveţe, la studierea căci precum relatează Scriptura: "se bucurau că
Sfintelor Scripturi şi ne vom referi la ucenicii s-au învrednicit să sufere ocară pentru numele
Mântuitorului, arătând cum s-au supus şi cum au Lui". O asemenea supunere se cere să arate şi
poruncit. Iisus le-a spus când se găseau încă la ascetul după Dumnezeu faţă de egumen; căci aşa
începutul uceniciei şi aşteptau ca, în curând, cum s-a arătat mai înainte, Hristos a pregătit pe
Stăpânul să domnească şi socoteau că şi ei nu se ucenici ca să imprime oamenilor acest fel de
vor mai osteni deloc, nici nu vor mai fi viaţă. Pentru că stareţul (categumenul) nu este
primejduiţi, nici nu vor mai lucra, ci vor domni nimic altceva decât cel care ţine locul
cu Hristos şi vor participa împreună cu El la Mântuitorului şi mijloceşte între Dumnezeu şi om
mărirea împărătească şi la supraveghere şi la şi oferă lui Dumnezeu mântuirea celor care i s-au
cinstire. Şi aceasta o dovedeşte Petru dojenind pe încredinţat lui.
Iisus, când le vorbea despre însăşi patima Sa (ce V
urma să I se întâmple). Căci, spune Scriptura: "Şi
Şi aceasta o învăţăm de la Însuşi Hristos, când a
Petru, luîndu-L la o parte, a început să-L
instituit pe Petru ca păstor, după El, al Bisericii
dojenească, zicîndu-I: Milostiv fii Ţie, Doamne!
Lui, când i-a zis: "Petre, Mă iubeşti tu mai mult
Să nu-Ţi fie Ţie aceasta!", arătând prin aceasta că
decât aceştia? Paşte oile Mele", dar a împărtăşit
putere egală tuturor păstorilor şi dascălilor care duhovnicesc şi vrednic de ceruri şi ne procură
vor urma după aceştia. Şi dovada acesteia (puterii răsplătiri cereşti. Aşadar, chiar dacă ar trebui să
egale) este că toţi leagă şi dezleagă la fel ca şi însoţească animalele de povară, care transportă
acela. Aşadar, precum oile se supun păstorului, bunurile pentru nevoile comunităţii frăţeşti, nu
îndreptându-se în direcţia pe care le-o arată trebuie să se împotrivească, amintindu-şi de
păstorul, la fel trebuie să se supună şi asceţii, Apostoli, cum s-au supus cu plăcere poruncii
după Dumnezeu, stareţilor (categumenilor), fără Domnului, ca să aducă mânzul (de asin) şi
să comenteze poruncile când sunt curate de păcat, socotind că şi cei pentru care au primit îngrijirea
ci să le împlinească cu toată bunăvoinţa şi râvna. animalelor de povară sunt fraţii Mântuitorului;
Căci aşa cum cel care creează sau cel care zideşte dar bunăvoinţa şi râvna pentru acestea se referă la
foloseşte fiecare instrument al artei lui, după voia Domnul, Care a spus: "întrucât ai făcut unuia
lui, iar instrumentul nu poate să spună că nu va dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi
îndeplini lucrarea pentru care îl mânuieşte făcut". Iar dacă obţine răsplătiri pentru cei mai
artistul, ci se supune mâinii care îl conduce, la fel mici, cu atât mai mult le va obţine pentru cei
se cuvine ca şi ascetul, ca instrument care aleşi, numai să nu socotească slujirea ca pretext al
contribuie prin artist la completarea zidirii neglijenţei, ci să se aibă în vedere pe sine cu
duhovniceşti, trebuie să se supună în toate în care deosebită atenţie, ca să devină folositor şi pentru
egumenul socoteşte că nu e bine să conducă el, ca el şi pentru confraţii lui. Iar dacă ar fi nevoie să
să nu păgubească desăvârşirea lucrării îndeplinească vreuna dintre lucrările mai puţin
duhovniceşti, neprocurându-şi propria-i trebuinţă. preţuite, să ştie că şi Mântuitorul a slujit pe
Şi aşa cum instrumentul nu hotărăşte el ce lucrare ucenicii Lui şi n-a socotit (lucru) nedemn să facă
trebuie să facă în artă, la fel şi ascetul trebuie să pe cea mai dispreţuită dintre lucrări şi că este
nu-şi aleagă singur lucrările, ci să lase dorinţa lui mare lucru pentru om să devină imitator al lui
la înţelepciunea şi judecata artistului. Pentru că Dumnezeu, pentru că urcă prin înseşi aceste
înţelepciunea stareţului (categumenului) ştie să lucrări umilitoare la înălţimea aceleia pe care o
cerceteze, cît mai exact posibil, caracterul şi imită. Aşadar, cine ar putea să spună că este
patimile şi dorinţele sufleteşti şi să stabilească în umilitor ceva dintre cele pe care le-a făcut
mod corespunzător ceea ce îi trebuie fiecăruia. Dumnezeu?
Pentru aceasta se cuvine, într-adevăr, ca nimeni
să nu se împotrivească dispoziţiilor lui, ci să fie
Ascetul nu trebuie să dorească cinstiri şi
încredinţat că cunoaşterea şi îngrijirea personală demnităţi
este mai grea decât toate, pentru că din fire există I
în oameni iubirea de sine şi fiecare om este lipsitAscetul în nici un caz nu trebuie să dorească
de judecată dreaptă din cauza grijii deosebite faţăcinstiri. Pentru că dacă a dorit în această viaţă
de sine; în timp ce cunoaşterea şi îngrijirea din răsplătirile oboselilor şi faptelor lui, este nefericit
partea altei persoane este mai uşoară, pentru că din cauza retribuţiei, din moment ce pierde cele
patima iubirii de sine la cei care judecă pe alţii nu
veşnice pentru cele trecătoare; iar dacă a preferat
constituie piedică pentru o dreaptă cunoaştere (un ca aici să nu lupte, nu va primi coroane în cer, că
diagnostic bun). Căci, dacă în sistemul ascetic se se cuvine ca nu numai să nu dorească cinstiri, ci,
pune la temelie această armonie, cu uşurinţă va chiar când i s-ar oferi, să le refuze şi să le
domni pacea între asceţi şi mântuirea va fi îndepărteze, pentru ca să nu devină cinstea de aici
obţinută prin dragostea şi buna înţelegere dintre micşorarea cinstirii de sus. Căci întreaga viaţă
toţi. prezentă este pentru lucrări şi lupte, în timp ce
Se cuvine ca ascetul să ia asupra sa cu multă cea viitoare este pentru încoronări şi răsplătiri,
plăcere şi lucrările dispreţuite aşa cum spunea marele Pavel, când era pe punctul
să termine viaţa de aici şi să treacă la cea de
Se cuvine, deci, ca ascetul să ia asupra sa şi dincolo: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria
lucrări mai puţin preţuite, cu multă râvnă şi bună am săvârşit, credinţa am păzit. De aceea, mi s-a
plăcere, cunoscând că tot ceea ce se face pentru gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va
Dumnezeu nu este (lucru) mic, ci mare şi da-o - nu aici, ci - în ziua aceea, El, Dreptul
Judecător". Şi iarăşi Mântuitorul spune: "În lume ca să completeze cina împreună cu apa şi
necazuri veţi avea". Şi din nou, acelaşi Pavel legumele, să nu se invoce ca pretext evlavia
spune că: "prin multe suferinţe trebuie să intrăm vanitoasă, şi să se ceară, - ca şi cum se renunţă la
în împărăţia lui Dumnezeu". Aşadar, dacă vrei să carne -, feluri de mâncare mai alese şi de mai bun
împărăţeşti în lumea viitoare, să nu doreşti aici gust; dimpotrivă, (ascetul) să moaie pe
plăcere şi cinstire, iar dacă ai avea necaz în lumea neobservate o mică bucată de pâine în fiertura de
aceasta din pricina cuvântului, adică a adevărului, buruieni sărată şi să consume aceasta cu toată
să ştii că vei împărăţi după aceea; căci această mulţumirea. Căci acea bucăţică (de pâine) dacă ar
răsplată a fost hotărâtă pentru necazul de aici în fi aruncată în atâta apă sau în legume, dacă ar fi
schimbul binelui. Iar dacă, totuşi, nu vei avea cazul, nu arată voluptate, ci este în realitate cea
necaz, să nu aştepţi coroane acolo, pentru că n-ai mai exactă şi mai aspră cumpătare. Aşadar,
purtat aici luptele şi ostenelile care sunt hotărâte lucrurile de acest fel, ascetul pietăţii să nu şi le
pentru coroane. însuşească, pentru că ne abţinem de la cele
II asemenea nu ca iudaizanţii, ci evitând săturare
deplină din vanitate.
Aşadar, ascetul să nu dorească sub nici o formă
onoruri şi nici să fie primul între ceilalţi. "Căci Pe cel care tinde spre desăvârşire, ieşirea nu va
oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care putea sa-l păgubească
se smereşte pe sine va fi înălţat". Dacă ascetul se I
va înălţa pe sine, există Cel mare şi puternic Care
îl va umili şi poate să-l coboare până la iad; dar Dacă ascetul ar spune că se vatămă prin ieşirile
dacă se va smeri pe sine, va fi înălţat în chip sau prin călătoriile care se întreprind pentru
strălucit şi impresionant, pentru că Dumnezeu îngrijirea de cele necesare comunităţii, şi pentru
înalţă pe cel smerit după puterea ce îi este aceasta refuză să iasă, el n-a înţeles încă
proprie. Aşadar, ascetule, priveşte în sus la Cel exactitatea ascultării şi nici nu s-a convins că
Care înalţă, într-adevăr, bine şi nu deznădăjdui pentru asemenea nerozii, singur faptul (că nu
pentru cele prezente; pentru că eşti luptătorul şi iese) nu desăvârşeşte. Să privească, deci,
lucrătorul lui Hristos, Care te-a format să lupţi exemplele sfinţilor, cum au realizat ei ascultare
toată ziua şi să suporţi arşiţa soarelui toată ziua. desăvârşită, fără să se împotrivească sau să poarte
Cum, nici nu s-a terminat ziua şi cauţi odihna? controversă, nici în cel mai neînsemnat lucru,
Aşteaptă seara, sfârşitul vieţii de aici, pentru ca, pentru vreuna din aceste porunci care se
venind stăpânul casei să-ţi numere salariile tale. îndeplinesc atât de greu, şi să înveţe ascultarea
Căci, făcându-se seară, a zis stăpânul viei către desăvârşită. Dacă totuşi, vreunul se vatămă cu
îngrijitorul său: "Cheamă pe lucrători şi dă-le adevărat, să roage comunitatea frăţească să roage
pe Dumnezeu pentru el şi el însuşi să ceară de la
plata", şi nu la mijlocul zilei, nici plata la început.
Aşteaptă, deci, sfârşitul vieţii şi atunci vei primi Dumnezeu cu nădejde nezdruncinată să-l facă
salariile după merit. Iar acum să ocupi ultimul instrument puternic şi util pentru toate faptele
loc, pentru ca atunci să primeşti pe cel dintâi. duhovniceşti şi pentru toate slujirile trupeşti care
tind către fapte bune. Atunci şi Domnul, Care
Despre modestie şi simplitate în felurile de priveşte cu bunăvoinţă, fără îndoială, râvna celor
mâncare care caută binele, va acorda puterea pentru că
Într-adevăr ascetul trebuie să nu dorească Însuşi a îndemnat pentru cerere şi a spus aceasta:
varietate de mâncăruri şi nici sub falsa aparenţă a "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi vei afla; bateţi şi
cumpătării, schimbarea felurilor de mâncare, vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care
pentru că aceasta răstoarnă buna ordine obişnuită caută află, iar celui care bate, i se va deschide";
şi provoacă tulburări, iar cel care aduce în felul iar în alt loc se relatează: "De este cineva din voi
ascetic de viaţă asemenea motive de tulburare se lipsit de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeu,
face moştenitorul acelui "vai"; Dar, chiar dacă o Care dă tuturor de-a dreptul şi nu înfruntă; şi se
asemenea mâncare, cea sărată, preferată de sfinţii va da lui. Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă
părinţi în locul altui condiment, este foarte puţină nici o îndoială". Şi în toate împrejurările în
general, când, fie mintea se găseşte în dificultate
pentru ascultare desăvârşită, fie satana împiedică, păcatul" şi: "Îndreptaţi mâinile cele ostenite şi
fiindcă slăbeşte mintea şi împiedică bunăvoinţa, genunchii cei slăbănogiţi".
să rugăm pe Dumnezeu folosind acest remediu,
să ne dea aptitudinea pentru realizări, să
Se cuvine ca proiestosul să distribuie cu
străpungă trupurile noastre cu frica de Dumnezeu bunăvoinţă părintească celor de sub ascultarea sa
şi să facă mintea noastră neclătinată, aşa încât să cele ce li se cuvin
nu fie stăpânită de dorinţele şi plăcerile trupeşti. Şi însuşi stareţul (categumenul), ca părinte care
Pentru că, atunci când mintea este distrată, poartă grijă de copiii lui adevăraţi, va cerceta
dorinţele trupeşti se dezvoltă în suflet şi provoacă nevoia fiecăruia şi va repartiza, după posibilităţi,
diferite tulburări în cugete şi ne fac să devenim grija şi îngrijirea corespunzătoare; şi va grupa pe
lenevoşi în privinţa faptelor bune. membrul cu adevărat slăbit cu sufletul sau cu
II trupul, cu dragostea şi cu bunăvoinţa potrivită
tatălui.
Aşadar, să nu refuzăm să-şi aducă fiecare
contribuţia lui pentru cerinţele comune şi Nu trebuie să se formeze grupări de doi sau trei
necesare trupului, ci să rugăm pe Dumnezeu să fraţi în sistemul ascetic
primim puterea conlucrării. Căci dacă toţi ar
Se cuvine ca fraţii să aibă dragoste între ei, dar să
refuza, imitând pe înaintaşi, cine va împlini cele
nu formeze prietenii speciale între doi sau trei.
necesare (pentru comunitatea frăţească)? Şi într-
Căci aceasta nu este dragoste, ci atitudine şi
un alt chip, dintr-un exemplu, merită să ne
împărţire şi dovadă de răutate a celor ce se unesc.
învăţăm aceasta. Anume, ostaşul care este rânduit
Căci dacă aceştia ar iubi ce este comun bunei
de curând într-un batalion nu se străduieşte să
conduite, ar avea dragoste comună şi egală faţă
întoarcă pe ceilalţi ostaşi către obiceiul lui, ci el
de toţi; dacă însă se separă şi se despart şi
se adaptează la felul de viaţă al batalionului.
formează grupare înlăuntrul grupării, unirea unor
Aşadar, se cuvine ca şi cel care este rânduit în
asemenea prieteni este rea, îi uneşte vreun motiv
sistemul duhovnicesc să nu dorească să întoarcă
străin comunităţii, lucru care este inovaţie
pe ceilalţi către felul lui (de viaţă), ci el să-şi
potrivnică bunei ordini păstrate. Aşadar, nu
adapteze felul lui la moravurile şi rânduielile
trebuie nici prietenii de acest fel să fie îngăduite,
sistemului (duhovnicesc).
nici din sentimentul dragostei să se lege cineva cu
Ascetul nu trebuie să aibă îndeletniciri fratele care are scopuri josnice şi strică
particulare rânduielile bunei conduite comune; însă, în
măsura în care toţi stăruiesc în bine, să se
Ascetul nu poate să se împuternicească pe sine
împărtăşească fiecare frate şi să fie unit cu toţi.
nici pentru moment ca să se îndeletnicească cu
Dar dacă vreunul, care ar dori să se împotrivească
lucrurile lui particulare, căci nici un instrument
stării existente, ar antrena (în cădere) pe un frate,
nu poate să fie mişcat fără maestru, nici un
acesta la început să fie sfătuit în taină de către cel
mădular al corpului nu poate să fie separat, pentru
care se poartă corect, ca fiind bolnav în gânduri;
oricât de puţin, de corpul întreg, sau să fie mişcat
dacă însă n-ar vrea să se îndrepte (fiind sfătuit) în
împotriva părerii maestrului din lăuntru şi a celui
particular, să mai fie luaţi şi alţi fraţi, mai
care are supravegherea întregului corp; la fel nici
înţelepţi, cu scopul îndreptării lui, precum spune
ascetul nu are dreptul să facă ceva sau să lucreze
Sfânta Evanghelie: "iar de nu te va asculta, ia cu
împotriva părerii proiestosului. Iar dacă ar spune
tine încă unul sau doi". ?Dacă nu ascultă nici de
că nu poate să îndeplinească cele ce i s-au
aceştia, boala sufletului (lui) să fie adusă la
poruncit, sub motivul slăbiciunii trupului, să
cunoştinţa proiestosului; şi dacă nici de proiestos
încredinţeze stareţului (categumenului)
nu ascultă, să fie socotit ca un păgân şi ca un
examinarea slăbiciunii lui. Altfel, după ce a luat
vameş?, şi să fie îndepărtat de păstor, ca oaia ce
în considerare şi ceea ce (spune) Scriptura, să se
suferă de boală contagioasă, ca să nu împrumute
îndemne pe sine spre împlinirea celor poruncite,
boala şi celorlalţi. Iar dacă nu este vătămat
ca şi cum ascultă ce spune Scriptura: "Nu v-aţi
nimeni din exemplul lui rău, numai atunci, şi
împotrivit încă până la sânge, în lupta voastră cu
după o prealabilă instruire, i se va arăta îndelungă
răbdare, în nădejdea îndreptării. Dar îndelunga cele mai slabe. Păstrându-se această rânduială în
răbdare (intervine) în privinţa lui ca să nu se taie sistemul duhovnicesc, se va dovedi că în realitate
(din comunitate), iar nu ca el să nu fie înţelepţit şi suntem trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în
învăţat prin epitimii (usturătoare) canonice. parte, pentru că păzim totdeauna armonia
legăturii şi unirea cea mai plăcută între noi.
Ascetul nu trebuie să caute să-şi aleagă (după
gust) îmbrăcămintea şi încălţămintea Proiestoşii nu trebuie sa dea curaj asceţilor care
Aşadar, să nu cerem îmbrăcăminte şi încălţăminte părăsesc (din nesupunere) propria lor comunitate
alese, ci să preferăm pe cele mai ieftine, pentru ca frăţească, şi pe unii ca aceştia sa nu-i primească
să arătăm şi în aceasta smerenie şi să nu ne dorim în viaţa chinovitică
eleganţi şi egoişti şi iubitori de mărire. Pentru că I
cel care doreşte să fie întâiul este străin de
dragoste şi de smerenie. Aşadar, trebuie ca şi proiestoşii grupărilor
duhovniceşti, care practică dragostea unul faţă de
Se cuvine ca proiestosul să potrivească cele celălalt şi cei care îşi asumă grija unul faţă de
rânduite după puterea corpului fiecăruia; şi celălalt, să nu anuleze unul hotărârile celuilalt,
despre cei care-şi ascund puterea nici să nu primească simplu şi fără examinare pe
fraţii care se despart de ceilalţi. Pentru că aceasta
Proiestosul trebuie să fie atent ca nu cumva să
este amestec general şi destrămare şi distrugere a
dea porunci peste puterea trupului şi astfel să
lucrării duhovniceşti. Căci cei mai înţelepţi dintre
provoace la contradicţie pe cel care nu este în
fraţi, fiind stăpâniţi de frica de Dumnezeu, rămîn
stare să le îndeplinească. Să cerceteze, deci, ca un
cu statornicie în bine, în timp ce aceia mai leneşi
tată binevoitor şi cinstit faţă de toţi, puterile
şi mai neglijenţi sunt instruiţi şi îndrumaţi spre
trupeşti ale fiecăruia, şi după aceea să împartă şi
bine şi de ruşinea din partea oamenilor şi de
să fixeze poruncile. Vor primi deci cea mai mare
nevoia ce se impune de oameni. Deci, dacă cel
judecată cei care tăgăduiesc puterea reală a
leneş ar vedea că îi este cu putinţă să evite, fără
trupului, care le-a fost dată de Dumnezeu şi care
să fie pedepsit, ostenelile ce se impun în felul (de
se poartă cu totul necuviincios faţă de proiestoşi
viaţă) pe care şi l-a ales o dată şi să treacă la altul
şi nu se supun celor ce le sunt poruncite. Căci
şi să trăiască fără măsură şi cumpătare, va
dacă pentru proiestos este deosebit de primejdios
îndrăzni cu uşurinţă, iar cel care îl primeşte pe el
să ascundă talantul cuvântului şi să nu arate
cu uşurinţă se face vinovat de pierderea lui. Iar
fiecăruia judecata ce va urma pentru păcat, cu atât
răul acesta, dacă s-ar întinde, de multe ori
mai mult este primejdios să suprime şi să ascundă
îndepărtează de drumul drept şi corect şi pe cei
cineva puterea trupului, pe care o primeşte de la
care merg bine; şi pierderea tuturor se va
Dumnezeu spre folosul comun.
îngrămădi la acela care dă motive pentru
Fraţii nu trebuie sa se întristeze când celor mai alunecări. Aşadar, ca să nu se întâmple aceasta,
slabi li se încredinţează ceva mai uşor pe fraţii care se îndepărtează (de comunitate) sau
să-i sfătuim şi să-i readucem acolo de unde s-au
Aşadar, fraţii să nu se întristeze şi să nu se îndepărtat sau, dacă nu ne ascultă, să ne păzim şi
indigneze când proiestosul ar repartiza celor mai să evităm societatea lor şi să îndemnăm la aceasta
neputincioşi slujiri corespunzătoare şi i-ar pe toţi fraţii; aşa încât, fie că aceia se vor înţelepţi
menaja, dacă astfel ar impune nevoia; ci cei mai ei înşişi din această mustrare şi se vor înapoia la
puternici să menajeze pe membrii mai slabi, care comunitatea lor frăţească şi vor fi îndrumaţi de
au nevoie de menajare, şi astfel să împlinească păstorul pe care-l părăsiseră, fie, dacă aceia
dragostea duhovnicească. Căci nici piciorul nu se persistă în tăgăduirea comunităţii duhovniceşti,
va întoarce în trup împotriva mâinii, sau s-o alţii, cel puţin, după ce îi văd pe ei cât de
constrângă pe aceasta pentru slujirea lui, nici dezgustători au ajuns, se vor înţelepţi din
mâna întreagă nu va impune greutatea funcţiunii exemplele lor şi vor evita să-i imite, îndepărtând
ei degetului mic; ci fiecare mădular pune în ruşinea.
lucrare puterea pe care a primit-o de la natură şi
poartă (astfel) până la capăt şi pe (mădularele) II
Că acestea nu sunt cuvintele mele, ci cuvinte mai mult; întrucât cel care se străduieşte să
înţelepte ale Duhului, o voi dovedi citând înseşi realizeze ceva personal nu pregăteşte nimic
cuvintele lui Pavel, cu care a pedepsit pe cei altceva decât separarea şi apostazierea; căci dacă
neînfrânaţi împreună cu alţii şi a supus la epitimii n-ar privi spre aceasta, ce doreşte să realizeze, din
pe beţivi şi pe ocărâtori; căci spune: "Dacă moment ce ştie că ucenicii lui Hristos cu ajutorul
vreunul, numindu-se frate, va fi desfrânat sau harului Lui aveau totdeauna, din abundenţă, toate
lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau cele necesare? Este clar, deci, că unul ca acesta
beţiv, sau răpitor, cu unul ca acesta nici să nu pregăteşte tăierea şi omorârea sufletului lui, că, în
şedeţi la masă". Iar în altă parte se referă la cei schimbul monezilor de puţină valoare, îşi vinde
care nu lucrează, ci îşi risipesc timpul, şi mântuirea, că - să-mi fie îngăduit - devine al
porunceşte: "Pe cel asemenea să-l însemnaţi şi să doilea Iuda, pentru că începe de la furt (adică de
nu mai aveţi cu el nici un amestec". Dar este cu la avere mică) şi ajunge la trădare; pentru că şi el
totul clar că cel care violează armoniile Duhului trădează cuvântul adevărului, aşa cum acela (a
îşi îngăduie lucruri mai rele decât ocărâtorii şi trădat), desigur, pe Domnul. Căci atunci când
beţivii şi leneşii. Aşa încât bine cere Scriptura să rânduiala (canonul) vieţii chinovitice ar hotărî să
împiedicăm şi să îndepărtăm pe cei care strică nu ne separăm de felul de viaţă pe care l-am
buna ordine duhovnicească de societatea celor îmbrăţişat nici să nu realizăm avere personală,
care o respectă. Numai atunci se cuvine să nici să nu negociem în vreun fel ceva pe ascuns
rămână nemustrată separarea vreunui frate, când sau în paguba fraţilor, devenind exemplu rău
s-ar face cu asentimentul proiestosului pentru un pentru cei care doresc să se mântuiască, atunci,
oarecare scop. dacă vreunul ar dispreţui teama de Dumnezeu şi
Ascetul care trăieşte în sistemul chinovitic nu legile Duhului Sfânt, întâi săvârşeşte furt (pentru
că furt este averea personală care s-ar realiza în
trebuie să aibă bunuri materiale proprii orice mod şi de oriunde), apoi, gândind la
I apostaziere (îndepărtare şi separare), cum să nu
Aşadar, se cuvine ca ascetul, care a îmbrăţişat trădeze un asemenea om cuvântul adevărului şi să
comuniunea duhovnicească expusă mai înainte, nu devină al doilea Iuda, trădând, în ce-l priveşte,
să fie liber de orice posesie de bunuri materiale. adevărul? Aşadar, se cuvine ca să evităm, cu
Pentru că dacă n-ar face aceasta, întâi strică orice chip, realizări de bunuri personale, în afară
exactitatea comuniunii prin averea lui particulară, de cele ce aparţin chinoviei, şi să nu păstrăm
şi apoi produce în sarcina lui grave dovezi de astfel numai mintea neîntinată, ci să curăţim şi
necredinţă, pentru că nu crede în Dumnezeu că îi omul lăuntric de toate întinăciunile şi de
va hrăni pe cei adunaţi în numele Lui şi că nu gândurile necurate şi rele, care înconvoaie lăcaşul
înţelege cuvintele lui David: "Tânăr am fost şi lăuntric al Duhului, şi de înşelăciune,
am îmbătrânit, şi n-am văzut pe cel drept părăsit, prefăcătorie, răutate şi ceartă, care
nici seminţia lui cerând pâine", fie, adică dezrădăcinează dragostea şi îndepărtează pe
(pâinile) intelectuale ale minţii, fie cele sensibile Dumnezeu din sufletul oamenilor de acest fel.
cu care se hrăneşte corpul. Căci dacă Hristos se Pentru că, dacă Dumnezeu este iubire, cel care nu
află între doi sau trei adunaţi în numele Lui, cu are iubire este lipsit de harul dumnezeiesc.
atât mai mult se află acolo unde adunarea este II
mai numeroasă şi mai populată. Deci nimic din Fiecare ascet trebuie să-şi întărească sufletul cu
cele necesare nu ne va lipsi, din moment ce deplină smerenie şi sfinţenie şi promptitudine
Hristos se află în mijlocul nostru, aşa cum, pentru fapte bune şi astfel să-şi concentreze
desigur, nici israeliţii n-au fost lipsiţi de cele gândul spre cele prezente, fiind atent ca nu cumva
necesare în pustie, sau, chiar dacă ne-ar lipsi în timpul prezent să nu reuşească să îndeplinească
ceva, ca să fim încercaţi, este mai bine să fim vreuna din voile lui Dumnezeu şi să distrugă
săraci, dar aproape de Hristos, decât să avem puterea acestei vieţi. Pentru că această stare a
toate bogăţiile vieţii şi să fim lipsiţi de sufletului ne va elibera de orice formă de
comuniunea Lui. Căci averea de acest fel nu instabilitate şi ne va face să urmăm toate cele
vatămă numai în aceasta, ci ne păgubeşte încă
bune cu pietate şi gândire statornică, instituind în
sufletul nostru înainte de toate acestea: că
Dumnezeu este bun şi autorul tuturor celor bune,
dar în nici un caz autorul răului, şi că noi încă
suntem supuşi, ca să fim îndreptaţi, la îngrijire
mai aspră. Căci Dumnezeu, ca doctor al sufletelor
omeneşti, procură, potrivit cu natura bolilor,
putere corespunzătoare medicamentelor, ca să
cureţe, când va fi necesar, cea mai adâncă răutate.
Aşadar, după ce vom întări aceasta în conştiinţa
noastră, să fim recunoscători totdeauna, fiind
eliberaţi de neglijenţă, chiar dacă mai suntem
încercaţi cu îngrijire mai aspră. Dar răbdarea
încercării în ispitiri este semnul distinctiv, în mod
excepţional, al puţinor oameni, care urmează
exemplul (prototipul) lui Avraam.
Toate câte au fost înfăţişate până acum le-a dăruit
harul lui Dumnezeu smereniei minţii mele, ca să
vă întăriţi voi, care aţi îmbrăţişat viata
chinovitică. Aşa cum a dovedit cuvântul şi a
înţeles bine mintea mea, nici un fel de viaţă între
oameni nu poate fi aflată, nici mai strălucită, nici
mai plăcută, nici mai înaltă decât această viaţă
(chinovitică). Dar fiindcă adresăm îndemn, după
putere, şi celor care au îmbrăţişat viaţa (pustnică)
solitară, iar scopul ambelor categorii de monahi
este acelaşi, adică de a fi bineplăcuţi lui Hristos,
şi fiindcă învăţămintele pentru ambele (categorii)
sunt asemenea, să dăm lectură cuvântului şi
pentru aceia; fiindcă este posibil, ca şi de acolo,
prin acelaşi cuvânt, să se ajungă la ceva folositor,
putând să facă (să apară) mai strălucitoare şi mai
frumoasă vieţuirea în acest fel.