Ereziile antitrinitare

Încă de la începutul Bisericii Creştin Ortodoxe au existat înşelări, după cum spune şi apostolul Petru, în a
doua sa epistolă sobornicească (cap. 2): “Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între vor fi
învaţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat,
îşi vor aduce lor grabnică pieire”. Dogma despre Sfânta Treime a fost formulată devinitiv la Sinoadele I şi II
ecumenic.
Biserica Ortodoxă mărturisește că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul şi Duhul
Sfânt, care împărtășesc aceeași substanță sau natură. Această credință poate să pară paradoxală, dar acesta este
modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Dogma despre Sfânta Treime este adevărul fundamental, propriu şi
specific al religiei creştine. După învăţătura creştină, Sfânta Treime ca principiu esenţial creator şi proniat, ţintă
supremă şi comuniune perfectă, este temeiul întregii ordini spirituale, materiale, morale, personale şi sociale. În
acest sens, împlinirea fiinţată şi morală a omului şi a creaturii, în general, nu este altceva decât apropierea
progresivă şi comunicarea de viaţă cu Sfânta Treime.
Însuşirile personale în sânul Sfintei Treimi sunt următoarele: Tatăl naşte din veşnicie pe Fiul şi purcede pe
Duhul, fiind nenăscut şi nepurces; Fiul se naşte din veşnicie din Tatăl, iar Duhul purcede din veşnicie din Tatăl.
Erezia este învăţătura religioasă care se abate de la credinţa creştină adevărată şi autentică, şi, de aceea,
această învăţătură este rătăcită, antiortodoxă şi anticreştină. Cei care pornesc aceste dezbinari, abateri de la
credinţa Creştin Ortodoxă se numesc eretici.
Sfânta Treime este una din cele mai mari taine ale creştinismului reprezentând un mister de nepătruns pentru
mintea omenească. Datorită acestui motiv, de-a lungul timpului, s-a ajuns la două extreme: unii, pentru că nu au
putut s-o înţeleagă pe cale raţională, au negat-o pur şi simplu, aşa cum au făcut raţionaliştii, iar alţii încercând s-
o explice într-un fel sau altul au căzut în grave erezii. Ereziile antitrinitare se împart în 4 grupe mari şi anume:
Monarhismul, Subordinaţianismul, Unitariansimul, Triteismul.
1. Monarhianismul
Această erezie pleacă de la concepţia că nu poate exista decât un singur Dumnezeu, deci o singură Persoană
divină pentru că, altfel nu am avea monoteism, ci politeism.
Susţinătorii acestei erezii vorbesc despre persoane divine, dar în încercarea lor de a armoniza unitatea şi
trinitatea lui Dumnezeu ei accentuează pe de o parte unitatea lui Dumnezeu în detrimentul trinităţii, iar pe de
altă parte, deşi vorbesc despre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ei îi privesc doar ca trei puteri sau 3 moduri de
manifestare a unicei Persoane divine
Monarhienii dinamici învaţă că există o singură persoană dumnezeiască, Dumnezeu Tatăl. Fiul lui
Dumnezeu, care în Revelaţie se mai numeşte şi Logosul (Înţelepciunea lui Dumnezeu) nu este o persoană
propriu-zis, aparte de Dumnezeu Tatăl ci numai o putere a Tatălui şi acesta stă în acelaşi raport cu Tatăl, în care
stă raţiunea cu sufletul omenesc. (Ex: aşa cum omul pierde calitatea de om dacă se înlătură de la el raţiunea aşa
şi Dumnezeu pierde calitatea de Dumnezeu dacă se ia de la El Logosul.)
Monarhienii modalişti admiteau o „Treime” a Dumnezeirii, însă nu una adevărată ci doar aparentă. Tatăl,
Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt decât 3 moduri diferite în care se manifestă Dumnezeu.
Adopţionismul pretinde că Dumnezeu este o singură ființă, deasupra tuturor și pe deplin indivizibil și de o
singură fire. Adopționismul susține că Fiul nu este co-etern cu Tatăl și că Iisus, în esență, a primit dumnezeirea
(a fost adoptat) la botez, fiind necesar planurilor lui Dumnezeu și pentru perfecțiunea vieții și faptelor Sale.
2. Subordinaţianismul
 Arianismul
Arie învăţa că există un singur Dumnezeu fără început şi mai presus de lume. Fiind mai presus de lume El nu
poate intra în contact cu lumea finită. Din această cauză, când a hotărât să creeze lumea, a creat mai întâi din
nimic o fiinţă deosebită prin care a creat apoi întreg universul. Această fiinţă numită Fiul lui Dumnezeu a fost
creată pe de o parte în timp, deci nu este veşnică, iar pe de altă parte este creată din nimic, nu din fiinţa Tatălui.
Prin urmare a fost un timp când Fiul nu există iar Dumnezeu nu era Tatăl.
Consecinţă: - Iisus Hristos nefiind de aceeaşi fiinţă cu Tatăl, nu este Dumnezeu cu adevărat.
- Dacă Fiul este creatură şi poate fi numit Dumnezeu Arie punea pe picior de egalitate pe Creator cu
creatura Sa, ceea ce din punct de vedere logic este o eroare iar din punct de vedere dogmatic este o
erezie.
Sinodul I Ecumenic (325) a condamnat erezia lui Arie
Sfântul Spiridon s-a servit de o cărămidă, vrând să arate că după cum cărămida constă din trei elemente:
pământ, apă, foc şi totuşi e una la vedere tot aşa şi în Sfânta Treime, deşi sunt trei Persoane, Ele sunt o singură
fiinţă
Macedonianismul
Episcopii întruniţi la Sinodul de la Niceea (325) nu s-au ocupat decât de raportul dintre Fiul şi Tatăl,
mulţumindu-se să fixeze în simbol doar mărturisirea „credem în Duhul Sfânt”.
Macedonianismul este arianismul extins la Persoana Duhului Sfânt. Dacă Fiul este creat, nici Duhul Sfânt nu
putea să fie necreat. Această concluzie a tras-o Macedonie
Sinodul II Ecumenic din Constantinopol (381) condamnă macedoniaminismul declarând: „Şi întru Duhul
Sfânt Domnul de viaţă Făcătorul care de la Tatăl purcede, acela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi
mărit, Care a grăit prin prooroci”.
3. Unitarianismul
Erezie ivită începând cu secolul XVI o dată cu apariţia protestanţilor când au apărut şi persoane izolate care
au negat adevărul despre Sf. Treime. învaţă că Dumnezeu este numai o Persoană: Tatăl. Învăţătura despre Sf.
Treime nu ar fi cuprinsă în Sf. Scriptură şi ar contrazice raţiunea. Iisus e un simplu om, născut în mod
supranatural, trimis să mântuiască pe oameni. După moarte, a fost luat la cer, iar Duhul Sfânt este o putere care
sfinţeşte pe om (martorii lui Iehova)
4. Triteismul
Învaţă existenţa a trei Dumnezei. Triteismul separă fiinţa divină şi o repetă după cele trei Persoane ajungând
la trei dumnezei. Face deci tocmai contrariul de ceea ce învaţă simbolul atanasian, de a nu împărţi fiinţa în
Dumnezeu.
Sistematizatorul acestei erezii a fost filozoful Ioan Filopan din Alexandria (sec. VI) (filipanism).
Acesta învăţa că noţiunea de fiinţă înseamnă gen şi cele trei Persoane divine au o fiinţă abstractă, după cum
trei oameni au aceeaşi fiinţă sau substanţă umană, dar nu în mod concret ci abstract. Fiecare Persoană posedă
Fiinţa divină în mod separat. Avem trei dumnezei şi Persoanele Sfintei Treimi nu pot exista una în alta.