<Seol>

eol, loc subpmntean asemntor Infernului, care, la asiro-babiloneni i la evrei,

reprezint locuina sufletelor dup moarte pn la judecata de apoi. Este nchipuit ca un inut
al ntunericului i al umbrelor morilor, unde lumina este totuna cu noaptea.1
In Scripturile evreiesti, cuvantul utilizat pentru a descrie locuinta mortilor este "Seol".
Aceste inseamna pur si simplu "locuinta mortilor" sau "locul unde stau sufletele/duhurile
stinse". Cuvantul grec pentru iad utilizat in Noul Testament este "hades", adica locul celor
morti. Cavantul 'hades" se refera la taramul celor morti, un loc temporar in care acestia
asteapta invierea si moartea. Apocalipa 20:11-15 arata ca este o diferenta clara intre cele
doua. iadul este locul permanent si final urmare a judecatii lui Dumnezeu asupra celor
pierduti. hades este insa un loc temporar. O parte a confuziilor au aprut insa in urma
examinarii unor pasaje precum Psalmul 16:10-11 care spune: "Caci nu vei lasa sufletul meu in
locuinta mortilor, nu vei ingadui ca prea iubitul Tau sa vad putrezirea. Imi vei arata cararea
vietii..." Expresia "locuinta mortilor" are aici sensul de mormant (hades) si nicidecum de iad.
iisus a spus cu ceva ani mai tarziu pe cruce pacatosului iertat de langa El: "Astazi vei fi cu
Mine in rai"(hades). Trupul Lui a fost in mormant, insa sufletul Lui a fost in paradis. Apoi El
a luat pe toti mortii mantuiti din Paradis ducandu-i in rai. Din pacate, in multe dintre
traducerile Bibliei, traducatorii nu sunt fideli textului, in sensul respectarii traducerii evreiesti
si grecesti care definesc "Seol", "hades", "iad".2
Unii considera ca iisus a fost in iad sau in partea celor nemantuiti din Seol cu scopul
de a fi ulterior pedepsit pentru pacatele noastre. Aceasta ideaa este complet ne-biblica.
Moartea lui Iisus pe cruce si suferinta Lui in locul nostru au ost cu totul in ceea ce priveste
rascumpararea noastra. Sangele Lui a curatat pacatele noastre scutindu-ne astfel pe noi de a
suferi.
In eshatologia iudaismului este numele locuintei mortilor. In cartea Iov (10, 22) este
conceput ca "tara de intuneric si neoranduiala unde lumina e totuna cu bezna". Profetul Isaia
considera seolul ca un fel de iad, unde arde un fel de "foc mistuitor", "in meleagurile cele mai
de jos ale adnacului"(Isaia 14, 15). Dupa Cartea Iov (3, 19); in seol se duc, dupa moarte,
laolalta, sufletele, fara alegere: imparatii si dregatorii lor, cei nelegiuiti si cei in lanturi, "mic
si mare acolo sunt totuna".Rasplata celor drepti va fi ca ei se vor bucura de vederea lui
Dumnezeu: "si afara din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe el il voi vedea si ochii mei il
vor privi, nu ai altuia"(Iov 19: 26-27). Pacatul poate fi iertat prin pocainta, mai ales la
sarbatoarea Yom-kypur si in ceasul mortii. pocainta va fi insotita de marturisirea pacatelor si
de fapte de milostenie. Va exista o judecata din urma si invierea de apoi: "imparatul lumii, pe
noi cei care murim pentru Legile Lui, iarasi ne va invia cu inviere de viata vesnica"( II
Macabei 7,9). In Noul Testament, Mantuitotul prezinta in parabola "bogatul nemilostiv si
saracul Lazar" o conceptie deosebita despre lumea de dincolo, atribuind evreilor credinta in
1
2

Dictionar religios, Ion M. Stoian Editura Garamond, anul 1994, pag 118
http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=JiMzNTA7ZW9s&dL=JiMzNTA7, 20.05.2013, ora 18:50

rai si iad, credinta ilustrata prin cele doua personaje din lumea iudaica: saracul Lazar care sa
afla in fericirea raiului, numit metaforic "sanul lui Avraam"si bogatul nemilostiv, chinuit de
sete, in focul iadului, il roaga pe Avraam sa-l trimita pe Lazar sa-i umezeasca buzele cu un
strop de apa. Soelul apare aici ca un loc diferentiat, foarte asemanator conceptiei crestine
(Luca 16,19)
Moartea in sine nu este la evrei o disparitie totala a fiintei umane, ci "o trecere" la
parinti, o "adaugire" la stramosi, dupa cum reiese din legamantul incheiat de Dumnezeu cu
Avraam, prin care Acesta i-a fagaduit ca "va trece la parintii lui in pace" (Gen. XV, 15 ;
XXV, 8, 17 etc). Daca insa, in primele carti ale Vechiului Testament doctrina despre
nemurirea sufletului nu reiese chiar atat de pregnant, aceasta e din cauza caderii in pacat,
cadere care pastrat inca vie in memorie pedeapsa lui Dumnezeu impotriva protoparintilor care
au pacatuit, iar mintea li s-a intunecat3.
In legatura cu moartea, la evrei s-a folosit expresia de "a iesi sufletul", indicand prin
aceasta plecarea lui din corp, dupa cum vedem ca se spune despre moartea Rahilei: "Iar cand
Rahila isi dadea sufletul, caci a murit..." (Gen. XXXV, 18). Aceasta vrea sa arate separarea
prin moarte a celor doua elemente care au format unitatea fiintei umane4.
Doctrina despre nemurire la evrei reiese limpede si din credinta acestora in existenta
unui loc al sufletelor mortilor. Locul unde merg sufletele celor morti poarta numele de "seol",
si este socotit ca fiind o lume a umbrei, "o tara de intuneric si neoranduiala, unde lumina e
totuna cu bezna" (Iov X, 22). In acest loc sumbru, sufletul nu mai are o viata asemanatoare cu
cea de pe pamant, si nici pe departe superioara acesteia, caci aici mortii sunt inchipuiti ca
niste umbre ratacitoare, de unde nu se mai pot intoarce.
Acest salas al mortilor a fost imaginat ca ceva adanc "sub pamant" (Iov XI, 8), "o
imparatie a mortilor" (Prov. XXIII, 14), in care nimeni dintre cei vii nu poate ajunge. Seolul
sau lacasul sufletelor mortilor are porti care se inchid de indata ce intra sufletele, spre a nu
mai iesi (Isaia XXXVIII, 10). Profetul Osea spune ca acesta are stapanire puternica peste cei
morti (cap. XIII, 14 , Ps. XLVIII, 16), care nu le mai da celor ce vietuiesc intr-insul
posibilitatea de a mai indeplini vreo activitate (Ecl. IX, 10).
Viata de aici va fi deci fara consistenta si activitate o stare de dormitare sau
semiconstiinta. Cei ce locuiesc in seol poarta numele de "refaim" = umbre (Prov. IX, 18 ; Iov
XXVI, 5), si nu se mai pot intoarce pe pamant (Iov VII, 9-10). In cartile poetice exista totusi
speranta ca sufletele vor fi eliberate din seol (Ps. XLVIII, 16), dar numai sufletele celor drepti.
De remarcat este de asemenea credinta ca sufletul va exista dupa moartea fizica cu aceleasi
trasaturi pe care le-a avut persoana inainte de moarte, mai exact pe cele din ultimele clipe ale
vietii. Astfel citim despre duhul lui Samuel care s-a aratat lui Saul si vrajitoarei din Endor",
sub forma unui batran imbracat cu o haina lunga" (I Sam. XXVIII, 14) ; la fel si cel care a
decedat de moarte violenta isi pastreaza urmele ranilor sale (Gen. XLII, 38).
Unii teologi afirma ca obiceiurile si credintele referitoare la inmormantare "nu se pot
explica altfel decat in baza credintei evreilor ca persoana defunctului va subzista cu constiinta
de sine". Evreii acordau o cinstire deosebita inmormantarii, "iar a ramane cineva neingropat
3
4

. N. J. Tromp, Primitive Conceptions of Death and the Nether World in the OT, 1969
The Gilgamesh Epic and OT Parallels, 1946, pag 137-223

dupa ce a decedat era socotita ca cea mai mare nenorocire, precum si aceea de a fi scos afara
din mormant". Astfel Tobit isi risca viata pentru a inmormanta pe compatriotii sai executati de
catre regele Asiriei (Tobit 1,17).
Despre cei care au decedat si au ramas neingropati s-a crezut "ca devin niste suflete
ratacitoare fara domiciliu". Prin urmare, daca aceasta a fost viziunea lor cu privire la sufletele
celor adormiti, socotim ca sunt indreptatiti a nadajdui, si a-si da toata osteneala sa realizeze
fericirea "hic et nunc". Din contextul cartilor Vechiului Testament, reiese ca aceasta era o
preocupare constanta a gandirii lor, dupa cum se exprima Eclesiastul: "Cei vii stiu ca vor
muri, dar cer morti nu stiu nimic si parte de rasplata nu mai au, caci numele lor a fost uitat"
(IX, 4).
In seol, sufletul celui raposat nu mai pretuieste nimic, si nici nu primeste vreo rasplata
pentru faptele sale, ci este uitat de semeni, care nu-l mai pot ajuta cu nimic si "pierde si
legatura cu Dumnezeu, ceea ce este pentru credinciosul evreu cea mai mare pedeapsa". Si
totusi, dupa moarte comuniunea dintre Dumnezeu si credincios nu inceteaza "ei se continua
prin supravietuirea sufletului in seolul din care se poate reintoarce la Creator". Iahve este si
stapan al mortii si, daca voieste, poate sa scoata pe cel decedat din mormantul sau. Unii
psalmi fac chiar aluzie la invierea din morti: "Doamne, scos-ai din iad sufletul meu..." (Ps.
XXIX, 3), sau : "Pe Cel ce izbaveste din stricaciune viata..." (Ps. CII, 4), sau : "nu vei lasa
sufletul meu in iad..." (Ps. XV, 10 ; Ps. XLVIII, 16). Totusi, in nici unul din aceste texte nu
este vorba de o inviere in sens propriu, nici de o intoarcere a sufletului din lacasul mortilor, ci
numai de tamaduirea de o boala grea, sau de eliberarea din moarte, ori de un pericol de
moarte5.
Ideea de sanctiune morala pentru viata de apoi este putin cam vaga. Cu toate acestea,
la profetul Isaia se pare ca seolul este un fel de iad unde : "se va pogori marirea Sionului si
gloatele sale, chiotele de veselie" (VI 14). Profetul aminteste chiar de "un foc mistuitor si
despre "jarul cel de veci" (Isaia XXXIII, 14). De altfel in cartea Iov, ideea de rasplata a celor
drepti, apare si mai clara, deoarece acestia vor avea marea bucurie de a vedea pe Dumnezeu :
"si afara de trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe el il voi vedea si ochii mei il vor privi, nu
ai altuia" (Iov XIX, 26-27). Dar invatatura despre invierea mortilor apare si mai lamurit in
martiriul fratilor Macabei. Acestia mor ca martiri, cu speranta unei invieri, ca rasplata pentru
pierderea vietii (II Mac. VII, 9 ; XI, 13 ; XIII, 13, 43 ; XIV, 46).
Deci, la evrei doctrina despre nemurirea sufletului este implicit legata de aceea a spiritualitatii
sufletului care deosebit fiind de trupul material, trebuie sa fie si nemuritor.
Sufletul fiind acel suflu de viata de la Dumnezeu este de natura spirituala, si prin
urmare continua sa existe si dupa separarea lui de trup. Destinatia acestui element spiritual
este de a se intoarce la Cel ce l-a dat in dar protoparintilor Adam si Eva si urmasilor acestora6.
Dupa cum am aratat mai sus, moartea nu era considerata la evrei ca o disparitie totala,
ci "o adaugare" la stramosi. Credinta in nemurirea sufletului la evrei reiese si din credinta lor
in existenta unui loc al sufletelor mortilor. Acest loc in care merg sufletele dupa moarte este
"seolul", un loc sumbru, in care cei morti petrec intr-o stare de semiconstiinta.Nazuinta
5

http://ortodoxia.md/articole-preluate/1685-sfinii-prini-despre-starea-din-rai-i-iad-dup-judecata-universsal
20.05.2013 ora 20:14
6
R. H. Charles, A Critical History of the Doctrine of a Future Life, 1913 pag 111-119

evreilor in a realiza o viata cat mai fericita aici pe pamant decurge in mod firesc din conceptia
lor cu privire la existenta sufletului in "seol", o viata lipsita de consistenta si activitate. Cu
toate acestea, existenta seolului a adus cu sine credinta in judecata suprema a lui Dumnezeu
si aceea a invierii celor drepti.
De aceea, ne ntrebm cum ar fi mai corect de tradus: "iad" sau "locuina morilor"?
Biblia sinodal folosete ambele variante, ns cu precdere "iad" n crile poetice (mai ales
n Psalmi), iar "locuina morilor" n crile istorice. n literatura profetic, cei doi termeni par
deopotriv. Este interesant c, n cteva cazuri, Biblia sinodal chiar a folosit originalul, eol,
de dou ori punnd n parantez i "locuina morilor" (Pilde 9, 18; Isaia 14, 9). Ar rezulta
deci c "locuina morilor" este perceput la nivel lingvistic mai apropiat de original, dar se
prefer "iad" n textele care sunt mai frecvent utilizate liturgic, cum sunt Psalmii.
Explicaia acestei incongruene de traducere este simpl. Dup Vechiul Testament, n
eol se duc deopotriv cei drepi, precum Iacob i Samuel (Facere 37, 35; 1 Regi 28, 13.19),
dar i cei pctoi (Numeri 16, 29-30). Opiunea redrii originalului i traducerea neutr
"locuina morilor" subliniaz aceast nedepartajare ntre drepi i pctoi, pe cnd "iadul"
are o conotaie profund negativ, de spaiu rezervat condamnailor. n lectura liturgic a
Psalmilor, credinciosul, care se identific practic cu orantul vechi-testamentar, invoc tocmai
pericolul damnrii sale n iad.7
De aceea, aparenta inconsecven a Sinodalei este de fapt ludabil, pentru c
surprinde foarte bine valena dubl a locaului morii pentru Biseric, pe de o parte istoric, pe
de alta teologic, actual.
eolul era sub suprafaa pmntului (Ezechiel 31:15, 17; Psalmul 86:13), un loc al
prafului (Iov 17:16), al ntunericului (Iov 10:21), al linitei (Psalmul 94:17) i al uitrii
(Psalmul 88:12). Uneori unele caracteristici ale vieii de pe pmnt sunt imaginate ca fiind
continuate n eol (Isaia 14:9; Ezechiel 32:27), ns acest loc este mereu un loc de slbiciune
i tristee.
n unele pasaje, eol are un aspect represiv (de. ex. Psalmul 49:13-14) i destinarea
prematur pentru eol este o form de judecat. VT privete viaa pmnteasc ca pe o aren
pe care se poate desfura activitatea n slujba lui Iahve; acesta este locul unde se poate primi
cuvntul Lui, unde I se pot oferi jertfe, i unde pot fi experimentate interveniile Lui. De
aceea, a fi n eol nseamn a fi scos din mna Lui (Psalmul 88:3-5). Totui, Iahve este
prezent i n eol (Psalmul 139:8) i este n stare s izbveasc pe cei de acolo (Psalmul
16:10).

Ziarul Lumina, Seolul si Iahve, Editia Nationala, Joi 29 aprilie 2010

Bibliografie

1.Biblia sau Sfanta Scriptura, E.I.B.M.B.O.R, anul 2008 cu binecuvantarea PF DanielPatriarhul B.O.R
2. Ziarul Lumina, Seolul si Iahve, Editia Nationala, Joi 29 aprilie 2010
3. R. H. Charles, A Critical History of the Doctrine of a Future Life, 1913
4. The Gilgamesh Epic and OT Parallels, 1946, p. 137-223
5. N. J. Tromp, Primitive Conceptions of Death and the Nether World in the OT, 1969

DISCIPLINA: VECHIUL TESTAMENT

PROPUNATOR: STUDENT, POALELUNGI PETRU

ANUL II, GRUPA 8