Interpretarea V.T in N.

T si Noua Exegeza a Bisericii Primare

Recunoasterea V.T. ca revelatie dumnezeiasca obligatorie a fost o chestiune de la sine inteleasa.

Acceptarea fara probleme a lui s-a facut in noi termeni revolutionari, in ceea ce priveste interpretarea lui.
V.T. se interpreta in spatiul iudaismului mai ales ca text al unei mosteniri sacre religioase si etnice a lui
Dumnezeu lasate poporului ales, ajungand astfel sa inlocuiasca prezenta vie si revelarea Lui personala.
Legatura credinciosului cu Dumnezeu era determinata de hotarele premeditate ale intelegerii si aplicarii
Legii. Centrul V.T. nu era descoperirea personala a Dumnezeului Parintilor, ci actul legislativ al
legamantului (din aceasta pricina se inalta un zid despartitor intre credincios si Legiuitorul dumnezeiesc).
N.T. in intregul sau refuza radical si desfiinteaza aceasta interpretare iudaica legalista si etnica. In
intelegerea V.T. ea a plecat de la un eveniment cosmogonic, pe care acesta insusi il pregatise indirect sau
direct : interventia persoanala directa si prezenta lui Dumnezeu pe parcursul istoriei prin persoana si
lucrarea lui Iisus Hristos. Nemijlocirea personala a noii descoperiri prin persoana si lucrarea lui Iisus
Hristos, a creat in mod necesar premize radical noi pt interpretarea revelatiei vechi. V.T. nu mai putea fi
interpretat in afara contextului noii revelatii personale a lui Iisus Hristos. Hristos n-a considerat ca
principala lucrarea Sa interpretarea V.T. ci propovaduirea si instaurarea dinamica a Imparatiei lui
Dumnezeu ; Hristos a adus plinatatea vietii dumnezeiesti si a harului. Domnul Hristos a eliberat pt
totdeauna pe credinciosii Sai atat de necesitatea, cat si de siguranta unei anumite metodologii
ermineutice, si a asezat probl. ermineutica in contextul relatiei personale vii si indestructibile cu El.
Aceasta relatie personala o face posibila credinta ; functioneaza in viata Bisericii ca « nou legamant
ermineutic ».
Trebuie subliniat puternic ca probl. ermineutica in N.T. nu are legatura numai cu atitudinea
Domnului Iisus si a autorilor Sfinti fata de V.T., (care a fost una unitara, cu mici diferente), ci mult mai
mult are legatura cu natura si functia noii evanghelii a Domnului Iisus si cu noii termeni de interpretare a
ei, pe care i-au impus experienta si noua constiinta a Bisericii primare. Aceste noi « principii
ermineutice » au determinat formarea si dezvoltarea interpretarii biblice bisericesti. Noule « principiu
ermineutic » al N.T., l-a format atat constiinta lui Iisus Hristos despre Persoana si lucrarea Sa, cat si
dezvoltarea evangheliei lui Iisus facuta de Biserica primara.

1.Pozitia Domnului Iisus fata de V.T. si revelarea Sa personala

a. In vremea N.T. nu se formase inca deplin canonul V.T., motiv pt care si Iisus vorbeste la modul
nehotarat despre « scriptura ». Prin acest termen El intelege totalitatea cartilor folosite atunci
(Pentateuhul , Proorocii, Psalmii). Este considerata ca fii text inspirat, pe care l-a suflat Duhul. Cuvantul
ei exprima voia dumnezeiasca si este indestructibil in veac.
Iisus Hristos foloseste din plin V.T. in invatatura Sa. Prin expresia « sta scris » El recunoaste
valabilitatea poruncilor Pentateuhului, combate pe carturari, demonst. invierea mortilor contra
saducheilor. Se refera la multe evenimente istorice (crearea omului, uciderea lui Abel etc) si la pers.
marcante din V.T. (Patriarhi, Moise etc.). Multe imagini si parabole ale Domnului se trag din modele
vechi-testamentare. De asemenea, exista multe referinte la teme biblice traditionale. Accepta valabilitatea
poruncilor Decalogului, mai ales a celei referitoare la iubire, precum si a prevederilor legale ale
Pentateuhului. Domnul Iisus nu foloseste V.T. ca text legislativ de referinta. motiv pt care si atunci cand
se refera deseori la el nu urmareste doar sa certifice validitatea sacra a poruncilor lui. In fata poruncii
iubirii fata de Dumnezeu si de aproapele, care recapituleaza toata Legea si Prorocii, toate prevederile
legale si de cult se relativizeaza.
Totusi, prin acceptarea pozitiva a Scripturii, Iisus nu este legat de litera poruncilor lui. Simte fata
de el o legatura duhovniceasca, care insa ii permita sa primeasca chiar si cea mai neinsemnata litera ca
indestructibila in veac (recunoastere a valabilitatii vesnice a voii lui Dumnezeu)
b. Domnul Iisus initiaza o diferentiere radicala intre legea vesnica a lui Dumnezeu si traditiile
legate de Lege si cultice stereotipe ale batranilor iudaismului. De ex : Halaha, variatele interpretari etc.
Prin Halaha, rabinii nu numai ca au interpretat Pentateuhul, ci i-au adaugat si felurite prevederi ale
dreptului cutumiar, care s-a format ulterior si a dobandit o autoritate egala cu Tora. Domnul Iisus acuza
aceste traditii caci ele anuleaza in esenta cuvantul lui Dumnezeu. Totusi aceasta atitudine critica a Sa fata
de traditia rabinica nu atinge deloc autoritatea dumnezeiasca, pe care Iisus o recunoaste in V.T. Acele

1
traditii au importanta cand promoveaza « judecata, mila si credinta » si cand decurg din acestea. Domnul,
prin diferentierea predaniilor batranilor de legea lui Dumnezeu, respinge concomitent si corectitudinea
metodelor rabinismului. Interpretarea corecta a Pentateuhului se judeca nu atat dupa modul de aplicare a
lui, cat dupa masura in care promoveaza viata umana in realatia vie cu Dumnezeu.
c. V.T. ca marturie inspirata si indestructibila a voii lui Dumnezeu, are in principal pt Iisus o
valoare speciala ca text profetic. In el, Domnul, descopera vestirea de mai inainte a persoanei si a lucrarii
Sale. Iisus este cel dintai care interpreteaza V.T. in perspectiva « mesianica » si, in felul acesta, defineste
locul si functia lui in viata Bisericii.
In mod special Iisus are constiinta ca « astazi » se implineste in persoana Sa fagaduinta lui Isaia si
ca lucrarea pe care o savarseste este o implinire a fagaduintelor mesianice ale Prorocilor.
Prin aceasta intelegere mesianica a V.T. Domnul nu recunoaste V.T. la modul simplu ca text
profetic : profetice sunt insasi evenimentele pe care el le povesteste. Perspectiva mesianica este cursul
launtric si miscarea launtrica a istoriei V.T. In opozitie cu ermineutica rabinica, Iisus descopera
oportunitatea data a istoriei V.T. printr-un mod totalmente nou. Aminteste in parallel doua evenimente
istorice din trecut si din present sau din viitor, care prezinta o oarecare asemanare exterioara, care insa in
cele din urma denota o anumita legatura de substanta intre ele. Cel din trecut il preinchipuie pe cei din
viitor, iar cel viitor isi afla sensul adevarat cand este interpretat pe baza celui vechi. Aceasta
corespondenta intre evenimente presupune, desigur, continuitate istorica si unitatea planului
dumnezeiesc, si le adauga acestora o perspectiva profetica, eshatologica. Prin urmare, cel care primeste
Legea si Prorocii va crede in mod obligatoriu si in Iisus. Aceasta metoda de interpretare, care se va
impune in istoria interpretarii biblice, este cunoscuta ca « tipologica ». Iisus foloseste « tipologia » in
contextul constiintei si evaluarii Sale mesianice.
Noua epoca inaugurata de Hristos difera substantial de cea a V.T. El este sfarsitul fagaduintelor
vechii epoci, prin urmare prezenta Sa istorica, incepe epoca fagaduintei. In V.T. intrarea in poporul lui
Dumnezeu se facea prin tinerea strica a Legii, acum, in noua epoca, se anuleaza acest hotar prehotarat si
fiecare poate sa « forteze » Imparatia numai dupa Har si fara un act judiciar meritoriu. Cu toate acestea
nu se distruge vechea randuiala a Legii, ci dimpotriva, in persoana lui Hristos, ea isi gaseste
implinirea/completarea.
In predica de pe munte se regasesc patru « principii ermineutice » :
1.v.17 : Iisus nu abroga Tora sau vestirea profetica a V.T. asa cum probabil Il acuzau fariseii din
timpul Sau, ci urmareste implinirea si desavarsirea lor. V.T. arata nedesavarsirea sa si necesitatea
plinirii lui Mesia.
2.v.18 : Legea are valabilitate si autoritate absoluta si nu se va anula nici in cel mai mic amanunt
al ei. Valabilitatea se dobandeste numai in legatura cu Hristos.
3.v.19 : Modul in care Iisus plineste si interpreteaza Legea este absolut obligatoriu, a.i.
mantuirea omului depinde de aplicarea fidela a ei. In felul acesta Iisus restaureaza Legea in adevarata
ei functionare.
4.v.20 : Acceptarea si aplicarea Legii in sensul afirmat anterior anuleaza traditia rabinismului.
Legea (V.T. ca intreg) isi implineste misiunea corect numai in legatura cu persoana lui Hristos (noul
hotar ermineutic pt acceptarea, intelegerea si interpretarea V.T.).
d. Iisus Hristos nu este un rabbi de tip nou, ci El invata intr-un mod cu totul nou. Iisus Isi
determina relatia cu Legea pe baza convingerii Sale interioare ca se afla in unitate cu Dumnezeu-Tatal. A
fost trimis « din ceruri » pt a « talmaci » pe Tatal Sau Insusi si pt a aduce in fapt harul si adevarul.
Domnul, pe de o parte, implineste in Persoana Sa vehea voie a lui Dumnezeu, asa cum este aceasta
marturisita in V.T., iar pe de alta descopera noua veste-buna (evanghelie), in locul si numele lui
Dumnezeu (creeaza o noua relatie personala cu El). El demonstreaza ca prin Sine se introduce o noua
ordine care o depaseste cu mult pe cea a V.T. Nu prevederea tipicareasca, legalista este cea care defineste
relatia cuiva cu Dumnezeu, ci dispozitia launtrica si curatia omului.
Prin formula « Eu insa va spun », Se prezinta ca noul legiuitor care nu pune la indoiala ordinea
legii vechi, dar dovedeste prin putere dumnezeiasca nedesavarsirea ei. Iisus respinge radical aplicarea
tipicareasca si mecanica a literei Legii. Nu actul exterior in sine este cel care dovedeste calitatea morala a
omului, ci dispozitia lui launtrica si motivatiile sale reale, atunci cand sunt determinate de mila, har,
credinta. In noua interpretare a lui Iisus, fapta nu este despartita de dispozitie. In cazul acestor porunci

2
Iisus nu reinterpreteaza legea veche, ci « legiuieste » din nou relatia omului cu Dumnezeu. Este o relatie
a harului si libertatii, care aboleste limitarile literei si il naste din nou pe om in starea de a fi liber al lui
Dumnezeu Tatal. Legatura desavarsirii cu Dumnezeu nu cunoaste limite si se poate crea prin pazirea
poruncilor exterioare ale Legii.
Domnul realizeaza si vesteste « noua lege » a lui Dumnezeu, in care este incorporata si cea veche.
Nu propune o noua interpretare a Legii, ci defineste din nou relatia omului cu Dumnezeu (care se
bazeaza pe intaietatea curatiei morale si a smereniei launtrice). Noua lege a lui Dumnezeu nu se mai da
sub forma de porunci ale Legii, ci se realizeaza in persoana lui Iisus ca har si adevar, dragoste si credinta,
mila si jertfa. Legea in totalitatea sa nu mai este de ajuns pt desavarsire, daca omul nu-I urmeaza lui Iisus
intr-o relatie libera si personala cu El. Ucenicia in Imparatia cerurilor necesita din partea omului ca el
« sa scoata afara din vistieria sa noi si vechi ». Aceasta cerinta nu este doar un principiu ermineutic, ci o
chemare la viata sau moarte in fata momentului hotarator al vremurilor. Revelatia lui Iisus Hristos este o
impartasire in har chiar de viata Lui, care creeaza legi noi si traditii de ordin harismatic.
Traditiile V.T. erau intelese de Iisus ca proto-evanghelie a mantuirii. Prin constiinta Sa de Mesia
si Fiu al lui Dumnezeu, Iisus simte si obligatie, dar si libertate fata de V.T. Iisus se prezinta ca avand
constiinta ca lucrarea pe care o savarseste este in realitate o lucrare eshatologica, aceea asteptata sa fie
savarsita de Dumnezeu Insusi in epoca mesianica. V.T. se interpreteaza ca text al revelatiei dumnezeiesti
si al asteptarii mesianice numai prin completarea lui de catre Hristos, nu invers. Nimeni, inainte de
Hristos, nu putea intelege V.T. in perspectiva lui cea mai indepartata. Este vorba de un principiu teologic,
care are importanta capitala pt formarea si dezvoltarea interpretarii biblice in istoria Bisericii.

2.Evanghelia lui Iisus Hristos si noii sai termeni/conditii de interpretare

Intelegerea si valorificarea V.T. in intregul sau text profetic, este o traditie comuna tuturor
Evanghelistilor. Se vede mai ales din modul in care folosesc V.T. In principiu Evanghelistii cunosc mai
ales traducerea Septuagintei si in foarte putine cazuri originalul ebraic (Sf Matei in mare parte). Uneori ei
citeaza din memorie, alteori combina pasaje, iar de multe ori sensul pe care il dau acestora nu este in
conformitate la modul absolut cu cel al originalului. Prin urmare Sfintii Evanghelisti nu cunosc, ca si
Iisus, o forma canonica a cartilor V.T., nici nu sunt legati de metodele interpretative ale rabinismului din
timpul lor.
Sf Evanghelisti se refera la anumita pasaje din V.T. pt a vesti si dovedi identitatea mesianica a lui
Iisus. Totusi, la fiecare in parte variaza destul de important extensia si modul de trimitere la V.T.
Sf. Matei – a incorporat mai organic si constient in tesatura Evangheliei sale marturia V.T. si o
extinde la mai multe evenimente ale vietii lui Hristos si a Bisericii in comparatie cu ceilalti Evanghelisti.
Sf. Marcu - pastreaza o legatura mai lejera cu V.T., accentuand mai ales depasirea lui prin
Hristos.
Sf. Luca – limiteaza si el simtitor sau modifica folosirea V.T. in propriul material al Evangheliei
sale si accentueaza mai ales faptul ca epoca Bisericii este implinire istorica si desavarsirea epocii V.T.
Sf. Ioan – cauta perspectiva launtrica a istoriei lui Israel si a Legii, care este intotdeauna marturia
despre Iisus si reinnoieste perspectiva morala a prevederilor legale ale Pentateuhului.
Sf. Evanghelisti nu au o atitudine samavolnica fata de textul V.T., respectand contextul
respectivelor pasaje ale sale atunci cand le interpreteaza cu inteles mesianic.
Dincolo de aceste nesemnificative diferentieri, o insemnatate hotaratoare pt formarea interpretarii
biblice a Bisericii are nu numai constiinta si evaluarea mesianica a lui Iisus, ci si modul lui de a actiona si
de a invata. Evanghelistii certifica faptul ca Iisus folosea adesea in invatatura Sa parabole, asemanari,
imagini etc. mai ales in fata poporului simplu. Este vorba de un anumit mod de a vorbi, care reflecta
conditiile vietii de fiecare zi si urmareste sa vesteasca in chip ascuns un anume sens mai adanc.
Prin parabole Domnul se adreseaza capacitatilor intelectuale ale omului normal. Totusi, prin
acestea, Domnul urmareste mai degraba sa ascunda taina Imparatiei de cei « din afara », adica de cei care
nu apartin cercului stramt al ucenicilor si urmatorilor Lui (sunt ascunse si neintelese de omul simplu).
Parabolele urmaresc intotdeauna faptul de « a pricepe », vederea si auzirea duhovniceasca. Cand nu se
intampla aceasta, inima si simtirile omului s-au invartosat/paralizat.
Este evident faptul ca omul nu poate numai prin folosirea functiilor sale intelectuale firesti sa
ajunga la intelegerea adevarata a cuvintelor si lucrarii lui Iisus Hristos. Aceasta se poate reusi numai cand

3
insusi Iisus descopera « deosebi » « ucenicilor » Sai tainele pe care le presupun parabole. Ucenicul insa,
pt a primi aceasta descoperire trebuie sa aiba « urechi sa auda », adica sa aiba inima curata si veghetoare,
sa nu fie putin credincios, si mai presus de toate sa se afle in stransa legatura personala cu Domnul.
De regula, Hristos savarseste « semne/puteri » acolo unde constata credinta autentica fata de
persoana Sa. Acestea tintesc in esenta intoarcerea si mantuirea omului, nu sa dovedeasca puterea Lui
dumnezeiasca. Evanghelistul numeste ignoranta (neintelegerea) de catre ucenici a acestor semne, drept
invartosari ale inimii. Sf Ioan, numeste minunile lui Iisus « semne », tocmai pt ca urmaresc sa ascunda
slava Lui si sa provoace credinta in El. « Semnele » lui Iisus sunt acte re-feritoare, simbolice, care
ascund un inteles mai adanc si mai de substanta. Intelegerea lor este un fel de « erminie
duhovniceasca ».
Invatatura Domnului = « cuvant tare/dur », care cu greu poate fi inteles si purtat/suferit de cineva.
Greutatea in ceea ce priveste cuvantul Domnului nu se datoreaza formei de exprimare greu de inteles a
acestuia, ci naturii launtrice si « puterii » lui. In realitate cuvintele lui Iisus Hristos sunt duh si sunt viata.
Domnul Iisus Se identifica cu cuvantul Sau, care este un fapt istoric, iar cuvantul despre Hristos este
faptul (istoric) al venirii Sale. Propovaduirea si activitatea Domnului au de obicei o lucrare ana-gogica si
meta-forica (de inaltare si de transportare /mutare), adica calauzesc catre credinta vie in El si presupun
realitatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, la care in mod inevitabil se si refera. Intelegerea lor reala se
face atunci cand cineva se va ridica si se va incorpora in aceasta realitate (« se va naste de sus »).
a) Cuvantul lui Hristos il primesc in principal copii si prin urmare cei caracterizati de curatia
inimii, inocenta si simplitatea gandirii si a purtarii – cei care se incred neingradit si fara rusine in
dragostea si mila lui Dumnezeu. Trebuie sa lupte impotriva invartosarii inimii. Natura « duhovniceasca »
a invataturii si lucrarii lui Iisus cer de la acela care vrea sa-L cunoasca innoire launtrica si curatire.
b) Cuvantul lui Hristos este de ucenici inteles mai ales dupa Inviere. Potrivit Evangheliei a patra,
Invierea lui Hristos este conditia pt intelegerea V.T. si a tuturor fagaduintelor lui mesianice. Invierea este
o functie ermineutica in ce priveste scriptura V.T. si invatatura Domnului. De remarcat ca in contextul Lc
24, cuvintele « a deschis », « a talcuit » si « au cunoscut » arata o exegeza/explicare a V.T care nu se
sprijina pe intelegerea lui literala, ci pe « deschiderea » adancului lui duhovnicesc facuta chiar de Cel
Inviat. Intelegerea hristologica a V.T. este in esenta erminia lui duhovniceasca.
c) Tot la Lc.24, la Emaus Domnul Cel Inviat, «le-a deschis »Scripturile numai cand a
binecuvantat si le-a impartit painea. Comunicarea « latreutica », Iisus este « cunoscut » in termeni pur
personali. Aceasta cunoastere « euharistica » presupune insa intelegerea corecta a Scripturii. Intelegerea
Scripturii trebuie sa se extinda la « cunoasterea » Celui Inviat, care devine completa numai prin
impartasirea euharistica de Trupul Lui. Tipul vechi-testamentar se implineste in perspectiva lui mai
indepartata (mancare pt nemurire) prin faptul de a manca trupul si a bea sangele Domnului.
d) Un alt amanunt important din viata lui Hristos este insemnatatea speciala a Apostolilor in
predarea autentica a invataturii Domnului (+ interpretarea hristologica a V.T.).
Interpretare « hristocentrica » a V.T. a fost o componenta inseparabila a invataturii Domnului. Apostolii,
cand dupa Inviere au inteles pe deplin perspectiva hristologica a V.T. s-au facut vestitori nu numai ai
invataturii Domnului, ci si ai interpretarii corecte a V.T. (hristocentrice).
e) Al 3,4-lea Evanghelist cunosc din istoria si predania Domnului rolul decisiv al Duhului in ceea
ce priveste intelegerea corecta a Scripturilor. Iisus face dependenta marturisirea numelui Sau in lume de
primirea Duhului. Un accent special pe rolul Duhului in interpretarea Scripturilor il pune Evanghelistul
Ioan in cotextul cuvantarilor Domnului despre Mangaietorul. El este Duhul adevarului, Care ii va calauzi
« la tot adevarul »si va face vie in viata Bisericii persoana si lucrarea lui Hristos.
Aceste subiecte, care definesc natura si conditiile de interpretare ale evangheliei crestine sunt date
prin persoana si lucrarea lui Iisus Hristos. Ele constituie premiza « dogmatica » a interpretarii biblice
care se vrea crestina si definesc limpede parcursul interpretarii biblice bisericesti.

3.Apostolul Pavel : pedagogia si sf Legii

Ap. Pavel este primul crestin care a inteles in toata largimea si adancimea ei interpretarea
hristocentrica a V.T. El a putut sa recunoasca valoarea ei unica pt Biserica si formuleze noile principii de
interpretare ale teologiei crestine. El fusese initiat in regulile interpretative rabinice (de catre Gamaliel,
invatatorul sau), reguli pe care le si aplica adeseori ca crestin.

4
 a. Sf Pavel impartaseste convingerea rabinica fundamentala ca V.T. in intregul sau este revelarea
voii lui Dumnezeu cu valabilitate absoluta si vesnica si in intelesul acesta il numeste sinecdohic « lege ».
El nu face diferenta intre prevederile morale si latreutice ale Legii in ceea ce priveste taria lor. Intreaga
Lege este sfanta, duhovniceasca si buna, porunca ei este dreapta si buna si cel care o tine se va indrepta si
va fi viu. De asemenea, impartaseste conceptia rabinica despre autoritatea inalta a V.T. prin folosirea
cunoscutelor formule rabinice « s-a scris », « zice Scriptura ». Vorbeste cu patima despre privilegiile
religioase si istorice ale fratilor sai israeliti. Chiar si cand in calitatea sa de crestin vine in opozitie radiala
cu interpretarea rabinica a Legiim el iarasi staruie ca nu numai ca nu o anuleaza, ba chiar restabileste
taria ei.
Educatia lui de fariseu o certifica Sf si prin modul in care interpreteaza V.T. El foloseste de obicei
Septuaginta, fara sa se supuna redarii exacte a ei. In principal face trimiteri la pasaje din cartile
Prorocilor, Psalmi, Pentateuh, si pastreaza multe amintiri din textele sofiologice. In multe cazuri
adapteaza forma literala a trimiterilor scripturistice la scopul argumentarii sale.
b. Pavel explica in mod graitor pozitia sa fata de V.T. prin noua interpretare a « legii ».
Interpretarea Legii, a V.T., prezinta o dialectica stranie, parut contradictorie, care izvoraste natural din
pct. ei de pornire hristologic. Traditia rabinica aproape ca identifica V.T. cu Legea, adica cu totalitatea
poruncilor morale/latreutice ale Pentateuhului. Pavel merge la o curatire radicala a intelesului Legii de
intelegerea ei rabinica gresita. In perspectiva ei autentica « spre viata » Legea poate sluji randuiala
evangheliei, iar aceasta perspectiva este noua dreptate a lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.
Incontestabila valoare pozitiva a V.T. consta in perspectiva ei profetica. Sfintele Scripturi
marturisesc evanghelia lui Dumnezeu referitoare la Iisus Hristos, pe care a vestit-o El Insusi prin prorocii
Sai. Necunoasterea adevaratei evanghelii a lui Dumnezeu inainte de venire lui Hristos. V.T. este o carte a
fagaduintei si a pregatirii poporului lui Dumnezeu pt a primi la plinirea vremurilor legamantul cel nou
(sunt date mai multe ex de tipologie « noul adam », « Israelul lui Dumnezeu » etc.)
Dupa perspectiva ei profetica, Legea este « calauza/pedagog spre Hristos ». Insa in timpul in care
poporul mostenitor al fagaduintelor se afla sub protectia epitropilor si iconomilor, cum este Legea, chiar
daca este stapan peste toate, in realitate “nu se deosebeste cu nimic fata de rob”. Aceasta inseamna ca
Legea nu cuprinde plinatatea, nici nu are in sine o valoare absoluta fara plinatatea lui Hristos. Dif radical
dintre vechiul si noul Israel este ca cel dintai exprima fagaduinta si asteptarea, in timp ce al doilea
plinirea, credinta.
c. Critica radicala a lui Pavel fata de interpretarea rabinica a Legii este rezumata de pasajul « Ca
sfarsitul (telos) legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede ». Cuvantul polisemantic telos arata in
acest context scopul, implinirea, completarea, desfiintarea Legii. Sf Pavel desfiinteaza convingerea
clasica rabinica ca aplicarea deplina a Legii creeaza relatia corecta cu Dumnezeu. In acest sens tinerea
legii se transforma in fapta si desfiinteaza insasi firea ei, care priveste dreptatea cea dupa har. Iudeii
interpreteaza radical gresit cuvantul V.T. si in locul dreptatii « celei din credinta », urmaresc « legea
dreptatii » adica indreptarea meritorie din faptele Legii. Prin intelegerea gresita a Legii aceasta se
transformase intr-o putere a pacatului, adica devine blestem, provoaca mania lui Dumnezeu si duce la
moarte, inceteaza sa mai slujeasca dreptatea cea din credinta, adica viata si libertatea. Legea cea
duhovniceasca, sfanta si buna a nascut pacatul si a starnit pofta carnii. Astfel ea a scos la iveala scindarea
omului, care desi in adancul sau doreste binele, in realitate e subjugat legii launtrice a poftei.
d. « om nenorocit ce sunt ! Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia ? »(Rm. 7,24). La aceasta
intrebare existentiala cutremuratoare, Pavel da imediat raspunsul propriei sale experiente : « Dar har lui
Dumnezeul, prin Iisus Hristos, Domnul nostru »(v.25). Hristos, in special prin crucea si invierea Sa,
implineste cerinta Legii pe care omul e cu totul neputincios sa o implineasca, adica omorarea pacatului
prin Lege, ne rascumpara din blestemul ei « facandu-Se pt noi blestem ». Hristos elibereaza definitiv de
legea pacatului si a mortii, si inaugureaza noua lege a Duhului vietii. Anuleaza taria literei moarte si a
robiei fata de ea si-l deschide pe credincios spre libertatea legii harului. Legea V.T. trebuie inteleasa pe
baza telos-ului ei, libertatea innoirii in Hristos. V.T nu mai este valabil ca lege, ci ca voie izbavitoare a
lui Dumnezeu pt prezent, care se incorporeaza in noua evanghelie a lui Hristos. « Vistieriile ascunse ale
intelepciunii si cunostintei » nu se mai afla in V.T., ci sunt intrupate in persoana vie a lui Hristos.
Intreaga Lege a V.T. se recapituleaza acum in dragostea fata de aproapele. In vederea acestei innoiri nu
mai este posibila revenirea la Legea poruncilor, la robia literei. Privilegiile poporului Israel, despre care

5
vorbea cu mandrie, se muta deja la noul popor a lui Mesia-Hristos, la poporul credintei celei dupa
fagaduinta. Vechea randuiala a V.T. si a Legii se asuma si se innoieste in randuiala harului, credintei,
Duhului.
Sensul adanc al V.T. se arata prin experierea credintei vii in Iisus Hristos, care este plinirea si
sfarsitul V.T. si este chiar si in acesta insusi ( ?). V.T. nu creeaza, consolideaza vreun drept bazat pe
dreptatea dumnezeiasca, ci indica implinirea lui eshatologica, care se poate intelege numai prin credinta
in Hristos.
Prin aceasta intelegere hristocentrica a V.T., Pavel recunoastea valoarea adevarata a lui si totodata
depasirea lui de noul legamant al lui Dumnezeu in Hristos. Prin aceasta prisma vede el V.T. ca text al
iconomiei dumnezeiesti istorice, care prevesteste voia lui Dumnezeu pt Hristos si pt noul Sau popor.
Avand drept criteriu credinta si harul, el face radical deosebirea intre litera si duhul lui, si in felul acesta
recunoaste atat continuitatea istorica a celor doua Testamente, cat si depasirea celui dintai in cel Nou.
Prin interpretarea istorico-izbavitoare a V.t. Pavel, urmand fidel lui Hristos, desfiinteaza atat
legalismul iudaic, care provoaca denaturarea relatiei cu Dumnezeu, cat si literatura apocaliptica iudaica,
care punea in pericol fundamentul istoric al credintei, cata vreme muta in lumea de dincolo conceptul de
Dumnezeu si sfarsea in himere in ceea ce priveste parcursul istoric al lumii.

4. Robia literei si libertatea Duhului

Interpretarea radica a Legii este doar una din laturile creatiei teologice a lui Pavel. Substantiala
este noua conceptie pe care a dezvoltat-o in ce priveste natura si perspectiva evangheliei lui Iisus Hristos.
Este primul care constientizeaza taina cuvantului lui Dumnezeu si a formulat cu foarte mare claritate
anumite « principii », care au predefinit parcursul interpretarii biblice bisericesti.
a. Evanghelia despre Iisus Hristos, care atinge pct culminant mai ales in patima, rastignire,
inviere, se sprijina pe marturia “sfintelor Scripturi” adica pe marturia Legii si Prorocilor. Sf Pavel nu
foloseste V.T. ca text cu pasaje doveditoare. V.T. insusi este evanghelie, veste buna, insa numai cand
este inteles in lumina noii cunoasteri a lui Hristos. Cunoasterea lui Hristos=daruirea Duhului Sau, care il
elibereaza pe credincios. « Litera ucide, iar Duhul face viu » ; prin aceasta parere Pavel introduce
deosebirea dintre litera si Duh (va constitui sg lucru de referinta al talcuitorilor bisericesti atunci cand fac
interpretare duhovniceasca). Aici Sf Pavel condamna interpretarea literala stramta a rabinilor, care
izoleaza voia mantuitoare a lui Dumnezeu intr-un sistem de porunci juridice si schimba relatia vie a
omului cu Dumnezeu intr-o relatie juridica a faptei si rasplatei. Prezenta lui Dumnezeu Insusi, prezenta
care se bazeaza exclusiv pe mila dumnezeiasca. Pt intelegerea voii dumnezeiesti este necesara in
prealabil o relatie de libertate personala cu El.
Prin perspectiva libertatii in Hristos, V.T. este eliberat de interpretarea lui legalista gresita. Pavel
legifereaza interpretarea eshatologica a V.T. si, drept urmare, intelegerea crestina a acestuia ca fiind
absoluta.
Noua interpretare a V.T. si inaltarea lui la rangul de «evanghelie » facuta de Sf Pavel se fac cu
ajutorul unei « metode » ermineutice pe care o numim de obicei « tipologica ». « Tipologia » lui are o
forma si intentionalitate specifica ; recunoastem 4 tipuri de interpretare tipologica : 1) cea morala-cand
se cere evitarea anumitor comportamente, care caracterizeaza poporul apostat din V.T. (se poate referi si
la ex pozitive spre imitare) ; 2) cea simbolica-cand un eveniment din trecut preinchipuie un eveniment
asemanator din viitor si inraureste simbolic ceea ce se va intampla mai tarziu (aici intra si acele
evenimente pe care Apologetii ca fiind hristofanii) ; 3) Tipologia antitetica-cand o pers, eveniment din
trecut preinchipuie la mod opus alta persoana sau eveniment din viitor(ex Adam este tipul opus al celui
de-al doilea Adam) 4) la Sf Pavel apare o sg data « tipologia alegorica » cand un eveniment din trecut
denota prin amanuntele lui istorice o stare duhovniceasca(slujnica lui Avraam, Agar, care naste dupa trup
este V.T. iar cea sloboda, Sarra, care naste dupa fagaduinta, este N.T.). In toate cele patru cazuri
interpretarea tipologica presupune trei principii fundamentale : continuitatea istorica a evenimentelor
relationate tipologic, perspectiva profetica a istoriei V.T., depasirea/transcenderea vechilor tipuri si
incorporarea lor in cel nou. In sensul acesta, « tipologia » nu este la Pavel o schema ermineutica stramta,
spre deosebire de « alegorie », ci noua vizualizare si interpretare a revelatiei si istoriei V.T. prin prisma
persoanei si lucrarii lui Iisus Hristos. Interpretarea « tipologica » nu este o inventia a lui Pavel ; ea apare
seminal in textele profetice ale V.T. Interpretari « tipologice » asemanatoare exista si in traditia rabinica.

6
De asemenea, Iisus « tipologizeaza » evenimente importante din V.T., in legatura cu Sine. Ceea ce este
important in aceasta « tipologie » a lui Pavel este faptul ca nu este motivat numai de implinirea
« tipurilor » in Iisus Hristos, ci recunoaste – ca si Iisus – chiar in evenimentele insele dimensiunea
viitorului. Legalitatea diverselor metode ermineutice ale lui Pavel se leaga exclusiv de intelegerea
persoanei si lucrarii lui Iisus Hristos.
b. La Sf Pavel recunoastem cateva pct de vedere decisive ale ermineuticii biblice :
1)Evanghelia lui Hristos pe care o vesteste Sf Pavel are un continut stabil, inatacabil si o forma bine
definita. O componenta fundamentala a ei este marturia V.T., in special in ceea ce priveste
patima,rastignirea si Invierea. Si Sf Pavel pune in legatura intelegerea hristologica a V.T. cu kerigma
apostolica, care este cosfintita deja in teologia sa ca o traditie obligatorie. Recursul sau la V.T. deserveste
o necesitate teologica vitala : marturia Legii si a Prorocilor despre noua dreptate a lui Dumnezeu, care s-a
aratat in Hristos. V.T. nu mai ramane simplu un text profetic, care se refera numai la persoana si lucrarea
lui Iisus Hristos, ci devine marturia voii lui Dumnezeu in forma de tipuri, umbre, sfaturi, care calauzesc
ca un pedagog catre noua dreptate. Aceasta dreptate functioneaza insa in teologia lui Pavel ca o cheie
ermineutica a V.T.
2) In contextual partilor parenetice ale epistolelor sale, Sf Pavel, vorbeste adesea despre darurile
(harismele) Duhului, care lucreaza in trupul Bisericii. Nu incadreaza intre ele intrpretarea Scripturii, dar
cunoaste harisma de invatator. Lucrarea invatatorului in Biserica primara, consta mai ales in invatatura
corecta despre Domnul pe baza marturiei V.T. De asemenea, in sirul harismelor el aseaza pe primul loc
cuvantul intelepciunii si al cunoasteriim iar pe al doilea invatatura. Toate aceste trei harisme presupun
cunoasterea si interpretarea hristologica a V.T. Lucrarea de interpretare a Scripturii se pare ca o savarsea
si harismaticul prin excelenta al Bisericii primare, prorocul.
3) In contextual invataturii sale despre harisme Sf Pavel accentueaza inca doua laturi fundamentale.
Harismele se exercita in cadrul adunarilor de cult ale Bisericii. Cultul Bisericii este spatiul prin excelenta
in care Duhul lucreaza harismele, care in felul acesta, leaga de viata ei liturgica. Biserica in timpul
cultului participa active la exercitarea harismelor, de vreme ce aceasta discerne, pune la incercare,
“conciliaza”, accepta/respinge cuvantul harismaticilor in credinta comunitatii. Dimensiunea ecleziala si
liturgica a interpretarii biblice este un fapt in contextul harismelor.
4) Noua interpretare a Legii si a V.T. facuta de Sf Pavel se leaga de un eveniment vital. Sf Pavel nu este
reprezentantul unei noi invataturi, nici nu invata ceva nou, ci propovaduieste si binevesteste o persoana
vie, pe Iisus Hristos. In felul acesta, Sf Pavel inaugureaza o noua « gnoseologie », care nu se sprijina nici
pe categoriile logice ale cunoasterii omenesti(intelepciunea greaca), nici pe cea exterioara, aratarea
istorica a adevarului(« semnele »iudaice). Evanghelia vietii si mantuirii este « sminteala » deoarece da
peste cap categoriile ermineutice si gnoseologice omenesti. Interpretarea V.T. nu este pt Sf Pavel un ex
intelectual, o dovedire a respectului si dedicarii lui fata de un text scris din trecut ; V.T. este textul
comunicarii personale vii a lui Dumnezeu cu vechiul Sau popor, text care are valabilitate in noi conditii
si in noua epoca a Bisericii. Noii termeni ai interpretarii biblice, nu sunt filologici, istorici, estetici, ci
sunt pur personali. Dumnezeu straluceste in inima intunecata a credinciosilor lumina slavei Sale, care
este cunoasterea personala a lui Hristos.

5.Interpretarea V.T. in Epistola catre Evrei

Autorul ei impartaseste conceptia crestina generala ca V.T. vesteste voia lui Dumnezeu, si prin
urmare, este revelarea Lui autentica. Cunoasterea si intelegerea corecta a descoperirii lui Dumnezeu in
V.T. tine prin urmare de stadiul introductiv al catehezei crestine, motiv pt care autorul isi si prezinta
scrierea drept « cuvant de indemn ». Tinta mai indepartata a epistolei catre Evrei este asadar « expunerea
elementara » a credintei crestine prin interpretarea corecta a cuvantului dumnezeiesc al V.T. si
revitalizarea lui in « astazi »-iul noului popor.
Interpretarea V.T. facuta in Epistola catre Evrei este absolut hristocentrica. Scriptura este
inteleasa exclusiv prin cuvantul lui Dumnezeu, Care s-a facut cunoscut « la sfarsitul acestor zile…prin
Fiul »(1,2). Lucrarea lui Dumnezeu din V.T. Epistola catre Evrei o atribuie lui Iisus Hristos, Care este si
scopul (telos-ul lui ultim).
Modul de referire al Ep catre Evrei este diferit de celelalte carti ale N.T. Din cele 29 de trimiteri
la V.T., 21 sunt cu totul originale. In locul cunoscutei formule « este scris »/ « zice Scriptura », autorul

7
foloseste formularea nedefinita « si a marturisit undeva cineva, zicand »/ « s-a zis undeva ». Acest lucru
se datoreaza convingerii sale ca in V.T. vorbeste direct Dumnezeu Insusi, Fiul Lui, sau Sf Duh.
Dumnezeu (Cel in Treime) vorbeste direct si personal catre poporul Sau.
Autorul Ep catre Evrei staruie asupra perspectivei istorice a V.T. Ca si cuvant al fagaduintei el are
o perspectiva exclusiv profetica si urm completarea lui in Hristos. Numai din perspectiva implinirii lui in
Hristos, V.T. dobandeste sensul lui deplin si adevarat. Ep catre Evrei nu staruie in mod deosebit asupra
naturii si perspectivei Legii. In locul acestui fapt interpreteaza asezamintele de cult si traditiile
ceremoniale ale V.T.
Aceasta interpretare leaga la comun sensul tipologic si simbolic, alegoric, si accentueaza
nedesavarsirea traditiei de cult a V.T. fata de desavarsirea celor viitoare. Acest lucru este valabil inainte
de toate pt preotia vechiului popor. Preotii, ca muritori, nu au o preotie netrecatoare. Pt a functiona cu
adevarat preotia trebuie sa fie vesnica. Astfel preotia veche isi arata singura nedesavarsirea. Si preotia lui
Melchisedec (desi desavarseste preotia V.T. in raport cu cea nedesavarsita) este un tip nedesavarsit al
preotiei desavarsite a lui Hristos. Ideea invechirii V.T. si a restaurarii lui prin cel nou o dezvolta Ep catre
Evrei prin referinta extinsa la fagaduintele profetice din Ieremia. Noua randuiala este un curs launtric si o
necesitate a V.T. insusi. Autorul exprima ideea ca fara N.T. cel vechi, este nedesavarsit si nefolositor.
Prin aceste pareri, Ep catre Evrei, innoieste si hotarniceste 2 importante criterii ermineutice ale
Ap Pavel :
a) Provizoratul si nedesavarsirea V.T. nu sunt recunoscute numai la urma, sub lumina implinirii
lui in Hristos, ci si perspectiva lui istorica. Ex : preotia levitica nedesavarsita este inlocuita prin cea mai
desavarsita a lui Melchisedec ; care o arata, ca un tip, pe cea desavarsita a lui Hristos. Aceasta
perspectiva caracterizeaza in genere istoria si revelatia V.T. Adica, se refera dintr-o necesitate launtrica la
viitoarea ei desavarsire, insa in cadrele unei alte randuieli. Aceasta noua randuiala (a Bisericii) isi are
inceputurile in cea veche (in tip), pe care o incorporeaza si o innoieste, in asa fel incat V.T. inceteaza sa
mai fie valabil in ea termenii vechii randuieli.
b) Aceasta noua randuiala, in care se aduce jertfa ceea ce este « mai bun » si mai desavarsit, este
pt autorul Ep catre Evrei o stare istorica in Biserica si in cultul ei. Experienta cerescului si adevaratului in
Biserica este desigur un eveniment liturgic si constituie fara doar si poate un criteriu ermineutic pt
recunoasterea nedesavarsirii vechii randuieli.
In aceasta Ep, nedesavarsirea V.T. se mai recunoaste si pe baza credintei crestine, ca si la Pavel.
Barbatii alesi ai lui Israel au inteles cuvantul V.T. ca un cuvant al fagaduintei si au urmarit cu credinta
desavarsirea lui (toti acestia au murit « fiind in credinta »). Din acest pct de vdr, parintii V.T. sunt tipuri
si pilde pt crestini. Exista o asemanare de substanta intre credinciosii din N.T. si V.T.
Legatura dintre provizoriu si desavarsit este recunoscuta de autorul Ep catre Evrei si in viata
istorica. Dupa cum V.T. este in intregime tip, umbra, pilda a N.T., in acelasi fel si viata istorica ca una
trecatoare si provizorie, are un curs launtric catre cea desavarsita si vesnica. Aceasta miscare launtrica se
poate recunoaste insa numai prin experienta noii randuieli in Hristos.
Modul de interpretare a V.T. este complex. Gasim aproape toate metodele ermineutice cunoscute,
adica interpretarea pe baza schemei fagaduinta-implinire, cea tipologica, alegorica, libera didactica,
etimologica, lamuritoare a numirilor ebraice, rabinica, istorica, literala. In spatele tuturor acestora este
intotdeauna un principiu ermineutic comun, care este aplicat atat la V.T. cat si la N.T. Pers, evenimentele
si asezamintele istorice ale V.T. sunt incorporate in noua randuiala a Bisericii. Dar si existenta istorica a
Bisericii este o calatorie si o iesire catre cele adevarate si nesfarsite. La baza acestui principiu ermineutic
se afla deosebirea platonica si filoniana dintre lumea sensibila si inteligibila. Relatia dintre V.T. si N.T
corespunde relatiei dintre tip, pamantesc si adevar, cerest. Intre acestea exista o continuitate istorica, dar
si o diferentiere calitativa.
In lumina acestei erminii tipologico-simbolice V.T. dobandeste doua caratere : pe de o parte este
cuvant autentic si inspirat al lui Dumnezeu, obligatoriu pt credinciosi, iar pe de alta, in perspectiva lui
profetica, este nedesavarsit si relativ in sinea sa, dobandindu-si valoarea asteptata numai in implinirea lui
in Hristos. Aceasta dubla intelegere a V.T. in Evrei este absolut in acord si consecventa cu pozitia lui
Iisus si a lui Pavel.

8
 6.Evolutia in cele doua Epistole ale lui Petru
Pozitia consacrata a Bisericii primare fata de V.T. isi afla formularea finala in cele 2 Ep ale Sf
Petru. In special I Petru cuprinde nenumarate trimiteri biblice, directe/indirecte, iar limba s-a format in
dependenta de lb V.T. Pe baza convingerii crestine ca V.T. ajunge prin Hristos la implinirea lui, ep
staruie asupra parerii ca aceasta implinire se prelungeste si asupra Bisericii. Autorul sfant transmite
Bisericii toate insusirile Israelului eshatologic : « semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant,
popor spre agonisire… » Credinciosii care constituie noul popor al lui Dumnezeu mai dinainte marturisit,
primesc « cinstea » bunatatilor eshatologice. Superioritatea noului popor se leaga de persoana si lucrarea
lui Hristos, care este Cuvantul « cel viu si care ramane in veac » al lui Dumnezeu. Acest mesaj constituie
esenta noii evanghelii pe care au cunoscut-o credinciosii. Intelegerea hristocentrica a prorociilor si a
intregului V.T., care constituie sensul lui mai indepartat, se trasmite deja in mod veritabil prin
intermediul harismaticilor Bisericii, a celor care au fost randuiti pt aceasta.
2 Petru reflecta o situatie istorica a Bisericii primare, in care tema criteriilor de interpretare a V.T.
este f ascutita. Anumite cercuri eretice contesta valoarea V.T. ca revelatie veritabila a lui Dumnezeu. Prin
interpretarea lui arbitrara, acesti eretici deviaza in « basme mestesugite »(1,16), « cuvinte
masluite »(2,3). Pasajul 3,2 : « sa va aduceti aminte de cuvintele mai inainte graite de sfintii proroci si de
porunca Apostolilor nostri, a Domnului si Mantuitorului » explica functia ermineutica a V.T. si a
traditiei apostolice :
a) Facand referire la schimbarea la fata, autorul aminteste mai intai de istoricitatea evenimentului,
cum a trait-o el insusi, dupa care invoca marturia cuvantului prorocesc al V.T. Prorociile V.T. se inteleg
numai in lumina implinirii lor, iar nu in sinea lor. Acestea insele, arata implicit implinirea lor inevitabila
in viitor. Perioada temporala a prorociilor este nedesavarsita in relatie cu epoca implinirii, care este ziua
luminii si a stralucirii « Luceafarului » in inimile credinciosilor. Aceasta intelegere hristocentrica este a
cuv. prorocesc este motivata de un principiu ermineutic : « Ca nu din voia omului s-a adus vreodata
prorocie, ci oameni sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati de Duhul Sfant »(1,21). Cuvantul prorocesc
nu suporta orice fel de interpretare.
b) Dar, deoarece marturia profetica a V.T. este deopotriva de obligatorie pt Biserica, din acest
motiv autorul 2 Petru doreste sa o protejeze de interpretarea eretica gresita. Interpretarea V.T. trebuie sa
fie si ea « de Dumnezeu insuflata », ca si autorul lui. Pentru acest scop este obligatorie traditia si
autoritatea apostolica. Interpretarea corecta a V.T. se leaga in epistola noastra de persoana si lucrarea
apostolilor. Apostolii, ca martori oculari si vestitori autentici a implinirii cuvantului prorocesc, sunt
succesorii prorocilor din V.T. Invatatura apostolica, care cuprinde marturia prorocilor si a intregului V.T.
si « porunca » Domnului, este prin urmare « amintirea » Bisericii si hotarul ermineutic obligatoriu al
Scripturii.

Rezumat : Centrul ermineutic al N.T.

La baza cartilor N.T. sta intelegerea hristocentrica a V.T. Acesta este principiul ermineutic
atribuit lui Iisus Hristos Insusi si este parte inseparabila a propovaduirii apostolice. Pt crestinii primari
Scriptura V.T. = cuvinte vii, aratarea vie a revelatiei dumnezeiesti, care priveste poporul adevarat al lui
Dumnezeu si e valabil si pt prezent. Centrul ei = evanghelia venirii Fiului Sau. Aceeptarea V.T. ca
adeverire scrisa a fagaduintei mesianice dumnezeiesti urmarea asadar sa explice persoana si lucrarea lui
Iisus Hristos. Extensia si modul de referire la V.T. variaza la fiecare autor al N.T., fara ca aceasta sa
insemne ca Biserica primara s-a preocupat in mod special de acest subiect.
Aceasta evaluare a V.T. ca fagaduinta vie a lui Dumnezeu care s implineste in prezent a nascut in
Biserica primara o relatie de libertate fata de textul lui. De regula autorii cartilor N.T. au interpretat V.T.
intr-o perspectiva istoric, profetica, motiv pt care nici n-au avut o problema sa foloseasca anumite
metode ale tehnicii interpretative contemporane lor. Pct de plecare hristologic a creat in ei noi usi de
acces in sensul istoric al V.T., care nu erau posibile pe baza traditiilor interpretative cunoscute atunci.
Biserica primara a respins alipirea iudaica oarba de litera moarta a Scripturii si a cautat sensul adevarat al
acesteia in perspectiva mai adanca a evenimentelor, persoanelor, asezamintelor istorice ale acesteia. Ei
nu au spiritualizat persoanele/evenimentele istorice ale V.T., ci propuneau un criteriu istoric in
interpretarea acestuia, cum ar fi implinirea voii lui Dumnezeu in persoana lui Iisus Hristos. Este de la

9
sine inteles ca la baza acestei interpretari hristocentrice se afla o consecventa « teologie a istoriei » pe
care o presupune interpretarea « duhovniceasca » a Scripturii.
Fagaduinta-implnire este noua schema interpretativa prin care Biserica primara intelege V.T.
(aceasta schema nu se limiteaza la granitele stramte ale unei metode de interpretare). Este o « premiza
teologica », se poate explica prin folosirea metodelor exegetice diverse si potrivite.
a. Inspiratia Scripturii este o traditie consfintita iudaismului, pe care Biserica primara a adoptat-o
fara rezerve. In Scriptura vorbeste Dumnezeu Insusi, Cuvantul sau Duhul dumnezeiesc, iar autorii ei sunt
mijlocitori si vestitori ai cuvantului dumnezeiesc.
b. Interpretarea V.T. cu referire la persoana lui Iisus Hristos si la viata Biseicii este o componenta
factuala a propovaduirii apostolice, si se transmite prin Apostoli ucenicilor si succesorilor lor.
Interpretarea mesianica a V.T. este largita impresionant de mult dupa continut de catre Apostoli. In
perioada Bisericii primare, interpretarea crestina a V.T. se face cu autoritatea calitatii de apostol. Relatia
speciala a Apostolilor cu Domnul adauga persoanei si propovaduirii lor o pretuire inalta in constiinta si in
viata Bisericii. In afara de invatatura lui Hristos, devina obligatorie si predania apostolica. Autoritatea
Domnului (+Apostolilor) este in primul rand autoritatea unor persoane vii, nu a unui text scris despre ei.
c. Transmiterea propvoaduirii evanghelice se face insa prin alegerea, testarea si hirotonirea de
catre Apostoli a anumitor persoane alese, adica prin succesiunea apostolica. Apostolii insisi se leaga
organic de prorocii V.T., ca si succesorii lor in Biserica.
d. Interpretarea hristocentrica a V.T. patrunsese in toate zonele vietii Bisericii primare. In afara de
propovaduirea apostolica, ea stabilize la modul essential formarea ethosului ei. Modele (poz sau neg) ale
purtarii de fiecare zi a credinciosilor sunt luate din istoria V.T. etc. In general, noua constiinta si noul
ethos al Bisericii se fasoneaza in mare masura pe baza marturiilor V.T. si in mod special a textelor lui
profetice.
e. O alta zona in care este evident si foarte extinsa influenta V.T. este constiinta si practica
liturgica a Bisericii primare (participarea la adunarile de cult din templul din Ierusalim + sinagogi ; cele
dintai rugaciuni ale Bisericii sunt Psalmii etc).
Dincolo de anamneze liturgica a V.T. insa, foarte devreme se formeaza noua constinta si traditie
liturgica a Bisericii primare, care incorporeaza si face vie noua ei invatatura hristologica. Credinta
Bisericii isi afla expresia cea mai deplina+autentica in cultul Bisericii.
f. Interpretarea biblica, ca act misionar, liturgic, catehetic sau pastoral al Bisericii primare, se face
in hotarul comuniunii din viata Bisericii. Viata si lucrarea ei sunt intelese in contextual marturiei V.T.,
cata vreme si ea este continuta dintru inceput in fagaduintele mesianice. Biserica si cuvantul biblic sunt
legate organic => interpretarea biblica se poate exercita numai “din interior”, in trupul viu al lui Hristos.
In cercetarea biblica actuala se pune acut itnrebarea daca principiile si metodele de interpretare
ale N.T. pot fi considerate legitime si daca sunt aplicabile astazi. Se sustine ca Biserica primara, prin
interpretarea hristologica a V.T., introduce arbitrar in acesta o erminie proprie, care nu este un dat pt
litera lui.
Aceasta critica este unilaterala : 1) In principiu, cercetarea critica actuala absolutizeaza metodele
exegetice ale N.T. in ceea ce priveste intelegerea celui Vechi, ca si cum numai acestea ar fi sg mod de
acees la evanghelie 2) Nu insista pe cat ar trebui asupra noilor sale principii ermineutice, care au legatura
cu noua natura si noii termeni ai evangheliei lui Iisus Hristos. Pt Biserica primara nu are intaietate o
anumita metoda exegetica, ci noua evanghelie a ei. Intrebarea despre metoda exegetica nu a preocupat
Biserica primara. (de citit tot rezumatul).

10