Activitatea misionară a Sfântului Apostol Pavel

Marele Apostol al neamurilor şi-a desfăşurat activitatea misionară într-un mod

organizat şi de aceea roadele lui au vădit curând.
Unul din obiectivele principale ale evanghelizării sale a fost extinderea spre Nord
şi Vest. Pavel îşi alegea cu multă grijă oraşele mai importante ca loc de propovăduire,
pentru ca cei convertiţi din aceste oraşe să trimită Evanghelia zonelor înconjurătoare. Întâi
Pavel mergea la sinagogă iar când evreii îi deveneau ostili, el propovăduia păgânilor prin
case şi pieţe publice, căutând de multe ori persoane cu aceleaşi îndeletniciri. După ce
forma comunităţi le da spre conducere unui preot sau episcop, apoi o cerceta fie personal
cu alt prilej, fie prin intermediul unor ucenici sau prin epistole. Pavel dorea să predice în
provincii unde nu a mai predicat nimeni şi căuta să-şi facă înţeles cuvântul adaptându-se
la nivelul intelectual şi dispoziţia auditoriului, folosind adesea calea intuitivă. Când vedea
că prezenţa lui este aproape să stârnească revolte, el prefera să părăsească acel loc, pentru
a se linişti spiritele şi pentru a nu-i face să sufere pe creştinii de acolo1.
Asemeni Sfântului Apostol Petru şi activitatea Sfântului Apostol Pavel este întărită
de unele minuni, cum ar fi: "orbirea prin cuvânt a vrăjitorului din Pafos" (Fapte 13, 6- 12 )
"vindecarea unui olog din Listra" ( Fapte 14, 8- 18 ); "vindecă o demonizată din Filipi"
( Fapte 16, 16- 24 ); "un om din insula Malta, muşcat de o viperă" ( Fapte 28, 1- 6 );
"înviază pe tânărul Eutihie din Troa" ( Fapte 20, 7- 12 ).2
Sfântul Apostol Pavel este cel mai mare misionar al creştinismului, iar Biserica lui
Hristos îi datorează enorm. Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, mărturiseşte în secolul al
II-lea: "Nici eu nici altul asemenea mie, nu vor putea să calce pe urmele fericitului şi
slăvitului Pavel".
Activitatea Sfântului Apostol Pavel de răspândire a Evangheliei s-a desfăşurat în
trei călătorii misionare, desfăşurate în perioada anilor 45-58, călătorii desfăşurate fie
singur, fie însoţit de unii ucenici ai săi. Punctul de plecare în toate aceste călătorii a fost
de fiecare dată Antiohia.

1
Eugen Drăgoi, op. cit., p. 37-38
2
Idem, Viaţa şi minunile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Calaţi, 1995, p.
 a. Călătoria I (anii 45- 48)

Îndată după primirea botezului la Damasc şi retragerea sa în Arabia, el s-a dus la

Ierusalim, unde a fost aşezat în cercul Apostolilor de Barnaba, care era un creştin iudeu,
originar din insula Cipru. Deoarece este ameninţat de iudeii elenişti, Saul se retrage la
Cezareea Palestinei, iar apoi la Tars, de unde a fost chemat de Barnaba la Antiohia pentru
misiune între neamuri ( Fapte 9, 27- 30; 11, 25- 26 ).
Din Antiohia, Saul şi Barnaba merg apoi cu o colectă la Ierusalim, în timpul
foametei de sub împăratul Claudiu ( anii 41- 54 ), iar apoi se întorc la Antiohia, de unde
pornesc în prima călătorie misionară între anii 45-48, luând cu ei şi pe Ioan Marcu ( Fapte
13 şi 14 ).
Aceşti trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, spre insula Cipru, de
unde era Barnaba, pe care au străbătut-o de la Răsărit spre Apus. În oraşul Pafos, ei îl
convertesc pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele
căruia Saul s-a numit Pavel. Acest nume îl va purta Pavel până la sfârşitul vieţii: "Dar
Saul, care se numeşte şi Pavel, plin fiind de Duh Sfânt, s-a uitat ţintă la el" (Fapte 13,9).
Din Pafos, ei călătoresc pe mare spre nord-vest până la Perga Pamfiliei, de unde Ioan
Marcu s-a întors la Ierusalim, iar Pavel şi Barnaba au continuat călătoria în provinciile
Pisidia şi Licaonia, propovăduind noua credinţă în oraşele din aceste provincii.
La Listra, mulţimile îi socoteau zei şi au vrut să le aducă jertfe de animale. Aceştia
îl numeau pe Barnaba, Zeus, iar pe Pavel, Hermes, deoarece el era purtătorul cuvântului.
Vizitând apoi comunităţiile recent înfiinţate şi hirotonind preoţi pentru fiecare Biserică, se
întorc la Perga Pamfiliei şi de aici prin portul Atalia, ajung pe mare la Antiohia, în anul
48. Aici ei au vestit credincioşilor toate câte a făcut Dumnezeu cu ei şi cum a deschis
păgânilor uşa credinţei ( Fapte 13 şi 14 3).

b. Călătoria a II-a (anii 51-54)

În această călătorie Pavel pleacă numai cu Sila, în timp ce Barnaba şi vărul său,
Ioan Marcu, merg din nou în Cipru. De această dată ei merg pe uscat şi vizitează
comunităţile din Siria, Cilicia şi Licaonia. În oraşul Listra ei îl convertesc pe Timotei, care
3
Ioan Rămureanu, op. cit., p. 42-43.
i-a însoţit apoi în misiune. După ce au vizitat comunităţiile înfiinţate în prima călătorie ei
trec prin Galatia, Frigia şi Misihia şi ajung în Troa unde îl convertesc pe doctorul Luca.
Din Troa, iau cu ei şi pe Luca şi se îndreaptă spre Macedonia unde predică cu succes la
Filipi, înfiinţând aici prima comunitate europeană. Tot aici Pavel şi Sila sunt bătuţi cu bice
şi duşi la închisoare, dar au scăpat în mod minunat. De la Filipi trec prin oraşele
Macedoniei şi ajung la Tesalonic, unde au convertit în număr mare de prozeliţi greci şi
romani şi pe unii iudei. Provocându - se tulburare printre iudei, Pavel şi însoţitorii săi
pleacă la Bereea, iar apoi el singur merge pe mare la Atena.
În cetatea culturii elene, filozofii epicurei şi stoici care stăteau în Agora pentru a
mai auzi ceva nou, când l-au auzit pe Pavel vorbind în piaţă ziceau despre el că pare a fi
vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea (Fapte 19,18). L-au
luat apoi cu ei şi l-au dus înaintea Areopagului, unde Sfântul Pavel a ţinut o cuvântare
originală. Lăudând cucernicia atenienilor faţă de zei, care au ridicat în cetatea lor un altar
şi Dumnezeului celui necunoscut pe care îl cinstesc fără să-l cunoască, Pavel le spune că
Acesta este Dumnezeul pe care îl vesteşte lor( Fapte 17,23-25 ). După această cuvântare
Pavel a convertit la creştinism un număr mare de greci, printre care se afla şi Dionisie
Areopagitul, primul episcop al Atenei.
Marea majoritate a grecilor s-au arătat curioşi faţă de cele spuse de Pavel, dar l-
au luat în râs când le-a vorbit la sfârşit de învierea morţilor( Fapte 17,32 ).
Un succes şi mai mare a avut predica Apostolului Pavel la Corint, unde a lucrat
un an şi jumătate cu soţii iudeo-creştini Aquila şi Priscilla pe care i-a întâlnit aici în 52.
Sosesc apoi la Corint Sila şi Timotei pe care Pavel îi lăsase în Macedonia. În Corint Pavel
l-a convertit pe Grispus, mai marele sinagogii, şi pe alţi mulţi greci. Iudeii mânioşi pentru
succesul lui Pavel îl duc pe acesta în faţa proconsulului Ahaiei, care dând dovadă de tact
refuză însă să se amestece în disputele religioase ale iudeilor poruncindu-le să se întoarcă
la casele lor.
Din cauza agitaţiei iudeilor Pavel pleacă din Corint, luând cu el şi pe cei doi
soţi pe care îi lasă la Efes, unde făcea misiune creştină învăţatul iudeu alexandrin, Apollo.
Din Efes Pavel pleacă pe mare la Cezareea Palestinei şi apoi la Ierusalim, de sărbătoarea
Paştelui, de unde se întoarce apoi la Antiohia.( Fapte 18, 1-22 )4

4
Ibidem, p. 44-45.
 c. Călătoria a III-a (anii 54-58)

Plecând din Antiohia, centru misiunii sale, Apostolul Pavel şi însoţitorii săi
întreprind a treia călătorie misionară. Teologii sunt de acord că această călătorie a fost cea
mai importantă din activitatea Apostolului, pentru că perioada misiunii de pe coasta Mării
Egee a fost cea mai importantă din viaţa lui Pavel. Provincia Asia, foarte importantă
pentru Biserica de mai târziu, a fost evanghelizată iar în Grecia au fost fixate avanposturi
creştine5.
Pavel a vizitat mai întâi comunităţile creştine înfiinţate în Galatia şi Frigia, iar
apoi s-a oprit la Efes pentru doi ani şi jumătate. Aici Apostolul botează 12 ucenici de-ai
lui Ioan Botezătorul, punându-şi mâinile peste ei şi chemând puterea Duhului
Sfânt( Fapte 19, 3-6 ). Activitatea rodnică a lui Pavel provoacă şi o mare mişcare
împotriva creştinilor, la instigaţia argintarului Dimitrie, care şi-a văzut periclitată meseria
din cauza întinderii creştinismului şi a înlăturării cultului zeilor ( Fapte 19, 23-40 ). Tot
aici Pavel s-a luptat şi cu fiarele în circ(I Corinteni 15, 32 ).
În anul 57 Pavel părăseşte Efesul plecând în Macedonia, iar apoi la Corint,
unde a scris Epistola către Romani. De la Corint trecând iar prin Macedonia, a ajuns la
Troa şi Assus şi ocolind Efesul, unde a avut neplăceri din cauza răscoalei lui Dimitrie, s-a
oprit la Milet. Acolo a chemat prezbiterii din Efes, de care s-a despărţit cu duioşie pe
ţărmul mării, prevăzând că nu-i va mai vedea( Fapte 20, 1-38 ).
De la Milet pleacă pe mare la Tir şi Cezareea Palestinei şi apoi la Ierusalim,
în anul 58, ducând cu el colecta făcută în Grecia şi Macedonia pentru săracii din
Ierusalim( Fapte 21,1-17 ) 6.
Pentru Apostolul Pavel toate acestea au fost atât o vreme de triumf şi de
înfrângere, de proclamare a Evangheliei şi de confruntare cu ereziile ce ameninţau
Biserica, de bucurie şi frustrare, de activitate şi meditaţie în închisoare. Hristos cel înviat
a folosit toate aceste lucruri pentru a-l modela pe Pavel după chipul Său, pentru a
transmite prin el Bisericii Cuvântul Său7.

5
Radu Diac, op. cit., p. 61.
6
Ioan rămureanu, op. cit., p. 45-46.
7
Radu Diac, op. cit., p. 61-62.
 4. Activitatea de după călătoriile misionare

După călătoriile sale misionare, cunoscând ura iudeilor faţă de Pavel, Iacob
cel Mic, îi cere să îndeplinească un act prevăzut de legea mozaică şi el suportă pre ţul
pentru curăţirea unor nazirei ce şi-au ras capul. Când era să se îndeplinească cele şapte
zile de curăţire, în templu, este recunoscut de iudeii din Asia şi arestat. El este scos din
mâna iudeilor şi închis în turnul Antonia de comandantul gărzii romane, Claudius Lysias.
Ioan Marcu află o conspiraţie pusă la cale de 40 de iudei contra vieţii lui Pavel şi o
comunică comandantului. Astfel acesta îl trimite noaptea pe Pavel sub escortă puternică
la Cezareea Palestinei unde este ţinut în închisoare doi ani( 58 - 60 ) de către procuratorul
Felix cu speranţa de a obţine de la Pavel o sumă de bani.
Iudeii din Ierusalim îl urmăresc însă şi acolo. Pavel se apără în faţa noului
procurator, a regelui Irod Agripa II şi doreşte să fie judecat la Roma, în calitatea sa de
cetăţean roman( Fapte 21, 21-40 ). Drumul la Roma s-a făcut pe mare, pe timp de toamnă
şi iarnă, în anul 60, fiind însoţit de Aristarh, macedonean din Tesalonic. În drumul lor au
întâmpinat ameninţările furtunilor şi a valurilor mării şi au suferit chir şi un naufragiu în
insula Malta, ajungând doar până la Puteoli, în Italia, în primăvara anului 61. De aici au
mers pe jos până la Roma, acolo fiind întâmpinat de creştini, a căror prezenţă l-a bucurat
foarte mult. Prezenţa creştinilor la Roma este mărturie că aici creştinismul pătrunsese în
imperiu înainte ca Apostolii Petru şi Pavel să fi fost aici. În Roma Pavel s-a aflat într-o
detenţie uşoară, fiind închis într-o casă păzită de un soldat roman şi avea libertatea de a
primi pe oricine. Astfel el a propovăduit şi întărit creştinismul timp de doi ani(61-63 )în
capitala imperiului roman. Prin predica sa, noua credinţă a pătruns chir şi printre slujitorii
palatului imperial:"Vă îmbrăţişează pe voi toţi creştinii, mai ales cei din casa
cezarului"(Filipeni 4, 22). În anul 63 Pavel este eliberat din prima sa captivitate la
Roma8.
După Faptele Apostolilor care se termină cu anul 63, din epistolele scrise de Pavel
la Roma şi din alte ştiri, rezultă că după eliberarea sa din anul 63, el a plecat în noi
călătorii misionare în răsărit, în insula Creta unde a pus episcop pe Tit, la Efes unde a pus
episcop pe Timotei, în Grecia, în Epir, întărind comunităţile înfiinţate. Se pare că el ar fi
ajuns până în Spania, cum dorea, fapt afirmat de Sfântul Clement Romanul în prima sa

8
Marie Francoise Baslez, op. cit., p. 228-229.
Epistolă către Corinteni, scrisă în anul 96. Se crede însă că Apostolul neamurilor s-a dus
din nou la Roma, unde a suferit şi a doua închisoare, din care nu a mai scăpat şi a adormit
în Domnul ca martir sub împăratul Nero9.

9
Ioan Rămureanu, op. cit., p. 46-47.