Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul 1

DESPRE EXISTENȚA LUI DUMNEZEU

1. Pregătirea perceptivă

Dragi credincioși și credincioase, dragi părinți, frați și surori, dragă suflet, care ai poposit
azi în Casa Domnului; în primul rând, bine ai venit! Propria-mi speranță este că fiecare dintre noi
este aici cu un motiv, acela de a-l înțelege, cunoaște și percepe cât mai tainic pe Dumnezeu. În
acest sens, astăzi, cu voia Sa, vom încerca să expunem, împreună, câteva argumente doveditoare
existenței Sale propriu-zise, sprijinindu-ne de știința și logica modernă. Cum spunea și Sfântul
Evanghelist Matei în capitolul al 18-lea, versetul 20, „că unde sunt doi sau trei, adunați în numele
Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Așadar, să îi mulțumim pentru că ne-a adus împreună în
această zi spre a ni se descoperi.

2. Anunțarea temei

În cele ce urmează, vom demonstra, sprijinindu-ne de câteva argumente veridice, (șase la

număr), în mod concret, existența unei Ființe Supreme, unui Creator, a Stăpânului a toate care au
un început și un rost în lumea aceasta materială în care co-existăm și pe care îl numim Dumnezeu.

3. Tratarea

Socrate, un titan al filosofiei, spunea la un moment dat: „Trebuie să urmăm argumentul,

oriunde ar merge acesta”. Așadar, în relație cu afirmația marelui clasic, aș dori să asociem și
întrebarea, poate cea mai profundă și cu cele mai multe răspunsuri, „există Dumnezeu?”. În acest
sens, am găsit de cuviință că, pentru a da un răspuns pertinent, trebuie să urmăm sfatul socratic.
Mergând în această direcție, o să afirm încă de la începutul acestei expuneri, faptul că răspunsul e
unul afirmativ. DA, Dumnezeu există. În această direcție am pregătit șase argumente, veridice,
concise și verosimile, care să valideze acest lucru.

Catehetică Ortodoxă Pag | 1

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul 1

Primul argument: Orice creație are un creator, orice efect este determinat de o cauză.

Cea mai fundamentală lege a științei practice (o voi numi astfel pentru o mai mare
verosimilitate/concizie) este cea a „cauzei și efectului”. Aceasta iterează următoarele: „pentru
fiecare efect material observabil, există o cauză precedentă sau simultană cu acesta, care este mai
puternică în intensitate decât efectul, astfel generându-l”.

Așadar, universul este un efect material. Astfel, dacă universul este un efect material, care
este cauza acestuia? Un necredincios în Atotțiitorul, ar spune că universul este o „singularitate”.
Această idee este foarte populară, atât în știința, cât și în conștiința colectivă contemporană. În
această accepțiune, în linii generale, se susține faptul că, la începuturile universale, a existat o
formă de singularitate materială (ceva material, care nu are niciun alt reper în afară de acesta
însăși), care, la un moment dat, a explodat. Știința îl numește „Big Bang”. Urmând socratic acest
argument, este cel puțin logic să înțelegem ce anume este „o singularitate”. Comunitatea științifică
și, mai specific, cosmologii sugerează următoarele: „o singularitate este ceva ce a ajuns în stadiul
de existență în mod (mai mult sau mai puțin) spontan, din nimic”. Mai mult, Lawrence Krauss, în
cartea sa, Un Univers din Nimic, susține același lucru, faptul că universul a penetrat în existență
din, literalmente nimic. În acest sens, dacă a existat un timp când nu exista, propriu-zis, nimic, nu
ar fi existat nicio cauză a existenței; așadar, nimicul ar fi fost și acum, din punct de vedere științific.
Ideea conform căreia ceva a explodat „din nimic”, dacă ne referim la ideea expusă mai devreme,
nu are temei științific; nu are o cauză. În direcția aceasta, putem spune că până și știința sugerează
un temei supranatural al existenței, pentru că aceștia nu pot explica, fizic, singularitatea. Atunci,
cu ce concluzie rămânem noi din această poveste? În concordanță cu cele de mai sus, putem spune
că universul a avut un început și mai putem afirma cauzalitatea supranaturală a acestui fenomen,
natura și legile ei, nefiind capabile de astfel de manifestări/ comportamente. Începutul universului
a fost, deci, în afara naturalului, a fost supranatural. Văzând acestea, avem siguranța că a existat o
forță creatoare, un Părinte universal.

Catehetică Ortodoxă Pag | 2

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul 1

Argumentul al doilea: Design-ul are nevoie de un designer.

În ceea ce privește afirmația expusă mai sus, ea este mai degrabă un truism. Aproape toată
conștiința colectivă recunoaște faptul că universul din jurul nostru este, sub varii aspecte naturale,
creat cu o minuțiozitate cel puțin obsesiv-compulsivă. De la peștii oceanului, la vietățile terestre și
la cele ce străbat văzduhurile, pare că toate trăiesc într-o armonie perfectă cu mediul și vegetația
din jur, fiecare exercitând un rol în conservarea și perpetuarea fructuoasă a ecosistemului. Toate,
exceptând omul. Ca oameni, am observat și descoperit importanța designului natural. De altfel,
încercăm să îl reproducem în obiectele produse de noi. Mai mult, dacă privim designul corpului
uman, putem spune că este, poate, cea mai complexă piesă tehnologică, ale cărei funcționalități
nici măcar nu le cunoaștem în întregime, de aceea nu le putem, încă, reproduce la nivel de design.
De ce? Pentru că design-ul este, în primul rând, exercitat de Dumnezeu, prin universul material.
Acesta este atât de complex, încât este de-a dreptul copleșitor pentru oameni să îl cuprindă cu
propriile simțiri. Mai mult, există, cu certitudine, lucruri pe care omul nici măcar „nu știe că nu le
știe”. Cu toate astea, care este originea designului? Lucrul cu care sper că putem fi toți de acord
este acela că un design funcțional și complex nu poate fi decât opera unui designer înzestrat cu
inteligență. Exploziile de proporții sunt recunoscute pentru haosul și distrugerile provocate; cu
siguranță nu ați observat vreodată o explozie care să genereze ordine sau să aducă viață în
existență. Orice design are un designer inteligent, la fel cum creația îl are pe Dumnezeu.

Argumentul al treilea: Viața are nevoie de un dătător de viață,

În lumea materială, fizică, am ajuns să înțelegem că viața funcționează după anumite legi.
Una dintre acestea, cu referire la biologie, este Legea Biogenezei. Aceasta susține că, în lumea
naturală, viața se naște din forme pre-existente de viață de același fel cu aceasta (adică din animal
se naște animal și din plantă se naște plantă, aceste nefiind înlocuibile). Viața nu se poate naște din
chimicale non-animate. Așadar, când și unde a început viața? De unde a pornit ea, dacă nu dintr-o
singularitate materială lipsită de viață, care a explodat? Dacă vine într-adevăr de acolo, a putut
viața să se organizeze aleatoriu într-un design atât de complex, complicat și inter-dependent?
Răspunsul e nu. A fost nevoie de un Creator.

Catehetică Ortodoxă Pag | 3

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul 1

Argumentul patru: Legea morală are nevoie de un Legislator.

Dacă, în accepțiunea colectivă, acceptăm faptul că anumite lucruri sunt, din punct de
vedere obiectiv (referindu-ne, aici, la Adevărul absolut), anumite lucruri sunt morale, în vreme ce
altele nu sunt, în consecință logică, trebuie să existe un Dumnezeu, un Adevăr și o Cale, prin care
ne desăvârșim viața. Mă refer, aici, desigur, la Tatăl, autoritatea supremă. Dacă ar fi fost să
evoluăm din bacterii, pe parcursul a milioane de ani, în ce punct ar fi prevalat valorile morale?
Dacă ar fi să privim un animal, un câine de exemplu, am putea spune despre acesta că exercită
imoralitate atunci când fură un os de la alt câine? Ați auzit vreodată pe cineva susținând faptul că
un câine a comis un act de imoralitate asupra altui câine? Normal că nu, spunem acestea doar când
ne referim la oameni, noi între noi. Dacă acestea sunt adevărate, atunci trebuie să existe un
Dumnezeu, un legislator.

Argumentul cinci: Existența liberului arbitru/ voinței libere.

Ideea ateistă conform căreia nu există Dumnezeu este fondată, într-o oarecare măsură, pe
ideea materialismului, aceea conform căreia această lume materială este totalitatea existenței
cunoscute și, în același timp, totalitatea viitoare a tot ceea ce va fi existat vreodată. Conform celor
de mai sus, în interpretare logică, ateismul sugerează că atât eu, cât și fiecare dintre dumneavoastră
nu avem liber arbitru, în adevăratul sens al cuvântului, că atât eu, cât și fiecare dintre
dumneavoastră nu existăm, la nivel metafizic, la nivelul propriilor percepții și că nu există supra
materie în creierele noastre. În acest sens, dacă ar fi așa, percepția noastră despre sine, lume și
viață, nu ar fi altceva decât electroni ce ricoșează la întâmplare în capurile noastre, toate procesele
cognitive fiind aleatorii și fără sens. Dar, dacă frățiile voastre nu ar lua decizii pe cont propriu, care
ar fi probabilitatea să citiți aceste rânduri și/sau să luați parte la prezentul cuvânt de învățătură?
Dat fiind că sunteți aici, afirm, în concordanță cu cele de mai sus, din nou, existența lui Dumnezeu
și a liberului arbitru, dobândit de noi prin voia Sa.

Catehetică Ortodoxă Pag | 4

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul 1

Argumentul șase, dar cu siguranță nu ultimul în direcția prezentului demers catehetic:

Rațiunea umană

Ca oameni, raționăm regulat și suntem capabili să înțelegem idei abstracte. Dacă am fi fost
produsul unei evoluții aleatorii, condusă de șansă, rațiunea și legile ei pur și simplu ar fi
inexplicabile și total non-necesare supraviețuirii vieții. Cu toate acestea, raționăm orice lucru,
zilnic, individual sau colectiv. Din acest punct de vedere, omul este singura ființă, pe care o
cunoaștem (prin intermediul conștiinței proprii), care este capabilă de acest lucru. Toate celelalte
ființe nu raționează, dar totuși trăiesc, la nivel instinctual și în armonie ori lanțuri trofice. Așadar,
putem spune că rațiunea nu este necesară vieții, deci nu provine din selecție naturală. De unde
provine, totuși, rațiunea? Aceasta nu are o explicație naturalistică, ateică.

4. Asocierea:

Spre a concluziona cele spuse mai sus, o să îl aduc în discuție pe Anony Flew, un ateu care
a elaborat celebra carte „Theology and Falsification" (Teologie și Falsificare, din păcate, netradus
în română), publicată în 2000, una dintre cele mai celebre opere ateice ale ultimului secol. Cu toate
acestea, în 2006, filosoful și-a schimbat părerea, elaborând cartea "There is a God: How the
World's Most Notorious Atheist Became a Believer" (Există un Dumnezeu: cum a ajuns cel mai
notoriu ateu al lumii un credincios). În cea din urmă, fostul ateu susține că atunci când a ajuns să
recunoască existența lui Dumnezeu, nu a schimbat paradigma anterioară, mai degrabă a lăsat-o
mărturie. Antony Flew, în acest sens, a urmat versetul socratic exprimat la începutul prezentului
text, urmând adevărul, oriunde ar duce acesta. Ca în toate cazurile, și în cazul lui, Adevărul este
Dumnezeu. Fie ca El să ne călăuzească spre sine, în toate zilele vieții noastre.

Catehetică Ortodoxă Pag | 5

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul 1

5. Aplicarea:

Așadar, drag suflet, care ai poposit azi în Sfânta și Sobornicească Biserică spre a-l cunoaște
pe Dumnezeu, te rog să nu Îl mai cauți de azi înainte. Mai degrabă, te rog să îți îndrepți atenția la
cele mai mici lucruri din jurul tău. Dumnezeu e aici, între paginile acestea, în Biserica aceasta, în
aerul pe care îl inspirăm și expirăm, în aproapele tău, în apă, pe pământ, în ceruri și pretutindeni.
Nu căuta să-l afli pe Dumnezeu în simțiri, ci mai degrabă simte lucrurile Mâinilor Lui. Iar când
vei simți acestea, gândește-te că toată materia pe care o percepi din El și cu voia Lui se naște, căci
el este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6).

Catehetică Ortodoxă Pag | 6