ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU, clasa a XI -a

Iisus Hristos – Mântuitorul lumii

a)      Mântuirea – generalităţi
Din cauza păcatului strămoşesc, omul a pierdut harul natural, iar funcţiile sufleteşti au slăbit:
-          este din ce în ce mai înclinat înspre rău;
-          păcatul a devenit a doua sa natură.
Omul nu se putea întoarce la Dumnezeu , nu se putea mântui prin propriile puteri, îndreptându-se astfel
spre pieirea veşnică. Atunci Creatorul a găsit mijlocul cel bun pentru izbăvirea oamenilor: Întruparea Fiului
Său, pentru mântuirea oamenilor:
„A venit Fiul Omului ca să cureţe şi să mântuiască pe cel pierdut.”  (Lc. 19, 10)
b)      Pregătirea lumii pentru venirea Mântuitorului
1) Protoevanghelia – făgăduinţa Răscumpărătorului
(Fac. 3,15) „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.   Acela va zdrobi
capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.”
       2) Profeţiile mesianice – sunt făcute în legătură cu venirea în lume a lui Mesia.
Exemple: - profeţi: Isaia, Ieremia, Daniel, etc.
                - profeţii mesianice: -  naşterea din Fecioară: ”Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu
                                                                              şi vor chema numele Lui Emanuel. 
                                                 -  timpul venirii Mântuitorului (Daniel 9,24)
                                                 -  patimile Acestuia;
                                                  - neamul din care Se va Naşte, etc.
c )  Întruparea Domnului
Definiţie: Întruparea este actul prin care Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Sfânta
Fecioară Maria, cu conlucrarea Duhului Sfânt.
Crezul: „Cred (…) într-Unul Domn Iisus Hristos (…) Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră
mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om.”
Întruparea a fost reală şi existenţa Sa a fost dovedită de istorie.
Deci: Iisus Hristos a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp. A avut o fire dumnezeiască şi o
fire omenească.
            (In. 1,14) „Şi Cuvântul trup S-a făcut”
d)      Uniunea ipostatică
Bis: Iisus Hristos a fost o singură Persoană (ipostază), în două firi: dumnezeiască şi omenească.
Cele două firi sunt unita în chip:
-          neîmpărţit ( nu destul de separate ca să formeze două Persoane);
-          nedespărţit (nu se despart niciodată una de alta)
Această unire reală şi fizică a celor două firi în Persoana Mântuitorului se numeşte uniune ipostatică

In articolele 3-5 ale Simbolului Credinței se spune:

-       3. Care pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de
la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara si S-a făcut om.
4. Si S-a răstignit pentru noi in zilele lui Ponţiu Pilat si a pătimit si S-a îngropat.
5. Si a înviat a treia zi, după Scripturi.

-       Când apariția păcatului în lume a deteriorat firea întregii creații, Fiul lui Dumnezeu, Cel prin care
creația a fost chemata la existenta, S-a întrupat ca sa îi facă posibila restaurarea firii.   Prin Întrupare,
Hristos a unit în Sine cele de sus şi cele de jos, adică pe Dumnezeu cu omul şi, prin aceasta, pe
Dumnezeu cu întreaga creație

1
SCOPUL ÎNTRUPĂRII Fiului lui Dumnezeu este ridicarea omului căzut, adică mântuirea lui, după cum
mărturisește Biserica în Simbolul de credință (niceoconstantinopolitan): "Care pentru noi oamenii si a
noastră mântuire" (art. III).

De ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu şi nu o altă Persoană a Sfintei Treimi, Sfânta Scriptura nu ne spune
nimic. Este o taină a lui Dumnezeu. Mântuirea fiind o refacere în har a lumii, era potrivit ca aceasta să se
facă prin Acela prin care s-au făcut toate (Ioan, 1,3; Evr. 2, 10).

Fiul lui Dumnezeu vine în lume, întrupându-Se şi facându-Se om adevărat dar fără păcat "la plinirea
vremii" (Gal. 4, 4).

Dumnezeu putea trimite în lume pe Fiul Său, iar Fiul Său putea să Se întrupeze şi să mântuiască pe om
îndată după cădere. Dar aceasta ar fi însemnat ca omul sa fie mântuit în afară de voința lui, ceea ce nu
voiește Dumnezeu. Omul a căzut în păcat prin propria sa voința şi libertate, de aceea el nu putea fi
mântuit decât tot în libertate şi voind el însuși mântuirea. Dar ca sa ajungă aici, trebuia sa treacă un timp,
pentru ca sa se îndeplinească anumite condiții :

1)   Era necesar ca oamenii sa cunoasca din proprie experienta si sa se convinga pe deplin de

gravitatea pacatului si a urmarilor lui, ca si de neputinta lor de a se elibera din robia pacatului numai
prin propriile lor puteri. Astfel, trebuia ca ei sa simta necesitatea ajutorului dumnezeiesc si sa doreasca cu
ardoare acest ajutor.

2)   Trebuia ca ratacirea religioasa si decaderea morala sa atinga culmea pentru ca raul sa poata fi
desfiintat din radacina si odata pentru totdeauna.

3)   Venirea Mantuitorului, timpul, locul si imprejurarile in care Se va arata El, trebuia sa fie cat mai
bine cunoscute si de cat mai multi, ca mantuirea sa fie cunos cuta si simtita ca bun al intregii
omeniri.

4) Omenirea trebuia sa faca si ea un progres printr-un lung sir de pregatiri, iar acest progres a dus
si s-a concretizat in acel "fie!" al Sfintei Fecioare Maria (Luca, 1, 38), prin a carei curatie si sfintenie,
Cuvantul lui Dumnezeu sa poata fi primit in randul oamenilor.

              În epoca creştinismului primar, s-au desprins multe erezii din cauza adevăratei naturi a

Mântuitorului. Creştinii credeau în faptul că El a fost Fiul lui Dumnezeu. Dar cum a fost El şi Fiul lui
Dumnezeu şi om adevărat ?
            DEFINIŢIA DEFINITIVĂ A ÎNTRUPĂRII şi asupra naturii lui Iisus a fost făcută de Biserica primară
la Sinodul de la Efes şi la Sinodul de la Calcedon. Aceste sinoade au declarat că Iisus atât Dumnezeu
deplin, venind de la Tatăl, cât şi om deplin, luându-şi trupul de carne şi natura umană de la  Maica
Domnului. Aceste două naturi, umană şi divină, erau unite ipostatic în personalitatea lui Iisus Hristos.
               ÎN IMNOGRAFIE
Importanţa Întrupării a fost dezbătută pe larg de-a lungul istoriei Creştinismului şi este subiectul a
nenumărate imnuri şi rugăciuni. De exemplu, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, aşa cum este folosită
de ortodocşi şi de catolicii bizantini, conţine "Imnul Fiului Unul Născut" al Împăratului Iustinian:
Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte
şi ai primit, pentru mântuirea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea
Fecioara Maria;
Care neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule,
cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime,
împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi!