Condre Ramona-Simina

PASCV, An I, sem II

Istoria religiei creștine

Biserica dezbinată: evaluarea momentului 1054 în istoria bisericii creștine

Până în anul 1054 a existat o singură Biserică Creştină. Marea Schismă este un

eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică
(ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între
creștinătatea latină și cea greacă. Principalele cauze au fost dispute asupra autorității papale și
inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi
dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.

Informații despre Marea Schismă a bisericii Creștine

Cele două popoare, grecii şi romanii, deosebiţi prin limbă, cultură şi civilizaţie, au
ajuns în secolul al IX-lea să nu se mai înţeleagă. Chiar şi unitatea creştină era înţeleasă diferit
de Apus şi de Răsărit: primatul papal – puterea şi autoritatea absolută a papei, acceptarea tezei
despre purgatoriu, introducerea în Apus a messei romane, în locul Sfintei Liturghii ortodoxe
etc.
O nouă răceală s-a produs în relaţiile dintre Roma şi Constantinopol în anul 588, când,
la sinodul local, patriarhul Ioan al IV-lea Postitorul şi-a luat titlul de patriarh ecumenic, fapt
ce l-a supărat pe papa Grigorie cel Mare care se considera, prin titlul de papă, patriarh al
întregului Apus creştin.
Mai târziu apusenii au fost acuzaţi de către greci şi de alte practici condamnate la
sinoade: celibatul clericilor, mâncarea de ouă şi lactate în Postul Mare, nerecunoaşterea
ungerii cu Sfântul Mir făcută de preoţi, ci numai de episcopi etc. Lista inovaţiilor latinilor în
domeniul cultului şi dogmatică părea fără sfârşit, ea mărindu-se pe parcursul timpului:
folosirea azimei (a pâinii nedospite) la săvârşirea Sfintei Euharistii în loc de pâine dospită,
falsificarea învăţăturii despre Sfânta Treime, prin susţinerea învăţăturii că Sfântul Duh
purcede de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque), deşi însuşi Papa Leon al III-lea a protestat
împotriva acestui adaos la Crez. Acest adaos a fost unul dintre motivele principale ale
Schismei din 1054 (introdus în întreaga Biserică Catolică de papa Benedict al VIII-lea în
1014).
La baza schismei a stat tendinţa papalităţii de a acapara exclusiv universalitatea
Bisericii, în dauna dreptei credinţe creştine, precum şi pretenţia papilor la jurisdicţia
universală asupra tuturor creştinilor.

Desfășurarea Schismei
Marea Schismă are loc în iulie 1054, dar problemele deja existau (ex. Schisma lui
Photios). În secolul al XI-lea Biserica romană se afla în proces de reformare sub influenţa
ideilor de la abaţia de la Cluny. Papa Leon al IX-lea a fost primul care a aderat la aceste idei.
La jumătatea secolului al IX-lea normanzii au atacat şi cucerit posesiunile bizantine din S
Italiei, impunând grecilor din acea regiune practicile latine. Patriarhul Mihail Cerularios cere
bisericilor romane din Constantinopol să adopte practicile bizantine (să renunţe la Filioque şi
folosirea azimei). Refuzat de latini, Patriarhul le închide bisericile în 1053, iar în urma unui
schimb de scrisori cu Papa Leon al IX-lea, Patriarhul devine mai concilian şi acceptă să
înceapă discuţiile cu reprezentanţii Bisericii romane asupra problemelor dogmatice.
În anul 1054 Papa Leon al IX-lea trimite delegaţie la Constantinopol condusă de
cardinalul Humbert (şi alte 2 persoane: Frederic de Lorena şi arhiepiscopul Petru de Amalfi).
Patriarhul Constantinopolului, conştient de importanţa sa, preluase însemne ale puterii
imperiale (ex. pantofii de purpură). Când delegaţii s-au întâlnit cu Patriarhul, contând pe
sprijinul lui Constantin al IX-lea, i-au înmânat Patriarhului o scrisoare de la Papa Leon al IX-
lea şi s-au retras fără saluturile uzuale. Scrisoarea avea un ton antagonic la adresa Bisericii
bizantine, iar Patriarhul refuză să mai discute cu reprezentanţii pontificali. Humbert utilizează
o bulă de excomunicare împotriva Patriarhului şi a susţinătorilor săi. În 16 iulie 1054 bula a
fost depusă pe altarul Bisericii Sf. Sofia.
Delegaţii se întorc în Italia,rezultând victorie pentru Biserica romană. Patriarhul obţine
sprijinul împăratului. La 24 iulie 1054 convoacă un sinod la Sf. Sofia. Participanţii au
contracarat acţiunile delegaţiei prin excomunicarea lui Humbert şi a susţinătorilor.
Desfăşurarea cruciadelor a reprezentat 2 luni de contact direct, treptat orice speranţă de
reconciliere dispare, prăpastia dintre Orient şi Occident fiind de netrecut după cucerirea
Constantinopolului. Bizantinii nu au uitat măcelul şi jaful după intrarea latinilor în capitală.

Tensiunile dintre est și vest au avut mai multe cauze:

Cauze politico-religioase
1. Biserica din Constantinopol revendica egalitatea cu Biserica romană =˃ Europa
bicefală din punct de vedere religios
2. Competiţie între Roma şi Constantinopol pentru evanghelizarea lumii slave care se
adaugă rivalităţii legate de controlul asupra diocezelor din S Italiei
3. Intervenţiile Papalităţii în problemele Bisericii de la Constantinopol (Papalitatea
revendica supremaţia în întreaga lume creştină)
Probleme dogmatice:
1. Primatul papal
2. Filoque
3. Folosirea azimei în Biserica romană şi a pâinii dospite în Biserica bizantină pentru
euharistie
4. Celibatul preoţilor
5. Problema purgatoriului

FILIOQUE
În anul 325 sunt adoptate primele articole din Crez (simbolul niceean). În 381 este
completat la al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol cu celelalte articole (Duhul Sfânt -
"care de la Tatăl purcede"). Au loc 2 concilii la Toledo (la sfârşitul secolului al V-lea, sfârşitul
secolului al VI-lea), este completat acel articol din Crez, expresia agreată fiind "care de la
Tatăl şi Fiul purcede". Este adoptat şi în biserica din Regatul carolingian. În 1014 are loc
încoronarea lui Henric al II-lea, Crezul este cântat în forma modificată cu acordul Papei
Benedict al VIII-lea. În secolul al IX-lea Papa Leon al III-lea a refuzat adaosul Filioque
conciliul din Spania are ca scop împotrivirea faţă de arianism.
FOLOSIREA AZIMEI ŞI A PÂINII DOSPITE
Nu intră în disputa dintre Photios şi Papa Nicolae. Problema apare în secolul al XI-lea.
Relaţiile dintre cele 2 centre erau încordate. În secolul al XI-lea criticii din Est au combătut
folosirea azimei, considerând-o o dovadă a faptului că latinii se manifestau ca nişte mozaici în
felul lor de a cinsti euharistia. Hristos a luat artos (pâine dospită) care reprezintă sufletul în
trup, pe când azima simboliza moartea. Folosirea azimei deformează sensul Cinei cea de pe
urmă care ar fi fost o simplă cină pascală cu azimă, nu instituirea tainei Noului Testament.
Latinii erau numiţi de bizantini azimiţi. Latinii au replicat că păstrarea azimelor nu înseamnă
o revenire la vechile obiceiuri iudaice, care erau cu totul străine creştinilor. În pofida
dificultăţii de a determina cu precizie cronologia evenimentelor, în orice zi s-ar fi instituit
Cina cea de taină, nu se găsea pâine dospită pe teritoriul Israelului. S-a făcut un compromis în
secolul al XV-lea: în Scriptură, termenul "pâine" le desemnează pe ambele, apostolii le-au
folosit pe ambele.

CELIBATUL PREOŢILOR
În secolul al IV-lea Conciliu în Spania la Elvira unde s-a stabilit că preoţii nu trebuie
să se căsătorească pentru a-şi dedica întreaga viaţă Bisericii lui Hristos (valabil şi azi). În Est
se acceptă în secolul al IV-lea căsătoria preoţilor (doar o singură dată, pe când un laic se putea
căsători de 3 ori). În secolul al VI-lea se stabileşte că episcopii nu aveau voie să fie căsătoriţi.

PURGATORIUL
Devine obiect de dispută în secolul al XIII-lea. La sfârşitul secolului al XII-lea se
stabileşte doctrina despre purgatoriu prin contribuţia teologilor francezi (Şcoala de la Notre
Dame şi cistercienii din abaţiile din E şi N Franţei). Este un loc de răscumpărare a păcatelor şi
timp de ispăşire. Este susţinut cu texte din Vechiul şi Noul Testament. Purgatoriul ridicat la
nivel de dogmă în secolul al XIII-lea într-o scrisoare a lui Papa Inocenţiu al XIV-lea din 1254,
apoi la Conciliul din Lyon din 1274. Ideea purificării prin foc nu este acceptată de bizantini.

Consecinţele Marii Schisme

 S-a realizat separarea religioasă a Europei creştine: apusul – catolic, răsăritul –

ortodox.

 Catolicii au declarat ortodoxia eretică, schismatică.

 Statele catolice s-au depărtat de cele ortodoxe.

Idei esențiale

 Creştinarea popoarelor Europei se încheie la sfârşitul mileniului I.

 Cauza principală a divergenţelor dintre cele două biserici o reprezintă pretenţia

fiecăreia la supremaţia universală.
  Diferite contraste din interiorul comunităţii creştine au dus la separarea între catolici şi
ortodocşi, inclusiv a statelor europene.

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Rămureanu Pr.Prof.Dr.,Milan Şesan Pr.Prof.Dr., Teodor Bodogoae Pr.Prof.Dr.,

“Istoria Bisericească Universală”, vol. I, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987

2. Ioan Rămureanu Pr.Prof.Dr.,Milan Şesan Pr.Prof.Dr., Teodor Bodogoae

Pr.Prof.Dr.,“Istoria Bisericească Universală pentru Institutele teologice” ,vol. II, Ed.
I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1993

3. Milan Şesan, Pr.Prof. “Despre ortodoxie şi catolicitate” în Ortodoxia Nr.1,1962

4. Teodor M Popescu,Prof., Geneza si evolutia schismei, în „Ortodoxia”, nr. 2-3, 1954

5. Edward Gibbon, “Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman”, București: Editura

Minerva, 1976