Dafina Bârcă

Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II
III Regi, 17
- interpretări -

Ilie are un statut special în scrierile biblice, atât prin viața și activitatea sa, cât și prin
taina ce înconjoară plecarea sa din lumea aceasta. Pentru că nu a suferit moarte cu trupul, ci a
fost suit la cer, Prorocul Ilie se suprapune, în conștiința creștinilor, cu timpul eshatologic.
Înainte de venirea lui Mesia el era asociat cu acel moment și așteptat de evrei. Observăm că
de-a lungul timpului sunt precizate mai multe apariții ale sale ce au avut, sau vor avea loc,
după momentul răpirii la cer în carul de foc.
În ceea ce privește narațiunea despre secetă, se observă amestecul de „măiestrie,
ironie și subtilitate”1, ce dă farmecul scrierii. Dumnezeu îi îndeplinește dorințele acestuia,
însă îl lasă să fie dependent de ființe aparent nesigure și ele însăși neajutorate, ce, în mod
normal, nu i-ar putea fi de prea mare folos: corbii și văduva.
Intrând în scenă „ca un fulger, ca o cometă luminoasă”, frapează prin curajul său,
totala încredere în Domnul și nezdruncinată hotărâre.

Mențiuni despre Profetul Ilie în alte cărți ale Sfintei Scripturi

Pe lângă relatările pe care le întâlnim în III și IV Regi, în Noul Testament găsim multe
mențiuni despre Sfântul Ilie. În unele îi este amintit doar numele, iar altele conțin trimiteri și
la acțiunile săvârșite de acesta, după cum vom vedea în cele ce urmează.
În Evanghelia după Matei, Profetul Ilie apare în momentul Schimbării la Față, fiind
însoțit de Moise (Matei 17, 3/ Marcu 9, 4/ Luca 9, 30). Apostolii prezenți (Petru, Ioan și
Iacov) îl recunosc, ceea ce ne sugerează că amintirea sa a persistat până în vremea
Mântuitorului printre evrei, fiind considerat unul dintre cei mai de seamă proroci ai Vechiului
Testament.
Luca 4, 25-26 - Iisus, pentru a arăta decăderea poporului evreu, precizează că multe
văduve erau printre iudei, însă Ilie a fost trimis la o văduvă păgână, întrucât pe aceasta
Dumnezeu o considerase mai vrednică și cu un potențial de receptivitate mai crescut decât al
celorlalte femei de seama ei din Regatul lui Iuda.
Luca 9, 8 - Atunci când Mântuitorul și-a început activitatea, unii au crezut că El este
Ilie.
„Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se
coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?” (Luca 9, 54) - este amintit episodul în
care Ilie coboară foc din cer prin rugăciune pentru a mistrui jertfa și a le demonstra preoților
lui Baal cine este adevăratul Dumnezeu. Această relatare o găsim III Regi 18, 36
La Ioan vedem că Ioan Botezătorul a fost confundat cu Ilie: „Şi ei l-au întrebat: Dar
cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.” (Ioan 1,21)
1
Septuaginta II: Iisus Nave. Judecătorii. Ruth. 1-4 Regi, Polirom, Iaşi, 2004, p. 445
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

„Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici
Proorocul?” (Ioan 1,25). Pentru iudei, una dintre cele mai mari autorități, după Dumnezeu,
era cea a lui Ilie, omul capabil, prin sfințenia sa, să săvârșească orice minune. De aceea,
botezul este considerat ca un drept al lui, nepermis altora, cu siguranță mai nevrednici.
În Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov ni se amintește atât numele
profetului, cât și întreg episodul secetei provocate de acesta: „Ilie era om, cu slăbiciuni
asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase
luni.”(Iacov 5, 17), spre a conștientiza valoarea rugăciunii curate.

Relatarea despre Secetă - diverse interpretări (Părinți Bisericești + scriitori

moderni)

1: Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab: "Viu este
Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc au; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici
ploaie decât numai când voi zice eu!"
Ilie, al cărui nume se traduce prin „Iahve (sau „Domnul”) este Dumnezeul/Domnul
meu”, este o figură a Vechiului Testament cu o puternică personalitate. Activitatea acestui
profet se leagă în special de lupta susținută contra idolatriei pe care o desfășoară în Israel,
într-o perioadă în care acest regat era cuprins de păcatul închinării la idoli, această practică
fiind desfășurată și promovată chiar de casa regală.
Al doilea nume al acestuia, „Tezviteanul” se presupune a fi, în opinia unor cercetători2
derivat de la toponimul „Tișbeh”, o așezare a cărei localizare nu este precisă. Dacă vorbim
însă despre Tesba Galaadului, aceasta poate fi un teritoriu locuit de tribul lui Gad3, de aici
„unele autorități rabinice” deducând faptul că și Ilie este posibil să fi fost din această seminție.
În alte locuri, acesta este considerat din ramura al lui Levi4, prin descendența preotului Aaron5
Această ipoteză este susținută de unii dintre Părinți, cum ar fi Eusebiu al Emesei, Prudentius
și Isidor al Sevilliei.6 În Textul Masoretic, el este numit ca fiind „dintre locuitorii
Galaadului”.
Constantin Oancea este de părere că seceta nu a fost neapărat o pedeapsă pentru
popor, ci are, în raport cu acesta, un caracter pedagogic. Persoana ce poate fi desemnată
vinovată pentru atragerea mâniei lui Dumnezeu este Ahab, regele, care, prin căsătoria cu
Izabela a adoptat cultul zeului Baal. Cuvintele lui Ilie: „viu este Domnul, Dumnezeul lui
Israel” reprezintă o provocare pentru adoratorii acestuia (ce se răspândiseră acum și printre
iudei din pricina conducătorului lor), cel ce era considerat în cultura siro-canaanită zeul ploii

2
Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în Tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, Vol. IX. 3-4 Regi, Ed. Christiana,
Bucureşti3 Cartea lui Iosua Navi 13, 25
4
Targumul palestinian (Deuteronom 33, 11); Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în Tâlcuirea Sfinţilor Părinţi,
Vol. IX. 3-4 Regi, Ed. Christiana, Bucureşti
5
Ioan (Nelu) Beg, Sfântul Proroc Ilie și văduva din Sidon,
(https://oasteadomnului.info/sfantul-proroc-ilie-si-vaduva-din-sidon-ioan-beg/)
6
Septuaginta II: Iisus Nave. Judecătorii. Ruth. 1-4 Regi, Polirom, Iaşi, 2004
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

și al fertilității, de el depinzând bogăția recoltelor și „bunăstarea populației”. 7 Proclamând

seceta la palat, Ilie arată că stăpân asupra cerului și al pământului, a ploii și a uscăciunii este
Dumnezeul cel Viu, nu idolul închipuit.
Sfântul Ioan Gură de Aur vede în această hotărâre de a aduce seceta peste Israel o
încercare de tămăduire a poporului din „boala pricinuită de trândăvie”8, dar și de îndreptare a
„răutăților ce se făceau”. Viața imorală pe care începuseră să o ducă fii lui Israel din cauza
bunăstării în care viețuiau este curmată de un post involuntar pe care sunt obligați de „natură”
să îl țină.9 Astfel, spune Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ilie a reușit să oprească fărădelegea
ce cuprinsese regiunea, fără să folosească „sabia sau focul”. Acest lucru a fost posibil însă
doar datorită vieții sfinte și traiului lipsit de plăceri pe care îl adoptase Prorocul, fiindcă
Dumnezeu nu ar fi ascultat în alte condiții voia lui. „Fiindcă a înfrânat poftele trupului său, a
putut Ilie să oprească ploaia de la cei adulteri. Fiindcă şi-a oprit trupul de la plăcere, a putut să
oprească roua de la desfrânaţii care-şi vărsau nestăvilit curgerile lor”10 În marea sa râvnă,
„robului” îi sunt ascultate dorințele de către Stăpân, cerul este închis și se așteaptă o
îndreptare colectivă, o ieșire la mal din „înecul general”, „nu înec în ape, ci în stricăciune”11.
Singurul drept, Ilie, după ce a încercat toate mijloacele posibile pentru a-și reorienta
conaționalii, își îndreaptă atenția către un element profan, dar indispensabil, care cu siguranță
îi va atinge pe toți: foamea. Evlavia lor către Creatorul va putea fi restabilită prin lipsa hranei,
motiv indirect de penitență, recunoaștere a păcătoșeniei și dorință de îndreptare, spre salvarea
de la moarte de către Singurul ce are putere asupra fenomenelor naturii.

2: Şi a zis Domnului către Ilie:

3: "Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în
faţa Iordanului.
Ioan Sorin Usca precizează faptul că motivele pentru care Ilie a fost trimis la Pârâul
Cherit sunt multiple. În limba ebraică, „cherit” înseamnă „șanț”. Așadar, fiind un torent ce
săpase un făgaș adânc în stânca muntelui, pe lângă apă potabilă în vreme de secetă, putea să-i
ofere Prorocului și un adăpost propice din calea eventualelor iscoade trimise de către rege
pentru a-l prinde. Dispariția lui pentru o perioadă este necesară pentru ca seceta să „lucreze
nestânjenită”, întrucât cuvântul său ar anula-o.
Sfântul Ambrozie al Milanului realizează o analogie între elementele constitutive ale
relatării despre stabilirea lui Ilie la Pârâul Cherit și realitatea din Israelul acelor vremuri.
Legea cea veche este asociată cu un „puț adânc și întunecos”, de unde nu poți scoate apă fără
osteneală, întrucât Desăvârșitorul și Împlinitorul încă nu a venit pentru a umple, prin prezența
Sa, golurile. După el12, potrivit acestei rațiuni, Ilie a fost trimis la pârâu, fiindcă „acela care a
băut din Noul Testament nu este numai râu, ci din inima lui vor curge râuri de apă vie: râuri
7
Constantin Oancea, Narațiunile profetice din cartea 1 Regi, Cluj-Napoca 2008
8
Sfântul Ioan Gură de Aur, Puțul, pagina 155 (citat în Ioan Sorin Usca, Comentarii la III Regi – 17)
9
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și Cuvântări, II, 6
10
Sfântul Efrem Sirul, Imnele Nașterii, XIV, 16 (citat în Ioan Sorin Usca, Comentarii la III Regi – 17)
11
Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Petru Apostolul şi Ilie Proorocul, II 12 Sfântul
Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII, 78-79
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

ale înţelegerii, râuri ale cugetării, râuri duhovniceşti, care totuşi au secat cu timpul din pricina
necredinţei, ca să nu bea nelegiuiţii, să nu se adape necredincioşii” . Adică, Hristos nu se va
descoperi tuturor, ci doar acelora care vor știi să trateze cu responsabilitate importanta Sa
cunoaștere.
Corbii, păsări cunoscute pentru lăcomia lor, au fost însărcinați cu asigurarea hranei
prorocului. În antiteză cu poporul ales, posesor și cunoscător al Poruncilor, înaripatele, lipsite
de rațiune, îl cunoșteau și îi slujeau lui Ilie cu credință, ascultând de voia Domnului. Izabela,
regina păgână și cea mai mare prigonitoare a profetului, poate fi asociată cu sinagoga -
păstrătoarea Legii pe care nimeni, însă, nu o mai împlinea.

4: Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!"
5: Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care
este în faţa Iordanului.
6: Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din
pârâu.
Clement Alexandrinul folosește exemplul lui Ilie ca argument împotriva encraților, ce
socoteau carnea „hrană moartă” și refuzau să o mănânce. Profetul a mâncat carne,
arătându-ne astfel că tot ce este creat de Dumnezeu este bun, iar ura față de creație se
răsfrânge și asupra Creatorului, atunci când din această pricină ne oprim din a consuma
anumite alimente, săvârșind un păcat.13 Augustin14 arată că mâncarea nu este spurcată, ci pofta
cu care o consumi, de aceea alătură pe Ilie Sfântului Ioan Botezătorul ( care s-a hrănit în
pustie cu lăcuste) și lui Noe, ce a primit dezlegare de la Dumnezeu să mănânce carne
provenită de la orice animal. De asemenea, ca și contraargument, ni-l pune înainte pe Esau,
care a acceptat să își vândă dreptul de întâi născut pe un blid cu linte (aliment vegetal), pe
David care a poftit doar apă (fapt pentru care s-a blestemat pe sine), și pe Mântuitorul, pe
Care diavolul l-a ispitit cu pâine, „nu prin carne”15.
Deși corbii sunt considerați necurați, Sfântul a primit „pâine” de la aceștia, conștient
de curăția ei și proveniența sa binecuvântată, ne spune Sfântul Efrem Sirul. În sens alegoric,
corbii sunt socotiți imagine a Bisericii provenite din păgâni.16 Constantin Oancea consideră că
aceștia servesc ca model Sfântului Ilie prin „umanizarea” lor.
Sfântul Ciprian al Cartaginei constată cu durere faptul că oamenii, în multe situații
concrete ale vieții, cum este și cazul de față, sunt mai răi decât jivinele sălbatice, fiind mânați
de ură și răzbunare, sentimente mult mai feroce decât instinctele firești ale necuvântătoarelor,
ce se supun, atunci când este nevoie voii Domnului, stopându-li-se chiar cele mai
caracteristice porniri.17
13
Stromate 3,6, PG 8, 1155
14
SEP 2, pag. 508 (citat în Ioan Sorin Usca, Comentarii la III Regi – 17)
15
Mărturisiri X, 31, 46
16
Cromatus al Aquileii, Sermo 25, SC 164 (Septuaginta II: Iisus Nave. Judecătorii. Ruth. 1-4 Regi, Polirom,
Iaşi, 2004, pag. 448)
17
Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 17
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

Acceptarea lui Ilie de a colabora cu corbii este un argument în plus atunci când vine
vorba de autoritatea greșit înțeleasă pe care evreii o acordă Legii Vechi. Aceasta nu conține
Adevărul în sine, atât timp cât este privită din afara Legii celei Noi, care o desăvârșește și îi
dă valoare. Atât timp cât rămâne doar la „litera legii”, niciun iudeu nu va judeca corect și nu
va avea o explicație la acțiunea prorocului pe care, fără să-i condamne totuși atingerea de
carne și corbi, îl cinstește și îl așteaptă să vină. Concluzia la care ajunge Sfântul Ioan Gură de
Aur tâlcuind aceste versete este ușor de priceput: „Ilie a fost hrănit de un corb pentru că Ilie
nu socotea necurată nici una din făpturile lui Dumnezeu”18 Nu trebuie, însă, să ne gândim că
doar poporul ales este vizat prin aceasta. Creștinii care se opresc doar la scrierile Noului
Testament, insensibili la „duhul” acestora, ci preocupați exclusiv cu respectarea regulilor, sunt
la fel de superficiali și vinovați în fața lui Dumnezeu ca și vechii evrei.

7: După o vreme pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ.

„O interpretare alegorică la acest episod se găseşte la Maxim Mărturisitorul care,

considerându-l pe Ilie typus Christi, vede în foamea profetului foamea spirituală după
mântuirea lumii a Mântuitorului care a venit la pârâu, adică în această viaţă, şi a primit să fie
hrănit de corbi – de neamurile întunecate prin idolatrie […] prin cunoaştere şi practică, pâinea
însemnând cunoaşterea, iar carnea – practica virtuţilor”19
Poruncind lui Ilie să bea apă dintr-un pârâu pe care, după o vreme L-a secat, Domnul
trage un semnal de alarmă în rândurile poporului Său, arătând că așa cum dă, poate lua de la
ei tot, dacă nu se îndreaptă.
Sfântul Grigorie de Nyssa are o opinie interesantă cu privire la motivul pentru care
Dumnezeu s-a folosit în asigurarea hranei lui Ilie de pârâu și corbi. Pentru a nu cădea în ispita
mândriei, considerându-se singurul drept, (dar și pentru că, probabil, izvoarele erau uscate)
lui Ilie i s-a poruncit să se adape dintr-o apă curgătoare, ce, în cursul său, putea servi și altor
ostenitori în pustie, refugiați pentru a rezista în credința adevărată. Totodată, mulți corbi
puteau duce pâine și carne la un număr însemnat de bărbați. Cugetând la aceste lucruri,
dorința lui Ilie de-a face dreptate se aprindea și mai puternic în inima sa, mânia asupra celor
necredincioși dezvoltându-se în momentul în care a realizat că pot exista nevinovați care să
sufere în zadar din pricina acestora.20

8: Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând:

9: Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi acolo, căci iată am poruncit unei femei
văduve să te hrănească!
Situată la 15 km de Sidon, Sarepta, a cărei denumire înseamnă, în limba ebraică
„topitorie”, este o localitate în care locuia o populație de religie păgână. Gestul lui Dumnezeu

18
Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Petru Apostolul şi Ilie Proorocul,
II19 Quaestiones et dubia 185, SEP 2, p. 508
20
Sf. Grigorie de Nyssa, Despre pitonisă
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

de-a-l trimite pe Ilie acolo are un caracter profund dezaprobator la adresa stării de decadență
în care persistau cei din Israel (fapt remarcat de Iisus în Luca 4,26)21
Un înțeles mai profund al raționamentului pentru care Dumnezeu hotărăște ca Ilie să
plece într-un loc îndepărtat este următorul: stând o bună perioadă de timp izolat, păzit de
secetă, nu a avut contact cu evenimentele ce se petreceau în acest timp în mijlocul poporului.
Fiindcă i se făcuse milă de creația sa și dorea să-l înduplece pe Profet, Domnul îl
trimite să vadă, pe calea îndelungată pe care o va parcurge până la Sion, „nenorocirea ce
cuprinsese lumea”, uscăciunea cea mare, moartea animalelor și a oamenilor, inclusiv a
copiilor, sperând că în acest fel Ilie se va milostivi și Îl va ruga să dea ploaie. Nu trebuie să ne
gândim niciun moment că această decizie presupune o știrbire a autorității dumnezeiești,
Domnul lesne putând, cu siguranță, să îl hrănească și în continuare pe Ilie la Cherit. De
asemenea, El avea putere și să îl „plece spre rugăciune” pe robul Său, însă i-a acordat
libertate, pentru a nu-i aduce „ocară”, socotindu-se doar pe Sine Bun, iar pe el, rău. Ca un bun
pedagog, El dorește să îl învețe pe Ilie filantropia, compasiunea și mila, de aceea nu
acționează trecând peste decizia prorocului. Într-un mod surprinzător însă, Ilie este de
neînduplecat, ajungând la finalul călătoriei fără să scoată niciun cuvânt, „stăpânit de
nemilostivire”. Râvna sa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este socotită aici ca fiind păcat.
Fiind de aceeași părere, Constantin Oancea afirmă că înțelesul cuvântului „parrhesia”
este unul negativ, traducându-se prin „îndrăzneală”, „cutezanță” cu conotație negativă.22 Ceea
ce este însă și mai uimitoare, este „împietrirea israeliților”, stăruința lor în rele. În cazul în
care ei s-ar fi întors și s-ar fi pocăit, seceta cu siguranță ar fi încetat.

10: Şi s-a sculat el şi s-a dus la Sarepta. Şi când a ajuns la porţile cetăţii, iată o
femeie văduvă aduna vreascuri şi a chemat-o Ilie şi i-a zis: "Adu-mi puţină apă ca să beau! "
Mergând cale lungă, până în Sarepta Sidonului, Ilie nu a cârtit la adresa lui Dumnezeu pentru
că îl trimisese la o femeie văduvă, (care, pe deasupra mai era și săracă), ci s-a supus proniei
divine, cu mare încredere „în Stăpânul Său”. Cunoscându-și statutul de proroc ar fi putut avea
obiecții, mai ales că răbdase până atunci mari neajunsuri pe drum, însă Ilie nu cârtește.23
Totodată, această rânduială nu este întâmplătoare. Citat fiind de Constantin Oancea,
Vasile al Seleuciei ne prezintă două raționamente ale Domnului. Într-o primă variantă, Ilie
putea să fie tulburat de sărăcia văduvei, astfel înmuindui-se inima. În cazul în care această
„variantă” nu ar fi funcționat, mai rămâne alta. Riguros cu viața sa morală, profetul nu ar fi
acceptat să fie hrănit de o păgână. Astfel, suferind la rândul lui de foame, în asentimentul
celorlalți, ar fi cerut dezlegarea cerului.

11: Şi s-a dus ca să-i aducă, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis: "Adu-mi şi o bucată de
pâine să mănânc!"

21
BBVA, p. 404
22
Constantin Oancea, Profetul Ilie și narațiunea despre secetă, ediția 2014
23
Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Petru Apostolul şi Ilie Proorocul, II
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

Apărând în fața femeii într-o ipostază nedemnă, asemenea unui cerșetor și rostind
cuvintele mai sus amintite, specifice unuia dintre ei, Profetul Ilie ne arată că nu bogățiile „fac
cinstea și vaza omului”. Cei mai mari proroci și drepți ai Vechiului Testament, viețuind într-o
modestie la limita sărăciei lucii, punctează Sfântul Ioan Gură de Aur, ne descoperă maniera în
care trebuie să judecăm un om: căutând la faptele sale, nu la înfățișare, avere sau putere. 24

12: Ea însă a zis: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărâmitură de pâine,
ci numai o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat
câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mâncăm şi să
murim!"
Dintru început, femeia nu îi ascunde marea ei sărăcie, care, de fapt, tâlcuiește Sfântul
Ioan Gură de Aur, este o necuprinsă bogăție, transformată de bunul ei suflet. Dintr-o mână de
făină și puțin ulei, acceptând să gătească mai întâi pentru omul lui Dumnezeu, femeia a
dobândit neîmpuținată hrană pe întreaga perioadă de secetă.

13: Atunci i-a zis Ilie: "Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo
o turtă pentru mine şi adu-mi-o, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei face mai pe urmă.
Cerința lui Ilie de a mânca mai înainte de copilul văduvei nu este un gest de egoism, nepăsare
sau cruzime, ci prin aceasta el, pe de o parte, a testat caracterul văduvei, iar pe de alta, i-a
deschis acesteia lanul nesfârșit al grâului bunătății lui Dumnezeu, ce avea să-i asigure
existența de acum înainte, fără truda ei.25Ilie se arată mijlocitor între cel mai bun „Prieten” al
său, Împăratul Cerului și al Pământului și reprezentanții celor mai neajutorate poziții sociale:
văduva și orfanul.

14: Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi
untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe
pământ!"
15: Şi s-a dus ea şi a făcut aşa, cum i-a zis Ilie; şi s-a hrănit ea şi el şi casa ei o
bucată de vreme.
Primind pe profet, văduva a devenit mai bogată decât însuși împăratul, acela pierind
de foame cu visteriile pline de aur, iar ea, cu o mână de făină și niște ulei (ce nu se mai
sfârșeau) bucurându-se de ocrotirea lui Dumnezeu prin Ilie. „De aceea şi Hristos spunea: cel
ce primeşte profet în nume de profet, plată de profet va primi (Matei 10,41)”26Ioan Sorin Usca
este de părere că aceasta ar fi o exagerare a Sfântului Ioan pentru ca noi să observăm mai
pronunțat contrastul dintre cei doi, în fond, fiind foarte puțin probabil ca Ahab să fi suferit
personal din pricina foamei în așa măsură încât să fie la un pas de moarte.
Comportamentul văduvei a rămas un model demn de urmat până în zilele noastre, ca o
mărturie a faptului că Dumnezeu întoarce înzecit celor milostivi bunătățile, atât aici, pe

24
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, 14
25
Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Petru Apostolul şi Ilie Proorocul, II
26
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLII, 6
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

Pământ, cât și în viața viitoare. Sfântul Vasile cel Mare compară „harul îmbelșugat al lui
Dumnezeu” cu fântânile din care oricâtă apă ai scoate, nu seacă niciodată.

16: Căci făina din vas n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după
cuvântul Domnului, grăit prin Ilie.
Deși hrănirea lui Ilie de către văduvă, din hrana destinată casei sale, poate fi pusă pe
seama unei rânduieli divine, trebuie observată virtutea și iubirea de străini de care dă aceasta
dovadă, chiar păgână și în mari lipsuri fiind. Având un statut social de nedorit, fiind lipsită de
protecție și mijloace de a ieși din impas (aștepta moartea), reușește să pună fapta cea bună
„mai presus de fire”, dând dovadă de un adevărat suflet de creștin, fără chiar să cunoască pe
Hristos. Evagrie Monahul, făcând apel la exemplul văduvei, ne arată că nu numai din
prisosința bogăției noastre putem face milostenie, ci îi putem primi pe cei aflați în nevoie
numai și cu „bunăvoință și cuvânt de folos”. Chiar și așa, în cea mai mare sărăcie,
aplecându-ne sufletește spre nevoile celuilalt , vom „primi răsplata iubirii de străini”. În
milostenie, „cuvântul este mai presus de dar”27
Nil Ascetul este de părere că oricât de mare ar fi bunătatea unui om, simțul de
autoconservare îl va face pe acesta să se gândească, într-o situație de criză, mai întâi la el și la
cei apropiați. Așadar, trebuie să deducem faptul că profetul făcuse înaintea femeii o foarte
bună impresie, prin viața sa și prin conduita morală pe care o avea, impresie ce a determinat-o
pe aceasta să îi acorde „rația de supraviețuire” rezervată ei și copilului (copiilor) ei.
Așadar, datorită atenției sale cu care s-a aplecat asupra lui Ilie, ne spune Sfântul Ioan
Gură de Aur, văduva nu a mai fost nevoită să muncească pământul (să culeagă grâne,
probabil de pe ariile celor bogați, în urma secerătorilor), să depindă de capriciile vremii sau
de lipsa de precipitații. Răsplata pentru disponibilitatea ei sufletească a fost un singur cuvânt
al profetului, suficient pentru a-i asigura toate cele trebuincioase. Mâna care a dat ultima
bucățică de pâine a primit însutit în schimb, fiind, practic, salvată de la moarte, laolaltă cu
casa sa.
Comparând untdelemnul înmulțit de Sfântul Ilie cu Untdelemnul Domnului, Sfântul
Efrem Sirul stabilește diferența dintre acestea: cel al văduvei era pentru hrana trupului, în
schimb, cel al Domnului are capacitatea de a transforma sufletul omului, transfigurând pe
păcătos într-un „miel” al turmei lui Hristos. 28
 17: După aceasta s-a îmbolnăvit copilul femeii, stăpâna casei, şi boala lui a fost atât
de grea, că n-a mai rămas suflare într-însul.
18: Şi a zis ea către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca
să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?"
Conștientizându-și păcatele săvârșite, femeia vede în moartea fiului ei o pedeapsă a
lui Dumnezeu, ce se abate asupra casei sale prin prezența omului sfânt Ilie acolo. Acesta a

27
Evagrie Monahul, Schiță monahicească, 3
28
Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, III, 6
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

atras practic, prin venirea sa în Sarepta Sidonului, privirea lui Dumnezeu asupra acelui loc, și,
implicit, asupra greșelilor femeii.

19: Iar Ilie a zis: "Dă-mi pe fiul tău!" Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor
unde şedea el şi l-a pus pe patul său.
20: Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare şi
văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?"
În textul masoretic (variantă preluată și în Biblia Sinodală), această frază este
interogativă, desemnând surprinderea lui Ilie29 și, totodată dorința acestuia ca Dumnezeu să
învie pe băiat.
Raportându-ne astfel la text, după exemplul lui Augustin, observăm că această
întâmplare nu s-a petrecut dintr-o răutate a divinității, ci pentru a pregăti contextul prielnic
săvârșirii minunii, necesare pentru încredințarea întru totul a femeii văduve de marea slavă a
numelui Său. O situație asemănătoare întâlnim în Noul Testament, la moartea lui Lazăr,
acesta încetând din viață pentru „ca Dumnezeu să fie slăvit în Fiul Său” (Ioan 11, 4), și nu
pentru a fi dat stricăciunii.
Într-un text comptic - „Encomium în Heliam prophetam”30- atribuit Sfântului Ioan
Gură de Aur, se subliniază funcția doxologică a morții fiului văduvei. După învierea acestuia,
femeia recunoaște statutul lui Ilie de „om al lui Dumnezeu”, aruncându-i-se la picioare și
închinându-se lui.

21: Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne
Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!"
22: Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi
a înviat.
23: Şi a luat Ilie copilul şi s-a coborât cu el din foişor în casă şi l-a dat mamei sale şi
a zis Ilie: "Iată copilul tău este viu!".
Sfinții Părinți sunt de părere că minunea învierii fiului văduvei este o prefigurare a
Botezului creștin. Neamurile aflate în moartea necunoașterii și a idolatriei, revin la viață prin
intrarea în comuniunea cu Dumnezeul Treimic, închipuit prin întreita suflare asupra
copilului.31 Acest gest este cuprins și în slujba Tainei Sfântului Botez, în cadrul exorcismului
prebaptismal („insufflatio”).
Constantin Oancea precizează că un singur text vede învierea băiatului ca prefigurare
a Învierii Mântuitorului, respectiv a învierii celei de obște.

24:Atunci a zis femeia către Ilie: "Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi
cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!".

29
întrebare retorică; ce poate implica doar un răspuns negativ, întrucât profetul este conștient că Domnul nu
poate face rău
30
CPG 5150, SEP 2, pag. 510 (notă din Ioan Sorin Usca, Comentarii la III Regi – 17)
31
Caesarius de Arles
Dafina Bârcă
Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
anul I, semestrul II

În Sfânta Tradiție creștină, văduva din Sarepta Sidonului a fost privită alegoric în
tradiţia creştină ca fiind Biserica, ivită dintre neamurile văduvite, până la Hristos, de Legea şi
Cuvântul lui Dumnezeu.
Mergând pe aceeași linie de interpretare, Sfântul Ioan Gură de Aur desemnează apa,
untdelemnul, făina şi cele două lemne din casa văduvei ca fiind adevărata comoară a Bisericii
noastre: apa este Botezul, intrarea în comuniune cu celelalte vlăstare ale Bisericii,
untdelemnul este Mirungerea - primirea Harului, faina este Pâinea Vieții - Sfânta Euharistie
ce ne unește în mod real cu Capul Bisericii, Hristos; cele două vreascuri de lemn - Sfânta
Cruce, prin lucrarea căreia suntem mântuiți. „Interpretarea pâinii făcute de văduvă ca typos al
euharistiei este întâlnită şi în tradiţia siriacă. Pentru Efrem, euharistia este ceea ce conferă
identitate creştinilor. Chromatius al Aquileii (sec. IV-V) interpretează episodul pe larg,
insistând asupra credinţei neclintite a văduvei. Ea reprezintă imaginea desăvârşită a Bisericii.
Precum văduva şi copiii ei, la fel Biserica suferea de foame înainte de venirea lui Iisus,
Pâinea vieţii. Făina şi uleiul (în cantitate foarte mică) simbolizează Legea şi Profeţii. Legea şi
Profeţii nu satură sufletul fără patimile lui Hristos-Pâinea. Abia când Biserica L-a primit pe
Hristos, făina şi uleiul au sporit” (Omilia 25 despre Sfântul Ilie)”32
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne transmite că sufletul, în lipsa faptelor bune, „pustiit
de virtute şi de cunoştinţa lui Dumnezeu”, primind rațiunea, își aduce aminte de felul în care
și-a trăit viața până în acel moment și „învață cum să hrănească cu pâinile virtuţilor raţiunea
hrănitoare, să adape cu dogmele adevărului izvorul vieţii şi să pună mai presus chiar decât
firea slujirea aceluia. Prin aceasta, vasul-trup se va face gata de făptuire spre virtuţi şi
ulciorul-minte va izvorî necontenit contemplaţia care păstrează lumina cunoştinţei. Iar gândul
natural, ca fiul văduvei, lepădând viaţa pătimaşă de mai înainte, se va învrednici să se facă
părtaş de viaţa dumnezeiască şi adevărată, dată de raţiune”33
Prin urmare, putându-se interpreta într-o multitudine de variante, textul din capitolul
17 al Cărții III Regi este edificator pentru viața și activitatea Prorocului Ilie, reprezentând o
provocare în cercetarea teologică, dar și o învățătură despre virtute, curaj și încredere în
Dumnezeu, importantă pentru viața oricărui creștin, cleric sau laic.
32
SEP 2, pag. 509 (notă din Ioan Sorin Usca, Comentarii la III Regi – 17)
33
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 25