Evangheliile copilăriei lui Iisus si exegeza lor(Matei , Luca ) ( titularizare )

Repere geografice - Acceptă aceeaşi repartiŃie generală a activităŃii Mântuitorului:

Galileia, în afara Galileii şi Ierusalim. - Alte indicaŃii geografice au mai curând motivaŃie
teologică (confirmarea proorociilor vechi-testamentare: Naşterea la Betleem, fuga în Egipt
prezisă de Osea (11,1) uciderea pruncilor - proorocită de Ieremia (31,15): stabilirea în Nazaret
(vezi Ieremia (13,5,7) - Alte indicaŃii geografice au puŃin relevanŃă (la Marea Galilee, urcând
sau coborând din munte, pe cale, în casa la…, etc b. Repere cronologice - activitatea publică
începe prin indicarea generică „în zilele acelea” (3,1) - „Atunci” este o altă coordonată de timp
pe care Matei o reia de 92 de ori (faŃă de 6 ori la Marcu şi 15 la Luca) - Ca şi la Marcu şi Luca,
Matei rezumă activitatea la un an, lucru infirmat de informaŃia sigură de la Ioan - Faptul că
Matei grupează atât cuvintele cât şi faptele Mântuitorului în grupe de zece sau şapte (cifre
teologice) arată că era mai curând preocupat de sistematizare şi de relevanŃa teologică decât de
cronologie. - Matei prezintă lucrurile ilustrativ, cu titlu de exemplu, nu exhaustiv; Activitatea
Mântuitorului este concentrată în patru zile – evident prea încărcate - la care se adaugă istorisirea
Patimilor.(Vezi 5,1-8,17; 8,18- 9,34; 12,1-8, 9-14; 12,22-13,52) - Matei se îngrijeşte să lege
evenimentele unele de altele prin construcții literare (de ex.: flosirea genitivului absolut, tradus în
româneşte prin gerunziu: Văzând Iisus (5,1; 8,18) cunoscând (12,15) aflând ( 4,12; 14,13), ieşind
(13,1; 15,21). - Aceeaşi funcŃie de legătură stilistică au şi alte formule, frecvent folosite

Tema principală a celor cinci discursuri este una şi aceeaşi: Împărăția cerurilor, în
legătură cu care Sf. Evanghelist subliniază de fiecare dată un aspect caracteristic.

Programul Lui Iisus este expus în ceea ce este numit Predica sau Introducerea de pe Munte.
Cartă a ÎmpărăŃiei cerurilor, Predica de pe Munte conŃine noua Dreptate sau Lege care este
proclamată în exigenŃele ei radicale şi suverane (cap. 5-7) II. Discursul misionar sau
Îndrumările misionare colaŃionează sfaturi date misionarilor şi prevestiri ale riscurilor pe care le
presupune propovăduirea Evangheliei (cap. 10) III. Discursul despre Taina ÎmpărăŃiei grupează
şapte parabole, subliniind caracterul tainic şi smerit al ÎmpărăŃiei, de la vestirea ei şi până la
împlinirea glorioasă a acestei (cap. 13) IV. Al patrulea discurs reglementează raporturile în sânul
comunităŃii creştine. Dacă Hristos a venit pentru a sluji şi a suferi, atunci şi ucenicii Lui trebuie
să trăiască în smerenie, cu grijă faŃă de cei mai mici, îndreptându-se frăŃeşte între ei, cu
rugăciune comună şi cu iertarea greşelilor (cap. 18) V. În sfârşit, al cincilea discurs reia discursul
eshatologic al lui Marcu (cap.13) pe carel amplifică considerabil, mai ales cu pilde pe tema
privegherii (24,45-25,30)

. Originea şi Persoana lui Iisus Hristos (1,1-4,17) a. Prin intermediul genealogiei (1,1-17) al
istorisirii naşterii (1,18-25), al mărturiei lui Ioan Botezătorul (3,1-12) şi al mărturiei Tatălui din
cer (3,13-17), Iisus Hristos este în diverse moduri identificat cu Mesia, Mielul lui Dumnezeu, cel
ce ridică păcatele lumii, şi Fiul lui Dumnezeu. b. În continuare, după relatarea întreitei ispitiri
(4,1-11), care slujeşte, de asemenea, la definirea identităŃii lui Iisus, Acesta îşi începe activitatea
în Galileea, împlinind astfel cuvintele lui Isaia proorocul (4,12-16). c. Versetul 17 al cap. 4 poate
fi înŃeles ca un sumar referindu-se pe de o parte la ceea ce a avut deja loc şi, pe de altă parte,
funcŃionând ca o anticipare a ceea ce avea să urmeze. II. Slujirea (activitate) şi Mesajul
Mântuitorului Iisus Hristos (4,18-16,20) a. Activitatea publică a lui Iisus Hristos începe cu

chemarea primilor patru ucenici (4,18-22), al căror răspuns se constituie în modelul uceniciei
prin excelenŃă, aşa cum îl mai găsim descris şi în altă parte în Ev. (9,9-13) b. După o perioadă
scurtă de propovăduire şi vindecări minunate (4,23- 25), Iisus învaŃă pe ucenicii săi căile
ÎmpărăŃiei şi compară valorile acesteia cu cele ale Iudaismului tradiŃional (5,1-7,28) c. După
întoarcerea din munte, Iisus îşi arată prin numărate mijloace puterea Sa asupra răului de orice fel
şi asupra demonilor, ca şi asupra oamenilor şi a naturii (8,1-9,34). d. Cel de al doilea corp
important de învăŃături al Ev. Mt. (10,1-11,1) este precedat de un sumar, similar celui care a
precedat Predica de pe Munte (vezi 4,23-25 şi 9, 35-38)

Originea şi Persoana lui Iisus Hristos (1,1-4,17)

a. Prin intermediul genealogiei (1,1-17) al istorisirii naşterii (1,18-25), al mărturiei lui Ioan
Botezătorul (3,1-12) şi al mărturiei Tatălui din cer (3,13-17), Iisus Hristos este în diverse moduri
identificat cu Mesia, Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii, şi Fiul lui Dumnezeu.

b. În continuare, după relatarea întreitei ispitiri (4,1-11), care slujeşte, de asemenea, la definirea
identităŃii lui Iisus, Acesta îşi începe activitatea în Galileea, împlinind astfel cuvintele lui Isaia
proorocul (4,12-16).

c. Versetul 17 al cap. 4 poate fi înŃeles ca un sumar referindu-se pe de o parte la ceea ce a avut

deja loc şi, pe de altă parte, funcŃionând ca o anticipare a ceea ce avea să urmeze. II. Slujirea
(activitate) şi Mesajul Mântuitorului Iisus Hristos (4,18-16,20)

a. Activitatea publică a lui Iisus Hristos începe cu chemarea primilor patru ucenici (4,18-22), al
căror răspuns se constituie în modelul uceniciei prin excelenŃă, aşa cum îl mai găsim descris şi
în altă parte în Ev. (9,9-13) b. După o perioadă scurtă de propovăduire şi vindecări minunate
(4,23- 25), Iisus învaŃă pe ucenicii săi căile ÎmpărăŃiei şi compară valorile acesteia cu cele ale
Iudaismului tradiŃional (5,1-7,28) c. După întoarcerea din munte, Iisus îşi arată prin numărate
mijloace puterea Sa asupra răului de orice fel şi asupra demonilor, ca şi asupra oamenilor şi a
naturii (8,1-9,34). d. Cel de al doilea corp important de învăŃături al Ev. Mt. (10,1-11,1) este
precedat de un sumar, similar celui care a precedat Predica de pe Munte (vezi 4,23-25 şi 9, 35-
38)

e. Cei doisprezece Apostoli - care într-un anume fel reprezintă pe toŃi cei care urmau lui Hristos
– sunt trimişi să vestească Evanghelia ÎmpărăŃiei, li se vorbeşte despre persecuŃiile ce au să
vină, despre cum trebuie să se poarte şi li se promite o răsplată deosebită (cap. 10) f. Capitolele
11 şi 12 conŃin în principal întrebări şi controverse privind persoana şi autoritatea lui Iisus: -
Ioan Botezătorul, acum în închisoare, se pare că are îndoieli sau doreşte să-i încredinŃeze pe
ucenicii săi şi trimite mesageri care să-L întrebe pe Iisus dacă El este Mesia (11,2- 19); - cetăŃile
Horazin şi Betsaida, în care s-au făcut multe minuni, întorc spatele Mântuitorului (11,20-24); -
fariseii şi învăŃătorii de lege s-au pronunŃat deja că oricine încalcă Sâmbăta (12,1-14) sunt mai
curând sub stăpânirea lui Belzebut (12,22-32); - chiar membri ai familiei lui Iisus vin să discute
cu El (12, 33- 45)

În acest moment crucial al activității lui Iisus - când îndoiala şi refuzul se răspândesc în
rândul mulŃimii - Matei introduce capitolul cu parabolele ÎmpărăŃiei, probabil pentru a explica

Originea şi Persoana lui Iisus Hristos (1,1-4,17) a. Prin intermediul genealogiei (1,1-17)
al istorisirii naşterii (1,18-25), al mărturiei lui Ioan Botezătorul (3,1-12) şi al mărturiei Tatălui
din cer (3,13-17), Iisus Hristos este în diverse moduri identificat cu Mesia, Mielul lui Dumnezeu,
cel ce ridică păcatele lumii, şi Fiul lui Dumnezeu. b. În continuare, după relatarea întreitei ispitiri
(4,1-11), care slujeşte, de asemenea, la definirea identităŃii lui Iisus, Acesta îşi începe activitatea
în Galileea, împlinind astfel cuvintele lui Isaia proorocul (4,12-16). c. Versetul 17 al cap. 4 poate
fi înŃeles ca un sumar referindu-se pe de o parte la ceea ce a avut deja loc şi, pe de altă parte,
funcŃionând ca o anticipare a ceea ce avea să urmeze.

Formula de început Bi,bloj gene,sewj - care are şi funcŃie de titlu pentru pericopa care
redă genealogia – este semnificativă şi trebuie citită în legătură directă cu intenŃia autorului de a
articula strâns Evanghelia sa Vechiului Testament, sau istoria sa istoriei vechitestamentare. Am
spus că cea mai importantă cheie ermineutică pentru lectura Ev. M. este raportarea directă şi
permanentă la VT. Sintagma este apax legomeno (folosită o singură dată) în Noul Testament.

Tema centrală este comună cu celelalte trei Evanghelii: Iisus Hristos este Mesia,
Izbăvitorul făgăduit de Dumnezeu prin profeŃi, aşteptat de iudei. 1. Prin El, mai concret prin
moartea Sa pe cruce şi prin Înviere se inaugurează ÎmpărăŃia lui Dumnezeu, despre care Acesta
vorbeşte şi pe care o anticipează prin semnele pe care le săvârşeşte. Schimbarea la faŃă este
evenimentul prin care ÎmpărăŃia lui Dumnezeu este manifestată evident. Cei trei ucenic sunt cei
care nu mor înainte de a vedea ÎmpărăŃia lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom). ÎmpărăŃia lui
Dumnezeu este tema centrală a propovăduirii Mântuitorului Hristos. Evanghelia Sa este numită
de Sfântul Evanghelsit Matei „Evanghelia ÎmpărăŃiei” prin excelenŃă.

MotivaŃia principală a citării genealogiei Mântuitorului Iisus Hristos este aceea de a

dovedi că El este Mesia cel făgăduit lui Avraam şi lui David şi celorlalŃi bărbaŃi vestiŃi ai
istoriei vechi-testamentare.

2. Genealogia este făcută pentru iudeo-creştini – începe cu Avraam, părintele vechiului

Israel, dar şi al Noului Israel, adică părintele celor ce cred, după Sf. Pavel. Rom. 4:12 Şi părinte
al celor tăiaŃi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaŃi împrejur, ci şi care umblă pe
urmele credinŃei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur. Rom.
4:16 De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinŃă, ca să fie din har şica făgăduinŃa să
rămână sigură pentru toŃi urmaşii, nu numai pentru toŃi cei ce se Ńin de lege, ci şi pentru cei ce
se Ńin de credinŃa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,

Sf. Ev. Matei avansează cu multă claritate aceeaşi erminie ca Sfântului Pavel, citând cuvinte ale
Mântuitorului Hristos care arată că de făgăduinŃa făcută lui Avraam vor beneficiia toate
neamurile. Matei 3:9 Şi să nu credeŃi că puteŃi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci
vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Matei 8:11 Şi zic
vouă că mulŃi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu
Iacov în împărăŃia cerurilor.

3. Deci, pe de o parte este confirmată perspectiva vechi-testamentară privind făgăduinŃa

mesianică, prin faptul că este invocată genealogia care verifică împlinirea făgăduinŃelor făcute
de Dumnezeu mai marilor poporului ales că din coapsa lor se va naşte Mesia, iar pe de altă parte
este afirmată corectura fermă pe care o face Mântuitorul Hristos că făgăduinŃa nu privea
exclusiv poporul lui Israel şi mai mult decât atât, cei cărora în chip formal li s-a făcut făgăduinŃa
o pot pierde şi pot beneficia de ea, cei care nu au ştiut de această făgăduinŃă..

4. PrezenŃa femeilor în genealogie. Este ciudat faptul că într-o genealogie iudaică, pe linie
bărbătească sunt citate femei, şi în al doilea rând, este ciudat faptul că aceste femei sunt nu din
categoria femeilor vrednice, cum ar fi fost Saraa, sau Rebeca, sau Rahila, ci din categoriile
desconsiderate de iudei şi de tradiŃia iudaică, două de alt neam: Rahab şi Rut, şi două
păcătoase : Tamara şi femeia lui Urie.

Sf. Ioan Gură de Aur se întreabă foarte frumos: „… pentru ce se amintescă în această genealogie
şi femei, odată ce genealogia este făcută prin bărbaŃi? Dar de vreme ce a hotărât aşa. Atunci
pentru ce nu a amintit toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaŃa lor
curată, de pildă pe Sara, pe Rebeca, şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de femei vestite ca
păcătoase, de pildă:…a amintit de femeia lui Urie, de Tamara, de RAhav şi de Rut, dintre care
una era de alt neam, alta desfrânată, alta s-a culcat cu socrul său,… prin înşelăciune, dându-se
drept desfrânată, iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toată lumea din pricina grozăviei păcatelor
ei…(p. 23-24)”

Genealogia lui Iisus.. spulberă şi îngâmfarea iudeilor. Iudeii nu se îngrijeau de virtutea sufletului,
dar spuneau la tot pasul că sunt strănepoŃi ai lui Avraam, socotind că virtutea strămoşilor le
scuză păcatele. De aceea, evanghelistul le arată chiar de la primele cuvinte ale Evangheliei, că nu
trebuie s se laude cu strămoşii, ci cu faptele lor. … Evanghelistul ne mai spune şi altceva; anume
ne arată că toŃi oameni sunt păcătoşi, chiar şi strămoşii Domnului. Patriarhul iuda, de la care
iudeii îşi trag numele, nu pare că a făcut puŃine păcate… David a născut pe Solomon cu o
femeie desfrânată… Şi dacă de oameni mari n-a fost împlinită legea, cu atât mai puŃin de
oameni mici, iar dacă nu a fost împlinită înseamnă că toŃi oamenii au păcătuit, şi deci a fost de
neapărată trebuinŃă venirea lui Hristos… (p. 39-40)

1:18 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi
fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. 1:19 Iosif, logodnicul ei,
drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. 1:20 Şi cugetând el acestea, iată
îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria,
logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 1:21 Ea va naşte Fiu şi vei
chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 1:22 Acestea toate s-au
făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 1:23 "Iată,
Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se
tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". 1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut precum i-a
poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. 1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea
Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Relatarea este un foarte laconică, dacă Ńinem seama de importanŃa ca atare a evenimentului. A
se vedea relatarea Ev. Luca, unde sunt date multe amănunte. Se verifică încă odată că Ev. Matei
elimină detaliile pentru a sublinia raŃiunile lucrurilor. Matei îşi deschide relatarea cu o
propoziŃie-titlu: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost! Şi se încheie cu o concluzie Şi fără să fi
cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel UnulNăscut, Căruia I-a pus numele Iisus.
2. Referitor la naşterea lui Iisus Hristos, Ev. Matei doreşte să sublinieze foarte clar un singur
aspect foarte important: conceperea pruncului nu a fost naturală, ci prin intervenŃia şi puterea
Duhul. Amănuntele invocate vin toate să întărească acest lucru:

- Maria s-a aflat având în pântece fără să fi fost împreună cu logodnicul ei, Iosif - Relatarea în
detaliu a reacŃiei lui Iosif şi intervenŃia îngerului au acelaşi rol - În plus proorocia vechi-
testamentară vorbea de naşterea din Fecioară - Reluarea, în concluzie, a faptului că Maria a
născut pe Iisus, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, întăreşte observaŃia că singurul lucru important
pe care Matei îl are în vedere relatând este naşterea din Fecioară şi de la Duhul. Sf. Ioan Gură de
Aur: …acum vreau să-Ńi vorbesc de felul naşterii! (p.49), deci nu de naştere, ci de felul naşterii.
3. Naşterea din Fecioară punctează evenimentul preexistenŃei şi cel al întrupării lui Iisus ca
Dumnezeu. 4. Purureafecioria este de asemenea punctată de ultima propoziŃia: . ou vk e
vgi,nwsken auvth .n e [wj ou- e ;teken ui`o,n\ Traducerea românească evită prepoziŃia până
pentru a evita erminia că după ar fi fost posibilă însoŃirea acestora. Ori, prepoziŃia e [wj nu
presupune că după momentul indicat lucrurile s-au schimbat. A se vedea: Mt 5,25; 16,28; 28,20
5. Amănuntul căci El va mântui poporul Său de păcatele lor este reprodus de Matei pentru a
sublinia mesianitatea. Poporul Său este, fără îndoială, Israel, iar problema iertării păcatelor este o
temă ce Ńine de atmosfera iudaică. U. Luz crede că accentul în acest fragment nu este pus de
Matei pe naşterea din Fecioară, ci pe episodul cu Iosif care scoate în evidenŃă împlinirea
proorociei VT privind naşterea lui Emanuel. (I,127).
Evanghelia după Luca

Prologul Prologul este o caracteristică a Evangheliei după Luca (1,1-4), dacă avem în
vedere cărŃile Noului Testament. După opinia majorităŃii exegeŃilor,2 prologul nu se referă
numai la Evanghelie, ci şi la cartea Faptele Apostolilor, programată şi, foarte probabil, redactată
ca a doua parte a unei opere unitare.3

Prologul era obişnuit în istoriografia antică. Autorul Evangheliei foloseşte expresii clasice
întâlnite în prefeŃele istoricilor, geografilor sau medicilor din antichitate. Expresiile profane nu
sunt, însă, decât un veşmânt literar pentru un conŃinut creştin original. De aici aflăm câteva
lucruri clare şi importante: a. Înainte de Luca şi alŃi autori au relatat în scris evenimentele
respective b. Relatările respective, şi în cazul autorilor anteriori şi în cazul lui Luca se sprijină pe
mărturiile celor care au fost dintru început „martori oculari şi slujitori ai Cuvântului” c. Scopul
evanghelistului este acela de a urmări şi de a expune evenimentele de la început, cât se poate de
complet, cât se poate de exact şi în ordine cronologică. d. Lucrarea este adresată unui oarecare
preaputernic Teofil, foarte probabil un cetăŃean roman de rang înalt, devenit catehumen sau
chiar încă păgân.

Istoria iconomiei dumnezeieşti sau a planului lui Dumnezeu14 de mântuirea a omului, este în centrul
perspectivei teologice a Evangheliei după Luca, ca şi la ceilalŃi doi sinoptici, Matei şi Marcu. Sfântul
Evanghelist Luca aduce, însă, o noutate în comparaŃie cu ceilalŃi. Pentru Matei şi Marcu, momentul
Iisus Hristos este un eveniment istoric central care împarte în două istoria iconomiei dumnezeieşti sau
istoria mântuirii: prima parte este reprezentată de timpul sau perioada făgăduinŃelor şi cea de a doua este
timpul sau perioada împlinirii. Pentru Luca, perioada împlinirilor este împărŃită în două: timpul lui Iisus
(ilustrat în Evanghelie) şi timpul Duhului (ilustrat în cartea Faptele Apostolilor). Pogorârea Duhului Sfânt
peste Apostoli este un eveniment care reprezintă el însuşi împlinirea unei făgăduinŃe a Tatălui (Fapte
1,4: Apostolii primesc porunca să rămână în Ierusalim pentru că urmează „să aştepte făgăduinŃa
Tatălui”). Sunt exegeŃi care susŃin împărŃirea istoriei mântuirii în trei părŃi: Timpul lui Israel, Timpul
lui Iisus şi Timpul Bisericii.

O relatare centrată pe Ierusalim. Sfântul Evanghelist Luca îşi centrează planul Evangheliei pe
Ierusalim. Sunt mai multe argumente care conduc la această concluzie: 1. Evanghelia începe cu
Ierusalimul (1,5) şi se termină cu Ierusalimul (24,52). 2. În prolog se face referire la două „urcări” la
Ierusalim (2,22-38; 2,41-50). 3. Ispitirea Mântuitorului culminează nu cu muntele, ca la Matei, ci cu
Ierusalimul (4,9-12). 4. Este omisă călătoria lui Iisus în Galileea (Marcu 6,45-8,26); 5. Nu mai sunt
pomenite Cezareea lui Filip (Marcu 8,27) şi Galileea (Marcu 14,28).

A. Prologul (1,1-4) B. Preistoria şi primele manifestări mesianice (1,5-4,13) 1. Vestirea şi naşterea Sf.
Ioan Botezătorul (1,5-25; 1,57-80) 2. Bunavestire a Maicii Domnului (1,26-38) 3. Vizita Maicii
Domnului la Elisabeta (1,39-56) 4. Naşterea lui Iisus şi anii copilăriei (2,1-52) 5. Predica Sf. Ioan
Botezătorul (3,1-20) 6. Botezul lui Iisus (3,21-22) 7. Genealogia lui Iisus (3,23-37) 8. Întreita
ispitire a lui Iisus (4,1-13)
B. 8. Izvoarele Evangheliei după Luca Sf. Luca vorbeşte el însuşi, în prologul Evangheliei sale, despre
izvoare care au stat eventual la baza redactării propriei Evanghelii. Aici Luca se referă, după
opinia exegeŃilor (vezi I. Panagopoulos, op.cit. pag. 107) la celelalte două Evanghelii sinoptice şi
chiar la alte izvoare scrise. Este posibil, aşadar, ca Luca să fi avut la dispoziŃia sa chiar izvoare
scrise, la care se referă în prolog: „Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am
urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să Ńi le scriu pe rând” (Luca 1,3).
C. Evanghelia după Luca - Evanghelia socială
Profesorul Karavidopoulos socoteşte că Evanghelia după Luca este relevantă pentru epoca
noastră în special datorită dimensiunii sociale foarte prezente în Evanghelie.17 ExegeŃii, în mare
parte, consideră că Evanghelia după Luca este „Evanghelia socială” prin excelenŃă. 18 Interesul
arătat de Iisus categoriilor sociale marginalizate: păcătoşi, săraci, femei, copii este evident.

BogăŃii şi săracii constituie o temă sau chiar o pârghie ermineutică principală în Evanghelia după
Luca, alături de celălalt binom drepŃi şi păcătoşi, şi cu aceeaşi funcŃie ermineutică. BogaŃii, ca şi
drepŃii, sunt trecuŃi în categoria socială apreciată negativ, în timp ce săracii, ca şi păcătoşii,
formează categoria socială care se bucură de aprecierea pozitivă şi chiar de simpatia Mântuitorului
Hristos. BogaŃii sunt consideraŃi nefericiŃi, în timp ce săracii sunt consideraŃi şi prezentaŃi ca
fericiŃi. Încă o pereche, cea care îi aşează pe cei puternici în contrast cu cei slabi întregeşte imaginea
şi ajută la corecta înŃelegere a „dimensiunii sociale” a Evangheliei după Luca. Evenimentul naşterii
lui Hristos este prezentat şi din punctul de vedere al „impactului social”, perspectiva fiind clară şi
categorică. Odată cu naşterea lui Hristos cei puternici şi cei bogaŃi au motiv să fie îngrijoraŃi, pentru
că vor fi descurajaŃi şi marginalizaŃi, în timp ce, cei slabi şi cei săraci au toate motivele să se bucure,
pentru că li se binevesteşte reconsiderarea poziŃiei lor:

Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălŃat pe cei smeriŃi, pe cei flămânzi i-a umplut de
bunătăŃi şi pe cei bogaŃi i-a scos afară deşerŃi. (1,52-53). Evanghelia se vesteşte „săracilor”
(săracilor li se binevesteşte 7,22). Iisus Însuşi interpretează misiunea Sa în termeni sociali, citând
proorocia lui Isaia "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor;
M-a trimis să vindec pe cei zdrobiŃi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi
vederea; să slobozesc pe cei apăsaŃi” (Luca 4,18).

Viziunea noastră este diferită. Noi socotim că problematica socială nu este abordată ca atare în
Evanghelia după Luca, ci este prezentă ca replica teologică. SoluŃiile prezentate de Luca
problemelor sociale nu sunt sociale ci teologice. Această erminie nu exclude eventualitatea ca Luca
să fi avut în vedere situaŃia socială din epoca sa, caracterizată de dezechilibre sociale majore, în
favoarea unei clase sociale minoritare favorizate şi în dauna majorităŃii populaŃiei imperiului, care
se confrunta cu sărăcia.19 Această situaŃie nu este abordată, însă, social, ci teologic. Evanghelia
după Luca este Evanghelia milostivirii lui Dumnezeu, a iertării, a pocăinŃei. Tensiunea evidentă
dintre drepŃi şi păcătoşi este una prezentă la nivelul întregii Evanghelii, dar nu este o problemă
socială, ci una teologică.

Scopul scrierii, declarat de Luca în prolog, este acela de a conferi tradiŃiei orale
siguranŃa pe care o presupune punerea în scris a acesteia. Pentru împlinirea acestui
scop recurge la martorii oculari şi la primii slujitori ai Cuvântului, expune istorisirea
evanghelică de la început, valorifică toate tradiŃiile cunoscute şi urmează ordina
cronologică în prezentarea evenimentelor. IntenŃia lui Luca este aceea de a prezenta
Evangheliei ca un document public, cu valoare istorică şi filologică. Perspectiva nu este
una exclusiv istorică. Ca şic eilalŃi Evanghelişti, Luca face o selecŃie a evenimentelor
istorice şi le foloseşte ca argumente şi semne în slujba discursului teologic. După Luca,
istoria este spaŃiul de manifestare a voii şi lucrării dumnezeieşti şi prin urmare, are,
totdeauna o perspectivă teologică, revelatorie şi mântuitoare.