Avraam primise, fără să mai pună la îndoială, făgăduința unui fiu, dar el n-a așteptat ca

Dumnezeu să împlinească cuvântul Său, la timpul și în modul cuvenit. A fost îngăduită o

amânare, pentru a pune la probă credința sa în puterea lui Dumnezeu; el însă n-a reușit să treacă
cu bine încercarea. Gândind că este imposibil pentru ea să aibă un copil la vârsta ei înaintată,
Sarra a dat ideea - ca un plan prin care scopul divin putea fi realizat - ca una dintre roabele ei să
fie luată de Avraam ca a doua soție a sa. Poligamia devenise așa de răspândită, încât încetase a
mai fi privită ca păcat, deși aceasta nu însemna că ea nu mai era o violare a Legii lui Dumnezeu,
ci că era fatală sfințeniei și păcii în relațiile familiale. Urmarea căsătoriei lui Avraam cu Agar a
fost nefericită atât pentru propria sa familie, cât și pentru generațiile următoare.1
Măgulită de onoarea noii sale poziții, ca soție a lui Avraam, și nădăjduind să fie mama
unei mari națiuni care să coboare din ea, Agar a devenit mândră și îndrăzneață, tratând-o cu
dispreț pe stăpâna ei. O gelozie mută a tulburat pacea unui cămin fericit cândva. Obligat să
asculte plângerile fiecăreia, Avraam s-a străduit zadarnic să restabilească armonia. Deși Avraam
s-a căsătorit cu Agar la cererea insistentă a Sarei, acum aceasta îi reproșa ca unuia care era
vinovat. Ea dorea să o izgonească pe rivala ei. Dar Avraam a refuzat să fie de acord cu dorința ei;
Agar urma să fie mama fiului său, pe care îl dorea atât de mult, fiul făgăduinței. Ea era totuși
roaba Sarei și el o lăsă mai departe sub porunca stăpânei ei. Spiritul irascibil al lui Agar nu putea
să se mai supună asprimii pe care obrăznicia ei a provocat-o - când „Sarrai s-a purtat rău cu ea”
Agar a fugit de ea” (Fac.16,6).
Ea a fugit în pustie si, pe când se odihnea lângă un izvor de apă, singură și fără prieteni,
a întâmpinat-o un înger al Domnului, în chip omenesc, adresându-i-se: „Agar, roaba Sarei”;
pentru a-i aminti de poziția și de datoria ei, el îi spuse: „Întoarce-te la stăpâna ta, și supune-te sub
mâna ei” (vers.8). Și totuși, o dată cu mustrarea, erau amestecate și cuvinte de mângâiere:
„Domnul a auzit mâhnirea ta”„ „Îți voi înmulți foarte mult sămânța, și ea va fi atât de multă la
număr, că nu va putea fi numărată” (vers.10). și ca o veșnică aducere aminte a milei Sale, i s-a
spus să-l numească pe fiul ei Ismael - „Domnul aude”.
Când Avraam a ajuns la vârsta de aproape o sută de ani, i-a fost repetată făgăduința unui
fiu, cu asigurarea că viitorul moștenitor va fi fiul Sarei.2 Avraam însă n-a înțeles încă făgăduința
și mintea lui s-a îndreptat imediat spre Ismael, agățându-se de credința că prin el planul cel
milostiv al lui Dumnezeu avea să fie realizat. În iubirea sa fată de fiul său el exclamă: „Să
trăiască Ismail înaintea Ta!” (Fac.17,18). Din nou făgăduința i-a fost dată în cuvinte ce nu puteau
fi înțelese greșit: „Cu adevărat nevastă-ta Sarra îți va naște un fiu; si-i vei pune numele Isaac. Eu

1
prof. A. P. Lopuhin, Istoria biblică. Vechiul Testament, trad. din lb. rusă de Nicodim, patriarhul, Tipogr. Cărţilor
bisericeşti, Bucureşti, 1944, p. 584, (tomul I, ediţie ilustrată, colecţia Ogorul Domnului, vol. XXX)
2
V. P(relipcean), Protopop dr. Nicolae Neaga, profesor la Academia Teologică „Andreiană”, Facerea. Text şi scurte
note explicative, Sibiu, 1945, p. 100.

1
voi încheia legământul Meu cu el”. Totuși, Dumnezeu n-a fost neatent fată de rugăciunea tatălui.
„Dar cu privire la Ismael”, spuse El, „te-am ascultat: Iată, îl voi binecuvânta” voi face din el un
neam mare” (Fac.17,18-20).
Dar iată în fine sosi vremea, când trebuia să se împlinească marea făgăduinţă, primită de
Avraam de la Dumnezeu. Avraam avea 100 de ani și Sarra 90, când ei se aflau se pare în Virsavia
și li se născu fiul demult dorit. După rânduială el fu circumcis în ziua a opta şi i se dădu numele
deja de mai înainte menit pentru dânsul. Acest nume de obicei s-a admis a se rosti Isaac, potrivit
cu traducerile greacă și latină, deşi în alte locuri el se rosteşte Iitşac; dar oricum s-ar pronunţa,
după etimologia sa el se află în legătură cu sensul „râs”, care se și arată în trei rânduri. Când
pentru prima oară s-a făcut prezicerea despre asta lui Avraam (XVII), el râse de entuziasm şi de
uimirea de bucurie, că el și bătrâna sa femeie mai pot fi părinţi ai unui fiu, întru care se vor
binecuvânta toate seminţiile pământului.3 „Avraam, părintele nostru, a fost bucuros să vadă ziua
Mea, şi a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan, VIII, 56). După aceea, când Sarra a auzit cum îngerii,
vorbeau despre fiul ce avea să se nască de către dânsa (XVIII), ea de asemenea a râs dintr-un
sentiment amestecat de îndoială şi de bucurie; și când în fine se împlini înseşi făgăduinţa și
pruncul a fost primit în testamentul cu Domnul, ea, asemenea Preasfintei Fecioarei Măria, a rostit
cântarea de recunoştinţă, şi, aluzie făcând la numele dumnezeiește dat, exclamă cu entuziasm;
„râs mi-a făcut mie Dumnezeu; oricine va auzi de mine, va râde. Cine ar fi zis lui Avraam: Sarra
va nutri prunci la sân?4 Căci la bătrânețea lui eu am născut fiu”. Numele acesta a căpătat o
deosebită însemnare nu numai în vederea împrejurărilor premergătoare, ci și ca urmare a acestei
dispoziţiuni vesele și bucuroase a părinţilor, şi mai ales din cauza caracterului lui preînchipuitor,
ca prevestind pe Mesia, bucuria a tot pământul, și unealtă a binecuvântării făgăduite, care trebuia
să lumineze lumea cea întunecată prin elanul de bucurie al împăcării cu Dumnezeu. După două
mii de ani, în acelaşi ţinut al Iudeei şi în acelaşi spirit Preasfânta Mamă a lui Iisus Hristos a
cântat solemn imnul său de triumf: „Măreşte suflete al meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu
de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale, căci iată de acum mă vor
ferici toate neamurile; şi a luat pe Israil, sluga Sa, aducându-şi aminte de milă, cum a grăit
părinţilor noștri, lui Avraam și seminției lui până în veac” (Luca, I, 46-55).
Naşterea unui moştenitor legal schimbă cu totul situaţia lui Ismail. Până acum în curgere
de treisprezece ani sau mai mult, acesta se considera moştenitorul direct al tatălui său. Educat în
pustie, petrecându-şi viaţa cu păstorii asprii care păşteau numeroasele turme ale patriarhului,
împărtăşind primejdiile cu dânşii, ca moştenitor direct, el cu anii devenise om poruncitor din fire
și nerăbdător în dorinţele sale. Mama lui fără îndoială îl susţinea în nădejdi ambiţioase şi nu
3
Ioan Ionescu, Religiunea Patriarhilor în Vechiul Testament, Instit. de arte grafice „Eminescu”, Bucureşti, (licenţă),
1905, p. 72
4
pr. drd. Ioan Buga, Personalitatea patriarhului Avraam oglindită în Epistolele Sf. Ap. Pavel, ST 34/1978, p. 204.

2
înfrâna pretenţiile lui orgolioase. De aici se înţelege, cu ce neplăcere a trebuit el să suporte
deziluzia în nădejdile sale și schimbarea fără de veste şi pogorârea sa în stare inferioară şi
dependenta.5 La înțărcarea lui Isaac de la sânul mamei sale, el îşi exprimă sentimentele sale
muşcătoare, obraznic şi cu cruzime. Cu această ocazie, după obicei, s-a dat un mare prânz;
anume la care etate copilul se înțărca de la sânul. mamei sale, aceasta depindea de împrejurări.
Mama celor şapte fii, ucişi de Antioh (II Macab. VII, 27), zicea, că ea i-a alăptat la sân timp de
trei ani; şi se prea poate, ca Isaac să fi fost anume în această etate, când se petrecu acest
eveniment. Văzând onorurile deosebite, arătate acestui copil şi comparându-le cu deziluzia sa
proprie, Ismail, despre care nici nu se pomeneşte în istorisire după nume, n-a putut să se
stăpânească de a-şi arăta nemulţămirea sa prin sarcasme și luări în râs. Ap. Pa vel spune (Gal. IV,
29): prigonea pe moştenitorul duhovnicesc. Mama lui nu numai nu se silea să înfrâneze
îndrăzneală lui, ci, din potrivă, îl susţinea în taină, ceea ce negreşit n-a putut rămânea multă
vreme neobservat de ochiul râvnitor al Sarrei.6
Nașterea lui Isaac, aducând după o viață întreagă de așteptare împlinirea celor mai
scumpe dorințe ale lor, a umplut corturile lui Avraam și Sarei de bucurie. Pentru Agar însă, acest
eveniment a însemnat prăbușirea celor mai plăcute ambiții pe care ea le-a cultivat. Ismael, acum
un tânăr, fusese considerat de toți cei din tabără ca moștenitorul averii lui Avraam și moștenitor
al făgăduințelor făcute urmașilor săi. Acum, dintr-o dată el a fost dat la o parte; si, în
dezamăgirea lor, mama și fiul îl urau pe copilul Sarei. Bucuria generală n-a făcut decât să
mărească gelozia lor până într-atât, încât Ismael a îndrăznit să-si bată joc în mod deschis de
moștenitorul făgăduinței lui Dumnezeu. Sarra a văzut în pornirea răzvrătită a lui Ismael un izvor
continuu de discordie și a apelat la Avraam, insistând ca Agar și Ismael să fie alungați din tabără.
Patriarhul se afla într-o mare încurcătură. Cum să-l izgonească pe Ismael, fiul său, pe care încă îl
iubea foarte mult? În frământarea sa, el a apelat la sfatul divin. Domnul, printr-un înger sfânt, îl
sfătui să împlinească dorința Sarei; iubirea sa pentru Ismael sau Agar nu trebuia să constituie o
piedică, căci numai astfel putea restabili armonia și fericirea familiei sale. Îngerul i-a dat
făgăduința consolatoare că, deși despărțit de casa tatălui său, Ismael nu avea să fie uitat de
Dumnezeu; viața lui avea să fie ocrotită și avea să devină tatăl unei mari națiuni. Avraam a
ascultat de cuvintele îngerului, dar nu fără o mare suferință a făcut el acest lucru. Inima tatălui a
fost cuprinsă de o durere nespusă când izgoni pe Agar și pe fiul său.
Toată marea bogăţie de bunuri duhovniceşti şi materiale, pe care o poseda Avraam, trecu
de la dânsul la singurul său moştenitor adevărat și legal Isaac. Şi acesta, ca succesor direct al
5
prot. prof. dr. Nicolae Neaga, Istoria timpurilor vechiotestamentare. Epoca patriarhului Avraam, MA 34/1957, p.
193.
6
dr. Grigorie T. Marcu, Protopop dr. Nicolae Neaga, profesor la Academia Teologică „Andreiană”, Facerea. Text şi
scurte note explicative, „Seria Teologică” nr. 32, Sibiu, Tipogr. Arhidiecezană, 1945, în Revista Teologică 11-
12/1945, p. 256.

3
marelui patriarh, concentrează în persoana sa întregul mers mai departe al istoriei Vechiului
Testament, care se distinge în cursul său prin înseşi aceleaşi acţiuni providenţiale din partea lui
Dumnezeu, prin care s-a distins și viaţa lui Avraam. Ca purtător și moştenitori la celor mai bune
făgăduinţe, Isaac a trebuit prin necesitate să fie tot aşa de străin de lumea păgână înconjurătoare,
cum a fost şi Avraam. Aceasta o simțea bine însuşi Avraam și de aceea el încă în viață fiind, a
luat toate măsurile, ca să păstreze această independenţă duhovnicească a lui Isaac. In sufletul lui
Avraam. Deja demult se întărise convingerea în două privinţe: şi anume, că Isaac nici într-un caz
nu trebuie să-şi ia soţie din mediul cananeu înconjurător, nu trebuie să intre în legătură cu aceia,
cari în urmă trebuiau să fie lipsiţi de proprietatea pământului ocupat de ei, și pe de altă parte, că
Domnul, care aşa de adesea s-a arătat Dumnezeu credincios, din ascultarea de care el acum a
renunţat la legătura ce se putea părea avantajoasă în cel mai înalt grad, însuşi va găsi soţie
potrivită pentru Isaac. Aceste două convingeri hotărâră felul de a lucra mai departe al lui Avraam,
și el, cum se ştie deja, peste trei ani după moartea Sarrei păşi la realizarea primei din dorinţele
sale, şi anume a unei căsătorii cuviincioase a lui Isaac.7
Isaac, fiul făgăduinţei, i-a fost dăruit lui Avraam de către Sarra, tocmai la bătrâneţe,
când Avraam avea o sută de ani.
Deşi a fost născut prin făgăduinţă, Isaac nu s-a remarcat prin însuşiri deosebite, nici în
copilărie şi nici la maturitate ; dar el a fost îngăduit să se nască pentru a fi un tip, în el fiind
concentrate pentru un timp toate bogăţiile harului divin.
Numele Isaac înseamnă „fiul râsului”, deşi această semnificaţie a numelui i se potriveşte
mai puţin liniştitului Isaac, care era un copil paşnic. Se pare că acest nume este, mai degrabă , în
legătură cu împrejurările în care Isaac este făgăduit. Atât Avraam cât și Sarra, atunci când îngerul
Domnului a vestit făgăduinţa naşterii lui Isaac, au râs.8
O altă semnificaţie a numelui Isaac este „vesel” sau „cel voios”. Isaac tipifica pe
Hristos, « vestea de mare bucurie pentru tot norodul », spusă de către înger la naşterea lui Isus.
După cum Isaac nu era un om de lume, căruia să-i placă distracţiile și divertismentul, tot
aşa a fost şi Isus, antitipul lui Isaac, şi tot aşa este și Biserica.
Fratele lui Isaac, Ismael, mai mare ca el cu paisprezece ani, avea o altă fire. Se pare că
Ismael i-a făcut necazuri lui Isaac, iar Sarra îi cere lui Avraam să izgonească pe roaba Agar şi pe
fiul ei. Sarra ştia de făgăduinţa lui Dumnezeu făcută lui Avraam : « Cu adevărat, nevastă-ta

7
prof. dr. Nicolae Neaga, Facerea - text şi scurte note explicative, Tipogr. Arhidiecezană, Sibiu, 1945, (Seria
teologică, nr. 32), p. 105
8
Constantin Rusescu, Studiu asupra Cărţei Pentateucul. Cartea I. Facerea, urmat de textul original ebraic cu o
traducere literară în românește şi o analiză gramaticală şi in fine parafrasa chaldaică, versiunea syriană, versiunea
samariteană şi versiunea arabă, pentru folosul studenţilor in teologie şi mai ales al candidaţilor la doctorat , Tipogr.
Kalber, Bucureşti, 1908, p. 245.

4
Sarra îţi va naşte un fiu ; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un
legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. » (Genesa 17 :19).
Toate aceste evenimente pe care nici Avraam nu le-a putut înţelege la timpul acela, au
fost nişte tipuri, tablouri pictate cu măiestrie de către Dumnezeu, pentru a reprezenta cât mai
fidel realitatea de mai târziu.
Ap. Pavel scrie Galatenilor că Agar şi fiul ei Ismael reprezentau legământul Legii, iar
Sarra cu fiul ei Isaac reprezintă legământul Avraamic.9
La prima venire a Domnului, clasa Ismael persecuta pe clasa Isaac. Dar a venit vremea
când Isus pune capăt legământului Legii. « Căci Hristos este sfârşitul Legii... » (Rom. 10 :4).
Evreii aflându-se sub acest legământ au pierdut favoarea lui Dumnezeu şi astfel au fost
împrăştiaţi printre neamuri.
Atât Simon Petru și Iacov , la primul consiliu al apostolilor de la Ierusalim, cât şi ap.
Pavel mai târziu, vorbesc despre faptul că harul Domnului Isus se va întoarce la Israel.
Cortul lui David va fi ridicat din prăbuşirea lui (F.A 15 :6) și atunci tot Israelul va fi
mântuit, (Rom. 11 :25,26).
Un alt argument valoros în această chestiune îl găsim în cartea Ezechiel cap. 37.
Când Isaac a ajuns la vârsta de 40 ani, Avraam i-a căutat o soţie. Nu era obiceiul ca
părintele să i-a o soţie fiului său, dar cazul acesta a fost unul special.10
După cum Isaac este tipul lui Hristos, tot aşa Sarra este tipul Bisericii. Avraam a trimis
pe servul său să îi aducă mireasă lui Isaac. Tot aşa Tatăl ceresc trimite Duhul Sfânt ca să-i aducă
Mireasă lui Hristos.
« Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl. » (Ioan 6 :44).
După cum Avraam a interzis fiului său să-şi ia soţie dintre fetele Canaaniţilor, tot aşa cei
ce doresc să facă parte din Mireasa lui Hristos, trebuie să îndeplinească unele condiţii.
Ei nu trebuie să facă parte din lume, ci din casa credinţei. Toţi păcătoşii sunt chemaţi la
pocăinţă, dar numai cei care mor faţă de nădejdile lor pământeşti , vor putea intra în nădejdile
cereşti şi vor fi Mireasa lui Hristos.
Călătoria făcută de Rebeca și însoţitoarele ei până la casa lui Isaac reprezintă toate
necazurile și adâncimile de suferinţe individuale pe care le întâlnim în drumul spre casa Mirelui
nostru ceresc.
La fel, această călătorie reprezintă experienţele întregii Biserici, trecând prin pustiul
acestei lumi spre munţii cereşti, unde va fi întâmpinată de Mirele ei.

9
Ion Dragoslav, Facerea lumii, Ed. Librăriei Socec & co., Bucureşti, 1908, p. 200.
10
pr. prof. dr. Toma Gherasimescu, Facerea lumii din punct de vedere filozofic, ştiinţific şi biblic, Ed. „Mărgăritarele
lumii”, Bucureşti, f.a., (ed. a III-a), p. 25.

5
 Aşa cum Isaac a ieşit în câmp să întâmpine pe Rebeca, tot aşa Domnul nostru ne va
întâmpina în văzduh.11

11
pr. Al. N. Constantinescu, Facerea (exegeză biblică), în revista Glasul Bisericii, 9-10/1973, p. 356.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
2002.
2. Buga, pr. drd. Ioan, Personalitatea patriarhului Avraam oglindită în Epistolele Sf. Ap.
Pavel, ST 34/1978.
3. Constantinescu, pr. Al. N., Facerea (exegeză biblică), în revista Glasul Bisericii, 9-
10/1973.
4. Dragoslav, Ion, Facerea lumii, Ed. Librăriei Socec & co., Bucureşti, 1908.
5. Gherasimescu, pr. prof. dr. Toma, Facerea lumii din punct de vedere filozofic, ştiinţific şi
biblic, Ed. „Mărgăritarele lumii”, Bucureşti, f.a., (ed. a III-a).
6. Ionescu, Ioan, Religiunea Patriarhilor în Vechiul Testament, Instit. de arte grafice
„Eminescu”, Bucureşti, (licenţă), 1905.
7. Lopuhin, prof. A. P., Istoria biblică. Vechiul Testament, trad. din lb. rusă de Nicodim,
patriarhul, Tipogr. Cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1944, (tomul I, ediţie ilustrată, colecţia
Ogorul Domnului, vol. XXX)
8. Marcu, dr. Grigorie T., Protopop dr. Nicolae Neaga, profesor la Academia Teologică
„Andreiană”, Facerea. Text şi scurte note explicative, „Seria Teologică” nr. 32, Sibiu,
Tipogr. Arhidiecezană, 1945, în Revista Teologică 11-12/1945.
9. Neaga, prof. dr. Nicolae, Facerea - text şi scurte note explicative, Tipogr. Arhidiecezană,
Sibiu, 1945, (Seria teologică, nr. 32)
10. Neaga, prot. prof. dr. Nicolae, Istoria timpurilor vechiotestamentare. Epoca patriarhului
Avraam, MA 34/1957.
11. P(relipcean), V., Protopop dr. Nicolae Neaga, profesor la Academia Teologică „Andreiană”,
Facerea. Text şi scurte note explicative, Sibiu, 1945.
12. Rusescu, Constantin, Studiu asupra Cărţei Pentateucul. Cartea I. Facerea, urmat de textul
original ebraic cu o traducere literară în românește şi o analiză gramaticală şi in fine
parafrasa chaldaică, versiunea syriană, versiunea samariteană şi versiunea arabă, pentru
folosul studenţilor in teologie şi mai ales al candidaţilor la doctorat, Tipogr. Kalber,
Bucureşti, 1908.