LUCRAREA ICONOMICĂ A MÂNTUIRII ÎN HRISTOS.

ÎNŢELESURILE ŞI
ETAPELE MÂNTUIRII OMULUI ÎN BISERICĂ

Key: Taina iconomiei mântuitoare sau viața cea nouă în Hristos

A. ICONOMIA LUI HRISTOS

1.Sensul iconomiei
• Sensul iconomiei dumnezeiești este potrivit Sf. Maxim Mărturisitorul:
”împărtășindu-Se de ale noastre, să ne facă pe noi părtași de ale Sale; căci Fiul lui
Dumnezeu S-a făcut Fiu al omului, ca să ne aducă pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu,
ridicând după har neamul nostru la ceea ce este El după fire…introducându-ne în
Împărăția cerurilor; mai bine zis, dăruindu-Se să o avem pe aceasta înlăuntrul nostru (Lc.
17, 21)…”
• Dumnezeu privind spre țina finală a lucrurilor a adus la existență ființele create și
le-a providențiat și iconomisit, până când prin Fiul vor fi readunate toate în
Dumnezeu Tatăl: ”Aceasta este taina care circumscrie toate veacurile și descoperă sfatul
suprainfinit al lui Dumnezeu, care există de infinite ori infinit înainte de veacuri, iar
Înger al ei S-a făcut Însuși Cuvântul ființial al lui Dumnezeu, devenit om” Sf. Maxim
Mărturisitorul
• Creația-Întruparea-Mântuirea/Răscumpărarea-Îndumnezeirea țin de planul și
iconomia cea din veac cu privire la om; acesta este motivul pentru care
Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său spre moarte, ca să ne apropie de Sine și aducă tot
neamul omenesc în Sine: Viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Col. 3,
3).
• Iconomia mântuirii a presupus dragostea cea mare a Tatălui și libertatea noastră
prin care a dorit să ne apropie de dragostea Lui. Model ontologic al acestei iubirii
dumnezeiești S-a făcut Fiul lui Dumnezeu care a ascultat de Tatăl Său pentru
dragostea Sa față de noi, primind patimi, cruce și moarte.
• Iconomia dumnezeiască s-a descoperit parțial și prin Legea VT și prin profeți,
însă Hristos: ”Este Cele Ce a plinit cu prisosință toată rânduiala-iconomia cea pentru
mântuirea oamenilor” (Vecernia Rusaliilor)
• Iconomia este un sfat trinitar cu Tatăl având inițiativa, Fiul făptuitorul și Duhul
Sfânt desăvârșitorul=cu toate acestea toate actele iconomice de mântuire au
caracter trinitar.
• Mântuirea/Îndumnezeirea ar putea fi surprinsă în două momente și acte mai
însemnate: unirea ipostatică și întruparea Fiului și sfințirea omenirii prin vărsare
sângelui lui Iisus.
• Cu privire la întreaga operă iconomică Sfânta Scriptură păstrează următoarele
numiri: viața cea ascunsă în Hristos (Col. 3, 3), sămânța cea bună (Mt.13, 24),
aluatul sfințit (Mt. 13, 33) , mărgăritarul prețios (Mt. 13, 46), comoara ascunsă în
câmp (Mt. 13, 44), harul sau puterea de sus (Lc. 24, 29), apa cea vie (In. 4, 14,
arvuna Duhului (II Cor. 1, 22), visteria (I Tim. 6, 20), focul dumnezeiesc (Lc. 9, 54),
viața și lumina lumii (In. 1, 4;), pecetea (II Cor 1, 22) etc.

2.Etapele şi direcţiile operei de mântuire

• Ținând seama de felul în care Iisus a folosit ”timpul” Său mesianic (I Tim. 2,
6) distingem:
1. Evanghelizarea prin predică și exemplul personal:
-săvârșirea minunilor: ”Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș
dori să fie acum aprins. Cu botez am a mă boteza și câtă nerăbdare am până se va
îndeplini” (Lc. 12, 49-50)
- sinteza evangheliei sale este predica de pe munte, formarea
apostolilor, primul nucleu al unui nou popor a lui Dumnezeu
- condamnă abordările istorice, religioase și juridice: El este Domn
al Sâmbetei
2. Luarea „păcatelor lumii”: retragerea în izolare și rugăciunea
neîncetată, propria jertfă: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”
- încredințarea în voia Tatălui: ”Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce
voiești Tu” (Mc. 14, 36); decide de bunăvoie să meargă la Ierusalim unde va fi
răstignit pe Cruce și va plăti cu sângele păcatul lumii: ” Eu pentru aceasta am venit în
lume”(In. 18, 37)
3. Generalizarea stării de înviere-planul lui Dumnezeu având originea
în eternitate, a așezat în cer prin Hristos sămânța și germenele învierii=Împărăția
lui Dumnezeu este în curs de realizare.
 -Puterea (ἐξουσία) lui Hristos este dăruită lumii prin Apostoli
pentru a putea transforma lumea în Împărăția lui Dumnezeu și pentru a înțelege că
Hristos este Domnul.
- „Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți înțelege că Eu
sunt” (In. 8, 28), de trăirea și înțelegerea Crucii ține introducerea noastră în
Împărăție și adunarea tuturor în jurul tronului lui Hristos cel înviat!

3.Iconomia ca mântuire și răscumpărare universală.

• Hristos ni se revelează ca adevărata umanitate istorică și adevărata
Dumnezeire eternă, precum și temeiul mântuirii universale a tuturor oamenilor:
”Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (In. 12, 47); a venit să ne
descopere viața Sa de chip dumnezeiesc: ” Precum Tatăl are viața în Sine tot astfel I-
a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (In 5, 26)
• Hristos a murit ”după Scripturi”: ”El va înlătura moartea pe veci. Și Domnul
Dumnezeu va șterge lacrimile de pe toate fețele și rușinea poporului Său o va îndrepta de
pe pământ, căci Domnul a grăit. Și se va zice în ziua aceea: Iată, Dumnezeul nostru în
Care nădăjduiam ca să fim mântuiți! Iată, Domnul în Care am nădăjduit, să ne bucurăm
și să ne veselim de mântuirea lui! (Is. 25, 8-9).
• Hristos se identifică în iconomia Sa cu robul lui Dumnezeu, pătimind împreună
cu cei mulți: ”El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-
am vindecat” (Is. 53, 5).
• Iconomia lui este mesianică: ”De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El
trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni, de la arhierei și de la
cărturari și să fie ucis și a treia zi să învieze” (Mt. 16, 21)
• Iconomia este dragostea până la moarte descoperită tuturor oamenilor:”El a
gustat moartea pentru fiecare om” (Evr. 2, 9)
• Iconomia se putea realiza după rânduiala și atotputernicia Dumnezeiască și în alt
mod, însă ceea ce a dorit să ne învețe și să ne descopere a fost dragostea lui cea
folositoare: ” Și ne-a apropiat pe noi de sine în moartea Unuia-născut Fiului Său. Și
dacă ar fi avut ceva mai de preț decât pe Fiul Său, și aceasta ne-ar fi dat-o, ca să se afle în
El neamul nostru. Și pentru dragostea Lui cea mare n-a voit să silească libertatea noastră,
deși putea să o facă…”Sf. Isaac Sirul
• Iisus a fost judecat ca blasfemiator pentru că ”s-a făcut Dumnezeu, om fiind” (In. 10,
31-38). Condamnarea lui a fost decisă astfel în baza unei sentințe morale și
religioase, s-a scăpat din vedere viața Sa de chip dumnezeiesc: ”Pâinea care s-a
coborât din cer pentru viața lumii” In. 6, 33
• Iconomia lui Hristos a fost un mesianism sacerdotal, nu politic=El nu este o
victimă politică, ci o jertfă (Μεσίτης = mijlocitor; Α2ολύτρωσις= eliberare,
răscumpărare) pentru păcatele oamenilor: ”Unul este Dumnezeu, unul este și
Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, Omul Hristos Iisus Care S-a dat pe Sine preț de
răscumpărare pentru toți” (I Tim. 2, 5-6).
• Hristos prin moartea Sa pe Cruce a răscumpărat ocara adusă de noi și a adus un
preț cu mult mai mare decât se cerea pentru acoperirea vinei noastre; căci prin
păcat noi necinstim pe Dumnezeu.
• Mesianitatea Sa sacerdotală a unit în trupul său pe doi - iudei și neamuri (Ef. 2,
13-18) și l-a făcut Domn în Care se proslăvește Dumnezeu Tatăl (In. 13, 31-32)
• Iconomia nu este a răscumpărării, ci a învierii și înveșnicirii întru slavă.
• Acest proces începe pentru toți oamenii la înviere; Iisus a ieșit din mormânt
cum a iești din maica Sa, după întâlnirea finală dintre moarte și viață: ” Mort am
fost și sunt viu în vecii vecilor; am cheile morții și ale iadului” (Apoc. 1, 18).
• Toată iconomia divină se prelungește și actualizează pentru fiecare moment
istoric și pentru fiecare om care se mântuiește, în Sf. Liturghie: ”Plinitu-s-a pe cât
a fost întru a noastră putere, taina iconomiei Tale: am făcut pomenirea morții Tale, am
văzut chipul învierii Tale, ne-am umplut de viața nemuritoare, am gustat de hrana Ta
neîmpuținată…” Anaforaua Sf. Vasile cel Mare
• Iconomia învierii nu este o reanimare biologică a trupului, îngerul n-a mișcat
piatra de pe mormânt ca să învieze Hristos=El S-a arătat ucenicilor ca fiind plin
de energiile dumnezeiești ale vieții veșnice= trupul Lui deși separat de suflet
nu este lăsat în stricăciune, ci toate sunt asumate în iconomia generală a învierii
de Ipostasul comun: ”În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul, pe
scaunul ceresc împreună cu Tatăl și cu Duhul” = Iisus a coborât la iad în mijlocul
morților, l-a surpat pe diavol și S-a făcut: ”Cel dintâi născut dintre cei morți” (Col.
1, 12).
• Pentru Sf. Ioan Gură de Aur, Învierea lui Hristos este începătură sau principiu
al învierii tuturor celor adormiți:” Unde îți este moarte, boldul? Unde-ți este, iadule,
 biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. S-a sculat Hristos și au căzut demonii; a
înviat Hristos și de bucură îngerii; a înviat Hristos și nici un mort nu este în groapă,
căci Hristos sculându-Se din morți, începătură învierii celor adormiți S-a făcut” =
învierea este un act veșnic =Hristos este viu în veac.
• Iconomia mesianică se încheie prin întoarcerea lui Hristos la Tatăl=aduce în
sânul Treimi umanitate glorificată și împodobită cu stigmatele Crucii ” ce țin
loc de podoabe împărătești” Sf. Nicolae Cabasila= omul devine părtaș/în
comuniune cu firea dumnezeiască (II Pt. 1, 4).
• Iconomia împlinită în planul veșniciei este ”șederea de-a dreapta Tatălui” , dar nu
ca o împrejurime și loc, ci în starea cea fără de început și mai înainte de veci a slavei, pe
care a avut-o Fiul și mai înainte și după înomenire…Prin aceasta Sfânta Treime n-a
primit nici o adăugire…pentru că Treime a rămas Treime și după unirea Celui Unuia-
Născut, rămânând nedespărțit sfântul Său Trup, și încă împreună cu Dânsul
rămânând în veci; fiindcă cu acesta, va venii să judece viii și morții, drepții și
păcătoșii”, Arhieraticon, Mărturisirea ierarhilor la slujba de ipopsifiere.
• Astfel iconomia dumnezeiască și omenească a lui Hristos ne-a introdus nu
numai într-un mod nou de viață, ci și într-un nou ciclu de existentă=Împărăția
lui Dumnezeu.
• Viața creștină nu este nu numai o icoană a morții și învierii lui Hristos, ci și a
vieții veacului viitor ce va să vină!
• Iconomia devine nu numai un memorial, ci și pregustarea Împărăției ”…și ne-ai
dăruit noi Împărăția Ta ce va să vină” Anaforau, Sf. Ioan Gură de Aur = viața
omului este preluată în taina de viață a veșnicie Împărăției lui Dumnezeu.
• Cincizecimea este ultimul act iconomic al lui Hristos și primul a Duhului
Sfânt=acest act iconomic complex ce are ca inițiator pe Hristos și săvârșitor pe
Duhul Sfânt =Biserica mântuirii tuturor oamenilor!
• Iconomia în sensul răscumpărării este izbăvirea din moarte și ispășirea de
păcat, restaurarea firii umane, dar și un act de sfințire prin jertfa pe Cruce: ”Noi
am avut nevoie de Întruparea și de Moartea lui Dumnezeu, pentru a trăi” Sf.
Grigorie Teologul. Dumnezeu nu iese din comuniune cu omul, nici după
căderea lui (Adame, unde ești ? - Fac. 3, 9), ci omul se rupe de Izvorul vieții.
• Răscumpărarea ca iconomie universală este o asumare a tuturor oamenilor în
jertfa pe Cruce a lui Hristos și o ”readucere” a lui Adam de odinioară în
 ordinea din care a căzut: ” De aceea a fost nevoie de lemn pentru lemn și de mână
pentru mână (Lemnul închipuind gustarea din pomul închipuit, și mâinile întinse pe
cruce închipuind mâinile întinse spre pomul din rai). În locul mâinilor întinde cu
lăcomie, vedem acum mâinile întinse cu bărbăție, în locul mâinilor întinse obraznic,
vedem mâini bătute în cuie. În locul mâinilor care au alungat pe Adam din rai, vedem
acum mâinile care adună și împreună pe toți până la marginea lumii…Toate acestea au
fost mijloace pentru mântuirea noastră din partea lui Dumnezeu și o vindecare a
slăbiciunilor noastre și o readucere a vechiului Adam în stare care a căzut și o apropiere
de Pomul Vieții..” Sf. Grigorie de Nazianz
• În urma iconomiei Duhului Sfânt în Biserică, iconomia lui Hristos restabilește
pentru toți oamenii restituirea eshatologică ca pe o transcendere pascală,
învierea fiind un dar pentru toți oamenii, iar urmând a moștenii viața veșnică și
îndumnezeirea numai cei ce și-au însușit prin Duhul Sfânt viața cea de chip
dumnezeiesc și omenesc a lui Hristos: ”Învierea este refacerea firii în așa fel că
aceasta întrece starea ei din paradis. Superioritatea universală a tuturor, iar, în special,
în negrăita îndumnezeire după har a Sfinților” Sf. Maxim Mărturisitorul
4.Cei doi poli ai iconomiei
• ”Pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire”:
1. Înnoirea naturii umane prin întruparea ipostatică a Fiului lui
Dumnezeu.
2. Eliberarea din moarte și sfințirea naturii prin ”vărsarea sângelui
lui Iisus Hristos întrupat și răstignit.
• Pentru noi și pentru a noastră mântuire arată dimensiunea plenară a
iconomiei=pentru noi ca să se împlinească în noi planul cel din veci cu privire la
om, și pentru a noastră mântuire pentru ca omul să fie izbăvit de sub stăpânirea
celui rău!
• Primul plan nu se putea realiza fără răscumpărarea și eliberarea noastră din
moarte și păcat: ” Nu putem începe o viață în Dumnezeu până nu vom fi murit
păcatului, iar păcatul nu-l poate omorî nimeni, decât singur Dumnezeu…Din această
pricină a trebuit ca Dumnezeu să conlucreze, iar cele două firi au trebuit să se unească în
una și aceeași persoană, în așa fel ca una din ele să fie biruită, iar cealaltă să iasă
învingătoare…În felul acesta firea omenească se mântuiește de rele și câștigă cunună de
biruință…” Sf. Nicolae Cabasila
• Jertfa lui Hristos e un act de ascultare și iubire, dar și actul de vindecare necesar
împărtășirii unei alte vieți: ”El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn,
pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății. Cu rănile Lui v-ați vindecat” (I
Pt. 2, 24; Evr. 10, 18)=iconomia mântuirii nu este numaidecât o jertfă sângeroasă,
ci o mijlocirea unică de trecere de la moarte la o nouă viață, un act liber de
ascultare față de Tatăl: ”Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși s-o iau.
Nimeni nu o ia de la Mine cu sila ci o dau Eu de la Mine. Putere am ca să o pun și putere
a, iarăși să o iau..” (In. 10, 17-18)
• „Pentru a noastră mântuire” Hristos Își oferă ca ofrandă liberă trupul Său, pentru
a nimici moartea în trupul Său și pentru a dobândi pentru noi îndreptarea: ”Căci
pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, că să dobândim întru El
dreptatea lui Dumnezeu” (I Cor. 5, 21).
• Iconomia mântuirii a însemnat ridicarea păcatului lumii (In. 1, 29), a sfărâmat
legăturile morții și a rupt zidul despărțitor (Ef. 2, 14) conducând ca Arhiereu
neamul omenesc de la pământ la cer= ”Paștele cel de Taină”
• Iconomia este un ”schimb minunat și viu”, noi îi dăm lui Hristos moartea noastră
pe care El o asumă liber din iubire de oameni, și El ne dă viața Sa cea
dumnezeiască: ”Noi totdeauna purtăm în trupul nostru moartea lui Iisus, ca și viața lui
Iisus să se arate în trupul nostru. Căci cât suntem vii pururea noi suntem dați spre
moarte pentru Iisus, ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor”( II Cor.
4, 10-12).
• Planul general al iconomiei ca izbăvire din moarte și predare unei vieți noi de
chip dumnezeiesc se realizează în Trupul lui Iisus Hristos: trupul este uns prin
unirea ipostatică cu dumnezeirea, este sfințită și consacrată prin jertfă și
îndumnezeită prin înălțarea la cer și șederea de-a dreapta Tatălui.
• Roadele iconomiei lui Hristos: restabilirea firi umane în vrednicia ei de la început
și reînnoirea ei, reașezarea omului în rai, comuniunea și părtășia cu
dumnezeiasca fire prin energiile necreate (II Pt. 1, 4), înfierea divină și moștenirea
cerească, desființarea morții, transfigurarea și eternizarea umanului, sfințirea
pământului și a creației.

B. ETAPELE MÂNTURII ÎN HRISTOS

 1. Înţelesurile mântuirii
• Întreaga iconomie divină este exprimată cuprinzător prin ”mântuire” în care sunt
cuprinse diferitele aspecte și faze ale mântuirii culminând cu învierea și viața cea
de veci: ”făptura nouă” (II Cor. 13, 13), ”umblarea întru înnoirea vieții” (Rom. 4,
4), ”umblarea în Duhul” (Gal. 5, 24), ”viețuirea întru dreptate” (II Cor. 6, 14),
comuniunea cu Tatăl și cu Fiul ( I In. 1, 2), ”participarea la firea dumnezeiască” (I
Pt. 1, 4), ”casnici lui Dumnezeu” (Ef. 2, 19), ”pietre în locașul lui Hristos” (Ef. 2,
21-22), născuți a doua oară din Dumnezeu” (I In. 3, 9) etc.
• Accentul reductiv pus în Apus pe mântuire ca satisfacție, și pe dreptate înțeleasă
în sens juridic, provine, după cum remarcă V. Lossky, din aceea că în epoca
teoretizării acestei teze de către Anselm tocmai ce fusese scos din planul
iconomiei mântuirii Sfântul Duh fiind socotit un fel de auxiliar și vicar al lui
Hristos.
• Iconomia mântuirii înțeleasă în toate aspectele ei ce pot fi însușite de fiecare om în
chip integral numai în Hristos și în Biserică: ” Căci Hristos, fiind prin fire Dumnezeu
și om, ca Dumnezeu îl moștenim noi după har într-un chip mai presus de fire, prin
împărtășirea cea negrăită. Iar ca om, care ne-a asumat pe noi, făcându-Se pentru noi în
chipul nostru, se moștenește și El Însuși (ca om), pe Sine (ca Dumnezeu), împreună cu
noi, datorită coborârii sale neînțelese. Sf. Maxim Mărturisitorul

2.Etapele sau treptele mântuirii

• Aplicarea și însușirea iconomiei dumnezeiești mântuitoare de fiecare dintre noi

are aspecte specifice și ”actori” : Hristos și Duhul Sfânt. Pe seama Lor iconomia
mântuirii cunoaște în Hristos o notă preponderent universal-catholică, iar în
Duhul Sfânt o notă preponderent personal-ipostatică. Hristos a săvârșit lucrarea
Sa iconomică pentru noi și pentru a noastră mântuire, iar Duhul Sfânt ne
introduce pe fiecare dintre noi în Biserică în taina acestei iconomii. Hristos și
Duhul Sfânt stabilesc echilibrul desăvârșit între personal și comunitar în Biserică
și pentru fiecare membru al ei.
• Acest proces cunoaște anumite momente și etape:
1. Pregătirea renașterii omului sau a sălășluirii lui Hristos, sau a harului
în el.
 2. Renașterea omului în Hristos și sălășluirea lui Hristos în el
3. Progresul omului în viața cea nouă în Hristos

A. Pregătirea renașterii omului sau a sălășluirii lui Hristos, sau a harului în el

• Participarea personală la taina iconomiei mântuirii are o dimensiune pneumatică
și evenimențială=este o ”cincizecime personală”.
• Acest eveniment presupune o pregătire = ”cuvânt viu”, ”străpungerea inimii”,
”dorința de a se mântui prin alipirea la Hristos”.
• Există un har al pregătirii în concepția Sf. Diadoh al Foticeii = în perioada
pregătirii harul lucrează din afara sufletului, pe când începând cu momentul
renașterii harul sălășluiește în suflet și lucrează din suflet.
• Botezul este momentul renașterii în Hristos, însă până atunci sufletul este mișcat
de ambianța ce iradiază din Biserică.
• Pregătirea nu se face doar prin harul Duhului Sfânt ce îl cheamă pe orice om la
mântuire, ci și prin cuvintele celor ce sunt membrii ai Bisericii=slujba cuvântului
este o treaptă înaltă în viața duhovnicească după=purificarea de patimi,
contemplarea lui Dumnezeu în făpturi și sălășluirea Sf. Treimi în suflet! Sf.
Nichita Stithatul
• Pregătirea de renaștere în Hristos trebuie să pornească din plinătatea Bisericii
unde se trăiește moartea în Hristos și arvuna Învierii=pregătirea se face lângă
Biserică, sub puterea lui Hristos.

B. Renașterea omului în Hristos și sălășluirea lui Hristos în el

• Este asumarea la nivel personal a roadelor tainei iconomiei și intrarea în corpul

tainic al Bisericii prin Botez=desființarea păcatului strămoșesc și a păcatelor
personale=intră în circuitul iubirii lui Hristos exprimată în comuniunea Bisericii.
• Duhul lui Hristos se sălășluiește tainic și intim în persoana umană=ispitele
vrăjmașe nu mai vin din lăuntru, ci din afară, încercând să intre în suflet.
• Omul începe o nouă viață în Hristos, îndreptată spre împlinirea voii lui Hristos și
înaintarea nesfârșită în relație de iubire cu Același Hristos.
• ”Natura umană, îndelung întrebuințată de dușmanul lui Dumnezeu ca instrument
împotriva Lui, a rămas pe de o parte cu niște slăbiciuni fizice ce se repercutează și asupra
sufletului și chiar cu niște slăbiciuni ale sufletului însuși și ale voinței” D.
Stăniloae=renașterea omului în Hristos presupune și lupta celui botezat cu firea
sa, astfel ca el să actualizeze în el lucrarea iconomică a lui Hristos: ”Deci vă îndemn
pe voi fraților, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui
Dumnezeu” (Rom.12, 1).
• Renașterea omului în Hristos este începutul unui lucrări de voință ce are ca scop
acțiunea de personalizare și raționalizare deplină a firii=acesta este începutul
”afirmării” persoanei, depășirea stării căzute - stare subpersonală și contra-
personală.
• Această acțiune de personalizare a firii este identică cu lucrarea de ”imprimare tot
mai deplină a Ipostasului lui Hristos în persoana omului..” D. Stăniloae= această
imprimare este o formă de creștere personală (în Duhul Sfânt) a omului în taina
iconomiei mântuirii realizate de Hristos.
• Aceasta nu este numai o deschidere și actualizare a realităților iconomice și ale
firii umane, ci este și o înaintare spre desăvârșire ca un act de ”personalizare
comunitară în Hristos”, deschidere spre universalitatea iconomiei și existenței în
Hristos.
• Tot procesul de renaștere și sălășluire a lui Hristos în om are loc în Biserică,
pentru că Hristos în Biserică este deschis tuturor ipostaselor umane=El este
Ipostasul - Cap întregii comunității umane= acțiunea de personalizare nu se
poate realiza decât în comuniunea și comunitatea întemeiată pe Hristos și
Biserică.

C. Progresul omului în viața cea nouă în Hristos

• Harul primit la Botez nu este o energie impersonală, ci este Persoana lui Hristos
însăși care a sălășluit intim în noi cu toată iubirea Sa.
• Viața cea nouă în Hristos se descoperă numai atunci când începem să o trăim pe
aceasta urmând poruncile, și când ne jertfim gândurile noastre cele firești pe
altarul inimii pentru a fi sfințite de Hristos.
• Aceasta nu se face de om singur, ci Însuși Hristos sălășluind intim în inima
noastră, Se aduce Jertfă Tatălui, și astfel suntem chemați să alăturăm jertfă noastră
jertfei lui Hristos pentru a intra în comuniune cu Tatăl: ” Hristos a făcut totul ca să
intre în dialogul iubirii cu noi. El sălășluiește în altarul ființei noastre, aducându-se jertfă
ca Arhiereu Tatălui ceresc pentru noi, ca să ne întărească în chip neștiut și pe noi înșine
pentru a intra în dialog cu Tatăl prin El…” D. Stăniloae
• În Hristos sălășluit în noi la Botez ne împărtășim de viața cea nouă de chip
teandric, în urma jertfei pe care Același Arhiereu Hristos o aduce lui Dumnezeu în
adâncul inimii noastre.
• În acest proces firea umană primește de la Hristos puterea de a se mișca voii sale
raționale în conformitate cu voia lui Dumnezeu=astfel Hristos se face transparent
în noi în lucrarea Sa iconomică mântuitoare și sfințitoare.
• Iconomia asumată personal este trăirea noastră tainică a lui Hristos a morții și
învierii Lui pentru a ajunge la taina dragostei lui celei dumnezeiești: ”Cei ce mor
în fiecare zi pentru dragostea lui Hristos, adică se ridică mai presus de toată preocuparea a
vieții de aici și nu mai cugetă la nimic decât la un singur lucru: să ajungă la dragostea lui
Hristos, care este deschizătura cea mai dinăuntru a inimii, unde a intrat ca înainte-
mergător Iisus” Sf. Marcu Ascetul
• Astfel omul se încadrează ca persoană în comuniunea cu Hristos ca Persoană
divino-umană, fiind actul de maximă intimitate și deschidere față de Dumnezeu
și de viața cea nesfârșită=Hristos de face nu dor Izvorul actelor și tainelor noi pe
care le trăiește omul, dar chiar Subiectul simțirilor, rugăciunilor, cuvintelor și
faptelor lui, omul fiind pe de altă parte subiectul simțirilor trupului lui Iisus=este
o unire reală în Hristos fără confuzie.