MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918ˮ DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Lucrare de seminar

CONCEPȚIA ISIHASTĂ ȘI
ENERGIILE NECREATE ÎN OPERA
SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA

ÎNDRUMĂTOR:

Pr. lect. univ. dr. Ovidiu Panaite

STUDENT:
Student POPA ALEXANDRU TP 2

ALBA IULIA
2019
 CUPRINS

I. INTRODUCERE..............................................................................3
II.VIAȚA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA...................................4
III. ISIHASMUL.......................................................................................5
1. Originea și istoria isihasmului..............................................................................5
2. Descrierea isihasmului..........................................................................................6
3. Polemica și filozofia isihastă.................................................................................7

IV. ENERGIILE NECREATE................................................................9

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................13

2
 I. INTRODUCERE

Părintele Dumitru Stăniloae afirmă, că nu putem vorbi despre adevărata ortodoxie fără
a face referire la Sfântul Grigorie Palama. Acest mare sfânt al Bisericii noastre a reușit în sec
XIV prin multe eforturi să înfățișeze magistral însușirile ortodoxiei, luptând pentru ea.

Sfântul Grigorie Palama, numit și ”teolog al luminii necreate” 1, a pus bazele întregii
experiențe duhovnicești a creștinismului ortodox: unirea deplină cu Dumnezeu în iubire și
rugăciune, dimensiunea principală a ortodoxiei , rugăciunea cu roadele ei, viața Bisericii și
lucrarea permanentă a Duhului Sfânt .

Tradiția rugăciunii neîncetate are rădăcini apostolice și o regăsim în scrierile Părinților

pustiei, căpătând în cursul vremii specificul vieții monahale isihaste. Muntele Athos a devenit
în secolele XIII – XIV centrul mișcării de înnoire a vieții călugărești, prin sporirea rugăciunii,
mișcare cunoscută sub numele de isihasm. Exponentul ei a fost Sfântul Grigorie Palama care a
formulat teologic, întâia oară, doctrina și practica isihastă bazată pe întâlnirea înțelegătoare cu
Hrisots, în lumină, prin rugăciunea: ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-
mă pe mine păcătosul!, rostită neîncetat.

Am ales această temă pentru a înţelege noţiunile de isihasm şi energie necreată ,și cu
această ocazie, de a citi viaţa şi o parte din operele Sfântului Grigorie Palama, călugăr isihast
din secolul al XIV-lea, acesta reprezentând un model de viaţă ascetică pentru toţi călugării
isihaşti.

II.VIAȚA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA

Sfântul Grigorie Palama s-a născut în anul 1296, din părinți de neam ales și de o
remarcabilă evlavie, care se mutase din Asia Mică în Constantinopol înainte de a avea copii.
La vârsta de șapte ani a rămas orfan de tată împreună cu alți patru frați. El a primit o educație
aleasă în palatal împărătesc, fiind ajutat de împăratul Andronic II Paleologul. Încă de la vârsta
1
Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2006, p. 6
3
adolescenței a stat în legătură cu monahii și a început să ducă o viață de asceză, postind,
priveghind mult, înfrânându-se de la multa mâncare.2

Cel mai bun învățător întru aceasta i-a fost Teolept, care, după ce trăise mai întâi în
Athos, ajunsese mitropolit al Filadefiei. De la el a deprins disciplina vegherii și a rugăciunii
minții, progresând mult în exercițiul lor încă pe când era în lume.

În anul 1317 a plecat din Constantinopol spre Muntele Athos. Acolo a stat pe lângă
bătrânul Nicodim, vestit atât cât pentru viața practică, dar și pentru cea contemplativă, care
acum trăia pe lângă Mănăstirea Vatoped, iar înainte fusese multă vreme pe muntele Auxentie.
Sub îndrumarea lui Nicodim el a fost tuns curând în monahism.

Dorul după viața contemplativă și după singurătate nu-i dădeau pace. De aceea după 3
ani (1324) se așează într-un loc retras, numit Glosia, unde cu un grup de sihaștri se nevoiau în
asceză. Din cauza turcilor el a părăsit destul de repede Glosia îndreptându-se spre Salonic,
unde este și hitotonit preot și apoi se retrage cu întreg grupul într-un schit de pe muntele de
lângă Veria. După cinci ani silit de desele incursiuni ale sârbilor, se duce iarăși la Athos,
așezându-se în schitul Sfântul Sava de lângă Marea Lavră. 3 Acolo hotărâse să rămână până la
sfârșitul vieții. Dar nu a rămas, fiind nevoit să coboare în lume și să lupte cu groaznica erezie
a lui Varlaam. Prin învățătura lui luminoasă, prin dezbaterile și scrierile lui a combătut erezia.
Un Sinod, care a vut loc în 1351 i-a dat dreptate lui Grigorie și l-a condamnat pe Varlaam.
Dușmanii ortodoxiei l-au clevetit pe Grigorie înaintea împăratului care complota împotriva
lui. El a fost arestat și condamnat și a făcut doi ani de închisoare. Dar când pe tron s-a urcat
Ioan Cantacuzino și a fost ales un nou Patriarh, atunci Grigorie a fost eliberat din închisoare, a
fost recunoscut ca apărător al Ortodoxiei și hirtotonit Arhiepiscop al Tesalonicului. După doar
opt ani de arhipăstorire , Grigorie și-a încredințat sulfetul în mâinile Domnului.

III. ISIHASMUL

2
Grigorie PALAMA, Filocalia romnânească volumul VII, traducere de Preot Dumitru Stăniloae, București,
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013, p. 244
3
Preot profesor Dumitru STĂNILOAE, op. cit. , p. 14 – 15.
4
 1. Originea și istoria isihasmului

Acest termen își are rădăcile în limba greacă pornind de la cuvântul ”isihia” care
înseamnă ”liniștire” și se referă la pacea pe care omul o obține lăsând cele lumești.

Isihasmul reprezintă o doctrină teologică de origine monastică, care susținea folosirea

Rugăciunii lui Iisus ca metodă pentru obținerea stării de iluminare, de pace lăuntrică și
dobândirea a energiilor divine necreate. O altă definiție a isihasmului o regăsim în scrierile lui
Evagrie Ponticul ( sec. IV), desemnând fenomenul vieții monastice creștine, bazat pe
eremitism, contemplație și ”rugăciune curată”4.

Termenul ”isihasm” este frecvent folosit ca sinonim pentru ”palamism”, adică

sistemul de concepții creat de Grigorie Palama pentru a explica și apăra experiența spirituală a
isihaștilor, care se întemeiază pe distincția dintre esența transcendentă și energiile necreate
datorită cărora Dumnezeu poate deveni cunoscut omului prin Hristos.5

Potrivit tradiţiei, întemeietorul în Athos al mişcării a fost Grigore Sinaitul, un călugăr

născut, se pare în Asia Mică şi care a umblat o vreme îndelungată în Orient, apoi prin insulele
Mediteranei, la Athos şi la Constantinopol, pentru a se stabili după 1325, la Paroria, în Tracia
de răsărit unde va şi muri pe la 1356.

2. Descrierea isihasmului

4
Evagrie PONTICUL, Filocalia românească volumul I , traducere de traducere de Preot Dumitru Stăniloae,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013, p. 120
5
John MEYENDORFF, Isihasmul bizantin.Probleme istorice, teologice și sociale, Cluj-Napoca, Editura Renașterea,
2018, p. 10
5
 Isihasmul a pornit sub influenţa scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V) şi a
lui Simeon Noul Teolog († 1022) în Muntele Athos, unde unii monahi se dedară vieţii
contemplative.

Metoda sau practica isihastă se realiza astfel : călugării dedați acesteia se retrăgeau în
locuri singuratice și prin concentrarea gândului la rugăciune se ridicau mai presus de
impresiile simțurilor și de tot ceea ce îi înconjura, pentru ca prin contemplare continuă să vadă
lumina dumnezeiască cea necreată, pe care au văzut-o Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan, la
Schimbarea la față pe muntele Taborului, spre a realiza astfel o mai mare apropiere de
Dumnezeu. Această lumină strălucitoare nu este fizică, ci dumnezeiască. . Isihaştii ajungeau la
această stare doar printr-un exerciţiu mental repetat constând în rostirea şi repetarea continuă
a unei scurte rugăciuni, această scurtă rugăciune fiind cunoscută astăzi drept Rugăciunea
inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Miezul doctrinei isihaste care s-a impus în Ortodoxie consta în faptul că fiinţa lui
Dumnezeu, inaccesibilă omului, şi energiile Sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci
formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa Dumnezeirii,
căci Dumnezeu în fiinţa Sa rămâne inaccesibilă oamenilor.

Susţinătorii isihasmului au fost: Sfântul. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului,

canonizat sfânt în anul 1368, în sinodul din acest an prezidat de ucenicul sau, patriarhul
Filotei Cokkinos (1353 – 1354; 1364 – 1376), fiind sărbătorit în fiecare an în Duminica a II-a
din Postul Paștelui; Grigorie Sinaitul († 1346), în Paroria, în munţii Sikar, lângă Adrianopol,
Nil Cabasila († 1363), arhiepiscopul Tesalonicului din 1361, care a murit în 1363, fără să îşi fi
putut ocupa efectiv scaunul din cauza tulburărilor interne prin care trecea atunci Tesalonicul,
nepotul său, Nicolae Cabasila († după 1371), şi arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului (†
1429)6.
În secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o nouă înflorire în Biserica Ortodoxă,
datorită Sfântului Nicodim Aghioritul († 1804).
Printre cei mai mari adversari ai isihasmului au fost: Varlaam din Calabria, Grigorie
Achindin, Grigorie şi Nichifor Grigoras († 1360), monahul athonit Dimitrie Kydones († după
1397) şi canonistul Constantin Armenopoulos († pe la 1380).

6
Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, p. 315
6
 3. Polemica și filozofia isihastă

Disputa teologică cea mai însemnată în Răsărit, în secolul al XIV-lea a fost disputa
isihastă, numită și palamită, după numele Sfântului Grigorie Palama, sau varlaamită, după
numele lui Varlaam de Calabria. Această controversă dintre cei doi reprezintă adevărata luptă
dintre tradiția creștină ortodoxă și cea scolastică. Se poate afirma de asemenea că "explozia"
isihastă este o continuare a luptei dintre platonism şi aristotelism. Conflictul fundamental a
fost însă alimentat de disputa înverşunată dintre „palamiţi” şi „varlaamiţi”.

Originar din Calabria, Varlaam a avut o formație intelectuală care face obiectul unor
mărturii contradictorii. În Bizanț, el este supranumit ” Calabrezul” și, mai frecvent ”Italianul”.
Varlaam nu a fost catolic trecut la Ortodoxie, ci a fost de la început ortodox, din Calabria,
unde erau mulți greci ortodocși. Căutând mai multe informarții despre originea și viața lui
Varlaam înainte de a veni în Răsărit, am constatat lipsa izvoarelor istorice cu privire la
trecutul lui.

În decursul istoric al curentului isihast au avut loc mai multe dispute teologice cu
referire la căile care conduc la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Cea mai însemnată
dintre ele fiind cea dintre Sfântul Grigorie Palama și monahul Varlaam.

Varlaam a mers la Constantinopol, intră în legătură cu niște călugătii simpli, care se

nevoiau cu rugăciunea și vegherea minții, și, făcând pe ucenicul care vrea să învețe cu
umilintță, află de la ei, expuse primitiv, câteva lucruri despre rugăciunea minții, pe baza
cărora a început să batjocorească pubilc și să declare eretici pe ce cei l-au inițiat.

Grigorie Palama auzind despre acestea, a înteles că de aici va ieși o mare erezie. La
început a încercat sa-l oprească pe Varlaam de la atacurile contra isihaștilor, spunându-i să se
ocupe cu științele, lăsând la o parte problemele vieții religioase, ale rugăciunii minții și vederii
mistice, căci e străin cu totul de ele.

Partizan al unei antropologii spiritualiste, platoniciene, Varlaam intelegea viața

spirituală ca dezincarnare si contemplare intelectuală. Astfel el refuza orice participare a
trupului la viața divină, Dumnezeu fiind dincolo de experiența sensibilă. Chiar experiența
mistică nu putea fi dupa el decât "simbolic" reală.

Întreaga controversă dintre cei doi poate fi împărțită în trei puncte.

7
 Primul punct se referă la afirmația lui Varlaam conform căreia știința profană din acea
vreme are valoare egală cu Sfânta Scriptură. Contra acestei afirmații, Palama afirmă că
înțelepciunea din științele profane față de cea dată de Dumnezeu profeților e ca alumina unei
candele față de cea a soarelui.

Al doilea punct, înfățișează ruptura pe care o are Varlaam cu Dumnezeu , lucru ce îl

duce la nesocotirea rugăciunii minții. Acesta afrimă că pentru a practica rugăciunea minții
trebuie să dea odihnă simțurilor. La aceasta Palama răspunde că există o deosebire între
lucrările simțurilor produse din afară și cele care mișcă simțurile dinlăuntru.

În al treilea punct, Varlaam susține că lumina văzută pe Muntele Tabor, despre care
isihaștii afirmau că au vazut-o mulți sfinți și o văd și ei, este o lucrare diavolească sau, un
lucru natural, deci ceva creat și efemer. Sfântul Grigorie spune că această lumină este
dumnezeiască, necreată și eternă.

Varlaam scrie mai multe tratate despre purcederea Sfântului Duh, apărând teza
ortodoxă despre un singur principiu în Sfânta Treime, dar într-un mod care relativiza diferența
dintre ortodocși și catolici, susținân că Tatăl și Fiul comunică atât de strâns întreolaltă, încât
nu se poate nega Fiului o participare la actul prin care Tatăl purcede pe Duhul Sfânt, această
viziune rămânâd până în ziua de azi în Biserica Catolică.

IV. ENERGIILE NECREATE

Energiile necreate pot fi definite în mod restrâns ca totalitatea lucrărilor realizate de

Sfânta Treime de la începutul veacurilor și până în prezent. Energiile necreate izvorăsc din
dumnezeirea comună a celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate se
împărtăşeşte omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinţa Sa, care rămâne pururea neatinsă de
vreo zidire a Sa văzută sau nevăzută.

Învățătura despre energiile divine necreate constituie o caracteristică esențială a

Ortodoxiei și ea stă la temelia credinței în caracterul personal al lui Dumnezeu, în
îndumnezeirea omului și în transfigurarea creației. Spre deosebire de teologia catolică latină,

8
care înclină spre substanțialism, teologia ortodoxă înțelege harul anume ca energie și lucrare
dumnezeiască, personală și necreată, prin care omul devine "părtaș al firii dumnezeiești”.7

Energiile necreate care iradiază din Dumnezeu nu sunt mărginite, vin la toți, dar vin în
special în Sfintele Taine. Sunt prezente în Sfintele Taine cu o intensitate deosebită, aducând
însăși Persoana lui Hristos prin Biserică, prin preot în special, prin toare binecuvântările lui,
trecând în grade diferite asupra tuturor, sunt deci și ale îngerilor, sunt și în natură. Căci natura,
facută din nimic, n-ar putea să stea în ea însăși fără energiile necreate care o fundamentează.8

Sfântul Grigorie Palama introduce conceptul de ”energie” în timp ce se află în

căutarea unui termen adecvat atât pentru lumina Schimbării la Față cât și pentru cele
”dimprejurul lui Dumnezeu” . În legătură cu lumina necreată el scrie în opera sa Triade că ”
Ați putea pretinde, la fel de bine, că Dumnezeu este o creatură în loc să afirmați că energiile
sale ființiale sunt create; fiindcă nici un om care are rațiune nu ar putea să spună că bunătatea
și viața ființială sunt ființa mai presus de ființă a lui Dumnezeu”.

Sfântul Grigorie continuă argumentând împotriva lui Varlaam, spunând că

îndumnezeirea nu este o desavârșire a firii noastre rațioanle, ci o energie a lui Dumnezeu,
unind astfel tema paulinică cu învățătura Capadocienilor potrivit căreia numele divine sunt
numele energiilor , afirmând că ” De vreme ce darul îndumezeitor al Duhului este o energie a
lui Dumnezeu și de vreme ce numele divine provin din energii ( fiindcă Cel ce este mai preus
de ființă nu are un nume), Dumnezeu nu ar putea fi numit Dumnezeu, dacă îndumezeirea ar
consta doar din virtute și înțelepciune.

Palama înțelege sălășluirea Duhului Sfânt sub formă de părtășie la lumina necreată,
însemnând că, pentru el, energia nu este doar o activitate sau o lucrare, ci o putere și o
prezență divină care este perceptibliă prin simțurile curățite.

Argumentul final pe care se bazează Sfântul Grigorie Palama contra lui Varlaam este
preluat din Sfântul Maxim Mărturisitorul, care spune că cele în legătură cu Dumnezeu, care se
lasă împărtășite, sunt fără de-nceput ( PG90, col. 1 100)

Un alt eretic care nega faptul că energiile lui Dumnezeu sunt necreate este Gregora .

Acesta susținea că tot ce nu e de sine nu există. Iar așa este numai ființa. Pentru
Gregora lumina de pe Tabor nu există nicidecum, e ceva mai puțin chiar decât lipsa luminii,

7
Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Română, 2008, p. 1382
8
Dumitru STĂNILOAE, Șapte dimineți cu Părintele Stăniloae, București, Editura Anastasia, 2002, p. 28
9
adică decât întunericul. Tot așa batjocorește și îndumezeirea. Acum zice că e creatură, acum
că e plăsmuire a minții. Dar Sfinții Părinți numesc lumina de pe Tabor și îndumezeire.

Acest Nichifor Gregora a fost ultimul adversar al lui Palama care într-un final a abjurat
erezia sa.

Scrisorile Sfântului Grigorie Palama redactate pe toată durata controverselor

dogmatice (1341 – 1358), scrisori adresate atât adversarilor săi, cât şi celor de o credinţă cu el,
prietenilor, după cum unele dintre acestea sunt adresate monahilor, prezentând într-o manieră
sintetică şi accesibilă toate argumentele palamite împotriva adversarilor, varlaamiţi şi
akindynişti, fapt care le sporeşte valoarea apologetică, dar, mai ales, ne fac pe noi astăzi să
înţelegem adevărata amploare a acestor dispute dogmatice, importanţa lor în epocă, adevărata
dimensiune a luptelor şi polemicilor din sânul Bisericii, impactul pe care acestea le-au avut în
conştiinţa oamenilor de atunci, din cele mai variate medii sociale. Sfântul Palama lămureşte
una dintre cele mai delicate chestiuni privitoare la doctrina energiilor necreate, şi anume
problema dumnezeirii, ca o altă numire pentru energie, precum şi relaţia dintre Duhul Sfânt şi
energiile necreate, dacă este o singură energie sau mai multe energii, raportul dintre unitate,
unicitate şi diferenţă, problema „ditheismului”, pe care sfântul Grigorie le lămureşte, făcând
apel la scrierile Sfinţilor Părinţi, Dionysie Areopagitul, Sfântul Grigorie Teologul, Vasile cel
Mare, Athanasie cel Mare, Grigorie al Nyssei. Akindyn era cel care, contrazicând doctrina
energiilor necreate, susţinea că singurele energii necreate care ar putea izvorî de la natură nu
pot fi decât Fiul şi Duhul9, declanşând din partea Sfântului Grigorie nu numai mulţime de
întâmpinări şi respingeri, ci şi nenumărate anatematisme, reiterate pururi prin Tomurile
Sinodale I şi II. De fapt, toată rătăcirea lui Akindyn provine din faptul că refuza să admită
distincţia palamită între natură şi energiile necreate. Sfântul Grigorie îi reproşează că, prin
această identificare a fiinţei cu lucrarea, fie îl socoteşte pe Dumnezeu fără lucrare, fie îl
socoteşte lucrare pură.

9
Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p. 133-134
10
 V. CONCLUZII

Controversa dusă între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria a lăsat în urmă
pe lângă frământările din timpul discuţiilor teologice ale secolului al XIV-lea şi o operă
dogmatică elaborată de Sfântul Grigorie Palama, care se axează pe apărarea doctrinei
energiilor divine necreate. Învăţătura palamită, apără în fapt putinţa omului de a se
îndumnezei prin Har10. Dacă energiile divine ar fi create aşa cum susţinea Varlaam, între om
şi Dumnezeu ar rămâne o prăpastie, chiar dacă omul ar fi ridicat la o stare superioară chiar în
viaţa actuală. Altfel spus această stare supranaturală nu poate fi realizată fără Harul divin
necreat. Prin apărarea doctrinei Sfântului Har, aşa cum a învăţat Biserica totdeauna, doctrina
palamită fiind dezvoltarea tradiţiei patristice veritabile.
După încheierea disputelor isihaste, doctrina Sfântului Grigorie Palama a cunoscut o
largă răspândire în Răsărit, în special în mediile monastice, contribuind la dezvoltarea
spiritualităţii ortodoxe care a asigurat, supravieţuirea pe o perioadă de câteva sute de ani in
faţa pericolului musulman, care s-a abătut asupra ţărilor ortodoxe.
Conceptele folosite de Palama afirmă, că gândirea sa teologică se bazează pe întreaga
tradiție patristică relevantă a Bisericii, pe care o interpretează cu multă putere teologică.
Viața sa însăși coincide cronologic cu epoca de înflorire a isihasmului bizantin târziu
pe fundalul dramatic al unor evoluții istorice și sociale sumbre pentru societatea bizantină.
Palama a apărat cu mare strălucire și cu grele jertfe doctrina ortodoxă, si de aceea
Biserica recunoscătoare l- a așezat între sfinți, pe la anul 1368.

10
John Meyendorff, Hristos în gândirea creştină răsăriteană, trad. de Pr. Prof. N. Buga, Bucureşti, 1997, p. 225;
11
 BIBLIOGRAFIE

A. IZVOARE / SURSE
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă Română, 2008
2. Părintele Dumitru STĂNILOAE, Viața și scrierile Sfântului Grigorie
Palama ( col. Filocalia românească, vol. 7), București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013
3. Dumitru STĂNILOAE, Șapte dimineți cu Părintele Stăniloae,
București, Editura Anastasia, 2002
4. Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 2004
B. LITERATURĂ SECUNDARĂ
Monografii
5. John Meyendorff, Hristos în gândirea creştină răsăriteană, trad. de Pr. Prof.
N. Buga, Bucureşti, 1997
6. John MEYENDORFF, Isihasmul bizantin.Probleme istorice, teologice și
sociale, Cluj-Napoca, Editura Renașterea, 2018
7. Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1993

12