ȘERBAN ANDREI 18.11.

2020
TEODOR;
AN III; GR. 6
PASTORALĂ

Perihoreza trinitară în viziunea Părintelui Dumitru Stăniloae

Lucrare de seminar la Dogmatică

1
 În lucrarea de față, doresc a vă aduce în atenția dumneavoastră setea de adevăr pe care
mi-a inspirat-o, vrednicul de pomenire, Părintele Dumitru Stăniloae prin una din scrierile sale, pe
care mi-ați îngăduit-o să o prezint, având ca temă perihoreza trinitară în viziunea sa.

Vrednicul de pomenire, Părintele Dumitru Stăniloae „s-a născut pe 16 noiembrie 1903 și

adoarme în seara zilei de 4 octombrie 1993, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica de
lângă București.
În 1978, Părintele profesor își publică Teologia Dogmatică Ortodoxă  în 3 volume.
Dogmatica sa a fost cursul său universitar pentru studenți.  Teologia dogmatică ortodoxă,
pentru Institutele teologice, în 3 volume, Bucureşti, 1978 (primul volum are 504 p., al doilea:
380 p., al 3-lea: 466 p.).”1 În cel de-al doilea volum, Părintele Stăniloae explică amănunțit despre
întrepătrunderea armonioasă a Persoanelor Sfintei Treimi, despre cum Sfânta Treime este o
unitate, în deplinătatea unității neexistând distorsionări ale atribuților persoanelor trinitare. Ele
devenind interioare unul altuia, printr-o strânsă comunicare.
Părintele arată persoanele ca fiind centre deosebite ale razelor care pornesc din ele și vin
spre ele. Deoființimea umană constă într-o unică ființă purtată de toate ipostasurile într-o
solidaritate (pagina 304).

„Prima folosire a termenului περιχώρησις pentru a desemna relația dintre Persoanele Sf.

Treimi o putem identifica în scrierea De Sacrosancta Trinitate, o operă pseudonimă atribuită
Sfântului Chiril al Alexandriei. Putem plasa opera acestui autor Pseudo-Chiril al Alexandriei
undeva între dezvoltarea operelor Sf. Grigore de Nazianz și opera Sf. Maxim Mărturisitorul.
Într-un pasaj din De Sacrosancta Trinitate, Pseudo-Chiril al Alexandrie afirmă că,
Persoanele Sf. Treimi „posedă întrepătrundere reciprocă τήν ἐν ἀλλήλαις περιχώρησις ἔχουσα”,
însă fără vreo amestecarea, confuzie sau divizare. Acest autor folosește conceptul
de περιχώρησις pentru a arăta esența unică și comună a Persoanelor treimice pentru a înlătura
orice idee de un posibil triteism.”2

Perihoreza trinitară a fost numită de Sfântul Ioan Damaschin spunând că, esența spiritual
subzistă numai în subiect, care implică totdeauna o relație conștientă între subiecte, deci o
ipostaziere a ei în mai multe subiecte, într-o compenetrare și transparență reciprocă perfectă.
(pagina 306) Prin aceasta înțelegând că nu este numai un subiect conștient singular, ci o
comunitate de subiecte, acestea fiind transparente în totalitate, existența Persoanelor trinitare
fiind dedusă din bunătatea lui Dumnezeu.

Părintele Stăniloae pune accent pe bunătatea care este parte integrantă în relația dintre
Persoane, aceasta putând fi trăită de eul care o primește la fel, după cum o și dăruiește altui eu,
asemenea iubirii depline afirmată fiind reciproc și personal. Punându-se în existență prin dăruire

1
CV, Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae – Teologie pentru azi ;(accesat la 14.11.2020, 18:30)
2
Răzvan Perşa: Perihoreza de la Evanghelie la Sf. Părinți (persarazvan.blogspot.com) (accesat la 15.11.2020; 15:00)

2
și primire, așa cum Tatăl pune pe Fiul din veci în existență, prin dăruirea integrală a Sa, iar Fiul
afirmă pe Tatăl continuu, acceptându-Se ca pus în existență. Sfânta Treime e mai presus de
deosebirea între act și relație, așa cum le percepem noi.
Fiecărui subiect treimic Îi sunt interioare Celelalte, în același timp desăvârșit, fiind
transparente ca alte eu-uri ale Sale. Așa cum există și perihoreza hristologică în cele două firi ale
Mântuitorului, atunci când Fiul apare în conștiința Tatălui prin actul nașterii ca o altă Sine.
Condiția cunoașterii Sale fiind o imagine reală, care primește prin iubire, ființa Tatălui. Al doilea
Ipostas provine numai din Primul, pentru că unitatea este desăvârșită în Dumnezeu însuși ultimul
izvor. Nici un Ipostaz din treime nu provine din două Ipostasuri.

După cum putem observa. Perihoreza trinitară ne duce cu gândul și la perihoreza

hristologică, deoarece cele două firi, cea omenească și cea dumnezeiască, se cuprind Una cu
Cealaltă, păstrându-și atribuțile fără a se încurca, dar rămânând transparente, se observă o unitate
deplină.

Caracterul spiritual al transparenței sau al întrepătrunderii Persoanelor divine, care e și o

con-penetrare a conștiințelor Lor, poate fi exprimat și mai deplin prin termenul de
intersubiectivitate.
Dumnezeu este Treime de subiecte pure, esența divină fiind întreit subiectivată. Această
intersubiectivitate treimică se desăvârșește numai dacă Ipostasurile treimice sunt transparente,
pure și întrepătrându-se, fără ca Persoanele să-și modifice atribuțiile. De asemenea, vorbim
despre un unic Dumnezeu și de trei Eu-ri, fără a Se desprinde Unul de Altul. Subiectivitatea
devenind tot mai largă, fără a se îngusta. Fiecare trăind modurile Lor de trăire a ființei divine.
Din acest pasaj, observăm că Ipostasurile treimice pot deveni tot mai largi ca Subiecte,
fără a se desprinde, Acestea fiind o unitate prin iubire desăvârșită.

Nașterea Fiului din Tatăl exprimă numai poziția neschimbată a Tatălui ca dătător și a
Fiului ca primitor al existenței și legătura dintre Ei prin actul nașterii. De aceea, nu trebuie să
confundăm cu ceea ce afirmă teologia catolică, prin faptul că Fiul nu poate fi pasiv în nașterea
Sa din Tatăl, precum nici termenul de purcedere referitor la Duhul Sfânt nu arată nici el o
pasivitate a Duhului Sfânt. Act de pură intersubiectivitate a Tatălui și a Duhului, mai este și
purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, fără a Se confunda între Ei. Toți trei trăiesc într-o
intersubiectivitate actul nașterii Fiului și al purcederii Duhului, Fiecare din poziția Sa proprie.
Fiul și Duhul Sfânt sunt în intersubiectivitate, prin faptul că sunt Amândoi de la Tatăl și
în Tatăl și Fiecare Se bucură împreună cu Celălalt de Tatăl, de actul prin care este originat
Celălalt, bucurându-Se în același timp Fiecare împreună cu Celălalt pentru faptul că Amândoi
sunt originați de Unul și același izvor, afirmându-se reciproc ca persoane distincte.
Precum Tatăl dumnezeiesc trăiește subiectivitatea Fiului în subiectivitatea Sa părintească,
fără să le amestece, ci intensificându-le, așa și Fiul trăiește subiectivitatea părintească a Tatălui în
subiectivitatea Sa filială, sau ca Fiu. Totul e comun și perihoretic în Treime, fără a se confunda
modurile distincte ale trăirii împreună a acestei subiectivități.

3
 În Dumnezeu fiecare Eu este și cuprinde totul, dar fericirea Lui perfectă stă în faptul că
fiecare Eu care e totul cuprinde celelalte Eu-ri care sunt și Ele totul, Fiecare fiind totul în această
reciprocă cuprindere. Totul divin este într-un dialog ontolig în trei, fără a fi adus un conținut din
exterior în dialog.

Toate cele trei Persoane se întrepătrund, aceasta fiind mișcarea fiecărui Eu în jurul
Celuilalt, Fiecare descoperindu-Se, pune pe Celălalt înainte, uitând de Sine,făcându-Se pentru
Acela. De aceea în fiecare Ipostas Se pot vedea Celelalte.
Mântuitorul substituie Eu-l propriu prin Eu-l Duhului.
Trei, este numărul care este reprezentat prin distincția precisă în unitate.
Iar prin comuniunea a două subiecte, se realizează o oarecare consistență, o bucurie și un
sens al existenței. Și prin cel de al treilea, iubirea celor doi se dovedește generoasă, capabilă să se
întindă la subiecte din afara lor. Duhul Sfânt fiind semnul iubirii depline în Dumnezeu,
eliberează total iubirea de egoism.
Numai existența unui al treilea în Dumnezeu explică crearea unei lumi numeroase de eu-
ri și ridicarea lor la nivelul de parteneri îndumnezeiți ai Tatălui și ai Fiului în iubire, prin Duhul
Sfânt, egal cu Ei.
Duhul Sfânt reprezintă putința întinderii iubirii dintre Tatăl și Fiul la alte subiecte.

Fiecare Persoană vede prin fiecare Persoană și pe Cealaltă, sau Le vede în Sine însăși pe
Celelalte. La Dumnezeu au loc simultan relațiile noi-tu, sau eu-voi, dar și eu-tu-tu.

Prin acestea, Părintele Dumitru Stăniloae a dorit să accentueze faptul că, toate cele trei
Persoane se cuprind Una pe Cealaltă fiind transparente, fără a se confunda, caracteristicile
fiecărei Persoane fiind clare.

În această lucrare, străduindu-mă, luând pasaje și încercând să le comentez, am observat

necesitatea unei amprofundări mult mai ample, timpul nefiind de partea mea.

Prin această explicare, a ceea ce a scris dânsul în volumul I, din Teologia Dogmatică
Ortodoxă (Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003)
în paginile de la 300-324, Părintele a explicat caracteristicile întrepătrunderii Persoanelor, ceea
ce numim perihoreza trinitară, prin care ne face să înțelegem legăturile transparente de iubrie și
conlucare a fiecărei Persoane.

În viziunea mea, cu privire la unitatea Persoanele treimice, este nevoie de o contemplare

profundă asupra a tot ceea ce ne spune în această carte, dând exemple și comentarii prin Sfinții
Părinți, prin scrierile Sfintei Scripturi. Părintele dând o importanță, dar și transparența deosebită
a atributelor Persoanelor Sfintei Treimi, fără a le confunda sau separa Unul de Celălalt.