Biserica ortodoxă şi relaţiile ei interconfesionale

1. Patriarhul Kiril Lukaris (1572-1638)

Kiril Lukas s-a născut la 13 noiembrie 1572 într-o familie înstărită din Kandia, capitala
insulei Creta, aflată atunci sub ocupaţie veneţiană. Fiind nepotul patriarhului Meletie Pigas, Kiril
a avut posibilitatea să studieze la Veneţia, Padova, Geneva. Formarea sa s-a datorat unor
remarcabili dascăli greci şi latini. În aceste condiţii era şi firesc ca el să fi fost influenţat de
spiritul catolic şi chiar protestant. Cu toate acestea Kiril Lukaris a dezaprobat propaganda
iezuiţilor, manifestându-şi întreaga viaţă resentimentele şi chiar ura faţă de ei.
Kiril Lukaris a fost patriarh al Alexandriei (1601-1620) şi al Constantinopolului (1620-
1638) cu cinci întreruperi.
Intrigaţi de faptul că patriarhul, urmând să păstreze ortodoxia nealterată, nu a permis
înfiinţarea de colegii calvine pentru greci, reformaţii au publicat o serie de plastografii
compromiţătoare, dar mai ales o mărturisire de credinţă cu conţinut calvinizant purtând
semnătura sa. Lucrarea a fost publicată în latină, la Geneva, în 1629.
Mărturisirea calvinizantă poate fi considerată o creaţie a calvinilor, care urmăreau
recunoaşterea învăţăturii lor în Apus, având girul ortodoxiei, sau a iezuiţilor, care urmăreau
compromiterea aproape totală a patriarhului.
În 1633 a fost publicată, la Geneva, varianta grecească a mărturisirii calvinizante.
Scrierea avea semnătura lui Kiril, obţinută de pastorul Antonius Leger, la sfârşitul anului 1631,
dacă nu cumva era vorba de o altă plastografie.

Sinoade şi mărturisiri de credinţă ortodoxe în secolul al XVII-lea

1. Sinoade ortodoxe
În secolul al XVII-lea, viaţa Bisericii Ortodoxe a fost marcată de dispute teologice
aprinse, generate de acţiunile politico-religioase ale catolicilor şi protestanţilor în spaţiul
răsăritean, cu predilecţie în Constantinopol. În timp ce iezuiţii căutau să-i convingă pe ortodocşi
că singura lor salvare este unirea cu Roma, pe baza decretului semnat la Florenţa (6 iulie 1439),
calvinii, profitând de prietenia cu ierarhi şi teologi răsăriteni, au publicat scrieri compromiţătoare
precum Mărturisirea pseudolucariană, pentru a-şi întări poziţia în Apus. Acţiunile s-au
amplificat în timpul războiului de 30 de ani (1618-1648), care a trasat graniţele confesionale ale
Europei centrale şi apusene pentru mai multe secole. În aceste condiţii, se impuneau elaborarea
unor decizii sinodale care să consolideze unitatea inter-ortodoxă şi alcătuirea mărturisirilor de

1
credinţă pentru a expune sistematic şi concis adevărurile păstrate şi propovăduite de Biserica
Ortodoxă.
Prin hotărârile sinoadelor ortodoxe din secolul XVII şi prin Mărturisirile care s-au
alcătuit acum, Biserica Ortodoxa a reuşit să-şi lămurească atitudinea şi poziţia ei faţă de
luteranism şi calvinism, cât şi faţă de doctrina Bisericii Romano-catolice, care se afla atunci în
dispută teologică aprinsă cu protestantismul.
În secolul al XVII-lea s-au ţinut în Biserica Ortodoxă şapte sinoade generate de apariţia
Mărturisirii calvinizante, la Geneva, în 1629, mai întâi în latină, apoi în greacă (1633), atribuită
patriarhului ecumenic Kiril Lukaris al Constantinopolului (1620-1638, cu cinci întreruperi).
Frământările şi discuţiile în jurul Mărturisirii calvinizante şi a patriarhului Kiril Lukaris
au dominat întregul secol al XVII-lea. La apariţia lor au contribuit disputele aprige dintre catolici
şi protestanţi, mai ales dintre iezuiţi şi calvini, din timpul războiului de 30 de ani, care şi-au
transferat acţiunile lor din Apus în Răsărit, pe teritoriul patriarhilor ortodocşi şi mai ales la
Constantinopol, unde catolicii erau susţinuţi de ambasadele Franţei şi Austriei, iar calvinii, de
ambasadele Angliei, Elveţiei, Olandei şi Suediei.
Cele şapte sinoade ortodoxe sunt: sinodul de la Constantinopol (1638), Kiev (1640),
Constantinopol (1642), Iaşi (1642), Constantinopol (1643), Ierusalim (1672), Constantinopol
(1691).
a) Sinodul de la Constantinopol (2 septembrie 1638)
Acest sinod a fost convocat şi prezidat de Kiril al II-lea Kontaris (1633,1635-1636, 1638-
1639), după ce a fost ales pentru a treia oară patriarh ecumenic, cu sprijinul efectiv al catolicilor.
Kiril al II-lea era filocatolic. În 15 decembrie 1638, el a semnat o Mărturisire de credinţă catolică
în faţa legatului papei Urban al VIII-lea (1623-1644), Angelo Pettica şi a ambasadorului german
Rudolf Schmidt.
La sinod au participat patriarhii Mitrofan Kritopulos al Alexandriei (1633-1639), Teofan
al III-lea al Ierusalimului (1608-1644), împreună cu 20 de mitropoliţi şi alţi 21 de arhimandriţi şi
egumeni.
Din actele sinodului, păstrate în întregime, reiese că patriarhul Kiril Kontaris a urmărit
condamnarea antecesorului său ca eretic calvinizat, atribuindu-i fără rezerve paternitatea
mărturisirii de credinţă din 1629. Au fost rostite cu această ocazie 13 anatematisme, ultima
vizând pe toţi cei care ar respinge hotărârile acestui sinod. Aceasta era prima şi singura
condamnare sinodală a persoanei şi operei în discuţie a lui Kiril Lukaris, la care s-au asociat, prin
constrângere şi intimidare, patriarhii Mitrofan şi Teofan, aceştia în sinea lor fiind convinşi că
prietenul şi susţinătorul lor de altă dată nu era un eretic calvinizant.

2
 Această condamnare a tulburat şi mai mult Ortodoxia, întrucât mulţi ierarhi răsăriteni
erau convinşi de nevinovăţia lui. Noul patriarh ecumenic Partenie I (1639-1644) l-a reabilitat pe
Kiril Lukaris numindu-l martir pentru Ortodoxie, la sinodul din Constantinopol, din 1640.
b) Sinodul de la Kiev (9-18 septembrie 1640)
Acest sinod a fost convocat de Petru Movilă, mitropolitul Kievului (1633-1646), pentru
combaterea uniatismului şi a calvinismului. În Ucraina, circula Catehismul catolic din 1632, iar,
în Transilvania, Catehismul calvinesc din 1640. De asemenea, acest sinod a fost convocat pentru
aprobarea catehismului în limba latină, alcătuit de Petru Movilă, cu titlul Expositio fidei
ecclesiae rusiae minoris.
Mărturisirea lui Petru Movilă primea doar recunoaştere provizorie din partea sinodalilor,
iar autorul ei trebuia să se adreseze patriarhului ecumenic pentru aprobarea definitivă a operei
sale.
Petru Movilă a trimis Mărturisirea sa spre cercetare lui Partenie I şi a propus întrunirea
unui alt sinod la Iaşi pentru examinarea şi aprobarea ei definitivă. Patriarhul Partenie a fost de
acord cu propunerea lui Petru Movilă şi a desemnat membrii delegaţiei greceşti la sinod.
c) În luna mai 1642, Partenie I a convocat un sinod la Constantinopol
Sinodalii au analizat din nou Mărturisirea de credinţă din 1629, pe care au condamnat-o
pentru conţinutul ei calvinizant. Ei şi-au manifestat incertitudinea privind atribuirea paternităţii
Mărturisirii de credinţă din 1629 lui Kiril Lukaris, condamnând în mod general pe autorul sau
autorii ei. Astfel, Partenie I a aplanat tulburările produse de cazul Lukaris între teologii greci şi
slavi şi a creat atmosfera favorabilă desfăşurării Sinodului de la Iaşi.
d) Sinodul de la Iaşi (15 septembrie-27 octombrie 1642) a fost convocat pentru
examinarea şi aprobarea definitivă a Mărturisirii de credinţă alcătuită de Petru Movilă, deoarece
sinodalii de la Kiev nu ajunseseră la un consens privind învăţătura despre purgatoriu şi
momentul prefacerii Sfintelor Daruri la Sfânta Liturghie. La Kiev, în 1640, discuţiile s-au
concentrat asupra învăţăturii despre purgatoriu (văzut de Petru Movilă ca un loc curăţitor între
Rai şi Iad) şi a momentului prefacerii darurilor la Sfânta Euharistie (fixat de acelaşi Petru Movilă
la cuvintele de instituire şi nu de epicleză).
Lucrările sinodului s-au desfăşurat în sala gotică a mânăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi,
sub patronajul lui Vasile Lupu. Patriarhia ecumenică era reprezentată de Porfirie, fost mitropolit
de Niceea, şi de ieromonahul Meletie Syrigos, profesor şi predicator al Marii Biserici din
Constantinopol. Mitropolia kieveană a delegat câţiva teologi, nici unul cu rang de episcop.
Prezenţa românească a fost asigurată de ierarhii Moldovei: mitropolitul Varlaam şi episcopii
Evloghie de Roman, Atanasie de Rădăuţi şi Gheorghe de Huşi. Prin urmare, acest sinod a
întrunit la Iaşi reprezentanţi ai celor trei ramuri ale Ortodoxiei ecumenice: greci, slavi şi români.
3
 Sinodul s-a ocupat în mod special de examinarea Mărturisirii de credinţă a lui Petru
Movilă. Corecturi esenţiale s-au făcut numai celor două articole rămase neelucidate la sinodul de
la Kiev (1640). S-a precizat că învăţătura ortodoxă nu admite existenţa unui loc intermediar între
rai şi iad asemănător purgatoriului catolic în care sufletele după moarte să petreacă în stare de
aşteptare şi curăţire. Deci, s-a respins învăţătura despre purgatoriu.
În legătură cu momentul prefacerii Sfintelor Daruri la Sfânta Euharistie, pe care
mitropolitul Petru Movilă îl stabilea, sub influenţa catolică, la cuvintele de instituire a tainei
„Luaţi, mâncaţi…; Beţi dintru acesta toţi…”, sinodul a stabilit momentul prefacerii la epicleză
adică în momentul invocării Sfântului Duh.
e) La Sinodul de la Constantinopol din 1643, patriarhul Partenie I şi patriarhii răsăriteni
au ratificat Mărturisirea de credinţă a lui Petru Movilă. De asemenea la acest sinod a fost
condamnată încă o dată Mărturisirea calvinizantă, dar nu şi persoana patriarhului Kiril Lukaris.
f) Sinodul de la Ierusalim (1672)
Deşi Mărturisirea de credinţă a mitropolitului Petru Movilă primise aprobare sinodală, iar
cea calvinizantă, din 1629, fusese condamnată oficial în mai multe rânduri, calvinii continuau să
considere mărturisirea pseudolucariană ca fiind ortodoxă şi să o întrebuinţeze ca atare. Prin
intermediul contelui Olivier de Nointel, ambasadorul Franţei la Constantinopol, ierarhii
ortodocşi erau întrebaţi de către protestanţi, în legătură cu taina Sfintei Euharistii, însă şi despre
numărul Sfintelor Taine, episcopate, Biserică, cultul sfinţilor şi cultul icoanelor. Chiar dacă le-a
fost trimisă Mărturisirea lui Petru Movilă, patriarhul Dositei al Ierusaliului (1669-1707) a
considerat că este necesară alcătuirea unei noi Mărturisiri de credinţă care să condamne în mod
expres toate erorile calvine din Mărturisirea pseudolucariană si astfel să dispară orice
neînţelegere privind învăţătura de credinţă ortodoxă. Patriarhul Dositei al II-lea Nottara (1669-
1707) a compus Mărturisirea de credinţă Pavăza Ortodoxiei.
Pentru apărarea Mărturisirii sale, Dositie al II-lea a convocat Sinodul de la Ierusalim, la
26 martie 1672, la care au participat 71 de episcopi între cei patru patriarhi răsăriteni. Sinodalii
au hotărât în unanimitate că Mărturisirea calvinizantă apărută la Geneva în 1629, în textul latin,
iar în 1633, în textul grec este în contradicţie cu întreaga activitate şi operă pur ortodoxă a
patriarhului Kiril Lukaris; manuscrisul acestei lucrări nu s-a găsit în arhivele Patriarhiei
ecumenice; patriarhul Kiril Lukaris nu a confirmat niciodată că ar fi autorul ei.
În partea a treia a dezbaterilor, sinodalii au examinat Mărturisirea de credinţă Pavăza
Ortodoxiei alcătuită de Dositei, care cuprindea 18 definiţii şi 4 întrebări şi răspunsuri.
Pentru explicarea prefacerii darurilor la Sfânta Euharistie, Dositei a folosit în mărturisirea
sa termenul transsubstantiatio, în greacă μετουσίωσις – prefacere care a dat naştere ulterior la
discuţii aprinse.
4
 g) Sinodul de la Constantinopol (1691)
Sinodul a avut ca scop încheierea disputei dintre patriarhul Dositei al Ierusalimului şi
Ioan Kariofil, rectorul Academiei din Constantinopol, şi mare logofăt al Patriarhiei ecumenice pe
marginea folosirii termenului transsubstantiatio.
Ioan Kariofil s-a opus folosirii termenului transsubstantiatio în Mărturisirea de credinţă a
lui Dositei, motivând că este împrumutat din terminologia scolastică apuseană şi expune
mărturisirea despre prefacerea darurilor euharistice după modelul filosofic catolic. În realitate,
patriarhul Dositei a utilizat doar termenul, fără a-şi împropria teoria scolastică.
Disputa dintre cei doi era amplificată şi de faptul că Kariofil s-a opus pretenţiilor de
jurisdicţie ale patriarhului asupra mânăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Dositei l-a
acuzat pe Kariofil de tendinţe calviniste şi l-a condamnat ca eretic.
Pentru a elucida această dispută care a tulburat ortodoxia, patriarhul Calinic al II-lea
(1689-1693) a convocat sinodul de la Constantinopol din 1691.
Urmărind să-l compromită definitiv pe Kariofil, Dositei a mărturisit în faţa sinodului că
adversarul termenului transsubstantiatio a răspândit învăţătura conform căreia Hristos, fiind
prezent în cer, nu poate fi prezent real în Sfânta Euharistie şi că pâinea şi vinul sunt trupul şi
sângele Domnului numai pentru cei ce cred, iar pentru cei ce nu cred, rămân simple pâine şi vin.
Acuzaţia era pur calvină, fapt pentru care sinodul l-a condamnat pe Kariofil ca eretic protestant
şi a aprobat învăţătura despre prefacere, aşa cum a fost formulată de Dositei.
Prin urmare, Dositei nu adoptă teoria, ci se foloseşte doar de termen. În acelaşi timp, el
nu a înţeles opoziţia lui Kariofil care, la rândul său, nu tăgăduia prefacerea şi prezenţa reală a lui
Hristos în Sfânta Euharistie, ci respingerea termenul pentru că nu a fost folosit de Sfinţii Părinţi,
învăţând că Taina Euharistiei nu poate fi exprimată prin cuvânt, ci este mai presus de fire. După
condamnare, Ioan Kariofil s-a refugiat în Ţara Românească continuând să-şi susţină punctul de
vedere. A murit la 25 septembrie 1692, la mânăstirea Radu Vodă, unde a şi fost înmormântat.
Prin sinoadele organizate în secolul XVII, Biserica ortodoxă demonstrează că deşi
oprimată în diferite feluri de stăpânirea turcească şi supusă permanent prozelitismului catolic şi
protestant, şi-a păstrat unitatea de credinţă, prin exercitarea conducerii sinodale. Aceasta s-a
concretizat în deciziile sinodale şi mărturisirile de credinţă adoptate în întreg spaţiul ortodox.

2. Mărturisiri de credință ortodoxe în secolul al XVII-lea

Mărturisirile de credință sunt scrieri simbolice care expun adevărul revelat în definiții
scurte și concise. Ele nu constituiau ceva specific Ortodoxiei, ci au fost alcătuite la cererea altora
sau determinate de propagarea printre ortodocși a învățăturilor de credință catolică și protestantă

5
sub formă de catehisme. Preluând formele sau tiparele apusene, ortodocșii au căutat să toarne în
ele conținutul credinței lor, pentru a-l face cunoscut și a-l apăra.
Cu excepția Simbolului de credință niceo-constantinopolitan și a Expunerii exacte a
credinței ortodoxe a Sfântului Ioan Damaschinul, prima mărturisire de credință ortodoxă a fost
alcătuită abia în 1456 de către patriarhul ecumenic Ghenadie al II-lea Scholarios.
Mărturisirea de credință a patriarhului Ghenadie al II-lea Scholarios, cu titlul Despre
calea mântuirii oamenilor, cuprindea 12 articole de credință după numărul celor 12 apostoli.
Adresată unui necreștin, ea rezumă și expune clar esența învățăturii creștine, în special a celei
ortodoxe.
Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Kritopulos
Mitrofan Kritopulos era originar din Beroia, aproape de Tesalonic. El s-a bucurat de
sprijinul deosebit al patriarhului Kiril Lukaris, care remarcându-l la Muntele Athos unde se
călugărise, l-a luat în lunga călătorie în Țările Române pe care a întreprins-o în 1612-1613. După
ce a revenit la Alexandria, a fost recomandat ca bursier regelui Iacob I al Angliei (1603-1625).
După terminarea studiilor la Universitatea din Oxford unde a legat multe prietenii cu anglicanii,
el a vizitat mai multe biserici din Anglia și Scoția.
La întoarcerea spre Constantinopol, Mitrofan Kritopulos a trecut prin câteva orașe din
Germania, zăbovind timp de opt luni la Helmstädt în casa profesorului Georg Calixt. Acolo a
frecventat cursurile Universității și a discutat intens cu profesorii luterani, cărora le-a expus
învățătura și organizarea Bisericii Ortodoxe, căutând să identifice posibilitățile de apropiere
între cele două confesiuni. La cererea teologilor de la Helmstädt, Mitrofan Kritopulos a compus
Mărturisirea Bisericii Răsăritene Catolice și Apostolice, la 25 mai 1625. Prin aceasta, el urmărea
să prezinte protestanților spiritul autentic al Bisericii Ortodoxe și să creeze bazele unei apropieri
viitoare între ortodocși și protestanți.
Mărturisirea lui Mitrofan Kritopulos cuprinde 23 de capitole. Ea are un caracter
informativ, conciliant și ecumenist, fără să aducă prejudicii Ortodoxiei, chiar dacă unele formule
nereușite par a trăda unele concesii făcute teologiei protestante. Mărturisirea prezintă într-o
formă sistematică învățături din credință ortodoxe, într-o formă mai puțin sistematică cum ar fi:
despre izvoarele revelației, Sfânta Treime, creație, providență, antropologie, hristologie,
soteriologie, Sfintele taine și eshatologie. Când vorbește despre Sfintele Taine, el afirmă că sunt
necesare pentru mântuire doar Botezul, Euharistia și Pocăința, iar Mirungerea, Hirotonia, Nunta
și Maslul ar fi numai benevole, fapt care a stârnit critica unor teologi care l-au acuzat de
protestantism.

6
 Mărturisirea de credință a mitropolitului Petru Movilă
Personalitatea mitropolitului Kievului Petru Movilă, născut în 1596, a dominat întreaga
viață bisericească și națională a Ucrainei ortodoxe din prima jumătate a secolului al XVII-lea,
aducând un aport prețios la renașterea acestei țări. Petru Movilă a fost fiul domnitorului
Moldovei Simion Movilă. După ce și-a făcut studiile în școala Frăției ortodoxe din Lvov și în
Academia Zamoiska (din Zamosk), Petru Movilă s-a călugărit la mănăstirea Lavra Pecerska din
Kiev, ajungând în 1627 arhimandrit și egumen al acestei mănăstiri. Încă din 1569, regatul polon
s-a unit cu cnezatul Lituaniei, cuprinzând întinse teritorii – de la Marea Baltică la Marea Neagră
– locuite de ruși albi (bieloruși) și ucraineni ortodocși. Regatul polon urmărea extinderea
catolicismului în teritoriile ocupate de populația rusă și ucraineană. Prin uneltirile iezuiților, o
bună parte dintre episcopii și preoții ortodocși din aceste teritorii au fost siliți să accepte unirea
cu Roma, în Sinodul ținut la Brest-Litovsk.
În 1632, Petru Movilă, pe atunci egumen al mănăstirii Lavra Pecerska, a sprijinit, alături
de alți nobili ortodocși și protestanți, alegerea ca rege în Polonia a lui Vladislav al IV-lea, pe care
l-au obligat astfel să recunoască unele dintre vechile drepturi și libertăți ale ortodocșilor din
regatul său: libertatea de cult a ortodoxiei, recunoașterea Mitropoliei Kievului cu patru eparhii
sufragane, dreptul pentru Biserica Ortodoxă de a avea biserici, școli, tipografii și spitale,
restituirea bisericilor luate de uniți. Aceste mari biruințe ale Ortodoxiei care s-au datorat și
eforturilor sale au dus la alegerea sa ca arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată
Rusia în primăvara anului 1633, demnitate pe care a deținut-o până la moartea sa în decembrie
1646.
Cea mai importantă dintre lucrările sale este Mărturisirea de credință Ortodoxă. Nevoia
unei asemenea cărți de învățătură pentru întreaga Ortodoxie se simțea atunci mai mult decât
oricând, datorită acțiunilor prozelitiste protestante și catolice. Mai mult decât atât, în 1629 a
apărut la Geneva Mărturisirea de credință calvinizantă atribuită patriarhului ecumenic Kiril
Lukaris, cunoscut în Ucraina și Bielorusia, deoarece fusese șase ani profesor la Colegiul din
Ostrog. Prin apariția Mărturisirii de credință calvinizante, catolicii și uniții din regatul Poloniei îi
acuzau pe ortodocși de alunecare în protestantism.
Folosindu-se de vasta sa cultură teologică, dar și de metodele apusene, mitropolitul Petru
Movilă a dat Bisericii Ortodoxe o lucrare de mare valoare dogmatică și simbolică. Mărturisirea
alcătuită de către Petru Movilă a fost scrisă în limba latină sub forma unui catehism apusean. Ea
cuprinde 261 de întrebări și răspunsuri grupate în trei părți după cele trei virtuți teologice:
credință, nădejde și dragoste.
Partea I (4-126), Despre credință, precedată de trei întrebări și răspnsuri cu caracter
general, explică Simbolul de credință niceo-constantinopolitan.
7
 Partea a II-a (1-63), Despre nădejde, se referă la rugăciunea Tatăl Nostru și la Fericiri.
Partea a III-a (1-72), Despre dragoste, comentează Decalogul.
Mărturisirea de credință prezentată de către autor se înscrie în spiritul Ortodoxiei, deși se
observă unele influențe scolastice în folosirea terminologiei (materie, formă, intenție, parte
esențială și neesențială a Tainelor, concupiscență – înclinarea către desfrâu, către poftele
trupești) sau în adoptarea concepției apusene despre prefacerea Darurilor la cuvintele de
instituire, rostite de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Luați mâncați....; Beți dintru
acesta toți....) și nu la epicleză, precum și în promovarea unei învățături similare celei despre
purgatoriu.
Un sinod de clerici și mireni ucraino-ruși convocat de către mitropolitul Petru în catedrala
Sfânta Sofia din Kiev, în 8 septembrie 1640, a cercetat noua Mărturisire de credință a lui Petru
Movilă. Întrucât sinodalii prezenți nu s-au pronunțat ferm în legătură cu cele două teze
controversate (momentul prefacerii darurilor și purgatoriul), s-a hotărât ca lucrarea lui Petru
Movilă să-i fie prezentată patriarhului ecumenic Partenie I pentru a fi examinată în cadrul unui
sinod la care să participe reprezentanții mai multor biserici ortodoxe. Și pentru că proiectatul
sinod nu se putea întruni nici la Constantinopol, aflat sub stăpânirea otomană, nici la Kiev, pe
atunci sub ocupația Poloniei catolice, s-a convenit să fie convocat la Iași, în Moldova, țară
ortodoxă unde domnea Vasile Lupu, cunoscut sprijinitor al ortodoxiei de pretutindeni.
Așadar, sinodul s-a întrunit la Iași în incinta mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, între 15
septembrie – 27 octombri 1642. La acest sinod s-au întrunit delegații celor trei ramuri ale
Ortodoxiei: greacă, slavă și română. După o analiză minuțioasă a Mărturisirii de credință, a fost
respinsă învățătura despre purgatoriu și momentul prefacerii Sfintelor daruri s-a stabilit la
Epicleză. În această formă, Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă a fost trimisă patriarhului
Partenie I care a convocat la 11 martie 1643 sinodul de la Constantinopol, unde ea a fost
aprobată cu vot unanim, primind titlul de Mărturisirea Ortodoxă a Bisericii Sobornicești și
Apostolești a Răsăritului.
Mărturisirea de credință a patriarhului Dositei a fost aprobată de către sinodul de la
Ierusalim din 1672 sub numele de Pavăza Ortodoxiei, alăturându-se scrierilor simbolice care
alcătuiesc izvoarele dogmatice secundare ale Bisericii Ortodoxe.