Mitropolia Olteniei - Anul XLI, Nr.

6, Noiembrie-Decembrie, 1989

PASTORALE CHIRIARHALE

t N E S T OR
DIM MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU ■
ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ȘI MITROPOLIT AL OLTENIEI
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR
CREȘTINI DIN ACEASTĂ DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPARHIE : HAR, MILA, PACE
ȘI BUCURIE DE LA ATOATEȚIITORUL, IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL
VOSTRU, ARHIEREȘTI ȘI PĂRINTEȘTI BINECUVÎNTĂRI!

•Și Cuvintul S-a făcut trup, și S-a

sălășluit Intre noi, și am văzut slava
Lui, slavâ ca a Unuia-Născut din Tatăl,
plin de har și de Adevăr».
-(Ioan I, 14)

HRISTOS SE NAȘTE SLAVIȚI-L I

Cinstiți clerici și dreptmăritori creștini,

Credința noastră creștină are în centrul ei învățătura despre
mîntuirea omului, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care adu-
cîndu-Se pe Sine Jertfă S-a dat drept preț de răscumpărare pentru
noi toți din robia păcatului și â morții.
Dumnezeiasca lucrare de mîntuire a omului^ și a lumii a fost
hotărîtă din veșnicie, ca o veșnică mărturie despre marea milosti­
vire a lui Dumnezeu Atoatețiitorul, despre grija și dragostea Sa fără
margini față de neamul omenesc. Dar nici un efort al omului, nici o
jertfă săvîrșită de el nu ar fi avut puterea să înlăture urmările păca­
tului strămoșesc pentru om și pentru întreaga creație. Rînduit a fost,
din veșnicie, de către Dumnezeu cel veșnic, să vină mîntuirea neamu­
lui omenesc prin lisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Fiul Unul-Născut și
Cuvîntul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl și cu Sfîntul Duh.
Despre făgăduința venirii lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ca Mîn-
tuitor al lumii, citim în numeroase locuri ale cărților Vechiului Tes­
tament. La vreme de mare plîngere și durere, cînd caldeii «au luat
12 MITROPOLIA OLTENIEI

ierusalimul și l-au ars cu'loc», venirea Domnului Hristos era mai

înainte vestită, aducînd mîngîiere și speranță : «Dumnezeul nostru
pe pămînt S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit» L Vestea mîn-
tuirii neamului omenesc este rostită de glasurile proorocilor, che-
mînd și îndemnînd ca toate sufletele să fie pregătite : «în pus tiu
gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dum­
nezeului nostru», pentru că «se va arăta slava Domnului și tot trupul
o va \redea» 12. ■
Venirea Mîntuitorului înseamnă răscumpărarea și înnoirea ființei
omului, un eveniment unic în istoria lumii, unic prin strălucirea lu­
minii și a slavei, pentru a șterge întristarea Ierusalimului, pogorînd
dumnezeiescul har peste toți oamenii. întunericul se risipește sub
puterea luminii. «Luminează-te, luminează-te Ierusalime, — strigă
proorocul Isaia — că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a
răsărit I Peste tine răsare Domnul, și slava Lui strălucește peste
tine!»-34. *
«Cînd a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său...» *
pentru a se adeveri puterea Sa, și dreptatea Sa din veac, și mulțimea
indurărilor Sale față de omul căzut, neajutorat, strîmtorat, ca urmare
a neascultării, dar pe care Dumnezeu nu l-a alungat de la mila și iu­
birea Sa. Nu doar i-a făgăduit mîntuirea, dar l-a întărit în nădejde,
i-a dat puterea de a aștepta ceasul izbăvirii, puterea de a-și păstra
credința în bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu.
«La plinirea vremii» întunericul s-a risipit și lumina a învăluit
pămîntul și întreaga fire. «Cuvîntul S-a făcut trup, și S-a sălășluit între
noi, și am văzut slava Lui, slavă ca a -Unuia-Născut din Tatăl, plin
<te har și de adevăr» 56
.
Despre întruparea Cuvîntului, a Fiului lui Dumnezeu, Sfinții
Apostoli au mărturisit și mărturisesc pururea, tuturor veacurilor : «Ce
era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am
privit și mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul vieții.... Și viața
s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim viața de veci, care
era la Tatăl și s-a arătat nouă»3. «Cuvîntul vieții», Mîntuițorul lumii
S-a arătat în chip tainic, El fiind «Unul-Născut», S-a arătat în lumină
și.slavă prin întrupare, spre a fi «văzut», spre a fi «auzit», pentru ca
să mărturisim despre El și să credem în puterea Sa dumnezeiască de
Mîntuitor al lumii. «Trecînd prin toate treptele dragostei pe care o
nutrea față de neamul omenesc — ne spune Sfîntul Părinte Vasilie
cel Mare —, Domnul Iisus ne-a învrednicit pînă la urmă de însăși ve­
nirea Lui printre noi» 7, pentru plinirea proorocirilor și a Scripturii.
1. Baruhl, 2 și Hi, 3». •
2. Isaia XL, 3 și 5.
3. Isaia LX, 1—2. • .........
4. Gaiateni IV, 4. - - '
• 5. Ioan I, 14. . . .
6. I Ioan I, 1—2. ’ ■
7. :Sfîntul Vasilie cel Mare, Epistolă c-ătre locuitorii din Sozopole, l.
 P ASTOR ALE CHIRIARH ALE 13

Iubiți fii duhovnicești,

«Cuvîntul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi». Logosul, Cu­
vîntul, fiind Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut fiul omului, pentru a face
■ o oameni fiii lui Dumnezeu. «Cu adevărat mare este taina dreptei
credințe, spune Apostolul neamurilor, Sfîntul Pavel. Dumnezeu S-a
arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a pro­
povăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru
slavă» 8, după dumnezeiescul plan al mîntuirii neamului omenesc.
«Dumnezeu fiind în chip», Domnul Hristos a arătat ascultare desă-
\ îrșită ca Fiu al lui Dumnezeu, «Chip de rob luînd, făcîndu-Se aseme­
nea oamenilor și la înfățișare aflîndu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine,
ascultător făcîndu-Se pînă la moarte — și încă moarte de cruce»9.
jntrupîndu-Se, Domnul Iisus Hristos a arătat supunere și smerenie
desăvîrșită, a adeverit marea Sa iubire pentru ființa omului ce nu se
putea izbăvi de păcatul strămoșesc cu slabele lui puteri și cu voința
lui mărginită. .
înțelepciunea Sfinților Părinți ai Bisericii noastre ne stă în ajutor
pentru a ne putea apropia cu înțelegerea noastră de marea «taină a
creștinătății», taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, Ei ne-au tălmăcit
sfintele adevăruri de credință, arătînd că, din punct de vedere ome­
nesc, Cuvîntul, Fiul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine făcîndu-Se
om, născîndu-Se'trupește, «S-a făcut pentru noi, ' ca noi» ,0. «Deșerta­
rea de slavă» a Logosului — ne arată Sfîntul Atanasie cel Mare —
nu înseamnă renunțarea la însușirile dumnezeiști ființiale, căci Fiul
iui Dumnezeu, rămîriînd ceea ce era, a devenit ceea ce nu era ; Fiul
Omului, Dumnezeu adevărat și om adevărat11. Prin Taina cea nouă a
întrupării Sale, Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcîndu-Se cu
adevărat om, în chip neschimbat, a fost același ipostas al celor două
firi, al celei necreate și al celei create, nepătimitoare și pătimitoare 12.
Izvodite din Sfînta Scriptură, din gîndirea teologică și învățătu­
rile Sfinților Părinți, cărțile de slujbă bisericească aduc lumini deo­
sebite asupra acestui adevăr de credință fundamental al Creștinismu­
lui, taina: Nașterii MîntuitOrului nostru Iisus Hristos. Imnul Unule-
Năiscut, pe care îl ascultăm la Sfînta Liturghie, arată că Fiul și Cuvîn-
tul. lui Dumnezeu «a îngăduit» pentru mîntuirea noastră a Se întrupa
din Sfînta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. în
slujba de la Crăciun, slăvind Nașterea Domnului Iisus Hristos, măr­
turisim că «astăzi este văzut cu trup pentru om, Cel din fire nevăzut»,
Care pentru noi oamenii «S-a pogorît și a luat toată firea noastră
și a îndumnezeit-o pe ea, iar după aceasta iarăși S-a înălțat la ceruri
și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl» 13.
.8. I Timotei III, 16.
9. Filipeni II, 6—8.
10. Sfîntul Chirii al Alexandriei, Răspuns Ia combaterea anatematismelor, 12.
11. Sfîntul Atanasie cel Mare, Contra Arienilor, II, 70.
12. Sfîntul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad, de Pr. prof. D. Stăniloae,
București, 1985, p. 47 și 59 și Sfîntul Ioan ..Damașchin, Dogmatica, trad, de Pr. D..
Feciorii, București, 1938, p. 257.
13. Stihiră de la Litia din Slujba Crăciunului; Sedelnele, glasul 4 și glasul 8,
de la Utrenia Crăciunului și Otpustul din Duminica Pogorlriî Duhului Sfirit, de la
Vecernie.
14 MITROPOLIA OLTENIEI

In tîlcuirea pe care o dă teologia noastră, «taina întrupării

Domnului» se arată ca pogorîrea cea mai smerită, ca chenoza, Logo­
sului, din iubirea pentru oameni, Dumnezeirea arătîndu-se nu altfel
decît prin întrupare în chipul smerit al omului, pentru a reînnoi
ființa acestuia, eliberînd-o din robia păcatului. întrupîndu-Se, Fiul
lui Dumnezeu a venit în chipul cel mai smerit, pentru a fi în acea
legătură interioară cu omul prin care acesta să consimtă în mod
liber colaborarea cu harul dumnezeiesc, pentru ca harul să pătrundă
în firea omenească și să-i vindece rănile păcatului neascultării.
Sfînta noastră Biserică este păstrătoarea învățăturii apostolice
mărturisită la Botez mai întîi la Ierusalim, apoi de primele două Si-
noade ecumenice, de la Niceea și Constantinopol, care au și for­
mulat * textul definitiv al Simbolului credinței referitor la Domnul
Iisus Hristos. învățătura Sfintei Biserici ne arată că Fiul lui Dum­
nezeu este Unul-Născut, de-o-ființă cu Tatăl, născut înainte de veci ■,
S-a întrupat — spunem în Simbolul de credință, în Mărturisirea noas­
tră ortodoxă — «de la Duhul Sfînt și din Maria Fecioara și S-a făcut
om». Sinodul IV ecumenic a dezvoltat această mărturisire de credință,
aducînd precizarea că Domnul Iisus Hristos este «Unul și Același
Dumnezeu cu adevărat și om cu adevărat, de-o-ființă cu Tatăl după
Dumnezeire și de o ființă cu noi după omenitate, cunoscut în două
firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit».
A fost marea bunăvoință a lui Dumnezeu Tatăl de a-L trimite
între noi și pentru noi pe Fiul. împletind lucrarea dumnezeiască cu
firea omenească. Dar este nu numai suprema bunăvoință și purtare
de grijă, ci și semnul triumfului Dumnezeirii. Cum altfel am putea
înțelege și tîlcui cuvintele Sfîntului Apostol Pavel,- despre Cuvîntul
și Fiul lui Dumnezeu întrupat : «Intru El locuiește, trupește, toată
plinătatea Dumnezeirii» 14.
Dacă omul a căzut, din mîndria lui și prin neascultare, prin ne­
socotirea poruncii dumnezeiești, Cuvîntul, Fiul lui Dumnezeu Se în­
trupează cu smerenie fără seamăn, din iubirea și plinătatea milei față
de oameni. Fiul întrupat păstrează în Sine toate cele ,ale Dumnezeirii,
dar ia asupra Sa pe toate ale omului — afară de păcat — și, prin
umilință și ascultare, izbăvește pe om de păcat, deschizîndu-i aces­
tuia calea vieții, a adevărului, a fericirii veșnice.

Cinstiți enoriași,
în acest luminat ceas, cînd noi aici pe pămînt și îngerii în ce­
ruri lăudăm și cîntăm Nașterea Domnului Iisus Hristos, ne smerim
adînc inimile noastre în fața staulului sărac al păstorilor din Betleem
devenit sălaș al Darului ceresc, așa cum trebuie să ne plecăm ființa
noastră în fiecare clipă în fața desăvîrșitei pilde de smerenie prin
care Fiul lui Dumnezeu a coborît la noi. Să rîvnim neîncetat spre a
ne însuși dumnezeiasca pildă a smereniei, pentru ca ea să devină o
dimensiune permanentă a cugetării, a moralei și a viețuirii noastre
creștine.
14. Coloseni II, 9.
 PASTORALE chiriarhale Î5

în deplină smerenie a coborât pe pămînt Domnul Hristos și S-a

sălășluit între noi, pentru ca în chiar această smerită pogorîre noi să
vedem «slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și
de adevăr». Bucuria fără seamăn de a primi în mijlocul nostru pe
Cerescul P,runc ne umple sufletele pentru că ne adeverește împlinirea
făgăduinței vieții de veci «care era de la Tatăl și s-a arătat nouă» 1516 .
Mărturisind despre slava Cuvîntului întrupat, Sfîntul Apostol
Petru evocă momentul Botezului Domnului. Dacă în Noaptea Sfîntă
a Nașterii cetele îngerești cîntaw «Slavă întru cei de sus...», la Bo­
tezul Domnului deasupra apelor Iordanului a fost auzit glasul lui
Dumnezeu. «Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste și slavă
atunci cînd, din înălțimea slavei, un glas ca acesta a venit către El:
«Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit 1» 1S.
Prin Cuvîntul lui Dumnezeu întrupat am primit încredințarea de­
plină a puterii harului dumnezeiesc pentru mîntuirea noastră. Prin
Cuvîntul întrupat, cu prețul Jertfei Sale, se coboară pacea pe pă­
mînt, toți și toate vor putea gusta din dulceața binefacerilor păcii,
«Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinirea» 17.
Sfinții Părinți și scriitori bisericești, ca și marii teologi ce le-au
urmat lucrarea de propovăduire și tîlcuire a dumnezeieștii învăță­
turi, au adus contribuții de cea mai mare însemnătate cu privire la
hristologie — învățătura ' noastră ortodoxă despre cele două firi și
Persoana Domnului Iisus Hristos, în care se află în toată plenitudinea
Sa Dumnezeu și în toată plenitudinea sa omul; în afară de păcat.
Acest adevăr de credință fundamental este formulat astfel de Feri­
citul Augustin : «în ziua întrupării Fiul acceptă să se unească cu omul,
fără ca eternitatea, nemurirea și puterea Lui dumnezeiască să se mic­
șoreze sau să se schimbe» 18. Astfel mărturisim noi creștinii în cîn-
tările de la marele și luminatul Praznic al Nașterii Domnului.
Betleemul primește astăzi pe Cel ce șade pururea împreună cu
Tatăl, «Chipul cel neschimbat al Tatălui, Chipul Ființei Lui celei
de-a-pururea, chipul robului primește, ieșind din Maică ce nu știe de
nuntă, nesuferind schimbare ; că ceea ce a fost a rămas, Dumnezeu
fiind adevărat; și ceea ce n-a fost a luat, om făcîndu-Se pentru iu­
birea de oameni» 19.
•în cîntarea noastră de Crăciun este slăvită firea dumnezeiască a
Pruncului Sfînt, spunînd : «Din Fecioara S-a născut Cel ce are în
mînă toată făptura», Cel pe care îngerii îl laudă neîncetat și-L slăvesc
împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt 20.
în literă și în spirit, Sfînta Scriptură, cărțile de cult, înfățișînd
această dogmă creștină fundamentală, nu se limitează a afirma, ci
confirmă învățătura despre omenitatea reală a Persoanei Domnului
Iisus Hristos și despre manifestarea însușirilor ei. «Luînd un trup
15. I Ioan I, 2.
16. II Petru I, 17.
17. Coloseni I, 19.
18. Fericitul Augustin, Epistola CXXXVIII, 6.
19. Prima Stihiră de la Doamne strigat-am, din Slujba Crăciunului.
20. Slavă, glasul 6, de la Ceasul nouă, din Ajunul Crăciunului și Samoglasnica,
glas 2, de la Ceasul nouă, din Ajunul Crăciunului.
16 .. MITROPOLIA OLTENIEI ,

asemănător cu al nostru — spune Sfîntul Atanasie cel Mare —' dar

fără de păcatul strămoșesc, Cuvîntul nu a pierdut nimic din atri-
butele Sale și nici din exercitarea lor. Logosul, luînd chip de rob,
nu S-a micșorat cîtuși de puțin în ce privește divinitatea Sa»21.
Numai pentru că este plin de dragoste față de Tatăl, Fiul afirmă în
gradul suprem al Jertfei Sale dragostea față de oameni. în adîncurile
Sale divino-omenești se reflectă fericirea-comuniunii cu Tatăl și în­
durerarea față de neînțelegerea din partea oamenilor a iubirii Sale,
dar pe care, în clipa supremei suferințe a Răstignirii, îi iartă pentru
neștiința lor, rugîndu-L pe Tatăl ceresc să-i ierte pentru nerecu­
noștința lor față de Cel care venise să caute oaia cea pierdută și s-o
readucă în staul, să însănătoșească și să 'mîntuiască pe omul coborît
din Ierusalim către Ierihon, căzut între tîlhari22.
Cînd a venit pe pămînt Domnul Iisus Hrisțos, ne spune Sfîntul
Părinte Grigorie de Nyssa, a găsit făptură omului căzută în adîncii
suferință, frumusețea originară a chipului acestuia era întunecată și
urîțită de păcat. Cuvîntul și Fiul lui Dumnezeu a spălat fața omului
în apa cea vie a sfințeniei și i-a arătat calea spre viața cea veșnică.
Cu infinită blîndețe și bunătate Dumnezeu-Fiul i-a arătat omului că
această cale este cea a credinței și a faptelor bune, este calea-smere­
niei și a virtuții, prin care poate dobîndi înnoirea după modelul cel
fericit23.
Mîntuitoruh lumii, ne învață Sfîntul Maxim Mărturisitorul, fă-
cîndu-se cu adevărat om prin asumarea trupului, în baza unirii ne­
mijlocite, Și-a înomeriit lucrarea dumnezeiască, prin unitate de voință
cu lucrarea omenească, împlinind iconomia divina în mod teandric,
divino-uman, adică lucrînd deodată dumnezeiește și omenește, atât
cele dumnezeiești cît și cele omenești, manifestînd așadar, deodată, o
lucrare dumnezeiască și omenească24.
Pogorîndu-Se între noi, Persoana divino-umană a Domnului Iisus
Hristos ne aduce mîntuirea, dar numai prin colaborarea noastră, printr-o
lucrare tainică de transformare a ființei noastre, prin săvîrșirea unor
fapte avînd puterea de a ne schimba nu numai fața, dar și făptura,
Dumnezeu-Fiul făcîndu-Și eficientă iubirea Sa prin asemenea fapte ce
rămîn mărturie a puterii și bunătății dumnezeiești. Așadar, numai Dom­
nul Iisus Hristos ne poate mîntui, pentru că numai Ei a binevoit să
meargă pînă la capăt în realizarea mîntuirii noastre prin umanitatea Șa
asumată în chip nedespărțit de dumnezeirea Sa. Și numai întrucît Logo
*
sul întrupat, Fiul lui Dumnezeu lucrează‘asupra ființei noastre din co­
muniunea iubitoare cu Tatăl și cu Duhul Sfînt, ne aduce nouă mîntui­
rea în care este activă plenar Sfîntă Treime cum ne- învață Sfîntă'
noastră Biserică. Comuniunea treimică a fost prezentă și activă pe în­
treg parcursul vieții pământești, în trup, a Domnului Iisus Hristos. De
asemenea este prezentă și activă în viața creștinului care dorește mîn-
21. Sfîntul Atanasie cel Mare, Ad Adelphium, 4.
22. Sfîntul Vasile cel Mare, Epistolă către locuitorii din Cezareea, V.
23. Sfîntul Grigorie de Nyșsa, «Despre Fericire», I.
24. ' Sfîntul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad, de Pr. prof. D. Stăniloae, p. 61.
 PASTORALE CHIRIARHALE 17

tuirea, este permanent prezentă și activă în viața Bisericii noastre, în

Sfînta Liturghie, în Sfintele Taine și în ierurgii, se pogoară asupra
noastră cînd sîntgm în rugăciune.

Iubiți credincioși,
Am căutat să vă înfățișez acum, cu prilejul luminatului Praznic
al Nașterii Domnului relația între dumnezeiesc și omenesc pe care a
întruchipat-o Cuvîntul și Fiul lui Dumnezeu, plinătatea și permanența
în unitate a Persoanelor Sfintei Treimi, despre care Domnul Hristos
însuși a vorbit de atîtea ori ucenicilor Săi și mulțimilor care îl urmau
și 11 ascultau. Dumnezeu-Cuvîntul întrupat a actualizat în mod au­
tentic potențialul de suferință al firii umane, asumîndu-Și prin
cea mai adîncă suferință răscumpărarea ființei umane din întunericul
păcatului, sfărîmînd încuietorile iadului.
Am căutat să vă adresez și acum îndemnul spre smerenie, spre
această frumoasă virtute, podoabă strălucitoare în cununa viețuirii
creștine, la care am fost cu toții chemați prin dumnezeiescul Său
cuvînt: «învățați-vă de la Mine, că sînt blind și smerit cu inima»-2526 .
Să luăm aminte la această pildă a desăvîrșirii întruchipată de Dom­
nul Iisus Hristos. care a unit măreția Fiului cu smerenia robului și a
fundamentat adevăratul tip de slujire, pe care să-1 avem permanent
în fața ochilor noștri toți cei ce ne închinăm lui Dumnezeu cel în
Treime slăvit, fie că sîntem dreptmăritori creștini ori slujitori ai
Sfîntului Altar.
Să însoțim smerenia noastră cea cu duhul și cu fapta de iubirea
față de Dumnezeu și față de aproapele nostru. Aceasta ne învață prin
cuvîntul și pilda Sa Fiul lui Dumnezeu, Cel care a binevoit să ia
asupră-Și trup și să Se sălășluiască între noi ca să ne îndrepteze viața
noastră prin pildele virtuților și să vestească prin cuvîntul Evan­
gheliei împărăția cea veșnică. «întru aceasta vor cunoaște toți că
sînteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții»Z6.
Numai urmînd porunca iubirii pe care ne-a lăsat-o Domnul Iisus
Hristos ne vom arăta vrednici de iubirea Sa și vrednici de a-I sluji.
Dragostea este chezășia unității între oameni și a păcii. «N-aș putea
crede — spune Sfîntul Părinte Vasile cel Mare — ca fără dragoste
reciprocă și fără ca să fac tot ce-i cu putință pentru a trăi în pace
cu toți, m-aș putea socoti slujitor vrednic al lui Iisus Hristos»27.
în Sfînta Biserică ne aflăm toți în dragostea Domnului Iisus
Hristos, în ea se exprimă unitatea întru dragoste și pace. Domnul
Iisus Hristos, continuînd în Biserica Sa întruparea, ne încorporează
neîncetat, în Biserică sîntem mereu un singur trup al cărei Cap este,
făcîndu-ne pe noi toți părtași ai cerescului ospăț al milostivirii Sale.
25. Matei XI, 29.
26. loan XIII, 35.
27. Sfîntul Vasile cel Mare, Epistolă către episcopii de pe țărmul mării, I.
2 — Mitropolia Olteniei — c. 56
18 MITROPOLIA OLTENIEI

Ca realitate divino-umană, Sfînta Biserică realizează pe pămînt viața

în Hristos și împărăția lui Dumnezeu. Lumea în care se găsește Bise­
rica este lumea pentru care Dumnezeu a trimis pe, pămînt pe însuși
Fiul Său. Venind în lume, Fiul lui Dumnezeu a slujit lumea prin în­
treita Sa lucrare : de a-i dărui învățătura Sa, de a o răscumpăra și a
o înălța. Lucrarea mîntuitoare a Cuvîntului întrupat nu este o cale
oarecare aleasă de Fiul lui Dumnezeu pentru a sluji jertfelnic lu­
mea, ci este o cale anume, prin crearea Bisericii slujitoare spre ridi­
carea lumii din păcat, prin credință, iubire și smerenie. ■
Unită în chip inseparabil cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Biserica
este așadar continuarea peste veacuri a întrupării Sale, ea este divină
și umană. Aspectul ei văzut este organic unit cu cel nevăzut, în așa
fel ca nici unul din cele două elemente în prezență să nu-și piardă
trăsăturile specifice, însușirile prin care se manifestă.
Precum Domnul Iisus Hristos a luat chipul slujitorului și S-a
dat pe Sine pentru mîntuirea și împăcarea omului și a lumii întregi,
tot așa creștinii trebuie să-și vadă chemarea de a-și aduce contribuția
în lumea contemporană, ca slujitori ai Domnului Iisus Hristos, ca
împlinitori ai învățăturii și poruncilor Sale. Puterea pentru slujire
este darul Sfîntului Duh, Care folosește Biserica pentru pregătirea
împărăției lui Dumnezeu. Cuvîntul întrupat ne-a arătat și ne arată
neîncetat prin învățătura Sa calea pe care trebuie să înaintăm, în
rîvna noastră creștină de a ne face asemenea Lui, unindu-ne în El
prin iubire și armonie cu toți semenii noștri.

Cinstiți clerici și dreptmăritori creștini,

Dragostea noastră întru Domnul Hristos trebuie să se manifeste
permanent, atît față de semenul nostru ca individ, cît și față de obște,
de societate, de interesele și problemele obștești, patriotice și
cetățenești.
In slujirea ce am de îndeplinit, ca arhipăstor al acestor plaiuri
oltene, cu dragoste vă adresez îndemnul ca în noul an — 1990 — să
întîmpinăm și să aniversăm după cuviință, prin faptă creștină și pa­
triotică, împlinirea v. -90 de -ani de la prima Unire a tuturor români­
lor, înfăptuită de nemuritorul voievod Mihai Viteazul; împlinirea a
300 de ani de la punerea temeliei Mănăstirii oltene Hurez, remarcabil
locaș bisericesc și monument religios românesc de mare valoare ar­
tistică, ctitorit de voievodul martir Constantin Brîncoveanu și împli­
nirea a 140 de ani de la începutul arhipăstoririi Sfîntului Calinic
Cernicanul la Craiova și la Rîmnicu Vîlcea.
în aceste momente, cînd fiecare și toți împreună trăim în adîncul
sufletului bucuria vestirii Nașterii Domnului Iisus Hristos, să luăm
aminte la semnificația istorică și mereu actuală a întrupării jertfelnice
a Domnului Iisus «pentru noi oamenii și pentru a noastră mîntuire».
 PASTORALE CHIRIARHALE 19

Jertfa Domnului și Mîntuitorului Hristos pentru restaurarea ființei

omului să fie un îndemn pentru fiecare creștin spre lucrare jertfelnică
pentru semeni, pentru societatea căreia aparținem.

HRISTOS SE NAȘTE, SLÂVIȚI-L!

Al vostru arhipăstor sufletesc, stăruitor în rugă către Dumnezeu

cel în Treime preamărit, către Domnul Iisus Hristos, Cuvîntul întrupat,
spre dobîndirea bucuriei cerești și a mîntuirii sufletelor noastre 1

ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT