Universitatea din Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Domeniul : Teologie Ortodoxa
Specializarea :Teologie Pastorală

Lucrare de Seminar la Istoria și filosofia

religiilor

Coordonator Stiintific:
Pr.Conf.univ.dr.Adrian-George Boldișor

Student: Manolache Constantin -Adrian

Anul .III .Grupa I

Craiova 2022

Universitatea din Craiova

 Facultatea de Teologie Ortodoxă
Domeniul : Teologie Ortodoxa
Specializarea :Teologie Pastorală

Zeul Apollo

Coordonator Stiintific:
Pr.Conf.univ.dr.Adrian-George Boldișor

Student: Manolache Constantin -Adrian

Anul .III .Grupa I

Craiova 2022
 Intoducere

Vechii greci spuneau povești grozave despre zeii lor , aceste povești numindu-se
mituri sau povești despre zei. 

  Lumea magică a Greciei antice era plină de creaturi supranaturale, de zei atotputernici
ce îi puteau răni sau pedepsi pe oameni,multe dintre aceste mituri bazându-se pe faptul ca
zeii, la fel ca si oamenii, pot fi si pedepsiti sau recompensați1.

În vechime, religia Greciei era una de tip politeist ( venerau mai multe divinităţi),
mitologia greacă stând mai târziu şi la baza celei romane. De aceea, în cadrul celor două
mitologii, zeii îşi corespund, fără să fie însă întotdeauna cu totul identici. 

Zeii greci erau de obicei imaginaţi ca fiinţe umane, care se născuseră, ajunseseră la o
anumită vârstă, după care încetaseră să mai îmbătrânească.

Conform legendelor, erau aproape invincibili şi se puteau face nevăzuţi ,de asemenea,
puteau comunica şi cu pământenii.

Fiecare zeu grec îşi avea propriul arbore genealogic, se arăta oamenilor în anumite
condiţii, avea propriile interese, trăsături de caracter, se ocupa cu anumite activităţi .

Lumea mitologiei greceşti este complexă: monştrii, războaie, intrigi şi zei indiscreţi
sunt numeroşi, iar genealogia lor se încrucişează deseori2.

Zeul Apollo

Apollo este alături de Zeus cel mai important zeu grec, apariţiile sale sunt adesea
grandioase.
1
Kun N.A., Legendele şi Miturile Greciei Antice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1964
2
Boldișor,Pr.Prof.Con.Univ.Dr.GeorgeAdrian,Istoria Religiilor.Religiile Antice., Editura M.O., Craiova, 2015
 Întâlnirile sale cu cei puternici şi îndrăzneţi devin simbolul slăbiciunii în faţa zeilor a
tuturor fiinţelor pământene, chiar şi a celor mai importante dintre ele.

Şi astfel artiştii secolelor posthomerice s-au întrecut în a-i prezenta imaginea ca simbol
al sublimului, al victoriei şi al luminii.

Apollo reprezintă tinereţea în cea mai proaspătă floare şi puritate. Epopeea îi laudă
părul fluturînd, despre care şi în lirica mai veche se spune că ar fi fost de aur3.

Artele plastice îl prezintă aproape întotdeauna fără barbă şi nu şezînd, ci în picioare

sau păşind. Imaginea sa aminteşte în destule privinţe de cea a zeiţei Artemis, la care toate
aceste atribute par să reprezinte corespondentul feminin al lui Apollo.

Apollo, cunoscut pentru frumusețea lui ieșită din comun, era unul dintre cele mai
importante și complexe zeități ale  Olimpului.

Personalitatea lui a fost atribuită Soarelui, steaua dătătoare de viață a Pâmântului.

Înzestrat cu darul cunoașterii absolute, al profeției și al artei, era cunoscut și ca zeul Luminii.

Era o zeitate pastorală, cultul său fiind răspândit mai ales în Arcadia şi
Laconia,reprezentând tinereţea şi puritatea.

A fost cunoscut ca zeu al poeziei şi al artelor, cântând din liră şi conducând corul
muzelor şi al graţiilor,fiind și vindecător al bolilor şi protector al recoltelor. Apollo era şi zeu
al coloniilor şi al tinereţii înfloritoare, patronând gimnaziile şi palestrele.

Era cântăreţ şi profet, principalele sanctuare fiind în Delfi şi în insula Delos, aceste
două îndeletniciri, poezia şi divinaţia, reprezentând cei doi poli ai civilizaţiei greceşti. Apollo
era zeul cu arcul care avea în pază instrumentele cu coarde. S-a născut pe insula Delos, fiind
unul dintre cei doi copii ai lui Zeus și al lui Letos4.

Sora lui geamănă, Artemis, era zeița vânătorii și a animalelor. Totuși, a fost născut din
infidelitatea lui Zeus, a cărei soții era capricioasa Hera. Pentru a-l proteja de furia ei, mama lui
l-a hrănit pe când era doar un copil cu ambrozie, hrana zeilor.

A crescut adult într-o singură zi, apoi a ucis dragonul trimis de Hera pentru a-l ucide
pe el, pe sora lui și pe Leto.

Apollo avea înfățișarea unui fecior, veșnic tânăr și atrăgător,părul lui buclat, precum
și chipul lui luminos îi confereau înfățișarea unui adolescent.

Încânta Olimpul cu darul său pentru muzică, ospețele zeilor fiind întotdeauna
acompaniate de muzica lirei sale. Când era furios, trimitea asupra oamenilor boli crunte și
epidemii5.

3
Mitu Alexandru, Legendele Olimpului, Zeii, Vol 1, Ed. Ion Creangă, București 1983
4
Balaci Anca , Mic dicționar de mitologie greacă și romană, Ed.Mondero, București 1992

5
Lăzărescu George , Dicționar de mitologie, Ed. Casa Odeon, București, 1992
 Zeu al medicinii și al vindecării, avea capacitatea să se joace cu viața și moartea
oamenilor.

Pe cât de ușor putea să ofere sănătate, pe atât de repede putea provoca boală și să ucidă
în masă. Apollo i-a învățat pe muritori arta medicinei, fiind cel care a adus pe Pământ darul
vindecării.

Era cunoscut și sub numele de Phoebus, denumire pe care a moștenit-o de la bunica sa,
titanul Pheobe. În preajma lui trăiau cele nouă muze, care îi acompaniau cânturile și erau
zeități ale artei și ale inspirației

A avut multe aventuri și legături amoroase, atât cu divinități asemenea lui cât și cu
muritoare. Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja
orașele și noile construcții6.

Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care

fusese distrusă.

Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat
adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos,
Claros, Patara .

Apollo a fost împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de

vechii etrusci și mai târziu a fost adoptat și de romani.

În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe vremea
împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

Mitul lui Apollo

În mitologie este reprezentat alături de sora sa, Artemis, cei doi fiind zeii sublimi ai
grecilor. În epoca posthomerică, preocupările principale ale lui Apollo erau purificările şi
ispăşirile.

6
Kun N.A., Legendele şi Miturile Greciei Antice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1964
 El era şi fondatorul ordinii care ţinea de convieţuirea oamenilor. „Dintre toţi zeii,
Apollo este zeul cel mai specific grecesc. Şi dacă spiritualitatea greacă şi-a găsit cea dintâi
expresie în religia olimpiană, atunci Apollo e cel a cărui făptură dezvăluie cel mai limpede
această spiritualitate7.

În cultul său se găseau elemente culturale ale altor zeităţi, ca de exemplu cultul
delfinului, fiind şi protectorul navigatorilor.

Era cunoscut ca zeu al poeziei şi al artelor, cântând din liră şi conducând corul
muzelor şi al graţiilor ,de asemenea, era vindecător al bolilor şi protector al recoltelor.

Apollo era o zeitate pastorală, cultul său fiind răspândit mai ales în Arcadia şi
Laconia , reprezentând tinereţea şi puritatea.

Mai era şi zeu al coloniilor şi al tinereţii înfloritoare, patronând gimnaziile şi

palestrele. Era cântăreţ şi profet, principalele sanctuare fiind în Delfi şi în insula Delos, aceste
două îndeletniciri, poezia şi divinaţia, reprezentând cei doi poli ai civilizaţiei greceşti.

Medicina și vindecarea sunt asociate cu Apollo, fie prin intermediul zeului însuși, fie
prin intermediul fiului său Asclepios, dar Apollo a fost de asemenea văzut ca un zeu care
putea să aducă vindecarea dar și bolile.

Ca lider al Muzeelor (Apollon Musegetes) și director al corului lor, Apollo era patron
al muzicii și poeziei. Hermes a creat pentru Apollo instrumentul muzical cunoscut sub numele
de lira, iar instrumentul a devenit un atribut comun al lui Apollo. Imnurile cântate pentru
Apollo erau numite peanuri8.

In timpul razbiului Troian, Apollo a lansat sageti otravite in tabara greceasca, ca

razbunare impotriva eroului grec Agamemnon, ca urmare a insultelor aduse lui Chryses, un
preot troian a lui Apollo, a carei fiica a fost rapita.

Apollo a cerut eliberarea acesteia, iar aheii s-au conformat, indirect cauzand furia lui
Ahile, care este tema Iliadei. 

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios,
inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început
să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu
trăsnetul său9.

7
Zoe Petre , LIȚU Alexandra, PAVEL Cătălin (coordonatori), Dicționar de mitologie greco-romană,  Editura Corint, Bucureşti, 2001
8
Vasilescu, Diac. Prof. univ. Dr. Emilian, Istoria Religiilor, Ediția a III-a, Editura Didactică șiPedagogică, R. A., București, 1998

9
Boldișor ,Pr. Prof. Conf. Univ. Dr. George Adrian , Curs: Istoria și filosofia religiilor, Craiova, 2021-2022
 Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit
pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui.

Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp
de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.

A iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Cirene, Marpessa, Cassandra și

uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus.

Una dintre femeile iubite de zeu a fost Hecuba, soția regelui Troiei. Apollo i-a furat
mințile cu frumusețea lui, iar din dragostea lor s-a născut Troilus, jumătate om-jumătate zeu

Cea mai cunoscută poveste de dragoste a lui Apolo este cea cu Daphne.
Leucipus, fiul unui rege, se îndrăgostește de frumoasa fecioară Daphne, dar se decide să nu o
curteze în mod deschis pentru că știa că ea evită bărbații10.

Din pricina aceasta, Leucipus a îmbrăcat haine femeiești și i-a câștigat

prietenia.Daphne l-a îndrăgit astfel foarte tare pe prinț.

Totuși, Apollo o îndrăgea și el pe Daphne și de gelozie și furie o face pe Daphne să

dorească să se scalde într-un râu alături de "prietena" ei.

Leucipus e demascat în acest fel și, simțindu-se înșelată, Daphne poruncește să fie
omorât.

Apolo încearcă apoi să o cucerească pe nimfă dar ea fuge de el de teamă. Simțind

răsuflarea zeului în ceafă, Daphne se roagă tatălui său, râul Peneu, să o scape.

Acesta o transformă într-un laur (denumit și dafin). Apolo, văzând transformarea,

sărută scoarța rece a copacului și își face o cunună din frunzele de laur pe cap.

Această poveste stă la baza încununării pletelor sportivilor sau campionilor cu frunze
de dafin.

Concluzii

Zeii și zeițele grecești îi protejau pe oameni, dar aveau și puterea de a-i pedepsi pentru
comportamentul lor.

Apollo, a fost unul dintre cele mai importante și complexe zeități ale Olimpului .
10
Mitu Alexandru, Legendele Olimpului, Zeii, Vol 1, Ed. Ion Creangă, București 1983
 Încânta Olimpul cu darul său pentru muzică, ospețele zeilor fiind întotdeauna
acompaniate de muzica lirei sale.

În mitologia greacă și în mitologia romană,a fost zeul zilei, al luminii și al artelor, al

profeției, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a
Soarelui,

Zeu al medicinii și al vindecării, avea capacitatea să se joace cu viața și moartea

oamenilor.

A avut multe aventuri și legături amoroase, atât cu divinități asemenea lui cât și cu
muritoare

A jucat un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo fiind împrumutat de

timpuriu și de alte neamuri , de pildă, onorat de vechii etrusci și mai târziu a fost adoptat și
de romani.

BIBLIOGRAFIE

1. BOLDIȘOR , Pr. Prof. Conf. Univ. Dr. George Adrian , Curs Istoria
si Filosofia Religiilor 2021-2022. , Craiova .
 2. BOLDIȘOR ,Prof.Con.Univ.Dr.GeorgeAdrian, Istoria Religiilor.
Religiile Antice., Editura M.O., Craiova, 2015

3. MITU Alexandru, Legendele Olimpului, Zeii, Vol 1, Ed. Ion Creangă, București 1983

4. BALACI Anca , Mic dicționar de mitologie greacă si romană,

Ed.Mondero, București 1992

5. LĂZĂRESCU George , Dictionar de mitologie , Ed. Casa Odeon, București, 1992 

6 Kun N.A., Legendele și Miturile Greciei Antice , Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1964

7 ZOE Petre , LIȚU Alexandra, PAVEL Cătălin (coordonatori), Dicționar de mitologie

greco-romană,  Editura Corint, Bucureşti, 2001

8.STAN, Pr. Conf. Dr. Alexandru, Istoria Religiilor , Manual pentru Seminariile teologice
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991,

9. VASILESCU, Diac. Prof. univ. Dr. Emilian, Istoria Religiilor, Ediția a III-a, Editura
Didactică șiPedagogică, R. A., București, 1998