Sfantul Vasile cel Mare: ctitor.

al institutiilor de caritate
Luptator neinfricat pentru credinta cea adevarata si traitor al vietii neprihanite,
Sfantul Vasile a fost, mai presus de orice, aparatorul saracilor, lipsitilor si bolnavilor.

Pregatit exceptional si impodobit cu alese insusiri, Sfantul Vasile a fost luat de

Episcopul Eusebiu al Cesareei si asezat in treburile Bisericii ca preot si predicator al
Mitropoliei Cesareei Capadociei. Cuvantarile sale au atras pe bogati, saraci si
muncitori.
Dar Sfantul Vasile s-a facut cunoscut printr-o latura care tuturor trebuie sa ne fie la
inima: asistenta sociala. Saracii, bolnavii, lipsitii au fost obiectivele si preocuparile
acestui sfant.
In vremea lui s-a intamplat in Capadocia un mare cutremur, o indelungata seceta si o
mare foamete. Cuvantarile rostite de el, in acel timp, sunt nemuritoare pana astazi. Si
atunci erau saraci si bogati, suflete miloase si impietrite. Pe acestia cauta sa-i castige
Sfantul Vasile, prin intelegerea evangheliei pacii, a iubirii, prin dezlegarea pungii, prin
milostenie si ajutorare, fara ingenunchere si umilinta. Foametea este cea mai
grozava dintre toate nenorocirile omenesti, glasuieste Sfantul, cea mai infricosata
dintre toate boalele si cea mai cruda dintre toate mortile. Ea sleieste sangele, stinge
caldura naturala, consuma sanatatea, imputineaza fortele"... Foametea este un flagel
social care trebuie remediat pe calea ajutorarii celui gasit in suferinta.
Mostenind de la parintii sai o mare avere, Sfantul Vasile a folosit-o numai in scopurile
caritatii, a milosteniei crestine. El a ajutat pe bolnavi, pe saraci si pe lipsiti - crestini,
pagani sau evrei - cu aceeasi dragoste si bunatate ca pe fiii Bisericii. Bunatatea
sufleteasca si trairea milosteniei l-au ridicat pe Sfantul Vasile pe scaunul Mitropoliei
Cesareei Capadociei, la anul 370, dupa moartea batranului Eusebiu. Ajuns in acel loc
bisericesc, el a desavarsit opera sa de ajutorare prin infiintarea de asezaminte pentru
saraci, calatori, batrani, bolnavi, orfani si leprosi, la marginea Cesareei. Chiar
resedinta sa episcopala si-a mutat-o in cuprinsul asezamintelor sale de caritate
sociala. Cu dreptate s-a spus ca Cesareea, in timpul Sfantului Vasile, ajunsese mai
degraba un oras al asistentei sociale. Acolo, in acele asezaminte botezate Vasiliade",
fiecare boala, fiecare durere si fiecare nenorocire isi avea apartamentele sale si
ingrijitorii sai speciali. Oamenii valizi de munca erau repartizati la diferite ateliere,
muncind dupa puterile si priceperea lor. In fruntea fiecarei ramuri de munca era pus
cate un reprezentant al Bisericii.
Opera de ajutorare a celor in nevoi, de la resedinta mitropolitana, a raspandit-o in tot
cuprinsul eparhiei. Acolo unde era un hovepiscop sau protopop, a infiintat si o Casa a
saracilor, precum si un mic spital pentru deservirea satelor dimprejur.
Intretinerea asezamintelor acestora de asistenta sociala, Sf. Vasile a facut-o din
averile sale si ale Bisericii. Dar, la aceasta lucrare uriasa Sfantul a cautat sa trezeasca
sentimentele alese, crestinesti ale bogatilor, prin aratarea ca, bogatiile sunt de la
Dumnezeu, iar oamenii sunt numai administratorii lor intru ajutorarea semenilor lor.
Bogatiile sunt in masura sa descuie portile Cerurilor cand, oamenii, dezbracati de
egoism, de lux si de robia patimilor, inteleg sa traiasca Evanghelia iubirii si nesiliti de
nimeni sa le imparta saracilor si suferinzilor. Cine nu face asa, este, dupa Sfantul
Vasile, un om nedrept si lacom, un talhar public, care face nedreptate tuturor acelora
a caror saracie ar putea-o alina.

Nimeni sa nu uite pe cei saraci, bolnavi si lipsiti. Asa dupa cum Sf. Vasile a infaptuit
trairea caritatii crestine, sa ne silim, fiecare dintre noi, dezbracati de egoism, de
patimi si lacomie sa venim in ajutorul fratilor lipsiti si nemangaiati, in masura
puterilor noastre.