Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ


,,JUSTINIAN PATRIARHUL”

Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime

Nichita Tănase - Iordanian


Anul al III-lea Pastorală

BUCUREŞTI
2010

Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime

Fericitul Augustin a fost unul dintre puţinele personalităţi patristice care a pus în
discuţie şi a încercat să rezolve aproape toate problemele teologiei creştine. În pofida
educaţiei creştineşti pe care a primit-o de la mama sa, atras de cunoaşterea raţională,
abandonează credinţa creştină şi se alătură maniheilor datorită raţionalismului acestora
care alunga credinţa, promovând un creştinism pur şi spiritual excluzând Vechiul
Testament1. Era cucerit de acestă sectă pseudocreştină deoarece găsea în ea o explicaţie
raţională a lumii, fără să recurgă la credinţă, deoarece Mani explica cosmosul şi istoria
omenirii prin dualismul său de bază. Tot în maniheism a gasit şi dezlegarea problemei
răului.
La Milano, Fericitul Augustin citeşte opera „Enneadele” a lui Plotin, filosof grec,
discipol al lui Ammonius Saccas, întemeietorul neoplatonismului în Alexandria. În
această carte, Augustin descoperă ceea ce Plotin numeşte cele trei Ipostaze primordiale:
Unul şi acelaşi cu sine Însuşi (deasupra Fiinţei), din care emană Logosul (intelectul
autoconştient) şi Sufletul, principiul care animă toate trupurile şi toate sufletele.
Finalitatea sufletului individual este să ajungă, prin convertire, la Dumnezeu –Unul.2
Revine la creştinism iar în anul urmator (387) este botezat.
În Scrisoarea 169, Fericitul Augustin afirma: „ Să credem aşadar, cu sinceră şi
temeinică evlavie, într-Unul Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, fără a crede că Fiul
este Tatăl, nici că Tatăl este Fiul, nici că Duhul Sfânt, comun unuia şi celuilalt, este Tatăl
şi Fiul.”3

1
Remus Rus, Dicţiomar Enciclopedic de literatura creştină din primul mileniu, Editura Lidia, Bucureşti,
2003, p. 92
2
Berbanard Sese, Paul Aimard, Pierre Riche, Michel Feuillet, Vieţile SfinţilorAugustin, Benedict, Bernard,
Francisc de Assisi, Ioan al Crucii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p.44
3
Ibidem, p. 82
El face o analogie cu memoria, inteligenţa şi voinţa, pe care, deşi le enunţăm una
după alta şi separat, totuşi nu putem face, nici spune nimic despre una fără aportul
celorlalte două, căci pentru a rosti trebuie să-ţi aminteşti, să înţelegi şi să vrei. Susţine
faptul că atunci când omul vede iubirea, acesta vede si Sfânta Treime care ne asistă,
pentru ca iubirea să ne anime să facem bine.4
Fericitul Augustin afirma că Dumnezeu S-a îngrijit cel mai mult de lume,
arătându-şi bunătatea supremă în momentul în care, Însăşi Înţelepciunea Sa, adică unicul
Fiu, de aceeaşi natură şi coetern cu Tatăl, a fost socotit demn să-şi asume întreaga natură
umană şi ,, Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi” (Ioan 1, 14). Astfel a
demonstrat celor ce iubesc plăcerile trupeşti şi celor incapabili să înţeleagă adevărul cu
mintea ce loc privilegiat are natura umană între creaturi. Şi pentru ca niciunul dintre sexe
să nu se considere dispreţuit de Creatorul său, Şi-a asumat condiţia unui bărbat, născut
fiind de o femeie.5 Pune accentul pe ideea de a nu se crede că Tatăl a făcut o parte din
creaţie, o alta Fiul şi cealaltă Duhul Sfânt, căci în acelaşi timp le-a făcut Tatăl prin Fiul cu
darul Sfântului Duh. Orice lucru , fie substanţă, esenţă sau natură are în acelaşi timp
aceste trei proprietăţi: să fie unic, să se distingă printr-o formă proprie de celelalte şi să
nu se abată de la ordinea universală.6
Doctrina Trinităţii are de-a face cu istoria creaţiei şi a mântuirii noastre, de aceea
necesită o cercetare temeinică, studierea ei fiind foarte importantă pentru teologie. Când
vorbim despre doctrina Trinităţii, vorbim despre istoria unuia şi aceluiaşi Dumnezeu, care
a creat lumea aceasta, care a mântuit-o şi care este temeiul ultim al oricărei fiinţe.7
Din anul 400 şi până în 422 îşi scrie marele tratat „De trinitate”, în care expune
raporturile dintre cele trei Fiinţe divine, distincte, egale şi consubstanţiale, luând drept
model cele trei facultăţi ale sufletului – înţelegerea, voinţa şi memoria. În aceasta operă
care este şi cea mai importanta a sa din punct de vedere dogmatic, dezvoltă teme despre
unitatea şi egalitatea celor trei Persoane Dumnezeieşti, manifestările lui Dumnezeu,
misiunea Fiului, natura celor trei Persoane şi relaţiile lor reciproce, respingerea erorilor

4
Berbanard Sese, Paul Aimard, Pierre Riche, Michel Feuillet, op.cit., p. 71
5
Augustin – Despre adevărata Religie, traducere din limba latina de Cristian Bejan, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2007, p. 77
6
Ibidem, p.53
7
Augustin, De Dialectica, Traducere de Eugen Munteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 21
asupra acestei taine a credinţei, reprezentările omeneşti sau psihologice ale Sfintei
Treimi.
Pornind de la afirmaţia Sfintei Scripturi că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,16),
Augustin a făcut observaţia că există trei elemente necesare în dragoste: unul care iubeşte
– amans, unul care este iubit – amatus, şi dragostea însăşi care îi uneşte pe cei doi -
amor. 8
Datorită faptului că acestă imagine ar putea sugera ideea existenţei a doi
dumnezei (unul care iubeşte şi altul care este iubit) şi relaţia dintre ei (iubirea), acest
lucru l-a determinat pe Augustin să caute o altă analogie. Astfel, a ajuns să realizeze că
există o trinitate de genuri, între: mintea umană – mens, propria-i înţelegere – notitia, şi
propria-i iubire – amor. Imaginea lui Augustin despre Trinitate, se conturează ca imagine
a unităţii minţii umane: mintea, capacitatea ei de înţelegere şi iubirea ei.
Dumnezeu Tatăl este analog minţii - mens, Dumnezeu Fiul ca şi Cuvântul lui
Dumnezeu este analog înţelegerii – notitia, şi Dumnezeu Duhul Sfânt ca şi agent al
dragostei divine este analog dragostei umane – amor.9
În prima parte a lucrarii „De trinitate” (Despre Sfânta Treime) , cărţile I – VII,
Fericitul Augustin expune după revelaţia Sfintei Scripturi, unitatea şi egalitatea
persoanelor divine.
Folosind expresii curente ale teologiei creştine din secolele IV – V, el afirmă că în
Dumnezeu se află ,,o singură esenţă sau fiinţă, în trei Persoane sau o esenţă în trei
Persoane. „ Tatăl există din veci ca spirit pur. Fiul este a doua Persoană care leagă pe
Tatăl cu Fiul, iar Duhul Sfânt purcede din amândoi”10. Aceasta concepţie a purcederii
Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul (filioque), a fost întotdeauna respinsă de Biserica
Ortodoxă care învaţă că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl (Ioan 15,26)11.
În partea a doua, cărţile VIII – XV, se ocupă cu fundamentarea filosofică a
dogmei trinitare, folosindu-se de diferite imagini şi analogii.De-a lungul întregii lucrări,
8
http://www.augnet.org/default.asp?ipageid=275&iparentid=274 4.01.2010
9
http://www.scribd.com/doc/3896879/Terminologia-trinitariana-in-teologia-lui-Augustin 4.01.2010
10
De trinitate , I, 9, P.L., XLII, col. 824: „Spiritus Sanctus nec Pater sit nec Filius sed tantum Patris et Filii
Spiritus”; VI, 5, ibidem, col.928: „Spiritus ergo Sanctus commune aliquid este Patris et Filii, quidquid illud
est. At ipsa communio, consubstantialis et coaeterna”; XV, 26, P.L., XLII, col. 1092: „Processio Spiritus
Sancti a Patre et a Filio est sine tempore” apud PSB 64, Fericitul Augustin – Scrieri alese, Editura
IBMBOR, 1985, p.26
11
,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la
Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.
Fericitul Augustin insistă asupra unităţii Persoanelor afirmând că în Dumnezeu se află „o
singură putere şi înţelepciune, după cum El este un singur Dumnezeu şi o singură fiinţă12.
Cugetarea trinitară latină, începând din a doua jumătate a secolului IV, pornea mai
întâi per descensum, de la esenţa una a lui Dumnezeu pentru a ajunge apoi la realitatea
concretă a acestei esenţe, una a lui Dumnezeu, adică la Persoanele Treimice, spre
deosebire de cugetarea trinitară greacă, care pornea per ascensum de la concret la
abstract, adică de la Persoanele Treimice date de fiinţa lor una, fără să se atingă de esenţa
credinţei. Din cauza aceasta au rezultat anumite neînţelegeri mai ales asupra unor termeni
care explicau şi redau mai bine învăţătura trinitară – ipostas, substanţă, persoană.
Fericitul Augustin a schiţat o concepţie pe care a însuşit-o tot Apusul şi care a fost
desăvârţită de scolastica medievală. Regăsim astfel ca elemente principale ale învăţăturii
trinitare: conceperea fiinţei divine înaintea Persoanelor Treimice, accentuarea deosebită a
unităţii fiinţei divine, considerarea Persoanelor Treimice ca relaţii substanţiale
intradivine, accentuarea inseparabilităţii perfecte a întregii Sfintei Treimi în toate
lucrarile ad extra, explicarea psihologică a Sfintei Treimi cu ajutorul analogiilor.
După el, fundamentul ontologic al întregii Treimi, cel care face ca esenţa una să
existe numai în trei Persoane distincte se află în producerile divine. Prima producere
divină care fundamentează distincţia între prima şi a doua persoana este caracterizată ca
naştere, astfel, Tatăl naşte pe Fiul şi Fiul este născut din Tatăl. Această naştere nu se
poate compară cu cea a unei fiinţe create unde cel care naşte este mai mare ca cel născut.
Naşterea trebuie considerată ca o producere din fiinţa Tatălui, ca o comunicare a întregii
fiinţe divine, deoarece Fiul Însuşi este Creator.13
A doua producere divină care fundamentează o a treia Persoană distinctă de Tatăl
şi Fiul este purcederea Duhului Sfânt. Augustin nu are o concepţie clară în această
privinţă şi lipsită de echivoc, fapt ce i-a determinat pe unii teologi să afirme ca acesta este
primul care a susţinut clar purcederea Duhului Sfânt şi de la Fiul. Augustin foloseşte de
câteva ori expresia „de la amândoi”, pentru a arăta că Duhul Sfânt nu este numai Duhul

12
De trinitate, XV, 3, 5, P.L., XLII, col.1059 apud PSB 64, Fericitul Augustin – Scrieri alese, Editura
IBMBOR, 1985, p.26
13
De Trinitate, XV, 20, 28, col.1087 apud Ică I. Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime
dupa Tratatul „De Tinitate”, în Studii Teologice, seria II, anul XIII, nr.III-IV, Editura IBMBOR, 1961,
p.172
Tatălui, ci şi Duhul Fiului, fiind Duhul amândurora, fără a fi vorba de două duhuri
diferite.14
Prin cele două proceduri în Dumnezeu se fundamentează de asemenea anumite
relaţii determinate între cel ce produce şi cel produs, astfel apare relaţia personală, o
relaţie între Persoane. De aceea producerile divine nu înseamnă altceva decât punerea
unei alte Persoane în posesia aceleiaşi naturi divine. Această învăţătură despre relaţii nu
este creaţia lui Augustin, însă acesta are meritul de a fi facut-o element esenţial în
explicaţia doctrinei trinitare.
Una din consecinţele unităţii numerice a fiinţei Persoanelor Treimice este
întrepătrunderea lor reciprocă. Astfel, spune Fericitul Augustin: „ În acea Treime
supremă atât de mare este o persoană cât cele trei împreună, nici nu sunt cu ceva mai
mare două decât una. Ele sunt toate infinite. Astfel, fiecare este în fiecare şi toate în
fiecare şi fiecare în toate şi toate în toate şi toate sunt una.15 Din acelaşi principiu rezultă
şi inseparabilitatea persoanelor treimice, fiecare cuprinzându-se şi existând una într-alta
în mod nedespărţit. Chiar şi atunci când Sfânta Scriptură vorbeşte separat de fiecare
Persoană pentru a indica Treimea, din cauza mărginirii înţelegerii noastre, nu trebuie să
se înţeleagă acestea separat de celelalte, datorită unităţii Treimei şi a substanţei una a
Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Fericitul Augustin concepe deci întrepătrunderea
Persoanelor Treimice în sens static, de sălăjluire una într-alta, şi nu în sens dinamic de
mişcare a persoanelor, astfel, el pune din nou accent pe unitatea Treimei, şi nu pe
Persoanele Sfintei Treimi.
Datorită unităţii fiinţei divine şi a întrepătrunderii desăvârşite a Persoanelor
Treimice, în Dumnezeu nu poate exista decât o singură voinţă şi o singură lucrare. În
acest sens nu pot lucra ceva ad extra separat sau independent de celelalte, chiar dacă în
Sfânta Scriptură apare numai o Persoană ca şi cum i s-ar atribui numai Ei acea lucrare.
Aceeaşi inseparabilitate o găsim şi în Sfânta Scriptură cînd se afirmă că Tatăl nu face
nimic fără Fiul şi Duhul Sfânt, ci numai prin Fiul în Duhul Sfânt16
14
Ică I. Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime dupa Tratatul „De Tinitate”, în Studii
Teologice, seria II, anul XIII, nr.III-IV, Editura IBMBOR, 1961, p.173-174
15
De Trin., VI, 10, 12, col 932 ,,Ita et singular sunt in singulis et omnia in singulis et singular in omnibus
et omnia in omnibus et unum omnia” apud Ică I. Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime
dupa Tratatul „De Tinitate”, în Studii Teologice, seria II, anul XIII, nr.III-IV, Editura IBMBOR, 1961,
p. 180
16
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.. (Ioan 1,3);
Fericitul Augustin merge atât de departe cu unitatea Sfintei Treimi, încât afirmă
că Întruparea, Rascumpărarea, pogorârea Duhului Sfânt în chip de porumbel nu este
lucrarea a unei singure Persoane deoarece Treimea apare separată numai pentru noi, prin
chipul creaturii, dar în sine, lucrarea Treimii este perfect inseparabilă.
Referitor la trimiterile divine, Augustin arată că trimiterea unei Persoane nu
atinge deloc consubstanţialitatea şi inseparabilitatea Ei, şi astfel nu are loc nicio condiţie
de superioritate sau de inferioritate a uneia faţă de alta. Sub trimitere, el înţelege
purcederea veşnică a unei persoane din alta legată cu manifestare exterioară a Persoanei
care purcede. Trimiterea temporală a Fiului şi a Sfântului Duh în lume nu este altceva
decât consecinţa purcederii lor veşnice17.
Lucrarea sa ,,De Trinitate”, de referinţă pentru teologia apuseană, se incheie cu o
frumoasă rugăciune în care Îl laudă pe Dumnezeu, Cel de o singură fiinţă şi întreit în
Persoane.
Biserica Ortodoxă nu a acceptat concepţia eronată a Fericitului Augustin despre
predestinaţia absolută, deoarece face din Dumnezeu Înţelepciunea, Adevărul şi Binele
suprem, o fiinţă nedreaptă şi arbitrară. Cele doua teorii, a supremaţiei harului în actul
mântuirii şi a predestinaţiei absolute, precum şi concepţia sa despre purcederea Duhului
Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul, au contribuit ca Biserica Ortodoxă să nu-l socotească drept
sfânt, ci numai fericit.

BIBLIOGRAFIE

Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin! (Romani 11,36)
17
De trin., II, 5, 7, col. 849 apud Ică I. Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime dupa
Tratatul „De Tinitate”, în Studii Teologice, seria II, anul XIII, nr.III-IV, Editura IBMBOR, 1961, p. 183
• Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti 1996
• Augustin, De Dialectica, Traducere de Eugen Munteanu, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991,
• Augustin – Despre adevărata Religie, traducere din limba latina de
Cristian Bejan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007
• Berbanard Sese, Paul Aimard, Pierre Riche, Michel Feuillet, Vieţile
SfinţilorAugustin, Benedict, Bernard, Francisc de Assisi, Ioan al Crucii,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1996
• Ică I. Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime dupa
Tratatul „De Tinitate”, în „Studii Teologice”, seria II, anul XIII, nr.III-IV,
Editura IBMBOR, 1961, p.166 – 188
• Rus Remus, Dicţionar Enciclopedic de literatură creştină din primul
mileniu, Editura Lidia, Bucureşti, 2003
• http://www.augnet.org/default.asp?ipageid=275&iparentid=274 4.01.2010
• http://www.scribd.com/doc/3896879/Terminologia-trinitariana-in-
teologia-lui-Augustin 4.01.2010