IMPERIUL DIN TIMPUL LUI CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIAN...

101

ceea ce el a nãscocit din rãutate spre distrugerea noastrã a fost rãsturnat din temelii.
Strãlucirea Adevãrului a spulberat la porunca lui Dumnezeu acele vrajbe, schisme, neliniºti
ºi, ca sã spunem aºa, otrava ucigãtoare a discordiei”43.
Realitatea nu a împlinit speranþele lui Constantin. Sinodul de la Niceea, prin condamnarea
arianismului, nu doar cã nu a reuºit sã punã capãt disputelor ariene, ci a generat noi miºcãri
asemãnãtoare ºi complicaþii. Chiar în atitudinea lui Constantin a avut loc o schimbare
evidentã în favoarea arienilor. La câþiva ani dupã sinod, Arie ºi cei mai fervenþi adepþi ai sãi
au fost rechemaþi din exil44. Însã reabilitarea lui Arie a fost prevenitã de moartea sa subitã.
Locul sãu din exil a fost luat de liderii care susþineau Crezul niceean. ªi cu toate cã acest
crez nu a fost niciodatã oficial revocat ºi condamnat, el a fost uitat intenþionat ºi, în parte,
înlocuit cu alte formule.
Este foarte dificil de explicat originea rezistenþei puternice faþã de Sinodul de la Niceea
ºi cauza schimbãrii atitudinii lui Constantin. Probabil cã, printre multele explicaþii, cum ar
fi influenþa la curte, relaþii familiale intime ºi altele de acest fel, trebuie luat în considerare
ºi urmãtorul punct de vedere: când Constantin a încercat sã soluþioneze problema arianã,
el nu avea cunoºtinþã de situaþia religioasã din Rãsãrit, unde sentimentul dominant era în
favoarea arianismului; împãratul era educat în Apus ºi influenþat de liderii apuseni, cum ar
fi Osius, episcopul de Córdoba, drept pentru care se hotãrî în favoarea Crezului niceean.
Acesta era în armonie cu viziunea sa din acel timp, dar nu era potrivit concepþiilor din
Rãsãrit. Mai târziu, când a înþeles cã deciziile de la Niceea erau în contradicþie cu spiritul
majoritãþii Bisericii ºi cã se afla în conflict cu dorinþele maselor din Rãsãrit, el adoptã o
atitudine mai conciliantã faþã de arianism. În timpul ultimilor ani ai domniei lui Constantin,
arianismul a pãtruns chiar la curte ºi a devenit cu fiecare an mai bine ancorat în partea
rãsãriteanã a Imperiului. Mulþi dintre partizanii Crezului de la Niceea au fost depuºi din
scaune ºi trimiºi în exil. Istoria predominãrii arianismului în timpul acelei perioade nu este
încã destul de clarã, din cauza situaþiei nesatisfãcãtoare a izvoarelor45.
Constantin a rãmas un pãgân pânã în ultimul an al vieþii sale. Doar pe patul de moarte
a fost botezat de Eusebiu, episcopul de Nicomedia, un arian; dar A. Spasski nota cã el a
murit dupã ce hotãrâse ca Atanasie, celebrul adversar al lui Arie, sã fie chemat din exil 46.
Constantin ºi-a fãcut fiii creºtini.

Întemeierea Constantinopolului
Al doilea eveniment de primã însemnãtate din timpul domniei lui Constantin, dupã recunoaºterea
creºtinismului, a fost întemeierea noii capitale pe þãrmul european al Bosforului, la intrarea
în Propontis (Marea Marmara), pe locul fostei colonii megariene Byzantium (Buz€ntion).
Cu mult înainte de Constantin, anticii deveniserã pe deplin conºtienþi de avantajele
strategice ºi comerciale ale Byzantium-ului, având în vedere situarea sa la graniþa Asiei ºi

43. Socratis, Historia ecclesiastica, I, 9. Vezi Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, II, 13.
44. Vezi douã articole foarte interesante ale lui N. Baynes: „Athanasiana”, Journal of Egyptian
Archaeology, XI (1925), 58-69; „Alexandria and Constantinople: A Study in Ecclesiastical
Diplomacy”, Journal of Egyptian Archaeology, XII (1926), 149.
45. Vezi, spre exemplu, încercarea lui Gwatkin de a explica noua atitudine a lui Constantin faþã de
arianism prin trimiterea la conservatorismul din Asia, în Studies on Arianism (ed. a II-a,
1900), 57, 96.
46. Dogmatic Movements, 258.
102 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

Europei, supraveghind intrarea în douã mãri, Marea Neagrã ºi Marea Mediteranã. Era
aºadar aproape de izvoarele principale ale glorioaselor culturi antice. Judecând dupã izvoare,
în prima jumãtate a secolului al VII-lea î.Hr., megarienii întemeiaserã o colonie numitã
Calcedon pe þãrmul asiatic al limitei sudice a Bosforului, de cealaltã parte a locului unde
avea sã fie construit Constantinopolul peste ani. Dupã câþiva ani de la apariþia acestei
colonii, un alt grup de megarieni au înfiinþat o colonie pe þãrmul european al Bosforului,
numitã Byzantium, dupã numele cãpeteniei expediþiei megariene, Byzas (BÀzav). Avantajele
Byzantium-ului faþã de Calcedon au fost bine înþelese de cãtre cei din vechime. Istoricul
grec din secolul al V-lea î.Hr. Herodot (iv, 144) scria cã generalul persan Megabazus,
ajungând la Byzantium, îi numi pe locuitorii Calcedonului popor orb, deoarece, trebuind sã
aleagã locul pentru oraºul lor, au ales locul cel mai rãu dintre cele douã posibile, neluând
în seamã amplasamentul cel mai bun, unde a fost întemeiat Byzantium-ul dupã doar câþiva
ani. Mai târziu, tradiþia literarã, inclusiv Strabon (vii, 6, c. 320) ºi istoricul roman Tacitus
(Ann. xii, 63), atribuie aceastã afirmaþie a lui Megabazus, într-o formã uºor modificatã, lui
Apollo Pythius care, întrebat de megarieni unde sã-ºi construiascã cetatea, rãspunse sã ºi-o
stabileascã pe partea opusã þãrii orbilor. Byzantium a jucat un rol important în epoca
rãzboaielor greco-persane ºi în timpul lui Filip al Macedoniei. Istoricul grec din secolul
al II-lea î.Hr. Polybius a analizat amãnunþit poziþia politicã ºi economicã a Byzantium-ului.
Înþelegând importanþa relaþiilor comerciale dintre Grecia ºi oraºele situate pe þãrmul Mãrii
Negre, el scria cã, fãrã consimþãmântul locuitorilor din Byzantium, niciun vas comercial nu
putea intra sau ieºi din Marea Neagrã ºi cã bizantinii controlau toate mãrfurile indispensabile
ale Pontului47.
Dupã ce Roma încetã sã mai fie o republicã, împãraþii au dorit de mai multe ori sã mute
capitala Imperiului din Roma cea orientatã spre sistemul de conducere republican în Rãsãrit.
Conform istoricului roman Suetoniu (I, 79), Iulius Caesar intenþiona sã se mute de la Roma
în Alexandria sau în Ilion (Troia de odinioarã). În primele secole ale erei creºtine, împãraþii
pãrãseau adesea Roma perioade mari de timp, pentru campanii militare vaste ºi cãlãtorii
prin Imperiu. La sfârºitul secolului al II-lea, oraºul Byzantium a primit o loviturã puternicã:
Septimius Severus, dupã înfrângerea rivalului sãu, Pescennius Niger, care fusese susþinut de
Byzantium, supuse oraºul unui jaf îngrozitor ºi unei distrugeri aproape totale. Între timp,
Rãsãritul continuã sã-i atragã pe împãraþi. Diocleþian (284-305) a preferat sã locuiascã în
Asia Micã, în Nicomedia, oraº din Bithynia, pe care l-a înfrumuseþat cu edificii noi,
somptuoase.
Când Constantin s-a hotãrât sã creeze o nouã capitalã, el nu a ales din prima Byzantium-ul.
Cel puþin pentru o perioadã, a avut în vedere Naissus (Niš), unde se nãscuse, Sardica (Sofia)
ºi Tesalonicul. Atenþia i s-a îndreptat în special spre Troia, oraºul lui Aeneas, care, potrivit
tradiþiei, a venit în Latium, în Italia, ºi a pus temelia noului stat roman. Împãratul se duse
personal în celebrul loc, unde stabili el însuºi limitele viitorului oraº. Porþile fuseserã deja
construite, aºa cum relateazã Sozomen, scriitorul creºtin din veacul al V-lea, când, într-o
noapte, Dumnezeu îi apãru în vis lui Constantin ºi-l convinse sã caute alt loc pentru capitala
sa. Dupã aceasta, atenþia lui Constantin se îndreptã definitiv spre Byzantium. Chiar ºi un
secol mai târziu, cãlãtorii care navigau aproape de þãrmurile Troiei puteau încã sã vadã
construcþiile începute de Constantin ºi neterminate48.

47. Polybius, Historia, IV, 38, 44.

48. Sozomenis, Historia ecclesiastica, II, 3.
 IMPERIUL DIN TIMPUL LUI CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIAN... 103

Byzantium-ul, care nu se refãcuse încã total dupã distrugerea severã cauzatã de Septimius
Severus, era în acel timp pur ºi simplu un sat ºi ocupa doar partea promontorie care se
întindea pânã la Marea Marmara. În 324 d.Hr. se hotãrî sã întemeieze noua capitalã, iar în
325 începu construirea clãdirilor principale49. Legenda creºtinã spune cã împãratul, cu
lancea în mânã, trasa conturul suprafeþei oraºului când, deodatã, curtenii sãi, uimiþi de
dimensiunile foarte mari plãnuite pentru capitalã, îl întrebarã: „Stãpâne, cât timp vei mai
merge?”. El rãspunse: „Voi merge tot înainte pânã ce Acela care merge în faþa mea se va
opri”50. Dorea sã lase sã se înþeleagã cã o anume putere divinã îl cãlãuzea. Erau aduºi
lucrãtori din toate pãrþile, la fel ºi materiale. Pentru a înfrumuseþa noua capitalã, au fost
folosite monumente pãgâne din Roma, Atena, Alexandria, Efes ºi Antiohia. Patruzeci de mii
de soldaþi goþi, aºa-numiþii foederati, au participat la construirea noilor clãdiri. Noii capitale
i-au fost acordate multe privilegii comerciale ºi financiare, cu scopul de a atrage populaþia
în numãr cât mai mare. La începutul primãverii anului 330 d.Hr. lucrul progresase într-o
aºa mãsurã, încât Constantin considerã posibilã inaugurarea oficialã a noii capitale. Inaugurarea
a avut loc pe 11 mai 330 ºi a fost urmatã de ceremonii ºi festivitãþi care au durat 40 de zile.
În acest an, Constantinopolul creºtin a înlocuit pãgânul Byzantium51.
Este dificil de evaluat mãrimea oraºului din timpul lui Constantin, dar este cert cã el
depãºea de departe întinderea Byzantium-ului de odinioarã. Nu existã o cifrã exactã a
populaþiei Constantinopolului din secolul al IV-lea; o simplã presupunere ne duce cu
gândul cã va fi depãºit 200.000 de oameni52. Pentru apãrarea împotriva inamicilor de pe uscat,
Constantin a construit un zid care se întindea de la Cornul de Aur pânã la Marea Marmara.
În ultimii ani, Byzantium-ul a devenit capitala unui imperiu universal ºi a fost numit
„Oraºul lui Constantin” sau Constantinopol. Capitala a adoptat sistemul municipal al Romei
ºi a fost împãrþitã în 14 sectoare sau regiuni, dintre care douã se aflau în afara zidurilor
oraºului. Dintre monumentele epocii lui Constantin, aproape niciunul nu a supravieþuit pânã
în zilele noastre. Totuºi, biserica Sfintei Irina, care a fost reconstruitã de douã ori în timpul
lui Iustinian cel Mare ºi Leon al III-lea, dateazã din timpul lui Constantin ºi se mai pãstreazã
încã. Mica, dar celebra columnã din Delfi în formã de ºarpe (secolul al V-lea î.Hr.),
ridicatã în amintirea bãtãliei de la Plataea, mutatã de Constantin în noua capitalã ºi fixatã de
el în hipodrom, se mai aflã ºi astãzi acolo, fiind totuºi într-o stare de degradare avansatã.

49. Vezi J. Maurice, Les Origines de Constantinople, 289-292; L. Bréhier, „Constantin et la

fondation de Constantinople”, Revue historique, CXIX (1915), 248; D. Lathoud, „La consécration
et la dédicace de Constantinople”, Échos d’Orient, XXIII (1924), 289-294; C. Émereau,
„Notes sur les origines et la fondation de Constantinople”, Revue archéologique, XXI (1925),
1-25; E. Gerland, „Byzantion und die Gründung der Stadt Konstantinopel”, Byzantinisch-
-Neugriechische Jahrbücher, X (1933), 93-105; R. Janin, Constantinople Byzantine, Paris,
27-37. [O lucrare clasicã este cea a lui A. van Millingen, Byzantine Constantinople, Londra,
1899. Dintre lucrãrile mai recente care sunt astãzi de referinþã amintim: Gilbert Dagron,
Naissance d’une capitale, Paris, 1974; C. Mango, Le développement urbain de Constantinople,
Paris, 1985 – n. trad.]
50. Philostorgii, Historia ecclesiastica, II, 9; ed. J. Bidez, 20-21, ºi alte surse.
51. N. Baynes, The Byzantine Empire, 18.
52. Stein, Geschichte des spätrömischen Reiches, I, 196; Lot, La fin du monde antique, 81.
A. Andreades înclinã sã accepte o cifrã de aproximativ 700-800.000: „De la population de
Constantinople sous les empereurs byzantins”, Metron, I (1920), 80. Vezi ºi J.B. Bury,
A History of the Later Roman Empire (ed. a II-a, 1931), I, 88.
104 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

Constantin, cu viziune de geniu, a înþeles toate avantajele oferite de poziþia oraºului, atât
din punct de vedere politic, cât ºi din punct de vedere economic ºi cultural. Din punct de
vedere politic, Constantinopolul sau „Noua Romã”, aºa cum a fost numit adesea, dispunea
de un avantaj excepþional pentru a rezista în faþa inamicilor externi. Era inaccesibil de pe
mare; pe uscat era protejat de ziduri. Economic, Constantinopolul controla întregul comerþ
al Mãrii Negre cu Marea Egee ºi Marea Mediteranã ºi era destinat astfel sã devinã
intermediarul comercial între Europa ºi Asia. În sfârºit, pe plan cultural, Constantinopolul
avea marele avantaj de a fi situat aproape de cele mai importante centre ale culturii
elenistice, care, sub influenþa creºtinã, au dus la apariþia unei noi culturi creºtine greco-ro-
mane sau „bizantine”. F.I. Uspenski scria:

Alegerea locului pentru noua capitalã, construirea Constantinopolului ºi crearea unui oraº
istoric ºi universal reprezintã una dintre realizãrile definitive ale geniului politic ºi
administrativ al lui Constantin. Nu în edictul de toleranþã religioasã se aflã marele serviciu
adus lumii de cãtre Constantin: dacã nu el, succesorii sãi imediaþi ar fi fost obligaþi sã
recunoascã creºtinismului poziþia sa victorioasã, iar întârzierea nu i-ar fi adus niciun
prejudiciu acestuia. Însã, prin mutarea la timp a capitalei universale la Constantinopol, el
a salvat cultura anticã ºi a creat un mediu favorabil pentru rãspândirea creºtinismului53.

Începând cu epoca lui Constantin cel Mare, Constantinopolul a devenit centrul politic,
religios, economic ºi cultural al Imperiului54.

Reformele lui Diocleþian ºi Constantin

Reformele lui Diocleþian ºi Constantin s-au caracterizat prin centralizarea strictã a puterii,
prin introducerea unei vaste birocraþii ºi prin separarea clarã a puterilor civilã ºi militarã.
Aceste reforme nu erau noi ºi neaºteptate. Încã din vremea lui Augustus, Imperiul roman
începuse sã se îndrepte spre o centralizare a puterii. În paralel cu absorbirea de cãtre Roma
a noilor regiuni ale Rãsãritului elenistic care dezvoltaserã de-a lungul secolelor o culturã
superioarã ºi forme mai vechi de guvernãmânt, în special în provinciile Egiptului ptolemeic,
a avut loc, treptat, un împrumut din obiceiurile vii ºi din idealurile elenistice ale acestor þãri
nou-cucerite. Caracteristica definitorie a statelor construite pe ruinele imperiului lui
Alexandru cel Mare al Macedoniei, ale Pergamonului Atalizilor, ale Siriei Seleucizilor ºi ale
Egiptului Ptolemeilor era puterea nelimitatã ºi divinizatã a monarhilor, exprimatã în forme
compacte ºi clare, în special în Egipt. Pentru populaþia egipteanã, Augustus, cuceritorul
acestui teritoriu, ºi succesorii sãi au fost monarhi cu puteri nelimitate ºi veneraþi ca zei, aºa

53. History of the Byzantine Empire, I, 60-62.

54. Remarcãm uneori o tendinþã de a diminua importanþa întemeierii Constantinopolului. Vezi
Seeck, Geschichte des Untergangs der antiken Welt (ed. a II-a, 1921), III, 426-428. Stein îl
urmeazã: Geschichte des spätrömischen Reiches, I, 2-3, 193 n. 6; de asemenea, în Gnomon,
IV (1928), 411-412. Însã cf. E. Stein, „Ein Kapital vom persischen und vom byzantinischen
Staate”, Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher, I (1920), 86. Lot afirmã cã, din orice punct
de vedere, întemeierea Constantinopolului este un eveniment istoric foarte important, însã o
numeºte „o enigmã”, adãugând cã oraºul s-a nãscut din capriciul unui despot potrivit intensei
exaltãri religioase; vezi La fin du monde antique, 39-40, 43.