Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Secția Teologie Pastorală

Lucrare de seminar

Cruciada a patra - o privire de ansamblu

Disciplina: Istoria si Spiritualitatea Bizantului,

Anul II de studiu

2020
 CONTEXTUL INTERNATIONAL IN PREAJMA DECLANSARII
CRUCIADEI A PATRA

Folosirea armelor nu a fost vazuta ca o solutie in Biserica primelor veacuri, crestinismul fiind o
religie a pacii. Insa in Evul mediu, anumite texte a Fericitului Augustin vor fi folosite in Apus pentru a
dezvolta o doctrina a “razboiului drept” - bellum justum. Papa Gricorie cel Mare introduce la sfarsitul
sec. al VI-lea ideea de “razboi misionar” pentru raspandirea crestinismului. Papa Ioan al VIII-lea
afirma in 878 in fata unui grup de episcopi ca toti cei care vor muri pentru apararea Bisericii, religiei
crestine si a statului vor primi indulgente pentru pacatele lor. In secolul XI se naste in Apusul Europei
idealul cavaleresc propus de clericii acelei perioade, favorizat de papa Grigorie al VII-lea care sprijinea
ideea ca Biserica, in special papalitatea, putea sa duca in scopuri proprii razboaie, atat contra
dusmanului intern cat si cel extern.
In fata pericolului pe care-l prezentau turcii, imparatul bizantin Mihail al VII-lea Ducas face
apel in 1073 pentru un sprijin militar cu promisiunea supunerii scaunului patriarhal din Constantinopol,
Bisericii Romei.
Prima cruciada generase tensiuni intre apuseni si bizantini din cauza jafurilor la care se dadeau
cruciatii in drumul lor spre Ierusalim, lucru care s-a repetat si in a doua cruciada, imparatul Manuel I
Comnen fiind nevoit sa trimita trupele imperiale pentru a opri jafurile la care se dadeau cruciatii
germani. Crearea statelor latine in Orient dupa prima cruciada, au fost si ele un motiv al neintelegerilor
intre Bizant si Roma.
Bizantinii si venetienii avusesera in primul mileniu o legatura fructuoasa: razboaiele lui
Justinian din sec V-VI fusesera purtate cu vase venetiene, imparatul Mauriciu luase sub protectorat
statul venetian in sec VI ca urmare a amenintatii lombare, iar in secolul al XI-lea provinciile bizantine
din sudul Italiei erau protejate de flota venetiana impotriva atacurilor arabe. Cu toate acestea, in secolul
al XII-lea s-a vazut o escaladare a divergentelor intre Bizant si venetieni, culminand cu arestarea a
10.000 de comercianti venetieni in Constantinopol in 1180 si masacrarea “latinilor”, printre care multi
venetieni in 1882. Incheierea temporara a divergentelor se va concretiza printr-un tratat semnat in 1198
prin care Venetia se obliga sa sustina Imperiul Bizantin in eventualitatea in care acesta ar fi fost atacat,
in timp ce acesta garanta avantajele comerciale de care se bucurau mai inainte in imperiu.
 PREGATIREA CRUCIADEI

De la inceputul pontificatului sau in 1198, Papa Inocentiu al III-lea a avut in minte ideea
organizarii unei noi cruciade pentru eliberarea Locurilor Sfinte. Astfel desemneaza doi cardinali numiti
“legati papali pentru cruciada” carora le incredinteaza predicarea cruciadelor si impune un impozit
papal in vederea sustinerii cruciadei. Acestia nu au avut un real succes insa predicile lui Fulk de Neuilly
care atrageau in special pe cei saraci precum si entuziasmul unor cavaleri precum contele Thibaut si
varul sau contele Louis de Blois reusesc sa mobilizeze un numar mare de oameni.
La primavara anului 1201 reprezentantii cruciatilor ajung la Venetia unde, dupa mai multe
sedinte de negocieri ajung la un acord privind plata sumei de 85.000 de marci care avea sa fie platita in
patru rate incepand din primavara lui 1202 cand armata cruciata urma sa ajunga la Venetia iar flota
urma sa fie pregatita sa navigheze.
Moartea subita a contelui Thibaut ii pun in dificultate pe cruciati, acestia alegandu-l pe
marchizul Bonifaciu de Montferrat in postura de conducator al armatei cruciate.
Vizitand tinuturile germanice pentru a cere ajutor pentru organizarea cruciadei, Bonifaciu da
peste printul bizantin Alexios, fiul imparatului Isaac al II-lea Angelos, detronat de fratele sau Alexios al
III-lea. Alexios era fratele Irinei, sotia lui Filip de Suabia. Este posibil ca ideea conducerii armatei
cruciate prin Ierusalim pentru a-l instala pe tanarul Alexios pe tron sa fi fost generata chiar la aceasta
intalnire.

DEVIEREA CRUCIADEI

Cu toate eforturile, cruciatii nu stransesera in anul 1202 suficient de multe trupe pe cat isi
propusesera, si ca atare nici suma stransa nu era pe masura intelegerii pe care o facusera cu venetienii.
Din 85.000 de marci, abia s-au platit 54.000. Cruciatii nu puteau plati diferenta de 34.000 de marci iar
venetienii nu-si puteau permite sa renunte la plata intrucat ar fi ajuns intr-un dezastru financiar pentru
replublica lor. In aceste conditii dogele Venetiei, Enrico Dandolo propune un atac asupra orasului Zara
(actual Zadar, Croatia), ce fusese in sfera de influenta a Venetiei, dar care la acea data era sub
protectoratul Ungariei.
Orasul este cucerit in noiembrie 1202 si impartit intre venetieni si francezi, zidurile daramate iar
bisericile profanate. Se ia masura iernarii in acest oras timp in care isi fac aparitia Bonifaciu de
Montferrat dar si trimisii regelui german Filip de Suabia si Alexios, pretendent la tronul Bizantului.
Propunerea de a-l restaura pe Alexios pe tronul Bizantului era insotita de promisiunea platii a 200.000
de marci, aprovizionarea cu hrana a cruciatilor, sustinerea cruciadei cu un contingent de 10.000 de
luptatori si mentinerea permanenta a 500 de cavaleri in Tara Sfanta.
In aprilie 1203 cruciatii parasesc Zara indreptandu-se spre Constantinopol. In iunie sunt ocupate
palatele imperiale de la Calcedon si Scutari. Pentru a se evita lupta, dogele Enrico Dandolo vine cu
ideea navigarii sub zidurile Constantinopolului pentru a-l arata pe printul Alexios sub un steag al
armistitiului, insa populatia orasului nu-i da nici un semn de bun venit.
Cu toate ca orasul era bine pazit si rezistase la primele atacuri, imparatul Alexios al III-lea
avand o armata de 30.000 de oameni, gandindu-se ca nu va face fata situatiei si din cauza nemultumirii
crescande din Constantinopol, fuge pe 17 iulie la miezul noptii din oras. In aceasta situatie, imparatul
de drept Isaac al II-lea Anghelos este restaurat. Acesta recunoaste in fata trimisilor cruciatilor si toate
promisiunile pe care fiul sau Alexios le facuse.
Incoronarea lui Alexios se face pe data de 1 august 1203. Pentru a-i linisti pe cruciati, tanarul
imparat plateste jumatate din suma, angajandu-se sa stranga si cealalta jumatate din suma pe masura ce-
si consolida pozitia in imperiu. De asemenea se angaja sa-i gazduiasca pe cruciati pana in urmatorul
sezon de navigatie, adica pana in marie 1204, sa prelungeasca contractul cu navigatorii venetieni pe
inca un an pe propria cheltuiala, si sa-i si aprovizioneze pana la plecare.
Cu toate promisiunile, imparatul Alexios nu reuseste sa castige increderea cruciatilor si in 9
aprilie corabiile sunt puse in miscare atacand Constatinopolul. Entuziasmul aparatorilor si vantul care a
stanjenit navigatia corabiilor a determinat retragerea cruciatilor.
Cruciatii s-au regrupat, si incurajati fiind de clericii apuseni care i-au impartasit si le promiteau
absolvirea tuturor celor care ii vor ataca pe bizantini, ataca zona palatului Blacherne, reusind sa ocupe
turnul Galatei. Imparatul Alexios paraseste la randul lui Constantinopolul fugind si el in timpul noptii.
Timp de trei zile cruciatii au jefuit si au masacrat, devastand pe rand toate cartierele orasului
Constantinopole. Nici juramintele de a cruta copii, femeile si bisericile nu au mai contat in anarhia
creata. Bisericile in frunte cu Sfanta Sofia au fost deposedate de odoarele pe care le aveau, de aurul si
argintul de pe sfintele icoane, cartile liturgice, usi si iconostase, furand crucile si candelele, profanand
si Sfanta Euharistie. Printre cele mai vechi relicve luate si Constantinopol si trimise la Venetia se
numara cele ale Sfântului Prooroc Zaharia și ale Sfintei Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul,
ale Sfântului Apostol Andrei, Sfantul Mucenic Policarp, Sfanta Muceniță Marina, Sfantul Atanasie cel
Mare, Sfantul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei.
 Gunter de Pairis descrie cum abatele Martin de Pairis a incercat sa ucida un calugar grec de la
biserica Pantocrator pentru a-i arata unde erau ascunse moastele bisericii. Nici mormintele nu au ramas
neprofanate, trupul imparatului Justinian, descoperit intact, fiind jefuit de bijuterii si podoabe.
Se spune ca la aflarea celor intamplate, papa Inocentiu si-a exprimat indignarea dupa ce in
prealabil ii felicitase pe cruciati pentru victorie.
Alegerea imparatului a generat discutii intre cruciati, in cele din urma fiind ales Balduin.
Intreaga procesiune s-a facut cu fast, incoronat si binecuvantat fiind de episcopii cruciati care l-au
proclamat imparat.
Dupa alegerea imparatului s-a trecut la impartirea teritoriilor cucerite intre participantii la
aceasta expeditie militara. Constantinopolul a fost impartit intre imparatul Balduin si dogele Venetiei
Enrico Dandolo. Bonifaciu de Montserrat a primit Tesalonicul si terioriile invecinate din Macedonia si
nordul Tesaliei. Venetienii si-au anexat porturile si insulele cele mai importante, reusind sa-si creeze un
puternic imperiu colonial, controland intreag ruta maritima a Venetiei la Constantinopol.
In decembrie 1204 cardinalul Petru Capoanu ii aduna pe clericii si teologii capitalei Bizantine
cerandu-le sa se supuna urmasului Sfantului Petru, fara insa vreun rezultat.
Imparatul Balduin imparte posesiunile imperiului intre cavalerii sai si incercand expansiunea
influentei, intra in conflict cu bulgaro-romanii. In cursul bataliei din 14 aprilie 1205 de la Adrianopol,
in Tracia impotriva ostii conduse de Ionita Caloian, este luat prizonier si executat in captivitate.
Fratele lui Balduin, Henric de Hainault este incoronat imparat in 1206 si reuseste ca pana la
moartea sa in 1216 sa duca o politica mai concilianta fata de nobilii bizantini. Urmeaza apoi la
conducerea imperiului Petru de Courtenay, sotul Yolandei, sora primilor imparati latini. La moartea
acesteia in 1219 tronul revine fiului ei, Robert de Courtenay pana in 1228 cand moare si el. Tronul
Imperiului latin de Constantinopol revine fratelui mai mic a lui Robert, Balduin al II-lea care reuseste
sa ramana pe tron pana in 1261. Cu toate ca a avut o domnie longeviva, rezultatele domniei lui au fost
dezastruase pentru el, imperiul pe care-l conducea reducandu-se la zonele din imprejurimile orasului.
Cand bizantinii sub Mihail al VIII-lea Paleologul au asediat orasul in 1261, Balduin al II-lea, ultimul
imparat al Imperiului latin al Constantinopolului fuge, refugiindu-se in occident unde va muri in 1273.
Biserica catolica a incercat sa foloseasca cucerirea Constantinopolului de catre cruciati pentru a-
si largi sfera de influenta, ingloband bisericile orientale. In 1207 papa Inocentiu al III-lea le adreseaza
clericilor si conducatorilor Rusiei o chemare prin care ii invita sa accepte suprematia Romei. Marturii
din 1231 arata existenta unor contacte intre Roma si cneazul Vladimir de Susdal, urmate de trimiterea
de catre papa Grigorie al IX-lea a unui episcop in Rusia.
 In Serbia, succesorul lui Nemanja pe tron, Stefan, divorteaza de sotia sa bizantina si se
casatoreste cu o nepoata a dogelui Venetiei Enrico Dandolo. Fratele lui Nemanja, calugarul Sava,
revenit de la Muntele Athos la scurt timp dupa cucerirea Constantinopolului de catre cruciati in 1204,
condamna orientarea prolatina a conducatorilor tarii. In anul 1219, Sava negociaza si primeste pentru
Serbia recunoasterea arhiepiscopiei autocefale de catre Patriarhia Ecumenica cu sediul la Niceea.
In Transilvania, regele Ungariei Arpad al II-lea ii instaleaza in 1211 pe cavalerii teutoni in Tara
Barsei cu scopul declarat, ca prin actiunea lor, regatul sa se intinda. Conlucrarea intre papalitate si regii
maghiari au condus la actiuni de intimidare, deposedare a bunurilor obtinute si de covertire la
catolicism a poputatiei ortodoxe de acolo. In 1234 principele Bela, viitor rege Bela al IV-lea a fost
nevoit sa depuna un juramant in fata legatului papal Iacob de Preneste, ca va aduce la Biserica romana
pe toti “falsii crestini” din regatul sau.

CONCLUZIE
Cruciada a IVa reprezinta un fenomen foarte complex, in care se impletesc sentimentele nobile,
duhovnicesti, cum ar fi nadejdea in rasplata vietii viitoare prin asumarea statutului de cruciat cu cele ale
spiritului razboinic de aventura si castig asa cum se manifestase acesta si in timpul cruciadelor
anterioare.
Cea de-a patra cruciada promovata de papa Inocentiu al III-lea s-a indepartat de la telul
primordial de eliberare a Tarii Sfinte, deviind mai intai catre cucerirea orasului Zara apoi catre
Constantinopol. Neavand suficient de multi bani pentru a plati suma convenita cu dogele venetian,
cavalerii cruciati au fost usor de manipulat, Enrico Dandolo devenind probabil cel mai castigat in ceea
ce priveste influenta politica si militara de pe urma acestei expeditii militare.
Prezenta apusenilor in calitate de cuceritori si stapani la Constantinopol precum si atitudinea lor
ostila fata de populatia de rand, atitudinea plina de aroganta si violenta a clerului catolic, amintirea
jafului si profanarea comorilor spirituale la care orasul a fost supus vor accentua ruptura intre lumea
crestina si cea occidentala, mult mai mult chiar decat schisma din 1054. Astfel, Arhiepiscopul
Chrysostomos remarca ca: „Orașul nu a fost pur și simplu cucerit. Latinii nu erau simpli invadatori.
Occidentalii deveniseră dușmanii lui Hristos, profanatori ai celor sfinte; ei reprezentau într-un fel,
pentru bizantini, ceea ce aveau să devină musulmanii în concepția credinciosului obișnuit din
Occident”. Lumea ortodoxa nu a uitat nici dupa 800 de ani atrocitatile la care a fost supusa Biserica din
Constantinopol in timpul celei de-a patra cruciade. Divergentelor de ordin religios intre crestinismul
rasaritean si cel apusean, li s-au alaturat o ura de natura etnica care inca nu s-a vindecat. Cand papa
Ioan Paul al II-lea a vizitat Grecia in anul 2001 invitat fiind de guvernul elen, nici un cleric grec nu l-a
intampinat la aeroport. In schimb un mare numar de preoti, calugari si credinciosi au protestat pe
strazile Atenei cu steagurile grecesti.
Desi recucereste Constantinopolul in 1261, Imperiul Bizantin nu si-a mai revenit din criza
produsa de cruciati, sfarsind prin a cadea prada turcilor in 1453. Privit din acest unghi, intelegem ca
aceasta cruciada a afectat si destinul romanilor atat din granitele actuale dar si in general din Peninsula
Balcanica prin expunerea la agresiunea turceasca ce a urmat cuceririi Constantinopolului de catre
acestia.

BIBLIOGRAFIE:
MIZGAN Ion Alexandru, Cruciada a Patra (1202-1204) și urmările ei în Imperiul bizantin și lumea
românească – Rezumatul Tezei de doctorat, Oradea 2013