CATEHEZĂ DESPRE SFÂNTA TREIME

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ
Cea mai mare poruncă din Lege, reconfirmată şi de către Mântuitorul Iisus Hristos, este iubirea de Dumnezeu (dublată de iubirea
aproapelui). După cum nu poţi spune, însă, că iubeşti pe cineva dacă nu-l cunoşti, tot aşa nimeni nu poate afirma că-L iubeşte pe Dumnezeu dacă
nu-L cunoaşte, atât cât El a îngăduit, desigur;
Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este doar un deziderat al lumii imanente, ci este legată de veşnicie, după cuvintele Mântuitorului: ,,Aceasta
este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
Când rostim cuvântul ,,Dumnezeu”, întotdeauna avem în vedere Sânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, o singură fiinţă, întreită în
persoane.

2. ANUNŢAREA TEMEI:
De aceea, cateheza noastră îşi propune evidenţierea elementelor de bază cu privire la dogma Sfintei Treimi.

3. TRATAREA:
 dogma Sfintei Treimi reprezintă cea mai mare taină a creştinismului. De aceea, credem că în locul ,,dogmei Sfintei Treimi” este mai
potrivită formularea ,,taina Sfintei Treimi”, datorită atributului infinităţii dumnezeieşti care copleşeşte capacitatea finită şi relativă a
cunoaşterii umane. Întemeiaţi pe mărturiile Scripturii, toţi Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în fiinţa Sa, ci doar în
lucrările Sale, atât cât El însuşi S-a revelat;
Mărturii scripturistice
Sfânta Scriptură ne dă mărturie că Dumnezeu S-a revelat ca Treime de Persoane:

A. VECHIUL TESTAMENT
 ,,Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 3, 25);
 Teofania de la stejarul Mamvri (Facere 18);
 Vedenia lui Isaia: ,,Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot...” (Isaia 6, 3);

B. NOUL TESTAMENT
 La Botezul Domnului, arătarea Sfintei Treimi sau Teofania (Matei 3, 16-17);
 trimiterea Apostolilor la propovăduire: ,,Mergând, învăţaţi..., botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”
(Matei 28, 19);

Mărturii patristice
A. Sfinţii Părinţi participanţi la primele două sinoade ecumenice (Niceea - 325 şi Constantinopol - 381) au formulat dogma trinitară,
sintetizând-o în Simbolul de credinţă numit ,,niceo-constantinopolitan”)
B. cele mai reprezentative tratate trinitare au scris următorii Sfinţi Părinţi:
 Atanasie cel Mare (Despre întruparea Logosului; Contra elinilor)
 Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt)
 Grigorie de Nyssa (Contra lui Eunomiu)
 Grigorie de Nazianz (Cele cinci cuvântări teologice)
 Chiril al Alexandriei (Despre Sf. Treime)
  Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh, Despre Sf. Treime).

C. Pentru nivelul obişnuit al unei cateheze recomandăm, însă, capitolul al VIII-lea, ,,Cartea întâia”, din Dogmatica Sfântului Ioan
Damaschin, întrucât acest sfânt părinte a cunoscut şi a valorificat tratatele menţionate anterior, depăşind, însă, nivelul unei simple sinteze,
prin contribuţii personale de valoare excepţională. Iată, bunăoară, cum descrie el credinţa în Sfânta Treime:
,,Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze,
zicând: Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Credem într-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu S-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este
făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia născut, Fiul Său şi purcezătorul Prea Sfântului Duh.
Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii,
lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de-o-fiinţă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut...
De asemenea, credem şi în Duhul Sfânt, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună
închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi co-etern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu cel drept, cel conducător,
izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator,
atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în putere; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar
nu este îndumnezeit; desăvârşeşte, dar nu se desăvârşeşte; împărtăşeşte, dar nu se împărtăşeşete; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte;
mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate, asemenea Tatălui şi Fiului”.

Analogiile Sfintei Treimi

Pe lângă mărturiile scripturistice şi patristice, un oarecare merit în înţelegerea raţionalităţii, posibilităţii şi sensului existenţei unei realităţi
personale întreite îl au anumite analogii din lumea materială, ca de exemplu:
 sufletul omenesc (cu cele trei componente: raţiune, sentiment şi voinţă)
  cărămida (apă, pământ şi foc)
 pomul (rădăcină, trunchi şi coroană)
 soarele (corp mineral, căldură şi lumină)
 floarea (corpul ei, culoarea şi mirosul)
 spaţiul (înălţime, lungime, lăţime)
 timpul (trecut, prezent şi viitor) etc.

Erezii anti-trinitare
 Dogma Sfintei Treimi fiind taina tainelor, aşadar cel mai greu accesibilă omului, a fost deseori răstălmăcită, ajungându-se la erezii care au
pus la grea încercare Biserica şi pe slujitorii ei devotaţi.
 Cele mai vehemente erezii sunt catalogate în patru grupe:
1. monarhianismul (susţine o singură Persoană divină; reprezentanţi: Pavel de Samosata şi Sabelie);
2. subordinaţionismul (Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali cu Dumnezeu Tatăl; reprezentanţi: Arie şi Macedonie);
3. triteismul (susţine existenţa a trei Dumnezei distincţi; reprezentanţi: Ioan Filipon din Alexandria, sec. al VI-lea);
4. unitarianismul (= un monarhianism "modern", susţinut de Faustus Socinus, sec. al XVII-lea. De aici şi denumirea de "socinieni").

Cultul divin - izvor al cunoaşterii dogmei Sfintei Treimi.

Întemeiat pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, cultul divin (public şi particular) exprimă în modul cel mai accesibil nuanţele dogmei
trinitare, învăţându-ne, de fapt, că pe Dumnezeu îl cunoaştem în măsura în care îl slăvim şi îl experiem liturgic, începând cu simpla închinăciune,
continuând cu meditarea în linişte adâncă asupra lucrărilor şi însuşirilor Persoanelor Prea Sfintei Treimi şi încheind cu împărtăşirea din Sfântul
Potir, la Sfânta Liturghie.
4. RECAPITULAREA:
- care sunt formele cele mai frecvente de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime? (R: închinăciunea şi Simbolul de credinţă);
- redaţi o mărturie biblică şi una patristică, cu privire la dogma Sfintei Treimi;
- care sunt analogiile cu privire la dogma Sfintei Treimi?

5. APROFUNDAREA.
Întrucât elementele materiale (şi nici chiar analogiile pomenite mai sus) nu pot fi asociate cu dogma Sfintei Treimi, în locul momentului
logico-psihologic al catehezei numit "asociere", propunem aprofundarea, chiar dacă acum o vom face foarte pe scurt, din cauza spaţiului restrâns
al catehezei noastre, desigur.
Propriu-zis, ne vom referi la un singur detaliu, ce apare sub forme discrete, învăluite în mister, în Scriptură şi Tradiţie, dar excelent
formulat de către părintele Dumitru Stăniloae, anume reflectarea iubirii intra-trinitare în creaţie şi anume: reflectarea iubirii Persoanelor
Sfintei Treimi în familie. Astfel, triunghiul iubirii intra-trinitare (Tatăl şi Fiul îşi asociază iubirea şi o îndreaptă asupra Sfântului Duh; Tatăl şi
Sfântul Duh asupra Fiului; Fiul şi Sfântul Duh asupra Tatălui) se poate vedea reflectat în iubirea dintre persoanele unei familii autentic creştine,
cu deosebire în familiile cu copii (iar unde nu se nasc în mod natural, pot fi înfiaţi): tata şi mama îşi asociază şi îndreaptă iubirea asupra
copiilor; tata şi copiii asupra mamei; mama şi copiii asupra tatălui...
Esenţial, numai o treime de persoane poate exercita iubirea completă, autentică.

6. GENERALIZAREA
Un din rugăciunile începătoare sună cam aşa: ,,Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi: Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne,
iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău!”
7. APLICAREA (încheierea).
Dogma Sfintei Treimi fiind Dogma-Dogmelor şi Taina-Tainelor, nu poate fi înţeleasă decât printr-o credinţă luminată, prin trăire creştină
autentică şi mai ales prin rugăciune (cult). De aceea, în locul oricăror concluzii, propunem rostirea unei mărturisiri-rugăciune, întâlnită foarte
frecvent în cultul nostru ortodox: ,,Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă
Ţie!”