Cateheza Sf.

Treime

-Introducerea(formule de adresare)

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: - cea mai mare poruncă din Lege, reconfirmată şi de către
Mântuitorul Iisus Hristos, este iubirea de Dumnezeu (dublată de iubirea aproapelui)-(Deut. 6, 5;
Luca 10, 28). După cum nu poţi spune, însă, că iubeşti pe cineva dacă nu-l cunoşti, tot aşa
nimeni nu poate afirma că-L iubeşte pe Dumnezeu dacă nu-L cunoaşte, atât cât El a îngăduit,
desigur;
- cunoaşterea lui Dumnezeu nu este doar un deziderat al lumii imanente, ci este legată de
veşnicie, după cuvintele Mântuitorului: "Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine,
singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis" (Ioan 17, 3);
- când rostim cuvântul "Dumnezeu", întotdeauna avem în vedere Sânta Treime: Tatăl, Fiul
şi Sfântul Duh, o singură fiinţă, întreită în persoane. De aceea, cateheza noastră îşi propune
evidenţierea elementelor de bază cu privire la dogma Sfintei Treimi.
2. ANUNŢAREA TEMEI: Astăzi vom medita asupra învăţăturii ortodoxe cu privire la
Sfânta Treime.

3. TRATAREA:
- dogma Sfintei Treimi reprezintă cea mai mare taină a creştinismului. De aceea, credem
că în locul "dogmei Sfintei Treimi" este mai potrivită formularea "taina Sfintei Treimi", datorită
atributului infinităţii dumnezeieşti care copleşeşte capacitatea finită şi relativă a cunoaşterii
umane. Întemeiaţi pe mărturiile Scripturii, toţi Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu nu poate fi
cunoscut în fiinţa Sa, ci doar în lucrările Sale, atât cât El însuşi S-a revelat;
- Mărturii scripturistice. Sfânta Scriptură ne dă mărturie că Dumnezeu S-a revelat ca Treime de
Persoane: a. Vechiul Testament: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere 3,
25); Teofania de la stejarul Mamvri (Facere 18); "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot..."
(Isaia 6, 3);
b. Noul Testament: La Botezul Domnului, arătarea Sfintei Treimi sau Teofania (Matei 3,
16-17); trimiterea Apostolilor la propovăduire, în numele Sfintei Treimi: "Mergând, învăţaţi...,
botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28, 19);
- Mărturii patristice. a. Sfinţii Părinţi participanţi la primele două sinoade ecumenice (Niceea -
325 şi Constantinopol - 381) au formulat dogma trinitară, sintetizând-o în Simbolul de credinţă
numit "niceo-constantinopolitan);
b. cele mai reprezentative tratate trinitare au scris următorii Sfinţi Părinţi: Atanasie cel
Mare (Despre întruparea Logosului; Contra elinilor), Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt),
Grigorie de Nyssa (Contra lui Eunomiu), Grigorie de Nazianz (Cele cinci cuvântări teologice),
Chiril al Alexandriei (Despre Sf. Treime), Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh, Despre Sf.
Treime).
 - Analogiile Sfintei Treimi. Pe lângă mărturiile scripturistice şi patristice, un oarecare merit
în înţelegerea raţionalităţii, posibilităţii şi sensului existenţei unei realităţi personale întreite îl au
anumite analogii din lumea materială, ca de exemplu: sufletul omenesc (cu cele trei componente:
raţiune, sentiment şi voinţă), pomul (rădăcină, trunchi şi coroană), soarele (corp mineral, căldură
şi lumină), floarea (corpul ei, culoarea şi mirosul), spaţiul (înălţime, lungime, lăţime),
timpul (trecut, prezent şi viitor) etc.
- Erezii anti-trinitare. Dogma Sfintei Treimi fiind taina tainelor, aşadar cel mai greu
accesibilă omului, a fost deseori răstălmăcită, ajungându-se la erezii care au pus la grea încercare
Biserica şi pe slujitorii ei devotaţi. Cele mai vehemente erezii sunt catalogate în patru
grupe: monarhianismul (susţine o singură Persoană divină; reprezentanţi: Pavel de Samosata şi
Sabelie); subordinaţionismul (Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali cu Dumnezeu Tatăl;
reprezentanţi: Arie şi Macedonie); triteismul (susţine existenţa a trei Dumnezei distincţi;
reprezentanţi: Ioan Filipon din Alexandria, sec. al VI-lea); unitarianismul (= un monarhianism
"modern", susţinut de Faustus Socinus, sec. al XVII-lea. De aici şi denumirea de "socinieni").
Cultul divin - izvor al cunoaşterii dogmei Sfintei Treimi. Întemeiat pe Sfânta Scriptură şi
pe Sfânta Tradiţie, cultul divin (public şi particular) exprimă în modul cel mai accesibil nuanţele
dogmei trinitare, învăţându-ne, de fapt, că pe Dumnezeu îl cunoaştem în măsura în care îl slăvim
şi îl experiem liturgic, începând cu simpla închinăciune, continuând cu meditarea în linişte
adâncă asupra lucrărilor şi însuşirilor Persoanelor Prea Sfintei Treimi şi încheind cu împărtăşirea
din Sfântul Potir, la Sfânta Liturghie.
4. APROFUNDAREA. Întrucât elementele materiale (şi nici chiar analogiile pomenite mai sus)
nu pot fi asociate cu dogma Sfintei Treimi, în locul momentului logico-psihologic al catehezei
numit "asociere", propun sa facem oaprofundare, adica ne vom referi la un singur detaliu, ce
apare sub forme discrete, învăluite în mister, în Scriptură şi Tradiţie, dar excelent formulat de
către părintele Dumitru Stăniloae[5], anume reflectarea iubirii intra-trinitare în creaţie. Aşa cum
menţionam mai la început, Dumnezeu ne este cunoscut prin lucrările sale, între care cel mai
accentuat prin observarea iubirii Sale faţă de creaţie. Detaliul concret la care dorim să facem
referire este reflectarea iubirii Persoanelor Sfintei Treimi în familie. Astfel, triunghiul iubirii
intra-trinitare (Tatăl şi Fiul îşi asociază iubirea şi o îndreaptă asupra Sfântului Duh; Tatăl şi
Sfântul Duh asupra Fiului; Fiul şi Sfântul Duh asupra Tatălui) se poate vedea reflectat în iubirea
dintre persoanele unei familii autentic creştine, cu deosebire în familiile cu copii (iar unde nu se
nasc în mod natural, pot fi înfiaţi): tata şi mama îşi asociază şi îndreaptă iubirea asupra
copiilor; tata şi copiii asupra mamei; mama şi copiii asupra tatălui...
Si ca o curiozitate, numai o treime de persoane poate exercita iubirea completă, autentică.
XX5. GENERALIZAREA: "Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi: Doamne, curăţeşte
păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele
noastre, pentru numele Tău!"
6. APLICAREA (încheierea). Dogma Sfintei Treimi fiind Dogma-Dogmelor şi Taina-Tainelor,
nu poate fi înţeleasă decât printr-o credinţă luminată, prin trăire creştină autentică şi mai ales prin
rugăciune . De aceea, în locul oricăror concluzii, propunem rostirea unei mărturisiri-rugăciune,
întâlnită foarte frecvent în cultul nostru ortodox: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este
Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ţie!"