TAINA SFINTEI EUHARISTII

Cuvântul “euharistie” vine din limba greacă și înseamnă “mulțumire”.

Este Taina prin care, sub forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu
Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor la
Sf. Liturghie. Este cea mai importantă dintre Taine, în sensul că, dacă prin
celelalte Taine creștinul primeşte harul divin într-un sens limitat, mai insesizabil,
prin Sf. Împărtăşanie primeşte însuşi Izvorul harului. Alte denumiri ale acestei
Sf. Taine mai sunt: Euharistia, Cina Domnului, Frângerea pâinii, Cuminecătura,
Împărtăşania.
Instituirea
A fost întemeiată la Cina cea de Taină prin cuvintele: “Luaţi mâncaţi,
acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu... (Matei
26, 27) şi prin cuvintele „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”(Luca 22, 19)
Materia
Este pâinea din grâu curat, dospit şi vinul natural, de struguri.
Momentul prefacerii darurilor este epicleza (“frângere” sau “prefacere””), adică
rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt peste darurile euharistice, care începe cu
cuvintele “Încă aducem Ție această slujbă duhovnicească...” şi se continuă cu “Şi
fă, adică, pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău, iar ce este în paharul acesta
cinstit sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Sf. Euharistie are trei aspecte: de Taină, de jertfă şi de comemorare (anamneză).
Aspectul de Taină este evidenţiat prin cuvintele de instituire: “Luaţi, mâncaţi,
acesta este Trupul Meu... acesta este Sângele Meu...”
Aspectul de jertfă, sacrificiul real, se manifestă prin cuvintele “se frânge, se varsă,
se dă”. Sub acest aspect, Sf. Euharistie nesângeroasă se identifică, în esenţă, cu
jertfa pe Cruce.
Aspectul comemorativ, anamnetic, se constată din cuvintele Mântuitorului:
“Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19) şi ale Sf. Pavel: “Căci,
ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta moartea
Domnului vestiți...” (1 Corinteni 11, 26).
Săvârşitorul este episcopul sau preotul, ca urmaşi ai Sf. Apostoli care au primit
permisiunea de a o săvârși. prin cuvintele: “Aceasta s-o faceți întru pomenirea
Mea”.
Primitorii sunt membrii Bisericii care s-au pregătit prin Taina Sfintei
Spovedanii. Nu pot primi Sf. Împărtăşanie creștinii neortodocşi chiar spovediți,
pentru că primirea Împărtăşaniei este identică cu mărturisirea completă de
credinţă faţă de Dumnezeu. Deci: practica infercomuniunii, a împărtăşirii unor
creştini în cadrul altor culte nu poate fi accceptată de Biserica Ortodoxă pentru că
Împărtăşania este culmea şi expresia deplinătăţii, integrității de credinţă. Oriunde
ar lipsi ceva din această integritate, e o nedeplinătate de credinţă şi nu poate fi
vorba de împărtăşanie sau comuniune.
Biserica recomandă o împărtăşire frecventă, pentru sporul duhovnicesc și
constant şi cere Împărtăşirea minimă în cele patru posturi. Biserica Ortodoxă
împărtăşeşte pe membrii ei de mici, îndată după botez. Catolicii şi protestanții
începând din secolul XII, împărtăşesc numai după confirmare.
Efectele împărtăşirii sunt:
a. unirea reală cu Hristos, conform promisiunii Lui: “Cel ce mănâncă trupul Meu
şi bea sângele Meu petrece întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56).
b. curățirea de păcate şi progresul în viaţa spirituală, conform formulei de
împărtăşire: “Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu... spre iertarea păcatelor și
viaţa de veci”.
c. făgăduinţa Învierii şi a vieţii de veci: “Cel ce va mânca din pâinea aceasta nu
va muri în veci”.
Desigur că, pentru cei ce se împărtășesc cu nevrednicie, efectul este osânda, cf.
Sf. Ap. Pavel: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu
nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul și sângele Domnului. Căci cel ce mănâncă
și bea din pahar cu nevrednicie, osândâ mânânca și bea, nesocotind trupul
Domnului” (1 Cor. 11, 27-29).

Consecințele dogmatice
Din prezenţa reală a Mântuitorului în Sf. Euharistie decurg următoarele,
consecințe dogmatice:
a. după prefacere sau epicleză, Sf. Euharistii i Se cuvine aceeaşi închinare ca
persoanei Mântuitorului însuși.
b. prin împărtăşirea cu Sf. Euharistie ne împărtăşim şi cu dumnezeirea Sa, datorită
faptului că ne împărtăşim de o persoană, de un subiect comun celor două firi, şi
nu de o fire separată.
c. după prefacere, în fiecare părticică euharistică se află Iisus Hristos întreg.
d. Sf. Euharistie este identică simultan, indiferent de spaţiu şi timp, cu Iisus
Hristos din cer.
e. elementele euharistice rămân Trupul și Sângele Domnului atât timp cât
durează, şi nu numai în timpul împărtăşirii. De aceea, neconsumarea sau
nepăstrarea lor corespunzătoare constituie sacrilegiu, care poate aduce preotului
caterisirea.

Deosebiri confesionale
Doctrina romano-catolică. Catolicii întrebuințează la împărtăşanie în locul
pâinii dospite, pâine nedospită, azima (ostia). Această inovaţie s-a generalizat la
ei în sec. XI. Temeiul folosirii azimei este concepția că la Cina cea de Taină.
Mântuitorul a serbat Paştile odată cu evreii, care foloseau azima.
Răspunsul ortodox este că Sf. Evanghelii numesc pâinea întrebuințată de
Mântuitorul la Cină “artos” = pâine dospită şi nu “azimon” = azimă.
Evanghelistul Ioan arată că Mântuitorul a serbat Paştile Sale înainte de Paştele
iudeilor (cf. Ioan 13, 1) şi că după ce evreii au adus pe Iisus Hristos la Pilat. n-au
intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştile (cf. Ioan 18, 28),
dovadă că iudeii încă nu-şi prăznuiseră Paştile. Prin urmare: Mântuitorul nu a
serbat Paştile iudeilor, ci un Paşte deosebit, întemeiat de El.
În privinţa prefacerii, catolicii cred că pâinea şi vinul se prefac în timpul
rostirii cuvintelor anamnetice: “Luaţi, mâncaţi... Beţi dintru acesta toți...” şi nu în
timpul epiclezei, a invocării Duhului Sfânt, pe care au şi eliminat-o din liturghia
lor.
Răspunsul ortodox: în momentul în care Mântuitorul a rostit cuvintele
respective, El nu avea în mâinile sale pâinea şi vinul, ci Trupul şi Sângele Său,
deci elementele euharistice fuseseră prefăcute prin rugăciunea de mulțumire şi
binecuvântare, rostită înainte. Dovada prefacerii în timpul epiclezei, o aflăm şi în
documentul apostolic de la începutul sec. II numit “Didahia celor 12 Apostoli”,
precum și în liturghiile vechi apusene, în care epicleza se afla după cuvintele de
instituire.
O altă inovaţie a catolicilor este împărtăşirea laicilor numai cu ostia, fără
sângele Domnului, fără potir, justificată prin teoria concomitenţei, că adică
Sângele este subânţeles în Trup.
Răspunsul ortodox: practica este nejustificată, este numai o supra-estimare
a clericilor faţă de laici, căci altfel clericii nu s-ar împărtăși separat şi din potir.
Iar împărtăşirea din potir este atestată biblic. de Sf. Ap. Pavel: “Paharul
binecuvântării nu este oare împărtăşirea cu Sângele lui Hristos?” (1 Corinteni 10.
16)
Doctrina protestantă
Toate confesiunile protestante acceptă şi subliniază numai caracterul
comemorativ, anamnetic, al Sf. Euharistii.
În ce priveşte prezenţa reală a Sângelui şi Trupului Domnului în elementele
Sf. Împărtășanii, există mai multe concepții protestante. Astfel. Martin Luther a
subliniat totdeauna, cu insistenţă, prezenţa reală a Sângelui şi Trupului Domnului,
explicată de el prin teoria impanaţiei, adică Hristos se află real “în pâine, cu pâine,
sub pâine”. Această înțelegere o au şi astăzi luteranii. Ulrich Zwingli, cel mai
extremist reformator afirma că Hristos nu e prezent deloc în elementele
euharistice nici material, nici spiritual. Împărtăşania fiind un simplu act
comemorativ. Cuvintele: “acesta este trupul Meu” trebuie înțelese, după el,
“acesta este simbolul trupului Meu”.
Jean Calvin, întemeietorul protestantismului reformat, afirmă o împărtăşire
reală cu Hristos, dar numai spirituală nu şi materială, şi numai celor predestinaţi,
buni. Elementele euharistice sunt numai materie simplă până în secunda
împărtăşirii. În momentul când se împărtăşeşte un predestinat, Dumnezeu face o
minune şi transformă elementele în trupul şi sângele Domnului în gura celui care
se împărtăşeşte. Când se împărtășește un păcătos, elementele euharistice rămân
pâine şi vin.
Neoprotestanţii au preluat concepţia lui Zwingli şi anume că pâinea și vinul
simbolizează trupul şi sângele Domnului, fiind de fapt elemente naturale simple.
și caută să dovedească acest lucru prin versetul de la Marcu 14, 25: “Adevăr
grăiesc vouă, de acum nu voi mai bea din rodul viței. până în ziua în care îl voi
bea nou, în Împărăţia lui Dumnezeu”. Prin urmare, zic ei, Mântuitorul a băut la
Cina cea de Taină vin simplu.
Răspunsul ortodox este că sensul exact al textului biblic de la Marcu 14,
25 se află în textul de la Luca 22, 20: “Asemenea și paharul după ce au cinat
zicând: Acest pahar este Legea cea nouă...”. De aici se vede limpede că Sfânta
Împărtășanie a fost instituită după ce au cinat. după ce au băut cel puţin un pahar
de vin simplu, natural. Prin urmare la Marcu 14, 25 e vorba de primul pahar, cu
vin natural, iar la Luca 22, 17-20 şi Matei 20, 19, la instituirea Sf. Împărtășanii,
este vorba de vinul euharistic, preschimbat, folosit după ce mâncaseră şi băuseră
ceva.
Dar prezenţa reală a lui Hristos în Împărtășanie și prefacerea reală a
elementelor euharistice precum şi folosirea sensului literal de Mântuitorul, iar nu
metaforic sau alegoric, ne-o impun mai ales textele biblice de la Ioan 6, 50, şi I
Corinteni 11, 25. La Ioan 6, 50 Mântuitorul a afirmat: “Eu sunt pâinea cea vie
care s-a pogorât din cer”. Toţi ascultătorii au înţeles afirmaţia în sens real. fizic,
literal, pentru că s-au scandalizat zicând: “Cum poate Acesta să ne dea trupul Său
ca să-l mâncăm?”, iar Mântuitorul nu le-a contrazis înțelegerea, ci şi-a întărit mai
mult afirmația prin cuvintele: “De nu veţi mânca trupul Fiului Domnului şi nu
veţi bea sângele Lui nu veţi avea viață în voi” (Ioan 6, 53).
Toţi protestanții nu recunosc Sf. Euharistii decât, numai caracterul
comemorativ şi neagă caracterul de jertfă, spunând că Hristos s-a adus o singură
dată, pentru totdeauna, jertfă şi nu este necesară o actualizare a acestei jertfe,
pentru că mântuirea s-a realizat istoric, odată pentru totdeauna. Este necesar
numai ca prin credință fiecare să-şi însuşească această mântuire. Ei se bazează pe
textele de la Evrei 10, 14 şi mai ales Evrei 9. 28 unde se spune: “Aşa şi Hristos,
s-a adus pe Sine jertfă odată, ca să ridice păcatul multora. “Dar aceste texte arată
numai faptul că jertfa Mântuitorului este unica prin care se săvârşeşte mântuirea
obiectivă a lumii, odată pentru totdeauna, şi nu exclude actualizarea ei în cadrul
mântuirii subiective. Ei uită că actualizarea jertfei de pe Golgota pe care o face
Biserica prin Sf. Euharistie nu este altceva decât executarea dorinţei şi poruncii
exprese, exprimată prin cuvintele: “Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”.
Deşi protestanții nu acordă nici o valoare Sf. Tradiţii, totuşi prezentăm
câteva temeiuri patristice privind Sf. Împărtășanie, pentru a dovedi că credinţa
Bisericii în realitatea euharistică, în prezenţa Trupului şi Sângelui Domnului este
veche de la începutul Bisericii creştine şi a fost mărturisită permanent şi
consecvent de toată Biserica.
Astfel, învățătura despre St. Euharistie este prezentă în documentul creştin
„Didahia celor 12 Apostoli”, compus pe la 50-70 d. H., în capitolul 9 şi capitolul
14.
Sf. Iustin Martirul zice: “Aducem în numele Lui jertfa pe care Domnul
Iisus a poruncit să fie adusă, jertfa pâinii şi a vinului în Euharistie” (Dialogul cu
Trifon. cap. IV).
 Sf. Ioan Gură de Aur mărturiseşte: “De aceea (jertfa de pe Golgota) o
aducem şi acum, care a fost adusă şi nu s-a sfârșit” (Omilia 17 la epistola Evrei).
Și mai explicit scrie Sf. Ioan Damaschin prin cuvintele: “Pâinea şi vinul nu
sunt niciodată închipuirea sângelui și trupului lui Hristos, ferească Dumnezeu, ci
însuşi trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea... dar nu ca şi cum trupul pe care-l
ia creştinul ar pogori din cer: pâinea şi vinul sunt prefăcute în trupul şi sângele
Domnului” (Dogmatica 4, 13).