Sunteți pe pagina 1din 14

Biblia - cea mai tradus carte

O retrospectiva istorica a traducerilor Sfintei Scripturi BibliaEste uimitor sa aflam ca, ntr-o vreme cnd att de multi oameni par a se fi lepadat de credinta n Unul Dumnezeu, o carte precum Sfnta Scriptura fost deja tradusa n cteva mii de limbi si tiparita n milioane de exemplare; evreii si crestinii, oameni de felurite credinte o cauta, o cunosc, o pastreaza. Chiar daca se bucura sa foloseasca multe alte carti frumoase, ziditoare, scrise de autori cu o viata mbunatatita, ei marturisesc totusi ca Biblia le este calauza cea mai buna, centrul vietii lor religioase, spirituale (acolo unde este cazul). Astfel ca este venerata, citita, folosita n rugaciune sau, adeseori, chiar n dispute referitoare la adevaruri de credinta. Astazi vedem bine ca Sfnta Scriptura este documentul scris aflat la baza a trei dintre marile religii ale lumii, numite si "religii ale Cartii": iudaism, crestinism si islam - toate contribuind n mod esential nici mai mult nici mai putin dect la schimbarea lumii, de doua milenii ncoace. Mentalitatea europeana de aici si trage, n ultima instanta, radacinile. Este o iluzie sa credem ca am putea ntelege ceva din cultura si civilizatia europeana fara a tine seama de aportul Sfintei Scripturi la modelarea lor. ncepnd cu epoca medievala, literatura, arta, muzica specifice popoarelor europene sunt profund ndatorate temelor, motivelor si imaginilor preluate din Sfnta Scriptura. Ulterior, traducerile Cartii au marcat fara exceptie momente importante n evolutia limbilor vernaculare, pentru ca mai apoi, prin uz, sa contribuie nemijlocit la slefuirea si la dezvoltarea acestora. n toate formele si variantele ei, Biblia a exercitat o influenta hotartoare asupra tuturor celor ce au trait n lumina ei, dar mai cu seama asupra oamenilor credinciosi de pretutindeni, care s-au apropiat de ea cu luare aminte si cu evlavie. n putinele rnduri ce urmeaza ne vom opri, asadar, asupra unui univers cu o istorie pe ct de fascinanta, pe att de bogata n tlcuri duhovnicesti. Este vorba despre istoria drumului parcurs de catre textul Sfintei Scripturi, de cnd a fost scris si pna n zilele noastre. Dar nainte de aceasta este cu siguranta util sa stim la ce anume ne referim atunci cnd vorbim despre Biblie sau despre Sfnta Scriptura. Ce este Biblia? Cuvntul Biblia provine din limba greaca si este forma de plural a termenului biblion, "carte", ce are ca origine un toponim fenician: este vorba despre numele portului Byblus. n antichitate, pe aici se facea comert cu Egiptul, de unde se importa materialul folosit pe atunci la scris, anume papirusul. Asadar, Biblia nseamna de fapt "carti". Cel putin acesta

este titlul sub care este consemnata n Epistola a II-a Clementina, document crestin de limba greaca din jurul anului 150 d.Hr.: "att Cartile ct si Apostolii marturisesc ca Biserica [ ...] a existat nca dintru nceput" (II Clement 14:2). O alta denumire este aceea de "Scripturi", cuvnt folosit adeseori n Noul Testament atunci cnd se face referinta la ceea ce noi numim, astazi, Testamentul Vechi (vezi Matei 21:42, Marcu 12:10, etc.). Sf. Timotei va fi cel dinti care utilizeaza, n a II-a Epistola a sa, sintagma "Sfintele Scripturi" (vezi II Timotei 3:15). Ce ne ncurca pe noi n toate aceste denumiri este persistenta formelor de plural. Aceasta pentru ca ne-am obisnuit sa tratam Biblia ca pe o singura carte. Nimic mai fals. Este adevarat ca, atunci cnd avem n fata un exemplar al Cartii, vedem doar ca este vorba despre un volum destul de consistent. Dar de ndata ce o rasfoim observam ca, n realitate, nu avem de a face cu o singura carte. ntre copertile Bibliei sa afla o biblioteca ntreaga, alcatuita din peste 60 de carti! Acestea sunt destul de diferite ntre ele. Mai nti ca sunt inegale ca dimensiuni, apoi se observa ca unele cuprind texte poetice, altele contin rugaciuni sau relateaza istorii, pe alocuri ntlnim pasaje ntregi de filosofie, cteva sectiuni importante sunt dedicate integral enumerarii unor legi, n altele aflam interpretari ale acestor legi si diverse sfaturi referitoare la mplinirea lor, ba chiar si predici si scrisori personale. n plus, autorii cartilor sunt diferiti; ei au trait n epoci istorice uneori foarte ndepartate n timp, n conditii uneori total deosebite. Cartile Sfintei Scripturi, la care se referea autorul Epistolei a II-a Clementina amintita mai sus, au fost adunate la un loc nca nainte de aparitia crestinismului, de catre carturarii iudei. Ei au alcatuit un prim canon al cartilor sfinte sub supravegherea lui Ezdra, ndata dupa ntoarcerea din robia babilonica, ntr-o perioada de reorganizare politica, religioasa si administrativa a lui Israel (aprox. 538 .Hr.). Aceasta a fost Biblia cunoscuta si folosita de primii crestini, pna la aparitia scrierilor din veacul apostolic pe care, nca de timpuriu, Biserica le va adauga n continuarea scrierilor din canonul iudaic. Cum multe dintre textele astfel adaugate contineau greseli, Parintii Bisericii s-au ntrunit n cteva rnduri pentru a le verifica si a pastra doar ceea ce era scris sub inspiratia lui Dumnezeu si putea fi garantat de catre Biserica drept ziditor pentru o viata crestineasca autentica, adica traita n conformitate cu predania Sfintilor Apostoli. Astfel, Biserica a pus la un loc un numar de 27 de carti, care au fost incluse n canonul crestin deja n secolul al IV-lea d.Hr., cnd canoanele 39 si 60 ale sinodului din Laodiceea (364 d.Hr.) enumera toate cartile biblice recomandate spre citire, spre nvatare si spre mplinire. O data cu alcatuirea acestui canon si adaugarea lui la cartile cuprinse n canonul iudaic se definitiveaza, practic, continutul Bibliei: toate scrierile de dinainte de Hristos vor forma sectiunea cunoscuta astazi sub numele de Vechiul Testament, iar cele din veacul apostolic sunt incluse n Noul Testament (cf. Evrei 9:15-18). De aci nainte, Sfnta Scriptura va fi, asa cum o cunoastem si noi astazi, colectia cartilor din Vechiul si din Noul Testament, pe care Sf. Biserica le tine de sfinte si canonice, pentru ca ele sunt scrise sub inspiratia Duhului Sfnt si cuprind cuvntul lui Dumnezeu dat prin profeti si prin Iisus Hristos si transmis de Apostoli. Biblia sau Sfnta Scriptura a devenit astfel, alaturi de Sfnta Traditie, una dintre caile de transmitere a revelatiei dumnezeiesti n rndurile ce urmeaza vom cauta sa urmarim, de-a lungul timpului, principalele ncercari ale unor oameni nsufletiti de dorinta de a face cuvntul Scripturii accesibil tuturor. Pentru aceasta, ne vom referi ntr-o prima sectiune la traducerile Bibliei n perioada de sfrsit a antichitatii si de nceput a crestinismului, unde vom evidentia primele variante ale Sfintei Scripturi n marile limbi de circulatie din epoca, mai nti, iar

apoi n limbile vernaculare. n al doilea rnd ne vom ocupa de primele traduceri tiparite, iar apoi vom sublinia principalele versiuni romnesti ale textului sacru. n final, vom trece n revista contributia misionarilor crestini de data mai recenta la raspndirea Cuvntului lui Dumnezeu n limbile tuturor popoarelor lumii. Traduceri ale Bibliei n antichitatea trzie Vreme de cteva secole, Biblia nu a fost cunoscuta dect n limbi ca ebraica, aramaica sau greaca. O data cu trecerea timpului, cu schimbarea mersului lumii, cu trecerea la iudaism a unor oameni proveniti din alte religii sau dupa mbratisarea crestinismului mai ales de catre popoare care nu cunosteau nici una dintre aceste limbi, a fost necesara transpunerea textului biblic pe ntelesul tuturor, dupa cuvntul Sf. Ap. Pavel: "Dar n Biserica, vreau sa graiesc cinci cuvinte pe nteles, ca sa nvat si pe altii, dect zece mii de cuvinte n alte limbi." (1 Corinteni 14:19). Istoria acestor eforturi de a traduce cuvntul Sfintei Scripturi si are nceputul n urma cu 2200 de ani. n continuare, vom poposi cte putin asupra principalelor momente dintr-un drum care, dupa cum vom vedea n final, ne reuneste si pe noi, cei de azi, cu toti cei ce s-au aplecat asupra acestei Carti Sfinte, indiferent de vremea cnd au trait. Targumele Fapt deosebit de interesant, primele ncercari de traducere a Bibliei au aparut chiar n snul poporului iudeu. Se stie ca, dupa ntoarcerea din robia babilonica (secolul al VI-lea .Hr.), majoritatea evreilor renuntasera deja sa mai vorbeasca ebraica si foloseau, n viata de zi cu zi, limba aramaica. Aceasta limba devenise, dupa caderea imperiului asirian (612 .Hr.), limba oficiala a tuturor provinciilor de la vest de rul Eufrat, aflate sub dominatie asirobabiloniana. Aramaica era tot un dialect semitic, la fel ca si ebraica; totusi, vorbitorii uneia dintre aceste limbi nu o mai puteau ntelege pe cealalta dect daca urmau lectii speciale. Pentru ca Scriptura, scrisa n ebraica, era citita zilnic n cadrul cultului sinagogal, s-a simtit nevoia transpunerii ei n aramaica. Asa au aparut Targumele (ebr. targumim) care, de fapt, nu erau traduceri n adevaratul sens al cuvntului. Ele si au originea n practicile de ritual savrsite n sinagogile evreiesti att n Palestina, ct si n Diaspora. Cum se desfasurau lucrurile? Dupa ce se citea pericopa zilei, n ebraica, o persoana acreditata de catre mai marii sinagogii cu functia de turgeman prezenta naintea adunarii o parafraza explicativa a celor citite, n limba aramaica, adaugnd uneori nuante catehetice, parenetice, etc. Ulterior, acestea au fost fixate n scris si astfel s-au alcatuit Targumele. Dintre toate, cel mai important ar fi Targumul Onkelos, compus n Palestina ntre secolele I-II d.Hr. Rabinii din Babilon i-au conferit o forma definitiva, pastrata pna azi. Aici sunt cuprinse primele cinci carti ale lui Moise si, pentru ca parafraza aramaica urmeaza ndeaproape textul ebraic, cartea poate fi considerata ca o traducere libera. Cartile Profetilor sunt cuprinse n Targumul Ionatan ben Uziel, elaborat n secolul al V-lea d.Hr., dar autorul acestuia manifesta o libertate prea mare fata de text, pentru a-l putea mentiona ca traducere. Cele mai vechi traduceri propriu-zise ale Bibliei au aparut n conditii istorice diferite, n limbi precum greaca, siriaca si latina, ntr-un interval de timp cuprins ntre anii 200 .Hr. 400 d.Hr. Septuaginta si alte traduceri grecesti Foarte importante sunt traducerile de limba greaca, pentru ca acestea pornesc de regula de

la versiuni ebraice foarte timpurii, superioare celor accesibile noua, astazi. Cea mai veche traducerea greceasca a Sfintei Scripturi s-a realizat naintea erei crestine, n Alexandria (Egipt), spre folosul comunitatii evreiesti de aici. n Alexandria exista o comunitate evreiasca puternica nca de la ntemeierea orasului de catre Alexandru cel Mare, la 331332 .Hr. n secolul al III-lea .Hr., Alexandria era unul dintre cele mai mari orase din nordul Egiptului si principalul port la Mediterana, faimos pentru scolile filosofice si, ca o curiozitate, pentru farul construit aici - una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Evreii alexandrini intrasera n contact cu filosofia greceasca, care le-a influentat profund conceptiile despre lume si viata si, nu n ultimul rnd, gndirea religioasa. Dupa cteva generatii, ei si uitasera limba materna si nu mai aveau acces la textul biblic. Nu mai stiau nici macar aramaica. Astfel a fost nevoie de o traducere a Bibliei ebraice, n limba greaca. Aceasta versiune a fost intitulata Septuaginta (lat. septuaginta, "saptezeci"), datorita faptului ca, conform epistolei lui Pseudo-Aristeia, prefect al garzii regale pe vremea regelui Ptolemeu Filadelful (284-247 .Hr.), lucrarea ar fi fost mplinita de 72 de barbati (cte 6 din fiecare semintie israelita) adusi n Alexandria special pentru acest scop. Cteva secole mai trziu, cnd crestinismul va patrunde n comunitatile de evrei vorbitori de limba greaca, cunoscuti sub numele de elenisti, sau n comunitatile pagne, Septuaginta devine Biblia utilizata de catre primii misionari ca suport pentru predicarea Evangheliei. Crestinii vor mbratisa Septuaginta fara rezerve, asa nct aceasta traducere dobndeste n scurt timp autoritate n toata Biserica primara. Mai trziu, sunt adaugate si cartile Noului Testament, alcatuindu-se astfel canonul biblic crestin care, de aci nainte, se va numi Sfnta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Dar Septuaginta a facut nca de la nceput obiectul a numeroase critici, venite mai cu seama din rndurile clerului iudaic sau ale unor scoli crestine din epoca. Numeroase alte traduceri grecesti vor vedea lumina zilei; majoritatea nu s-au putut pastra pna n zilele noastre si, ca atare, nu pot fi cunoscute dect fragmentar, ndeosebi din citate aflate n scrierile unor Sfinti Parinti. Printre acestea se numara versiunile lui Achila, a lui Simmach si a lui Theodot. n secolul al III-lea d.Hr., marele carturar crestin Origen a studiat problemele ridicate de fiecare varianta si a alcatuit un instrument de studiu foarte valoros, Hexapla, aranjnd pe cte sase coloane paralele textul ebraic, apoi tot textul ebraic, dar transliterat cu litere grecesti, urmate de cele patru traduceri cunoscute pe atunci n limba greaca. Dincolo de toate polemicile, pentru crestinii veacului apostolic Septuaginta a reprezentat cartea de capati a vestii celei bune aduse n lume de catre Domnul Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat. Autoritatea ei se baza, pe de o parte, pe acuratetea traducerii, iar pe de alta, pe faptul ca era utilizata de catre autorii sfintiti ai cartilor Noului Testament si, nca de la nceput, de catre majoritatea Sfintilor Parinti de limba greaca. Apoi, n Biserica crestina pe cale de a se naste, Septuaginta a deschis calea unor noi osteneli de transpunere a cuvntului dumnezeiesc n limbile popoarelor care, rnd pe rnd, mbratisau noua credinta. Una dintre primele versiuni a fost Peschitta, o traducere siriaca din secolul I d.Hr. Aceasta a fost urmata de cteva ncercari latinesti, dintre care se distinge Itala; Biserica apuseana va renunta nsa la toate, n favoarea Vulgatei. Itala si Vulgata n secolul al II-lea al erei crestine, ntreaga lume mediteraneana si mare parte din Orientul Mijlociu se aflau nca sub stapnire romana. Chiar daca limba greaca era vorbita pe arii extinse, latina era limba oficiala a Imperiului. Asa se face ca, la putin timp dupa

ncheierea Noului Testament, crestinii au nceput deja sa se ngrijeasca de transpunerea textului grecesc n aceasta limba care, pe atunci, era aproape general cunoscuta. Initial s-a trecut la traducerea unor fragmente din Septuaginta dar, n scurt timp, acestea s-au dovedit a fi nemultumitoare. Versiunea integrala si cea mai raspndita n lumea latina, a Vechiului Testament, se pare ca era pe atunci Itala - opera a mai multor traducatori care au lucrat probabil n timpuri si chiar locuri diferite. n jurul anul 250 .Hr. circulau deja mai multe versiuni latinesti ale Noului Testament, uneori cu deosebiri sensibile de la o varianta la alta. n aceasta situatie, oamenii Bisericii si-au dat seama ca este nevoie de un text unic, care sa poata fi recunoscut si nteles de catre toti. Misiunea de a se osteni cu o astfel de lucrare i-a fost ncredintata de catre Damasus, episcop al Romei (366-384), secretarului sau, Ieronim, unul dintre cei mai straluciti carturari ai vremii. ntr-o prima faza, Ieronim nu se apuca direct de tradus, ci alege cteva dintre cele mai bune traduceri ale cartilor Noului Testament si le corecteaza, confruntndu-le cu textul grecesc. Apoi, n anul 386, merge la Bethleem unde nvata limba ebraica. Planul lui era sa nu traduca Vechiul Testament din limba greaca, a Septuagintei, ci direct din limba n care fusesera scrise cartile din aceasta colectie. De-abia n 390 va ncepe sa lucreze la traducerea scripturilor iudaice. El se dedica ntru totul acestei osteneli vreme de 15 ani, pna n 405 d.Hr, cnd scrie ultimele rnduri ale cartii ce se va numi, n scurt timp, Vulgata (lat. vulgata editio, "editia populara"). Dar traducerea lui Ieronim nu a fost acceptata pe loc. Destul de multi clerici o priveau cu nencredere, n special datorita faptului ca se deosebea semnificativ de traducerile familiare lor. n plus, unii considerau ca Ieronim diminuase autoritatea Septuagintei, deoarece el preferase, n munca lui, textul ebraic; iar altii semnalasera deja anumite greseli. Dar, cu timpul, meritele deosebite ale lucrarii lui se vor impune. Varianta propusa de el va fi consfintita ca text canonic pentru lumea crestina occidentala, cu ocazia Conciliului de la Trento (1546), unde ierarhii latini hotarau: "numai aceasta editie veche a Vulgatei [ ...] sa fie pastrata ca autentica n conferinte publice, dispute, predici, omilii si nimeni sa nu fie care sa o nesocoteasca sau chiar respinga pentru vreun pretext oarecare." Astfel ntarita prin canoanele conciliare, Vulgata devine Biblia crestinatatii latine si, implicit, mediul prin care Sfintele Evanghelii vor fi raspndite n toata Europa. Alte traduceri importante n primele veacuri crestine Sirienii, locuitori ai teritoriilor aflate n nord-estul Tarii Sfinte, ntre rurile Tigru si Eufrat, au primit credinta n Hristos Iisus nca din veacul apostolic si au constituit, n putina vreme, unul dintre cele mai importante centre ale vietii si activitatii crestine. n fapt, n aceasta zona se stabilisera nca de mult timp cteva dintre comunitatile evreiesti importante din puncte de vedere comercial, cultural si religios. n snul acestora circula deja o traducere partiala a scripturilor iudaice, n limba siriaca (limba aramaica vorbita n nordul Mesopotamiei). Astfel, Biblia nu le era cu totul necunoscuta si inaccesibila crestinilor sirieni. Ei vor mosteni versiunea utilizata de evreii de aici, la care vor adauga o traducere a Noului Testament. Chiar daca denumirea de Peschitta, adica versiunea "simpla, comuna" a Bibliei, este cunoscuta abia din secolul al VIII-lea d.Hr., traducerea este probabil anterioara secolului al IV-lea d.Hr. Peschitta a fost transpusa n siriaca dupa un text ebraic diferit de cel raspndit astazi, dar apropiat de variantele masoretice. Biserica crestina de aici era caracterizata printr-un spirit foarte efervescent, misionar.

Credinciosii sirieni s-au straduit sa raspndeasca vestea cea buna n toata Asia Centrala, pna n India si prin unele parti ale Chinei, traducnd mereu fragmente din Noul Testament din siriaca, n limbile celor ncrestinati. De pilda, n jurul anului 640 d.Hr., un grup de misionari nestorieni traduce Evangheliile n limba chineza, pentru mparatul Tai Tsung. Contributia autorilor sirieni la aparitia Bibliei n limbi precum armeana sau georgiana a fost esentiala. Chiar daca limba siriaca veche nu mai este utilizata, traducerea Peschittei mai este nca folosita n special n cultul nestorian si n cel al crestinilor sirieni din Siria, Iran, India, s.a. n Egipt, crestinii au folosit la nceput, n cult, limba greaca. Biserica de aici era foarte veche, se pare ca bazele ei dateaza nca din timpul vietii Sfintilor Apostoli. Dar necesitatea unei Biblii n limba copta nu a aparut dect o data cu raspndirea crestinismului n partile de nord ale tarii. Copta era limba, deosebit de elaborata, a vechilor egipteni si se mpartea n cinci dialecte: sahidic (n sud), bohairic (n nord), faiumic (n Faium), memfitic (n Memfis) si acmmic (n Acmim). Aici, Septuaginta si cartile Noului Testament au fost traduse probabil nca din prima jumatate a secolului al II-lea, n dialect sahidic si, mai trziu, bohairic. Versiuni ale Sfintei Scripturi au existat n toate cele cinci dialecte, dar majoritatea nu au rezistat la presiunea limbii arabe, care s-a impus dupa invazia mahomedana. Singura traducere nca n uz, si n zilele noastre, este cea bohairica. n secolul al IV-lea, dupa convertirea mparatului Constantin cel Mare (312 d.Hr.) si promulgarea edictului de toleranta de la Milan, n anul 313 d.Hr., care pune capat persecutiilor anticrestine din primele veacuri ale erei noastre, credinta n cuvntul lui Hristos Dumnezeu s-a raspndit relativ repede chiar si dincolo de frontierele Imperiului Roman. Astfel, la limitele apusene ale imperiului, n valea Rinului si a Dunarii traiau gotii care, nu de putine ori, obisnuiau sa atace, iar n cteva rnduri chiar au invadat teritoriile imperiale de granita. ntre secolele III-IV, gotii se stabilesc undeva n sudul Dunarii, aproximativ pe teritoriul Bulgariei de astazi. Aici, Episcopul Ulfila, supranumit "apostolul gotilor", a tradus Biblia n limba lor, dupa ce anterior alcatuise alfabetul gotic, folosindu-se de litere grecesti si latinesti. Biblia lui Ulfila cuprindea att Vechiul Testament, redat dupa textul Septuagintei, ct si Noul Testament, dupa o varianta greceasca. Versiunea gotica a fost cea dinti traducere a Sfintei Scripturi ntr-o limba germanica. n limba armeana, Biblia exista nca de la finele secolului al V-lea d.Hr. Anterior acestei date, crestinii armeni foloseau, n cult, limba siriaca. Versiunea din secolul al V-lea este rodul unor osteneli depuse de catre patriarhul Isaac si de Sf. Mesrop, care pusese la punct un alfabet armenesc alcatuit din 38 de litere. Cei doi sunt ajutati n munca lor de ucenicii lui Mesrop, pe nume Iosif si Etnac; ei petrecusera ctiva ani de zile la Alexandria pentru a deprinde temeinic limba greaca, tocmai n acest scop. Cei patru vor lucra dupa textul siriac al Peshittei.Traducerea lor reprezinta nca si astazi versiunea autorizata de Biserica Armeana a Sfintei Scripturi. Gruzinii au primit crestinismul de la vecinii lor, armenii, n secolul al IV-lea. Exista o Biblie n limba gruzina, nca din secolele V-VI d.Hr.. Nu este nca sigur daca prima varianta a fost tradusa din armeneste, din greceste sau din slavoneste. Oricum, versiunile Sfintei Scripturi n limba slavona sunt mult mai trzii. Slavona era limba vorbita n Bulgaria, Serbia si n sudul Rusiei n secolul al IX-lea, atunci cnd

triburile de slavi au fost ncrestinate prin stradania Sf. Chiril. Dupa ce ntocmeste un alfabet pentru limba slavona, numit alfabet "chirilic", Sf. Chiril purcede, mpreuna cu Sf. Metodie, la traducerea Cartii n limba slavilor, avnd drept baza textul grecesc al Septuagintei si pe cel al Noului Testament. Primele traduceri ale Bibliei n limbi vernaculare Dupa marea schisma de la 1054, crestinii din partea de Rasarit a imperiului si cei din Apus au evoluat pe coordonate din ce n ce mai diferite. n estul Europei si n Orientul Mijlociu nu s-a mai simtit nevoia unor noi traduceri. Popoarele de aici avea deja Sfnta Scriptura n limba lor, astfel ca editiile medievale au fost folosite vreme de multe secole. n limba greaca moderna, de pilda, Biblia a fost tradusa de-abia n secolul al XIX-lea, fiind publicata n 1840, iar varianta bulgareasca dateaza din anul 1871. n limba rusa, Biblia nu s-a tradus pna la 1876. Totusi, o traducere slavona diferita de cea din secolul al IX-lea se realizeaza la ndemnul ierarhului de Novgorod, Ghenadie, n 1499. Textul acesteia a fost utilizat si la alcatuirea Bibliei de la Ostrog, pe care Cneazul Constantin o va tipari n 1581. Editia revizuita a Bibliei de la Ostrog a fost valorificata si pentru editarea versiunii din 1751 - varianta ruseasca standard, pna la 1876. Altfel stau lucrurile cu traducerile n limba romna, care ncep sa apara nca din secolul al XV-lea, culminnd, n anul 1688, cu splendida Biblie de la Bucuresti. De ce au stat lucrurile asa este simplu de nteles: nca de timpuriu, pe teritoriile Principatelor romne circulau n general editii slavonesti sau grecesti ale Sfintei Scripturi, dar acestea nu erau pe ntelesul poporului. n plus, n lumea ortodoxa, Biserica nu interzicea nici pe departe traducerea textului sacru ci dimpotriva, asa cum avea sa se consemneze n deschiderea Bibliei lui Serban (1688), clerul ortodox chiar urmarea sa ajunga "la toti dumnezaiescul cuvnt stiind bine ca Dumnezau au poruncit sfintilor Sai ucenici si apostoli sa propovaduiasca pre Facatoriul de viata, Cuvntul Sau la toata zidirea..." Era asadar firesc ca n Principatele romne sa apara mai de timpuriu necesitatea unei traduceri a Bibliei. Dar asupra traducerilor romnesti ale Cartii vom zabovi ntr-o sectiune speciala. Revenim acum, aratnd ca n tot acest timp, n Europa de vest, crestinismul s-a raspndit cu rapiditate cucerind mai cu seama teritoriile din nord. Pe masura ce Biserica s-a extins, au aparut numeroase versiuni ale Bibliei n limbile popoarelor proaspat convertite. Cum Biserica apuseana nu a agreat multa vreme ideea transpunerii Sfintei Scripturi n vreo limba vernaculara, pentru o perioada de cteva secole toate tentativele n acest sens au fost aspru criticate si amendate. Singura editie oficial recunoscuta era Vulgata lui Ieronim, iar carturarii dornici de a o transpune pe ntelesul tuturor aveau de nfruntat pericolul excomunicarii si, uneori, chiar al mortii fizice. n Marea Britanie, primele ncercari de redare a Sfintei Scripturi n limba engleza dateaza din secolul al VIII-lea d.Hr., cnd Aldhelm, episcop de Sherborne, traduce Psaltirea carte utilizata frecvent de catre calugari, n special, pentru canonul de rugaciune zilnic. Concomitent, ngrijorat de faptul ca preotii englezi nu cunosteau latina si, astfel, nu puteau predica vestea cea buna, Beda Venerabilul sa va apuca sa traduca Vulgata n limba anglo-saxona, dar moare n anul 735, n timp ce lucra la Evanghelia dupa Ioan. Si regele Alfred (871-901) a tradus fragmente din Iesire, Psalmi si Faptele Apostolilor. Primele traduceri integrale ale Sfintei Scripturi sunt efectuate de catre John Wycliffe (1384) si discipolii sai, Nicholas de Hereford (1395) si John Purvey (aprox. 1400). Wycliffe era un carturar si un predicator renumit care milita, n acea epoca, pentru nlocuirea

administratiei feudale cu un sistem bazat mai mult pe responsabilitatea crestina a omului, dect pe considerente straine de duhul Bisericii. Constitutia acestei noi ordini a lumii urma sa fie voia lui Dumnezeu, asa cum se afla ea exprimata n Sfnta Scriptura. Prin urmare, ntiul lucru necesar de mplinit era aducerea textului scripturistic la cunostinta tuturor oamenilor, att laici ct si clerici. Dar clerul romano-catolic englez a criticat aspru ideile lui Wycliffe, n asa masura nct sinodul de la Oxford (1408) le-a respins cu totul si, n plus, a interzis folosirea variantelor englezesti ale Bibliei si orice alta traducere Cartii, fara permisiunea episcopului local. Totusi, cele trei versiuni au circulat n multe editii neoficiale, pna la recunoasterea acordata de-abia n 1731. Vom mai avea prilejul sa discutam, aici, si despre alte versiuni englezesti ale Sfintei Scripturi. Traducerea lui Wyckliffe nu a fost singura varianta interzisa de catre Biserica Romana medievala. nca n anul 758 aparuse o Biblie n germana veche, tradusa de un anume Matei care, la fel, nu fusese recunoscuta. Prima editie n limba franceza, de fapt n dialectul provensal, vorbit n sudul Frantei, a aparut n jurul anului 1170, cu cheltuiala si purtarea de grija a unui negustor din Lyon pe nume Peter Waldo, care luase hotarrea de a sprijini o astfel de lucrare dupa ce fusese patruns de lectura Noului Testament. Biblia de la Lyon a circulat ani de zile fara acordul ierarhiei. Mai mult chiar, n jurul negustorului s-a format asa-zisa biserica waldensiana, aspru combatuta de catolicism. O miscare oarecum similara s-a petrecut cteva secole mai trziu n Bohemia (Cehia) unde Jan Hus, profund influentat de nvatatura lui Wycliffe, a militat pentru traducerea Bibliei n limba ceha. Ca rector al Universitatii din Praga, el si-a pregatit discipolii n acest sens dar a avut parte de un sfrsit tragic: n anul 1415 a fost ars pe rug, pentru doctrina sa care anticipa, n multe puncte, protestantismul. Urmasii lui i-au continuat, totusi, ideile, astfel ca n 1475 exista deja o versiune chiar tiparita, n limba ceha, a Noului Testament. Primele editii tiparite ale Sfintei Scripturi n limbi vernaculare n cea de a doua jumatate a secolului al XV-lea au avut loc schimbari cruciale n mentalitatea europeana occidentala. Este vorba, n primul rnd, de impulsul decisiv pe care-l primeste interesul pentru cultura si civilizatia clasica, prin venirea carturarilor greci n vest, dupa cucerirea Bizantului de catre turci, la 1453; n al doilea rnd, trebuie sa tinem seama de faptul ca acum apare tiparul, n Germania, ca o tehnologie noua cu posibilitati revolutionare, n epoca. Aparitia tiparului a marcat un moment de cotitura si n istoria traducerilor Sfintei Scripturi. nainte, a traduce, a multiplica si a raspndi o carte erau activitati foarte laborioase si dificil de ndeplinit. Cartile se multiplicau manual, prin copiere, aveau de regula dimensiuni destul de mari si un pret chiar foarte ridicat. Pe lnga alte consecinte, aparitia tiparului a initiat si un adevarat proces de democratizare, daca putem spune asa, a accesului la carte n general si la Sfnta Scriptura n special. De acum multiplicarea se producea n serie, dimensiunile unui volum erau mult reduse si, fapt foarte important, totul era mult mai ieftin, deci mult mai accesibil oricarui stiutor de carte. Johan Gutenberg pusese la punct procesul de imprimare mecanica abia cu vreo 20 de ani nainte de aparitia Noului Testament husit. n 1456, tiparnita lui va scoate o prima editie tiparita a Vulgatei, cunoscuta astazi sub titlul de "Biblia de la Mainz". n 1465-1466 a fost tiparita prima traducere a Bibliei ntr-o limba vernaculara, n limba germana, la Strasbourg; este vorba despre varianta unui talmaci necunoscut din secolul al XIV-lea (unii cred ca ar fi fost Rudigerus, ex-rector al Universitatii din Lipsca). n 1471 aparea o

editie n limba italiana, semnata de Nicolo di Malherbi, urmata de una n frantuzeste si de o alta n olandeza, la 1477. O prima editie a Bibliei Ebraice a fost imprimata n Italia, la 1488, de catre carturarii iudei, iar Noul Testament n limba greaca va fi tiparit la 1516, de catre Erasmus din Rotterdam, care era ntru totul favorabil lucrarilor de traducere a Sfintei Scripturi n limbile vernaculare. De altfel, lucru demn de retinut, intentia principala a lui Erasmus, atunci cnd a tiparit cartea, a fost tocmai aceea de a pune textul original la dispozitia eventualilor traducatori. n acea epoca, el scria: "As vrea ca Scripturile sa poata fi traduse n toate limbile, astfel nct [ ...] si turcii si sarazinii sa le poata citi si ntelege." Idei similare l-au animat pe Martin Luther care, n 1522, tradusese si publicase la Wittenberg Noul Testament (Das Newe Testament Duetzsch). La 1532 va publica o versiune completa a Scripturii n limba germana, realizata dupa textul ebraic al Bibliei de la Brescia (1454) confruntat cu Vulgata si Septuaginta. Biblia lui Martin Luther nu a fost prima versiune n limba germana. Ea a fost precedata de cel putin cinci transpuneri ale Vulgatei. Totusi, a ramas pentru multa vreme cea mai buna dintre variantele aflate n circulatie. Numele lui Martin Luther este strns legat de aparitia Reformei, a Bisericilor protestante din partea de vest a continentului european. Se stie ca unul dintre idealurile cele mai nsemnate ale acestora era tocmai traducerea grabnica a Scripturii n ct mai multe limbi posibil, pentru ca oricine sa o poata citi si ntelege n limba lui, fara oprelisti. William Tyndale a urmat ntocmai, n Marea Britanie, exemplul lui Luther. Dupa ce si-a ncheiat studiile, Tyndale a fost nevoit sa emigreze n Germania, datorita ideilor sale reformiste, unde ntre 1524-1525 a tradus Noul Testament din limba greaca, n limba engleza. Intentia lui era sa-si tipareasca lucrarea la Cologna si sa o raspndeasca, de aici, pe teritoriul Angliei. nsa autoritatile locale i-au blocat orice tentativa n acest sens, astfel ca s-a vazut nevoit sa apeleze la ajutorul lui Peter Scheffer, din Worms, care n cele din urma a reusit sa imprime 6000 de exemplare. Biserica romano-catolica din Anglia a interzis comercializarea editiei, dar cartile au fost difuzate totusi, neoficial. n anii urmatori, Tyndale a revizuit de cteva ori textul lucrarii sale si a nceput chiar sa lucreze la redarea Pentateuhului. n 1535, dupa ce publicase, tot ilegal, o alta editie revizuita a Noului Testament, a fost arestat. La 6 octombrie 1536 era spnzurat si ars pe rug ca eretic n Vivorde, aproape de Bruxelles. Un alt moment important n istoria traducerilor Sfintei Scripturi n limba engleza l constituie aparitia, la 1560, a Bibliei de la Geneva. Aceasta editie este numita astfel pentru ca, n vremea domniei reginei Maria Tudor (1553-1558), reformatorii englezi au fost nevoiti sa se exileze, pentru a fugi din calea persecutiilor. Una dintre comunitatile englezesti s-a adapostit la Geneva, chiar ntr-o perioada cnd orasul era dominat de nvatatura lui Jean Calvin. Multi dintre refugiatii de aici erau carturari, astfel ca n scurt timp ei au nceput lucrarea de traducere. Importanta versiunii lor rezida n faptul ca este prima editie a unei Biblii britanice cu textul mpartit n versete si, totodata, prima editie tradusa integral din limbile biblice. Lucrarea a fost recunoscuta pe ntreg teritoriul Marii Britanii si n Scotia, bucurndu-se de o popularitate att de mare nct fu preferata si de misionarii sau de pelerinii care o duceau cu ei n Lumea Noua. A fost constant tiparita pna n jurul anului 1650. Totusi, Biserica nu a acceptat-o niciodata n mod oficial si nici nu a reusit sa ncline balanta n favoarea editiilor canonice, pna la aparitia versiunii publicate n timpul domniei regelui Iacob I. La initiativa regelui a fost organizat un grup

de 47 de carturari, care au lucrat neobosit aproape zece ani, astfel nct la 1611 s-a putut publica editia cunoscuta astazi sub titlul "Versiunea Regelui Iacob" (The King James Version - KJV). Noua traducere a fost acceptata aproape fara nici o rezistenta, deoarece autorii ei nu doar ca pornisera de la texte precise din limbile latina si greaca, dar tinusera seama, pe tot parcursul lucrarii, si de variantele propuse de predecesorii lor n traducerile anterioare. Vreme de secole, Versiunea Regelui Iacob a fost Biblia ntregii lumi anglofone. Prima Biblie olandeza aparuse deja nca din 1550, iar n suedeza chiar din 1540 - numai ca olandezii si suedezii se raportasera aproape exclusiv la Biblia lui Luther, deci traducerile lor erau indirecte. n urmatorii ani vor mai aparea cteva editii, dar abia n 1637 se publica versiunea standard a Bibliei Protestante Olandeze. Biblia n limba maghiara este tiparita la 1591, cu osteneala lui Gaspar Karoly si cu sprijinul principelui Sigismund Racoczi. n Franta, va circula vreme de secole o traducere difuzata ncepnd cu 1530. Editia a II-a se publica abia n 1880. Observam asadar ca, ntr-o perioada de doar cteva decenii, n majoritatea cazurilor, dupa aparitia tiparului si dupa publicarea de catre Erasmus din Rotterdam a Noului Testament n limba greaca, Sfnta Scriptura era deja tradusa n majoritatea limbilor vernaculare din vestul Europei. Biblia n limba romna Dupa cum am anticipat deja mai sus, cnd discutam despre variante ale Sfintei Scripturi n limbile popoarelor din Europa de est, n Principatele romne situatia traducerilor era diferita fata de cea specifica popoarelor nvecinate. Bunaoara, nca pe la jumatatea secolului al XVII-lea un preot sas din Bistrita, pe nume Adalbert Wurmloch, putea sa constate despre preotii romni n general, dar despre cei din Ardeal n special, ca ei "explica Epistolele Sf. Pavel si Evanghelia n limba romna, dupa citirea lor n slavona, pe care mirenii n-o nteleg". Vreme de cteva secole, romnii au fost singurul popor din lumea ortodoxa a caror limba, dupa cum sublinia si Virgil Cndea, nu avea nimic n comun cu limbile folosite n cultul ortodox european - slavona si greaca. Ambele nu le spuneau mai nimic romnilor, le erau straine. Astfel nu este de mirare ca n Principate, mai mult dect n alte parti ale estului european, s-a simtit de timpuriu nevoia unor traduceri n limba vernaculara, si ca acestea au vizat n primul rnd Psaltirea si Noul Testament. Psaltirea, pentru ca este o carte veterotestamentara indispensabila vietii monahale crestine, iar Noul Testament deoarece contine texte utilizate cu regularitate att n cultul public ct si n lucrarea nvatatoreasca a Bisericii. Traducerile cele mai vechi, roade ale unor osteneli anonime, constituie corpusul unor texte din secolele XV-XVI. Regasim, ntre ele, fragmente din Faptele Apostolilor, din Epistole si, evident, Psaltirea (Codicele Voronetean, Psaltirea Scheiana, Psaltirea Hurmuzaki, Psaltirea Voroneteana). La jumatatea secolului al XVI-lea, Filip Moldoveanul va imprima la Sibiu Evangheliarul Slavo-Romn (1551-1553), cel mai vechi text tiparit al Noului Testament n limba romna, aflat astazi la Sankt Petersburg. Ctiva ani mai trziu, la Brasov, Diaconul Coresi publica Tetraevanghelul (1561), Faptele Apostolilor (1565-1567), Psaltirea (1570) si Psaltirea slavo-romna (1577), ntr-o romneasca destul de anevoioasa nca. Un moment important l constituie publicarea Paliei de la Orastie, la 1582, reunind Facerea si Iesirea n traducerea unor carturari banateni si ardeleni (Efrem Zakan, Stefan Herce, Moise Pestisel si Archirie), care se folosesc inclusiv de versiunea maghiara a lui Heltai Gspr

(Cluj, 1551), pe lnga Septuaginta, Vulgata si un text ebraic nedepistat. n secolul al XVII-lea, Alba Iulia devine un adevarat centru tipografic unde se imprima carti de cult n slavoneste mai nti, iar ulterior n limba romna. Aici va aparea o Psaltire (1661), tradusa direct din ebraica, precedata nsa de prima versiune romneasca integrala a Noului Testament (1648), pe care specialistii o considera unanim drept "una dintre pietrele fundamentale pe care s-a cladit, n secolele urmatoare, limba romna literara" (Florica Dumitrescu). Mitropolitul Simion Stefan subliniaza, n celebra prefata a cartii, importanta unei asemenea lucrari pentru viata spirituala a Bisericii si, totodata, atesta programatic intentia de a o difuza n toate teritoriile locuite la acea vreme de romni. Concomitent, n Moldova si n Muntenia sunt publicate si raspndite pe arii foarte extinse traduceri de mare valoare, cum ar fi: Evanghelia nvatatoare (1642), Profitologhionul (1680), Psaltirea n Versuri si Psaltirea de-ntales ale lui Dosoftei, iar vrednicul spatar Nicolae Milescu se osteneste cu talmacirea Vechiul Testament (1667). Toate acestea, alaturi de Evangheliarul (1682) si de Apostolul (1683) tiparite la Bucuresti sub patronajul lui Serban Cantacuzino si cu purtarea de grija a mitropolitului Teodosie, vor pregati terenul pentru aparitia, la 1688, a Bibliei de la Bucuresti - prima editie integrala n limba romna a textului Sfintei Scripturi. Cartea a fost tradusa dupa textul Septuagintei de catre stolnicul Constantin Cantacuzino, logofetii Serban si Radu Greceanu, cu sprijinul arhiereului Ghermano de Nyssa (directorul Academiei grecesti din Constantinopol) si al lui Sevastos Kymenites (directorul scolii grecesti din Bucuresti) si, cum spune mitropolitul Teodosie n cuvntul introductiv, alti "ai nostri oameni ai locului, nu numai pedepsiti ntru a noastra limba, ce si de limba elineasca avnd stiinta ca sa o talmaceasca". Din punct de vedere lingvistic, Biblia de la 1688 valorifica experienta traducerilor anterioare si consacra, ntr-un mediu bazat pna acum ndeosebi pe oralitate, valoarea textului scris. Biblia lui Serban a devenit un punct de referinta pentru toate traducerile textului sacru care se vor mai alcatui de aci nainte, pna la 1914. Acestea ar fi dupa cum urmeaza: Biblia de la Blaj (1795), a carei traducere, facuta pe baza Septuagintei, a fost nceputa de episcopul unit Petru Pavel Aron si continuata de Samuil Micu; Biblia de la Petersburg (1819), opera a Societatii Biblice Rusesti, la care a colaborat, printre altii, si mitropolitul Gavriil Banulescu din Chisinau, alaturi de principele Ipsilanti; Biblia de la Buzau (1854-1856), unde episcopul Filotei revizuieste textul Bibliei de la Bucuresti, n cinci volume; Biblia de la Sibiu (1856-1858), tiparita cu purtarea de grija a lui Andrei Saguna, care tine seama de Septuaginta, de Noul Testament de la Balgrad si de Biblia de la Bucuresti, prezinta 100 de ilustratii si, n plus, este difuzata la un pret foarte accesibil; n 1859 apar la Paris primele cinci carti biblice, n versiunea lui Ion Heliade Radulescu, cu ilustratii pioase, notite istorice, filosofice, politice, literare si, fapt cu totul deosebit, imprimata cu litere latine; Biblia de la Budapesta (1873) apare sub auspiciile Societatii Biblice Britanice, nzestrata cu harti; Biblia Sinodala (1914), bazata pe texte deja existente, prezinta variante destul de nefericite pentru cartile poetice mai ales; o alta Biblie Sinodala (1936), tradusa dupa textul Septuagintei si tinndu-se seama de cel ebraic, de catre Vasile Radu si Gala Galaction; tot n 1936 apare Biblia de la Neamt, o editie ilustrata alcatuita de catre mitropolitul Nicodim, n colaborare cu Prof. I.D. Stefanescu; Biblia din 1938, o alta traducere a Pr. Vasile Radu si Gala Galaction, de aceasta data dupa editia critica a textului ebraic ntocmita de Rudolf Kittel (1937) si a Septuagintei (editia R. Rahlfs, 1935); Biblia tradusa de tradusa de Nicodim, Patriarhul Romniei, pe baza Septuagintei si valorificnd

alte versiuni slave, franceze, engleze, germane, etc.(1944); o alta Biblie Sinodala (1968), care reia traducerea Vechiului Testament din 1936 si pe cea a Noului Testament din 1951, cu textul revizuit de catre Pr.I. Gagiu, Prof. Teodor M. Popescu, Prof. Dumitru Radu. Prin faptul ca a cunoscut o arie de difuzare cuprinznd practic toate teritoriile locuite de romni, si ca textul ei a fost preluat ntr-un timp foarte scurt n cultul Bisericii, fiecare noua traducere a Bibliei n limba romna a influentat n mod direct evolutia spiritualitatii, a limbii si, nu n ultimul rnd, chiar a expresiei artistice romnesti. Opera traducatorilor misionari Nu putem vorbi despre lucrarea de traducere a Sfintei Scripturi fara a aminti si de contributia misionarilor crestini. Cele dinti traduceri ale misionarilor apar la finele Evului Mediu si sunt, n cea mai mare parte, opera unor clerici latini. La nceput nu sunt traduse dect fragmente scurte, unele pilde folosite mai des datorita caracterului lor ilustrativ, pasaje parenetice si, foarte frecvent, Cele Zece Porunci. Totusi, la 1613 iezuitii publicau deja textul Noului Testament tradus integral n japoneza. A urmat o traducere n limba malaeza, realizata de aceasta data de misionarii protestanti angajati n Compania Olandeza a Indiilor de Est. n 1663 aparea si o prima versiune integrala a Bibliei n "massachusetts", limba deosebit de complexa a unor populatii de indieni-americani. Misionarii luterani danezi vor realiza primele traduceri n limbi vorbite pe teritoriul Indiei. Astfel, Ziegenbalg ofera o versiune a Noului Testament n limba tamil, la 1711; aceasta va fi completata n 1728 cu Vechiul Testament tradus de Schultze. Dar activitatea de traducere de aici va dobndi coerenta doar dupa sosirea misionarului englez William Carey, n 1793. Carey a lucrat 40 de ani n Serampore (Bengal) traducnd, mpreuna cu o echipa de colaboratori, fie toata Scriptura, fie doar Noul Testament n 37 de limbi sau dialecte diferite aflate n uz pe teritoriul peninsulei indiene. Echipa lui Carey a produs inclusiv o varianta a Bibliei n limba chineza. Societati biblice si asociatii interconfesionale nca din secolul al XVIII-lea misionarii crestini, si ndeosebi cei din Bisericile protestante, au nceput sa-si organizeze activitatea. Astfel au aparut primele societati biblice si asociatii interconfesionale care aveau ca scop traducerea si raspndirea Sfintei Scripturi. Se pare ca prima grupare de acest gen s-a fondat la Halle, n 1710. n 1780 apare, n Anglia, Societatea Biblica Navala si Militara. n secolul al XIX-lea, Societatea Biblica Britanica, fondata n 1804, a promovat si sprijinit traducerea Bibliei n sute de limbi. Doua dintre principalele organizatii de traducatori sunt "Societatea Wycliffe a Traducatorilor Bibliei" si "Uniunea Societatilor Biblice". Societatea Wycliffe a Traducatorilor Bibliei a fost creata n 1934, cu scopul declarat de a pune Sfnta Scriptura la dispozitia oamenilor, n limba lor materna. La acea data, existau mii de limbi n care Biblia nu fusese tradusa nca. La ora actuala, SWTB este probabil printre cele mai importante organizatii de traducatori biblici din lume, cu ai sai 3000 de membri angajati n traduceri n peste 700 de limbi. Fiecare traducator din aceasta societate are, pe lnga pregatirea teologica, si o formatie de lingvist, iar n anumite cazuri una de antropolog. Aceasta pentru ca de cele mai multe ori ei sunt nevoiti sa faca munca de pionierat, mai ales atunci cnd studiaza limbi cu totul noi care, adesea, nu cunosc nca o forma scrisa. n astfel de cazuri, traducatorul este chemat sa confere el o forma scrisa limbii respective, sa-i schiteze o gramatica si, cu ajutorul unui vorbitor nativ, un

vocabular uzual. De multe ori trec ani de zile pna cnd traducatorul reuseste sa produca o prima varianta de traducere, ce urmeaza a fi verificata n repetate rnduri, nainte de a dobndi o forma finala, pe ntelesul vorbitorilor acelei limbi. Dar, fapt ce nu poate fi trecut cu vederea, n tot acest timp tribul respectiv nvata sa scrie si sa citeasca iar Biblia, cuvntul lui Dumnezeu, devine astfel punctul de nceput al culturii lor scrise. Uniunea Societatilor Biblice ntruneste peste 60 de organizatii nationale si desfasoara programe de traduceri n marile limbi ale lumii (araba, hindusa, chineza, etc.). Aici, traducatorii sunt recrutati cel mai adesea chiar din rndul populatiei locale si sunt nsarcinati fie sa traduca Sfnta Scriptura n limba lor materna, pentru prima oara, fie sa verifice traducerile anterioare, realizate de traducatori straini. Uniunea desfasoara o activitate foarte sustinuta, colabornd mereu cu echipe de experti si cu ntistatatorii Bisericilor locale, care sunt tinuti mereu la curent cu evolutia lucrarilor sprijinite de USB. n ultimele decenii, Sfnta Scriptura a fost tradusa enorm de mult. Organizatii precum Societatea Biblica Americana sau Uniunea Societatilor Biblice au contribuit, doar n anii 90, la difuzarea a 630 de milioane de exemplare anual. Din cele 6170 de limbi, cte sunt cunoscute ca fiind n uz la ora actuala, Biblia a fost deja tradusa n 1079 (84 n Europa si Orientul Mijlociu, 429 n Asia si Pacific, 340 n Africa si 226 n Caraibe), se lucreaza la traduceri n alte aproximativ 2250 de limbi si se revizuiesc variante deja ncheiate n 1167 de limbi (32 n Europa si Orientul Mijlociu, 562 n Asia si Pacific, 283 n Africa si 290 n cele doua Americi si Caraibe). Importanta Sfintei Scripturi Chiar daca n rndurile de pna acum nu am putut prezenta dect foarte pe larg fascinanta istorie a eforturilor unor oameni asemenea noua, de a ne face Biblia pe nteles, totusi este putin probabil ca macar unele detalii sa nu ne fi dat de gndit. Bunaoara ce sentimente l vor fi animat pe un rege antic de talia lui Ptolemeu Filadelful, atunci cnd a socotit important sa sustina traducerea Bibliei pentru, n fond si la urma urmei, doar o parte dintre supusii sai? Similare, desigur, celor traite de monarhul englez Iacob I, sau de cel romn, Serban Cantacuzino. Ce o fi ntarit n asa masura vointa lui Ieronim, nct sa-l faca sa-si lase viata tihnita din cancelariile episcopale romane, pentru a se osteni ani de zile, ntr-o pestera de lnga Bethleem, cu nvatarea limbii evreilor si a trudi apoi vreme de nca 15 ani la alcatuirea Vulgatei? Oare aceeasi credinta, ca vestea cea buna trebuie sa ajunga la toate neamurile (Matei 10:27; 24:14; 26:13; 28:19; Marcu 13:10; 14:9; I Corinteni 14:19, etc.), care peste cteva veacuri i va nflacara pe toti cei din pleiada carturarilor europeni ostracizati, excomunicati, exilati sau chiar ucisi fizic pentru vina, printre altele, de a fi transpus Biblia pe ntelesul poporului lor? Putin lucru este, apoi, sa inventezi o masinarie precum tiparul si sa nu te preocupe att latura financiara a descoperirii tale ci, asa ca pe Gutenberg, faptul ca de-acum poti pune Biblia si la ndemna celor mai saraci? Sau, asemenea lui William Carrey, sa petreci 40 de ani tocmai n Bengal pentru a traduce Scriptura n limbi cu totul straine tie? De ce oameni precum Ulfila, Iosif si Etnac, Sf. Mesrop, Sf. Chiril si Metodie or fi socotit ca este esential nici mai mult nici mai putin dect sa inventeze alfabete noi pentru a putea alcatui versiuni ale Bibliei n limbi care, pna atunci, nu depasisera stadiul oralitatii? Este ntmplator oare ca pilda lor este actualizata n secolul al XX-lea de oameni care se trudesc ca nceputurile culturii si civilizatiei scrise, n cazul unor populatii tribale de asta data, sa fie inextricabil legate de aparitia aparitia Sfintei Scripturi n limba acestora? Si sa

nu fie vreun sens mai profund n faptul ca pentru goti, armeni, slavi, romni - limba, cultura si civilizatia au aparut tocmai datorita stradaniei unor oameni care, jertfindu-se, si-au asumat canonul acesta de traducator al Bibliei? Ce o fi fost n sufletul celui ce a talmacit Biblia de la Bucuresti (1688), atunci cnd si ncheia truda scriind: "Precum doresc sa soseasca la vadul cel cu adapostire carii sunt batuti de valuri ntru luciul marii, asa am dorit si eu sa sosesc la sfrsitul cartii acestiia. Slava lui Dumnezau, Celui ce ne-au ajutat, dupa nceputu, de am ajunsu si la savrsitul." ? Momente cnd oboseala, neputinta, deznadejdea, lehamitea, dorul de duca sau de distractie l vor fi muncit cu asupra de masura dar fara sa-l biruiasca, totusi, de vreme ce noi ne putem bucura, astazi, de roadele stradaniilor lui. De unde puterea de a nu ceda, de a nu abandona lucrul, de care noi nu dam dovada adeseori nici macar pentru a citi cuvntul biblic? Si probabil ca tocmai aceasta ar trebui sa ne puna pe gnduri: este suficient sa privim o simpla nsiruire de cifre, altcum destul de arida, similara celei din ncheierea sectiunii precedente, care ofera un tablou sugestiv al eforturilor asumate de unii oameni chiar si astazi, pentru a traduce Sfnta Scriptura, si sa o comparam apoi cu intensitatea dorintei noastre de a parcurge textul sacru. Toti acesti oameni, din trecut si din prezent, au ceva n comun: credinta ca Biblia nu este doar o capodopera, un bestseller, ci o carte esentiala fiecaruia dintre noi, o carte care ar trebui sa ne intereseze chiar daca nu aflam n ea dect istorii ale unor fapte petrecute poate cu mii de ani n urma. n timp, aceste fapte au depasit istoria si au devenit importante pentru o alta istorie, una foarte grava, aceea a mntuirii noastre, a fiecaruia dupa numele sau. Cel putin trei sunt motivele principale pentru care ar trebui sa consideram Biblia cu toata seriozitatea, motive subliniate n repetate rnduri de istoria traducerilor textului sacru n limbile attor popoare. Primele doua ar putea parea, la prima vedere, ca fiind seculare. Ambele sunt legate de evolutia culturii, civilizatiei si identitatii noastre. Vreme de secole, Biblia a influentat slefuit limbile europene, legile, sistemele educationale, chiar idealurile politice si sociale n asa masura nct nu putem cauta sa ntelegem mentalitatea europeana, fara a tine seama de acest aspect al ei esential. Iar daca privim lucrurile la o scara mai larga putem observa ca, direct, prin opera misionarilor, sau indirect, prin sistemele politice sau cele mai prozaic administrative raspndite n regiuni precum Lumea Noua, Biblia a contribuit si la creionarea identitatii unor popoare din afara Europei. Sa fie oare aceste doua motive strict seculare? Un al treilea motiv tine de faptul ca Sfnta Scriptura, dupa cum s-a mai spus, este "un fragment dintr-o istorie neterminata" - o istorie care ncepe, continua si se va sfrsi cu dragostea si cu purtarea de grija a lui Dumnezeu; n aceeasi istorie suntem cuprinsi si noi, alaturi de personajele biblice cunoscute, n masura n care ne asumam efortul de a constientiza ca suntem urmasii lui Avraam, Isaac si Iacov si ca, n consecinta, suntem chemati la un mod de viata superior, menit sa ne nscrie numele n cartea vietii ca vrednic de a fi marturisit naintea Tatalui si a ngerilor Lui (vezi Apocalipsa 3:5). Toate acestea sunt lucruri n care traducatorii Bibliei credeau cu tarie. Ei nu aveau nevoie sa vina cineva si sa le explice ca Biblia este cuvntul lui Dumnezeu. Dar acum, cu noi cum ramne? Constantin Jinga