DOGMA SFINTEI TREIMI

– Este adevărul de temelie al învățăturii creștine. Stă la baza tuturor mărturisirilor de

credință ale Bisericii.
– Cuprinsul dogmei Sfintei Treimi constă în afirmarea de bază a credinței că Dumnezeu
este unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
– Fiecare dintre cele trei Persoane (sau ipostate) ale Treimii este Dumnezeu adevărat,
având fiecare întreaga Ființă și toate atributele dumnezeiești, fără să fie trei Dumnezei.
– Între Persoanele Sfintei Treimi (în Sfânta Treime) nu există împărțire sau despărțire a
Ființei. Totodată, cele trei Persoane nici nu se amestecă, nici nu se contopesc.
– Credința într-un Dumnezeu întreit în Persoane – în Sfânta Treime – este proprie doar
creștinismului.

– Sfâna Treime nu s-a descoperit deodată și în întregime, ci treptat, în decursul mai

multor veacuri, nu în același grad și nici în aceleași forme:
a. S-a revelat treptat și nedeplin în Vechiul Testament.
b. S-a revelat Clar și deplin, atât cât îi este omului necesar și cu putință să
cunoască, în Noul Testament prin Însuși Dumnezeu întrupat.

1. Temeiuri Scripturistice pentru Sfânta Treime în Vechiul Testament:

a. Facere 1, 26 – „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”
b. Facere 3, 22 – „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi”
c. Facere 11, 7 – Dumnezeu hotărăște să distrugă planul celor care construiau
turnul Babel: „Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”
d. Facere 18, 1, 3 – teofania de la stejarul Mamvri: Avraam vede 3 oameni și li
se adresează la singular: „Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul
Mamvri (...) Atunci ridicându-şi Avraam ochii săi, a privit şi iată trei
Oameni stăteau înaintea lui; şi cum i-a văzut, a alergat din pragul cortului său
în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: Doamne, de
am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!”
e. Psalmul 32, 6 – „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul
gurii Lui toată puterea lor.”
f. Isaia 61, 1 – „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să
binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să
propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate”
g. Isaia 6, 3 – cântarea serafimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot,
plin este tot pământul de slava Lui!”
În Vechiul Testament, Sfânta Treime nu S-a revelat deplin deoarece evreii, fiind
înconjurați de popoare politeiste (care aveau mulți dumneZei), s-ar fi abătut cu
ușutință de la monoteism (credința într-un singur Dumnezeu). Ei erau oricum
predispuși spre idolatrie și chiar au și căzut de multe ori în politeism, venerând zeii
altor popoare.
2. Temeiuri Scripturistice pentru Sfânta Treime în Noul Testament:
a. Matei 28, 19 – Botezul „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”
 b. 2 Corinteni 13, 13 – binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru
Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să
fie cu voi cu toţi!”
c. 1 Petru 1, 2 – „Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi
prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui
Iisus Hristos”
Deosebiri între Persoanele Sfintei Treimi:
- „Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu” – Matei 11, 27
- „Toate câte are Tatăl sunt ale Mele” – Ioan 6, 16
- Toate darurile le împărtășește, „le lucrează unul și același Duh” – 1 Corinteni 12,
11
Unitatea ființială și deosebirea dintre Persoanele Sfintei Treimi există înainte de
creație, din veșnicie:
- „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era
Cuvântul... și Cuvântul trup S-a făcut” – Ioan 1, 1, 14
- „Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu” – 1 Corinteni 2, 10

– Dogma Sfintei Treimi este adevărul cel mai plin de mister din învățătura creștină. Nu
poate fi înțeleasă sau cuprinsă de mintea umană prin raționament filosofic. Se
întemeiază numai pe Revelația dumnezeiască și se însușește prin credință.
Analogii/comparații ale Sfintei Treimi cu elemente din natură:
– Un singur suflet, dar alcătuit din 3 facultăți spirituale: rațiune, voință și simțire.
– Un singur foc, dar alcătuit din plasmă, lumină și căldură.
– O singură cărămidă, dar alcătuită din pământ, apă și foc/căldură.
– O singură familie, dar formată din mamă, tată și copil.
– Un singur pom, dar cu rădăcină, trunchi și coroană.
– Trei componente ale timpului: trecut, prezent și viitor.
– Trei componente ale spațiului: lungime, lățime și înălțime.

FORMULAREA DOGMEI SFINTEI TREIMI. PRECIZAREA TERMINOLOGIEI.

– Învățătura despre Sfânta Treime a constituit esențialul și cuprinsul credinței creștine
încă din vremea Apostolilor. În aceste timpuri, până la stabilirea exactă a dogmei
Sfintei treimi, au existat în Biserica primară mai multe mărturisiri baptismale, care
ulterior aui fost transformate în simboluri de credință care cuprindeau adevărul despre
Sfânta Treime. Exemplu: simbolurile de credință ierusalimitean, alexandrin, din Cipru
etc.
– Sfâna Treime era mărturisită în cult prin doxologia mică: Mărire tatălui și Fiului și
Sfântului Duh.
– Părinții Apostolici, apologeții și Sfinții Părinți anteriori Sinodului I Ecumenic au
apărat învățătura despre Sfânta Treime în fața ereziilor apărute (sabeleni și
subordinaționiști).
– Din cauza apariției ereziilor antitrinitare, Biserica a fost nevoită să precizeze
terminologia, să expună și să formuleze oficial, în chip autoritar și definitiv, la
 Sinoadele I și II Ecumenice, dogma Sfintei Treimi, cu prilejul condamnării ereziilor
lui Arie și Macedonie.
– Sinodul I Ecumenic (anul 325, la Niceea), îl combate pe Arie, care nega dumnezeirea
Fiului și egalitatea Lui cu Tatăl. Arianismul spune că Fiul nu este egal cu Tatăl, ci că a
fost creat de Tatăl, deci inferior Lui, și că a fost un timp în care El nu a existat. Arie și
toți cei care propovăduiau erezia lui (arianismul) sunt anatematizați. Sinodul I
proclamă adevărul că Fiul este deoființă cu Tatăl.
– După Sinodul I Ecumenic, arienii și-au îndreptat atacul împotriva Duhului Sfânt,
negându-i dumnezeirea. Sinodul II Ecumenic (381, Constantinopol) combate această
nouă erezie numită macedonianism (de la promotorul ei, Macedonie), care afirma că
Duhul Sfânt este o creatură a Fiului și supus Fiului, deci inferior și subordonat Tatălui
și Fiului. Sinodul II proclamă adevărulm că Duhul Sfânt purcede din veșnicie din
Tatăl și este de acceași cinste cu Tatăl și cu Fiul, că toate cele trei Persoane au aceeași
ființă.
– Simbolul de Credință (Crezul) actual a fost formulat în cadrul primelor două Sinoade
Ecumenice și cuprinde dogma Sfintei Treimi. A înlocuit toate celelalte simboluri de
credință existente.
– În procesul de formulare a dogmei Sfintei Treimi, Sfinții Părinți s-au folosit de
termeni preluați din filosofia greacă sau latină: unitate, treime, ființă, natură, fire,
substanță, ipostas, persoană.