PREGĂTIREA OMENIRII PENTRU VENIREA

MÂNTUITORULUI: PREMISE ISTORICO-

TEOLOGICE

A. CONSIDERAŢII GENERALE

• Istoria condiției umane: moartea și stăpânirea veșnică a diavolui

• Calitatea umană de a fi creat după chipul lui Dumnezeu după cădere. Raportul
între bine și rău în om și posibilitatea mântuirii

• Premisele treimice și antropologice al iconomiei mânturii în Hristos:

- Ef 2, 4-5 ”Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea

cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morti în greșelile noastre, ne-
a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți)”.
- Tit 3, 4-6 ”Dar, când s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mântuitorul
nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mantuit, nu pentru faptele
facute de noi în neprihanire, ci pentru îndurarea Lui, prin spalarea
nașterii din nou și prin înnoirea făcuta de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat
din belșug peste noi, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru;

• Întruparea Fiului - hotărâre din eternitate:

- Ef. 1, 9 ”Taină a voii Sale după bunăvoința Sa, precum mai înainte a
hotărât întru Sine”
- Ef. 3, 9 ”Taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută”
- II Tim. 1, 9 ”Taina care ni S-a dat nouă întru Hristos Iisus mai înainte de
toți vecii”
 • Neschimbabilitatea și eternitatea lui Dumnezeu= creația și răscumpărarea ca
plan veșnic în Dumnezeu, fiind rânduită „mai înainte de veci, spre mărirea
noastră (I Cor. 2, 7)

• Motivul răscumpărării omului ca hotărâre absolut liberă a fost: „bunăvoința voii

Sale,…sfatul voii sale” (Ef. 1, 5) și bunătatea și iubirea dumnezeiască
-In 3, 16 ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să
nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

• Scopul întrupării este același cu al creației: slava lui Dumnezeu și fericirea

făpturilor Sale:
- Ef. 1, 5-6 ”Mai înainte rânduindu-ne pe noi, în a Sa dragoste, spre
înfierea cea prin Iisus Hristos…spre lauda mării darului
Său”
- Ef. 1, 12 ”Ca să se arate în veacurile viitoare bogăția cea mare a
darului Său, prin bunătatea arătată nouă, întru Iisus
Hristos”

• Iconomia mântuirii în Hristos: raportul interpersonal al mânturii.

Aspectele ”obiectiv” și ”subiectiv” al mântuirii în Hristos - receptare critică
• Precondiția iconomiei este istoria lumii și timpul de pregătire a omenirii
pentru primirea Mântuitorului.

2. PREGĂTIREA PĂGÂNILOR ŞI IUDEILOR

• Pregătirea păgânilor pe calea relaităților naturale, prin legea firii (Rm. 19-
20; 2, 15), prin conștiință și revelația dumnezeiască generală:
- sentimentul păcatului și necesitatea unui răscumpărător
- semne ale Revelației primordiale și nostalgia unei ”Țărâm fără de
păcat” M. Eliade
- prin diferite acțiuni ale Providenței dumnezeiești-caracterul
dinamic, viu și interpersonal al revelației dumenezeiești
- interacțiunea cu poporul evreu și cu aspecte ale revelației
dumnezeiești manifestată și împărtășită acestuia: profeții, vederi, făgăduințe =
perspectiva unui Mântuitor și Împărat.
 - structura rațională și teologică a creației întemeiată și ocârmuită
prin taina Cuvântului/Rațiunii Spreme ”Care luminează pe tot omul ce vine în lume”
(In 1, 9).
- cultura umană religioasă și intelectuală ce a culminat cu filosofia
religioasă a grecilor antici.
-Cultura religioasă: mituri, jertfe, răscumpărare
-Cultura intelectual-filosofic: rațiuni, transcendere, unire

- Lumea păgână aștepta un Mântuitor și cunoștea chiar timpul și

locul apariției Lui pe calea descoperii naturale!
1. venirea magilor (Mt. 2, 7)
2. ”Nici în Israel nu am găsit atâta credință” (Mt. 8, 10)
3. Dumnezeu între păgâni ”nu S-a lăsat pe Sine fără
mărturie” (FA 14, 17)
4. ”Din plinătatea lui noi toți am luat har peste har” (In 1,
16)

• Pregătire iudeilor s-a făcut prin:

- Protoevanghelie: ”Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între
sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei
înţepa călcâiul” (Fc. 3, 15)

- Acțiunea providenței prin patriarhi și profeți

- Revelație dumnezeiească continuă

- Înnoirea Făgăduinței: ”Se vor binecuvânta prin El toate neamurile

pământului ” (Fc. 22, 18); ”va fi așteptarea neamurilor” (Fc. 49, 10); va
fi Profetul noului Israel (Dt. 18, 15).

-Legea dată prin Moise:

A. Dezvoltă conștiința păcatului și dorința mântuirii
B. Pedagog către Hristos (Gal. 3, 24)
C. Tip și Umbră a rânduielilor mântuirii în Biserică
D. Tip și Antitip în istoria poporului evreu
• Creșterea și coacerea pârgii umane în poporul ales pentru nașterea
fecioarei Maria
 • Luminarea tainei lui Hristos, descoperit prin profeții în lucrările Sale:
”Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc
săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc
robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, Şi să
vestesc anul plăcut Domnului” (Lc. 4, 18-19)
• Legea mozaică a fost nu doar un hotar și o stavilă în cale păcatului, ci și
o revelație deschisă pre taina întrupării.

3. POSIBILITATEA MÂNTUIRII

• Căderea omului nu a fost o cădere radicală ca aceea a îngerilor. Omul a fost amăgit,
și are o vină parțială, pe când diavolul a căzut din proprie inițiativă.
• Urmarea acestui fapt, căderea nu a constituit o corupre finală a naturii sale create
după chipul lui Dumnezeu, ci numai una parțială- a rămas în sine năzunța după
adevări și bine, ceea ce face posibilă mântuirea.
• Nutura umană a afectată destul de mult ca mântuirea să nu se poată face prin sine.
Nici o făptură creată nu putea să restaureze natura coruptă a omului și să îl împace
pe om cu Dumnezeu.
• Restaurarea omului este în aceste condiții o re-creare a lumii, fapt pe care îl putea
face doar Creatorul Însuși: ”Nu există nici un preț care să răscumpere sufletul său”
(Ps. 48, 8).
• Condițiile mântuirii nu le putea îndeplinii decât o ființă infinită, care ar fi putut
aduce o jertfă echivalentă pentru tot neamul omenesc. Oricejertfă umană avea
caracter personal, era o jertfă pentru păcatele proprii. O Jertfă a Unuia fără de păcat
putea să izbăvească umanitatea de robia morții: ”Eu, numai eu, șterg nelegiuirile
Voastre” (Is. 43, 25).
• Căderea este un accident uman grav, ce a presupus Întruparea, și trasplantul
umanitării ca întreg în Trupul cel fără prihană și îndumnezeit al lui Hristos -
Diumnezeu și Om.
• Mântuirea trebuia adusă printr-un om fără de păcat, să nu fie supus prin păcat
morții, ci în el să se fi putut întări și înnoi firea umană = Hristos.
• Întruparea Fiului a fost expresia supremă a dumnezeirii lui Dumnezeu Treime ca
Realitate a ”contrariilor” absolute viață și jertfă, iubire și dreptate, înțelepciune și
atotputernicie, dreptatea și pacea: ”Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și
pacea s-au îmbrățișat” (Ps. 84, 10).
• Sf. Ioan Damaschin: Dumnezeu arată noianul cel mare al dragostei de oameni…
Căci Însuși Creatorul și Domnul primește să lupte pentru creatura Lui. Și pentru că
 dușmanul amăgește pe om cu nădejdea dumnezeirii, acum el este amăgit, căci Domnul
S-a îmbrăcat în haina trupului și arată în același timp, bunătatea, înțelepciunea,
dreptatea, și puterea lui Dumnezeu. Bunătatea, pentru că n-a trecut cu vederea
slăbiciunea făpturii Lui, ci S-a îndurat de cel căzut și i-a atins mâna. Dreptatea, pentru
că omul fiind biruit, nu îngăduie ca altcineva decât omul să învingă pe tiran și nici nu
răpește cu forța pe om de la moarte, ci pe acela pe care altădată moartea îl subjugase
prin păcat, pe acesta, Cel bun și drept l-a făcut iarăși biruitor și a mântuit pe cel
asemenea prin Unul asemenea, lucru ce părea cu neputința. Înțelepciunea, pentru că
a găsit dezlegarea cea mai potrivită acestui lucru imposibil. Căci, prin bunăvoința lui
Dumnezeu și a Tatălui, Fiul Unul născut și Cuvântul lui Dumnezeu și al Tatălui cel
deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Cel mai înainte de veci, Cel fără de început, care
era dintru început și era cu Dumnezeu și cu Tatăl și era Dumnezeu și există în chipul
lui Dumnezeu, se pogoare aplecând cerurile, adică smerind fără să smerească
înălțimea Lui cea nesmerită, Se pogoară spre robii Lui printr-o coborâre inexprimabilă
și incomprehensibilă. Căci aceasta înseamnă pogorârea. Și fiind Dumnezeu desăvârșit,
se face om desăvârșit și săvârșește cea mai mare noutate din toate noutățile, singurul
nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai
mare ca Dumnezeu să se facă om? Și Cuvântul S-a făcut fără schimbare trup din Duhul
Sfânt și din Maria, Sfânta Pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu. Și, singurul
Iubitor de oameni se face mijlocitor între om și Dumnezeu…. Și Se face supus Tatălui
prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră și făcându-ni-se pildă de
ascultare, în afară de care nu este cu putință să dobândim mântuirea”
• Posibilitatea Întrupării este trebuie văzută împreună cu necesitatea ei pentru om.
Dumnezeu în chip tainic și de neînțeles rămâne liber de actul întrupării și nu o face
constrâns de căderea omului.
• Dumnezeu ar fi putut alege și un alt mod de mânturie, dar l-a ales pe cel mai potrivit
firii umane: ”Dumnezeu Cel milostiv și iubitor de oameni, voind să arate biruitor pe
cel căzut, Se face om, ca să ridice pe cel asemenea prin Unul asemenea”

4. CAUZA ŞI PREMISELE ÎNTRUPĂRII FIULUI

• Cauza esențială a întrupării este ridicarea și vindecarea firi umane și a omului
căzut: pentru noi și pentru a noastră mântuire (Crez).
- Lc. 19, 10 ” Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel ce
era pierdut”
- In 3, 17 ”Pentru că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ce ca să se mântuiască lumea prin
El”
 -Evr. 2, 14-15 ” Ca prin moarte să surpe pe cel ce are stăpânirea peste
morți, adică pe diavolul, și să izbăvească pe cei
ce erau ținuți în robia fricii de moarte,
toată viața”
• Întruparea - plan din veci sau preștiință în legătură cu căderea omului? O
dezbatere deschisă…
-Pelagieni și scolasticii - plan din veci independent de căderea
omului.
Sf. Irineu: ”Dacă nu ar fi avut ca să-l mântuiască trupul, Cuvântul

lui Dumneyeu nu s-ar fi făcut trup…”

Sf. Atanasie: ”Căci noi suntem cauza întrupării Lui și pentru
mântuirea noastră S-a pogorât El cu îndurare”
Sf. Maxim: ” …Aceasta este taina cea mare și ascunsă; aceasta este
ținta fericită pentru care s-au alcătuit
toate; acesta este scopul dumnezeiesc gândit mai
înainte de începutul lucrurilor, pe care
definindu-l spunem că este ținta finală mai înainte
gândită pentru care sunt toate, iar ea pentru niciuna.
Spre această țintă (spre unirea ipostatică a
naturii divine și umane, spre Hristos) privind, a adus
Dumnezeu la existență ființele celor ce sunt”
Sf. Nicolae : ”…fiindcă Dumnezeu n-a creat natura umană
Cabasila privind spre altceva… ci a făcut-o căutând
aceasta: ca să își ia din ea Maica atunci
când va voi să se nască; și presupunând mai
întâi ca pe un Canon această nevoie
(unirea ipostatică, Hristos),spre aceasta plăsmuiește
mai apoi pe om”
Concluzie: Întruparea constituie sfatul cel din veci a lui Dumnezeu, căderea a adus
după sine schimbarea modului în care s-ar fi săvârșit unirea dintre Dumnezeu și om:
”ca să nu ajungă departe de Dumnezeu omul înstrăinat de El, se cădea ca să se
introducă un alt…mod…mai uimitor ș i potrivit celor dumnezeieș ti decât primul, pe
cât ceea ce este mai presus de fire e mai înalt decât ceea ce este conform firii” Sf. Maxim
Mărturisitorul

De ce S-a întrupat a doua Persoană a Sfintei Treimi?

 • Este o taină motivul întrupării Fiului, din Revelație nu avem indicii. Totuși
se pot face anumite interpretări:
(a) Fiul lui Dumnezeu este și Fiului Omului, păstrându-se
astfel atributul de născut.
(b) Re-creerea lumii se era potrivit să se facă prin acela prin
care s-au făcut toate: ”Nu se cădea să-i mântuiască pe
oameni de corupție originară, decât Cuvântului
Dumnezeu, decât Acela care i-a creat de la început”. Sf.
Athanasie cel Mare
(c) Pentru ca Dumnezeu să vorbească despre Sine Însuși prin
cuvântul Său.
(d) Omul fiind creat după chipul Fiului, Chip al Tatălui, era
potrivit ca însuși Chipul să se întrupeze, refăcându-se
astfel chipul lui Dumnezeu din om.

Sfânta Treime în actul întrupării Fiului.

• Deși întruparea a fost săvârșită de Fiul, lucrare iconomică de mântuire a

lumii se săvârșește de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt: ”Când s-a arătat
bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, nu
pentru faptele dreptății, pe care le-am făcut noi, ci după a Lui milă ne-a
mântuit pe noi prin baia nașterii celei de-a doua și a înnoirii Duhului Sfânt, pe
care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru”
(Tit 3, 4-6).
1. Actul zămislirii se săvârșește prin Pogorarea Duhului
Sfânt peste Fecioara Maria și prin puterea și adumbrirea
Tatălui (Lc.1, 34).
2. Botezul lui Hristos are loc în prezența Tatălui care își
declară iubirea față de Fiul, și prin Pogorarea Duhului
Sfânt în formă vizibilă (Mt. 3, 16-17)
3. Tatăl și Duhul Sfânt sunt prezenți în actul de
propovăduire și de revelare al dumnezeirii prin Fiul:”
Învățătura Mea nu este Mea, ci a Celui care M-a trimis pe
Mine” (In 6, 16)
4. Minunile săvârșite de Fiul sunt și lucrări ale Tatălui care
locuiește în El (Lc. 4:18-19).
5. Moartea Fiului este după voia Tatălui care nu L-a curățat
pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți (Rm. 8:32).
 6. Învierea este și ea o lucrare a Tatălui și a Duhului Sfânt:
”Iar dacă Duhul celui ce L-a sculat pe Iisus Hristos din
morți locuiește întru voi, atunci El, Cel ce L-a înviat pe
Iisus din morți, va învia și trupurile voastre cele muritoare,
prin Duhul Lui care locuiește întru voi ”(Rm. 8, 11).

5. PLINIREA VREMII
• Întruparea a avut loc la un timp bine rânduit de înțelepciunea divină - nici
prea devreme, nici prea târziu = ”plinirea vremii ( πλήρωμα του χρονοῦ Gal.
4, 4)”
• Definirea și înțelegerea teologică a ”plinirii vremii”:
1. Conștiința păcatului și a neputinței de a se mântui singur; dorința
unui ajutor surafiresc
2. Răul uman săvârșit trebuia să își atingă decăderea cea mai mare
pentru ca acesta să fie curmat di rădăcină: ”Acela care, pentru a
stârpii răul, a voit să Se îmbrace cu omenitatea, așteaptă, cum se
cuvenea, ca păcatul semănat de vrăjmaș să încolțească bine. Numai
după aceea, după evanghelie, a lovit cu securea însăși rădăcina (Mt.
3, 10)… Doctorul sufletelor noastre bonlave așteaptă ca boala
păcatului, de care era infectată natura omenească, să se descopere
deplin, așa că nimic să nu rămână ascuns și nevindecat” Sf Grigorie
de Nyssa
3. Pentru ca datele Revelației privind Răscumpărătorul și
Mântuitorul omenirii să fie cunoscute, cît mai bine de către toți
oamenii, și astfel întruparea să fie un bun al întregii omeniri.
4. Pentru ca omenitatea să fie pregătită pentru însușirea
dumnezeieștii propovăduiri și pentru ca fiecare dintre oameni să
îl poată primi astfel pe Hristos ca Dumnezeu și Om.
5. Hristos ca Om trebuia să se întrupeze din Fecioara Maria;
omenirea trebuia să parcurgă un anumit parcurs, un progres,
trecând printr-un șir lung de pregătiri și afierosiri, pentru ca astfel
din umanitatea căzută ca întreg să se fi născut Fecioara Maria, în
care deși era prezent păcatul strămoșesc era redus la ”o potență
inactivă”. Aceasta a făcut ca Fiu lui Dumnezeu să se poată face și
Fiu al Omului, darul cel mai de preț al umanității realizat în și prin
Fecioara Maria=natura umană la măsura ei cea mai înaltă.
6.PROFEŢII MESIANICE
• Planul pregătrii pentru primirea tainei lui Hristos ca Dumnezeu și Om a
presuspus perioada VT plină de descoperii și profeții mesianice.
Ps. 2, 6: ”Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am
născut!”
Mih. 5, 1: ” Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine
va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei.
Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naşte. Atunci
rămăşiţa fraţilor săi se va întoarce la fiii lui Israel. El va fi voinic şi va paşte poporul prin
puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului Său şi toţi vor fi fără de
grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.
Ier. 23, 5-7 :” Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă
şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În
zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte; iată numele cu care-L voi numi:
“Domnul-dreptatea-noastră!" De aceea, vor veni zilele, zice Domnul, când nu se va mai
zice: "Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului”
Fc. 12, 2-3: ” Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări
numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta,
iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate
neamurile pământului”.
Is. 11, 1: ”O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va
da.”
Is. 7, 14: ” Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în
pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.
Zah. 9, 9:” Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci
iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”

Is. 53, 3-10: ”Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi
cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în
seamă.Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat.
Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,Dar El fusese străpuns pentru
păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru
mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.Toţi umblam rătăciţi ca
nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile
noastre ale tuturor.Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel
spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a
deschis gura Sa.Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune?
Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre
moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după
moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în
gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat
viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului
în mâna Lui va propăşi”.

Bibliografie: TDS, 2, 7-15; Panayotis Nellas, Omul-animal îndumnezeit…